Oamenii lumesti cauta bucuria in distractii, oamneii duhovnicesti o cauta in discutii telogice, in predici, in carti etc. Dar cand acestea se termina ramane un gol..si se intreaba toti ( si lumesti si teologi) ce vor face in continuare???? Fie ca sunt pacatoase, fie indiferente cele cu care se ocupa, la fel este!!
Implinind dorintele lumesti ale inimii, nu vine bucuria duhovniceasca ci stresul. Bucuria lumeasca nu este permanenta, nu este bucurie adevarata, ci este o bucurie temporara,a acelei clipe. Iar aceasta este o bucurie materiala, nu este duhovniceasca. Iar bucuriile lumesti nu “umple” sufeltul omului, ci mai degraba il oboseste!! Si il umple cu balast! Atunci cand simtim bucuria duhovniceasca, nu o mai dorim pe cea materiala.
cuviosul Paisie Aghioritul

de aceea zic atat de des "am obosit" sufleteste
:(

:)cred ca e foarte important sa ne pastram pacea si bucuria in suflet,dar e si foarte greu de multe ori!oricum trebuie sa avem nadejde!:)

Bucuria duhovniceasca iti hraneste sufletul, mintea, iar cea lumeasca trupul, stomacul si maruntaiele. Bucuria lumeasca naste instantaneu undeva ascuns in noi, nemultumirea imediata, mandria, lacomia, desfranarea si alte cele. Bucuria duhovniceasca este strans legata de smerenia insasi si te inalta deasupra celor lumesti, trecatoare.

...ce ne facem cand nu cunoastem bucuria duhovniceasca? sau cand din nestiinta, stangacie si uitare ne instrainam de aceasta, punand lumea palpabila si vizibila in fata...punand bucuria lumeasca dulce si amara...

In drumul nostru spre pocainta, se-ntampla sa avem caderi, pacate ce trebuie constientizate, spovedite si indreptate. Atunci cand punem la mare pret, bucuria lumeasca, inseamna ca ne-am indepartat cu totul de credinta noastra. Ce este pana la urma urmei "bucuria" lumeasca ? Pentru unii un pahar de bautura, pentru altii , o partida de sex, pentru altii bani cat mai multi, pentru altii, nenorocirea vecinului, pentru altii, o masina noua, pentru altii o casa mare si spatioasa, pentru altii . . . . . .Bucuria lumeasca cea trecatoare, atrage dupa sine lacrima vesniciei , a indepartarii de Dumnezeu.

Cum zicea acum 2000 de ani domnul sau cum zice shi acum,

"Atzi auzit ca se zicea in vechime..." shi apoi a aratat ca acolo unde itzi este comoara acolo itzi este shi inima, dragostea, pasiunea, sufkletul, credincioshia, fidelitatea, shi poate ca acolo locuieshti shi tu, acolo itzi faci barlogul sau vizuina shi acolo hibernezi ca doar vulpile deshertului s-au intors.....

ei bine mi-am pus intrebarea cinstita, ia sa vedem cam care este intr-adevar comoara mea, ce anume socotesc eu comoara, cat timp aloc, sa ma shi urmaresc cam ce fac, cum imi duc veacul shi vremile sa zic asha ca sa ajung la concluzie, adica sa-mi pot raspunde la intrebarea: Dar tu, unde e comoara ta? Ce consideri dumneata drept comoara nu teoretic shi idealist ci asha cum o simtzi, cum o shtii, cum este acum in momentul de fatza shi unde tzi-a fost shi care a fost pana acuma.....

Vai doamne, ca e groaznic, fiindca am ajuns la concluzia ca defapt, comoara mea era aceea care este pentru cate un drac, adica comoara mea era tocmai o fire a dracilor, un fel de a fi din ala, shi aia apreciam eu.... m-am intristat amarnic shi sa vedem cum anume reushesc sa ma scot de la comoara draceasca, pe care o papa shobolanii, o prada hotzii, o manca moliile shi o rugineshte vremurile, o acopera mucegaiul shi o prinde igrasia, sau o cocleshte imbaierea in metale pretzioase... deci cum sa imi schimb comoara shi cum sa o fac sa creasca in ceruri... asta e intrebarea... acolo unde nu v-a intra nimic necurat.....

Deci unde shi care itzi e comoara, dar fi sincer nenica shi ai sa vezi cum sta treaba, rau de tot... rau da rau de tooooot..... ca eu m-am crispat puternic.... COMOARA, adica ceva pentru care ai fi chiar capabil de crima... de exemplu, sa obtzii aurul intzelepciunii fara nici o stradanie, dar de ce faci asha shi pentru ce? cum spunea shi deosebea sf Avagrie tipurile de ganduri shi gandiri... omeneshti, draceshti shi ingereshti... sau Dumnezeieshti de la Duhul...

Deci comoara.

"Dupa cum ne-a dat Dumnezeu vederea ca sa cunoastem cele ce se vad: ce e alb si ce e negru, asa ne-a dat si judecata ca sa deosebim cele folositoare sufletului. Iar pofta, despartindu-se de judecata, naste placerea si nu ingaduie sufletului sa se mantuiasca sau sa se uneasca cu Dumnezeu.

Nu cele ce se fac dupa fire sunt pacate, ci cele rele dupa alegerea cu voia. Nu e pacat a manca, ci a manca nemultumind, fara cuviinta si fara infranare. Caci esti dator sa tii trupul in viata, insa fara niciun gand rau. Nu e pacat a privi curat, ci a privi cu pisma, cu mandrie si cu pofta. E pacat insa a nu asculta linistit, ci cu manie. Nu e pacat neinfranarea limbii la multumire si rugaciune, dar e pacat la vorbirea de rau. E pacat sa nu lucreze mainile milostenie, ci ucideri si rapiri. Si asa fiecare din madularele noastre pacatuieste, cand din sloboda alegere lucreaza cele rele in loc de cele bune, impotriva voii lui Dumnezeu.

Necazurile vietii fac sa fie incununati de Dumnezeu barbatii si luptatorii vrednici. Deci trebuie sa-si omoare in viata madularele fata de toate ale vietii. Caci mortul nu se mai grijeste niciodata de ceva din ale vietii".
Sfantul Antonie cel Mare

Atunci cand ceva nu este duhovnicesc, curat, nu poate exista in inima adevarata bucurie si pace. Bucuria ce o simte un om duhovnicesc nu este bucuria lumeasca pe care multi o cauta astazi. Sa nu incurcam lucrurile. Sfintii aveau o astfel de bucurie pe care o cerem noi? Maica Domnului a avut o astfel de bucurie? Hristos a ras? Care Sfant a trecut fara durere prin aceasta viata? Care Sfant a avut o astfel de bucurie pe care o urmaresc multi crestini din vremea noastra, care nu vor sa auda nimic neplacut, ca sa nu se intristeze si sa nu-si piarda pacea lor? Daca doresc sa nu ma intristez, ca sa petrec bucuros si sa nu-mi stric linistea, ca sa fiu bland, atunci sunt indiferent! Altceva este blandetea duhovniceasca si altceva este blandetea din nepasare. Spun unii: „Trebuie sa fiu bucuros, pentru ca sunt crestin”. Acestia nu sunt crestini. Ati inteles? Asta este nepasare, este bucurie lumeasca. Cel ce are aceste particularitati lumesti nu este om duhovnicesc. Omul duhovnicesc este in intregime durere. Il doare pentru situatii, pentru oameni, dar este rasplatit cu mangaiere dumnezeiasca pentru durerea aceasta.

Bucuria lumeasca este trecatoare si amagitoare, trebuie sa cautam bucuria sufletului, linistea si pacea sufleteasca.
Doamne ajuta!!!

Orice bucurie, chiar si cele lumesti, e data de Duhul Sfânt. Sfântul Siluan spune ca Duhul Sfânt este cel care veseleste pe copii.

Mi-a placut mult acest cuvant al unui parinte atonit, aproape necunoscut noua, Avacum cel descult, dar care a gustat din preaplinul bucuriei dumnezeiesti:

“Bucuria este a Domnului. Este unirea cu El. Omul este nascut pentru bucurie, nu pentru tristete. De ce oamenii isi procura bucuria de la niste idoli? Credeti-ma, ei platesc scump pentru a-si cumpara aceasta bucurie, in timp ce bucuria in Dumnezeu nu costa nimic. Cum as fi putut s-o cumpar eu, care nu am nimic pe lume? Toti fratii mei calugari spun acelasi lucru, ca nu-L au decat pe Dumnezeu. Toti sunt plini de bucurie. Pentru Hristos, eu am facut gol in mine insumi, nu am nimic altceva decat pe Hristos. Nimic altceva decat pe Hristos si bucuria Lui. Saracia face usoara aceasta cerere a bucuriei lui Hristos. Trebuie sa fii gol pentru ca Hristos sa vina la tine. Hristos este bucuria dinlauntrul meu. Este nevoie, asadar, ca in fiecare pestera sa fie bucurie!”

Faptul ca omul a ajuns sa se bucure mai mult de darurile din lume decat de Creatorul lor, arata cat de mult s-a despartit de El. Omul nu este creat dupa chipul lumii, ci dupa chipul lui Dumnezeu. De aceea este firesc ca adevarata bucurie sa vina din intalnirea cu Dumnezeu.

Nu iubiti lumea, nici cele din lume! (Sfanta Scriptura).

Cred ca tare mult Il intristam pe Mantuitorul nostru cand suntem mai preocupati de lumea in care traim decat de El. Ne bucura mai mult darul decat Daruitorul, pentru ca darul e inteles a fi materie prin care ne putem satisface poftele egoiste. Impatimiti fiind, de multe ori chiar ne deranjeaza prezenta Celui ce este; parca ne tulbura; asa cum i-a tulburat pe fariseii ce nu s-au linistit pana ce nu L-au vazut mort pe Cruce.

Spune Sfantul Maxim Marturisitorul: "Daca sufletul e mai bun decat trupul si daca Dumnezeu, care a facut lumea, e neasemanat mai bun decat lumea, cel ce cinsteste trupul mai mult decat sufletul si lumea zidita de Dumnezeu mai mult decat pe Dumnezeu nu se deosebeste intru nimic de inchinatorii la idoli.

Cel ce si-a desfacut mintea de iubirea si de preocuparea staruioare de Dumnezeu si o are legata de ceva din cele ce cad sub simturi, acela cinsteste trupul mai mult decat sufletul si cele facute de Dumnezeu mai mult decat pe Dumnezeu, care le-a facut".

Bucuria mea lumeasca e sa-i stiu pe toti oamenii sanatosi si in pace si bunaintelegere (deh, iubirism ieftin!), iar bucuria mea nelumeasca e sa-i stiu pe ei inaintand spre mantuire. Imi spun adesea ca daca eu nu pot sa ma mantuiesc macar ei sa se mantuie (aici e tot iubirism ieftin!). Am un prieten care stiu sigur ca se va mantui, dar si el stie ca eu nu ma voi mantui, insa contez pe el, ca bogatul pe saracul Lazar, sa-si moaie degetul in apa si sa ma stropeasca cand il voi striga mai tare: "Mihnea, prietene, stropeste-ma ca nu te-am ascultat!"
Har, smerenie si jertfa de sine.

Omul greseste atunci cand cauta bucuria cu orice pret. In cele mai multe cazuri, pretul platit pentru aceasta este mult prea mare. Acesta pentru a permanentiza clipele de bucurie lumeasca face pact cu pacatul, isi pierde sanatatea trupului sau chiar sufletul. Dar ce bucurie este aceasta care il pustieste pe omul care o traieste?

In schimb, bucuria duhovniceasca aduce rod inmiit. Ea nu consuma resurse. Dimpotriva, aceasta constituie un izvor nesecat, pentru ca nesecat este izvorul iubirii dumnezeiesti care se revarsa peste noi, bucurandu-ne intru totul si intru toate.

Bucurati-va pururea intru Domnul. Si iarasi zic: Bucurati-va! - ne indeamna Apostolul Pavel (Filipeni 4,4).

Dumnezeu ne-a creat pentru bucurie, nu pentru tristete.
El nu ne vrea mahniti, ci fericiti. In Imparatia Lui n-au ce cauta morocanosii, pentru ca ar strica atmosfera.
Cel ce-L traieste pe Hristos nu se mai intristeaza; cel unit cu Dumnezeu nu se mai agata de fericirile efemere ale acestei lumi; toate acestea palesc in fata bucuriei de a-L avea pe Cel Vesnic.
Insa, cat timp gustam fructul oprit, si nu pe Dumnezeu, vom fi straini de bucuria cea adevarata.

Sunt oameni care gasesc mai multa bucurie intr-o mancare decat intr-o intalnire. Cum ar arata lumea daca Dumnezeu ar pretui mai mult copacul decat omul?

Dumnezeu le pretuieste pe toate. Asa si noi ar trebui sa gasim bucurie in toate. Dar pentru ca El ne lipseste, ne alipim pacatos de lume, ne impartasim de ea intr-un mod nepotrivit si uitam de bucuriile duhovnicesti.

Creatia e plina de slava lui Dumnezeu, de marirea Lui, de harul Sau.
Nu se cuvine sa uitam ca lumea ne e data sa ajungem, prin ea, la Cel ce ne-a daruit-o.
Doar cel ce se bucura cum se cuvine de Dumnezeu stie sa se bucure cu adevarat si de lume; el nu devine rob lumii, nu e inghitit de catre aceasta, nu se pierde in ea.