pentru ca am discutat pe alte topice despre invelisuri care ascund o frumusete interioara, haideti sa vedem ce-ar fi aceea o frumusete interioara.

credintza in Dumnezeu, iubire fata de aproapele, milostenie, iertare, infranare si respect fata de toata lucrarea Domnului :p

:) Consider ca frumusetea interioara se reflecta prin privire si vorba.Frumusetea vine din atitudine,educatie,eleganta.Prin aceasta,eu inteleg bunatate,smerenie,sensibilitate,altruism,seninatat e,naturalete,ingaduinta. :)

Frumusete interioara implica ganduri frumoase. Despre Dumnezeu, despre ceilalti. Se revarsa si in privirile oamenilor,din cate am observat, iar uneori chiar pe trasaturile fetei.
Totusi, termenul, ca atare ar putea sa nu insemne neaparat ganduri despre Dumnezeu. Ce parere aveti?

da, nu numai fatza de Dumnezeu ci si de aproapele. ps: si eu am obs asa, la unii oameni, vazandu-i prima data... sa imi dau seama daca omul acela are suflet bun sau nu. dar au mai fost si exceptii

Sa vedem......sa fie intelept,drept,sa aiba curajul sa-si spuna pararea,chiar daca nu este aceasi cu a majoritatii,sa aiba puterea de a recunoaste daca a gresit....poate si mai important,este faptul ca un om,oricat de talentat,drept,inteligent,etc,etc care nu este preocupat si de soarta celorlalti,pe care nu il intereseaza daca niste oameni sunt neindreptatiti atat timp cat pe el/ea nu il/o afecteaza,nu este cu adevarat un om "mare".Sigur,responsabilitate,respectarea cuvantului dat,respectul ptr cei din jur,auto-control,sunt la fel de importante.

Cred ca aceasta frumusete launtrica se poate imparti in doua categorii. Frumusetea launtrica a omului lumesc si frumusetea launtrica a omului duhovnicesc. Asa cum omul lumesc se afla la o oarecare distanta de cel duhovnicesc, ar trebui vorbit despre adevarata frumusete launtrica, iar aceasta nu poate fi decat cea a omului duhovnicesc. Care este aceasta ? Este dragostea dupa Domnul Nostru Iisus Hristos. Cand omul iubeste frumusetea duhovniceasca atunci sufletul lui i se umple si i se infrumuseteaza. Inima inainte de a se curati are dorinte lumesti si se bucura de ele, dar cand se curata, inima se mahneste de bucuriile lumesti. Bucuria lumeasca nu odihneste pe omul duhovnicesc, ci il oboseste.
Nimic din toate aceste frumuseti interioare daca nu sunt facute intru Domnul, sunt doar niste pareri, niste definitii ale omului, niste pareri de sine.
Doamne ajuta !

BINE ZIS Ovidiuo, caci frumusetea launtrica este aceea care se obtine prin curatirea de pacate,prin spovedanie,fapte bune,adica este direct proportionala cu aceasta curatire. De aceea ne simtim bine si atrasi ca de un magnet de oamenii duhovnicesti,caci acestia au o treapta superioara noua de curatire de pacate.

Cand ajungi sa te invrednicesti de adevarata privire, ajungi sa descoperi ca nu ai trasaturile clare, de vreme ce ai in fata Modelul. E adevarat ca vezi lumina, daca ai devenit tu insuti lumina. Insa, avand in vedere ca nu exista granita cu privire la impartasirea de Dumnezeu, niciodata nu vei putea spune privindu-te in Dumnezeu ca esti frumos, caci vazand frumusetea vesnica iti dai seama cat de departe esti de aceea.
Chiar daca nu am ajuns sa vedem lumina, nu trebuie sa deznadajduim. Eu iau ca sprijin un cuvant al Sf. Ioan Gura de Aur: Dumnezeu si-a dorit pentru Sine o desfranata. Desfranata este firea omeneasca. Omul daca isi doreste o desfranata devine el insusi desfrant. Dumnezeu isi doreste o desfranata ca sa o preschimbe in fecioara. Astfel, se face asemenea ei, nu la voia ei, ci la fire si o ia la Sine. Nu se rusineaza de ea. A vazut uratenia ei si o face sa se faca noua, fara zbarcitura. Numai asa vom putea ajunge si noi frumosi in adevaratul sens al cuvantului: unindu-ne cu Hristos.

Adevarata frumusete interioara este o stare a sufletului care determina liniste, fericire si iubire in alt suflet, atat pe partea "lumeasca" cat si pe partea duhovniceasca.

Frumusetea interioara este de fapt stralucirea lui Hristos, Care S-a imprimat in fiecare dintre noi prin botez. Noi suntem dupa chipul Fiului, iar Fiul este chipul Tatalui, ca icoana a Tatalui, aceasta frumusete interioara trebuie sa fie ca o icoana a Fiului.

Nu cred ca frumusetea interioara este legata de educatie, si nici ca se reflecta neaparat in privire si vorba,cu atat mai putin in eleganta. In general, corelatia dintre frumusetea exterioara si cea interioara sunt mai degraba prejudecati.
Un om needucat si simplu poate fi de o frumusete interioara mult superioara hidoseniei interioare a unora precum Patapievici sau Liiceanu, ca sa dau numai exemplul unora care se erijeaza in repere morale.
Niste oameni dotati cu o cultura si o inteligenta sclipitoare pot fi totusi niste adevarate deseuri umane. Ca sa nu mai vorbesc de starurile hollywoodiene care stralucesc de frumusete, dar multi in ei/ele numai pe dinafara.

Eu cred ca frumusetea interioara tine si de educatie, in mare parte. Pentru ca o persoana needucata, neslefuita, "bruta", nu are decat un posibil potential; cand aud despre arta frumosului ma gandesc in primul rand la desavarsire, ori un om needucat este departe de asa ceva. Frumusetea inerioara se face remarcata prin noutate,prospetime,naturalete, franchete,poate fii si naiva si rafinata, eleganta.

Poate ca tine de mediocritate mai mult decat de educatie.
Iata ce spune cineva:
"...Nu insa si mediocrilor, nehotaratilor, celor care n-au inteles ca nu se poate trai nici pe pamant, nici in vesnicie fara o optiune. Caci mediocritatea e tocmai incapacitatea de optiune. Magarul lui Buridan, mort de foame intre doua capite de fan, pentru ca nu s-a putut hotari din care sa manance, nu era un hamletian, un dilematic, ci pur si simplu un magar.

Sa ne limpezim insa. Cine sunt mediocrii? Intra in aceasta categorie oameni simpli, cei cu o cultura limitata, adica toti cei care nu intra in categoria oamenilor culti, destepti, talentati, geniali? Nu."

Frumusetea interioara a omului este frumusetea sufletului daruit de Dumnezeu.

Din contra, oamenii cu mai putina educatie pot avea o puritate de copii pe care omul instruit e mai greu s-o aiba. Desigur, nu e regula generala.
Educatia poate influenta omul in bine, dar si in rau. Doar o educatie morala, poate face oamenii mai buni si mai frumosi interior. Simpla instruire, insusirea unor cunostite sau tehnici, e neputincioasa in privinta "infrumusetarii interioare" a oamenilor.
Iar eruditia lipsita de valori morale este cu totul lipsita de valoare. Mai mult, eruditia lipsita de valori morale duce la pervertire si transforma omul in rau, nu in bine. Apar orgoliul, invidia (fata de cei mai putin eruditi, dar mai "realizati" material), ereziile, hedonismul, eresurile, etc.

"Iar eruditia lipsita de valori morale este cu totul lipsita de valoare. Mai mult, eruditia lipsita de valori morale duce la pervertire si transforma omul in rau, nu in bine. Apar orgoliul, invidia (fata de cei mai putin eruditi, dar mai "realizati" material)"

Imi permit sa fiu un pic pe langa subiect, si sa te intreb la ce te referi cand spui eruditie fara valori morale?

De exemplu, eruditul ateu. Sau eruditul care crede in sistemul de valori capitalist american, care este o rasturnare a valorilor crestine si in general diametral opus ideii de BINE (mai exact au facut o substituire de termeni, numind BINELE RAU si RAUL BINE.
Am intalnit intelectuali care au imbratisat punctul de vedere al americanilor potrivit carui saracia este un viciu (al saracului, nu al societatii), bogatia este o virtute, modestia este si ea un viciu, iar bogatii nu trebuie sa-i ajute pe saraci. Alt exemplu de erudit hidos este libertarianul sau neoconservatorul.
Am intalnit pe unul care zicea ca noi il proslavim pe Dumnezeu imbogatindu-ne. Nu stiu daca era chiar erudit, dar in orice caz era un intelectual, banuiesc ca pocait. Dar ce fel de pocainta practica oamenii astia si la ce s-au nascut a doua oara nu stiu, ca numai rau fac in lume.
Un alt exemplu de HIDOSENIE ERUDITA pentru care am un dispret profund este aceea a "culturarasilor" de prin GDS si in principal a Grupului Paltinis.
Acestia sunt niste autori de mana a doua care s-au facut mari prin faptul ca au gravitat in jurul marelui Noica.
Plesu, Liiceanu, Patapievici.
Acest grup de politruci care s-au autodeclarat, cu tupeu, "societatea civila" sunt pentru mine intruchiparea RAULUI in societatea romaneasca.
De cate ori mi se vorbeste despre intelectuali, oameni de cultura, ma gandesc la acesti ipochimeni si imi vine sa vomit.
Cand mi se vorbeste de acesti indivizi, imi amintesc de ce scrie in Sfanta Scriptura:
"Paziti-va de carturari, carora le place sa se plimbe in haine lungi, care iubesc plecaciunile in piete si scaunele cele dintai in sinagogi si locurile cele dintai la ospete"
Iata exemple de hidosenie erudita:
"Un popor cu substanţă tarata. Oriunde te uiti, vezi fete patibulare, ochi mohorati, maxilare incrancenate, fete urate, guri vulgare, trasaturi rudimentare.“ (din „Politice“ de H.R. Patapievici, ediţia 1996, pag. 34) – „Românii nu pot alcătui un popor pentru ca valoreaza cat o turma: dupa gramada, la semnul fierului rosu.“
"Româna este o limbă în care trebuie să încetăm să mai vorbim sau... să o folosim numai pentru înjurături.."
"Toata istoria, mereu, peste noi a urinat cine a vrut. Cand i-au lasat romanii pe daci în forma hibrida stramoseasca, ne-au luat in urina slavii: se cheama ca ne-am plamadit din această clisa, daco-romano-slava, ma rog. Apoi ne-au luat la urinat la gard turcii: era sa ne inecam, asa temeinic au făcut-o. Demnitatea noastra consta in a ridica mereu gura zvantata iar ei reincepeau: ne zvantam gura la Calugareni, ne-o umpleau iar la Razboieni, si aşa mai departe, la nesfîrşit. Apoi ne-au luat la urina rusii, care timp de un secol si-au incrucisat jetul cu turcii, pe care, in cele din urma, avand o basică a udului mai mare (de, beţiile...) i-au dovedit."
"Radiografia plaiului mioritic este ca a fecalei: o umbra fara schelet, o inima ca un c*, fara sira spinarii"
"23 de milioane de omuleţi patibulari" (patibular = bun de spanzuratoare).
Iata, asta inseamna eruditie fara valori morale.
Culmea ironiei este ca, in pofida dispretului sau suveran fata de "omuletii patibulari", emitentului respectivelor panseuri nu i-a fost deloc rusine sa manance de ani de zile papica de demnitar platita din impozitele omuletilor patibulari.
Mai grav, nu l-am auzit niciodata pe individ retractand sau cerandu-si scuze pentru lucrurile astea. Si nu sunt lucruri spuse la manie, sunt scrise si publicate, bine gandite si asumate.
Iar acest individ conduce acum Institutul Cultural Roman, care se ocupa cu promovarea culturii romane peste hotare (nu mai spun cine l-a numit sa nu se revolte lumea ca indraznesc ...)
Sa citez un dialog despre acest individ, dintr-un articol de Corneliu Florea:
"Am fost in Romania si m-am sfatuit cu un vechi prieten bistritean. El judecator de 38 de ani, eu medic de 43 de ani.
- No, si ce-ti trebuie tie amu ?? ?
- Nimic, pentru mine.
- No, atunci da-l dracului.
- Trebuie sa ceara iertare poporului roman si sa plece de unde l-o pus
matrozu!
- Chiar ase?
- Chiar! Sa mearga sanatos, unde o vrea si sa-si scrie operele geniale fara ajutorul prietenilor, functiilor si propagandei. [color=red]Sa devina odata si om.[/color]
Prietenul meu a zimbit a neincredere:
- Ma, tu te crezi acolo la voi, in Canada?
- Si aici trebuie sa fie justitie!
- Du-te, tu! N-ai decit sa faci un denunt penal la Parchetul de pe linga Tribunalul Municipiului Bucuresti si-o sa vezi."
Inca o culme peste culmile nerusinarii infinite a acestui om, s-a gasit sa-si dea cu parerea si la alegerea patriarhului. Cum ca el l-ar vrea patriarh pe Rafail Noica ...
Ca sa vezi ...
Mentorii si protectorii lui spirituali (si materiali) sunt Plesu si mai ales Liiceanu, "ucenicii" lui Noica ... iar el, ucenicul lor, il propune patriarh pe ... fiul lui Noica!
Curat moralitate! Ei se promoveaza si se premiaza intre ei, unul pe altul isi pun pile la burse de tot felul, Liiceanu ii publica pe toti ...:D
Acum, voia sa promoveze si un patriarh ...

sa nu ne inselam si sa credem ca un om poate percepe adevarata frumusete interioara a unui om placut in fata Lui Dumnezeu. se poate sa perceapa o farima din bogatia/frumusetea interioara, dar nicidecum intregul. cine este placut/frumos/bogat sufleteste, va avea grija ca sa nu se vadeasca oricui si oricind.
asa ca, ce credem noi ca observam la unii sau la altii, poate fi nu doar o parere, ci chiar mai mult, o fantasma/iluzie.
si nu au nevoie oamenii frumosi sufleteste sa fie admirati de catre altii, ci doar de catre Dumnezeu.

dupa umila mea parere, un om frumos sufleteste trebuie in primul rind sa fie SMERIT, pentru ca asta iubeste cel mai mult Domnul la om, Smerenia.

Daca tot se vorbea de educatie, i-mi expun si eu parerea: cred ca totusi educatia reflecta frumusetea interioara, dar nu toata educatie, da acea cu referiea la invatatura lui Dumnezeu. Daca o persoana este politicos/a si amabil/a cum este educatia sociala, nu iseamna ca este si blind/a, intelept/a si iubitor/e.
Si frumusetea interioara este iubirea, intelepciunea, blindetea si bunatate omului.

Din pacate,se pune foarte mare pret pe frumusetea exterioara,vrem nu vrem,ne confruntam fiecare om simplu cu aceasta realitate,si daca mai esti si putin dezavantajat vizibil din punct de vedere estetic,de la mama natura,reactiile celor din jur,de multe ori negative,vor trebui suportate toata viata...pana la batranete,cand acest aspect nu mai prezinta interes.
Cat despre frumusetea interioara,astea sunt povesti si numai povesti,nimeni nu prea tine cont de ea...cine are nevoie de ea cand se promoveaza cu atata nonsalanta aspectul fizic,sexul,prostia si analfabetismul,ca sa nu mai spun de bogatia si iar bogatia mediatizata atat de des,bogatia celor fara scrupule.
Uneori ma intreb si eu,cu o dezamagire in suflet,unde va ajunge omenirea oare?,ca merge pe un drum "cam larg".

Pai, Dumnezeu sa tina cont de frumusetea interioara. Ca omul, cand e sa-si aleaga o sotie, reuseste sa o aleaga pe cea frumoasa fizic. Are slabiciuni. Iar parintii isi doresc sa se casatoreasca copilul lor cu cineva bogat, cu relatii, cu zestre, ca de- ei sunt mai maturi si stiu mai bine, au trecut prin destule.
Intrebarea e: mai exista Don Quijote?

cod_gabriel
in articol se spune: "Nebunii intru Hristos" nu aleg aceasta nebunie ca pe o forma de asceza, ci sunt alesi de Dumnezeu sa faca asta. O fac "fara voia lor". Acolo ii ducea drumul ales. Si tot acolo au savurat gustul adevarului adevarat si riscul libertatii.
asa cum Maicuta Domnului a fost aleasa de catre Dumnezeu, asa cum Apostolii au fost alesi de Dumnezeu, asa si acesti "nebuni dpa Hristos" sint alesi de catre Dumnezeu.
de ce?
tocmai pentru ca sint SMERITI, asa cum au fost inaintea lor Maica Domnului si Sf. Apostoli
Mare taina este smerenia, mai ales pentru noi, oamenii, fiinte rationale.:) oare citi sint rationali, in adevaratul sens al cuvintului?

"Nu te mandri cu frumusetea ta din afara; frumusetea trupeasca fara cea duhovniceasca nu e frumusete, ci slutenie" (Prot. Avr. Necrassov)

Un om este cu adevărat urât atunci când nu iubeşte, nu atunci când nu este iubit.

De ce gandul se duce cand vorbim de frumusetea exterioara doar la pacat. Au doara nu Dumnezeu ne-a lasat atatea frumuseti sa ne bucuram de ele? E pacat sa te bucuri de cele lasate de Domnul?! Nu vorbesc de mandrie, patima, ci doar de bucurie!
Cine nu se bucura de amintirea merelor coapte in soba, de caldura unui foc in soba si bucuria de a sta alaturi de prieteni si de a bea o cana de vin fiert? Cine nu se bucura de vederea unui chip frumos si luminos, de zorile unei dimineti si crestele unor munti, de apele limpezi ale unui lac si linistea amiezelor de vara si racoarea unui pepene zemos? Toate acestea fac parte din " lumesc"...
Apoi, ce poate fi mai minunat decat sa descoperi partea frumoasa a fiecarui om, chiar si acolo unde nu te-ai astepta sa gasesti nimic?
Intr-adevar, descoperim pe zi ce trece ca valorile se rastoarna, ca aspectul fizic conteaza din ce in ce mai tare, dar nu e neaparat ca un aspect fizic minunat sa ascunda o uratenie sufleteasca. Si sub ceea ce e vident ca uratenie sufleteasca, intotdeauna se gaseste un graunte de frumusete, pe care nu ne " coboram" sa il descoperim; sa nu ne "murdarim" oare?! sau ne consideram prea buni ca sa mai acceptam ca putem afla frumusetesufleteasca si in alt suflet?

Povestea vulturilor aurii
Se spune ca, departe, exista un loc foarte frumos, în care traiesc vulturii aurii. Nu toate penele lor au aceasta culoare nobila, ci numai o aripa; la masculi, cea dreapta, iar la femele, cea stânga. An de an, pe masura ce puii cresc, parintii pleaca în ultima lor calatorie: zboara zile îndelungate pâna ajung la Muntele Linistii. Acolo unde au murit si parintii lor.
Si se mai spune ca într-un an, oprindu-se sa se odihneasca peste noapte, ultima calatorie a devenit cât se poate de trista: vulturii au fost prinsi, printr-o mestesugita cursa, de catre niste oameni care credeau ca se vor îmbogati vânzând penele care straluceau ca soarele. Au taiat pasarilor preafrumoasele aripi si le-au agatat la brâu, ca pe niste scalpuri. "Ei, acum sa se târasca pe jos, ca niste serpi, pâna mor. De ce au vrut sa moara în Muntele Linistii?" - a întrebat unul dintre ei, care nu se gândea niciodata la moarte.
De durere si de amaraciune, vulturii mai slabi au murit imediat. Însa cei tari se încapatânau sa zboare cu o singura aripa. Fâlfâiau din ea, cu rabdare, având o vointa nepamânteana; dar tot nu puteau zbura. Se gândeau cu tristete: "Ce vor zice puii nostri, care vor veni la anul sa moara lânga trupurile noastre, când vor vedea ca nu am ajuns la Muntele Linistii?"
Sprijinindu-se unul de altul, si gândindu-se la urmasii ramasi acasa, doi vulturi au simtit cum suferinta începe sa li se aline. Si stând asa, asteptând parca sa le creasca aripi, ei au simtit ca durerea se preschimba în putere.
Da, da, chiar asa: stând lipiti unul de celalalt, durerea li se preschimba în putere. Au încercat sa zboare astfel; la început fâlfâiau din aripi încet, plini de sfiala, si apoi din ce în ce mai puternic. Pe masura ce se ridicau, de jos se vedea un singur trup, cu doua aripi. Se vedea o singura cruce.
Luându-se dupa ei, s-au ridicat si alte cruci; s-au ridicat spre Muntele Linistii... "

Marta, sper ca motto-ul tau de la fericitul Augustin nu il folosesti ca un pretext pentru a face chiar ce vrei tu, pentru ca stim bine ca chiar putem face ce vrem noi, dar nu toate ne sunt de folos dupa cum spune Sf. Ap. Pavel si pe deasupra nu se stie daca lucrurile facute in deplina libertate si dupa placul nostru sunt si placute lui Dumnezeu, ;)

Frumoasa poveste! :) A fost ca un fel de pilda, chiar mi-a placut, adica are un "miez" plin de invatatura din care ar trebui sa luam exemplu si sa aplicam in viata noastra. Eu cred ca cealalta aripa lipsa vine de la Dumnezeu, care vede ca noi vrem si am facut primul pas, ca apoi sa vin El sa ne sprijine sa mai facem inca 10 pasi cu ajutorul Lui :)

Cam asa ceva.;);)

o povestioara pe care tocmai am primit-o si eu de la o prietena, si m-am gandit sa v-o impartasesc:

Era odata un barbat care sedea la marginea unei oaze la intrarea unei cetati din Orientul Mijlociu. Un tanar se apropie intr-o buna zi si il intreba:
- Nu am mai fost niciodata pe aici. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Batranul ii raspunse printr-o intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Egoisti si rai. De aceea ma bucur ca am putut pleca de acolo.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Putin dupa aceea, un alt tanar se apropie de omul nostru si ii puse aceeasi intrebare:
- Abia am sosit in acest tinut. Cum sunt locuitorii acestei cetati?
Omul nostru raspunse cu aceeasi intrebare:
- Cum erau locuitorii cetatii de unde vii?
- Erau buni, marinimosi, primitori, cinstiti. Aveam multi prieteni acolo si cu greu i-am parasit.
- Asa sunt si locuitorii acestei cetati, raspunse batranul.
Un negutator care isi aducea pe acolo camilele la adapat auzise aceste convorbiri si pe cand cel de-al doilea tanar se indeparta, se intoarse spre batran si ii zise cu repros:
- Cum poti sa dai doua raspunsuri cu totul diferite la una si aceeasi intrebare pe care ti-o adreseaza doua persoane?

- Fiule, fiecare poarta lumea sa in propria-i inima.
Acela care nu a gasit nimic bun in trecut nu va gasi nici aici nimic bun.
Dimpotriva, acela care a avut si in alt oras prieteni va gasi si aici tovarasi credinciosi si de incredere.
Pentru ca, vezi tu, oamenii nu sunt altceva decat ceea ce stim noi sa gasim in ei.

CAre e problema ta in aceasta privinta?! Inseamna ca nu stii ce e aceea libertate de-mi pui aceasta intrebare... Inafara iubirii nu exista libertate, dupa cum nu exista iubire si libertate inafara lui Dumnezeu. Dar nu despre asta e vorba in intrebarea ce mi-ai pus-o , asa-i?! Nu facem exegeza la acest text, insa intrebarea ta e un amestec in cele ce ma privesc doar pe mine si Dumnezeu, respectiv duhovnicul meu.
Iti spun eu ceva: la vara , ia un rucsac in spate si mergi vazand cu ochii spre inaltimile muntilor, cat mai sus si mai sus si roaga-te. Stai singur in cort, nu vezi pe nimeni cateva zile, vei cobori, iar vei urca cand vei avea timp, si atunci poate vei intelege ce a spus fer Augustin despre libertate si iubire. ( sau despre cele de folos asupra carora incerci sa-mi atragi atentia)

[size=4]Buna seara tuturor.Foarte interesant subiectul,interesante raspunsurile.Dar cati dintre noi ,sa fim sinceri, avem rabdare sa descoperim acea frumusete interioara? caci despre acea frumusete interioara plina de har, discutam aici.Cati dintre noi? foarte putini,nu vedeti,toata lumea se grabeste,nimeni nu mai are rabdare!???Cati stiu sa asculte?sa ofere suflet? foarte putini... este atata truda pentru cele ale trupului, pentru frumusetea fizica...pentru super haine,superparfumuri,supermasini,superfemei,superb arbati...:( trist dar asa este.Caci oameni buni ,ne trebuie multa RABDARE pt a descoperi ,,scanteia divina din fiecare om,,,frumusetea sufletului sau.Asa ca ,sa avem RABDARE ,si MULTA CREDINTA.Doamne Ajuta-ne!

Nu numai ca nu mai avem rabdare sa o descoperim, dar, indraznesc sa spun, multi dintre noi, nici macar nu o mai cautam, nu ne mai indreptam privirea catre ea, caci ne-am pierdut abilitatea de a o mai vedea.

Frumusetea interioara este cea a omului launtric si este data de prezenta lui Hristos. Cati mai luam seama la acesta, in ceilalti si in noi insine? Omul launtric este asta neglijat si ignorat astazi, intr-o maniera excesiva. Uitam ca prin pacat, batjocorim in noi si in ceilalti, "Chipul lui Hristos". Uitam ca singurele podoabe ale omului launtric sunt virtutile.

Si eu cred ca e mai mult o anumita structura sufleteasca, si e ceva greu de definit...dar care se simte.

Eu am vazut/simtit multe persoane frumoase sufleteste, care se disting printr-o anumita delicatete sufleteasca...oameni care te indoioseaza, te uimesc, si simti ca se detaseaza de mare masa...sunt cumva mai aparte, mai luminosi, senini, radiosi!

Dar nu cred ca se pune problema sa o cautam noi cu lumanarea neaparat, pentru ca eu sunt constienta ca fiecare om are in el ceva frumos, sensibil...de artist, insa mai este un aspect...decizia fiecaruia in parte de a-si cultiva frumosul din suflet, sau de a-l masca de caracteristicile negative!

Nu conteaza cat de mult cautam noi frumusetea interioara in cei care nu pun ei insisi accentul pe ea, conteaza si daca ea se observa si nu este prafuita, ruginita...asta e problema reala a omului, a sufletului sau!

Am cunoscut persoane, care foarte rar emit niste lucruri extrem de interesante si de frumoase..care tin de arta, de sentiment, de o viziune originala si deosebita asupra lumii, naturii, dar acestea sunt doar franturi din ceea ce aleg ei sa fie...in general fiind concomitent si vulgari, rautaciosi, invidiosi, grandomani si atei!!!

Deci eu o vad, si cred ca toti o vedem, dar in acelasi timp vad si ce procentaj din ea il caracterizeaza pe individ, vad tabloul complet, alegerea lui, deci practic reflexia eu-lui sau....deci nu cred ca nu mai avem ochi de vazut, sau rabdare...pentru ca frumusetea interioara nu e ascunsa, mascata sau dubioasa...e ceva ce poate vedea/simti oricine...cred eu!

Superb!Multumim pentru povestirea ta frumoasa si plina de intelepciune!
Poti sa imi spui,te rog,ce provenienta are?Chiar as fi curioasa sa stiu...

Se spune ca ochii sunt poarta sufletului...intr-adevar frumusetea interioara a unui om se vede in ochii acestuia, nu culoarea lor ci acea sclipire dumnezeiasca care iese din suflet prin ochii care te face sa tresari iar in ochii sfintilor...de multe ori nu te poti uita, decit asa sa te indulcesti o clipa, din pricina nevredniciei...
Nu cred ca principala sursa a frumusetiii interioare e educatia, e si ea un factor, dar principalul factor e harul dobindit: prin rugaciune, curatie si trairea dupa Dumnezeu.
V-ati uitat in ochii unui copil mic (cam pina-n 4-5 ani, dar si dupa poate) botezat? Parca vezi Raiul in ochii lui...
Mi s-a intimplat sa asist la moartea unei batrine, 95 de ani, care era paralizata la pat de citiva ani si statea numai pe o parte,abia mai vorbea si minca, cind o schimbau avea niste dureri ingrozitore caci avea niste rani pe spate de i se vedeau oasele..inainte sa moara cam cu o ora- doua, cind m-am uitat in ochii ei m-am cutremurat - ochii ei frumosi, albastri, straluceau de o lumina nefireasca, dumnezeiasca as putea zice....aceasta batrina cocorjata,incretita, veche de zile, avea o frumusete extraordinara!

Este frumusetea omului care nu gandeste si nu savarseste raul.

Harul dumnezeiesc nu se poate salaslui decat intr-un loc gatit lui, o inima curata. Odata ce patrunde in inima omului, harul se odihneste si oglindeste pe chipul aceluia, il lumineaza, il innobileaza, il infrumuseteaza. Chipul unuia ca acesta graieste in mod negrait si tainic cele ale inimii sale. Vazandu-i chipul, parca-i vezi inima.

Nu e de ajuns sa ai in fata oameni care au chipul luminos, trebuie sa fii si tu pe cale spre dobandirea acestui chip. Altminteri nici nu observi lumina de pe chipul lor.