Rabdarea este o mare virtute, dar numai daca este unita cu smerita cugetare. Exista doua feluri de rabdare: unul cel obisnuit, omenesc, adica lumesc si celalalt fel, adica felul doi :),desavarsita rabdare, adica rabdarea crestineasca. Acest fel al doilea incepe acolo unde se sfarseste primul fel.:) Acum, noi care dorim sa ne desavarsim trebuie sa mancam numai acest al doilea fel. De ce ? Fiindca Mantuitorul spune: "Prin rabdarea voastra veti dobandi sufletele voastre"
Prin aceasta rabdare crestineasca putem dezradacina pacatele contrare ei si anume: mania, rautatea, razbunarea, osandirea aproapelui, etc. Poate incercam sa dezbatem putin despre aceasta minunata virtute fara de care mantuirea crestinului nu cred ca poate fi posibila.
Astept si cuvantul fratiilor voastre.
Doamne ajuta !

Rabdarea de a nu leza cu gandul, cuvantul sau fapta pe fratele nostru, si care vine din iubire de semeni..din iubire de Dumnezeu..
Da-mi, Doamne si mie, pacatoasa!

Si cum ar trebui sa se manifeste acest al doilea fel de rabdare?
Eu cred ca rabdarea e aceeasi .Eu nu vad o rabdare dobandita prin autoeducatie ca rabdare ,aceea nu e rabdare , e o atitudine de suprafata.
Rabdarea e aceeasi pe care o am in strafundurile fiintei mele ,in orice situatie.

Rabdarea lumeasca isi are inceputurile in egoism si se incheie prin desarta slava lumeasca.
Acest fel de rabdare este cladit pe mandrie. Astfel, ea se stinge dintr-o data atunci cand se descopera inrudirea ei cu trufia cu dispretul arogant fata de aproapele, etc. Invatatura Domnului Nostru Iisus Hristos se intemeiaza pe propria Sa pilda. Pilda Sa isi are inceputul in smerenie, in jertfa de sine, pe dragostea aproapelui. Rabdarea crestineasca este o virtute proprie dumnezeirii. Dupa Sf. Ioan Gura de Aur, "rabdarea crestineasca se arata atunci cand in noi au prins radacini adanci dogmele credintei"
Cel care ne indeamna spre mandra rabdare lumeasca nu este altul decat cel rau iar acesta se teme de puterea mantuitoare a rabdarii crestinesti, urmarind sa o inlocuiasca cu o prefacuta "virtute", dar aceasta fiind plina de mandrie. Rabdarea crestineasca iti da bucurie in rabdare pe cand cea lumeasca este atat de inselatoare. Rabdarea crestineasca nu se nelinisteste, iar nevoile si greutatile il fac pe om sa obtina victoria. Rabdarea se naste din nadejde si plans. Omul rabdator a murit inainte de a muri. In zilele noastre, rabdarea crestineasca este o virtute rara. A rabda este unul din cele mai importante semne ca esti crestin. De unde stim daca practicam adevarata si mantuitoarea rabdare ? Din interiorul nostru. Sa privim adanc inlauntrul nostru si o sa observam aceasta, dar trebuie amintit ca rabdarea crestineasca inseamna a rabda pana la capat...acela se va mantui.
Doamne ajuta !
PS: adevarata virtute se manifesta atunci cand la napustirea vrajmasiilor, ai pace in inima si nu atunci cand totul in jur este linistit, frumos, pasnic.

Sotul a venit acasa mânios pentru ca fusese dat afara de la serviciu. Pentru ca mâncarea nu era gata, a luat farfuriile, una câte una, si a început sa le sparga. Sotia i-a spus cu o voce blânda:
- Lasa macar una, ca sa ai în ce sa manânci..
Blândetea glasului ei i-a înmuiat inima sotului:
- Toate de le-as pierde, numai pe tine nu vreau sa te pierd. Cu credinta în Dumnezeu, o scoatem noi la capat.:)

Frumos...ma gandeam ce as spune eu daca as fi in locul doamnei respective...multumesc draga mea...Doamne ajuta!

Cat timp noi invinuim pe altii si nu pe noi insine, cat inca mai aratam in orice ispita, nervozitate, nerabdare, iesire din fire, inseamna ca inca nu avem sanatate duhovniceasca si il bucuram pe cel rau. Stiinta fiecaruia dintre noi spune Sf. Marcu Ascetul: " e pe atata de adevarata, pe cat este de intarita de blandetea noastra, de smerita cugetare si dragoste " Daca suportam rabdatori dusmaniile in asta lume, vom iesi imbogatiti in virtuti si cu mari bucurii.In schimb, daca la fiecare jignire, cuvant jignitor, ne infuriem, fara a duce lupta cu noi insine, atunci vom iesi din necazurile acestei lumi, intunecati. Intunecati fiind, o sa mergem mai departe tot asa si in iad. Zice Sfantul Ioan Gura de Aur ca nimic nu poate fi mai putin folositor naturii omenesti decat bunastarea si tihna. Dupa acest mare Sfant: "bunastarea naste mai mult rau decat saracia".
Sa nu uitam fratilor, Hristos a rabdat nevinovat, iar noi suntem vinovati.
Doamne ajuta !

Daca am vrea sa masuram virtutea rabdarii, cu ce am putea sa o facem? Cu nimic din cele ce exista în viata aceasta; am putea sa o masuram doar cu viata insasi. Rabdarea este virtutea care trebuie sa ne insoteasca pana la capatul vietii noastre. De aceea ea este legata mai ales de suferinta, pentru ca in suferinta isi probeaza crestinul rabdarea sa. Sfantul Apostol Iacob, atunci cand vrea sa le dovedeasca crestinilor ca nu se pot mantui cu o credinta nelucratoare, le spune: "Ati auzit de rabdarea lui Iov si faptele lui le-ati cunoscut, ca mult milostiv este Domnul si indurator", dar indurarea Lui este peste toti cei ce rabda cele ce vin in viata aceasta si numai cel ce va rabda pana la sfarsit acela se va mantui.

"cel ce va rabda pana la sfarsit acela se va mantui. "

Adica cel ce nu se va lepada de credinta ,am inteles gresit?

poi sigur ca ai intzeles greshit, ca nu e vorba numai de lepadarea de Hristos care este Credintza insashi dupa cum afirma sf Ap Pavel, ci este vorba despre necazul care se abate, uneori zilnic, alteori pe termen lung, alteori tzine pana dupa moarte, peste credincioshii din comunitatea respectiva... dar daca intzelegi shi totushi nu reusheshti sa rabzi, ca este foarte greu sa nu-tzi ieshi din mintzi shi sa nu faci o boacana, cate un pacatutz micutz, cate o mare nedreptate sau neghiobie, atunci nu parca mai bine sa nu fi intzeles? ??? nu te speria ca intzelegerea nu vine cu stiintza ci cu practica, cu implinirea shi cu tacerea cu tainuirea... asha intuiesc, acuma iata doar ca ne dam mari ca le shtim pe toate... shi spunea parintele Staniloaie ca o astfel de cuoashtere vine de la cel rau ca am impresia ca daca nu este pusa in lucru, in rugaciune shi smerenie, ea se trufeshte shi ne transforma in nisip mishcator pentru aproapele nostru... ca cei ce shtiu shi nu fac, cu ce i-a asemanat Domnul? care ca sa-tzi dau un raspuns Domnul este sfarshitul, deci apoi cum dupa ce te intalneshti cu Domnul sa te lepezi? deci cel ce nu se va lepada niciodata, ca altfel cum, deci va rabda totdeauna.... acela se va mantui, adica il va gasi Domnul in rabdare atunci cand il va cerceta, rabdandu-zhi aproapele in taina...???

Cat de departe sunt de acestea. Desi de multe ori felul meu de a scrie/vorbi arata blandete, rabdare, nu am. Stiu atat de mult dar nu fac nimic. Sunt un om tare rau si credeti-ma nu o spun din falsa smerenie, nici nu vreau sa imi plang de mila. Pur si simplu privesc inapoi si imi e rusine de atitudinea mea, de putina mea rabdare in unele cazuri. Daca as putea da timpul inapoi..cate nu as face.. acum dar nu pot, nu mai pot. E foarte frumos cuvantul tau ovidiu si atat de adevarat. Datorita tie am descoperit frumusetea scrierilor Sf Ioan Gura de Aur. Ce folos ca nu manaci carne, daca ocara nu stii sa o rabzi?:(:(:(

RABDAREA rabdare trebuie sa avem in ispite sa stim cum sa le trecem ,cu rugaciun si multa rabdare caci daca nu avem rabdare atunci in ispite vom deveni nervosi,si din cauza maniei ajungem la alte pacate pt ca nu stim sa rabdam.in ispite Domnul isi ia harul de la noi o perioada ca noi sa rabdam ispitele sa le tratam cu rugaciune ,cu nadejde ,ca dupa aceia cand trece respectiva ispita Domnul ne va da din nou harul sau .ne va ierta pacatele si vom lua cununa pt felul in care am depasit adevarata ispita .Rabdarea ,nu pot spune ca e virtrute dar ajuta f mult sa capatam virtuti,sa ne aflam linistea si sa recapatam harul duhului sfant.eu sunt o pacatoasa care a avut ispite si nu a stiut sa rabde ,duhovnicii spunandu-i sa rabde eu nu am stiut sa rabd dar dupa ce a trecut ispita mi-am dat seama cat de mare e aceasta RABDAREA

Numai prin rugaciune se dobandeste aceasta virtute ,sa ne inarmam cu arma rugaciunii de dimineata .
Altfel vom trece peste ispite si nici nu ne vom mai da seama cat de intelegatori vom deveni fata de aproapele .




"Sfinte cerceteaza si vindeca neputintele noastre pentru Sfant numele Tau."

Ieri mi-a trimis o prietena din copilarie un cantecel. Un cantecel "lumesc":) dar ascultandu-l am inteles ceva. Spune acolo asa:
Nu pot sa cred ca m-am indragostit
De o imagine ce o port doar in gand
Nu pot sa cred ca m-am indragostit
Fata si ochii mi s-au limpezit...
Ascultand, ma gandeam..daca as iubi pe Hristos, din tot sufeltul as avea si rabdare.. Asa cum frumos spune in cantecel, fata si ochii mi s-ar limpezi..si nu as mai vedea "raul" pentru ca sufeltul ar fi plin de El. Asa Iubind, as pune gandul bun in fata cum spune mereu Ovidiu:rolleyes: Cred ca radacina "nerabdarii" este de fapt lipsa iubirii. cate nu face un om indargsotit? cate nu ingaduie? cate nu rabda? fata ii straluceste ca soarele..si zambeste chiar si printre lacrimi.
De as putea sa imi umplu inima cu Iubirea Ei. As avea si rabdare.. Asa cum o boala ce ne-a curins trupul si iese prin piele prin tot felul de bubite..asa si Iubirea Lui de o vom avea in inima va iesi la iveala prin ochii, chipul nostru, ne va satura sufletul si mintea. Sa ne invredniceasca Maicuta Preacurata sa " ne intoxicam" cu iubirea Ei..asa cum frumos spunea un sfant parinte...

Ajutor pt Rabdare. He.:)
Rugaciunea lui Iisus curateste inima iar curatirea inimii sporeste rugaciunea.
Dar nu ajunge numai rugaciunea pentru curatirea mintii si inimii noastre. Nu foloseste la nimic daca ne rugam, postim si priveghem zile intregi iar mintea noastra este plina de ganduri rele fata de aproapele.
Pentru ca din minte, gandurile rele se pogoara in inima si-l fac pe om fiara. Deoarece "din inima ies gandurile rele" (Matei 15. 19) si "din prisosul inimii vorbeste gura" (Luca 6, 45)
Dumnezeu insa vrea sa avem "inima curata". Iar mintea noastra este curata atunci cand nu ingaduim sa treaca prin mintea noastra ganduri rele fata de semenul nostru, fie ca avem sau nu drepatate.
O rugaciune spusa cu inima murdara de ganduri rele, va murdari si rugaciunea, caci gandul preamurdar invinge gandul rugaciunii. Pentru ca daca punem mir peste ulei stricat se strica tot mirul. Un gand bun si curat are mai mare putere decat orice nevointa am face, pentru ca gandurile bune paralizeaza gandurile rele si diavolesti inainte de atac, ne spune Cuviosul Paisie Aghioritul.
Datorita firii noastre cazute, a pacatelor, a ispitelor care vin de la oameni si de la diavoli, vom avea ganduri rele.
De aceea crestinul trebuie sa faca mintea sa o fabrica de ganduri bune, in care sa faca numai ganduri bune, iar gandurile rele sa le schimbe in ganduri bune, avand ca temelie smerita cugetare.
Prin gandurile rele, de judecare si nedreptate asupra aproapelui, impiedicam venirea harului dumnezeiesc si lasam pe diavol sa lucreze liber asupra noastra. Insa gandurile curate pe care le cultivam in inima noastra, cautand sa vedem numai partile bune ale semenului nostru, au mai mare putere decat toata nevointa pe care am face-o si ne ajuta mai eficient.
Fiecare crestin trebuie sa ajunga sa le vada pe toate curate. Sfantul Apostol Pavel spune:
"Toate sunt curate celor curati. Dar pentru cei intinati si necredinciosi nimic nu este curat, dimpotriva lor li s-au intunecat si mintea si constiinta" (Tit 1, 15)
"Mintea curata, duhovniceasca, este Mintea lui Dumnezeu in noi. Intelepciunea Cereasca o putem castiga prin purificare. Cum putem sa ne purificam ?
Mai intai prin innoirea mintii. Innoirea mintii se poate realiza prin ruperea de mediul pacatului, prin intoarcerea catre noi insine, prin trezirea in noi a ritmurilor sacre aduse omului de Mantuitorul Iisus Hristos, prin intoarcerea, "fiului risipitor" catre dragostea Tatalui Ceresc. Luarea proprii cruci de pacat, acceptarea si jertfirea acestei cruci a mortii, pentru ca prin Hristos s-o schimbam in Crucea invierii noastre".
Gandul lui Hristos (I Corinteni 2, 16) poate transforma mintea noastra cazuta in Mintea lui Hristos.
Cum putem realiza caest lucru ? Citind zilnic din V.T si N.T. Astfel, Cuvantul lui Dumnezeu se va transforma in mintea noastra in gandul lui Hristos, care o va curati si sfinti.
"Mintea prin plasticitatea sa, prin puterea sa de a asemana, de a se face totul totului, prinde in sine Chipul lui Hristos si il introduce in centrul fiintei noastre, in inima. Aceasta e functiunea rugaciunii inimii, introducerea mintii in inima. Dar nu poti introduce Chipul cel adevarat in inima, daca nu ai intruchipat viu mintea cu acest Chip. Adica, dinamismul mintii nu l-ai fixat in Icoana lui Hristos.
Aceasta cristalizare a Sfantului Chip in minte cere rugaciunea mintii. Aceasta rugaciune nu se face insa rodnica decat meditand si citind in Sfanta Scriptura in chip de rugaciune. Trebuie sa ne saturam mintea cu "cele ale Cuvantului ", purificand-o si fiind treji. ( din cartea - Icoana nefacuta de mana omeneasca PRODROMITA, Imnul Acatist la "Rugul Aprins" al Maicii Domnului, Rugaciunea lui Iisus pentru incepatori - editura Panaghia Colectia "Rugul Aprins")
Doamne ajuta !

Nu cred, draga Ovidiu ca putem separa rabdarea lumeasca cum spui tu de cea crestineasca sau mai bine zis sa le separam atat de "brutal". Cine nu are rabdare in viata cea de toate zilele, nu poate fi altfel in cele duhovnicesti. Nu pot fi aici intr un fel si in cea lalta parte altfel, altfel acela fatarnic este. Trebuie sa dezvoltam putin aceasta idee ! ce spui ?

Deci, am spus ca rabdarea lumeasca isi are inceputul in egoism si ascunde mandrie. Toate acestea si multe altele (egoism, mandrie, etc)tin de firea lumeasca a omului si nicidecat de cea duhovniceasca. Omul sanatos duhovniceste are o rabdare crestineasca si nu lumeasca.
Rabdarea crestineasca inseamna si smerenie, dar si drumul spre mantuire daca rabdam pana la capat. Rabdarea lumeasca este o rabdare fortata si poate arata a rabdare buna la suprafata, in fata oamenilor, dar intern, in interiorul omului este o lupta fortata care tine de mandrie. Rabdarea crestineasca se separa de cea lumeasca fiindca fiecare tine de tipul de om:lumesc sau duhovnicesc. Mai peste tot trebuie avut in vedere acest aspect: fapta cea buna lumeasca ori fapta cea buna duhovniceasca (adica cea facuta cu smerenie) Sunt diferente si nu lipsite de importanta, dar trebuiesc sesizate. De aceea spuneam inca de la inceput ca si rabdarea este o mare virtute daca este unita cu smerita cugetare.
Rabdarea crestineasca este plina de iubire fata de aproapele iar cea lumeasca o vezi la om ca este determinata de timp...adica este pana la o vreme. Rabdarea cea buna (crestineasca)este Rabdarea care niciodata nu moare, este vesnica fiindca ea te duce la vesnicie si alaturi de Hristos. Cine vrea sa fie cu Hristos invata aceasta Rabdare si se acopera cu ea. O intalnesti in drumul tau, daca te afli pe Cale, fiindca drumul nostru este asceza-iluminare-indumnezeire. Consider ca in prima faza cea a ascezei are loc metanoia si desprinderea de lumesc. In faza a doua se deschid ochii mintii iar in faza a treia...sa observam la sfinti. Pe aici pe undeva se afla si rabdarea crestineasca...
Doamne ajuta !
Doamne ajuta !

Ochii mintii care sunt orbiti de cele lumesti. Ai dreptate Ovidiu in ceea ce scri dar din pacate pentru multi dintre noi , e un drum extrem de lung in a dobandi in totalitate virtutea rabdarii . Nu cred ca cineva de pe acest forum se poate "lauda" cu asa ceva. Teoretic suna extrem de frumos dar practic ! oricum subiectul merita intors pe toate fetele.

Pai a fi un crestin ortodox autentic este extrem de greu, caci Calea este stramta si deloc usoara, dar nu imposibila. Este adevarat si ce spui tu Cristi, nici eu nu am aceasta rabdare, dar e bine sa stim ca exista si sa ne propunem sa o intalnim, sa o dobandim. Consider ca ea (rabdarea)isi are salasul intr-o inima plina de iubire si smerenie launtrica.
Cum nici smerenia nu este usor de dobandit si fiind legata de aceasta rabdare crestineasca, banuiesc ca o vom recunoaste in noi atunci cand avem pace, liniste si bucurie. Mai cred ca aceasta se observa atunci cand suntem supusi jignirilor de tot felul, atacurilor de tot felul, iar noi pastram pace in inima. Atunci cand ii iubim pe vrajmasi si nu ne vatama cuvintele lor, catre noi. Atunci cand avem iubire pt. toata faptura creata de Domnul. Atunci cand dobadim Harul Duhului Sfant, care vine si pleaca in functie de starea noastra launtrica. Daca privim spre sfinti, spre parinti imbunatatiti si altii, observam la acestia ca sunt plini de virtuti. Cu siguranta printre ele se afla si Rabdarea crestineasca caci aceasta tine si de sfintenie, adica etapa cu indumnezeirea spre care ne cheama Domnul Nostru Iisus Hristos.
Doamne ajuta !

RABDAREA este un element principal in calea mantuirii.
"intru rabdarea voastraveti dobandi sufletele voastresi veti fi asemenea lui Dumnezeu,iar altfel nu socot ca cineva sa se mantuiasca"

Capatul rabdarii
 

Cum e cind ti se pare ca ai ajuns la capatul rabdarii, si ti se pare ca mai mult nu poti suferi?
Cum e cind ti se pare ca esti pierdut in incercari si nu ai sa dai raspuns bun, si ca nu vezi nici o luminita la capatul acestora?
Cum e cind ti se pare ca tot porti o greutate pe suflet, pe inima, si din durere ochii storc lacrimi si cer numai mila lui Dumnezeu, doar cerind, iar slava nemaistiind sa inchine?
Cum sa nu mai poti sa lungesti capatul rabdarii caci ti se pare ca mai mult nu poti duce?

Atunci, nu o mai duce, si da multumire. Sa tai rabdarea prin multumire, sa tai incercarea sau ispita prin multumire, prin a vedea in ea mila lui Dumnezeu.
De multe ori cei ce ne aduc ispite si noi le resimtim cu durere in suflet, in inima, de multe ori actiunile lor ne-ar deschide ochii asupra noastra, de nu i-am avea mocirliti de durere, i-am deschide asupra noastra, a actiunilor noastre, si ne-am vedea rautatile sau durerile provocate altora, rautati pe care le-am trecut cu vederea.
Limita rabdarii este multumirea, si deschiderea ochilor si mila lui Dumnezeu.
Caci credincions este Domnul care a spus ca nu ni se va da mai mult decit putem noi duce, si ca odata cu ispita si incercare vine si izbavirea din ea.


Ai ajuns sa ai acea incercare sau ispitire, e musai sa inveti din ea, si sa vezi din ea, sa te vezi pe tine si sa iei aminte, e musai sa ajungi si sa-ti ceri iertare caci asa se mai domoleste ispitiroul, dar si sa ajungi sa dai multumire caci atunci se termina cu rabdarea.
Cind ajungi sa dai multumire in ispite sau incercari, spusa cu toata inima si din tot cugetul tau, cind ajung acestea sa te smereasca spre iubire de oameni, si sa-ti smulga caldura in inima si din aceasta lacrimi de multumita, atunci s-a terminat cu rabdarea, caci si acea ispitire a incetat.
Sa ne deschidem ochii sa vedem mila lui Dumnezeu, si atunci si in durere fiind vei ajunge sa primesti bucuria si pacea in suflet.

"Strâmtă este poarta şi spinoasă calea care duce la viaţă" (Matei 7,14)
Cine s-a hotărât să urmeze calea credinţei şi să treacă prin această poartă,trebuie să se înarmeze cu multă răbdare ca să înfrunte orişice atacuri,revolte sau "ispitele care vin de la oameni,de la trup şi de la diavol".
Chiar de la primii paşi pe care îi face pe calea credinţei, omul întâmpină multe necazuri iar pe măsură ce înaintează suferinţele cresc şi se măresc.
Calea credinţei este o alergare spre lumină,dureroasă şi plină de poticniri.Necazuri,suferinţe,progoniri,minciuni şi învinuiri nedrepte plouă peste cel care este pe Cale căci răsplata lui este mare dacă va ajunge le capătul drumului îndurând şi mulţumind lui Dumnezeu pentru toate.
Să nu dorim niciodată ca încercările să se termine căci odată cu liniştea şi încetarea ispitirii se împuţinează şi haul.
Răbdarea este dată de Dumnezeu pentru a putea merge înainte,pentru a ne păstra credinţa.În orce clipă să ne aşteptăm la o încercare.Să o primim ca pe musafirul cel mai de seamă.
Atunci când apare ceva contrar voinţei noastre să ne luptăm din toate puterile cu rugăciunea ca să nu se nască ceva pătimaş în noi.Toate se termină cu bine iar dacă vom răbda, ispitirea va fi treptă de urcare spre cele veşnice.
Aşadar"..înmulţeşte-mi Doamne,ostenelile,ispitele şi durerile,dar să-mi înmulţeşti împreună şi să-mi prisoseşti şi răbdarea şi puterea,ca să pot răbda toate câte mi s-ar întâmpla"(din acatistul Sfintei Cruci)

Sfintii Parinti ne indeamna sa biruim necazurile din timpul vietii prin rabdare, nu prin fuga de ele. Puternic nu este cel ce evita crucea, ci cel care si-o poarta cu rabdare, avand credinta ca Hristos ii este in permanenta alaturi.
Puterea de a rabda necazurile n-o vom afla decat in Hristos. Lipsiti de ajutorul Mantuitorului, vom avea impresia ca suntem striviti de greutatea crucii si vom face tot posibilul sa scapam de ea, invocand tot felul de scuze.

"De dobandesti toiagul rabdarii, cainii vor inceta indata de a se obraznici. Rabdarea este durerea nesfaramata a sufletului, care nu se clinteste nicidecum sub loviturile indreptatite sa neindreptatite. Rabdarea e randuita pentru necazul pe care-l asteapta in fiecare zi. Rabdator e lucratorul care nu cade, sau isi castiga, din caderi, biruinte. Rabdarea e taierea scuzelor si luarea-aminte la sine".

Rabdarea.
 

Rabdarea in a indura necazuri, rabdarea in a suferi ispite, rabdarea in ocari, rabdarea la a judeca pripit, rabdarea la tot ceea ce cerem in rugaciune, rabdarea atunci cand simtim ca suntem parasiti de Har ... tot lucrul bun se face cu rabdare. Rabdarea e mama intelepciunii, rabdarea e si dovada de statornicie, rabdarea e rod al iubirii (caci iubirea pe toate le rabda).
Dar noi traim in secolul vitezei, nu mai avem rabdare, le vrem pe toate de-a gata si imediat. Noi disecam Adevarul ca sa gasim Iubirea, si tot ce gasim e invrajbirea, caci Adevarul e Viu si nu se lasa a fi disecat decat daca mai intai Il omoram. Si noi Il omoram inca o data si inca o data si inca o data ... Dar El invie de fiecare data, invie prin puterea Iubirii fara de margini si bate din nou, smerit, la poarta inimii aceluia care, mai inainte, L-a omorat...
Har, smerenie si jertfa de sine.

paradoxal
 

Si de fapt singurul lucru de facut ca sa gasim iubirea e sa avem rabdare...sa nu disecam nimic...Si cel mai frumos e ca ne indragostim de rabdarea cuiva asa cum "cineva" se poate indragosti de rabdarea noastra...Adevarul cel Viu oricum iese la iveala daca avem...rabdare.

Prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.(Luca, 21,19) “

Hristos a Inviat !
 

Tu , cu siguranta vei avea sansa milostivirii lui Dumnezeu in Mantuire , prin indelunga ta rabdare , credinta si dragoste fata de cel de langa tine ! Sa ne ajute si noua Dumnezeu !

"Omul cuminte, gandindu-se la puterea tamaduioare a judecatilor dumnezeiesti, poarta cu multumire necazurile care-i vin prin ele, nefacand pe nimeni vinovat pentru ele, decat pacatele sale.
Iar cel nebun, necunoscand providenta atotinteleapta a lui Dumnezeu, pacatuieste si cand e mustrat, socotind fie pe Dumnezeu, fie pe oameni ca pricinuitori ai relelor sale" (Sfantul Maxim Marturisitorul, Suta a doua a Capetelor despre dragoste, c.42, Filocalia II ).

"Cel ce e dispretuit si batjocorit si sufera din cauza aceasta mult in inima sa, sa cunoasca din aceasta ca poarta la san sarpele cel vechi. De va rabda deci in tacere, sau va raspunde cu multa smerenie, l-a facut pe acesta neputincios si i-a slabit stransoarea.

Iar de va raspunde impotriva cu acreala, sau va grai cu semetie, a dat putere sarpelui sa-si verse veninul in inima sa si sa-i roada cu cruzime cele dinlauntru ale sale. Prin aceasta il va face de fiecare data mai puternic, dandu-i spre mancare, indreptarea sa spre cele bune si puterea nenorocitului sau suflet. Aceasta il va face sa traiasca de aici inainte in pacat, si sa fie mort cu totul pentru dreptate" (Sfantul Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice si practice, c.47, Filocalia VI).

Multi dintre noi credem ca rabdarea este o realitate ce tine doar de noi, de firea noastra, mai iute sau mai asezata. Dar este adevarat numai in parte. Pentru ca rabdarea nu tine atat de calitatea firii, cat de calitatea relatiilor pe cale le avem cu Dumnezeu si cu semenii. Un om care nu se odihneste intru Dumnezeu, intru cei de langa el, prin dragostea pe care le-o poarta, va arata o rabdarea nestatornica.

De aceea, atunci cand dam dovada de nerabdare, sa avem inaintea ochilor inimii dragostea nemarginita pe care Dumnezeu ne-o poarta, care in Hristos a rabdat toate, cu smerenie, pentru mantuirea noastra si care, precum tatal pe fiul cel risipitor, cu indelunga rabdare, asteapta ca noi sa ne intoarcem.

Atunci cand ajungem la capatul rabdarii, sa stim ca Dumnezeu, Cel prin care si intru care exista toate, Cel carui nimic nu ii poate lipsi, ii lipseste totusi ceva: raspunsul iubitor al celor care Ii intorc spatele, pe care, cu rabdare, il asteapta.

Spun Parintii ca asa cum pomii nu fac roade de cum ii plantezi, tot astfel, darurile duhovnicesti nu rasar in sufletul care este strain de rabdarii.

Despre RABDARE , un nou articol aparut azi pe site
 

Din ce in ce mai multi oameni din zilele noastre refuza sa traiasca intru rabdare. Daca cineva este cuprins de o boala, nu asteapta vindecarea cu rabdare, ci se revolta si isi blesteama viata. Iar daca isi aduce aminte ca exista si Biserica, vrea de la ea rugaciuni rapide pentru inlaturarea bolii.

Insa cel care se afla in suferinta trebuie sa-i gaseasca sensul pozitiv, acela de a creste spiritual prin ea. Trebuie sa vada in ea un mijloc pedagogic al purtarii de grija a lui Dumnezeu de a spori in viata duhovniceasca. Sfantul Grigorie Palama spune ca dupa cum plantele trebuie sa sufere toate incercarile aduse de schimbarea anotimpurilor, pentru a creste si a rodi, asa si credinciosul trebuie sa rabde chinurile de voie si pe cele fara de voie, spre a ajunge la desavarsire. Asadar, sa nu ne revoltam atunci cand suntem in suferinta. Sa o rabdam cu credinta si sa fim siguri ca atunci cand va fi momentul potrivit, Dumnezeu o va ridica de la noi. Parintele Arsenie Papacioc ne indeamna sa nu fugim de crucea pe care ne-a dat-o Dumnezeu pentru ca s-ar putea sa dam peste altele si mai grele. Deci, rabdare in orice suferinta.

Daca vorbim de rabdare, nu putem sa trecem cu vederea ca lumea in care traim este o lume plina de ceasuri: la masina, la mana, la telefonul mobil, la calculator etc. Uitati-va la un om care este in situatia de a astepta pe cineva: fie se uita permanent la ceas, fie il suna. Este chipul omului lipsit de rabdare, nu mai poate astepta cateva minute.

E o lume care se straduieste sa aiba parte de mai mult timp. Dar nu timpul, ceea ce trece trebuie sa cautam, ci vesnicia. Flamandul de timp, este cel care judeca in teremeni cantitativi, nu mai distinge nuanta, cea care marcheaza diferenta. Este asemeni celui infometat, omul care nu mai cauta sa intalneasca aroma alimentului, cea care il diferentiaza de celelalte alimente, ci cauta sa manance orice si cat mai mult. Asa ca nu e de mirare ca vedem oameni care se uita in biserica la ceas sau indragostiti care nu sunt capabili sa se sustraga presiunii timpului si se mai uita in timpul intlalnirii din cand in cand la ceas.

Sunt multe alte situatii in care ne aratam lipsiti de rabdare. Nu voi incerca sa prezint mai multe chipuri de oameni nerabdatori, ci doar sa atrag atentia asupra a ceea ce spun Sfintii Parinti: "Dupa cum ii este imposibil omului care a murit sa paseasca, tot astfel este imposibil ca cel lipsit de rabdare sa se mantuiasca". Nu va plangeti ca Dumnezeu nu va intareste, caci El se daruieste oamenilor dupa setea lor, dupa cum afirma un parinte. Unora care nu pot bea mai mult, le da doar o picatura. Dar El ar dori sa le dea mari intregi, asa incat, la randul lor, crestinii sa potoleasca setea lumii".

Adrian Cocosila

"Sa fii gata sa primesti in orice zi numai necaz, socotind ca acestea iti aduc izbavire de vechile datorii si sa multumesti Sfantului Dumnezeu. Caci din acestea dobandeste cineva indraznire neinfruntata, dupa marele Apostol: Ca necazul lucreaza rabdare, iar rabdarea cercare, iar cercarea nadejde, iar nadejdea nu rusineaza (Romani 5,3).

Caci cele ce ochiul nu le-a vazut si urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit (1Co 2,9), acestea sunt, dupa fagaduinta cea nemincinoasa, cele ce vor fi date celor ce arata rabdare in necazuri, cu impreuna-lucrare a harului; caci fara har nu se poate ispravi nimic" (Sfantul Simeon Evlaviosul, Capete morale, c14, Filocalia VI).

Smooleanul și hepaTina, tina tractorista care a mâncat pateu de ficat, ăștia părosul smolit și gălbineala încurvită sunt ca înțelepciuda și curca rânjitoare ce te face mare... iar apoi, după, vine jegălania neputincios beretică... vine și te asmute și te întărâtă să te mânii cu atât de mare nemulțumire și revoltatoare plăcere, ca să nu se vadă că tu ești adulteresul încât îți vine să înfigi urletul. Deci trebuie să rabzi fățărnicia. Dar și să lepezi pentru Hristos prin răbdarea crucii pentru Hristos, să lepezi pe tateul cu fieul lui cu tot ca să nu-i mai iubească muiereul pofticios de perversiuni și pace, căci jelitorii ăștia trei foarte prefăcuți una sunt, eu. Iar în eu, în sine, acolo se strânge moartea și păcatul făcut în ascuns, din ascuns, savurat cu perversiuni ascunse ca apoi să te dai mare și plin de slavă deșartă printr-o răsucitoare jmecherie, să ai aplauze și harem sau fără harem că e mai simplu. Apoi îi zici ăluia mic și frumos din ascuns că e sfințișor... și gata, așa pufuleț nevinovat poți s-o zeifici pe fată... cu naivitate și credulitate, pe fata pe care vrei s-o strici. Oare mă pot bizui că cineva înțelege? Și oare mai poți să rabzi după ce ai aflat adevărul ascuns pe care-l faci și cu care te mândrești după ce ți l-am dat pe față?:(

Cine oare acum e capabil să mai învețe răbdarea și pocăința?Nimeni și nimic nu vei putea fără Dumnezeu... așa că să nici nu încerci să scapi altfel din cușcă fiindcă ai să evadezi într-una mai mare și mai nebună și mai modernă, în cușca cu lei.:44::57:

S-a înțeles aluzia? Și să fim înțeleși, curvia, desfrânarea, și mânia care este pentru sine, deși sunt trei, în ascuns, defapt una sunt, adică mândria că ai descoperit aberica și legea lui faradey.

Adică ce vreau să spun este să aveți grijă ca să vă feriți de versurile cu aluzii eroitice... că apar scurgeri de tensiune!.. defapt asta cred că ne-a învățat sf. Efrem Sirul, sau de ce să fi scris el atâtea versuri?

Sfantul Maxim Marturisitorul ne spune ca "Numai acesta vrea sa se mantuiasca cu tot dinadinsul sa se mantuiasca, care nu se impotriveste leacurilor doftoricesti. Iar acestea sunt durerile si intristarile aduse de diferitele lovituri. Cel ce se impotriveste insa, nu stie ce negustorie se face aici, nici cu ce castig va iesi de aici. (Sfantul Maxim Marturisitorul, Suta a treia a Capetelor despre dragoste, c.82, in Filocalia II)".

"Nu cerceta pricina incercarilor tale, de unde vin, ci roaga-te numai lui Dumnezeu sa le porti cu multumire, cum zice Sfantul Marcu:
Venind incercarea, nu cauta de ce si prin ce a venit, ci cauta sa o rabzi cu multumire si fara sa tii minte raul.

Si iarasi: Daca nu e usor sa afli pe vreunul sa placa lui Dumnezeu fara sa fie incercat, se cade sa multumim lui Dumnezeu pentru tot ce ni se intampla.

Si: Tot necazul da pe fata starea sufletului, daca acesta tinde spre cele de-a dreapta sau spre cele de-a stanga. De aceea, orice necaz ni se intampla, se numeste incercare, dand celui partas la el cunostinta voilor lui ascunse" (Cele 100 de capete ale lui Calist si Ignatie Xanthopol, c.16j, Filocalia VIII).

"Suntem datori cu rabdarea - spune Cuviosul Iosif Isihastul - asa cum ne e necesara sarea in mancare. Alt drum nu exista, pentru a castiga cu adevarat, pentru a ne imbogati, pentru a imparati. Acest drum ne-a fost deschis de Hristos Insusi. Iar noi, toti cei care Il iubim, suntem datori pentru dragostea Lui sa-L urmam.

Desi pelinul este amar, totusi el curateste sangele si vindeca trupul. Fara ispite nu se cunosc sufletele curate, nu se vede virtutea, nu se distinge rabdarea. Fara ispite e cu neputinta a se arata sanatatea sufletului. Acestea sunt focul cel curatitor prin care se lucreaza curatirea si luminarea sufletului".

Astazi la Biserica, Parintele ne-a spus la predica (vorbind despre tamaduirea femeii garbove de catre Mantuitorul) ca rabdarea fara cartire se transforma in rugaciune si poate fi chiar mai puternica decat rugaciunea. Vazand rabdarea si suferinta femeii garbove, pe care o indura de optsprezece ani, Iisus o dezleaga de aceasta neputinta fara ca ea sa il roage. Impresionanta relatarea din aceasta Evanghelie, impresionanta rabdarea femeii.

Ce cuvinte frumoase am citit de la toti cei care au postat aici........dar cand vine practica, ne-a lovit caramida in cap, nu mai stim cat de frumos am postat aici.
Fratilor, aveti grija sa nu fiti ca politicienii!
Ca sa avem rabdare, intelepciune si alte lucruri bune, dragii mei, tre' sa cerem HAR de la Dumnezeu, sa ne rugam sa ne dea HAR, daca avem acest lucru avem si rabdare de toate felurile.
V-am pupat pe toti!

Draga Iulita , bine spui tu cu rabdare , dar atunci cand vne proba practica in aplicarea teoriei , mai toate se naruie , precum bine le scri si tu !
Mare virtute este rabdarea , ce nu poate fi separata de smerenie in nici un fel , caci unde-i smerenie , este si rabdare . O sa-ti scriu in final o povestioara , dar nu inainte de a transmite multe salutari de bine celor din Galati , forumistilor de acolo , in mod special lui Ory si lui Tiger .
Sarbatori fericite sa aveti !:53:
Deci :
Rabdare si smerenie

Intro zi de iarna rece, zi de-nghet, de pacla deasa,
Coborau Avva si Fiul din pustie inspre casa.
Ganduri sfinte, doruri multe le-nalta in mers avantul,
Si luati de-nflacarare, nici nu mai vedeau pamantul.
Cand Avva inceta pasul si voios asa graieste:
- Frate draga, sa dea Domnul, cum fratia noastra creste,
Pilda vie de virtute pretutindenea sa fie.
Insa asta, tine minte, nu-i deplina bucurie.
Merg cat merg si zice iarasi: - Daca fratii cu putere,
Si cu nume mare-n lume, ar da orbilor vedere,
Si sarmanilor muti, frate, le-ar ingadui vorbirea
Si-ar scapa pe veci de diavoli toata, toata omenirea,
Mortii chiar de patru zile, de-ar ajunge sa-i invie,
Sa stii frate, ca aceasta nu-i deplina bucurie.
Cativa pasi si iar il cheama: Frate draga, frate asculta,
Daca fratii nostri simpli ar avea stiinta multa,
Ar grai in limbi straine, si cu har ca si profetii
Ar citi in minti, in inimi, toate tainele vietii,
Blanda Domnului oita, tu sa stii si toti sa stie,
Ca in toate aceste daruri nu-i deplina bucurie.
Si pornesc pe drum. Dar iarasi tot Avva vrea sa-i vorbeasca,
Si ii zice: - Frate draga, daca limba ingereasca,
Ar vorbi-o-n viata fratii, si-ar cunoaste toata calea
Stelelor stralucitoare, taina ce-o ingroapa valea;
Oameni, animale, plante, sa cunoasca, sa descrie;
Nici in astea, frate draga, nu-i deplina bucurie.
Merg putin si iar s-aude glasul dulcelui Parinte:
- Frate draga, daca fratii cu potop de vorbe sfinte
Ar increstina tot omul, oricat de pagan sa fie,
Nici in asta fratioare, nu-i deplina bucurie...
Mult vorbind asa pe cale, tot cu mare-nsufletire,
Pe Avva invatacelul il intreaba cu uimire:
- Spune-mi deci, Parinte sfinte, unde poate atunci sa fie,
Cum aflam aici pe lume noi deplina bucurie?
Avva grabnic ii raspunde: - Daca noi acasa frate,
Am ajunge rupti de foame, inghetati de frig si-am bate
Sa ni se deschida poarta. Iar portaru-n toate bune,
Ne-ar lua de hoti si vorbe de batjocura ne-ar spune,
Si afara-n ger pe noapte, ne-ar lasa fara pasare.
Iar noi fara sa ne plangem, blanzi si pasnici cu rabdare,
Le-am primi ca meritate, pentru sfanta vesnicie.
Frate draga, asta-nseamna o deplina bucurie.
Daca noi, constransi de noapte, am tot bate mai cu sila,
Si portarului mai dulce ne-am ruga sa-i fie mila,
In lavra sa ne primeasca. El de ciuda, foc si para
Cu-o prajina noduroasa ar iesi la noi afara,
Si trantindu-ne-n zapada ne-ar lovi ca scos din fire,
Iar apoi, zdrobiti, departe ne-ar goni de manastire...
Si noi blanzi, ca mieii, frate toate le-am rabda-n tacere,
Amintindu-ne de cruce, cum si Domnul nostru cere.
Crede-ma aceasta, frate, e deplina bucurie.
Caci sunt multe daruri sfinte, insa nu toti vor sa stie
Ca-ntre toate: a te-nvinge, a te umili-n rabdare.
Din iubire catre Domnul, este darul cel mai mare.


Asa sa ne ajute Dumnezeu !:9: