O mie de zile in genunchi pe o piatra
Am citit astazi ca timp de o mie de zile Sfantul Serafim de Sarov s-a rugat in genunchi pe o piatra de granit, iar cand, spre sfarsitul vietii, cineva a gasit piatra si i-a adus-o, Sfantul a zis: "Simeon Stalpnicul a stat 47 de ani in picioare pe un stalp. In comparatie cu el, ce-am facut eu?".
Ce minunata este smerenia, mereu gasesti alte exemple si niciodata nu te opresti la tine.

Campionat?

iar noi stam pe o pernuta sau in pat ca nu cumva sa ne jupuim pielea fina de la genunchi. :satisfied:
o adevarata pilda ne-a dat sfantul..

Nu cu ironie trebuie sa postezi, daca nu este evlavie , atunci sa existe respect.

Mie-mi place ironia bine plasata...

ce vreti sa spuneti, ca nu-i bine sa te smeresti? :hmmm:

Cod-gabriel : Fara nici o unda de rautate, poate nu-ti dai seama, ca n-ar trebui sa postezi asa ironic ci ar trebui sa navighezi pe alte site-uri, aici nimic nu ti se potriveste, esti in alta barca, du-te daca nu simti nimic, iti scri pacate in mod gratuit.

Pe 2 ianuarie 2008, s-au implinit 175 de ani de la trecerea la cele vesnice a Sfantului Serafim de Sarov, Dumnezeu sa-l odihneasca!
" Dobandesti duhul pacii si mii de oameni din jurul vostru se vor mantui."
Aceste cuvinte celebre ale Sfantului Serafim de Sarov rezumau nu numai invataturile sale duhovnicesti, ci si marea implinire a vietii sale. Prin post, lupte duhovnicesti, rugaciuni si smerenie, Sfantul Serafim de Sarov a dobandit duhul pacii,a stralucit ca un inger pamantesc si ca un om ceresc. El este indragit de poporul rus si este socotit printre cei mai cunoscuti si mai indragiti sfinti ai Bisericii Ortodoxe.
Cu mult drag, icamilin DOAMNE AJUTA!

In cazul de fata, este badaranie nu ironie !

DOAMNE FERESTE!, chiar nu ti-e frica, annamarria???
Am intrat intr-un nou an, cu speranta sa fim mai buni, nu-mi vine sa cred, ce vad si ce citesc. Sa va ierte bunul Dumnezeu, ca nu stiti ce ziceti!!! icamilin

Mai asta este o nevointa care a ales-o Sfantul Serafim de Sarov ..dar care dintre noi avea evlavia lui..?

Nu stabilesti tu ce mi se potriveste si ce nu. Poate tu ai o viziune deformata asupra crestinismului, te-ai gandit la asta?
Eu unul dezaprob total automutilarea si autoschingiuirea in numele lui Hristos, mi se pare imorala si de-a dreptul perversa. Si nici nu cred ca vine din pocainta si smerenie, ci din vanitate si chiar placere. Cred ca la mijloc, in cazul automutilarilor si schingiurilor, sunt unele tulburari de personalitate mascate sub forma credintei.
Mi se pare absolut aberant sa consideri ca Dumnezeu te-ar aprecia in vreun fel pentru ca te schingiui ca un dement. Ar insemna sa cred intr-un Dumnezeu al raului, nu al bunatatii si iertarii, daca as crede ca se cere asa ceva de la oameni.
De asemenea, fac distinctie intre basmele medievale si credinta, adica intre credulitate si credinta. Iar credulitatea multora cred ca nici macar nu este sincera, ci simulata. Povestile acelea cu Maica Domnului care tot vine si ii indruma pe unii sau altii sunt mult prea frecvente la noi si la rusi. Mie tare-mi miroase a altele decat a evlavie - mai degraba a ars - in cazul sursei unora dintre aceste basme.

Nu vreau sa deschid o polemica. Pentru ca dialog nu cred ca putem avea, tinand cont de postarile tale. Ce ma deranjeaza este atitudinea ta sceptica fata de anumite minuni, ca si cum noi orbi fiind, incercam sa descriem lumina celor care se bucura de vedere. Sa avem evlavie fata de taina. L.Blaga spunea: "Cand esti in fata unui mister nu cauta sa-l desluseti, ci cauta sa te adancesti". V. Lossky "Nu cauta sa cobori taina la nivelul ratiunii, ci cauta sa ridici ratiunea la nivelul taine".

Dar trebuie mai intai sa fii in fata unui mister. Sa zicem ca intamplarile din vechime nu le mai putem cerceta, dar cele care implica pe sfintii sau oamenii mai apropiati de noi puteau fi atestate. Exista vreun martor ocular la intalnirea dintre Arsenie Boca si Maica Domnului, sau intalnirile dintre Serafim din Sarov si Maica Domnului?
Ce mistere, misterele presupun intamplari, fapte inexplicabile, dar trebuie sa existe faptele. Niste povesti (anonime in cazul lui Arsenie Boca) nu sunt nici un mister.
Iar cat despre mister, taina, in sensul de dogma inaccesibila mintii omenesti - nu cred ca povestile acelea au fost ridicate la rangul de dogme crestine, din fericire.

De ce, de cine sa-mi fie frica?:|
Ironia aceea nu mi s-a parut batjocura ci mai degraba un punct de vedere...care dupa parerea mea contine o boaba de adevar...Evlavia si credinta, nici chiar smerenia nu se masoara dupa nevointele cuiva ( nevointele sunt doar mijloc)...cititi-l pe Sf. Pavel, pe Steinhardt...pe cine vreti. Daca faci astfel de masuratori ajungi sa faci un fel de "campionat" dupa cum bine spunea cod_gabriel

Totusi nu neg smerenia Sfantului...

Probabil ar trebui sa te gandesti la Sfantul Ioan Botezatorul care purta haina din par de camila, care traia in pustie doar cu lacuste si miere...si Mantuitorul nu l-a certat pentru asta, ba a spus despre el...stii ce a spus despre el?:)

Dar ai vreo informatie ca se si schingiuia?
El nu s-a izolat complet de oameni, desi traia in desert, ci ii boteza, nu? Nu s-a izolat cautandu-si doar propria mantuire in nevointa, in varful unui stalp. Ci a predicat.
Ar fi fost o bataie de joc sa se chinuie singur, cand il astepta martiriul. Suferinta pentru Hristos, martiriul, e una, iar suferintele pe care ti le provoci singur sunt cu totul altceva. In astea nu vad nimic onorabil, daramite sfant. Suferintele vin ele, trebuie sa le suportam cu demnitate, nu sa ni le provocam singuri.
Daca apostolii s-ar s-ar fi retras cautandu-si mantuirea in pesteri sau pe stalpi, astazi nu ar fi existat crestini.

Pai haina din blana din camila ii jupuia pielea...asta nu e o forma de schinguire?
Si in legatura cu apostolii...nu toti sunt chemati sa fie apostoli...fiecare cu rolul sau. Pustnicii se roaga pentru lume...

Acum aud prima data ca blana de camila ii jupuia pielea. N-as putea sa ma laud ca am purtat asa ceva, dar parul de camila se foloseste si azi pentru imbracaminte si este un material calduros si usor. Era folosit in mod curent de pastori. In noptile reci ale desertului, parul de camila le era cu siguranta de folos. In plus, imbracamintea din par de camila trebuie sa fi fost si foarte trainica, lucru util cuiva care-si duce viata in desert.

Apoi nu stiu...eu intotdeauna asa am auzit ca parul de camila e foarte aspru si zgarie pielea. Ceea ce ai spus tu e par de camila prelucrat...nu cred ca Ioan avea asa ceva
Uite ce am gasit pe wikipedia
"Camel hair is, variously, the hair of a camel; a type of cloth made from camel hair; or a substitute for authentic camel hair; and is classified as a specialty hair fiber. When woven into haircloth, using the outer protective fur called guard hair, camel hair is coarse and inflexible. However, other varieties of camel hair cloth—especially those that blend camel hair with wool— or from the pure under coat are soft and plush. Pure camel hair, frequently used for coats, is gathered when camels molt in warmer seasons. This under coat is very soft, and is separated from the dense, coarse guard hair for cloth use."

Daca intelegi engleza...

:D
Si eu tot de acolo am citit ... da, inteleg engleza .. :D

Gabriel uiti ca dragostea nu se poarta cu necuviinta.

Ce scriu eu nu are nimic nimic necuviincios. Sinceritatea care respecta anumite limite in special in ceea ce priveste vocabularul, nu este necuviincioasa.

:)dragii mei, sa nu confundam si sa spunem ca e vorba de campionat sau mai stiu eu ce. Aici este vorba de dragostea sfintilor. Sfintii ajung sa se nevoiasca astfel fiindca doresc sa-si apropie tot mai mult sufletul, de Domnul. Sf. Parinti doar spun asta, cu cat trupul este supus mai mult nevointelor, cu atat se inalta mai mult sufletul. Nu trebuie si nici nu ne cere nimeni sa ajungem la inaltimea acestora - Sf. Serfaim de Sarov sau acel stalpnic.
Noi suntem mireni si fiecare sa faca atat cat poate, cu echilibru, frumos. Dragostea aceasta insa, a oamenilor indumnezeiti, noi nici macar teoretic nu o cunoastem, atunci stim practic ce au simtit ei ? Stim noi ce este dragostea ? Hai sa incercam sa o practicam macar la nivelul nostru, si sa ne minunam de dragostea pe care au avut-o sfintii.
Doamne ajuta-ne !

Romanul simplu cel ce nu cunoaste nici engleza, nici despre parul de camila, dar s-a aplecat cu respect in fata Lui Dumnezeu , iubindu-L din suflet, avea o vorba, gura bate. . . . sau mai avea una, daca tacea-i filozof ramanai. Asa cum era el mai simplu, din popor, spusele lui au valabilitate permanenta.

O pilda al harului Duhului Sfant lucrator in viata si cuvintele Sfantului Serafim a ajuns la noi cand, in noiembrie 1831, un crestin ortodox evlavios pe nume Nikolai Motovilov s-a intalnit cu Sfantul Serafim, notand convorbirea avuta. Notele lui Motovilov au fost transcrise si publicate de catre Serghei Nilus, care a scris urmatoarea introducere:

Aceasta descoperire este fara indoiala de importanta mondiala. Intr-adevar, in esenta nimic nu este nou in ea, pentru ca intreaga revelatie a fost data Apostolilor din chiar ziua Pogorarii Duhului Sfant, la Rusalii. Dar acum, cand oamenii au uitat adevarurile fundamentale ale vietii crestine si sunt afundati in intunecimea materialismului sau in indeplinirea rutinata si de suprafata a “nevointelor ascetice”, descoperirea Sfantului Serafim este cu adevarat extraordinara, asa cum si el insusi a socotit-o. “Nu-ti este dat numai tie sa intelegi aceasta”, spune Sfantul Serafim catre sfarsitul descoperirii, “ci prin intermediul tau, este data intregii lumi!” Ca stralucirea unui fulger, aceasta minunata convorbire lumineaza intreaga lume ce era deja cufundata in nepasare si moarte duhovniceasca, cu mai putin de un secol inainte de lupta impotriva crestinismului din Rusia si intr-o vreme in care credinta crestina se afla intr-o decadere accentuata in Vest. Aici Sfantul lui Dumnezeu ni se infatiseaza asemenea proorocilor prin care Insusi Duhul Sfant a vorbit.
Redam totul, cuvant cu cuvant, fara nici o interpretare proprie.
S. A. Nilus




SCOPUL VIETII CRESTINE

“Era joi”, scrie Motovilov. “Ziua era posomorata. Stratul de zapada masura 20 de centimetri; fulgi uscati si tari cadeau abundent din cer, atunci cand Sfantul Serafim si-a inceput conversatia cu mine, pe un camp din apropierea chiliei sale, de cealalta parte a raului Sarovului, la poalele dealului ce se coboara spre mal. Mi-a spus sa sed pe buturuga unui copac pe care tocmai il taiase si s-a asezat inainte-mi.

“Domnul mi-a aratat” spuse marele Staret (batran), “ca in copilarie ati avut o puternica dorinta de a cunoaste scopul vietii crestine, si ca ati intrebat, mereu, multe persoane duhovnicesti despre acesta”.
(..........)

http://serafimdesarov.trei.ro/

Exact despre asta e vorba, despre smerenia Sfantului, de-a se ruga si a sta in genunchi pe o piatra. Unde vedeti voi aici automutilare si autoschingiuire ?! Nici vorba!
Multumim Cozia pentru link, tot ce se poate spune despre Sfantul Serafim de Sarov, este foarte bine imortalizat in scrierile lui Motovilov si traduse din l.rusa in romanaeste de Serghei Nilus. Lectura placuta tuturor celor care aveti dragoste pentru sfinti.
DOAMNE AJUTA! cu mult drag, icamilin

Ignoranta nu e neaparat o virtute. Nici macar la romani.