Fiindca nu este usor de pus in practica, mai ales iubirea de vrajmasi, m-am gandit sa scriem fiecare despre acestea. Poate ca ne putem folosi unii de la altii, din cele citite, practicate, etc. Acum sa incep, nu ?:)

Lumina din ochii tai si un foarte usor zambet sincer, o vorba buna si cu glas mai stins, o inima deschisa si toate acestea pornind din dorinta de a-l iubi pe celalalt, prin multa rabdare si prin constientizarea faptului ca nu omul este de vina - vor duce incet, incet la aceea iubire pentru toti oamenii. Mintea noastra trebuie sa refuze a sesiza rautatile unui om caci asa cum spunea C. Noica: "Omule tu esti vinovat, dar omul din tine nu e". Cand sti ca omul nu e vinovat el saracu pentru defectele lui, atunci iti este mila de el la inceput. Te uiti la tine si iti vezi pacatele tale si sti cat esti tu de pacatos. Acum poti sa mai spui ceva sau sa simti ceva din defectele celuilalt ?
Prin transformarea inimii intr-o inima plina de iubire, poti iubi pe toti oamenii la fel. Ratiunea si anumite simturi te fac sa vezi defectele altora. Tu chiar de le percepi incearca sa nu le vezi.Te deranjeaza privirea celuilalt ? Roaga-te in gand pentru el chiar in acel moment, priveste-l cu blandete si daca vrei la inceput (fiindca nu poti altfel) incearca sa-l privesti ca prin ceata si tu fii cu mintea limpede sa auzi ce spune, gandul tau e rugaciune si smereste-te, mereu. La aceasta stare poti ajunge, dar trebuie sa inveti sa iubesti, trebuie sa iti doresti mult aceasta. Crezi ca induri tu cumva mai multe decat a indurat Domnul Nostru Iisus Hristos ?
Ce cred eu ca inseamna sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti ? Pai eu pe mine nu ma pot iubi caci sunt un pacatos, dar daca ma gandesc altfel uite ce vad. Imi e foame - incerc sa-mi astampar foamea, dar cum ? Pai pot eu inghiti bucata de paine cand trec pe langa un infometat ? Pot eu sa mananc la masa cu familia fara sa ma rog ? sa nu ma rog eu sa-i hraneasca Dumnezeu si pe cei intr-adevar infometati ? Apoi sa multumesc.
Foamea are multe forme si atunci ofera si omului din ce poti da, ca lui Hristos ii dam cand dam omului.
Celui care te uraste sau iti vrea raul tu incearca sa-i dai bine, foamea ta sa fie acum iubirea. Omul de langa tine poate nu stie cum se mananca aceasta, caci nu cu ajutorul gurii ci cu a inimii si a lacrimilor, iar tu invata-l ca pe un copil mic cum sa se hraneasca. Poate vreodata veti plange unul pe umarul celuilalt.
Sfantul Siluan spunea ca cel care nu isi iubeste vrajmasii, nu poate avea in el harul Duhului Sfant.
Doamne ajuta !

Foarte frumos cuvant Ovidiu! Si nu numai frumos ci si intelept! A iubi vrasmasul/aproapele este.. greu lucru. Poate chiar imposibil in viziunea unora. Dar, iata ca sfintii parinti ne-au aratat prin propriile exemple cum si cat trebui sa iubim. Undeva pe un alt forum am pus o intrebare pe care o voi scrie si aici. E un punct de vedere personal care ma framanta oarecum. Daca cineva ti-a gresit si tu ii spui te-am iertat dar NU ii dai ocazia sa isi repare greseala (prin reapropiere de tine sau orice alt mod), oare nu cumva ii rapesti sansa de a se reechilibra? In fata lui, in fata Lui Hristos? De multe ori cand suferi un esec/necaz ramaii oarecum marcat ba chiar cu o usoara incertitudine ca vei mai fi vreodta capabil sa refaci ce ai stricat. Ma gandesc ca, oferindu-i o noua sansa PALPABILA nu doar din vorbe ii dai sansa sa se ridice. Ii acorzi (poate fara sa constinetizezi) o sansa in plus sa devina mai bun pe viitor. De ce imi pun aceasta problema? Asa a functionat (pana acum) relatia mea cu copii. I-am batut doar de doua ori in viata, si credeti-ma Nici Nu a fost necesar! Ma gandesc adesea de ce la un copil poate funsctiona si la noi nu? De ce ne este greu sa iertam si sa uitam!!!? Sunt intrebari la care inca nu am gasit raspuns. Am citit carti, am citit viata sf. Siluan dar sunt atat de departe de fapta..de simtire.. Nu stiu daca o sa ma puteti ajuta, nu stiu daca e doar un mod pers. de a pune problema. Nu stiu nimic sigur (sunt varza cu inteligenta:D) dar stiu ca aceasta problema ma framanta...cat si cum trebuie sa iertam/uitam!!

Fiindca si mai demult mi-am pus niste intrebari, dar si fiindca totusi consider necesar a se cunoaste niste aspecte, o sa postez aici la acest topic urmatoarele:

Cat de bine il intelegem pe omul de la capatul celalalt, pe omul care scrie mesaje pe un forum, pe un mail, pe un mp, etc. Celalalt cine este, ce este pentru fiecare dintre noi ? Este ceea ce dorim noi sa fie, este ceea ce simtim noi la un moment X in functie de temperamentul si personalitatea noastra, in functie de starea noastra zilnica ? Ce anume luam noi in calcul atunci cand citim un mesaj, ce intra in perceptia noastra, ce simtim, cum simtim ? As putea pune o serie intreaga de intrebari, dar ma opresc aici ca sa putem da si niste raspunsuri si apoi sa nu fie prea lung acest mesaj.
Citesc mesajul intr-un ritm echilibrat, nici prea repede dar nici prea incet. Incep sa simt. Ce simt acum, acum in momentul cand citesc fraza ? Asta e cel mai important, fiindca mai apoi restul se leaga si se coloreaza in functie de prima impresie a unei fraze mai de inceput sau mai patrunzatoare, prima care ma poate intrista, bucura sau poate a ma face sa raman pana la sfarsitul mesajului intr-o pace launtrica.
Cand citesc o carte duhovniceasca ma umplu de miere duhovniceasca si sufletul meu se bucura. Cand citesc din Biblie parca nu mai sunt pe pamant. Cum ma simt cand citesc un mesaj al fratelui meu ?
De multe ori nu suntem intelesi de catre ceilalti. De ce ? Unde e greseala ? La cel care scrie sau la cel care recepteaza, ori la amandoi ? Opinia mea este urmatoarea: ceea ce scrie un om, frate sau sora, trebuie citit nu neaparat ad-literam ci trebuie inteles si printre randuri. Unii se exprima mai greoi altii mai elevat. Noi nu la litera trebuie a privi in raport de 100%, ci la sufletul omului. Cum sa privesti la sufletul omului din ceea ce scrie ? Simplu. Trebuie sa-l vezi ca pe un copil - curat - daca vezi ca se strecoara ceva in neregula - cum ai gandi de greseste un copil ? Ii arzi una ? o sa inteleaga ? Nu. Ii explici cu dragoste. Pai da, dar aici cum sa simti dragostea celuilalt ? Pai aici e aici. Dragostea celuilalt e de fapt in ceea ce percepi tu, ce simti tu fata de celalalt. Simti ca aici nu s-ar potrivi ceva asa cum vezi tu, nu sari repede - ba aici nu-i chiar asa....accepta-i neputinta, fi bland, citeste ceea ce a scris cu intelegere fata de neputinta celuilalt. Trebuie sa-l intelegem pe celalalt in duh, sa-i simtim inima, sa incercam sa fim pe aceeasi unda noi toti, cu totii. Aceasta se face daca si numai daca privim la celalalt ca la un copil. Spune: "Imparatia Lui Dumnezeu este inlauntrul vostru" Cum poate fi altfel decat urmandu-i Domnului ? Cum ar citi El un mesaj, cum ar da El un raspuns, stam noi sa gandim la asta ? Nu, noi repede voia noastra. Pai voia noastra este cea buna ? Suntem atat de curati incat sa putem da raspunsuri bune ? Iata de ce tacerea este de aur. Iata de ce apar fel de fel de interpretari. Numai bunatatea, iubirea din noi, numai talantul care trebuie inmultit, numai acceptarea celuilalt asa cum e el in mesaj la acel moment, ca suntem sau nu de acord, dar cu intelegere, si dand un raspuns cu empatie si iubire frateasca, cu comunicare din inima si cat mai simpla, o sa duca la o comunicare, mai buna, intre oameni.
Mesajul acesta se doreste a fi inteles si intr-o forma de iubire a celuilalt de la capatul opus, de la celalat monitor.:)
Astept si gandurile fratiei voastre.
Doamne ajuta !

:)Imi amintesc de o prietena care,
Atunci cand cineva o uraste/cearta si ea nu poate sa se roaga pentru ca la randul ei este f. tulburata de cele intamplate spune asa: Doamne eu nu pot acum sa ma rog pentru respectivul/va, sunt manioasa pe ea dar.. Astazi Nu voi manca 3 ore, primeste-le Tu ca jertfa altceva nu pot sa-Ti dau.. Sau daca vede un sarac ii da ceva de pomana si spune, Maica Domnului primeste aceasta jertfa in numele pers X, pe care eu am necajit-o (furat, certat, jignit, batut) si fa Tu Maicuta ce trebuie eu Nu pot.. Daca e mai grav, si persista necazul atunci sa jertfim ceva mai mult al nostru. Cum? Spunea cineva aici de Fanta:)..iti place un suc, o anumita mancare, cafea renunta la ea in semn de jertfa ptr aproapele pe care l-ai suparat! Pare o nebunie poate, sau un lucru de nimic, dar cred ca prin acest "mic dar" facut-o poate nu cu toata inima..iti mentii pacea. IN 2 cuvinte: daca inima refuza sa simta iubirea de aproapele sileste-o tu prin jertfa ta, refuzandu-i acest "capriciu"

Sunt de acord cu ceea ce spui aici, Jenica. Asa ar fi normal, sa ierti de sapte ori pe zi daca de sapte ori iti greseste fratele tau. Problema se ridica la modul cum iertam. Daca noi iertam doar asa cum spui si tu, adica din gura si nu din inima, atunci nimic nu am facut. Adevarata valoare a legaturilor cu aproapele nostru se masoara prin ce si cum simtim pentru el in inima noastra. Nu prin ceea ce spun buzele sau ceea ce facem cu mainile pentru el.
Uite, e simplu. Daca intrebam pe cineva, ce ar prefera din partea sotiei...vorbe dulci sau ca aceasta sa il iubeasca mereu din toata inima ei ?
Dumnezeu nu ne cere bani, donatii, lumanari, etc. Dumnezeu ne cere Sa-l iubim pe El si pe aproapele din toata inima noastra si din tot cugetul nostru.
Noi toti, ar trebui sa dam o foarte mare atentie inimii noastre duhovnicesti. Mai toti stim ca trebuie sa facem fapte bune, etc. Noi insa trebuie sa ne cunoastem inima. Noi trebuie sa lucram asupra curatirii inimii noastre. Gandurile noastre din inima vin si sunt transmise creierului. Fapte bune si daruri fac si altii, fara sa-l iubeasca pe Dumnezeu. Noi trebuie sa ne cercetam starea inimii legata de faptele care le savarsim.
Toate care vin din inima noastra, toate trebuiesc sa fie desavarsite. Atunci cand omul pacatuieste, el nu cunoaste ceea ce inseamna inima, cum trebuie sa inteleaga, cum trebuie sa actioneze. Omul, trebuie sa stie ca inima este un tot unitar...este si sentiment si vointa si ratiune. Cand inima este dezbinata, omul devine nestatornic, omul pacatuieste.
Este de neconceput pt. credinta ortodoxa ca mintea, ratiunea sa creada in Dumnezeu iar vointa sa doreasca pacatul. Vezi, aceasta se intampla de fapt cu noi oamenii si pacatuim, dar aceasta este o greseala. Noi trebuie sa intelegem, sa simtim, ce este inima si cum sa iubim din inima.
Doamne ajuta !

Nu numai iubirea pentru aproape trebuie sa o avem ci pentru toti oamenii - la fel. O sa fac un rezumat din cele citite.
Iubirea este o stare a sufletului care in sine nu poate fi descrisa in chip adecvat. Urmand cuvintele Parintilor s-au stabilit mai multe trepte a iubirii de vrajmasi.
1. Prima treapta dupa Sfantul Ioan Gura de Aur, este sa nu facem noi cei dintai ceva rau.
2. A doua - sa nu ne razbunam cu aceeasi masura pentru raul care ni s-a facut.
3. A treia - sa nu te razbuni defel.
4. A patra - sa nu i te impotrivesti celui ce-ti vrea raul "Eu insa va spun voua: Sa nu stati impotriva celui rau" (Mt.5,39)
5. A cincea - sa nu te manii pentru ce-ti face vrajmasul, ci sa induri, dand dovada de rabdare, suferind raul ce ni se face.
6. A sasea - sa nu te intristezi in sufletul tau pt. necinstirile, incercarile si necazurile pricinuite de vrajmasi.
7. A saptea - sa socotesti ocarile ca o binecuvantare, sa te bucuri si sa multumesti lui Dumnezeu pentru ele.
8. A opta - sa ne predam de bunavoie ocarilor.
9. A noua - sa vrei sa suferi mai mult rau decat ti se face.
10. A zecea - sa nu-i urasti pe cei ce-ti fac rau.
11. A unsprezecea - sa nu tii minte raul, sa nu pastrezi manie si suparare fata de vrajmasi.
12. A doisprezecea - sa nu-i invinuiesti pe vrajmasi, sa nu-i osandesti, sa nu-i vorbesti de rau si sa nu spui altora raul care ti s-a facut.
13. A treisprezecea - sa nu-i dispretuiesti.
14. A paisprezecea - sa nu ne ingretosam de ei si sa nu-i respingem.
15. A cincisprezecea - gandul la ei si la cele ce ne-au facut sa nu trezeasca in noi nici cea mai mica amaraciune ori tristete.
16. A saisprezecea - sa nu-i judecam deloc, ci sa ne vedem propriile noastre greseli.
17. A saptesprezecea - sa-i iertam din toata inima.

Aceste saptesprezece trepte nu ne urca insa pana la iubire, ele sunt doar conditii ce trebuiesc neaparat indeplinite si etape pregatitoare, pentru ca iubirea nu este doar lipsa urii si a dusmaniei, ci o stare cu mult mai inalta.

18. - sa ne dam toata silinta ca sa ne impacam cu vrajmasii nostri.
19. - sa ai mila si compatimire pentru ei.
20. - sa voiesti ca Dumnezeu sa-i ierte pe vrajmasi , sa-i pazeasca si sa-i mantuiasca.
21. - sa ne rugam lui Dumnezeu pentru ei.
22. - sa ii iubesti.
23. - sa le vrei si sa le faci binele.
24. - sa-i socotesti pe cei care-ti fac rau egali cu cei care-ti fac bine si sa-i iubesti deopotriva si pe unii si pe altii.
25. - sa ne purtam cu dusmanii nostri ca si cu niste prieteni ai nostri.
26. - sa-i iubim pe vrajmasii nostri nu numai ca pe noi insine, ci chiar mai mult decat ne iubim pe noi.

Doamne ajuta !

"Oamenii se iubesc unii pe altii fie in chip vrednic de lauda, fie in chip vrednic de ocara, pentru aceste cinci pricini:
- sau pentru Dumnezeu, cum iubeste cel virtuos pe toti, atat pe cel virtuos, cat si pe cel ce inca nu e virtuos.
- sau pentru fire, cum iubesc parintii pe copii si invers
- sau pentru slava desarta, cum iubeste cel slavit pe cel ce-l slaveste
- sau pentru iubirea de argint, cum iubeste cineva pe cel bogat pentru a primi bani
- sau pentru placere, ca cel ce-si slujeste stomacul si pe cele de sub stomac
Dragostea cea dintai este vrednica de lauda, a doua e mijlocie, celelalte sunt patimase. (extras din Filocalia vol.2)

Ce bine ar fi daca mi-ar si ramane in cap/inima ceva din ceea ce am citit aici..

"Caderea a supus inima stapanirii sangelui si, prin mijlocirea sangelui, stapanirii stapanitorului acestui veac. Evanghelia slobozeste inima din aceasta robie, din aceasta silnicie, si o aduce sub calauzirea Sfantului Duh.
Sfantul Duh ne invata sa iubim pe aproapele in chip sfant.
Iubirea aprinsa, hranita de Sfantul Duh este foc. Prin acest foc se stinge focul iubirii firesti, trupesti, stricate de caderea in pacat. (Scara. Cuvantul 15, cap.3)
"Cel ce spune ca poate avea amandoua aceste iubiri se amageste pe sine insusi" - a spus Sf. Ioan Scararul (Cuvantul 3, cap. 16)
In ce cadere se afla firea noastra ! Cel care prin fire e in stare de a-si iubi cu aprindere aproapele, trebuie sa-si dea o silinta neobisnuita sa-l iubeasca asa cum porunceste Evanghelia" (Despre inselare" - Sf. Ignatie Briancianinov)

SI NE IARTA NOUA GRESELILE NOASTRE PRECUM SI NOI IERTAM GRESITILOR NOSTRI...

"Daca iubiti pe cei ce va iubesc pe voi, ce rasplata mai aveti, ce rasplata asteptati ? Oare nu si paganii fac asa ? Dar Eu va zic: Iubiti pe vrajmasii vostri." Aici este examenul iubirii. Cine sunt vrajmasii nostri ? Nu cei care ne sparg apartamentul, nu cei care ne-au furat masina, nu cei care vin cu sabii asupra tarii noastre. Vrajmasii nostri sunt cei pe care noi singuri ni-i facem. Sunt oamenii despre care noi avem o parere proasta, oamenii care ne tulbura prin prezenta lor, prin cuvintele lor, prin felul lor de a fi. Oamenii despre care noi spunem: "Lasa-ma, ca m-am saturat de el." Aici trebuie sa incepem lucrarea dragostei Cum ? Iarta ! "Nu pot sa-l iert, pentru ca este mandru. "Pai da tu cum esti ? Iarta ! Iertarea este semnul cel mai graitor si piatra de temelie pe care se zideste mai tarziu dragostea.....Wink
Sa iertam, pentru ca nu este cu neputinta. Nu este cu neputinta sa iertam pe acest om pacatos din fata noastra. Pentru ca insusi Dumnezeu l-a iertat. Aceasta este cugetarea cea mai de folos. Aceasta este raportarea pe care trebuie sa o avem fata de aproapele. Inainte de a-l judeca eu, trebuie sa ma intreb cum il judeca Dumnezeu pe el ? Si cum il judeca ? A murit pentru el ! Dumnezeu l-a iertat.".... Pr. Savatie Bastovoi

Am citit in lung si in lat pe acest forum si toata lumea vrea sa joace rolul celui bun,iubitor de Dumnezeu.
Dar iata ca in viata intalnim oameni, care accepta rolul celui rau, care ne incearca, pentru ca noi sa ne mantuim. Poate fi calificat acest lucru ca un sacrificiu, poate sacrificiul propriei mantuiri? Daca da, atunci, daca cineva se sacrifica pe sine, ca eu sa ma mantuiesc, atunci merita sa-l iubesc, tocmai pentru acest sacrificiu, caci omul prin om se mantuieste cum spune Pr. Arsenie Papacioc. Daca cineva vine si spune ca o face pentru anumite beneficii, atunci ii voi raaspunde ca cea mai mare recompensa e raiul si mantuirea. Cel care renunta la rai si la mantuire pentru ca eu sa ma mantuiesc, merita cu prisosinta sa fie iubit de mine, oricat durere mi-ar provoca. Scopul existentei mele este astfel implinit.

Toata lumea ? De unde sti sora mea ce este in sufletul fiecaruia ? Nu cred ca toata lumea se crede cumva la teatru, interpretand vreun rol, caci pacat ne-am face. De ce crezi asta ?

:dozingoff: n-am mai auzit pana acum ca cineva sa isi propuna sa iti faca rau din spirit de sacrificiu... cred ca e o problema de perceptie si cel mult putem spune ca noi vedem acel rau ca pe un bine = o incercare, un fel de examen de viata la care suntem supusi.

Asa e OvidiuO; nu am cum sa vad ce e in sufletul fiecaruia. Presupun doar.
Sa ma explic: a juca rolul celui bun nu inseamna a juca un rol la teatru, ci a fi perceput drept bun de ceilalti, pentru ca buni suntem in interior. Asa credem noi. Eu am vazut ca un om, cat de rau, in interiorul lui tot bun se vede. Doar Dumnezeu ne face sa ne vedem greselile, caci fara el am crede ca suntem niste sfinti cu totii.

In ceea ce priveste pe vrajmasi, ei, fara sa stie, imi fac un serviciu, punandu-ma la incercare creind situatii grele, din care probabil ca numai eu am de invatat si de castigat, in timp ce ei se incarca de pacate. Asumandu-si acest rol (nu ca la teatru!) in viata mea, de fapt, fara sa stie, se pun in slujba binelui.

Da, Mirela, la acel examen de viata m-am referit.

Si apoi era doar un raspuns referitor la cum sa-i privim pe vrajmasi, pentru a-i putea iubi

Atunci e bine daca doar presupui, in sensul ca ramane loc si pentru alta varianta.:)

tre sa ne iubim aproapele CA PE NOI INSINE ,spune porunca a doua din decalog. Dar probl. e CIT NE IUBIM FIECARE PE NOI INSINE!?Atunci cind ne vedem propriile pacate nu ne prea iubim pe noi insine ba constiinta ne mai si critica Deci Dumnezeu nu ne cere imposibilul;din categ. aproapelui nostru fac parte si asa zisii dusmani ,adica cei care ne vor raul sau ne ne plac ca ne critica,desi d.p.d.v. a lui Dumnezeu ei sint cei mai buni caci ne fac prin rabdare SA CISTIGAM CUNUNI REZISTIND LA DIVESE ISPITE din partea unora etichetati de noi ca dusmani.Avem povestea cu Achachie,sfintul care a ascultat de duhovnicul sau fiind mereu batut pina la moarte.Dar in felul cum a facut ascultare in ciuda acelor batai,fara a-l judeca ,a spusbinecuvintate a fie miinile care m-au batut si care mi-au permis sa cistig cununi.Etichetarea in prieteni sau dusmani a noastra este omeneasca ,iar judecata lui Dumnezeu nu e omeneasca.

Puterea de a implini poruncile lui Hristos nu vine din cunoasterea acestora, ci din unirea cu El. Fara aceasta unire, exista pericolul sa faci si din cei apropiati niste straini. Cu atat mai greu sa prefaci ura fata de dusmani in iubire. Asa ca inainte sa iesim in lume spre a o imbratisa, e bine sa invatam sa imbratisam. Cea mai buna cale in acest sens, e unirea cu Hristos. Altfel, vom crede ca imbratisam si in realitate ii vom sufocam pe ceilalti.

parintele iustin parvu spune.. "macar unul singur dintr-o obste daca este cu gandul la Dumnezeu si traieste cu adevarat Sfintele Slujbe, acela ridica impreuna cu el intreaga obste.."

pot spune acelasi lucru despre familie.. macar unul singur dintr'o familie daca este asa cum trebuie, Dumnezeu se poate milostivi fata de intreaga familie.. insa acela unul sa fie bland, milostiv si cu frica de Dumnezeu.. si peste toate acestea, cu mare dragoste..

acel singur calugar din obste, care traieste in Duhul, trebuie sa iubeasca mai mult ca pe sine intreaga obste.. asa si cu mama, tatal sau copilul credincios.. acesta trebuie sa iubeasca pe ceilalti membri mai mult ca pe sine..

durerea aceluia unul pentru ceilalti.. ii poate mantui.. nu de putine ori s-au vindecat de "boli" copiii parintilor credinciosi, sau invers, parintii, pentru rugaciunile copiilor..

"fiica mea este rau chinuita de un demon.." ... "mergi in pace, fiica ta s-a tamaduit" ... sa fim noi cum trebuie, si multi in jurul nostru se vor mantui..

"dobandeste pacea si multi in jurul tau se vor mantui" (sfantul serafim de sarov) daca noi suntem cum trebuie si ii rabdam pe necredinciosi, ii vom tine si pe ei dupa noi.. si faptele noastre pot lucra in ei..

cu adevarat spun.. nu este greu !! ci este chiar foarte greu, aproape imposibil.. insa "ceea ce este cu neputinta la om, este cu putinta la Dumnezeu" ... si daca ar fi usor, cu siguranta aceasta nu ar fi semn bun..
lucrurile bune cu anevoie se dobandesc..

seara cu pace.

Am sa redau in cele ce urmeaza, o scurta povestioara din carte "A iubi inseamna a ierta" scrisa de Savatie Bastovoi : In Pustia Egiptului se nevoiau doi calugari, care vreme de 20 de ani nu s-au certat niciodata, pentru ca in toate ascultau unul de celalt. Odat, unul dintre ei a zis : "frate, hai sa ne certam si noi macar o data, asa cum se cearta toata lumea ". "Dar cum"-a intrebat celalalt. "Uite, punem o caramida in mijloc si eu zic ca e a mea, iar tu zici ca e a ta". "Bine"-a zis fratele. Si au inceput sa mute caramida de la unul la altul. Dar de indata cel de al doilea a zis: "E a mea! ", primul a zis : "Bine, daca e a ta , ia-o". Si asa n-au mai reusit cei doi frati sa se certe. Cel care este atent sa nu-si implineasca voia, ci sa caute la necesitatile, durerile, si bucuriile aproapelui, ajunge la smerenie. Smerenia nu se vede pe sine si nu judeca faptele celorlalti, ceea ce este izvorul linistii si al pacii fericite. Parintii egipteni aveau convingerea ca, pana nu ramane omul singur cu Dumnezeu- adica sa nu se mai intereseze de faptele celorlalti- , nu poate avea liniste.Sfintii Parinti ne recomanda sa dam sfaturi si sa ne expunem parerea fata de anumite lucruri numai in cazul in care suntem intrebati. Asa ne spune si Inteleptul Solomon : " Cel ce raspunde la vorba inainte de a o fi ascultat este nebun si incurcat la minte" (Pilde 18, 13). Iubirea se imbraca in cel iubit ca intr o haina. In aceasta identificare ne descoperim unii pe altii in Hristos. Aceasta este starea din care Apostolul Pavel a putut sa zica "Nu mai traiesc eu, ci Hristos in mine".

E greu sa iubim vrasmasii pentru ca petrecem prea mult timp cu noi. De aceea e dificil sa iesim din noi si sa locuim in altii. Cand vom intelege Doamne ca nu am fost creati pentru noi?

Foarte greu , extrem de greu, dar sunt sigur ca nu imposibil. Dumnezeu nu ne-a cerut nimic peste puterile noastre. Dar asta lupta e una din cele mai grele !

Aici trebuie sa-ti spun Ovidiu, ca este cel mai greu de realizat pentru orice fiinta umana.
Mie ca sa ajung la multe din ceste trepte, mi-au trebuit ani de post si rugaciuni ca sa-mi iubesc vrajmasii, sa nu tin minte raul, insa sa stii ca multi oamni in jurul meu consider comportamentul meu ca nefiresc.

Multumesc lui Dumnezeu, ca mi-a eliberat mintea si inima de aceasta patima, a tine minte raul! Este unul din cele mai mari daruri pe Dumnezeu mi le-a dat in timp, dupa rugaciuni, cel mai pretios pentru mine.

Inima mea e libera de rautate si razbunare, si asta ma face enorm de fericita. :6:

Cel care nu-si iubeste vrajmasul da dovada ca este bolnav sufleteste. Caci daca ar fi sanatos, l-ar iubi.

Deci putem declara PANDEMIE . . . .:39::40:. . .

Cele mai frumoase lucruri de pe pamant, cele mai pretioase lucruri sunt gratuite...iubirea, sanatatea ( pe care trebuie sa o pretuim ), cinstea...

Până la un anumit punct, sau de la un anumit punct !
 

Gratuite, gratuite, dar trebuie dobândite, meritate, dorite . . . , păstrate într o permanentă preţuire. Nu ni se iartă în cele menţionate, nepăsarea, uitarea şi indiferenţa datorate mândriei, ignoranţei şi nu în ultimul rând lipsei de simţire, altfel toate rămân doar simple vorbe pe hârtie , o simplă frunză-n vânt . . .

Aproapele poate deveni în anumite împrejurări vrâjmaş iar vrăjmaşul poate fi de cele mai multe ori foarte aproape de noi!
Cel mai mare vrâjmaş al omului este MÂNDRIA şi nu ducem lipsă de ea nici unul!

S-a dovedit foarte de curând ! Ai scris , simt asta, din propria experienţă trăită extrem de recent. O rană proaspătă şi necicatrizată ! Asta e viaţa Dorina ! Nu de ieri de azi , ci de peste 2000 de ani se-ntâmplă toate astea . O viaţă aici , cu bune şi cu rele, şi o veşnicie cu cele bune doar. . .

Buna seara tuturor,

Ca de obicei omul cand are nevoie de ceva, ajunge la cel de langa el.
MA rog catre Toti, cei ce L-ati cunoscut pe Parintele Irineu, sau nu, sa ne rugam pentru Dansul sa se faca bine, insanatosire grabnica, si sa il mai tina Bunul Dumnezeu printre noi, ca avem nevoie de Parinti precum Dansul.

Dansul e la Spital acum,

Sa ne aratam iubirea Noastra, Doamne Ajuta, si Insanatosire Parintelui Irineu.


Cu drag Dorina

Este greu ca atunci cand cineva iti face rau, tu sa te rogi pentru sanatatea si mantuirea lui. Dar asa te asemeni lui Dumnezeu. Prin ura nu faci decat sa te desparti de El. Exista un episod cand Apostolii Ioan si Iacov au vrut sa aduca foc din cer spre a-i pierde pe samarinenii pentru ca nu au dorit sa-L primesca pe Hristos. Mantuitorul i-a oprit, spunandu-le: "Voi nu stiti ai carui duh sunteti... Eu nu am venit sa-i pierd pe oameni, ci sa-i mantuiesc" (Luca 9, 52-56). Ce minunat ar fi sa avem si noi acelasi gand: toti sa se mantuiasca, deci, sa ne rugam pentru toti.

Am decis sa redeschid acest topic pentru ca am primit un cuvant care tare mult mi-a placut: daca am avea iubire, am vedea numai binefacatori.

Hmm, in cazul asta, eu stau prost - multi oameni imi fac rau...

Adevarata iubire este simpla si lucratoare. Noi am ajuns sa complicam chipul iubirii. Impartind-o si sa o clasificand-o dupa fel si fel de criterii, am ajuns la o iubire nelucratoare, rezumandu-ne doar la aspectul declarativ.

Hristos ne iubeste pe toti la fel, S-a jertfit pentru toti, noi insa Il iubim in masuri si chipuri diferite. Sfintii, se straduiesc sa nu imparta iubirea, ci iubesc in chip simplu si desavarsit. Inima lor "arde" pentru Dumnezeu, pentru semeni si pentru intreaga faptura. Chiar daca suntem departe de acesta masura, spre o astfel de iubire trebuie sa nadajduim si noi.

"Binecuvinteaza Doamne, pe vrajmasii mei. Eu insumi ii binecuvintez si nu ii blestem. Vrajmasii m-au purtat catre imbratisarea Ta mai mult decat au facut-o prietenii. Prietenii m-au legat pamantului, vrajmasii m-au slobozit din robia pamantului si mi-au naruit toate nazuintele lumesti. Ei m-au facut strain imparatiilor pamantesti si locuitor netrebnic al pamantului. Precum o fiara haituita isi gaseste un salas mai ferit decat una nehaituita, asa si eu, incoltit de vrajmasi, am aflat cel mai ferit salas, adapostindu-ma sub Cortul Tau, unde nici prietenii, nici neprietenii nu pot pierde sufletul meu. Vrajmasii m-au invatat ceea ce prietenii nu inteleg - ca omul nu are vrajmas mai mare pe lume decat pe sine insusi.

Daca ati putea tace precum dumnezeii, v-ati putea impaca precum dumnezeii. Daca v-ati cauta pe voi insiva in ei si nu pe ei in voi, i-ati putea auzi cum isi spala unii celuilalt picioarele. I-ati putea auzi peste tot: in Gange si in Iordan, in Nil si in Amazon, peste tot. In toate raurile in care va cufundati unii pe altii in numele lor, ei isi spala picioarele unii altora. O, daca macar v-ati spala gurile...


Sfantul Nicolae Velimirovici

Sa dea Dumnezeu sa rodeasca in sufletele voastre aceste cuvinte! Eu personal nu am gasit unele mai frumoase nicaieri..

Deocamdata ma straduiesc sa-mi placa mai mult ocara decat
lauda. Ocara te tine treaz, lauda te adoarme.
Dar sa ajung la masura de a iubi vrajmasii e cale foarte lunga.
E asemanare cu Domnul nostru. Doamne ajuta-ne!
Iertare.

Parintele Arsenie Papacioc ne spune:
http://video.crestinortodox.ro/ljOAE..._vrasmasi.html

Sfantul Maxim ne sfatuieste sa-i tratam pe toti oamenii in mod egal si sa-i iubim fara nici o diferenta intre ei, prieteni sau vrajmasi, drepti sau pacatosi. “Fericit omul care poate sa iubeasca pe toti oamenii deopotriva”. “Cel bun si fara patima in aplicarea voii sale iubeste pe toti oamenii la fel: pe cel virtuos pentru fire si pentru buna aplecare a voii lui, iar pe cel pacatos il miluieste pentru fire si din compatimire, ca pe un lipsit de minte ce umbla in intuneric”.
“Iubirea desavarsita iubeste pe toti oamenii la fel: pe cei buni si sarguitori ca pe niste prieteni, iar pe cei lenesi ca pe niste dusmani, facandu-le bine, rabdand indelung si suferind cele ce-i vin de la ei”. “Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti, nici nu-i urasti, pe altii iarasi ii iubesti dar potrivit, si in sfarsit, pe altii ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita, care cere sa iubesti pe tot omul deopotriva”. Fiindca “prietenii lui Hristos iubesc cu adevarat toate fapturile”.

Porunca iubirii aproapelui (care include si iubirea fata de vrasmasii nostrii)o avem de la Mantuitorul nostru:“Porunca noua va dau voua: sa va iubiti unii pe altii asa cum v-am iubit si Eu pe voi. Din aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, de veti avea dragoste unii fata de altii” (In 13, 34-35), si mai mult inca atunci cand da aceasta invatatura intemeietoare, pe care trebuie sa o reproducem integral caci, din ea deriva intreaga invatatura patristica:

“Ati auzit ca s-a zis: ochi pentru ochi si dinte pentru dinte. Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau, iar cui te loveste peste obrazul drept, intoarce-i-l si pe celalalt. … Ati auzit ca s-a zis: Sa iubesti pe aproapele tau si sa urasti pe vrajmasul tau. Eu insa va zic voua: Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ca va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, pentru ca El face sa rasara soarele peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti” (Mt 5, 38-39, 43-45)
“Si precum voiti sa va faca voua oamenii faceti-le si voi asemenea; caci daca iubiti pe cei ce va iubesc ce rasplata puteti avea? Fiindca si pacatosii iubesc pe cei ce-i iubesc pe ei. Si daca faceti bine celor ce va fac voua bine, ce multumire puteti avea? Pentru ca si pacatosii acelasi lucru il fac” (Lc 31-33). “Si daca imbratisati numai pe fratii vostri, ce faceti mai mult? Au nu fac si paganii acelasi lucru? Fiti dar voi desavarsiti, precum Tatal vostru cel ceresc desavarsit este” (Mt 5, 47-48).

O istorioara frumoasa despre iubirea fata de aproapele nostru
 

„Cea mai înaltă măsură a iubirii creştine“

Pe vremea domniei împăratului Tiberius, trăia în localitatea Oasis un călugăr cu viaţă aleasă după Dumnezeu, din Capadocia de neamul lui, cu numele Leon. Mulţi oameni vorbeau despre faptele cele bune şi minunate ale acestui călugăr şi se foloseau de smerenia, de dragostea, de blândeţea şi de sărăcia lui pentru Hristos.
Acest călugăr minunat avea un cuvânt de taină şi spunea la mulţi: „Credeţi-mă, fraţilor, că eu o să fiu împărat!“ Oamenii îi răspundeau: „Părinte, din Capadocia nu a ieşit niciodată vreun împărat“. El însă le spunea mereu aceste cuvinte şi nimeni nu înţelegea sensul lor.
Năvălind peste ţinutul acela un popor barbar şi sălbatic, care se chema Mazichi, a pustiit toată ţara. Ajungând la Oasis, păgânii au omorât mulţi preoţi creştini şi monahi şi au luat în robie pe monahul Ioan, care era citeţ în marea biserică din Constantinopol, pe monahul Mutatie Romanul şi pe alt monah cu numele Teodor. Toţi trei erau bătrâni şi bolnavi. După ce i-au luat în robie, monahul Ioan a zis barbarilor care îl legaseră: „Daţi-mi voie să merg la episcopul nostru, să vă dea pentru noi douăzeci şi patru de monezi de argint“. Auzind aceasta, unul din barbari a dezlegat din lanţuri pe monahul Ioan şi l-a lăsat liber să se ducă la episcop şi să-i aducă monezile de argint spre răscumpărarea lor. Episcopul însă n-a putut să găsească decât opt monezi de argint.
Monahul a luat cele opt monezi şi s-a dus la barbar, iar barbarul a zis: „Ori îmi daţi douăzeci şi patru de monezi precum am vorbit sau noi mergem mai departe cu cei robiţi“. Oamenii văzând aceasta, au început a plânge şi a se văita, că ştiau că la moarte îi duc pe cei robiţi.
Atunci monahul Leon, de care am amintit la început, care zicea că are să fie împărat, a venit la barbari şi le-a spus: „Luaţi aceste monezi de argint şi vă rog luaţi-mă şi pe mine în robie, că după cum vedeţi sunt tare şi sănătos şi voi sluji ori unde mă veţi duce, dar vă rog daţi drumul acestor călugări, bătrâni şi bolnavi, care nu vă pot fi de nici un folos“.
Auzind aceasta, barbarii au luat cele opt monezi de argint şi pe monahul Leon cel tânăr şi au dat drumul celor doi monahi bătrâni şi bolnavi. Monahul Leon a mers cu ei multă cale, iar ei l-au chinuit foarte mult cu foame, şi aşa a slăbit, nemaiputând merge după ei. Ei văzând că a slăbit tare, i-au tăiat capul. Şi aşa fericitul şi sfântul monah şi-a pus sufletul său pentru dragostea şi mila aproapelui.
La el s-a arătat cea mai mare dragoste pentru binele aproapelui. La el s-a împlinit Scriptura care zice: „Mai mare dragoste decât aceasta nimenea nu poate avea, ca să-şi pună cineva sufletul pentru prietenii săi“ (Ioan 15, 13).
De abia atunci au înţeles ceilalţi monahi şi creştini cuvintele monahului Leon care le zicea cu taină că: „eu voi fi împărat...“. Şi într-adevăr, a ajuns împărat, punându-şi sufletul său pentru prietenii săi! Aceasta este cea mai înaltă măsură a iubirii creştine, adică să iertăm pe vrăjmaşi şi să ne dăm viaţa pentru aproapele.

Iubirea nu este nici sentiment, nici emoţie. Ea nu este nici un extaz manifestat faţă de frumuseţile impersonale ale cosmosului. Aceasta pentru că Dumnezeu este iubire. "Cel ce nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este iubire. Şi noi am cunoscut şi am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are către noi. Dumnezeu este iubire şi cel ce rămâne în iubire rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu rămâne întru el ". (I. Ioan 4 ; 8, 16 ) . Dumnezeu este Dumnezeul dragostei ( II Corinteni 13 , 11 ) . Cea mai mare virtute este dragostea ( II Corinteni 13,13 ) , iar cel care dragoste comunică cu Dumnezeu şi se va bucura de bunuri negrăite ( I Corinteni 2,9 ) . Dragostea face pe om să devină fiul Lui ( Ioan 8, 42 ) , părtaş la comunicarea cu Dumnezeu şi Hristos ( Ioan 14,23 ), şi harul fiind cu el ( Efeseni 6,24 ).
Părintele Stăniloae spune că "aceasta este forma proprie subiectului uman personal, cea mai intim legată de structura lui de a se angaja în cunoaştere. Atât de mare este puterea de pătrundere a iubirii , atât de mult se poate adânci în misterul celuilalt, încât ea oferă cel mai intens mod de a experia taina celuilalt , spune el , şi mai adaugă că, prin iubirea unui semen al său, omul pătrunde în intimitatea celuilalt, în sâmburele fiinţei lui , mai mult decât poate pătrunde cineva în fiinţa unui obiect, chiar dacă pe acela l-ar asimila prin mâncare. De aceea, iubirea este suprema cale de cunoaştere.