"cea mai mare inteleptciune care fereste pe om de tot pacatul si-l duce la fericirea vesnica e sa vezi pururea moartea in fata ta" Cine a zis?

desi nu suntem la un concurs de ghicit..as putea spune ca Sf.Siluan ?

adica gindul si meditarea la moarte ne face sa ne gindim la pacatele noastre si la raspunsul pe care il vom da in fata scaunului judecatii particulare si deci ne ajuta sa nu mai pacatuim ,sa ne smerim ,sa nu judecam pe altii,caci DUMNEZEU a zis:judecata lasati-mi-o mie,eu voi judeca;deci noi judecind pe altii,indeosebi preoti si ierarhi ,ne situam IN LOCUL LUI DUMNEZEU,adica ne asemuim cu cel care a gindit astfel,cu lucifer,care a devenit satana.Ne mai gindim la cit de repede trece viata asta paminteasca si ne indreptam spre cea vesnica si ne indeamna sa nu punem multa baza pe ispitele acestei vieti,care par ele frumoase ,dar de fapt sint PRAF IN VINT.Deci moartea ne face sa meditam mai atent la aceste aspecte si prin aceasta sa dam importanta mai mare vietii vesnice decit acestei vieti lumesti.

scuze..Sf.Antonie cel Mare

EU AM AUZIT IN PREDICILE PARINTELUI CLEOPA DAR CRED CA CITA PE ALTCINEVA, IN FINE MAI PUTIN CONTEAZA CINE A SPUS, CEEA CE CONTEAZA ESTE SA PUNEM IN PRACTICA ,CU AJUTORUL LUI DUMNEZEU.

corect :)

Simbata asta pe 3 este Simbata Mortilor(de toamna).
Ne poate cineva lamuri ce pregatiri trebuiesc facute inainte de a merge la biserica de dimineata...eu unul stiu doar frinturi...multumesc, Doamne Ajuta!

Fiecare dintre noi, pe langa rugaciunile noastre personale, ar trebui sa intocmeasca un pomelnic (mentionand pe cei adormini din neamurile noastre), sa faca o coliva si o prescura(prescura sa fie insotita de o sticla cu vin) si sa se alature la rugacinea comuna a Bisericii, sa participe la sfanta Liturghie.

Ce este si ce inchipuie coliva, care se face la inmormantari si parastase?
Coliva inchipuie insusi trupul mortului si este totodata un semn vazut al credintei noastre in inviere si nemurire, deoarece este facuta din boabe de grau, pe care insusi Domnul le-a infatisat ca purtand in ele icoana sau asemanarea invierii trupurilor: dupa cum bobul de grau, ca sa incolteasca si sa aduca roada trebuie sa se ingroape mai intai in pamant si apoi sa putrezeasca, tot asa si trupul omenesc mai intai se ingroapa si putrezeste, pentru ca sa invieze apoi intru nestricaciune (Ioan 12, 24; 1 Cor. 15, 36 s.u.)575 (Sf. Simion al Tesalonicului, Despre sfarsitul nostru, cap. 371, p. 249, comp. si Mitrofan, op. cit., pag. 172, 173).

De aceea, la binecuvantarea colivei de catre preot, si anume, cand se canta "Vesnica pomenire", rudele si prietenii mortului ridica tava (farfuria) cu coliva, leganand-o pe maini, in semn de comuniune sau legatura cu raposatul. Acelasi lucru inchipuie si gustarea din coliva, dupa binecuvantarea ei.

Cat despre importanta pomenirii celor adormiti la Sfanta Liturghie, am sa amintesc un text din Parintele Staniloae : "Cel mai mare ajutor le vine însa celor adormiti de la pomenirea lor în legatura cu jertfa lui Hristos la Sfanta Liturghie. Talmacitorii si martorii oculari ai Cuvantului, ucenicii si apostolii Mantuitorului, care au cucerit pamantul, au randuit sa se faca în legatura cu înfricosatele, preacuratele si de-viata- facatoarele Taine, pomenirea credinciosilor adormiti. Sfantul Chiril al Alexandriei a evidentiat pe larg faptul ca noi nu putem intra la Tatal decat în stare de jertfa curata, dar noi nu ne putem transpune în starea de jertfa curata decat avand în noi pe Hristos, singura jertfa curata, sau asumandu-ne Hristos cel jertfit, în Sine. Pe langa aceea, la Liturghie toata comunitatea, sau toata Biserica se aduce pe sine în Hristos ca jertfa curata Tatalui, toata se preda Tatalui, raspunzand desavarsit apelului Lui la iubire si împlinind dialogul cu Tatal asa cum a voit El. "

Domnule, asha mi sa parea shi mie o vorba extraordinara dar n-o pricepeam nici in ruptul capului, era ceva asha care te-ar putea scapa de pacate, dar la un moment dat, vazand cat sunt de batran, shi ca poate anii sau zilele care vor veni sunt mai putzini decat cei care au trecut, atunci mi-am deschis ochii shi in loc sa ma uit inapoi, m-am uitat cu toata fiintza inainte.... adica spre drumul care duce spre viatza veshnica shi are o statzie grozanica MOARTEA... Deci privind inaint acceptand putzinul care mi-a ramas, am regasit un pic de sperantza in aceasta privire spre inainte shi nu spre inapoi shi prezent, ci uitandu-ma spre viitorul meu obijnuit ce v-a ajunge la moarte, shi mi-am dat seama ca acum altele sunt sensurile cuvintelor sfantului Antonie cel Mare care spune sa-tzi traieshti viatza ca shi cum maine ai muri, poi fireshte, asha trebuie sa vezi ce putzina vreme mai este pana la moarte shi complet sa stai privind la drumul ce duce intr-acolo, ca sa shtii ce mai ai de facut, ce mai ai de trait, ce mai potzi sa realizezi cu ajutorul lui Hristos, sa te mai rogi cate un pic, ca asha cum au trecut zeci de ani, asha mai trec inca catziva shi gata, deci sa privim doar spre viitor, spre moarte, maine, poimaine, peste 10 ani, peste catziva, sa privim cu ideea ca faptele shi pacatele ne urmeaza... cred ca ceva de genul asta ne cerea sf Antonie cel Mare, shi atunci poate ca itzi vei gasi timp pentru singurul lucru care itzi este de folos... ???

"Tine mintea ta în iad si nu deznãdãjdui" – mesaj al lui Dumnezeu pentru timpul nostru

Dintre toate cuvintele pe care Sf.Siluan le-a adresat oamenilor contemporani ca si cuvinte ale lui Dumnezeu, existã un cuvânt pe care l-a primit în mod direct de la Hristos si care ne poate sluji drept lentilã prin care pot fi sondate orizonturile nesfârsite ale sublimei taine a smereniei care ne-a fost vãditã. Acest cuvânt este îndemnul: "Tine mintea ta în iad si nu deznãdãjdui".

Aceste cuvinte ale Mântuitorului, rezonând în inima lui Siluan, i-au adus, oricât de ciudat ar putea sã parã, solutia în lupta duhovniceascã. Domnul i-a sugerat lui Siluan privelistea iadului, si acesta a devenit astfel detinãtorul unei stiinte deosebite care i-a restaurat viata printr-un belsug sporit de har si cunoasterea lui Dumnezeu. Dupã cum mãrturiseste el însusi, a început sã punã în practicã sfatul Domnului si sufletul sãu si-a aflat linistea în Dumnezeu. A primi arma prin care sufletul dobândeste smerenia, iar inima pocãinta, prin care gândurile rele sunt reduse la neant, duhul devine curat – si astfel îsi aflã un loc unde sã sãlãsluiascã în crestin. Asa a învãtat el smerenia lui Hristos care-l face pe om asemenea lui Dumnezeu. Prin acest cuvânt al Domnului, Siluan face trecerea de la tirania patimilor asupra lui la libertatea Duhului lui Dumnezeu, de la moarte la viatã. Si atunci Siluan, ca si dreptii tuturor timpurilor, a intonat un imn al biruintei. Prin urmare, cum se face cã acest cuvânt al Domnului l-a eliberat pe Siluan din robia dusmanului, i-a semãnat în suflet cresterea puterii sale dupã mãsura Domnului, si i-a întãrit viata? Aceasta s-a întâmplat pentru cã aceste cuvinte ale lui Hristos l-au asezat pe Siluan pe calea Domnului. Urmând aceastã poruncã a Domnului, inima lui Siluan s-a întãrit – asadar, urmând poruncii Domnului, inima omului se întãreste si devine inaccesibilã dusmanilor.

svovi, Ovidiule, frumos cuvant ai grait...

Cred ca mai convingator decat orice teorie, parere, cuvant intelept citit este sa asisti pe cineva care moare...

nu conteaza asta .se zice ca frica de Dumnezeu este inceputul intelepciunii

Eu stiam ca Sf. Vasile cel Mare a spus asta.
Oricum, toti sfintii au trait dupa aceasta intelepciune, ajutandu-i sa fie spornici in ravna si faptele lor.

Sunt de aceeasi parere. A participa la ultimele clipe din viata omului este cel mai ziditor lucru care implica relatia personala cu moartea. Moartea bunicilor, a parintilor si fratilor sau a prietenilor misca sufletul in asa masura incat nimic din jurul lui nu mai reuseste sa-l bucure. Doar ca, dupa o perioada, acea persoana intra in amintiri, brutalitatea mortii se sterge si strainatatea pe acest pamant nu mai este simtita cu aceeasi intensitate.

Cei vii, de langa cei aflati pe moarte, au multe de invatat de la cel ce vede moartea.

Ultimele clipe din viata omului sunt si cele mai importante.
Talharul de pe cruce nu a avut nevoie decat de o clipa.

Bogatia schimbarii unui om vine din a sta in Hristos si nu langa cineva care moare. Ce-mi poate da vederea unui om care face trecerea spre cele vesnice? Durere ca nu-l mai pot tine in aceasta lume. Ce-mi poate da sederea in Hristos? Biruinta asupra pacatelor si a mortii. Putem invata si din cele mentionate de voi, dar sa nu ne multumim cu jumatati de masura, cand Intregul-Hristos, are neincetat bratele deschise pentru noi.

Vazand un om pe moarte, mai ales cand acela ne este drag, ajungem sa ne simtim straini pe acest pamant. Iar a te simti strain pe acest pamant face sufletul sa simta nevoia de mangaierea lui Hristos, care zice: "voi nu sunteti din aceasta lume.. lumea va uraste pentru ca nu sunteti din ea".

Moartea este izvor neincetat de viata. Moare cel de langa mine, dar eu dobandesc Viata, prin moartea lui. Adica moartea omului de langa mine ma face sa simt si mai mult nevoie de a-L simti pe Hristos in inima mea.

Moartea este usa spre viata vesnica. Iar eu stand langa tocul usii, un altul intrand pe ea, intrezaresc parca starea viitoare, in care nimic de pe acest pamant nu mai imi fura inima sau atentia.

Ai dreptate Costel. Dar ce se intampla cu cel care nu este in Hristos si nu are constiinta mortii, cel care isi traieste viata ca si cum n-ar muri niciodata? Pentru acesta orice intalnire cu realitatea mortii poate fi deopotriva o intalnire cu moartea lui Hristos sau altfel spus cu Hristos. Iar constientizarea mortii lui Hristos aduce dupa sine in mod negresit credinta in Invierea Sa si nadejdea vietii vesnice.

Cu cat gandim mai des la moarte, cu atat ajungem sa iubim mai mult, cu atat ne certam mai putin, cu atat nu ne mai ating cele ce le vedem ca vin de la diavol.

Este o perioada de meditatie la dragostea lui Dumnezeu si la moartea Lui pentru noi. Este o perioada de analizare a dragostei noastre fata de Dumnezeu si la disponibilitatea noastra de a muri pentru El.

Suntem gata sa murim pentru Cel care a murit pentru noi? Asta e intrebarea!

Iar daca suntem gata sa murit, sa o aratam murind lumii, murind modei, murind firmelor, murind tigarilor si chestiilor fine, murind concurentei, murind mandriei. Inceputul cel bun se pune intr-o secunda, caci intr-o secunda s-a mantuit talharul si tot intr-o secunda s-a intors vamesul.

E dureros cand omul e foarte preocupat de sfarsitul lumii, dar nu mai are in vedere propriul sfarsit. Sfintii Parinti spun ca gandul la moarte ne e foarte folositor, intrucat poate trezi in suflet pocainta.

In rugaciunea dinainte de culcare, spunem: "Stapane, Iubitorule de oameni, au doara nu-mi va fi acest pat groapa? Sau inca vei mai lumina cu ziua neputinciosul meu suflet? Iata, groapa imi zace in fata si iata, moartea imi sta inainte. De Judecata Ta, Doamne, ma tem, iar a face rau nu mai contenesc!"

Este foarte adevarat.
Insa ma gandesc cateodata ca gandul ciontinuu la moarte poate insemna si o incercare de a evada de responsabilitati. Suintem aici sa facem ceea ce ne cere Dumnezeu. El stie cand ne va lua la El. Ar fi bine sa ne gaseasca cu manecile suflecate.

Poate ca nu ne epuizeaza atat incercarile din timpul vietii, cat fuga de ele. Multi gresesc vazand in moarte eliberarea de necazuri, ignorand chemarea lui Hristos: Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.

Moartea este un sfarsit necesar, pentru un nou "inceput"...Important este modul in care ne surprinde ea....:25: