Cuvintele pe care le spune Apostolul Pavel sunt destul de greu de priceput. Nu pentru ca ele ar fi grele, ci pentru ca mintea noastra nu este obisnuita sa gandeasca astfel: "Dragostea nu cauta ale sale" - ce-i asta ?
Dar ale cui sa le caute ? Ale aproapelui tau. Care aproape ? Unul vrea sa mearga la fotbal, altul vrea sa mearga la bar, altul vrea sa mearga la peste. Pe care din acestia trebuie sa-l urmez si sa-l satisfac ?.....
Cel care asculta pe toti si le slujeste, intr-o zi vede ca dorintele si apucaturile oamenilor sunt atat de diferite, incat ajunge, chiar bine dorind pentru aproapele sau, sa intre in nenumarate pacate si incurcaturi carora nu le mai poate face fata. Cum lucram aceasta porunca de capatai, pe care ne-a adus-o Dumnezeu ?

"Si atunci cum lucram aceasta porunca de capatai pe care ne-a adus-o Dumnezeu ?
Cum ? Mergand la esenta. La lucrarea pe care o putem face oricand, oriunde, aceea ca inainte de a iubi, sa incercam sa nu uram. Inceputul binelui este indepartarea de la rau. Spune Proorocul: "Indeparteaza-te de la rau si fa binele" (Ps.33) Inainte de a cauta dragostea in inima noastra, de a o cultiva, tebuie sa ne izbavim de raul care este in inima noastra. Si care este acest rau care se ridica impotriva dragostei ? Invidia, slava desarta - ca suntem mai buni decat aproapele nostru, cine este el sa ne spuna noua, ca sa ne invete - toata rautatea care se savarseste cu gandul si cu dorinta. Si inceputul a toate este iertarea.
"Daca iubiti pe cei ce va iubesc pe voi, ce rasplata mai aveti, ce rasplata asteptati ? Oare nu si paganii fac asa ? Dar Eu va zic: Iubiti pe vrajmasii vostri." Aici este examenul iubirii. Cine sunt vrajmasii nostri ? Nu cei care ne sparg apartamentul, nu cei care ne-au furat masina, nu cei care vin cu sabii asupra tarii noastre. Vrajmasii nostri sunt cei pe care noi singuri ni-i facem. Sunt oamenii despre care noi avem o parere proasta, oamenii care ne tulbura prin prezenta lor, prin cuvintele lor, prin felul lor de a fi. Oamenii despre care noi spunem: "Lasa-ma, ca m-am saturat de el." Aici trebuie sa incepem lucrarea dragostei Cum ? Iarta ! "Nu pot sa-l iert, pentru ca este mandru. "Pai da tu cum esti ? Iarta ! Iertarea este semnul cel mai graitor si piatra de temelie pe care se zideste mai tarziu dragostea.....
Sa iertam, pentru ca nu este cu neputinta. Nu este cu neputinta sa iertam pe acest om pacatos din fata noastra. Pentru ca insusi Dumnezeu l-a iertat. Aceasta este cugetarea cea mai de folos. Aceasta este raportarea pe care trebuie sa o avem fata de aproapele. Inainte de a-l judeca eu, trebuie sa ma intreb cum il judeca Dumnezeu pe el ? Si cum il judeca ? A murit pentru el ! Dumnezeu l-a iertat."....
PS: O sa mai scriu din aceasta carte ca tare buna si folositoare ii. O sa vedeti cei care nu ati citit-o cat folos aduce. Sunt diverse intrebari si raspunsuri folositoare.

"Cum raspundem noi iubirii lui Dumnezeu si iertarii pe care ne-o daruieste ? Iertand pe aproapele noastru. Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi in schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, pentru iertarea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca si noi, fiecare la randul nostru sa facem acelasi lucru cu aproapele nostru. Daca este sa ne asemanam cu Dumnezeu in ceva, aceasta este puterea de a ierta. Noi nu suntem nici fara de inceput ca Dumnezeu, nu suntem nici atotputernici, nu suntem nici Lumina, nu suntem nici Adevar, nu suntem nici Cale, nu suntem...nimic nu suntem. Suntem...pamant suntem.
Dar Dumnezeu ne-a chemat sa fim asemenea Lui si asemenea lui Dumnezeu suntem atunci cand iertam. Puterea de a ierta este insusire dumnezeiasca. [red]Iertand celor ce ne gresesc, ne facem partasi la dragostea cu care iubeste Dumnezeu lumea.[/red]
Pana la venirea lui Hristos nu puteau oamenii sa ierte, dar prin moartea Sa si prin harul pe care l-a varsat asupra lumii ne-a dat aceasta putere si aceasta bucurie: de a ierta pe cel din fata ta....
...Eu nu stiam ca este Dumnezeu. Acum Dumnezeu, in negraita Sa dragoste, mi-a dat aceasta posibilitate ca sa ajut lumea, nu cu bani care se cheltuiesc, ci mi-a dat puterea de a ierta pacatele. De a spune: "Domnul Dumnezeu sa te ierte si sa te miluiasca". Si acest dar este dat noua tuturor, nu ca o taina a Bisericii, ci ca o stare a sufletului de a ierta.
Pentru ca insusi Hristos ne-a repetat-o obsedant in predica Sa: "Iertati si vi se va ierta. Cu ce masura masurati, cu aceea vi se va masura. Nu judecati ca sa nu fiti judecati. Si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri." Iata ca iertarea de la Dumnezeu noi o primim in masura in care noi insine daruim iertare.
Ca sa intelegem si mai adanc aceasta relatie si conditie a mantuirii noastre, Mantuitorul ne-a dat pilda celor doi datornici...."
Prin aceasta pilda, Mantuitorul ne arata starea noastra in aceasta lume, ca toata relatia noastra cu Dumnezeu se face prin aproapele, prin puterea de a ierta. Putem ierta si cand traim intr-o adunare, intr-o obste, dar putem ierta si dintr-un loc insingurat, dintr-o pustietate. Ne putem tulbura si mania si gasi pricini de nemultumire in adunare, in convietuirea cu oamenii, dar putem pastra aceeasi rautate si nemultumire si intr-un loc insingurat. Asa ca, puterea de a ierta este un rod al experientei indelungate prin care noi incercam sa ne apropiem de Dumnezeu si esenta Evangheliei."

Exact aceasta este marea dilema a lumii,iubirea,mai ales cat loc isi face ea in statutul credinciosului.Din pacate,isi face din ce in ce mai putin loc in aceasta tagma,insa reclama continua sa existe,si se innalta uneori tot mai sus;"suntem credinciosi!!!!"

Asa este Ory , pietrificicarea sufletului este cel mai daunator si periculos lucru. Declarativ, toti iubim si iertam, insa practic . . . .

" Dragostea este o stare, dar aceasta stare strabate prin anumite gesturi exterioare. Oamenii obisnuiti inteleg dragostea in multe feluri. "Ma iubeste pentru ca m-a asteptat, m-a asteptat pe ploaie, pe frig, a facut un drum indepartat ca sa vina pana la mine, mi-a acordat din timpul sau, din darurile sale, m-a ajutat cu bani, m-a primit la el acasa..." si asa mai departe. Toate acestea sunt gesturi care izvorasc din dragoste. Totusi, nu este neaparat ca aceste gesturi sa presupuna dragostea. Pentru ca si darurile se ofera de multe ori si cu alte scopuri, cu scopul de a dobandi ceva, de a-l avea de partea noastra pe cineva pentru a ne atinge un scop mai nobil sau mai putin nobil. Dincolo de aceste gesturi exterioare, noi cei care suntem in Biserica, cei care am mai citit niste carti despre duhovnicie, care avem un duhovnic, stim ca exista o lucrare launtrica a fiecarui om, exista un exercitiu prin care noi ne educam mintea, ne educam vointa, ne educam inima."

" ...mi se pare ca cel mai scurt drum, cea mai simpla si mai esentializata cale de a lucra dragostea este de a oferi iertarea celor care ne gresesc. Nu adunand bani pentru ca sa-i dai vaduvelor si orfanilor, pentru ca acesta este un lucru greu si anevoios si s-ar putea nici sa nu ajungi vreodata sa-i ai. Nu este nevoie neaparata nevoie sa mergi pana la capatul lumii pentru a indeplini dorinta cuiva, dar sa ierti poti. Mi ales, stiind ca in schimbul acestei iertari primesti iertare de la Dumnezeu pentru toate pacatele vietii tale. Dar mai presus de aceasta, stiind ca prin puterea de a ierta te asemeni cu Dumnezeu. Cum sa ierti un om rau ? Cum sa ierti un om care te necajeste ? Aducandu-ti aminte de Cel care a murit pentru el. Aducandu-ti aminte ca si tu ai nenumarate datorii. aducandu-ti aminte de oamenii dragi tie, de felul in care te porti cu ei. Cu toate ca vedem copii care-si urasc parintii, parinti care-si urasc copii si asa mai departe. Cat de departe suntem de chemarea lui Hristos !
Puterea de a ierta este proprie celor care se apropie incetul de despatimire, care au inceput sa iasa cu incetul din aceasta lume. Care sunt pricinile pentru care uram un om, pentru care ne suparam pe el ? Are mai multi bani ? Ne-a pacalit intr-o afacere ? A mers in locul nostru intr-o calatorie care se oferea de la locul de munca si asa mai departe. Toate acestea vin din alipirea noastra de cele materiale, de cele pamantesti si trecatoare. In masura in care ne desprindem de ele si ne indreptam mintea catre Dumnezeu, catre viata vesnica, stiind ca toate sunt desertaciune, iertam usor. ...
Si daca Dumnezeu a murit pentru noi "pe cand noi inca eram pacatosi", cum spune Apostolul Pavel, cine suntem noi ca sa judecam pe aproapele nostru ?

Ce sa facem daca vrem sa iertam, dar tot timpul ne aducem aminte ce ne-a facut respectivul om ?
Este lupta, nu putem ierta de la inceput. Dar daca avem aceasta lucrare, Dumnezeu prin harul Sau ne ajuta. Vedem cat de greu este sa ierti, pentru ca este greu, este cea mai grea lucrare. Numai oamenii care nu au practicat-o niciodata pot spune: "Ei mare lucru sa te mantuiesti asa, la urma spun si eu iaca, i-am iertat si ma mantuiesc". Dar cei care au aceasta nevointa stiu cat de greu este. Tocmai de asta nu era chiar atat de simplu ce ne spunea Parintele Selafiil: "Inainte de somn iarta pe toti si spune: Doamne eu i-am iertat, si Tu sa ma ierti. Si Dumnezeu te mantuieste!".
Aceasta este o lucrare permanenta. Iara si iara cautam motive pentru care sa-l idreptatim pe cel din fata noastra: poate a fost obosit, poate-i bolnav, are o educatie altcumva decat a mea, nu l-am inteles eu corect, am fost eu obosit si tulburat... Sa luam vina asupra noastra. Acesta este un exercitiu duhovnicesc prin care ne desavarsim.
Asa ca sa nu ne tulburam, ca nimerni nu poate ierta dintr-o data, pentru ca daca ar fi asa usor, n-ar mai sta aceasta porunca in mijlocul Evangheliei, n-ar mai fagadui Dumnezeu Imparatia pentru un gand pe care noi l-am putea dobandi atat de usor. Este osteneala. Dar prin exercitiu, daca tot timpul vom cauta aceasta, vom reusi.
Iubirea, spune sfantul siluan athonitul, se poate deprinde, poate deveni un obicei. sa ne obisnuim sa gandim frumos, sa ne obisnuim sa alungamgandurile rele, sa nu le credem. Si atunci putem deveni ucenici ai lui Hristos adevarati, pentru ca El a zis: "Intru aceasta vor vedea oamenii ca sunteti ucenicii ai Mei, daca veti avea dragoste intre voi." Asa ca, prin osteneala, prin eforturi launtrice, ajungem la aceasta masura.

Intreaba cineva daca este suficient sa-ti ceri iertare de la Dumnezeu daca ai gresit in fata cuiva si-ti este rusine sa mergi la acea persoana.

Este foarte bine sa-ti ceri iertare de la Dumnezeu. Dar daca-ti ceri iertare de la Dumnezeu, primesti har, si daca primesti har de la Dumnezeu, nu mai poate sa-ti fie nici rusine, nu te mai poti nici trufi in fata celuilalt si alergi cu bucurie si-ti ceri iertare. Inseamna ca nu-ti ceri destul iertare de la Dumnezeu, iti pare tie ca ceri. Nu ai strapungerea inimii, n-ai primit har in schimbul rugaciunii tale, pentru ca...pentru ca il neglijezi pe aproapele tau.
Daca ai gresit, mai ales public, l-ai jignit sau altceva rau ai facut, trebuie sa mergi sa-ti ceri iertare, de multe ori chiar public. Apostolul Pavel, cand a fost batut pe nedrept si a venit garda, dupa ce a aflat ca este cetatean roman, sa-si ceara iertare si sa-l slobozeasca din temnita, zicand: "Iarta-ne, n-am stiut ca esti cetatean roaman", el le-a zis: "M-ati batut in piata, in fata adunarii intregi, iar acum veniti sa-mi cereti iertare in taina ? In piata, acolo sa mergeti cu mine sa apuneti ce-ati facut!"
Sigur ca Apostolul n-avea nevoie de acest spectacol, dar voia sa-i mustre si voia sa gaseasca inca un prilej pentru a propovadui Evanghelia. Le-a pus aceasta conditie. Noi nu punem conditii nimanui, dar daca am gresit, ne cerem iertare. Mai ales daca am jignit public pe cineva, trebuie sa ne cerem iertare public, ca sa stie oamenii care au fost de fata ca noi ne-am cerut iertare.
Dar daca am gresit fata de cineva vorbindu-l de rau, dar el nu a aflat, spun Sfintii Parinti in Patericul Sfantului Sava, nu este nevoie sa mergi la el sa-ti ceri iertare, tulburandu-l. Adica: "Stii, Vasile, eu te-am vorbit de rau ieri, acolo..."Ii faci o tulburare care n-are nici un rost. Mergi si te spovedeste duhovnicului si vezi-ti de viata ta. Dar in cazul in care ai aflat ca el a aflat ca l-ai vorbit de rau, mergi si-ti cere iertare. Asa ca, pe toate sa le facem cu intelepciune.

poate ca cineva a gresit fata de tine, public, dar nu vrea sa se impace defel. si totusi tu vrei sa te impaci, sa fiti in pace. nu cred ca e indicat un "spectacol" public de impacare, tinand cont ca cealalta parte nu vrea sa stie de asa ceva; mai bine sa te rogi la Dumnezeu sa aduca pacea, voi ce ziceti?

Pai mustarea se face in taina si se face cu blandete, dar daca acela nu vrea sa se impace, atunci trebuie sa te rogi pt. el. Cand esti cu el intre patru ochi sa-i spui ca nu esti suparata pe el si daca el o sa inteleaga, atunci l-ai castigat pe fratele tau. E bine ca oamenii sa nu fie certati si mai bine sa se impace pana ce nu apune soarele. Ranile insa la unii dintre noi se inchid mai greu, dar totdeauna trebuie sa iertam. Mustrarea trebuie sa o primim si daca e dreapta si daca nu e dreapta, spre mantuirea noastra.
Doamne ajuta !

Da, Ovidiu, dar ce zici tu aici e mai mult teorie (pe care o stiam oricum)... si poate se aplica intocmai in viata monahala, dar ptr mireni, mai greu. Oricum, eu una nu sunt genul sa tin supararea sau ranchiuna. In rest, Dumnezeu cu mila.

Apropo, nu vorbeam de mustrare, ci de impacare pentru o cauza fictiva. Probabil ca esti la curent cu faptul ca multe lucruri se "instrumenteaza" in ziua de azi.

A! stiam ca nu de mustrare e vorba, am adus eu vorba.:)

E bine sa ne ocolim vrajmasii, daca nu suntem in stare sa-i iertam ?
Da, da. Trebuie sa-i ocolim si sa fugim de tulburare pentru ca inca nu suntem desavarsiti.

Mi se intampla uneori sa ma cert cu mama sau cu tatal meu, apoi imi pare foarte rau, dar nu sunt in stare sa-mi cer iertare. Ce ma sfatuiti sa fac ?
Ce greutate este in a-ti cere iertare ? Nu faceti un ritual intreg, in care vii si zici: "Stii, vreau sa discut ceva cu tine...Evanghelia ne spune ca noi, crestinii, trebuie sa avem dragoste intre noi. Eu am gresit, te rog sa ma ierti..."
Trebuie sa mergi simplu si sa zici: "Ieri n-am avut eu dreptate, m-am suparat degeaba, iarta-ma. M-am suparat cu unii, dar m-am descarcat pe tine, iarta-ma." Si-atunci si el zice: "Nu-i nimic, de fapt eu m-am suparat degeaba. "Daca le facem pe toate cu simplitate, omul primeste. Sa n-o facem pe moralistii, sa nu facem din faptul de a ne cere iertare o demonstratie de pietate crestina, ca omul n-o rabda. Sa ne apropiem de cel cu care ne-am certat ca de cineva care acum ne-a iertat. Nu trebuie sa gandim ca celalalt nu iarta, pentru ca asa-l desconsideram, il socotim un rau si un pomenitor de rau. Dar daca gandim ca el ne-a iertat, ne apropiem mai usor, firesc si simplu. Mai in joaca, mai asa...Fa-te ca ai uitat, ca nu stii nimic si cauta prilej de mai bine. Sa fim precum copiii care primesc o palma la fund, se supara, dar cand vine vremea de mancare le trece.

:)Rugaciune Mirela...rugaciune si va fi pace

Daca la iubire se ajunge treptat recomandati-ne niste "exercitii" de iubire.
Cautati ce este bine in celalalt. Nu mai vedeti raul, iertati. De ce este asa ? Pai, poate l-a batut mama cand era mic, l-a ascuns in dulap. Cine stie ce are omul pe suflet, ce trecut are, ce stare de sanatate. E mai morocanos pentru ca asa-i el, dar stii ce face el in chilia sa ? Poate bate si el metanii, plange la icoane, ii pare rau si cred ca ii e rusine si lui de felul cum este si ii e greu sa vina sa-si ceara iertare.
Parintii ne ziceau asa: "Cand cineva iti greseste, te cearta, tu da vina pe diavol." Pentru ca nimeni dintre noi nu vrea sa faca raul. Nici noi nu-l vrem, pentru ca toti credem in Hristos si vrem sa-I slujim Lui. Dar noi facem si rau. De ce ? Pai, de ce ? Cu voie ? Nu cu voie, pentru ca diavolul ne invata sa facem rau. Da vina pe diavol si scuteste-l pe aproapele tau de vina asta.
S-a-ntamplat, e trecator. E un accident. Raul pe care il face aproapele nostru este accidental. Nu trebuie sa ne facem impresia despre el si sa-l vedem prin prisma acestui rau pe care il face. Asta inseamna a judeca.
Ce inseamna a judeca ? Inseamna a-l vedea pe cel din fata noastra prin prisma faptelor rele pe care le face, socotind ca ele il caracterizeaza. El a strigat ieri la mine, e adevarat, dar asta nu-l caracterizeaza, el nu striga tot timpul. Si chiar daca striga tot timpul, sa gandesc ca inseamna ca nu se manie, pentru ca daca asa s-a obisnuit, nici nu mai tine atata rautate.
Cu tot felul de ganduri de acest fel sa incercam sa iertam, sa iubim. Sa iubim pe fiecare in toata nebunia lui, pentru ca fiecare avem niste "pasarele" ale noastre, dar ni le iertam. Si pe celalalt trebuie sa-l ierti! De ce pe tine te accepti asa cum esti, dar pe celalalt vrei sa-l faci ca la carte, ca asa scrie in Evanghelie, ca asa scrie la Sfintii Parinti. Vezi-l si pe el in toata complexitatea lui, in toate nebuniile lui, pentru ca Dumnezeu si pe el l-a chemat la botez, i-a dat o gramada de daruri si nu stii tu cum il judeca Dumnezeu.
Si mai este un lucru, sa stiti ca oamenii care au la vedere neajunsuri si tot felul de apucaturi din astea ciudate, au in spate daruri pe care Dumnezeu asa vrea sa le ascunda.
Pentru ca daca le-ar da pe fata doar darurile, omul s-ar mandri si ar distruge totul. Atunci cand Dumnezeu da daruri, mai da si cate un betesug si cate o ciudatenie.

:)Multumim Ovidiu! Frumoase cuvinte si foarte folositoare.
Un bătrân oarecare era bolnav de multă vreme si multe zile n-a mâncat, nici n-a băut, iar ucenicului lui, văzând că atâtea zile n-a mâncat nimic, i s-a făcut milă de dânsul si îl ruga, zicând: "Te rog, părinte, mănâncă ceva, cât de putin, si ti se va mai deschide gustul si te vei mai răcori din boală". Si îndată făcând foc, a pus de i-a gătit putină mâncare. Căci avea două vase: în unul avea putină miere, iar în altul putin ulei de cânepă, pe care îl tinea de multă vreme pentru candelă si care era rânced, amar si împutit. Deci, voind fratele să ia putină miere ca să îndulcească bucatele pe care le făcuse pentru bătrânul său, n-a luat seama bine din care vas să ia si, în loc să ia miere, a gresit si a luat ulei rânced si amar si a pus în bucatele bătrânului său si a dus la bătrânul, rugându-l să guste. Iar bătrânul luând o dată si gustând, îndată a cunoscut greseala fratelui si a tăcut, nezicând nimic.
Fratele îl ruga cu osârdie să mai guste măcar o dată sau de două ori. Însă bătrânul nu mai voia să guste, zicând: "Ajunge, fiule". Fratele, însă, îl silea să mai guste, zicând: "Te rog, mai gustă, părinte, că foarte bune bucate ti-am făcut. Iată că si eu am să mănânc cu tine". Si luând cu lingura si gustând, atunci a văzut ce a făcut si, căzând la picioarele bătrânului, i-a zis: "Amar mie, ce-am făcut! Iartă-mă, părinte, că ti-am gresit si n-am stiut si în loc de miere ti-am pus în bucate ulei rânced si amar si te-am prăpădit si nu mi-ai spus când ai luat o dată de ai gustat, socotind, poate, că eu înadins am făcut aceasta, punând asupra mea acel păcat".
Bătrânul i-a zis: "Nu te scârbi de aceasta, fiule, că de ar fi vrut Dumnezeu ca să-mi pui miere în bucate, miere mi-ai fi pus, iar acum, ce a vrut Dumnezeu, aceea mi-ai pus". Si aceasta zicând bătrânul, îndată s-a simtit desăvârsit sănătos si, sculându-se din patul lui, I-a multumit lui Dumnezeu, mângâindu-l si pe ucenicul său.

Practica ar trebui sa fie cat mai apropiata de teorie, indiferent ca suntem mireni sau monahi. Daca Dumnezeu ar astepta ceva de la mireni si altceva de la monahi, am avea doua biblii: una pentru mireni si alta pentru monahi.

multumesc, jeny... ca intotdeauna, te simt aproape, ca pe o prietena adevarata, nu una cu suflet de tabla. :)

Imi pare rau Mirela, ca te-a suparat raspunsul meu, dar daca acceptam discrepanta dintre teorie, adica biblie, si practica noastra, atunci inseamna ca vom face lucrurile doar pe jumatate si nu cred ca e bine placut lui Dumnezeu. Sa ne straduim deci dupa puterile noastre sa indeplinim cele pe care le asteapta Dumnezeu de la noi, ca suntem calugari sau mireni. Dumnezeu ne va aprecia stradania si va completa El ce lipseste, ca nu noi ne mantuim singuri, ci El, milostiv fiind, ne mantuieste.

Ce ironic!!! Taman pe acest topic v-ati gasit sa va luati la harta,sau mai degraba,sa va atingeti cu subtilitati rautacioase!Nu ma mira nimic,noi oamenii stim cel mai bine sa vorbim,ca doar suntem cea mai superioara rasa,inzastrata cu acest dar,de aceia vorbim cate-n luna si-n stele...iar cand ajungem la fapte,devenim mai prejos decat dobitoacele cele necuvantatoare!(nu ma exclud).

Despre ce cearta vorbesti ory? Care harta?

Este greu, dar nu imposibil. A sti sa ierti , a lasa de la tine cum se mai spune, se dobandeste in timp, dar eu cel putin nu cred in desavarsirea noastra. Sunt scapari inevitabile ale firii omenesti, important sa avem cat mai putine scapari in acest sens. Sa ne ocolim vrajmasul ? Da, este o solutie de moment, ce nu poate dura la infinit. Si atunci ? Sa ne inchidem in carapacea noastra si sa rabdam prin rugaciune , pentru a evita o galceava sau o suparare inutila.

Cum putem ierta pe aproapele ? Poate ca doar ni se pare ca a gresit, dar de fapt gandul nostru este rau ? Cum se vindeca aceasta rautate ?

Iaca asa: gandeste-te la raul tau. De ce vezi paiul din ochiul aproapelui, iar barna din ochiul tau n-o vezi ? Cand spune Mantuitorul asta, ne spune ca orice pacat al aproapelui nostru, oricat de grav ar fi, in comparatie cu pacatul nostru este un pai. Iar noi avem o barna. Oricat de curati am fi, daca vedem pacatul aproapelui, ne creste o "barna" in ochi. Asa ca cel care isi urmareste neputintele sale, isi vede neputintele sale si vrea sa dobandeasca iertare de la Dumnezeu, iubeste pe Dumnezeu, nu se mai ingrijeste de pacatele altora, ci se intoarce mai mult catre sine si catre Dumnezeu. Atunci problemele astea dispar. Eu, ce fac eu cu problemele mele ? Cum rezolv eu patima mea, cum rezolv mania mea ? Ce fac cu mine, ca sunt tulburat si suparat si maniat ? El poate ca a si uitat, dar eu ma lupt in mintea mea, il intorc pe toate partile: "De data asta, cand il intalnesc, chiar ii spun, ca nu se mai poate..." si asa mai departe. Asta arata cat de neputinciosi suntem. Starea asta, pe langa ce ne poate face aproapele, ca ne-a spus, ca ne-a suparat, este mult mai grava. Si eu, daca am boala asta, daca nu am scos barna din ochiul meu, ma apuc sa-l mustru pe aproapele meu: "N-ai facut bine cutare si cutare ?" Daca gandim asa, mai usor biruim gandurile rele din noi.

Da, Ovidiu ai perfecta dreptate in privinta gandurilor noastre, a fabulatiei mintii noastre. Just , si am verificat acest aspect pe propria piele. Despre gandirea pozitiva sa mai vorbit si ar fi multe de vorbit, pagini intregi. Sunt totusi si situatii reale, foarte reale de oameni inraiti, pusi tot timpul pe galceava, de o mandrie excesiva, care transmit o stare de disconfort, facand atmosfera din jur apasatoare . Sunt multe de spus si este firesc sa ne vedem intai barna din ochiul nostru, dar ce facem pur si simplu cu asa zisele provocari dusmanoase venite din senin , din acele antipatii cunoscute in relatiile dintre oameni.

Adevarata iubire

În Saptamâna Patimilor, doi soti si-au împartit treburile casnice, altfel încât sa termine cât mai repede curatenia. Stabilisera ca trebuiau sa termine înainte de Miercurea Mare, ca sa aiba cât mai mult timp pentru cele duhovnicesti. Daca terminau, pâna la Pasti mai aveau de facut numai mâncare. Le ramânea destul timp sa se ocupe de cele duhovnicesti.
Sotia si-a terminat partea ei de treaba. Pâna sa plece la denie, s-a gândit sa bata covoarele. Sotul întârziase acasa, fiind retinut la serviciu. Când a venit, a vazut-o pe sotie în fata blocului batând covoarele.
- Ce faci aici, de ce faci tu treaba mea? Ma schimb si vin eu sa le bat. Nu trebuia sa faci si treaba asta.
- Nu, du-te sus si manânca, ma descurc si singura. Ce, pâna sa ma marit nu tot eu le bateam? Ca tata nu mai avea putere.
- Opreste-te, ca ma superi, asta e treaba mea. Tu ai muncit destul.
Înainte de a pleca la biserica, parintele lor duhovnic, care le era vecin, a vazut scena de pe balcon. Le-a spus:
- Asa sa va certati, fratilor, si nu altfel. Fiecare sa vrea sa îl ajute pe celalalt cât mai mult. Si certurile astea vor avea plata de la Dumnezeu.

Unul din cazurile fericite ! Oricum frumoasa istorioara ta si trebuie lauata ca pilda.

cristiboss56: dar ce facem pur si simplu cu asa zisele provocari dusmanoase venite din senin , din acele antipatii cunoscute in relatiile dintre oameni.

Buna intrebare, Cristi, caci cunoastem cu totii situatiile, in care o vorba buna e primita ca un afront. Suna ciudat, dar se intampla. Ce e de preferat in asemenea situatii? A ocoli in mod deliberat acea persoana mi se pare un gest lipsit de dragoste.

dragoste cu sila nu se poate

de preferat ar fi sa nu raspundem raului cu raul dar cati dintre noi face asa?
toti suntem cand dusmanosi cand impaciuitori.nimeni nu s-a dovedit a avea stiinta de a ocoli galceava..e in firea noastra,e lucrarea celui rau cu noi.L-am bucura si mai tare adica i-am face jocul daca ne-am dusmani din atata.

omul e supus greselii(parca Descartes)

Acest lucru este stiut. Dar putem fi civilizati, ceea ce nu implica dragoste ci doar respect. Iar respect trebuie sa avem, caci respectand pe altul, ne respectam de fapt pe noi insine.

Asa e, urzicuta. Omul e supus greselii, dar mai are si idei preconcepute. Sa-ti dau un exemplu: mie nu-mi plac urzicile. E firesc, caci ma inteapa. Ca urmare, nu ii sufar pe cei, care se numesc urzica sau urzicuta. Este ilogic, nu? si totusi se intampla, sa am aceasta idee preconceputa, ca tot ce vine de la urzica, urzicuta, imi este ostil, cand de fapt nu e nici urma de ostilitate din partea urzicii, care e o planta medicinala si imi poate face numai bine.
Fiind doar un exemplu, sper pe inteles, mai adaug ca mie imi plac urzicile si urzicutele.

:) si mie imi plac urzicile, mai ales cele facute piure! Iar aici le duc dorul, ca n-am vazut sa se gaseasca pe nicaieri...

dar revenind la subiectul topicului, raman la parerea ca iubirea, ca si iertarea, nu pot fi bagate pe gat cuiva. jenica este un fin observator si un bun sfatuitor - eu cel putin asa o percep - in cazurile acestea cred ca numai rugaciunea ajuta.

subscriu si la sfatul tau, cristi.

Ai dreptate, asa este. In realitate ne putem lovi de astfel de oameni. Vine insa intrebarea: Fara ispite ne-am mantui ? Apoi chiar tu ai pus la Citate diverse din Sfintii Parinti, urmatorul citat:
"CAND SUNTEM NEDREPTATITI DE CINEVA TREBUIE SA NE BUCURAM SI SA- L CONSIDERAM PE UNUL CA ACESTA UN MARE BINEFACATOR, PENTRU CA EL SE FACE PRICINA IMBOGATIRII NOASTRE DUHOVNICESTI IN CEALALTA VIATA"
Problema nu este a nu cunoaste mintea noastra toate cele de folos, ci cum infaptuim, cum traim in inima, efectiv, ceea ce bun este randuit pentru noi, pacatosii. Acesta este razboiul duhovnicesc, aici este lupta pe care crestinul trebuie sa o duca toata viata. Opinia mea este ca ne aflam pe o scara si straduindu-ne noi sa ajungem pe ultima treapta si de acolo tusti in Rai, aceasta Cale nu este usor de parcurs. Reprezentativ se afla pe coperta cartii "Scara Raiului" - Sfantul Ioan Scararu, cum oamenii pot cadea chiar si de pe ultima treapta a scarii. Important este pentru noi sa rabdam pana la capat si chiar daca nu am ajuns pe ultima treapta, Domnul o sa trimita pe ingerul nostru pazitor spre a ne lua pe aripi...si tot in Rai sa ajungem. Deci, problema pe care o pui tu aici, se rezolva doar de la o anumita treapta in sus. Nu poti, altfel. Toate trebuiesc facute cu inceputul si incet-incet, desi in fiecare zi spunem, ajuta-ma Doamne sa pun inceput bun. Trebuie vointa cea buna, trebuie dragoste pentru Domnul si pentru aproape. Tu stii ca acela saracul face cum face din cauza ca are probleme. Atunci tu il compatimesti, iti pare rau pentru el. Trebuie tact si blandete. Acestea vin in timp, nu peste noapte. Iata de ce mai intai trebuie sa ne curatim inima si mai apoi pe toate le putem vedea bune. Nu poti vedea dincolo de ceata, decat dupa ce s-a risipit ceata. Imi amintesc si de o vorba care mi-a placut:
A-l iubi pe cel nefericit pt. nefericirea lui, este o lege mult prea mare pentru a se naste altundeva decat intr-o inima nevinovata. Iata deci ca si de aici vedem ca trebuie mai intai sa ne curatim inima. Trebuie sa constientizam si sa fim convinsi de murdaria din noi, sa ne rugam la Domnul si Maicuta Lui, sa ne ajute in acest parcurs, caci spus este: Fara de mine nu puteti face nimic.
Doamne ajuta-ne.

mirelat: raman la parerea ca iubirea, ca si iertarea, nu pot fi bagate pe gat cuiva.

Atunci cand vorbim de dragoste si iertare, trebuie sa ne gandim la propria persoana, nu la celalalt. NOI sa dam dragoste si NOI sa iertam , nu celalalt sau ceilalti. In felul acesta nu vad cum i-am baga cuiva ceva pe gat, devreme ce atat dragostea cat si iertarea au loc in propriul suflet. Daca celalat vrea sau nu sa ne ierte, de multe ori suparat, ca si in cazul enuntat de tine mai sus, fara motiv, este alta poveste. Are liberul arbitru sa faca ce vrea si cat poate.
Cat despre rugaciune, ea este solutia cea mai buna in toate situatiile, in tot timpul si in tot locul. Ce ne-am face fara rugaciune?!?

Ovidiu, jos palaria ! Ai punctat extrem de bine si pe intelesul tuturor. Da , un element important este sa constientizam murdaria din noi. Este esential, capital chiar in drumul nostru catre pocainta. De aceea in multe rugaciuni se spune "eu sunt orb , TU deschidemi ochii, eu sunt slab, TU fama tare, eu sunt fricos ,TU. . . . . . .Far de EL nimic nu putem. MARELE ADEVAR. Si intradevar chiar de cadem sa avem puterea sa ne ridicam. Vezi, tu Ovidiu, te rog sa ma crezi ca tot timpul, la orice gest, vorba ,miscare, oriunde IL am in suflet si in minte si ma rog sa nu-L supar , sa nu-L mahnesc, sa nu pacatuiesc. E o stare continua a relatiei dintre mine si EL. Chiar azi pe parcursul zilei la serviciu am analizat instantaneu sa spun asa gesturile , cuvintele, comportamentul pentru a nu avea vreo cadere in pacat. Asta o fac zilnic in ultima perioada. Ma inec mai tot timpul ca "TIGANUL LA MAL", facand un gest sau avand o atitudine neconforma si asta dupa ce o zi intreaga am fost aproape ireprosabil . Si zic cu mare tristete "Doamne iarta-ma, imi pare tare rau ca te-am mahnit" si imi vin in cap toti Sfintii la care ma rog zilnic, rugaciunile pe care nu le-am respectat in totalitate. Este o stare greu de descris in cuvinte, este o traire si o lupta continua , e un zbucium venit din interior , e o dragoste continuua pentru EL, in paralel cu tristetea si remuscarile ce apar din neamplinirda promisiunilor facute in rugaciunile din fiece zi. Nu stiu, poate m-am facut neanteles, dar asta este trairea zilnica a mea.

Fratele meu drag,
se bucura sufletul meu, citind cele pe care le-ai scris aici. Imi amintesc acum de Maica Siluana, asa dintr-o data. De ce ? Fiindca ea fiind invitata la noi la Biserica, anul acesta, ne-a spus cuvinte de folos. Printre cuvinte, am retinut si urmatoarele: spunea sa fim noi insine in viata de zi cu zi, sa nu ne chinuim sa fim altcineva. Atunci cand lucram la noi, asupra noastra si nu numai, ci in fiecare lucru, sa o facem cu bucurie. Daca avem prea mare grija de ceva anume, atunci tocmai din prea marea grija se poate gresi. Tot ceea ce facem trebuie facut lin, frumos, nu cu o atentie extrema de a nu gresi. Mintea omeneasca este plina de ganduri bune si mai putin bune. E frumos sa o cultivam cu ganduri bune, e frumos sa gradinarim umanitatea din noi, dar e cel mai bine sa pastram o stare de echilibru. Sa fac o analogie, spre a fi mai bine inteles. Un sportiv trebuie sa-si dozeze efortul spre a termina cursa. Nu toti o sa primeasca premiul, dar cei care termina cursa, sunt sportivi antrenati si cu vointa. Ideea este ca noi crestinii sa rabdam pana la capat, dar drumul nostru sa fie bineplacut Domnului. Domnul spune ca daca vrem sa-i urmam Lui,sa ne lepadam de noi.
A ne lepada de noi inseamna a reusi sa scapam de patimi, inseamna a inmulti talantul, dar cel mai important lucru dintre toate este sa devenim din rai, buni. Sa lucram virtutea, dar sa lucram cu smerenie. Daca invatam sa iubim, toate vin de la sine. Daca iubim cu adevarat, toate le facem cu bucurie, nimic nu ni se pare greu. Timpul nostru, mintea noastra mai bine zis, caci timpul nu este al nostru, trebuie sa fie mereu ocupata. O masina daca o intretii cum trebuie te poti folosi mult timp de ea. Ii dai ulei cand trebuie, combustibil, intretii si schimbi piesele la timp, etc. Credinta noastra, daca uneori ne simtim mai slabi, sa ne straduim nitel, dar nu fortat. Daca eu turez prea tare motorul, el se poate gripa. Usor, constant, lin, frumos sa trecem prin credinta noastra si atunci in acest parcurs, putem sa vedem cine sta pe margine, cine face autostopul. La un moment dat o sa intalnim cuvantul bun, apoi blandetea, apoi iubirea, apoi smerenia, apoi pacea si linistea sufletului. Pe acestea toate sa le luam cu noi, sa oprim la autostop. Daca noi insa mergem in viteza si suntem mereu atenti exagerat la cine se afla pe margine, s-ar putea sa nu zarim copacul din fata noastra si facem un accident. Pai da, sa fim cu bagare de seama si asupra noastra, dar totul cu echilibru.
Va rog sa nu luati decat ca un gand ce spun eu, caci nu sunt acela in masura a da sfaturi.
Doamne ajuta !

Multumesc(multumim) Ovidiu, sunt tare de folos cele spuse de tine. Multumesc inca odata !

Pai sa revenim la oile noastre.:)
E bine sa ne ocolim vrajmasii, daca nu suntem in stare sa-i iertam ?

Da, da. Trebuie sa-i ocolim si sa fugim de tulburare pentru ca inca nu suntem desavarsiti.

Cum sa-mi educ mintea si inima asa incat sa nu ma mai vad deasupra celorlalti ?

Greu. Prin tot ce am zis pana acum. De ce te mandresti ? Esti Ilie, poti deschide si inchide cerurile prin rugaciunea ta ? Poti merge pe apa ? Poti aduce ploaia ? Poti invia mortii ? Ce mari fapte grozave faci ? Odata a venit un seminarist la Parintele Selafiil si l-a intrebat: "Parinte, cum sa ne luptam cu mandria ?" La care Parintele ii raspunde: "Dar ce, ma rog, asa fapte grozave ai facut ca te mandresti?" Asa ca, sa ne aducem aminte. Daca ne comparam cu ce vedem pe strada si la televizor, da, suntem niste crestini grozavi. Dar daca citim Vietile Sfintilor, ne uitam la prooroci, stam si noi cuminti, ca n-am facut nimic cu ce am putea sa ne mandrim.

Sunt multi care vin la mine si nu stiu cum sa le intorc dragostea, primesc prea mult din partea lor. Ce sa fac ?

Sa nu ne bucuram pentru ca ne iubesc pe noi oamenii, sa-i iubim noi pe ei, asta-i mare lucru.
Multumim lui Dumnezeu pentru dragostea pe care si-o revarsa asupra noastra prin oameni, pentru ca si aceasta este o lucrare a lui Dumnezeu, dar nu prea tare sa luam seama la cum ne iubesc pe noi oamenii, pentru ca ne putem imbolnavi asa. « Vai voua, cand va vor vorbi toti oamenii de bine. » Poate veni vremea cand acesti oameni care te iubesc te vor vorbi de rau si atunci vei suferi. Nu, trebuie sa avem inclinatia sa-i vedem pe toti oamenii la fel, asta este masura pe care trebuie sa o ajungem. Sa ne socotim nevrednici de dragostea oamenilor si sa ne rugam pentru toata lumea. Mai bine sa credem ca toti oamenii ne iubesc si sa raspundem si noi dupa puteri.

Cum poti construi dragostea in cei pe care ii iubesti, dar te trateaza in cel mai bun caz cu indiferenta ?

Cum ? In ei s-o construiesti, sau in mine s-o construiesc ? In ei...
Dar. Ce treaba ai tu sa construiesti in ei dragostea ? In noi s-o construim ! Ce, asa fel de porunca avem noi : « Faceti-i pe vrajmasii vostri sa va iubeasca pe voi ? » Nu, « iubiti pe vrajmasii vostri »

Daca am judecat pe cineva, ne-am spovedit, dar nu ne-am linistit, ce-am putea face ? Persoana respectiva a murit intre timp.

Sa va rugati pentru ea cat mai mult si sa-ti ceri iertare, asa, de la ea, ca nu stii unde este. Asa arati ca ai nadejde de mantuire. Acum sa nu ajungem la paranoia pentru un caz, sa avem nadejde. Iarta, Doamne, tu le stii pe toate. Pune-o pe pomelnic, da-o la proscomidie si mergi inainte. Daca am fi ca Sfantul Macarie sau Sfantul Pimen, am face din asta o problema a vietii noastre, dar probabil mai judeci si din astia vii. Cand n-o sa-i mai judeci pe cei vii, sa fii sigur ca si pentru cel mort ti s-a iertat.

Daca nu pot accepta anumite comportamente ale unei persoane si o mustru, inseamna ca nu mai am iubire ?

Depinde si de "comportament". O data il mustri pe om, de doua ori, dar daca vezi ca o face tot pe a lui, nu-l mai schimbi. Ce-o sa te certi cu el pentru... Asa-i el. Acuma, si noi avem tot felul de deprinderi si de obiceiuri. Daca nu vrea sa primeasca, nu mai fa din asta prilej de cearta, lasa-l sa faca asa cum stie el.