Orice creştin care este adevărat fiu al Bisericii celei dreptmăritoare a lui Hristos şi care trăieşte în viaţă cu evlavie şi frică de Dumnezeu, când începe o sfântă rugăciune sau o termină, la începutul citirii unei cărţi sfinte, la începutul şi sfârşitul unui lucru, la plecarea în călătorie şi la întoarcerea din ea, când este tulburat de vreo frică, de vreo veste rea sau de oarecare gânduri rele, când se scoală şi se culcă, când stă la masă şi când se ridică de la masă, îndată se însemnează pe sine cu semnul Sfintei Cruci, pe care îl face cu mâna pe faţa sa, aducându-şi aminte de puterea cea nemăsurată a Celui ce a sfinţit Crucea cu Preacurat şi Preascump Sângele Său şi ne-a lăsat-o nouă ca pe o armă nebiruită împotriva diavolului şi ca pe un semn dumnezeiesc, după cum scrie în Scriptură: Dat-ai celor ce se tem de Tine, Doamne, semn ca să fugă de la faţa arcului (Ps. 59, 4) şi iarăşi: Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne (Ps. 4, 6).
Noi ştim că la rugăciune trebuie să ia parte şi trupul nostru, cu toate mădularele sale. Între acestea, mâinile au un rol important în exprimarea rugăciunii. Iată câteva mărturii din Sfânta Scriptură:
1. Iacov a binecuvântat cu mâinile sale (aşezate în chipul crucii) pe fiii lui Iosif, după cum este scris: Şi Iosif i-a luat pe amândoi feciorii săi, pe Efraim în dreapta sa, de-a stânga lui Israel, iar pe Manase în stânga sa, de-a dreapta lui Israel, şi i-a apropiat de el. Dar Israel şi-a întins mâna sa cea dreaptă şi a pus-o pe capul lui Efraim, deşi acesta era mai mic, iar stânga şi-a pus-o pe capul lui Manase. Înadins şi-a încrucişat mâinile, deşi Manase era cel dintâi născut. Şi i-a binecuvântat pe ei... (Fac. 48, 13–15).
2. Hristos a binecuvântat cu mâinile pe copii şi pe apostoli. Despre binecuvântarea copiilor ne vorbeşte Sfânta Scriptură astfel: Şi cuprinzându-i cu braţele, i-a binecuvântat, punându-Şi mâinile peste ei (Marcu 10, 16). Iar despre binecuvântarea apostolilor ne spune: Apoi i-a dus afară, spre Betania, şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat (Luca 24, 50).
Apostolii au aşezat diaconi, preoţi şi episcopi prin rugăciune şi punerea mâinilor (Fapte 6, 6; 14, 23; I Tim. 4, 14), fapt pentru care taina preoţiei era numită «punerea mâinilor preoţiei». Tot prin rugăciuni şi punerea mâinilor împărtăşeau apostolii Sfânta Taină a Sfântului Mir (a împărtăşirii Sfântului Duh celor botezaţi) (Fapte 19, 5–6; 8, 14–17 ş.a.). Împărtăşirea Sfântului Duh în această Taină se numea, de asemenea, «punerea mâinilor», spre deosebire de cea de mai sus care se chema «punerea mâinilor preoţiei».
Prin urmare, la rostirea rugăciunii, trupul ia şi el parte îndeosebi prin acest mădular al său care este mâna. Trebuinţa de a lua parte şi trupul sau cel puţin un organ al trupului, la rostirea rugăciunii, rezultă din îndemnul Apostolului: Preamăriţi-L, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, ca unele care sunt ale lui Dumnezeu (I Cor. 6, 20). Şi în alt loc: Vreau aşadar ca bărbaţii să se roage în tot locul, ridicând mâini curate, fără de mânie şi fără şovăire (I Tim. 2, 8).
În Testamentul Vechi, de asemenea se practica rugăciunea prin participarea trupului, ca, de pildă, prin îngenunchere, plecarea capului, lovirea pieptului cu mâna, ridicarea mâinilor ş.a. Psalmistul zice: Aşa Te voi binecuvânta în viaţa mea şi în numele Tău voi ridica mâinile mele, chemând numele Tău (Ps. 62, 5). Semnul Crucii în Vechiul Testament a fost prefigurat în binecuvântarea lui Iacov (Fac. 48, 14); în ţinerea mâinilor lui Moise în chipul Crucii în timpul luptei cu Amalec (Ieş. 17, 11–12).
În Noul Testament, semnul Crucii se face astfel: se împreună trei degete de la mâna dreaptă (degetul mare, arătătorul şi cel mijlociu, în timp ce celelalte două degete se ţin strânse în palmă) şi se duc la frunte, apoi la piept, la umărul drept şi la urmă la umărul stâng, rostind cuvintele: În numele Tatălui (la frunte) şi al Fiului (la piept) şi al Sfântului Duh (la ambii umeri), după care apoi, lăsând mâna în jos, zicem «Amin!»
«În numele Tatălui» însemnează cinstirea lui Dumnezeu–Tatăl, Stăpânul tuturor. Coborârea mâinii la piept rostind cuvintele «şi al Fiului» înseamnă coborârea Fiului lui Dumnezeu pe pământ pentru mântuirea noastră. Iar ducerea mâinii de la umărul drept la cel stâng rostind cuvintele «şi al Sfântului Duh» înseamnă împăcarea noastră cu Dumnezeu şi împreunarea cu El, prin harul Sfântului Duh adus nouă de Dumnezeu–Fiul.
Sectarul: Nu avem trebuinţă de semnul Crucii făcut cu mâna, pentru că Dumnezeu nu cere slujirea mâinilor omeneşti, căci cei ce se închină lui Dumnezeu trebuie să i se închine în duh şi în adevăr şi nu în trup, după cuvântul Apostolului: Dumnezeu... fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini omeneşti şi nici nu este slujit de mâini omeneşti, căci nu are nevoie de nimic, de vreme ce El ne dă tuturor viaţă şi suflare şi toate... (Fapte 17, 24–25). Iar Mântuitorul a vorbit femeii samarinence: Dar vine ceasul şi acum este, când adevăraţii închinători se vor închina Tatălui în duh şi în adevăr, că şi Tatăl astfel de închinători Îşi doreşte. Duh este Dumnezeu şi cei care I se închină, trebuie să I se închine în duh şi în adevăr (Ioan 4, 23–24). Deci închinarea trebuie să fie în duh şi nu în trup, cu duhul, iar nu cu mâna, în semnul crucii.
Preotul: În citatul prim nu este vorba de semnul Sfintei Cruci făcut cu mâna. Aici se spune numai că pe Dumnezeu nu trebuie să-L slujim cu ostenelile mâinilor noastre, cum am sluji pe oarecare om mai mare al nostru. Dumnezeu nu are nevoie de asemenea slujitori, omul fiind atât de mic faţă de El, încât în privinţa aceasta, ca şi de altfel în orice privinţă, nu-L poate ajuta cu nimic.
În citatul al doilea, de asemenea, este vorba de cu totul altceva, şi anume, că în curând se va începe o epocă nouă, în care închinarea lui Dumnezeu (cultul dumnezeiesc) va fi mai aproape de desăvârşire, mai adevărată (lăuntrică şi spirituală), iar nu ca până atunci, aproape numai formală (exterioară şi materială), legată de un anumit fel de lăcaş (templul), de o anumită localitate (Ierusalim, respectiv Garizim), de o anumită naţiune (iudei, respectiv, samarineni). Căci Dumnezeu este Duh şi ca atare nu poate fi cuprins între zidurile unui templu oarecare, fie în Ierusalim pe Muntele Sion, fie în Samaria, pe Muntele Garizim, şi monopolizat acolo. El este pretutindeni şi de aceea închinarea nu trebuie să fie legată de ceva material sau mărginit, ci trebuie să se facă «în duh», adică să fie internă (spirituală), cum nici la samarineni, nici la iudei nu fusese până atunci. Această închinare «în duh» este o închinare «în adevăr» sau adevărată – şi aceasta va trebui să fie căutată şi practicată. Dar prin aceasta nu înseamnă că se înlătură cultul exterior, ci numai că se pune mai multă bază pe cel interior, atât de nesocotit mai înainte; căci şi cultul extern este necesar, dat fiind natura dublă a făpturii noastre, trupească şi sufletească (Matei 6, 5-6; Rom. 12, 1; I Cor. 6, 15).
Dacă voi sectarii cereţi de la noi numai închinare în duh, pentru ce voi, când vă rugaţi, plecaţi genunchii, vă plecaţi capetele, vă bateţi piepturile, vă ridicaţi mâinile, vă împreunaţi mâinile amândouă şi alte multe manifestări de acestea aveţi în vremea rugăciunii? Pentru că şi acestea sunt asemănătoare cu facerea semnului Crucii cu mâna, fiind participări ale trupului vostru la rugăciune. Oare credeţi voi că vă puteţi ruga vreodată fără ca trupul vostru să ia parte la osteneala rugăciunii? Dacă aţi fi nişte duhuri fără de trup, v-am crede, dar nefiind, niciodată nu vom crede aceste afirmaţii neîntemeiate pe adevăr. Ca şi îngenuncherea, ca şi plecarea capului, ca şi metania sau ca şi ridicarea mâinilor în sus la rugăciune, tot aşa şi semnul Sfintei Cruci făcut cu mâna, este un semn care arată o ţinută religioasă sau o stare sufletească de evlavie în faţa lui Dumnezeu, Căruia trebuie să-I slujim şi cu sufletul şi cu trupul nostru (I Cor. 6, 20; Filip. 1, 20).
Potrivnicii Crucii şi ai semnului ei sunt vrăjmaşii Crucii lui Hristos (Filip. 3, 18–19). Semnul Sfintei Cruci va vesti venirea a doua a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, după mărturia Sfintei Scripturi care zice: Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului şi vor plânge toate neamurile pământului şi vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere şi cu slavă multă (Matei 24, 30–31). Acel semn este Crucea, deoarece ea este semnul puterii şi al biruinţei lui Hristos (I Cor. 1, 18; Col. 2, 15). Cu adevărat atunci se vor ruşina cu ruşine veşnică şi căinţă toţi vrăjmaşii şi hulitorii Sfintei Cruci; dar atunci căinţa lor nu le va mai folosi.
Satana urăşte foarte mult semnul Sfintei Cruci, căci este arma cea nebiruită cu care Hristos a biruit şi a prădat iadul, şi de aceea îndeamnă pe toţi cei rătăciţi de la adevăr şi care îi slujesc lui, să hulească şi să vrăjmăşească Crucea lui Hristos, căci, după cum câinele fuge de băţul cu care a fost lovit, tot aşa şi diavolul fuge de Crucea care îi aminteşte că prin ea a fost biruit .

Fiecare miscare, care se face de crestini pentru a-si insemna fetele lor cu semnul Sfintei Cruci isi are insemnatatea ei tainica, plina de intelepciune Dumnezeiasca:

a) Mana dreapta, aleasa pentru facerea semnului Sfintei Cruci,simbolizeaza puterea Dumnezeirii: "Dreapta Ta, Doamne, s-a preamarit intru tarie, Mana Ta cea dreapta Doamne, a sfaramat pe vrajmasi, si cu multimea slavei Tale, ai zdrobit pe cei potrivnici" (Ies.15,6; Ps.117,26)
Mana dreapta mai simbolizeaza pe Domnul nostru Iisus Hristos, puterea Tatalui. "Iisus Nazarineanul...barbat Pooroc, puternic in lucru si in cuvant, inaintea lui Dumnezeu si a tot poporul" (Lc.24,19)

b)Prin cele trei degete ale mainii drepte, cu care facem semnul Sf. Cruci, noi marturisim credinta noastra in cele trei fete Dumnezeiesti: Tatal, Fiul si Duhul Sfant.

c) Cele doua degete adunate si lipite de podul palmei simbolizeaza cele doua firi ale Domnului nostru Iisus Hristos: firwea dumnezeiasca si firea omeneasca.Acestea ne mai inchipuiesc pe Adam si Eva, stramosii nostri; iar pdul palmei:Paradisul, in care ei au fost asezati de Dumnezeu spre afi fericiti, si pamantul blestemat, in care ei au fost asezati, dupa scoaterea din Rai, spre a-l munci.

d)Ridicarea mainii drepte la cap inseamna inaltimea cerului, capul cerului sau cerul cerurilor.

e)Punerea degetelor in frunte, cu rostirea cuvintelor: "In numele Tatalui", inseamna marturisirea dreptei noastre credinte in Dumnezeu Tatal, Parintele Luminilor, de la care ne vine tot darul desavarsit (Iac.1,17) Aici noi marturisim tainic primul articol al Simbolului Credintei: "Cred intr-Unul Dumnezeu Tatal,Atottiitorul, facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor. Aceasta miscare sau o parte a semnuluisfintei Cruci, ne aminteste intotdeauna, ca precum de la capul sanatos cu o minte cultivata si luminata, izvorasc ganduri, cuvinte, scrieri, lucrari bune si sfinte; tot asa cu mult mai mult, pana la nemarginire, in ceruri si pe pamant toate lucrarile bune si darurile binefacatoare, izvorasc de la Tatal Ceresc, Parintele Luminilor. Prin miscarea si cuvintele acestea, noi ne rugam lui Dumnezeu, ca sa ne lumineze mintea si cugetele si lucrarile noastre, ca ori ce vo face sa fie bineplacut, spre Slava Lui, spre binele obstesc si spre mantuirea si fericirea noastra vremelnica. Aceasta miscare ne mai reaminteste datoria de a ne pastra mintea curata, ca lucrand dupa invataturile Dumnezeiesti, sa facem numai fapte bune, pe care vazandu-le oamenii,sa preamareasca pe Tatal nostru cel Ceresc. "Asa sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor, ca vazand ei faptele voastre cele bune, sa preamareasca pe Tatal vostru Care este in ceruri" (Mt.5,16; 1Petru2,12;

f) Pogorarea mainii drepte,de la frunte in jos si punerea celor trei degete la pantece cu cuvintele: "Si al Fiului" simbolizeaza MAntuitorului: Nasterea Lui din Tatal mai-nainte de toti vecii, intruparea cu corp omenesc i pantecele fecioresc al pururea Fecioarei Maria si nasterea sub vremi, activitatea Mesianica, patima de buna-voie, crucificarea, moartea, pradarea iadului, scoaterea dreptilor si Invierea Sa. Prin aceasta miscare a partii semnului sfintei Cruci, noi marturisim art.2, 3, 4 si 5 din simbolul credintei: "Cred... Si intru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-nascut, Care din Tatal S-a nascut mai-inainte de toti vecii.Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut nu facut; Cel de-o fiinta cu Tatal prin Care toate s-au facut. Care pentru noi oamenii si pentru anoastra mantuire, S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de laduhul Sfant, si din Fecioara Maria si S-a facut om. Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat, a patimit si S-a ingropat si a inviat a treia zi dupa Scripturi...". Pantecele inchipuie pamantul. Prin aceasta miscare aratam ca noi pamantenii suntem gata a iubi pe dumnezeu din toata inima, findca El ne-a adus din nefiinta, ne tine si ne poarta pururea grija de noi.

g) Ridicarea mainii drepte de la pantece, suirea ei si atingerea umarului drept cu cele trei degete ale ei, inchipuie slavita inaltare a Domnului nostru Iisus Hristos la ceruri si starea Lui de-a dreapta Tatalui (Mc.16,19; Lc 24,50; Ap 1,9; Lc 20, 42; 22,70; F.Ap 7, 55-56; Evr 12,2; Apoc 3,21;4,2; 5,13; 7,10) Aceasta o marturisim noi crestinii in art.6 al simbolului credintei: "Si S-a suit la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui". Cuvintele "Si al Sfantului Duh", ce le pronuntam indata ce atingem cu degetele in umarul drept, ne reaminteste fagaduinta data de Mantuitorul Apostolilor pentru trimiterea Sf. Duh asupralor, si implinirea ei a zecea zi dupa inaltarea Sa la ceruri. Acestea ne-o adeveresc Dumnezeiestile Scrispuri ale Noului Testament: "Eu voi ruga pe Tatal si alt Mangaietor va va da voua, ca sa ramana cu voi in veci. Duhul Adevarului.. Iar Mangaietorul Duhului Sfant pe care il va trimite Tatal intru numele Meu, acela pe voi va va invata toate si va va aduce aminte voua toate cele ce am grait voua... IAr cand va veni MAngaietorul, pe Care eu voi trimite voua de la Tatal, Duhul adevarului, Care de laTatal purcede. Acela va marturisi pentru Mine... Acela va va povatui la tot adevarul...Voi veti lua putere venind Duhul Sfant peste voi...In ziua cincizecimii - a cincizecea dupa Invierea Domnului - erau toti Apostolii adunati in acelasi loc. Atunci deodata a venit di cer un sunet ca vajaitul unui vant puternic si a umplut casa unde stateau ei. Niste limbi de foc au fost vazute impartindu-se deasupra lor si s-au asezat cate una pe fiecare din ei. si toti s-au umplut de Duhul Sfant si au inceput sa vorbeasca in alte limbi dupa cum le da lor Duhul a grai" (Ioan 14,16-26; 15,26; 16,13; F.Ap. 1,8; 2,1-4) Aceasta o marturisim si noi zilnic, prin cuvintele art,8 al simbolului de credinta, zicand: " Cred...Si intru Duhul Sfant Domnul de viata Facatorul, Care de la Tatal purcede, Cel ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, care a grait prin prooroci"...

h)Ducerea mainii de la umarul drept,la umarul stang, si cuvantul "Amin" arata: I. Incheierea semnului Sfintei Cruci si II. si incheierea tuturor socotelolor omenesti,adica a doua venire a Domnului nostru Iisus Hristos, Judecata Universala, rasplata faptelor si asezarea definitiva a sufletelor in locurile pe care si le-au agonisit in viata asceasta vremelnica. (MC.10,40; Mt.20,23; 25,34)
Aceaasta o marturisesc Dumnezeiestile Scrispturi, Sf, Traditie, si o marturisim si noi zilnic princuvintele art.7: " SI iarasi va sa vina cu marire sa judece vii si mortii, a Carui Imparatie nu va avea sfarsit". Prin atingerea umarului drept si stang cu cuvintele: "Si alSfantului Duh, Amin", noi inchinaml li Dumnezeu toate puterile noastre trupesti si sufletesti, rugandu-L a ne da putere si dragoste aprinsa pentru a_l sluji spre buna placere a Lui.

i) Coborarea mainii de la umarul stang in jos catre pamant inchipuie umilinta mare pe care noi o aratam inaintea lui Dumnezeu, pentru iubirea Lui cea mare (Ioan3,16) Coborarea mainii dupa facerea Sf. Cruci mai inchipuie caderea sufletelor incarcate de pacate, neparasite si neispasite, de la infricosata Judecata in iadul intunecos, viermele neadormit...unde se vor munci in veci.

Semnul Sfintei Cruci ne reaminteste de Jertfa vie a Mantuitorului nostru Iisus Hristos, de pe Crucea infipta pe Golgota. Acest semn Dumnezeiesc ne aminteste despre ceea ce a facut Dumnezeu pentru mantuirea noastra si despre ceea ce trebuie sa facem noi pentru dragostea Lui.

Protosinghelul Nicodim Mandita "Sfaturi pentru pregatirea, mergerea so starea in SFANTA BISERICA ORTODOXA" Ed. Agapis 1997

Sfânta Cruce purifică făptura
Miercuri 28 iunie 2006
«Am demonstrat că vechea traditie de a însemna cu Sf. Cruce mâncarea si băutura înainte de masă are o însemnătate mistică profundă. Această traditie are consecinte practice: mâncarea este purificată în mod real, imediat. Aceasta este o mare minune, care se întâmplă zi de zi», spune fiziciana Angelina Malakhovska, citată de ziarul Jizn. Malakhovska a studiat puterea semnului Sf. Cruci aproape zece ani, cu binecuvântarea Bisericii. Ea a efectuat un număr mare de experiente care au fost verificate repetat înainte de a fi prezentate publicului. Ea a descoperit în special proprietătile bactericide ale apei după ce a fost binecuvântată cu o rugăciune Ortodoxă si cu semnul Sf. Cruci. Ziarul informează că studiul a arătat, de asemenea, o nouă proprietate, necunoscută în trecut, a cuvântului lui Dumnezeu de a transforma structura apei, crescându-i considerabil densitatea optică în domeniul spectral al undelor scurte ultraviolete. Oamenii de stiintă au verificat efectul rugăciunii Tatăl Nostru si al semnului ortodox al Sf. Cruci asupra bacteriilor patogene. Mostre de apă din diverse medii – fântâni, râuri, lacuri – au fost prelevate pentru cercetare. Toate mostrele contineau staphylococul auriu, un bacil din colon. S-a dovedit că dacă rugăciunea Tatăl Nostru este rostită si se face semnul Sf. Cruci peste mostrele de apă, numărul bacteriilor periculoase scade de sapte, zece, sute si chiar mii de ori. Experientele au fost astfel concepute încât să excludă posibilitatea impactului unor sugestii mentale. Rugăciunea a fost spusă atât de credinciosi cât si de necredinciosi, dar numărul de bacterii patogene în medii diferite si cu diverse bacterii totusi a scăzut, comparând cu mostrele de referintă. Oamenii de stiintă au dovedit, de asemenea, efectul benefic al rugăciunii si al semnului Sf. Cruci asupra persoanelor. Toti participantii la teste au avut presiunea arterială stabilizată si indicii sângelui îmbunătătiţi. Impresionant este faptul ca indicii sângelui s-au modificat în sensul către însănătosire: persoanele hipotensive au avut ridicări de presiune iar cele hipertensive scăderi de presiune. S-a observat, de asemenea, că dacă semnul Sf. Cruci este făcut neglijent, cu cele trei degete împreunate incorect sau duse în afara locurilor potrivite – mijlocul frunţii, centrul plexului solar si cavitătile umerilor drept si stâng – rezultatul pozitiv a fost mult mai redus sau chiar absent total. (Text difuzat de Interfax, la Moscova, în 17 martie 2006, sub titlul : Savantii au dovedit experimental minunile înfăptuite de semnul crucii si de rugăciuni).
http://www.credinta-ortodoxa.ro/spip.php?breve3

M-as bucura daca colegii nostri neo-protestanti ar citi acest articol, pentru a vedea efectul Sfintei Cruci asupra hranei si implicit asupra sanatatii noastre.
Ei, ce parere aveti?

ochi au si nu vor vedea...

referitor la "coledzi" nostrii

Poate ca nu vor sa creada ce spune un ortodox, dar poate ca ciulesc urechea, atunci cand stiinta confirma efectul semnului crucii asupra mancarii, a apei si a microbilor. Eu, personal, nu as putea ramane indiferenta stiind ca exista ceva care imi poate steriliza mancarea si apa. Mai ales ca acel "ceva" nu costa, caci nu se cumpara, ci e un gest plin de semnificatie, semnificatie pe care unii o trec cu usurinta cu vederea.

Vorba seminaristului: ochi au si nu vad, urechi au si nu vor sa auda. Stai linistita ca o sa vina tot cu argumentele lor slabe (ca sa il citez pe marele invatat vasinec, care se crede mai presus de sfinti).

M-am bucurat foarte cand am citit lucrul acesta. Iata ca ar trebui sa le dispara toate retinerile si indoielile referitoare la Sfanta Cruce. ei spun ca este pacat ce facem noi,ca Domnul nostru Iisus Hristos a murit in chinuri pe cruce, nu vor sa inteleaga ce le zicem noi.

Referitor la Cruce, mi-a placut mai mult ce ne spune Sf. Apostol Pavel in 1 Corinteni cap.1, incepand cu vers. 17. Apropo, Sfintii Apostoli nu mentioneaza nici o data, ca si-ar fi facut semnul Sfintei Cruci. Au avut nesansa sa nu o cunoasca pe Angelina Malakhovskaya. Oare cat de curata era mancarea lor? "Nicidecum Doamne", a raspuns Petru. Caci niciodata nu am mancat ceva spurcat sau necurat"(Faptele Apostolilor 10:14). Apostolul Petru nu a mancat niciodata ceva spurcat sau necurat. Si totusi nu si-a facut semnul Crucii.

Poate ca o fi adevarat ce ne spune Angelina Malakhovskaya. De ce totusi, poporul roman, detine locuri fruntase in clasamentele referitoare la numarul de bolnavi? Probabil uita sa faca semnul Crucii peste sticlele de alcool, peste pachetele de tigari, peste carnea grasa de porc, etc.

,,Apostolul Petru nu a mancat niciodata ceva spurcat sau necurat. Si totusi nu si-a facut semnul Crucii. ,,

Si atunci de ce spune ,,caci cuvantul crucii este... pentru noi puterea lui Dumnezeu,,(1Cor 1,18), iar Moise tinand mainile ridicate lateral in semnul crucii i-a biruit pe amaleciti ?

1. Se spune "Cuvantul Crucii" nu semnul Crucii.
2. Iesirea 17:8-16. Atat Biblia Sinodala cat si Biblia Cornilescu spun ca Moise a tinut mainile "ridicate", si atat. Cine va spus ca le-a tinut lateral? Poate le-a tinut ridicate in sus. Daca erau tinute lateral se putea spune ca le-a tinut "intinse".

Ei, acum stii de efectul Sfintei Cruci; poate le spui si celorlalti din biserica ta. In felul acesta ai facut un lucru bun.
Incearca efectul semnului Sf. Cruci si nu mai cauta contra argumente.

De unde stii ca romanii detin locul fruntas la numarul de bolnavi? Nu stii ca boala o primesti ca raspuns la faptele, ca sa te opresti din a face alte rele si pentru a te apropia de Dumnezeu? Dumnezeu nu cearta decat pe cel, pe care il iubeste. Nu stii ca trebuiesa-I multumim lui Dumnezeu pentru bune si rele?

Ironia ta la adresa rezultatelor cercetarii stiintifice denota ceva, dar nu mai intru in amanunte, pentru ca tot mai sper intr-o schimbare in bine. Doamne ajuta!

Le spun degeaba celor din "biserica mea" (multumesc pentru expresia folosita). Poate prinde la alta biserica. La adventisti, sigur nu. Ei experimenteaza de zeci de ani, pentru sanatatea lor trupeasca, niste metode care chiar dau rezultate vizibile. Mananca numai mancaruri "curate"(la fel ca Sf Apostol Petru), fac miscare in aer liber, se odihnesc suficient, etc.(nu pot garanta ca toti adventistii fac acestea). Biserica adventista este preocupata de mult de "reforma sanitara"(expresie des folosita intre membrii bisericii).

Acum, sincer, nu pot nici macar experimenta metoda cu "semnul Crucii". Pare mai mult a magie. Eu, inainte de fiecare masa, ma rog Bunului Dumnezeu sa binecuvanteze bucatele pe care tot El mi le-a dat pentru hrana trupului meu. Cred ca este suficient.

Poate te convinge imaginea intoarcerii apei Iordanului in clipa in care se arunca Sf. Cruce in apa de Boboteaza.
http://www.youtube.com/watch?v=s1t5CFClsBk

Ma bucur ca apreciezi ca v-am numit biserica. Voi spuneti "casa de rugaciune", nu?
Ceea ce faceti voi, adventistii, ma refer la "reforma sanitara" e bine, dar este tot odata stiinta omeneasca.
Semnul Sf. Cruci nu e de la oameni, ci de la Dumnezeu, de aceea are efect. Daca in loc de cruce, omul ar face un cerc, ma indoiesc, ca ar avea acelasi rezultat.
Dealtfel, apa sfintita are alta densitate; se poate vedea cu ochiul liber un cerc in jurul sticlei sau al paharului.
Faptul ca te rogi pentru binecuvantarea mancarii, este fbine si sper ca si multumesti la sfarsit. Dar cu cat mai bine ar fi sa faci si semnul Sf. Cruci, caci Dumnezeu ne-a trimis acest semn sfant si cu acest semn au biruit oamenii raul.

Ar fi bine sa priceapa, dar au urechile infundate, nu le pleaca sa auda adevarul.

Despre rugaciune se vorbeste in toata Sfanta Scriptura. Cred ca este greu sa gasesti o pagina in care sa nu fie amintita rugaciunea. Despre facutul semnului Sf. Cruci, nu am gasit absolut nimic.

Daca imi aratati ca vre-un Sfant Apostol si-a facut semnul Sfintei Cruci, fara sa stau pe ganduri, am sa incep sa-l fac si eu. Daca nu , am sa raman la convingerea ca rugaciunea sincera este suficienta.

Iata ce spune Sfantul Ioan gura de Aur despre Sfanta Cruce http://www.ioanguradeaur.ro/761/crucea-proslavire-a-lui-hristos/

Caut sa aflu daca vre-un Sfant Apostol (nu Sfant Parinte) si-a facut semnul Crucii. Din articolul postat, am inteles ca nici Sf. Ioan Gura de Aur nu pomeneste ca vre-un Sf. Apostol sa-si fi facut semnul Crucii.

ce crezi tu ca e rau in ati face semnul crucii? este o modalitate de exprimare a inchinarii, la voi oamenii ba ridica maini;le sus, ba le tin pe fata ba fac fel si fel de gesturi in timpul rugaciunii, despre astea unde scrie? nu inteleg de ce lupta neo-protestantii impotriva facerii semnului crucii? eu cand ma rog ma insemn cu semnul crucii, care ma intareste, e o modalitate de inchinare inaintea Domnului, inchinarea trebuie sa includa si trupul nu doar sufletul, cand ma inchin nu ma inchin doar la nivelul mintii ci ma inchin cu toata fiinta mea trup si suflet, a face semnul crucii este o dovada a introducerii in procesul de inchinare si a tupului, toata fiinta noastra trebuie sa se inchina si sufletul si trupul tocmai de asta facem semnul crucii, metanii, ingenunchem etc. aceste lucruri sunt experimentate nu doar teoretice

1. Nu vad nimic rau in ati face semnul crucii la fel cum nu vad nimic rau in ati ridica mainile spre cer (apropo: adventistii nu au astfel de manifestari). Daca facerea semnului crucii este mai mult decat o simpla formalitate si te ajuta sa intri in comuniune cu Dumnezeu, este ceva foarte bun. Eu, pur si simplu, nu fac acest semn pentru ca nu am nevoie.

Daca facerea semnului crucii este mai mult decat o simpla formalitate si te ajuta sa intri in comuniune cu Dumnezeu, este ceva foarte bun.



da normal ca te face sa te apropii de Dumnezeu asta pt ca in primul rand semnul crucii este semnul jertfei rascumparatoare, este un semn plin de puterea lui Dumnezeu si in al doilea rand de fiecare data cand iti faci cruce il lauzi pe Dumnezeu i pomenesti numele deoarece un crestin ortodox cand isi face semnul crucii zice cu voce tare sau in gand "Marire Tatalui si Fiului si Sfantului Duh"

Danyel putini oameni fac semnul crucii ca semn de inchinare si multi ca o simpla formalitate, am vazut atei facand semnul crucii cand trec pe langa biserica si am vazut ca si un copil de 3 ani care nu poate sa Il inteleaga pe Dumnezeu isi face semnul crucii...
daca "te ajuta sa intri in comuniune cu Dumnezeu" sunt de acord ca "este ceva foarte bun. " dar trebuie sa vina din aceasta ravna de a intra in comuniuni cu Dumnezeu si nu din simplul fapt ca poruncit popa

Acuma cred ca faza cu ateii care-si fac cruce trecand pe langa biserica e exagerata, fiind atei nu le prea pasa, copii in general nu au o potiune proprie de credinta ei fac ceea ce li se spune ca e bine si in viata de zi cu zi si in materie de credinta, nu poti acuza un copil ca e idolatru pt ca i-a spus mama sa-si faca cruce cand trece pe langa biserica pt ca acea e Casa Domnului si noi trebuie sa ne inchinam Domnului iar semnul crucii e o forma de inchinaciune adusa Domnului pt ca atunci cand imi fac semnul crucii nu ma gandesc nici la diavol nici la nush ce om ci la Dumnezeu asta e clar, acuma sintagma "a poruncit popa" eara e exagerata, ar trebui sa nu mai ascultam nimic din ce ne predica preotii sau pastorii pentru a nu ne crea impresia ca urmam poruncile lor, ori vezi tu lipsa de ascultare duce la mandrie si mandria duce la dezbinare iar dezbinarea nu e placuta inaintea Domnului

fii mai direct si spune ca A FACE SF.CRUCE E MARTURISIRE DE CREDINTA SI CINE SE RUSINEAZA A O FACE, ESTE APOSTAT, CACI SE LEAPADA DE SF.CRUCE INAINTEA OAMENILOR, IN LOC SA O MARTURISEASCA PE EA!!! Caci asa ne spune Mantuitorul: "Cine se va rusina de Mine inaintea oamnenilor, Ma voi rusina si Eu de acela inaintea Tatalui Meu la judecata!" si "cine marturiseste despre Mine inaintea oamenilor, voi marturisi si Eu pt acela inaintea Tatalui Meu!" Daca este omorat pt Sf.Cruce in acel moment, direct in Rai merge si Mucenicii se aseaza!!!

Daca va uitati mai bine la ce ati citat n-ati mai reduce forma de marturisire la citeva gesturi .De ce limitati ce Dumnezeu nu limiteaza. Unde gasiti ca spune Mintuitorul ca trebuie sa-ti faci cruce ca sa-L marturisesti . De multe ori unii o fac de ochii lumii ,ca asa au pomenit din batrini,dar nu simt nimic inauntrul lor. O batrina ,bine spunea nepotului cu sinceritate ca mai bine isi face cruce pe inima ,decit de fata lumii. Marturisirea trebui sa fie intii inauntrul tau si trebuie sa se vada prin faptele catre aproapele . Lasati-L pe Domnul sa decida cine e apostat ,ca stie mai bine.
A indicat El ca trebuie sa respecti regulile normele bisericii-institutie,altfel esti apostat ?! NU . si completez cu ce ati citat :"cine marturiseste despre Mine inaintea oamenilor, voi marturisi si Eu pt acela inaintea Tatalui Meu!"
Foarte simplu si frumos a spus.

am citit la pr.Cleopa, fratele meu, dar nu mai stiu unde, ca eram in copilarie si nu-mi aduc aminte... daca nu ma insel, scrie chiar si in "pravila bisericeasca" a lui Nicodim Sachelarie, o sa ma reuit si o sa iti spun concret unde sa te uiti!
Apoi sa stii ca nu am limitat nimic, ceea ce am spus este ca a face Sf.Cruce in public, ca trec pe langa Biserica, troita, sau ma inchin ca asa simt, este "marturisire" deci o forma a marturisirii, nu marturisirea insasi! Este o marturisire dar muta! ca nu se face cu viu grai, ci cu INsemnare!
Nu fii dintre cei "ai literei" ci fii mai realist! Cati nu se rusineaza a-si face Sf.Cruce azi? 98% dintre ortodocsi! ca cei 2% sunt crestini PRACTICANTI!!! si nu eu spun ca este "apostat" cel ce se rusineaza de Dumnezeu, ci Canoanele! repet: o sa ma reuit ca sa stiu concret, si o sa te anunt!!! Fii binecuvantat!!!

Frate "matad", am stat si m-am tot gandit la ce ai scris, nu mi se pare ca esti "in regula", in ce sens? adica nu prea esti "bastinas" al Ortodoxiei... Sf.Cruce e a Domnului Hristos, pe care S-a rastignit pt mantuirea Ta si a mea, si ma insemnez cu ea cu drag! De ce sa ma ascund? Lucrarea mea interioara intima, o stie numai Domnul Hristos, Maica Domnului si ingerul meu pazitor! Nu limitez nimic, pt.ca marturisirea de credinta are si ea formele ei! Si a te insemna cu Sf.Cruce e una din formele marturisirii de CREDINTA!!! Cu ea am fost insemnat la Botez pe tot corpul, preotul m-a binecuvantat in forma Sf.Cruci, toate sunt si se fac cu Sf.CRUCE!!! Si deci, daca ma rusinez a ma insemna cu ea, sunt apostat si cu cei fara-de-lege ma socotesc, care l-au rastignit pe Domnul Hristos... ea este simbolul mantuirii, steagul biruintei asupra mortii, altarul de jertfa al Mantuitorului!!! Pe Domnul Hristos nu-L poti separa de Sf.Cruce! Cand spui de Domnul Hristos spui si de Sf.Cruce, si vice-versa! Daca Il accepti pe Hristos in viata ta si Sf.Cruce nu, atunci ERETIC esti!!! Ai grija ce vorbe spui, ca vei da seama pt fiecare!!!
Fii binecuvantat!!! Si sa marturisesti credinta ortodoxa prin Sf.Cruce!!!

Sa intelegem ca Sfintii Apostoli au fost niste apostati? Nu am citit nicaieri in Sfanta Scriptura ca si-ar fi facut macar o data semnul crucii.

Frate, vezi ca mergi prea departe! Si mergi cu obraznicie! Facerea Sf.Cruci de catre credinciosi nu are o data de aparitie! ci ea s-a dezvoltat odata cu dezvoltarea Cultului Divin, odata cu cresterea Bisericii!!!

Isoria semnului sf.cruci
 

[SIZE=2]Semnul crucii facut pe frunte este unul dintre riturile cele mai vechi ale Bisericii. Ca majoritatea acestor rituri, are destule parti enig­matice pentru cel care studiaza practica si dezvoltarea lui in istoria Bisericii. Cititorul nostru va judeca el insusi daca, adunand invataturi extrase din literatura patristica si liturgica si coroborandu-le cu stu­diile savante, am reusit sa ajungem la o viziune mai precisa asupra acestui semn. Chiar din acest exordiu ne exprimam ignoranta cu pri­vire la multe aspecte legate de acest subiect.[/SIZE]

[SIZE=2]Sa adaugam ca diferentele de uz in modul de a se face semnul crucii au constituit, printre altele, un punct de dezacord intre Biserica ortodoxa si cea catolica. N-ar avea nici un rost sa le reproducem si sa prelungim astfel desartele si subiectivele consideratii ale unei gresite apologetici. Problema este nu de a sti daca trebuie sa facem semnul crucii cu palma deschisa, cu doua sau trei degete, de la dreapta la stanga, sau invers, nici sa evaluam a posteriori justificarile teologice ale acestor practici diferite. Mai curand este necesar sa vedem daca cel care se inseamna cu Sfanta Cruce se face, prin aceasta, partas al lui Iisus Cel rastignit si inviat. Daca cu adevarat se impartaseste din darul acestei prezente in chip viu, cu o dragoste si o credinta care sa-l duca la acceptarea slujirii pentru a ajunge apoi la dobandirea, cu El, a slavei. De asemenea, prin studiul nostru dorim sa punem in lumina lauda si cinstirea crucii, ca binefaceri duhovnicesti, iar nu sa dam reguli de inchinare. Si aceasta cu atat mai mult cu cat semnul crucii nu este specific crestin nici ca gest, si nici ca forma; ca simbol al fericirii, crucea se regaseste pe peceti, pandantive si stele cu mult inainte de era crestina.[/SIZE]

[SIZE=2]Acest fapt nu trebuie sa ne duca la concluzia ca crestinii ar fi imprumutat acest semn de la cultele pagane. Ei trebuie priviti mai curand ca mostenitori ai traditiei mesianice iudaice, dupa cum vom vedea. De aceea este necesar, inainte de a studia semnul crucii, sa zabovim putin asupra semnului "Tav".[/SIZE]

[SIZE=2]Semnul Tav [/SIZE]

[SIZE=2]In primele comunitati iudeo-crestine, credinciosii isi faceau pe frunte un semn care evoca altceva decat lemnul crucii pe care fusese rastignit Hristos. Cartea proorociei lui Iezechiel vesteste ca membrii comunitatii mesianice vor fi insemnati pe frunte cu semnul Tav. Litera Tav, ultima litera a alfabetului ebraic, il desemneaza pe Dum­nezeu, rol pe care, in alfabetul grec, il are omega. Pe vremea lui Iisus, litera Tav era reprezentata fie prin semnul crucii fie prin semnul "X". Putem deci sa credem ca semnul in forma de cruce despre care vor­beste Iezechiel, pecetea, este chiar Numele lui Dumnezeu.[/SIZE]

[SIZE=2]Astfel ca primii crestini, majoritatea de origine iudaica, erau in­semnati pe frunte cu litera Tav, care indica numele lui Iahve, in ziua botezarii lor. Cuvintele Sfantului Evanghelist Luca: "Cel ce nu-si poarta crucea sa si nu vine dupa Mine nu poate sa fie ucenicul Meu", pot cuprinde o aluzie liturgica la litera Tav in forma de cruce, marcata pe frunte.[/SIZE]

[SIZE=2]Folosirea de catre crestini a Numelui lui Yahve, nu va parea ciu­data decat pentru cei care uita ca pentru comunitatile crestine primare, dupa cum marturiseste o omilie din secolul II, "Numele Tatalui este Fiul". In Apocalipsa, Sfantul Evanghelist Ioan, apostol si teolog, vor­beste despre "o suta patruzeci si patru de mii care aveau numele Lui (al Mielului) si al Tatalui Lui scris pe fruntile lor". Litera Tav cu care erau insemnati primii crestini desemna Cuvantul ca Nume al Tatalui si ii arata ca afierositi Lui.[/SIZE]

[SIZE=2]Atunci cand comunitatile crestine au devenit majoritar grecesti, Tav a devenit Tau si a fost, in mod firesc, interpretat intr-un mod diferit. El a fost inteles ca simbol al crucii pe care a fost rastignit Hristos, mai ales ca multe pasaje ale Epistolelor Sfantului Pavel men­tioneaza "lauda" pe care o constituie crucea pentru crestini si o pre­zinta ca simbol al mantuirii omului.[/SIZE]

[SIZE=2]La origine, crucea a fost privita nu ca aducere aminte de patima lui Hristos, ci ca un simbol al slavei Dumnezeirii revelate in Cuvantul intrupat. Chiar atunci cand va indica crucea pe care a fost rastignit Hristos ea va fi privita tot ca expresie a puterii dumnezeiesti care biruie moartea, cele patru brate ale sale aratand caracterul cosmic al lucrarii Sale mantuitoare.[/SIZE]


[SIZE=2]Semnul crucii[/SIZE]

[SIZE=2]Intalnim mai intai semnul crucii in ritualul botezului. De la in­ceputul secolului III, in Africa, ca si la Roma, insemnarea cu sfanta cruce constituie in mod traditional primul rit de initiere al catehumenilor. Ea era privita ca un semn indelebil si sfant al apartenentei la Hristos. Este de la sine inteles ca fiecare crestin era dator sa-l pastreze curat. Sfantul Ciprian ii incurajeaza pe martiri zicandu-le: "Fruntea ta sa fie intarita, pentru ca pecetea lui Dumnezeu de pe ea sa ramana intreaga". Acelasi sfant afirma despre cei care nu abjura­sera in timpul prigoanei ca "fruntea lor, curatita prin semnul crucii, nu primise coroana diavolului, ci se pastrase pentru cununa Domnu­lui". Fireste ca semnul crucii insotea administrarea tuturor celor­lalte taine.[/SIZE]

[SIZE=2]Crestinii aveau o constiinta clara a faptului ca crucea era semnul ungerii lor. In epitaful lui Abercius (160-109?) se vorbeste despre crestinii din Roma ca despre "poporul insemnat cu pecetea straluci­toare". Aceasta pecete este, chiar slavitul semn al crucii inscris pe fruntea lor. Dar ucenicii lui Hristos stiau de asemenea ca ea era o arma de aparare, puternica cu adevarat in razboiul, nevazut, duhovnicesc, impotriva ispitelor diavolesti. De aceea ei isi aduceau aminte de mantuirea primita la botez facandu-si cruce pe frunte ina­inte de orice lucrare. Un text gnostic, Acta Ioannis (150-180), men­tioneaza explicit insemnarea trupului cu sfanta cruce. Foarte repede semnul crucii a inceput sa insoteasca, ca binecuvantare si mijloc de pro­tectie, fiecare act din viata de zi cu zi.[/SIZE]

[SIZE=2]Dar semnul crucii a fost de asemenea inteles si ca forma de exorcizare, ca arma de atac pentru a pune pe fuga demonii si pentru a se vadi astfel desertaciunea puterii pe care ei pretind a o avea asupra acestei lumi. Lucrare dezvaluita in experienta martirilor: demonii si idolii pagani se prabuseau in fata crucii.[/SIZE]

...continuare:
 

[SIZE=2]Semnul crucii pana in secolele VII - VIII[/SIZE]

[SIZE=2]S-a remarcat, desigur, ca in toate pasajele citate este vorba despre semnul crucii facut pe frunte. Sa remarcam de asemenea faptul ca in Traditia apostolica a Sfantului Ipolit al Romei se fac referinte la uzul insemnarii cu sfanta cruce, precedat de o "suflare" facuta in palma, reiterare a insuflarii Duhului primita la botez. Acest obicei pare sa fi avut si el o anumita extindere, dupa cum o dovedeste o scrisoare a lui Iulian Apostatul catre episcopul Pergamului, Pegas, cazut si el din credinta. Imparatul il felicita pentru ca "n-a facut nimic din cele pe care le fac necredinciosii (a se citi: crestinii), adica insemnarea cu semnul blasfemiatorului (a se citi: Hristos), si pentru ca nu l-a fluierat (pe Iulian) in semn de dispret, dupa cum obisnuiesc acestia, caci in aceste doua acte constata cel mai inalt nivel al religiei lor: sa adreseze zeilor fluieraturi si sa-si faca cruce pe frunte". Vedem astfel ca sub domnia Apostatului crestinii isi pastrasera obiceiul din timpul perse­cutiilor de a-si manifesta prin fluierat dispretul fata de demoni si idoli si de a-si insemna fruntea cu sfanta cruce.[/SIZE]

[SIZE=2]Daca a-si insemna fruntea cu sfanta cruce era o practica genera­lizata printre primii crestini, ea nu era exclusiva. Intr-adevar, in se­colul al II-lea Imnele lui Solomon, ca si Sfantul Iustin, fac aluzie la o insemnare a fetei cu sfanta cruce. Este vorba tot de o aducere aminte de taina botezului. Inca din primele secole, adultii care veneau sa se boteze erau supusi la numeroase exorcisme, in timpul carora sfintitii slujitori isi insoteau rugaciunile fie de punerea mainilor, fie de facerea semnului crucii pe frunte, pe urechi si la nari. Vom auzi vorbindu-se din nou despre aceasta practica in secolul XIII, in Spania.[/SIZE]

[SIZE=2]Semnul crucii se facea cu degetul mare sau cu un alt deget. De altfel nici nu vedem cum s-ar fi putut face altfel pe suprafata mica a fruntii. De altfel, autorii din vechime care arata in ce mod trebuia facut semnul crucii pe diferite obiecte indica destul de des ca pentru aceasta se folosea un singur deget. In acest caz, ni s-ar parea mai fi­resc sa se fi folosit de intreaga mana, dar iata ca nu era asa. Putem deduce de aici ca daca procedau asa, o faceau pentru ca ei insisi se in­chinau astfel. Daca, pe deasupra, ne reamintim ca semnul crucii evoca, la inceput, pecetluirea de la botez, facuta de slujitor cu un deget, se intelegem de ce repetarea ei de catre credincios se facea in acelasi fel. In sfarsit, se pare ca actul de a pune o pecete, de a trasa sau de a in­scrie, se executa intr-un mod mai adecvat prin actiunea unui singur deget, decat a intregii maini.[/SIZE]

[SIZE=2]Semnul crucii fiind un mijloc puternic de indepartare a demoni­lor, obiceiul de a-l face peste lucruri a fost, de la inceput, la fel de familiar pentru crestini ca cel de a se inchina ei insisi. Tertulian vor­beste despre faptul ca o crestina facea cruce peste asternut inainte de a se culca, ca despre un lucru cu totul firesc, dupa cum alte citate ne arata ca crestinii faceau acest semn peste majoritatea obiectelor de care se serveau.[/SIZE]

[SIZE=2]Pietatea populara a facut din insemnarea cu sfanta cruce un obicei. Si pentru ca era obiceiul sa se faca multe cruci peste tot trupul, Ipolit al Romei ii asigura pe cititorii sai: "Atunci cand iti faci cruce... este sfintit intregul tau trup, din cap pana-n picioare". In ciuda acestui apel la sobrietate in gesturi, gasim in secolul al IV-lea obiceiul de a se insemna cu sfanta cruce fruntea, gura si inima, obicei pe care-l re­gasim in literatura duhovniceasca si care s-a pastrat pana astazi, fiind folosit atat de preoti, cat si de credinciosi, in cursul liturghiei catolice, inainte de citirea Evangheliei.[/SIZE]

[SIZE=2]Sfantul Ambrozie al Milanului este teoreticianul unei alte prac­tici. Remarcam ca in explicatia pe care el o da gestului inchinarii se face mai putin referire la practica baptismala, cat la imperativul mo­ral al vietii crestine. S-ar putea sa fim, aici, martorii unei evolutii care nu este lipsita de consecinte. "Sa avem semnul crucii pe fruntea noastra, pe inima noastra si pe bratele noastre; pentru ca trebuie sa-L marturisim intotdeauna pe Iisus Hristos; pe inima, ca trebuie sa-L iubim intotdeauna pe El; pe bratele noastre, pentru ca trebuie intotdeauna sa lucram pentru El".[/SIZE]

[SIZE=2]Se poate ca aceasta tendinta de a inmulti insemnarea cu mici cruci peste tot trupul sa fi dus la modificari in felul de a se inchina. Astfel, acest obicei, despre care ne relateaza Sfantul Ambrozie al Milanului, de a se face patru cruci: pe inima si pe brate (prin care cu greu s-ar putea intelege altceva decat umerii), poate fi prefigurarea unui singur semn, mare, al crucii pe care il facem astazi si care le-a inlocuit pe celelalte. "Viata Sfintei Nino" - luminatoarea Armeniei - scrisa in secolul VIII, ne arata ca acest mod de a-ti face cruce ii este familiar. [/SIZE]

[SIZE=2]Evolutiile locale pe care le atesta diferitele marturii pe care toc­mai le-am amintit se vor cristaliza in secolele VII-VIII, cu prilejul crizei monofizite si monotelite, care a facut obiectul unor pasionale dispute teologice. Intr-adevar, pentru a protesta impotriva ereticilor monoteliti care acordau faptului ca se insemnau cu sfanta cruce folo­sind numai un deget semnificatia unei atestari publice a invataturii lor, gresite, ortodocsii incepura a-si face cruce cu doua degete, exprimandu-si astfel credinta lor cu privire la cele doua firi si la cele doua vointe in Hristos. Sub aceasta forma semnul crucii a trecut, la slavi si a fost pastrat astfel pana la reforma patriarhului Nicon (1652).[/SIZE]

[SIZE=2]Acest fel de a se inchina apare ca total rupt de gestul facut in taina botezului. Semnul Sfintei Cruci devenise un mod de protest al ortodoxiei - fata de erezii. Aceasta ne lasa sa credem ca credinciosii au inceput sa faca acest gest intr-un fel cat mai vizibil, ceea ce presu­pune un gest mai amplu decat mica cruce facuta pe frunte. Un unic mare semn al crucii facut pe intreg trupul, in felul descris de Sfantul Ambrozie, a inlocuit astfel micile cruci, facute pe diferitele parti ale trupului.[/SIZE]

[SIZE=2]Acest nou fel de intelegere a semnului crucii, ca gest de atestare a dreptei credinte, ne ingaduie in continuare sa intelegem de ce, odata potolita cearta monotelita, Biserica greaca a introdus obiceiul de a se inchina cu trei degete, spre slava Sfintei Treimi. Fara indoiala se exprima aici, printr-o reintoarcere la traditia originara, sentimentul ca identitatea crestinului isi avea izvorul si taria in relatia cu Sfanta Treime, caci fusese botezat "in numele Tatalui, al Fiului si al Sfantu­lui Duh". Este foarte probabil ca, inca din vechime, unii sa fi insotit inchinarea cu formula rostita la botez, chiar daca nu avem nici o marturie despre aceasta. Acest fel de a se inchina, cu trei degete, va deveni incetul cu incetul general si comun pentru Orient si Occident, dupa cum vom vedea mai jos, la inceputul secolului al XII-lea.[/SIZE]

[SIZE=2]"Semnul mare" al crucii in Occident[/SIZE]

[SIZE=2]Toate acestea ne fac sa ne gandim ca, daca inchinarea cu un sin­gur mare semn al crucii era un obicei curent in Orient cu incepere din secolul al VIII-lea, el era desigur cunoscut si in Occident, cu toate ca nu gasim atestari cu privire la aceasta inainte de a doua parte a seco­lului al XII-lea. Intr-adevar, daca cronicarul care istoriseste moartea lui Carol cel Mare foloseste o formula destul de vaga pentru a descrie acest gest, gasim, dimpotriva, toate precizarile necesare intr-o carte englezeasca, intitulata Ancren Riwle (scrisa pe la 1160), in care auto­rul da sfaturi calugarilor, mai ales cu privire la rugaciunile dinainte de culcare : "Ziceti : Christus vincit + Christus regnat + Christus imperat +, facand trei cruci cu degetul mare pe frunte ; apoi : Ecce crucem + Domini, fugite partes adversae : Vicit leo de tribu Juda, radix David, Aliluia (O cruce mare, ca la Deus in adjuto-rium meum, zicand Ecce crucem Domini); apoi: patru cruci in cele patru parti, zicand aceste patru fraze : Crux +fugat omne malum. Crux + est reparatio rerum. Per crucis hujus signum + fugiat procul omne malignum. Et per idem signum + salvetul quodque benignum. In sfarsit, inchinati-va voi insiva si patul vostru cu sfanta cruce : In nomine Patris et Filii et Spiritus Sancti. Amen".[/SIZE]

[SIZE=2]Fara indoiala ca "o cruce mare, ca la Deus in adjutorium" era semnul crucii pe care-l cunoastem astazi. Constatam ca in Occident, cel putin pana in secolul al XIII-lea, in formele de devotiune se intal­neau atat-semnul mare al crucii, cat si mici semne ale crucii facute pe anumite parti ale trupului, in semn de aparare de rau, ca si altele fa­cute in aer pentru a indeparta duhurile rele.[/SIZE]
[SIZE=2]Curand, crucea mare, facuta de la frunte la piept si la umeri, a dobandit in mod progresiv un loc preponderent, fiind insotita, cand era prilejul, de invocarea Sfintei Treimi, dupa cum am vazut mai sus.[/SIZE]

[SIZE=2]Felul insemnarii cu sfanta cruce in Occident[/SIZE]

[SIZE=2]Aelric, un autor de predici scrise catre 1100, le spune ascultatori­lor sai ca "trebuie sa ne inchinam cu trei degete, in cinstea Sfintei Treimi".[/SIZE]

[SIZE=2]Iata cum se exprima papa Inocentiu ai III-leam cu privire la acest subiect : "Semnul crucii trebuie sa se faca cu trei degete, pentru ca se face in numele Sfintei Treimi, despre care profetul zice : "Cu trei degete a tinut pamantul" (versiunea franceza a textului din Isaia 40, 13 ; in rom. "pamantul il cuprinde in pumnul Lui", n.tr.). Acest semn se face de sus in jos, iar apoi de la dreapta la stanga, pentru ca Iisus Hristos S-a pogorat din, cer pe pamant si a trecut de la evrei la nea­muri. Unii, totusi, fac semnul crucii de la stanga la dreapta., aratand astfel ca trebuie sa trecem de la stricaciune la slava, tot asa cum Hris­tos a trecut de la moarte la viata, si de la salasiuirea in intuneric la lumina raiului..." [/SIZE]

[SIZE=2]Cativa ani mai tarziu, un episcop spaniol, Luc de Tuy, scrie : "in ceea ce priveste semnul crucii se pune intrebarea daca, atunci cand se inchina, credinciosii trebuie sa o faca de a stanga la dreapta, sau de la dreapta la stanga. La aceasta raspundem ca, potrivit invataturii si tra­ditiei pe care le pastram cu credinciosie, ambele feluri sunt bune, am­bele sfinte si ambele in stare sa biruiasca puterea vrajmasului ; atata doar, sa fie facute de crestini cu toata cucernicia. Totusi, vazand ca multi se straduiesc, incredintati de dreptatea lor, sa inlature una dintre cele doua metode si sustin ca nu trebuie sa facem semnul crucii de la stanga la dreapta, potrivit celor predate noua de Parinti va vom spune cateva cuvinte cu privire la acest subiect, izvorate din iubire crestina. Intr-adevar, atunci cand Domnul nostru Iisus Hristos, in ma­rea Sa milostivire, a venit in lume pentru a rascumpara neamul ome­nesc, S-a coborat la noi de la Tatal ; S-a pogorat la stanga, ca sa zicem asa, la iad, si apoi, inaltandu-Se la cer, S-a asezat de-a dreapta Tata­lui. Or, tocmai aceasta este semnificatia gestului inchinarii, pe care il face orice crestin: unindu-si trei degete, le ridica la inaltimea fruntii si zice : in numele Tatalui; le coboara apoi pana la barbie, zicand : si al Fiului; le duce apoi la stanga, zicand : si al Sfantului Duh; si, in sfarsit, la dreapta, spunand : Amin".[/SIZE]

[SIZE=2]Dincolo de felul propriu al spaniolilor de a se insemna cu semnul crucii dupa traditia veche, despre care am vorbit mai sus, sa notam faptul ca spiritul celor doua texte citate este diferit. Primul pare a considera normala inchinarea de la dreapta la stanga (fara ca, din aceasta cauza, sa dispretuiasca sau sa interzica celalalt mod de inchi­nare, despre care autorul nu mentioneaza cum s-a introdus in uz). Papa Inocentiu al III-lea se multumeste sa atribuie o semnificatie spi­rituala diferita celor doua feluri de inchinare.[/SIZE]

[SIZE=2]Al doilea citat, dimpotriva, le lauda deopotriva pe amandoua, dar este evident ca practicantii acestor moduri diferite de inchinare nu mai coexista pasnic : cei care tin traditia veche (deveniti, fara indoiala, minoritari la acel moment) sunt priviti ca avand o atitudine ostila fata de ceea ce este, de fapt, o inovatie, dar care, pe de alta parte, trebuie sa fi fost destul de veche, de vreme ce Luc de Tuy o priveste ca pe o traditie primita de la parinti. Vadindu-si preferinta, el atribuie aces­tui mod, si numai acestuia, o semnificatie spirituala asemanatoare celei pe rare o gasim si la papa Inocentiu al III-lea.[/SIZE]

[SIZE=2]Putem sa spunem deci ca in felul de a se inchina, in Occident, in secolele VIII-XIII, a avut loc o evolutie lenta, inovatia de a face semnul crucii de la stanga la dreapta intrand, incetul cu incetul, in uzul curent, fara ca ierarhia sa se alarmeze. Se poate totusi spune ca acest fel de inchinare, chiar daca este adesea mentionat fara a fi blamat, nu a fost niciodata in mod clar recomandat.[/SIZE]

[SIZE=2]Dupa cum am spus, cei care tineau practica veche erau foarte putini in secolul al XIII-lea si numarul a scazut intr-atat, incat unii liturgisti din secolele XIV - XV, cu toate ca afirmau vechimea si autoritatea vechiului fel de a se inchina, ei insisi practicau noul fel de inchinare. [/SIZE]

[SIZE=2]S-a remarcat desigur ca, in toate textele citate, semnul Ťmare" al crucii se facea cu trei degete. S-a pus intrebarea la ce data s-a introdus in uzul occidental felul de a se inchina cu intreaga mana. Dom S. Baumer afirma, ca benedictinii si misionarii lor au introdus acest fel de inchinare in secolul VIII. Pe de alta parte, H. Leclercq afirma : "In Biserica latina s-a produs o schimbare in secolul XIII adoptandu-se felul nou de a se inchina, cu mana deschisa si toate degetele unite...". Ar fi foarte greu sa aratam care dintre cei doi savanti autori are dreptate. In fond, se poate ca acest fel de a se inchina sa se fi practicat in timpul mentionat de Baumer, dar nu de o maniera generala, asa cum afirma el, si ca el s-a propagat lent pana la a deveni majoritar in cursul secolului XIII, mentionat de celalalt autor. Aceasta ar explica de ce nici patriarhul Fotie, nici Mihail Cerularie nu le reproseaza latinilor aceasta practica, pe care o vor deplange abia in a doua parte a secolului XI. In ciuda acestui fapt, papa Inocentiu al III-lea si Luc de Tuy recomanda inchinarea cu trei degete si nu pomenesc de practica inchinarii cu mana deschisa.[/SIZE]

[SIZE=2]Nu se cunoaste motivul pentru care s-a introdus aceasta noua practica. Si se pare ca benedictinii secolului XIV (admitand ca pre decesorii lor au fost initiatorii acestui obicei) nu mai practicau acest fel de inchinare, de vreme ce indicau novicilor vechiul mod de inchinare, cu trei degete. [/SIZE]

[SIZE=2]Istoria insemnarii cu sfanta cruce, nu se opreste, bineinteles la secolul XIV. Chiar daca regulile generale privind felul inchinarii erau de acum fixate in traditiile diferite ale Orientului si Occidentului in cadrul fiecareia dintre ele pietatea credinciosilor sau temperamentul lor national nu s-au ferit de unele accente originale. Nu se pune aici problema judecarii acestor practici diferite, ci de a constata ca ele exista. Astfel, in Occident vedem, de exemplu, in tarile de cultura hispanica, forme curioase, care merita notate. "Spaniolul pios isi face mai intai cu degetul mare o mica cruce pe frunte, pe buze si pe piept, zicand : Prin semnul + sfintei cruci, mantuieste-ne + de vraj­masii nostri, Iisuse + Dumnezeul nostru. Urmeaza apoi o cruce mare, facuta larg, cu mana coborand mult in josul pieptului, insotita de cuvintele : In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh. Amin. In sfarsit, potrivit obiceiului... copilul spaniol, ca si numerosi adulti, de altfel, adauga o mica ceremonie care, pentru privitor, pare a consta in sarutarea degetului mare. In realitate, se saruta crucea formata prin asezarea degetului mare peste aratator...".[/SIZE]

[SIZE=2]Si Bisericile ortodoxe prezinta diferente si inca atat de insemnate incat, dupa felul de a se inchina, se poate, recunoaste nationalitatea credinciosilor. Un semn mare ai crucii insotit de o plecaciune adanca facut de rusi difera de semnul crucii mic facut de-a lungul piep­tului, incheiat cu o lovitura tot pe piept, al grecilor, tot atat de mult cat amandoua difera de modul de inchinare romano-catolic.[/SIZE]

[SIZE=2]S-a inteles desigur ca nu trebuie sa judecam aceste practici dife­rite, care ne descopera pietatea specifica a credinciosilor si spirituali­tatea popoarelor lor, ci sa ne verificam propriile obiceiuri. Si daca ele au devenit simpla obisnuinta, daca ele au degenerat in simple semnale de recunoastere confesionala, daca ele au alunecat spre un ritual magic, nascut din teama, nu ne ramane decat sa ne intoarcem spre taina pro­priului nostru botez ca sa regasim in el taria iubirii vii care da putere semnului crucii. Dar aceasta latura duhovniceasca si pastorala depaseste cadrul stramt al incercarii noastre.[/SIZE]

[SIZE=2]Ieromonahul Nicolas Moulinier[/SIZE]

Dreapta invatatura despre cinstirea sfintei cruci
 

[SIZE=3]1. Imnul ortodox, despre inchinarea dreptcredinciosilor la sfanta cruce[/SIZE]
[SIZE=3]Biserica Ortodoxa, cinstitoare a sfintei cruci, intemeiata pe dumnezeiasca invatatura, cuprinsa in Sfintele Scripturi si in Sfanta Traditie, cum vom arata, mai jos, a formulat urmatorul imn, prin care dreptcredinciosii crestini, rostindu-l si cantandu-l, isi arata simtamantul de adanc respect fata de sfanta cruce: <<Crucii Tale ne inchinam, Stapane, si sfanta Invierea Ta marim>>.[/SIZE]
[SIZE=3]Acest imn bisericesc se canta la slujba Sfintei Liturghii, in locul trisaghionului <<Sfinte Dumnezeule…>>, de doua ori pe an, cand se savarseste slujba divina de cinstirea sfintei cruci: la 14 Septembrie si in Duminica a III-a din Postul mare.[/SIZE]
[SIZE=3]Textul acestui imn divin este, propriu-zis, un fragment din Marturisirea de credinta a dreptcredinciosilor, dar, in acelasi timp, este si un indemn al Bisericii Ortodoxe, de a cinsti sfanta cruce, prin inchinare.[/SIZE]
[SIZE=3]Ascultarea cantarii acestui imn scurt, cu melodia frumoasa si miscatoare a glasului a II-lea, al muzicii psaltice, ne predispune la o meditatie activa asupra cuprinsului sau, si ne face sa desprindem si sa ne fixam in mintea noastra, cele doua invataturi divine, pe care le contine: 1) universalitatea cinstirii sfintei Cruci in Biserica crestina si, prin aceasta comuniunea si fratietatea credinciosilor; 2) unitatea nedespartita dintre Cruce si Inviere, adica dintre cinstirea sfintei Cruci si preaslavirea Invierii Domnului.[/SIZE]
[SIZE=3]Textul acestui imn este o fraza. Ambele propozitii principale din aceasta fraza folosesc verbele lor predicative, la numarul plural: <<ne inchinam>> si <<marim>>. Aceasta inseamna ca cinstirea sfintei cruci, ca si preaslavirea minunii Invierii Domnului Hristos, prin inchinare, este o marturisire de credinta a intregii Biserici, <<una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca>>. Astfel spus, aceasta marturisire de credinta este rostita, pastrata si transmisa, totdeauna, peste tot si de catre toti membrii Bisericii crestine, adica de intreaga obste sau comunitate crestina, alcatuita din credinciosii si ierarhia Bisericii, fara exceptie. De aceea, in mod firesc, cei ce se abat de la aceasta universala marturisire de credinta, adica cei ce nu cinstesc sfanta Cruce, prin inchinarea la ea si cu ea, se indeparteaza de Biserica, cu stiinta sau din nestiinta, despre a lor pierzare, fiindca <<afara de Biserica nu este mantuire>> (Extra Ecclesiam nulla salus). In plus, cei ce indeparteaza aceasta invatatura de credinta universala din marturisirea lor de credinta sparg unitatea sufleteasca si fraternitatea membrilor Bisericii universale, savarsesc si un rau social, si nesocotesc porunca dreptei invataturi de a avea <<un Domn, o credinta si un botez>> (Efes. 4, 5).[/SIZE]
[SIZE=3]Odata cu dreapta si universala invatatura de credinta despre cinstirea sfintei Cruci, prin inchinare, acest imn ne da si dreapta invatatura despre preaslavirea sfintei Invieri din morti a Domnului Hristos: <<si sfanta Inviere a Ta marim>>. Este o completare a marturisirii de credinta, despre cinstirea sfintei Cruci si o impreunare nedespartita a cultului sfintei Cruci cu actul divin de preaslavire a sfintei Invieri. Biserica, in predica ei, intotdeauna a unit invatatura despre cinstirea sfintei Cruci cu preaslavirea sfintei Invieri, fiindca numai adevarul Invierii din morti a Domnului Hristos a dus dupa sine cinstirea sfintei Cruci, pe care a fost rastignit Domnul Hristos, adica stralucirea divina a Invierii a adus si stralucirea crucii, in Biserica. Daca actul rastignirii pe cruce n-ar fi fost urmat de minunea Invierii, crucea - obiect de dispret in antichitatea greco-romana – n-ar mai fi dobandit insusirea de <<sfanta>> si n-ar mai fi fost cinstita, prin inchinare, in Biserica crestina; propovaduirea Bisericii, despre Dumnezeirea religiei crestine, ca si credinta comunitatii sau obstii crestine, ar fi fost zadarnica (cf. 1 Cor. 15, 13-15).[/SIZE]
[SIZE=3]Sfanta Traditie este plina de marturii, intaritoare, despre invatatura divina, ca cinstirea sfintei Cruci este unita cu preaslavirea Invierii, cum se arata in acest imn al crucii, si este nedespartita de ea. Dam numai doua exemple: a) <<Crucea Domnului sa o laudam, sfanta ingroparea, cu cantari sa o cinstim si Invierea Lui sa o preamarim>>. (Sedealna Invierii, gls. 5): Sfantul Sofronie, patriarhul Ierusalimului (550-638): <<O, stralucire a Inverii, o, inchinare luminata a crucii! Acestea ne sunt cele doua semne de biruinta ale mantuirii … Asadar, cunoscand puterea tainica a Invierii si a Crucii, cunoscand cit de mare bine ne-au facut ele, cunoscand si legaturile de apropiere fata de Dumnezeu, legaturi pe care ni le-au facut acestea, sa sarbatorim Invierea si Crucea, frumos si cu credinta, asa cum voiesc ele sa fie cinstite>>.[/SIZE]
[SIZE=3]Daca Domnul Hristos, rastignit pe cruce, si ingropat n-ar fi inviat din morti, crucea Sa ar fi ramas, in istoria Bisericii, numai ca un instrument, prin care s-a savarsit cel mai cumplit chin trupesc (crudelissimum supplicium) asupra Sa, asa cum au ramas crucile celor doi rastigniti impreuna cu El.[/SIZE]

...continuare:
 

[SIZE=3]2. Marturii sfinte despre prezenta Crucii in planul divin al mantuirii neamului omenesc[/SIZE]
[SIZE=3]Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie ne dau marturii atat despre preinchipuirea sfintei Cruci, inainte de rastignirea Domnului pe ea, cit si despre actul insemnarii cu sfanta Cruce, despre puterea ei divina, precum si despre talcuirea actului de insemnare a dreptcredinciosilor crestini, cu semnul sfintei Cruci.[/SIZE]
[SIZE=3]Sfanta Cruce este preinchipuita de exemplu, in Vechiul Testament, de <<pomul vietii>>, care a rasarit din pamant, din porunca lui Dumnezeu, in mijlocul raiului pamantesc, alaturi de <<pomul cunostiintei binelui si raului>> (cf. Facere 2, 9). <<Pomul vietii>> este denumirea metaforica a sfintei Cruci, denumire care apare, cum se vede, chiar pe primele pagini ale Sfintei Scripturi. Aceasta denumire a sfintei Cruci apare, deasemenea, si pe ultimile pagini ale Sfintei Scripturi, unde se face descrierea raului ceresc, ca o completarea a descrierii raiului pamantesc: <<Si in mijlocul pietii din cetate, de o parte si de alta a raului, creste pomul vietii… si frunzele pomului sunt spre tamaduirea neamurilor>> (Apoc. 22, 2; vezi si Apoc. 2, 7; 21, 6). Aici, cum se vede, se vorbeste, profetic, si despre puterea divina a <<pomului vietii>> (sfanta Cruce): <<tamaduirea neamurilor>> pamantului.[/SIZE]
[SIZE=3]Biserica ne da invatatura limpede, ca pomul vietii, despre care vorbeste Sfanta Scriptura simbolizeaza sfanta Cruce. Acest lucru il infatiseaza ea, atat in scris in cartile de slujba divina, cat si in mod plastic, in pictura.[/SIZE]
[SIZE=3]Biserica teologhiseste si canta: <<O, preaslavita minune! pomul cel de viata, prea sfanta Cruce, la inaltimea ridicata, iti arata astazi>>... (Stihira 1, Laude, 14 Septembrie).[/SIZE]
[SIZE=3]De asemenea, in pictura multor Biserici ortodoxe romane, desigur ca si in alte tari ortodoxe, in pridvor, de regula se afla pictat pomul vietii, in centrul gradinii raiului. Acest pom se deosebeste de ceilalti copaci, prin inaltimea, si, mai ales, prin forma sa trifurcata, aratand capul de sus al Crucii, si cele doua brate laterale ale ei, si are, uneori, pe Domnul Hristos la radacina lui – ca in pridvorul Manastirii Cozia – iar alteori, Il are infatisat ca Miel al lui Dumnezeu (vezi Radu Cretanu, Chipul Mantuitorului Iisus Hristos reprezentat in <<Pomul vietii>>, in rev. M. O. nr. 7-9/1980).[/SIZE]
[SIZE=3]Cercetarea acestor fresce pictate ne da imaginea clara despre <<pomul de Viata purtator>>, adica despre sfanta Cruce, care a purtat pe ea pe Domnul Hristos, numit si Viata, asa cum Insusi Domnul Hristos Se numeste pe Sine, de mai multe ori (Ioan 14, 6; 11, 25 etc.).[/SIZE]
[SIZE=3]Preinchipuirea Sfintei Cruci, precum si facerea semnului sfintei cruci, de catre alesii lui Dumnezeu, semn urmat de efecte minunate, sunt descoperiri divine, in mai multe locuri ale Sfintei Scripturi. Vom cita numai doua locuri din Vechiul Testament: a) Moise a trecut poporul Israel prin Marea Rosie in mod minunat, prin puterea divina a crucii, si l-a scapat de robia politica egipteana, conducandu-l la libertate. El a ridicat toiagul, si a intins mana sa, drept inainte, peste mare, a despartit apele marii, in doua, si evreii au trecut marea ca pe uscat. Cand au intrat si egiptenii in mare, pe acelasi drum uscat, ca sa-i inrobeasca, din nou, pe evrei, Moise, tot din porunca lui Dumnezeu, a intins iarasi mana cu toiagul, si a facut semnul de intretaiere al liniei drepte, pe care o schitase la despartirea apelor marii. Apele s-au impreunat, si egiptenii au fost inecati, in mijlocul marii (vezi Iesirea 14, 21-27).[/SIZE]
[SIZE=3]Semnul acesta, facut de Moise care a intins mana cu toiagul peste apele marii, in mod crucis, preinchipuieste sfanta cruce. Precum evreii au scapat de robia politica egipteana, prin acest semn divin, tot asa si noi crestinii am fost scapati de robia pacatului, prin sfanta cruce, robie mai crunta decat robia politica egipteana.[/SIZE]
[SIZE=3]Biserica ne da dreapta talcuire a textului scripturistic de mai sus si glasuieste si canta: <<Cruce insemnand Moisi, in drept, cu toiagul, Marea Rosie a despartit, lui Israel, celui ce, pedestru, a trecut; iar, de-a curmezis, aceeasi lovindu-o a impreunat impotriva carelor lui Faraon, deasupra scriind nebiruita arma>>… (Catavasii La Inaltarea Sfintei Cruci, Cantarea 1). Iata, aici si dreapta denumire a sfintei cruci: <<nebiruita arma>>.[/SIZE]
[SIZE=3]b) De asemenea, binecuvantarea patriarhala, pe care a dat-o Iacob, cu mainile, celor doi fii ai lui Iosif, Efraim si Manase, binecuvantare data cu mainile incrucisate, a preinchipuit sfanta cruce, cu peste 1500 de ani inainte de Hristos. <<Israel (Iacov), inadins, si-a incrucisat mainile si i-a binecuvantat zicand>>… Verbul, romanesc <<a incrucisa>> este traducerea verbului grecesc corespunzator [/SIZE][SIZE=3][/SIZE][SIZE=3][/SIZE][SIZE=3][/SIZE][SIZE=3][/SIZE][SIZE=3][/SIZE][SIZE=3][/SIZE][SIZE=3][/SIZE][SIZE=3][/SIZE][SIZE=3][/SIZE][SIZE=3][/SIZE][SIZE=3], din Vechiul Testament (Septuaginta), verb care inseamna: a schimba un lucru cu altul a (se) impleti, a (se) intretese, dar inseamna si a incrucisa, a aseza (bratele) in forma de cruce. Asa traduce acest verb si Sfanta Scriptura, in limba franceza, editata de Scoala biblica de la Ierusalim (1961): <<en croisant ses mains>> - incrucisandu-si mainile sale.[/SIZE]
[SIZE=3]Cu aceste texte scripturistice, drept talcuite de Sfanta Biserica, inlaturam parerea gresita a unor grupari crestine, ca <<semnul crucii facut cu mana nu este primit de Dumnezeu>>. Mai adaugam aici, ca Dumnezeu voieste ca sa-L slujim cu tot trupul si cu tot sufletul, fiindca trupul este <<templu al Duhului Sfant>> si, impreuna cu sufetul, este si el tot al lui Dumnezeu (cf. 1 Cor. 6, 19-20).[/SIZE]
[SIZE=3]Vorbind scolareste, si teologic, toate aceste semne preinchipuitoare ale sfintei cruci, ca si multe altele, existente in Vechiul Testament, texte din care vom mai enumera, mai jos, se numesc tipuri ale sfintei cruci, adica schite simple, nedesavarsite, iar chipul crucii, prezentat cu toate amanuntele in legatura cu ea, in Noul Testament, se numeste antitip, adica chipul desavarsit al sfintei cruci. Este, si aici, o slavita pedagogie divina, care a randuit ca Vechiul Testament sa fie calauza noastra sau pedagogul nostru catre Hristos (cf. Gal. 3, 24), potrivit cu puterea de pricepere a omenirii, in evolutia ei spre desavarsirea in credinta.[/SIZE]
[SIZE=3]Spre completa luminare a dreptcredinciosilor crestini, dar mai ales, spre instruirea acelor grupari crestine, care au predilectie pentru cercetarea Vechiului Testament, si care afirma, contrar adevarului, ca aici nu se afla texte care sa se refere la sfanta cruce, mai facem trimiteri si la alte texte sfinte, privitoare la aceasta tema: Facere 47, 31; Iesirea 15, 25; 17, 6; 11-12; Numeri 21, 9; Deuteronomul 28, 66; Isaia 65, 2.[/SIZE]

...continuare:
 

[SIZE=3]3. Hristos, Pace, Cruce[/SIZE]
[SIZE=3]Iata o sfanta triada de nume proprii, nume nedespartite unul de altul, pentru ca, ori pe care l-am pronunta, ne vin in minte celelalte doua nume. Toate cele trei nume, la un loc, ne aduc in minte, de asemenea, invatatura desavarsita a Noului Testament, despre actul mantuirii, savarsit de Domnul Hristos, prin jertfa Sa pe cruce, care ne-a adus pacea cu Dumnezeu si pacea intre noi, cum vom arata, indata.[/SIZE]
[SIZE=3]Sfantul Apostol Pavel, in Epistola catre Efeseni 2, 13-22, tratand tema <<Hristos este mantuirea pacatosilor>>, ne prezinta, in fata ochilor mintii, aceasta imagine sfanta, a lui Hristos-Pace, rastignit pe Cruce. <<Hristos – iar nu altcineva – este Pacea noastra>> (v. 14), <<desfiintand dusmania, prin trupul Sau, (v. 15) prin cruce>> (v. 16) etc. Domnul Hristos este numit cu nume propriu Pacea, pentru ca, prin jertfa Sa pe cruce, a impacat pe toti oamenii cu Dumnezeu, dar, in acelasi timp, intinzandu-si bratele, orizontal, pe cruce, a savarsit actul divin al imbratisarii parintesti a intregii lumi, adica a tuturor neamurilor de sub cer (Fapte 2, 5), salasluind si pacea si fratietatea dintre om si om. Prin cruce, deci, s-a savarsit cel mai mare act divin din istoria mantuirii neamului omenesc – impacarea omului cu Dumnezeu si impacarea dintre om si om, in istorie, invatatura mult accentuata de sfantul Apostol Pavel in Epistolele sale. Dreapta ratiune ne constrange sa credem si sa marturisim ca lemnul crucii a dobandit sfintenie, pentru ca pe el, si nu pe alt obiect, S-a jertfit Domnul Hristos, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, sfintenia suprema si absoluta, tocmai ca sa savarseasca cel mai mare act divin: mantuirea neamurilor. Crucea este sfintita, deci, prin atingerea ei de Domnul Hristos, varsat pe ea, cu un cuvant, pentru ca ea este altarul pe care S-a adus jertfa, reala, de bunavoie, universala si prisositoare (imbelsugata) Insusi Fiul lui Dumnezeu. Tocmai de aceea, dreptcredinciosii crestini aduc o adanca cinstire crucii, cinstire relativa, marginita, care poarta numele de venerare, arata prin inchinare si sarutare, spre deosebire de suprema cinstire, data lui Dumnezeu, cinstire care poarta numele de adorare.[/SIZE]
[SIZE=3]Tot dreapta ratiune ne indreptateste sa credem ca acele grupari crestine, care inlatura cultul sfintei cruci, implicit, isi micsoreaza si sentimentul de adorare fata de Domnul Hristos, Care S-a rastignit pe cruce, fiindca nici in fata Lui nu-si insemneaza fata lor cu chipul sfintei cruci, si prin aceasta, se indreapta spre o grea osanda. Aceste grupari crestine, neprimind dreapta invatatura despre cinstirea sfintei cruci, inlatura si cultul icoanelor, si al mortilor, inlatura si dreapta invatatura despre ierarhia divina si despre Sfintele Taine etc., si, pornind de la calcarea unei singure invataturi divine, aluneca, fara putinta de intoarcere, pe povarnisul pacatului calcatorilor tuturor invataturilor divine, pentru ca, in Teologia crestina si in Biserica, exista un principiu, numit principiul conexiunii, care ne invata ca toate invataturile de doctrina, de morala si de cult constituie un tot unitar, adica un trup duhovnicesc, ce nu se poate dezmebra. Sfanta Scriptura ne spune ca <<cine va pazi toata legea, dar va gresi o singura porunca, s-a facut vinovat fata de toate poruncile>> (Iacov 2, 10) si a devenit calcator de lege (v. 9).[/SIZE]
[SIZE=3]4. Temeiuri noutestamentare, pentru indatorirea dreptcredinciosilor, de a cinsti sfanta Cruce[/SIZE]
[SIZE=3]Cum am spus, mai inainte, Noul Testament ne prezinta, mai explicit decat Vechiul Testament, dumnezeiasca invatatura despre valarea sfintei cruci, pentru drepcredinciosi, si aceasta ne ajuta mult, sa expunem, sistematic unele din temeiurile pentru indatorirea dreptcredinciosilor de a venera sfanta cruce:[/SIZE]
[SIZE=3]a) Crucea este altarul divin real si istoric al crestinismului, altar pe care Domnul Hristos S-a adus, <<o data, jertfa, ca sa ridice pacatele multora>> (adica ale acelora care voiesc sa se mantuiasca) (Evrei 9, 28). Crucea este, deci jertfelnicul lui Hristos, jertfelnic pe care El a fost si Jertfa sangeroasa, si Arhiereul Care a adus-o, <<pentru toti, spre iertarea pacatelor>>. Jertfa sangeroasa de pe cruce, se prelungeste, pana la sfarsitul veacurilor, in Biserica, prin Sfanta Liturghie, ca jertfa nesangeroasa (vezi Imnul heruvimic).[/SIZE]
[SIZE=3]b) Crucea este <<puterea lui Dumnezeu>> (I Cor. 1, 18), pentru cei ce voiesc sa se mantuiasca, adica pentru cei ce cred. Cu puterea divina a crucii se lauda Sfantul Apostol Pavel, in slabiciunile sale omenesti si in necazurile si stramtorarile pe care le indura (cf. Gal. 6, 14). Ea este <<pecetea divina>> de pe fata dreptcredinciosilor, pecete prin care acestia au scapat si scapa de urgiile vrajmasilor vazuti si nevazuti. Roadele puterii lui Dumnezeu, putere dobandita de cei ce sunt insemnati cu pecetea lui Dumnezeu, adica au chipul sfintei cruci pe fata lor, sunt realitati istorice, descrise si prezise in Vechiul Testament, unde se descrie nimicrea locuitorilor Ierusalimului: <<…Treci prin mijlocul cetatii, prin Ierusalim si insemneaza cu semnul crucii>> (adica cu litera <<Tau>>, care, in alfabetul vechi, grec, avea forma unei cruci (†), pe frunte, pe oamenii care gem si plang>>… <<dar sa nu va atingeti de nici un om care are pe frunte semnul <<†>>. (Vezi Iezechiel 9, 4-6, traducerea romaneasca, precum si textul grec, in Septuaginta, sub notitele textului).[/SIZE]
[SIZE=3]c) Crucea este semnul Fiului Omului, la a doua venire.[/SIZE]
[SIZE=3]Insusi Domnul Hristos le-a spus ucenicilor Sai, care doreau sa afle timpul celei de a doua veniri a Lui, precum si timpul sfarsitului Lumii (Matei 24, 3) ca, intre semnele care vor fi, <<atunci se va arata pe cer>> (si) <<semnul Fiului Omului>> (Matei 23, 30), adica sfanta cruce. Cuvintele acestea arata, pe de o parte, ca Insusi Domnul Hristos confirma valoarea sfintei cruci, in iconomia divina, in istoria mantuirii neamului omenesc, si aici, in mod special, cinstea ei cea mai mare, la Judecata din urma, iar pe de alta parte, aceste cuvinte sunt si o marturie si o recunostere, ca sfanta Cruce, <<semnul Fiului Omului>>, pe cer, era cunoscuta de catre ascultatori, ca un real semn divin, despre care n-a mai fost nevoie sa-L intrebe pe Domnul, nimeni, nimic.[/SIZE]
[SIZE=3]Mai indicam cateva texte noutestamentare, care ne dau marturie ca sfanta Cruce este arma sfanta, prin care noi ne-am dobandit mantuirea, in dar, de la Dumnezeu (Ioan 12, 32-39; Efes. 2, 16; Col. 1, 19-20; 1 Petru 2, 24), iar unele ne dau marturie ca Insusi Domnul Hristos, ca Om, prin Patima Sa, pe cruce, a intrat <<intru slava Sa>> (Luca 24, 26), slava pe care, totdeauna, a avut-o si o are, ca Dumnezeu si a fost <<preinaltat>>, ca Om, si a patimit <<nume, care este mai presus de orice nume>> (Filip. 2, 8-9).[/SIZE]

...continuare:
 

[SIZE=3]5. Despre insemnarea fetei cu semnul sfintei Cruci[/SIZE]
[SIZE=3]Insemnarea fetei cu semnul cinstitei si de viata facatoarei cruci trebuie facuta cu profund respect si cuviinta, iar nu in batjocura si pacat.[/SIZE]
[SIZE=3]Crucea dreapta si adevarata se face asa: se impreuneaza, cum se cuvine, primele trei degete de la mana dreapta – degetul mare, aratatorul si mijlocasul – iar cele doua degete mici le lipim, strans, de podul palmei. Dupa aceea, ducem mana la frumte, si zicem: <<In numele Tatalui>>; la pantece: <<Si al Fiului>>; la cei doi umeri, drept si stang: <<Si al Sfantului Duh>>, iar la sfarsit lasand mana jos zicem: <<Amin>>.[/SIZE]
[SIZE=3]6. Talcuirea miscarilor mainii, pentru insemnarea fetei cu semnul sfintei cruci[/SIZE]
[SIZE=3]Insemnarea dreptcredinciosilor cu semnul sfintei cruci are doua intelesuri:[/SIZE]
[SIZE=3]a) Dogmatic-istoric, care ne invata, cat se poate de scurt si de limpede, intreaga istorie a mantuirii neamului omenesc, asa cum, de altfel, aceasta isotrie este rezumata in Crez sau Simbolul Credintei: Fiul lui Dumnezeu S-a coborat de sus, din ceruri (a superiori), pe pamant, la cele de jos (ad inferius) <<pentru a noastra mantuire>>, S-a inaltat, iarasi la ceruri si sta de-a drepta Tatalui, Sfantul Duh stand de-a stanga Tatalui, cele trei persoane fiind Sfanta Treime. Cele trei degete, impreunate, de la mana drepta, inchipuie chiar Treimea cea de o fiinta si nedespartita.[/SIZE]
[SIZE=3]b) Intelesul dogmatic-moral este ca cele doua degete mici, lipite de podul palmei, infatiseaza, pe de o parte, pe Adam si Eva, care cu smerenie si cu pocainta, se apleaca Sfintei si nedespartitei Treimi, iar pe de alta parte, inseamna si cele doua firi, cu care Fiul lui Dumnezeu a coborat pe pamant firea dumnezeiasca si firea omeneasca. Talcuind miscarile mainii, pentru desenarea semnului sfintei cruci, pe fata noastra, Sfintii Parinti spun ca fruntea inchipuie cerul, pieptul inchipuie pamantul, iar umerii inchipuie locul si semnul puterii. Sfantul Ambrozie (339-397), episcop al Milanului, vorbind despre semnul sfintei cruci, spune: <<Ne insemnam fruntea - socotita sediul cugetarii (gandirii) - pentru ca totdeauna trebuie sa marturisim pe Iisus Hristos (sa ne gandim la El); inima – sediul iubirii – pentru ca totdeauna trebuie sa-L iubim); bratele (umerii) pentru ca totdeauna trebuie sa lucram pentru El>>. Pe scurt spus, crucea crestina, fie ca este construita din vreun material, fie ca este schitata, cuviincios, de catre crestini, pe fata lor, este semnul de aducere aminte si de marturisire ale celor mai insemnate momente din istoria mantuirii noastre: caderea in pacat a lui Adam, coborarea pe pamant a Domnului Hristos, jertfa Sa pe Cruce, inaltarea Sa la ceruri.[/SIZE]
[SIZE=3]Semnele aducatoare aminte de fapte, care nu trebuie sa se uite, se numesc, in vorbirea pedagogica, scolareasca, mijloace mnemotehnice, cuvant de obarsie greaca – tehnica de tinere minte. Sfanta Cruce, deci, este un mijloc sfant mnemotehnic, in scoala crestina, pentru crestinii din toate veacurile, semn care ne filmeaza intreaga iconomie a mantuirii noastre, si, in acelasi timp, este un mijloc didactic hortativ adica un semn vizibil, care imboldeste, spre lucrare divina, toate cele trei laturi ale sufletului nostru de crestini: mintea, spre a cunoaste si adora pe Dumnezeu, inchinat in Treime, inima, spre a-l iubi, cu iubirea pe care ne-a aratat-o El, prin jertfiera pe cruce a Unicului Sau Fiu, si vointa, spre a lucra, aici pe pamant, toate cele bune si placute lui Dumnezeu (cf. Ioan 17, 3; Matei 22, 37; Filipeni 4, 8-9).[/SIZE]
[SIZE=3]7. Invataturi:[/SIZE]
[SIZE=3]Inchinandu-ne sfintei Cruci si sarutand-o, noi, dreptcredinciosii crestini, ne inchinam Celui Care S-a rastignit pe sfanta cruce, adica Il cinstim pe Hristos cu inchinarea suprema, numita adorare, cum am spus mai inainte. Nici vorba nu poate fi de un cult idolatru, asa cum spun, direct sau indirect, unele grupari crestine, pentru ca dreptcredinciosii nu se inchina la materia din care este alcatuita crucea, ci se inchina la Persoana al carei chip se afla pe cruce. Eruditul ieromonah Rufin de Aquileea (Italia), 345-410, rezuma dreapta invatatura despre cinstirea sfintei cruci prin aceste cuvinte: <<Noi ne inchinam oricarei cruci, dar, prin ea, noi adoram pe Insusi Acela a Caruia este crucea>> (adoramus omnem crucem et per illam ipsum cuius est crux). – Crucea ne aduce mereu in minte relatia noua, divina, de pace, stabilita de Domnul Hristos, prin jertfa Sa, trupeasca, pe ea, relatie atat verticala, cat si orizontala : vertical, prin impacarea omului cu Dumnezeu, fapt care-l aduce pe om intr-o stare de nespusa fericire, cu mult mai mare decat aceea pe care o traieste un fiu, care se impaca cu tatal sau, pe care l-a suparat mult, si de care a stat multa vreme despartit; orizontal, pentru ca sfanta cruce este semnul vazut al relatiei divine dintre om si om, cum am mai spus, relatia divina, cu totul noua, in istoria omenirii, pecetluita de Domnul Hristos, in mod intuitiv, prin intinderea bratelor pe sfanta cruce. Crucea fizca, de lemn, de pe Golgota, cu bratul sau, infipt, vertical, in pamant, impreuna cu bratul sau, orizontal, intretaind bratul vertical, ne fixeaza, in suflet, in mod pedagogic, crucea spirituala, care inseamna pecetluirea relatiei: credincios-Dumnezeu si credincios-credincios, adica, cu vorbele Sfintei Scripturi <<pe pamant pace, intre oameni bunavoire>> (Luca 2, 14; 1, 79); Romani 5, 1 etc.).[/SIZE]
[SIZE=3]Cultul crucii este cultul pacii, in toate dimensiunile si directiile ei, dogmatice, morale si sociale.[/SIZE]
[SIZE=3]De aceea, dreptcredinciosii crestini, facatorii de cruci, pe fetele lor, sunt, in chip firesc, si <<facatori de pace>> si odata cu aceasta, ei devin, cu adevarat, <<fiii lui Dumnezeu>> (Matei 5, 9).[/SIZE]
[SIZE=3]<<Crucii Tale ne inchinam, Hristoase, si sfanta Invierea Ta marim>>.[/SIZE]
[SIZE=3]Pr. Prof. Nicolae Petrescu,[/SIZE]
[SIZE=3]Ortodoxia, anul XLVII nr. 1-2 ianuarie-iunie 1995, pag. 102-109.[/SIZE]
[SIZE=3] [/SIZE]