![]() |
Este Dumnezeu infinit de bun, milos, iubitor, stiutor ?
Ancah, sper ca iti dai seama ca asta e o intrebare capcana. E o chestiune peste care am dat mai demult, dar acuma mi-a revenit in minte dupa ce am vazut niste discutii. |
Citat:
|
Cultul ortodox spune ca este infinit in toate dimensiunile sale. Inseamna ca avem o problema (probabil inchipuita).
|
Din canonul de dinainte de Impartasanie aflam ca nu exista pacat pe care iubirea de oameni a lui Dumnezeu sa nu-l biruiasca, deci Dumnezeu este infinit in iubirea Sa,dar este nevoie si de pocainta din partea omului ca sa se produca iertarea. Sfantul Vasile cel Mare vorbea de paradoxul libertatii in crestinism in urmatorii termeni: "La inceput a trebuit sa existe o singura libertate pentru ca sa fie adus omul la existenta, dar pentru mantuire trebuie sa existe doua libertati", iar "libertatea este acordul dintre doua libertati".(Pr Staniloae)
|
Citat:
|
Acest forum nu imi apartine, deci adreseaza te rog intrebarile tale tuturor.
Si ca sa raspund intrebarii tale: DA. Si mai este si intelept si nu se coboara la micimea noastra. Ne lasa pe noi sa-L descoperim cand vrem noi, dandu-ne liberul arbitru in acest sens. Poate ar trebui sa ne gandim si la MARIMEA lui Dumnezeu, raportata la propria noastra marime. Pentru mine e un argument, nu singurul, evident, dar hotarator. Daca Dumnezeu a facut acest pamant, si stim cu totii cat e de mare, cu cat mai mare decat mine e Dumnezeu, Care a creat UNIVERSUL? Macro si micro. Nu mi se pare o intrebare capcana, ci o manifestare a mandriei. Dumnezeu e atat de bun, milos, iubitor,stiutor, etc, incat ne permite o vreme sa ne indepartam de El, ca apoi sa ne cheme, ca un Parinte pe fiii lui. mq, in ce consta capcana de care vorbeai? |
Citat:
Daca iubirea Lui este infinita, atunci orice as face tot voi fi primit in Rai. Curios , nu-i asa ? |
orice ai face ajungi in rai DACA:te pocaiesti pt orice faci, SI daca nu mai faci ORICE..Dumnezeu e bland si bun dar...si DREPT.:):):)
|
Din iubirea Lui infinita ne-a dat libertatea! Infricosator ce facem noi cu ea! Dzeu ne respecta orice decizie, din iubire, noi ne condamnam singuri rupandu-ne in mod voit de Dzeu , in iad Dzeu pedepseste cu ... dragostea!, iar cei din iad nu vor sa o primeasca si se chinuie, asa cum si noi pe pamant ne chinuim orbecaind in toate patimile refuzand dragostea lui Dzeu, care este fara margini..Aici este iubirea putina, dincolo este iubirea cea multa si fara de sfarsit, in veci!
|
Citat:
Din moment ce ai introdus cuvantul "dar" ai limitat bunatatea lui Dumnezeu. |
mq:Daca iubirea Lui este infinita, atunci orice as face tot voi fi primit in Rai. Curios , nu-i asa ?
incearca, mq, si vezi ce se intampla. Te-ai gandit de ce in jur de 50 ani, mai devreme sau mai tarziu, au loc niste schimbari in viata omului: probleme de sanatate sau altele, care au darul tocmai sa reduca acesta mandrie izvorata din prea multa incredere in propria gandire? |
Citat:
|
Am pus dar ca sa realizam ca Dumnezeu este si drept pt k multi zic ei lasa...ca oricate rele fac pana la urma Dumnezeu e bun si ma iarta si tot o scot bine la capat.Sa faci un rau mai mare decat bunatatea lui Dumnezeu nu se poate pt ca nu exista.Dar daca eu barfesc sau desfranez(care sunt lucruri rele dar rautatea lor totusi este cu mult depasita de iubirea lui Dumnezeu)si fac asta un an 10,o viata intreaga!!!!Tu ce zici?Nu am facut rele mai mari decat bunatatea Lui.Dar merit sa intru in rai?!?Bunatatea Lui Dumnezeu o vezi in momentul in care realizezi ca faci rele si faci si nu te mai saturi si vine momentul si te pocaiesti ,ca Dumnezeu iarta ORICE pacat,cu conditia sa fie marturisit ,si-ti dai seama bai am facut atatea,si atata timp si asa de gogonate...si-mi vine sa intru in pamant uitandu-ma la micimea mea,la lipsa mea de iubire fata de toti cei din jur,fata de nemarginirea iubirii Lui.Asa iti dai seama cat este de infinit in bunatatea si iubirea Lui.Nu spunand lasa ca orice fac...El e bun...
Mq sper ca nu te-am suparat cu ceva.Pur si simplu am scris si eu ..lasa.. Doamne ajuta!:) |
Am umila impresie ca vrem sa ne jucam in acest topic de-a filozofia, incurcand putin planurile si chiar sa redescoperim roata. Deci, mult mai simplu si adevarat decat orice adevar :DUMNEZEU este Atotaintelept, Atotstiutor , facatorul tuturor celor vazute si nevazute. DUMNEZEU nu se raporteaza in timp si spatiu , el find fara de-nceput. Lumina infinita nematerialnica, dragoste si iubirea fara de margini , sunt elementele de baza ale Dumnezeirii. Pentru a fi vrednici si a beneficia de dragostea, iubirea si bunatatea Lui Dumnezeu , trebuie sa urmam calea pocaintei. A interpreta ca bunatatea si iubirea fara margini a Dumnezeirii, reprezinta un pasaport in alb pentru Rai, ne inselam amarnic. Sa fim vrednici de a simti iubirea si dragostea Lui. Sa fim vrednici in a primi iertarea Lui. Nimic nu se dobandeste fara ravna si silinta, in rest toate teoriile din acest topic sunt simple speculatii si pierdere de timp. Sa luam aminte ! +
|
Citat:
|
mq: "Nu e o manifestare a mandriei ci a ratiunii (stiu, adica de la satana).
Ratiunea nu e un dar de la satana. Ti-a intrat in cap ca am datora ceva satanei si o tii intr-una cu prostia (scuze!) asta. Ratiunea tot de la Dumnezeu este. De la satana avem ceea ce nu este, adica minciuna, mandria, si altele. Ajungand la mandrie trebuie sa iti spun ca increderea numai in propria ratiune duce la mandrie. De aceea tot arat cu degetul spre ea. De fapt noi totul, dar chiar TOTUL, datoram lui Dumnezeu. Toate sunt ale Lui si El ne-a pus pe noi "peste lucrul mainilor Sale", dupa cum se spune in Psalmul 8. |
in N.T. imi amintesc pe HRISOS ,Domnul nostru zice ceva de aruncareaintunericul cel mai dinafara unde este plinsul si scrisnirea dintilor.Deci si descrie in esenta si pe scurt idul si unde trimite pe pacatosii care NU DORESC sa se pocaiasca CI FAC DIN SPOVEDANIE UN OBICEI.
|
Citat:
Pai atunci sa profitam de ea la maximum, nu ? Eu ma incred ca in rationamentele mele, Dumnezeu (daca exista) ma va ghida chiar daca nu cred 100% in EL. Si asta deoarece bunatatea lui e fara margini si stie ca suntem doar niste copii care se joaca cu idei, si poate chiar ii face placere. Deci sa rationam fara frica. Eu o sa ajung in Rai indiferent ce cred si fac, pentru ca eu in rationamentele si actiunile mele sunt doar o copilarie in ochii lui D-zeu, si el se uita la mine cu bunatate infinita si stie ca daca nu cred e doar pt ca sunt prea neputincios. Ok, mie imi convine. |
Cand Adam nu a ascultat de Dumnezeu , a fost alungat din rai.
Daca cineva nu crede in Dumnezeu, pe pamant fiind, unde crezi ca va fi alungat? Nu-ti fa socoteli gresite in privinta lui Dumnezeu. El este inca Dumnezeul Milei si ne iarta. Dar tot a Lui va fi judecata si atunci va veni scrasnirea dintilor. A-L cobora pe Dumnezeu la dimensiunile umane e mare greseala. Noi am fost facuti dupa chipul Lui, dar asemanarea nu ne-a dat-o si cu greu o obtinem. In locul tau nu as risca mantuirea, bazandu-ma, in totala mea pasivitate, doar pe bunatatea lui Dumnezeu. Trebuie sa aducem si aportul nostru, modest, ce-i drept, dar trebuie sa existe, ca Dumnezeu sa completeze restul. Parca in topicul anterior te lamurisei de existenta lui Dumnezeu. Acum o iei de la inceput? Aici te poti preface ca esti neputincios, dar la judecata nu mai tine. Diavolii vor veni cu contabilitatea la zi si isi vor cere drepturile. TOCMAI DE ACEEA NE RUGAM ZILNIC ATAT LA DUMNEZEU CAT SI LA FECIOARA MARIA, CA ATUNCI CAND AVEM NEVOIE, SA-SI ADUCA AMINTE DE NOI. |
Citat:
Dar am inteles ca Isus ne-a ridicat pedeapsa,asa ca nimic nu ne mai opreste sa ajungem in Rai. Ancah, tu ar trebui sa intelegi ca eu experimentez, nu sustin nici o idee fixa, doar ma joc cu idei. Asa ar trebui sa faca orice om normal. Stii, aseara mi-a venit o idee noua. Eu cred (de fapt speculez) ca noua oamenilor nu ar trebui sa ne pese daca exista sau nu Dumnezeu. Pur si simplu noi trebuie sa facem ceea ce am fost proiectati sa facem: sa ne hranim, sa ne inmultim, sa evoluam, etc. Nu e treaba noastra daca am fost creati sau nu. Cu exceptia oamenilor de sttinta care cauta originea universului, restul oamenilor nu ar trebui sa stie sau sa creada in altceva decat o convieturie pasnica si benefica pentru omenire. Nu ar trebui sa ne bazam pe divinitate ca sa aflam daca e bine sau nu sa ucizi sau sa furi. Pur si simplu aflam singuri lucrul asta. Si eu cred ca asa vrea creatorul sa fim: noi insine. Daca ar vrea sa credem in El, ne-ar arata explicit lucrul asta, in fiecare zi, nu in "inima" ci in ochi, visual, realmente. |
Da, mq, si daca ne ia si vorbirea, ajungem niste veritabile animale.
|
Fi atenta, stii ce cred ca am facut in postul anterior fara sa vreau. Am exprimat crezul lui Adam si Eva. Cum crezi ca suna crezul lor: "Cred intr-unul Dumnezeu....?" Nicidecum. Ei stiau ca exista Dumnezeu si nu faceau asa mare caz din asta, era ceva normal. Noi ne agitam degeaba si deaia nu suntem ca Adam si Eva.
|
Citat:
|
Citat:
Citat:
|
Eu zic ca pornesti de la o definitie gresita a iubirii.
Cine este parintele care-si iubeste copilul cel care-l lasa sa gresasca la nesfirsit sau cel care il pedepseste pina invata ca nu-i bine ce face? Si pentru ca intrebarea ta este timpita (scuza-ma dar asa o vad eu) o sa merg pe linia propusa de tine. Daca iubirea Lui este infinita si pedeapsa paminteana nu te-a indreptat atunci vei fii pedepsit infinit...din iubire! |
Citat:
"4. Ce ste omul ca-ti amintesti de el? Sau fiul omului ca-l cercetezi pe el? 5. Micsoratu-l-ai pe dansul cu putin fata de ingeri, cu marire si cu cinste l-ai incununat pe el. 6. Pusu-L-ai pe dansul peste lucrul mainilor Tale, toate le-ai supus lui. 7. Oile si boii, toate inca si dobitoacele campului" etc Sa nu uitam ca la botez primim Duhul Sfant, iar prin Duhul Sfant devenim fii ai lui Dumnezeu. Dumnezeu nu ne-a conceput ca animale. Sa nu uitam ca Adam a dat nume animalelor. |
Citat:
Sa zicem ca dupa moarte vei fi pedepsit la infinit din iubire. Cu ce scop ?Ca sa te corectezi si sa ajungi in Rai... din Iad ? Nu se poate. Atunci ce rost are pedeapsa ? |
HOTARIREA DE A NU TE DUCE ESTE O MARE ispita DE LA CEL RAU.Duhovnici f.buni sint multi in tara ,indeosebi la manastiri. Daca te rogi lui Dumnezeu cu credinta sa te indrume ,te va indruma la cine trebuie.Apoi RUSINEA de a spovedi pacatele easte o alta mare ISPITA.Deci ar fi bine sa faci fata acestor doua ispite comune pt. toata lumea ,la inceput,caci doar primul pas e mai greu.SUCEESVEILUR
|
Citat:
Dar lasa asta, ce zici de teologia lui Adam, crezi ca isi facea atatea probleme despre Dumnezeu ? Adam n-a fost creat ca sa stea toata ziua si sa faca matanii si rugaciuni in fata creatorului. Mie mi se pare ca afost creat ca sa stapaneasca pamantul, ca altfel nu facea D-zeu intinderi de ape si uscat, facea un mic covoras pe care Adam sa faca matanii. Asa trebuie sa fim si noi. Eu cred ca il plictisim pe D-zeu cu atatea rugaciuni. |
Citat:
|
Offff Doamne! Pai din iubire esti in iad pentru ca raiul ar fi iad pentru tine! Pina ai ajuns in iad inseamna ca nu esti compatibil cu raiul. Si Dumnezeu in bunatatea lui nu te pedepseste si mai rau tinindu-te cu forta in rai. Iti da o pedeapsa mai mica iadul unde poti vedea cele cu care esti compatibil. Deci pedeapsa este in esenta un dar. Asa cum intelegi tu binele asa-l ai. Daca nu-i bine pt tine linga Dumnezeu (si ai demonstrat-o o viata intreaga) atunci El din iubire te lasa linga cele pe care le consideri tu bune, sau linga cel pe care-l consideri tu bun (Sa nu fie!)
|
Citat:
|
Citat:
Una la mana: eu credeam ca iadul este locul acela cu smoala multa (un crestin ortodox nu ar trebui sa puna la indoiala spuesele Bibliei). Doi la mana: vrei sa spui ca in iadul despre care vorbesti va fi mult hot-dog, filme sf si de groaza, cartofi pai, blonde superbe, vin rosu, etc (sa nu crezi ca despre mine e vorba,e doar un exemplu) ? Pai atunci Dumnezeu chiar e bun si abia astept sa ajung in Iad. |
Citat:
|
Citat:
Stapinirea pamintului nu inseamna ce am ajuns noi sa intelegem prin asta, adica sa-l exploatam, ci doar sa ne BUCURAM de el si de Creatorul sau incontinuu slavindu-L , iti poti imagina asa ceva? |
Mai "frate" hai sa afcem cunostinta eu sunt crestin ortodoxa, tu ce esti? Apoi continuam discutia, desi e drept ca nu cu mine discutai;)
|
Doi la mana: vrei sa spui ca in iadul despre care vorbesti va fi mult hot-dog, filme sf si de groaza, cartofi pai, blonde superbe, vin rosu, etc (sa nu crezi ca despre mine e vorba,e doar un exemplu) ? Pai atunci Dumnezeu chiar e bun si abia astept sa ajung in Iad. Toata treaba asta imi suna a MUSULMAN! Nu Andrei? |
?????? Poate era vreun batran terminat de artrita?
|
Da exact asa este iadul cum l-ai descris!
Atita doar ca....nu o sa mai simti ce simti acum, dimpotriva!:) E ca cu ciorba de burta. La 8 ani iti versi matele cind auzi doar la 28 abia astepti sa maninci una! Ciorba tot la fel este. Tu esti altfel. Nu stiu de ce (daca chiar ai vreuna) religie esti dar sfatul meu este ca nici in gluma sa nu mai spui ca vrei sa ajungi in iad! |
Citat:
|
Ora este GMT +3. Ora este acum 01:44:31. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.