Ce este mai important pentru un calugar? Ascultarea, sau Constiinta proprie? Aceasta in cazul in care viata unei terte persoane depinde de aceste doua aspecte.

Eu zic ca atata timp cat unui calugar nu i se cere un lucru necuviincios de facut si care nu il face sa incalce regulile calugariei, eu zic ca ASCULTAREA este mama invataturii si tot odata un mod de smerire. Ascultarea este cea mai buna arma de care ne putem folosi impotriva vointei noastre si sa nu uitam: constiinta ne poate insela, dar poate fi si gand bun, daca ne mustra. Asa cred eu. Daca gresesc, sa ma corectati :dozingoff:

Avem exemplul cu ACHACHIE ,care a fost batut mereu de duhovnicul lui,dar el prin ascultare a obtinut cununi si un sfint parinte i-a zis batrinului caca nu moare cel ca s-a aflat tot timpul sub ascultare.Fiind strigat la mormint de catre parinte el i-a raspuns .Vazind aceasta batrinul lui si-a vazut gresala si si-a facut o coliba linga mormintul lui Acachie,ca sa-si plinga pacatele si sa fie iertat.De altfel sisfintul SILUAN a recunoscut ca in ispitele pe care le-a avut in manastireca sacultarea te scote din iad

Intr-adevar,aceste doua lucruri sunt tot atat de importante,mai ales in cadrul monahal ascultarea nu mai cere ratiune,pentru ca ea aduce cu sine o putere fantastica,putere benefica.Insa,in societate primeaza constiinta,chiar daca,crestinii sunt atasati de invataturile duhovnicilor,acestia duc o mai acebra lupta cu societatea.
In zilele noastre s-a acutizat notiunea de incertitudine,mai ales pentru faptul ca oamenii se detaseaza tot mai mult de altruismul care ar trebui sa fie firesc,insuflat de credinta,alunecand astfel spre egism si interese individuale.
Fste greu de spus carui principiu sa te apleci mai mult ca si credincios,ascultarii sau constiintei,pentru ca in ziua de astazi ascultare o poate reprezenta si faptul ca "duhovnicul"sa oblige un ucenic sa-i gazduiasca amanta in chilie,impotriva vointei acestuia.Nimic nu trebuie sa ne mai mire,insa chiar si in acest caz,tot ascultarea primeaza,pentru ca acel duhovnic va raspunde singur pentru alegerile facute,iar tu,ca si supus ai ales din inceput "cu constiinta" sa slujesti maimarilor indiferent de situatie,iar acest indiferent este tare colosal si plin de posibilitati.Nu ne jucam cu martusiile si nici cu cuvintele..care ajungand sa se materializeze sa ajungem a nu le mai recunoaste...ca izvorate tot din constiinta noastra.
Mi s-a-ntamplat sa primesc canon,si nu putin,din gelozie,dintr-o nejustificata si absurda gelozie...ca sa nu spun si ne la locul ei.Am stiut de la-nceput ca este irationala,si i-am spus preotului respectiv,insa nu am ramas indiferenta la reactia acestuia si la cuvantului lui.I-am spus ca nu am timp sa fac un canon atat de mare,fiind la scoala si ca trebuie sa ma dezlege de el...altfel nu plec de langa el.Pana la urma mi l-a luat,si am plecat mai departe....
Deci,mai ales daca este vorba de calugarie,primeaza incontestabil ascultarea,fiindca constiinta ai cam lepadat-o in lume odata cu celelalte principii care in manastire par absurde,dar in lume ne ghidam dupa ele,in sens pozitiv.Asta se cere in spiritul monahal,dar personal cred ca NIMIC NU SE COMPARA CU CONSTIINTA UMANA,si aceasta trebuie sa aiba intaietate.

Scuzati-mi greselile,dau navala copii peste mine...din cand in cand.

Pai, in calugarie mi se pare ca exista votul ascultarii, nu cel al constiintei! (pe lang cel al saraciei si castitatii).
Totusi, banuiesc ca Tudor s-a referit la o situatie concreta, despre care nu ne-a spus destule date.
Am citit ca se poate face neascultare doar daca duhovnicul e eretic.

Eu cred ca nu este o contradictie intre constiinta si ascultare. Mai intai, constiinta ramane totusi vocea launtrica ce judeca actiunile noastre si ne calauzeste, pas cu pas, spre dobandirea cat mai deplina a virtutilor, care sunt calitati morale prin care reflectam in faptele noastre zilnice, compasiunea, dragostea si milostivirea lui Dumnezeu. Ea este capacitatea prin care ne recunoastem datoria de a savarsi fapte considerate morale sau in conformitate cu vointa divina. Constiinta este o dovada a demnitatii noastre de a fi dupa "chipul lui Dumneze" si cu ajutorul ei implinim voia lui Dumnezeu prin ascultare.

M-am gandit astazi,ascultand colindele lui Hrusca,pe care le ador,cum putem concepe ca am putea dispersa constiinta de existenta noastra?,nu se poate,fiindca tocmai pe baza acestei constiinte,daruite doar omului de catre Dumnezeu,ni se cere a ne pregati calea spre mantuire.Sunt conditionate una de cealalta,daca omul nu ar fi fost inzestrat cu aceasta constiinta(si dor el o detine pe pamant),atunci Dumnezeu nu ne-ar mai fi cerut absolut nimic,asa cum nu le cere dobitoacelor.

Ascultarea se face intru Hristos.
Doar ce m-am intors de la o manastire din Oltenia. Inca sunt patrunsa de sfintenia pe care am intalnit-o acolo.

eu cred ca si in cazul in care Duhovnicul, sa zicem ca da semne de erezie, ascultarea trebuie sa continue dar nu in a face ceva eretic ci pentru indreptarea acelei greseli, cine stie poate este o cursa, o incercare, aceea este crucea ta!

Duhovnicul ti-l iei "la bine si la rau" la fel ca pe o sotie/sot

Deh! Cununia e o taina.
In calugarie am inteles eu ca exista staretul manastirii si exista duhovnicul care poate fi alta persoana. Nu stiu cum e pentru calugari, dar noi, cei din lume putem sa schimbam duhovnicul daca vrem.
Ma gandeam la ascultare in calugarie, trebuie sa fie foarte greu cateodata. Adica daca duhovnicul iti da ascultare sa te duci sa sapi in zapada si sa plantezi seminte oparite, asa faci, iesi in frig. Daca zice sa nu primesti niste incaltari groase, bune, pe care cineva vrea sa le dea de pomana, tu asa faci, nu primesti. Am auzit ca sunt unele ascultari ilogice, spre incercare si calire. Ideea e sa inveti sa asculti.

Cea mai importanta este ascultarea. Si pentru a intelege de ce nu constiinta, voi reda cateva randuri din ceea ce a spus Mantzaridis: "Cand omul nu da ascultare glasului constiintei si incearca in diverse moduri sa o reduca la tacere, aceasta, treptat, se "toceste", amorteste sau chiar impietreste. Atunci cand constiinta inceteaza de a-1 mai mustra, omul trebuie sa ia aminte daca nu cumva aceasta se datoreaza nu curatiei lui, ci "tocirii" sau amortirii ei. In sfarsit, totala insensibilitate morala este impietrirea. Dar si invers, cultivarea unei constiinte timorate il chinuie si il pagubeste sufleteste pe om.

Pentru buna functionare a constiintei este nevoie de neincetata supraveghere. Astfel, constiinta omului se "subtiaza", devine extrem de subtila, eliberandu-se din ratacirea ce i-o provoaca iubirea egoista de sine si deschizandu-se adevarului iubirii. Proprie constiintei desavarsite este absoluta subtilitate sau subtirime si un nemarginit spatiu de miscare. Astfel, Sfintii se dovedesc a fi absolut neiertatori si fata de cele mai mici nedesavarsiri ale lor, desi imbratiseaza cu nemarginita dragoste intreaga lume.

Cand omul nu se ingrijeste de cultivarea constiintei lui si se preda, fara discernamant, raului si pacatului, apare constiinta pervertita. Aceasta nu doar ca nu mai distinge raul de bine, dar chiar ajunge sa socoteasca raul drept bine. Constiinta pervertita este mai rea decat cea impietrita. in sfarsit, aceasta constiinta poate duce la o religiozitate pervertita, care culmineaza in cultul raului."

Dar daca ai pe cineva bolnav in familie, care depinde cu viata de ingrijirea care i-ai putea-o da, fiind calugar, cred ca ceri binecuvantare si-ti ajuti parintele sau ruda aflata la nevoie.

calugarii au pornit pe o cale fara intoarcere in lume ,caci familia si-a lasat-o in mina si grija lui Dumnezeu.Orice iesire poate fi soldata cu o ispita periculoasa pt sufletul acelui monah sau monahii.

daaaaaaaa,ascultarea e numai pina la EREZIE.Cind e vb de erezie zici nu si la Duhovnic ,caci mai important este ce zic sfintii parinti.

Ascultarea presupune smerenie, insa smerenia nu trebuie confundata cu umilinta. Prin umilinta persoana este anulata si este redusa la stadiul de obiect. Ascultarea este necesara mai ales pentru societatea contemporana. Societatea contemporana cultiva si propune duhul autonomiei. Idealul ei este omul autonom, care nu asculta de nimeni si incearca sa se realizeze implinindu-si voia lui sau chiar impunand-o pe aceasta si celorlalti. Biserica, dimpotriva, cultiva si propune duhul ascultarii. Crestinii sunt "fiii ascultarii". Neascultarea, care si-a avut obarsia in mandrie, l-a instrainat pe om de Dumnezeu, l-a facut egocentric si l-a robit pacatului. Aceasta a constituit inceputul si caracteristica vietii "Impotriva firii". Dimpotriva, ascultarea, care se cultiva prin dragoste si smerita cugetare, il readuce pe om la viata cea "dupa fire". il elibereaza de robia pacatului si il repune in legatura cu Dumnezeu.

Din pacate s-a cultivat ideea ascultarii orbesti care ar fi o virtute.

Ascultarea nu e un obiectiv ci un mijloc, scopul fiind sa nu mai creada omul mintii sale, sa descopere caracterul înselator al propriilor gânduri.

Cultivarea orbeasca, fanatica a ascultarii, duce la dereglari psihice.

Corect Traditie, in toate trebuie sa avem discernamant.

Noi gandim din carti, in realitate lucrurile se petrec mult mai firesc.

Traditie, nu stiu pe nimeni din cei care au fost ucenici ai marilor duhovnici sa fii ajuns la dereglari psihice. Aaaa, daca facem ascultare intru totul de cine nu trebuie, cu siguranta ca putem ajunge si la astfel de stari. Nu tot omul de langa noi este duhovnic, asa ca acestuia nu trebuie sa-i dam ascultare totala.

Duhovnicul il reprezinta pe Insusi Hristos, nu trebuie sa judeci. Cere ce doresti si ti se va da de catre Hristos. Adica sa nu mai pacatuiesti:p

Nu e vorba de dereglari vizibile, omul se comporta aparent normal dar înaluntrul sau se construieste un sistem de idei care opacizeaza sufletul fata de lucrarile harului.

Traditie, nu uita ca de multe ori omul nu este in stare sa cunoasca ce ii este cu adevarat de folos. Lucruri aparent rele ii pot fi de folos, altele aparent bune il pot vatama. Iata de ce este nevoie de duhovnic.

Când eºti bolnav, intri în farmacie ºi alegi medicamentul pe care-l ºtii cã este cel mai bun. Dacã boala se complicã trebuie sã mergi degrabã la un doctor. Dacã nu suporþi tratamentul îi spui si doctorului. ªi aºa stai în comuniune la lucrul cel bun, în Bisericã.
Doar Dumnezeu poate sã facã cu noi Binele.Eu am experimentat că aşa cum spune cartea ascultarea este mai mare ca rugăciunea şi apoi ca teologia. Prin ascultare se naşte voia lui Dumnezeu care ţi se potriveşte chiar dacă este dificilă. Dumnezeu păzeşte adevărul în veac şi dă vindecare la tot cel căzut.

Marta şi Maria
Mi-amintesc uneori, de parcă acum s-ar petrece, câte minunăţii mai făceam în mănăstire mea de suflet. Te mişcai continuu sub două porunci: una, care te trimetea la rugăciune şi alta, care te trimetea la muncă. Si cea care te trimetea la rugăciune striga: ,,Să daţi drumul animalelor să se ducă, să scăpăm de ele ca să veniţi şi voi la biserică!”
Şi , ce să vezi?! într-o noapte s-a uitat poarta deschisă. Dimineaţa: Nu-s oile! Caută în toate părţile şi pe la nouă, iată: oile veneau acasă cu burţile pline. Se pare că le era sete drăguţelor. Acum mai scapă şi tu de jivine!
Cea care te trimetea la muncă zicea: ,,Mamă, să paşteţi oile zi de zi, că oile pasc şi duminica! Dacă o fi să moară, mor toate!”
Şi ,iată, într-o zi scăpară pe lucernă de se umflau toate din ce în ce, că se uitau săracele cu nişte ochi de parcă-ţi spuneau: ,,Ce ni se-ntâmplă?”
Atunci, dăi cu apă şi oţet, taie-le urechile. Şi au scăpat, însă nu toate. Aşa că de aceea-i bine să nu zici nimic de rău despre nimeni, că Dumnezeu lucrează şi nu noi, ci doar atât: Doamne, iartă-mă! Doamne, ajută-mă!

Cand alegi sa mergi la manastire, alegi sa mergi la ascultare. Manastirea iti descopera in monah pe omul care vrea sa asculte. Asadar, trebuie sa se accepte ca ascultarea este ascultare de Dumnezeu, in numele lui Dumnezeu, din dragoste de Dumnezeu, pentru imparatia cerurilor. Dorotei de Gaza recomanda: "Marturiseste totul staretului tau, si fa tot ce va hotara el, caci el stie ce-ti trebuie".

ascultarea
 

pai la calugarie esti intrebat de ce ai venit frate .....etc... apoi ti se cere sa faci ascultare in manastire pana la sfarsitul vietii si nu sa faci voia ta. pt ca ascultarea e taierea voii iar constiinta e voie proprie.constiinta are valoare doar in cazul marturisirii pacatelor. restul e ascultare

Eu nu vad o contradictie intre constiinta morala- glasul lui Dumnezeu din om- si ascultare. Atat constiinta morala cat si ascultarea se raporteaza la voia lui Dumnezeu exprimata prin legea morala. Morala crestina face distinctie intre constiinta morala si constiinta psihologica. Poate intre constiinta psihologica si ascultare sa existe contradictie, pentru ca omul poate fi si autonom.

Dar ce se intampla daca staretul/stareta acelei manastiri cade in erezie [propovaduieste invataturi gresite dpdv duhovnicesc]? Oare maqi trebuie facuta ascultarea de astfel de staret/stareta? Aici, cred, intervine glasul constiintei care iti va spune sa nu mai faci ascultare de acela/aceea.

Corect, Razvan. Eu as spune ca Dumnezeu tainic ne va feri de aceasta erezie. Si eu sunt de acord ca nu putem face ascultare de un eretic de dragul ascultarii. Ca si cum ne-am lasa sa fim calauziti de un orb.

Daca staretul cade in erezie, atunci trebuie supus cercetarii episcopului locului si nu puterii de judecata a monahului. Monahul fara ascultare, e asemanator cu pomul care nu rodeste niciodata.

Sa inteleg ca episcopul nu poate gresi? Oare nu e si el om?!?