![]() |
Nu vreau sa ma intelegi gresit, dar chiar sunt impresionat de cata rabdare ai dat dovada sa creezi atatea topice in care sa scrii foarte mult din alte carti sau din Biblie.
Vreau sa iti spun ca un topic ar fi mult mai populat daca ar avea un subiect unic, adica nemaintilnit. O alta idee este sa nu mai scrii atat de mult, pentru ca scopul unui forum nu este de a posta fragmente intregi din biblie sau din carti scrise de sfinti, pentru ca nimeni nu are timp si nici rabdare sa stea atata sa citeasca, cand ar putea citi direct din cartea propriuzisa. Uite, ma gandeam ca mai bine intocmeai un topic in care sa dai adresele de internet la care putem gasi toate temele si intrebarile propuse de tine. Fara suparare, am vrut doar sa iti dau o idee mai buna, fara sa te mai obosesti atat de mult sa scrii, pentru ca scopul unui forum este de a integra o idee sau o nedumerire in cat mai putine randuri si cat mai la obiect, fara a scrie romane. :) |
Plus ca tu ai creat aici multe topicuri care au fost create mai demult in sectiunea potrivita lor, de exemplu: Sfintele taine, cinsitirea sfintilor, despre apocalipsa, etc. Este bine sa stii, pentru ca deja s-au dezbatut aceste teme si se dezbat inca. Daca am face toti cum ai facut tu, cred ca iti dai seama ce ar fi pe acest forum, ca oriunde ai intra ai vedea teme care se repeta in mod obsesiv, in loc sa dezbatem subiecte de discutie cu teme potrivit sectiunii in care ne aflam si care poate ar fi mai interesante decat sa citim mereu aceleasi teme pe care le stim deja.
|
Dragul meu Veilur,am facut acest lucru pt faptul ca am vazut,ca pe acest forum intra si sectanti si ortodocsi slabiti in credinta sau f putin ancorati.Raspunsurile date intrebarilor de pe acest forum nu au fost intotdeauna foarte concise si am vazut ac cel care intreaba de multe ori este nedumerit.In ceea ce am postat pe forum gasesti informatii clare pt mai multe teme care au darul de a invata,dezbate si apara dogma ortodoxa.Majoritatea informatiilor le-am luat din cartea Calauza in Cedinta Ortodoxa scrisa de Par.Cleopa.Spui ca ar fi fost mai bine si mai usor sa scriu cateva randuri clare,concise si directe pe subiectul respectiv,dar oare poti face acest lucru cand vorbesti despre Ortodoxie?Sincer eu nu prea cred asta.Am participat la foarte multe discutii si controverse cu crestini ignoranti tari la cerbice sau de alte confesiuni.In majoritatea cazurilor stateam mai mult de 7 ore de vb.Si nu eram singur,eram cu mai multi frati ortodocsi foarte bine ancorati in credinta si dogmele ortodoxe.Despre mine nu ma pot sa spun ca stiu foarte multe,insa cu ajutorul LUI DUMNEZEU am citit peste 1500 de carti ortodoxe si nu numai,capatand astfel putina cultura duhovniceasca.Cum de am avut acces la atatea carti?Am lucrat la o editura de carte bisericeasca.)Cer iertare tuturor de pe acest forum daca ceea ce am facut a deranjat sau a iritat pe cineva.Eu fiind foarte ingust la minte nu am gasit alta solutie.Inca odata:Iertare fratilor!!!
|
:) stai linistit, draga strajerule, ca ne-a trecut uimirea, ca de suparare nu poate fi vorba. dar zau asa, la atatea carti ortodoxe cate ai citit, imposibil sa nu fi ramas tu cu ceva... imposibil sa nu te poti exprima liber si cursiv, fara sa apelezi masiv la citate. La urma urmei suntem pe un forum, altfel trebuie sa ii spunem admin-ului sa-i schimbe titulatura in Sala de Lectura.
|
Eu admir ca tu ai citit atat de mult, dar crede-ma ca nu iti foloseste la nimic, daca tu ai ramas doar cu cititul si scrisul. Daca insa faci si cele practice folositoare mantuirii, inseamna ca esti pe drumul cel bun. Vreau sa iti spun ca au fost oameni care au devenit sfinti si s-au mantuit fara sa fie oameni culti sau mari invatati. Multimea cartilor citite de tine nu te va ajuta la nimica, daca in fapte nu esti lucrativ, asa cum nici eu nu sunt deasemenea. Si ai mare grija la ispitele arhiconilor, ca ei sunt cei care iti indruga mandria cunoasterii, astfel numarul cartilor citite de tine poate fi in acelasi timp un prilej de cadere ???
|
Citat:
Si vreau sa ii mai transmit strajerului ca sectantii nu vor sa citeasca replicile scurte scrise de noi, dar apoi paginile citate de tine :dozingoff: |
Nu am spus acest lucru pt a ma lauda,din contra cartile citite imi vor fi martori pt osandirea mea la Dreapta Judecata.Tocmai de aceea nu m-am exprimat liber ci doar am dat citate si explicatii din cartea Parintelui Cleopa.Spui ca sectantii nu vor citi acele topice,OK.Insa ele raman ca o mica dovada,ca daca intr-adevar doreau sa ajunga la cunostinta Adevarului,o puteau face foarte lesne.Mai spui ca nimeni nu are rabdare sa citeasca atat de mult,imi pare rau,inseamna ca nimeni nu doreste sa cunoasca,ci doar sa vorbeasca asaa...din auzite.OK.Imi pare rau sa aud asta,dar...nu pot face nimic.Cat despre Sala de Lectura:imi pare rau ca aceste informatii nu va intereseaza,daca a-ti sti cat de greu am avut acces la ele(si cat de greu le-am gasit)poate nu a-ti mai gandi asa.Imi cer iertare inca odata.Kiss for all,sanatate si mantuire.
|
Citat:
|
Da, deabia acum am inteles ce a vrut sa faca strajerul. El a vrut sa scrie neaparat pe topicul dedicat temelor despre secte pentru a vedea cei rataciti in erezii care este adevarul.
Strajer, imi pare rau ca te-am ispitit cu critica mea, asa ca iertare imi cer asa cum ti-ai cerut si tu. |
Ok dragilor.Voi continua.Sarutare frateasca pt arghirutza si veilur.
|
strajeru cred k ar fi mai simplu sa da-i link-urile la postarile tale sau sa le scrii mai concetrate
|
Nu stiu link-uri.Ceea ce am eu in format digital sunt de la editura unde am lucrat si le-am dat drumul pe hub-uri.
|
Citat:
Si apoi si tot timpl cat scrii lucruri pozitive mai nsemna ca tot acel timp emani ganduri pozitive... De-am emana toti numai ganduri pozitive ce bine ar fi in lume... |
Citat:
n-am zis ca nu ne intereseaza, ci modul de abordare ar fi bine sa fie mai simplificat... |
eu zic ca trebuie sa-l incurajam pe strajeru, e un baiat de treaba:)
|
Citat:
Dar pentru a nu-i supara pe cei, care au citit inainte acele texte, putem indica doar link-ul. In masura in care se poate, aceste texte fiind spre folosul nostru. Cand avem un text mai lung e bine sa facem spatii intre paragrafe, pentru a usura lectura si a nu ne obosi ochii prea tare. Cand postam sa ne gandim si la cel care va citit textul si sa nu-i creem probleme. |
veilur, de ce ti-ai exprimat uimirea referitoare lastrajeru aici la "secte"? Strajeru este cumva sectant? Daca da, la ce secta.
Foarte usor "am scapat" de strajeru; macar de am scapa la fel de usor si de cei, care sunt impotriva ortodoxiei. Strajeru a dat dovada de bune intentii, pe care poate ca nerabdarea noastra nu le-a sesizat. De aceea, rabdare, fratilor! |
Citat:
|
Multumesc, Cristian. Nedumerirea mea era legata de postarea acestui topic la "secte" in loc de "generalitati", de exemplu. Sa intelegem ca strajeru este sectant? De fapt asta intrebam.
|
:) nu cred ca strajeru e sectant, doar ca aici la "Secte si Culte" si-a inceput el activitatea/tentativa de indreptare a forumistilor, mai mult sau mai putin crestin-ortodocsi...
|
Citat:
|
Fratilor!sunt ortodox convins.Nu merita sa discutati despre mine si sa aduceti argumente pro si contra de parca as fi o problema de dezbatere:).Haideti mai bine sa incercam sa cunoastem ORTODOXIA in profunzime si sa o aplicam atat cat ne este cu putinta.Sa devenim aprigi aparatori ai dogmelor noastre sfinte(pt care Sf.Parinti care le-au intocmit la cele 7 sinoade ecumenice si cele 10 locale au suferit atatea necazuri)si sa aratam tuturor frumusetea si veridicitatea Credintei noastre ORTODOXE.Sa incercam sa-i convingem pe cei ca Sisu si altii care au mai venit pe acest forum ca ORTODOXIA este singura credinta ADEVARATA,si daca nu putem(pt. ca sunt tari la cerbice)macar sa aparam cu argumente forte ORTODOXIA.Am creat foarte multe topicuri in care sunt aratate foarte clar adevarurile ORTODOXIEI,majoritatea textelor fiind preluate din cartea"Calauza in credinata ortodoxa"de par.Cleopa.Oricine citeste aceste topicuri poate vedea clar, ca ORTODOXIA nu minte ci detine si marturiseste ADEVARUL.Deci fratilor!oricare dintre noi care are vreo nelamurire in privinta dogmelor ortodoxe se poate documenta foarte bine din aceste topicuri si poate aduce argumente foarte solide impotriva credinciosilor sectari.Daca ei nu vor sa inteleaga,ramane doar problema lor.Noi ne-am facut datoria si vom fi dovezi puternice impotriva lor la INFRICOSATA JUDECATA!Sarutare frateasca tuturor si Dumnezeu sa aiba mila si de noi!
|
Eu cred ca cei care au renuntat la ortodoxie fac parte din categoria celor care isi fac voia in viata de zi cu zi.
Aceste secte le permit sa duca o viata crestina calduta ,fara nici un fel de restrictii ,sau foarte putine. Sf.Teofan Zavoratul vorbea despre post cam asa:El spunea ca cel care nu tine post nici nu are nici program de rugaciune ,nici nu participa la slujbele bisericii ,nu se spovedeste . Pentru ca ideea de post presupune o restrictie asumata de fiecare ,de unde si celelalte obiceiuri ortodoxe. Alta e situatia celor care sunt nascuti protestanti sau baptisti ,nu stim ce va fi cu ei ,desi eu cred ca mai degraba ar trebui sa ne preocupe ce va fi cu noi si cei din jurul nostru. |
Citat:
|
Sunt foarte multe citate din Sfanta Scriptura in postarile mele.Daca ai observat majoritatea discutiilor sunt intre un preot si un sectar(cel din urma se bazeaza foarte mult pe citatele scripturistice,si majoritatea raspunsurilor date de preot sunt tot citate scripturistice pt. a demonstra care este adevarul),deci unde este problema?
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Fratilor!!!!Luati id-ul meu de mess:stnpetrica sau s_noobsaibot.:)
|
Am o super-supriza pentru voi toti!:)
|
Citat:
|
tot_jean, sa stii ca mirelat are dreptate:
fii mai putin in defensiva.oricum n-ai nimic de pierdut. :) Nu stiu ce religie ai dar sint de partea ta si reactia lor este de inteles... |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
Ce fel de ortodox esti daca te deranjeaza faptul ca scrie aici? Te-a smintit cu ceva? Noi suntem datori sa iubim pe toti oamenii ,nu si ideile lor. Poate ca prezenta lor pe forum e benefica pentru ei si pentru noi ,daca nu ne irita prezenta lor suntem schimbati in bine Uite ce scrie sf.Isac Sirul: "omul cînd umblă în calea dreptății și-și face drumul către Dumnezeu , cîștigă pe mulți facîndu-i asemenea lui " |
Omul de va pazi toate poruncile dar se va arata calcator fata de una, s-a aratat calcator fata de toate - citim in Scriptura. Asa ca Adevarul il ai intreg sau nu-l ai deloc.
|
tot_jean,de-accord cu tine dar vezi ca risti sa fii banat uneori (ca noi toti ceilalti, de-altfel)
mikiuasa, n-am venit sa smintesc pe nimeni aici. explica-ti putin pozitia.Mai isultat de mai multe ori si nu inteleg de ce.Ai ceva cu mine personal, te-am jignit eu cu ceva? Sau doar pentru simplu fapt ca am zis ca-s martor?Daca ai avut ceva experinete negative, explica-te. anita are dreptate.prezenta oricaruia dintre noi poate fi benefica pentru celalalt.macar d.p.d.v. informational si tot e ceva. ne trebuie doar un pic de discernamint. merci, anita |
Ora este GMT +3. Ora este acum 13:41:48. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.