Din experienta mea de viata de pana acum, am ajuns la concluzia ca Dumnezeu ne vorbeste, dar intr-un mod pe care, ca sa-l intelegi, trebuie sa ai macar deschidere catre ideea ca exista Dumnezeu si ca putem sa-i observam prezenta in ceea ce e in jurul nostru.
Cu sfintii, Dumnezeu vorbeste probabil si altfel - prin ingeri, prin Maica Domnului, prin alti sfinti, voci, etc.
Noi, oamenii obisnuiti insa, trebuie sa intelegem prezenta, bunatatea si voia sa din ce se intampla in jur.
De exemplu, cand ai pierdut orice speranta si renunti la toate demersurile ca sa realizezi prin proprii eforturi cel mai important vis al tau, intelegand ca numai o minune dumnezeiasca te poate ajuta sa-ti realizezi visul, iar dupa cateva luni ti se implineste fara sa faci nimic(asta dupa ce te-ai chinuit 10 ani fara sa reusesti), trebuie sa intelegi ca exista Dumnezeu, te-a auzit si a dorit nu numai sa te ajute, dar si sa-ti dea o dovada ca exista.
Asta mi s-a intamplat mie.
Si mi s-au mai intamplat si altele.
De exemplu, intr-o zi am facut o porcarie de care mi-a fost rusine si m-a facut sa ma dispretuiesc si sa ma intreb: fiinta asta sunt eu?
La cateva minute dupa aceea, imi bate la usa cineva. Cerea bani din partea unei fundatii pentru un copil bolnav.
Bineinteles, nu am facut legatura si am refuzat.
Peste vreo jumatate de ora, ies in oras cu o treaba si doar ce ies afara, ca ma si opreste cineva din drum sa-mi ceara bani. Abia atunci mi s-au aprins "beculetele de alarma" si am inteles ca s-ar putea sa mi se spuna ceva. De data asta am dat.
Altceva: mutandu-ma acum catva timp in casa noua, am gasit acolo cateva biblii neortodoxe (banuiesc ca protestante sau neoprotestante) lasate acolo de fostii proprietari. Una dintre ele am citit-o. Nu stiu daca erau toate identice, pe restul nu m-am uitat. Acum cateva zile, am fost printr-un anticariat de la Piata Universitatii si am cumparat doua carti. Una din ele era o carte de rugaciuni. Cand ma uit pe ea astazi, vad ca e greco-catolica. Cu ocazia asta am aflat ca Crezul greco-catolic este cel ortodox (Duhul Sfant purcede doar de la Tatal, nu si de la Fiul). E drept, ei ii spun Spiritul Sfant, dar e doar o denumire care desemneaza unul si acelasi lucru.
Ce am inteles eu din aceste intamplari legate de cartile altor culte, care ajung la mine accidental? Ca e bine sa le citesc si fac bine ca nu dispretuiesc alte credinte crestine si biserici, esenta fiind aceeasi. (O.K., de aici ii exclud pe cei care nu cred in Sfanta Treime, in divinitatea lui Hristos sau virginitatea Maicii Domnului - nu ca i-as dispretui, dar astea sunt aspecte esentiale ale crestinismului).

Cred ca ai inteles foarte bine. Am observat , din postarile tale, ca ai o atitudine nepatimasa asa cum trebuie sa fie un adevarat crestin care nu are voie sa judece si sa jigneasca pe nimeni mai ales cand este vorba de probleme de credinta. Dumnezeu raspunde tuturor celor care il cauta cu SINCERITATE, indiferent ca apartin ortodoxiei , catolicismului sau cultelor protestante. Am ajuns la aceasta convingere tocmai datorita imprejurarilor in care s-a produs intoarcerea mea spre credinta , imprejurari la care au contribuit impreuna o veche si foarte frumoasa icoana ortodoxa infatisandu-L pe Hristos, un film catolic (celebrul "Isus din Nazareth" al lui Franco Zeffirelli)si o biblie protestanta ( bibliile protestante erau aproape singurele pe care le puteai procura, cu mare fereala, inainte de 1990).

un material gasit pe acest site:

O minune antiecumenista

25 ianuarie 2007

Eu am iesit sa te impiedic, deoarece calea ta nu este dreapta inaintea mea.
Numerii 22, 32

Domnul nostru Iisus Hristos ne-a spus ca daca oamenii vor tacea, pietrele vor striga. Acest cuvant s-a adeverit atat in Vechiul Testament, cand "dobitocul fara grai, graind cu glas omenesc, a oprit nebunia proorocului" (II Petru 2, 16), cat si in Noul Testament prin calul Sfantului Haralambie, de ex., care a mustrat pe tortionarii sfantului.

Acelasi lucru s-a intamplat si in cadrul teribilei "saptamani de rugaciune pentru unitatea crestinilor". In ultima seara, joi 25 ianuarie 2007, la slujba desfasurata in catedrala patriarhala, s-a petrecut o minune dumnezeiasca.

Dupa cum este obiceiul, a fost incropita o slujba foarte politically correct, care sa nu ofenseze pe nimeni. In afara de ortodocsi, erau prezenti reprezentanti armeni, romano-catolici, greco-catolici, anglicani, luterani, reformati si toti ascultau slujba. Aceasta pseudo-slujba continea si citirea unei parti din Sfanta Evanghelie. Evident, fusese aleasa una care sa nu aminteasca nimic despre vreo posibila deosebire intre adevarul ortodox si minciunile eterodoxe. Fusese ales textul de la Sfantul Evanghelist Luca, cap. 24, versetele 44-52. Dar, fiindca gandurile Domnului nu sunt ca gandurile oamenilor (Isaia 55, 8), cel care a tehnoredactat la computer vrajmasa slujba a savarsit o greseala elementara: in loc sa introduca in slujba textul de la Luca 24, 44-52 a introdus textul de la Faptele Sfintilor Apostoli 7, 44-52 care se incheia cu urmatoarele profetice cuvinte, ce au fost citite de episcopul nostru ortodox, in auzul si spre uimirea tuturor eterodocsilor prezenti: "Voi cei tari in cerbice si netaiati imprejur la inima si la urechi, voi pururea stati impotriva Duhului Sfant, precum si parintii vostri, asa si voi! Pe care dintre prooroci nu l-au prigonit parintii vostri? Si au ucis pe cei ce au vestit mai dinainte sosirea Celui Drept, ai carui vanzatori si ucigasi v-ati facut si voi acum".

Din aceasta intamplare tragem cateva concluzii. Pe de o parte este un semn ca asemenea slujbe incropite "pe genunchi", fara acordul unor comisii liturgice sinodale si chiar pan-ortodoxe, sunt cu totul nefiresti. Pe de alta parte, Domnul cel milostiv, pentru incalcarea sfintelor canoane, ne-a rusinat in fata eterodocsilor, cum ca nu stim sa facem deosebirea intre textul Evanghelic si cel al Apostolului. De asemenea, este un semn de intrebare in ce priveste profesionalismul si grija pentru mantuirea eterodocsilor din partea unor slujitori ai administratiei noastre patriarhale.

Dar, mai mult decat toate, este o minune prin care Domnul ne-a aratat, prin cuvintele bineplacutului sau Mucenic Stefan si cu rugaciunile Slavitului Ierarh Grigorie de Dumnezeu Cuvantatorul, a carui pomenire se savarsea in ziua aceea, care este atitudinea crestineasca autentica pe care trebuie sa o avem fata de cei care s-au lepadat de dreapta credinta.

Sa luam aminte si sa spunem si noi precum Valaam dupa ce a fost mustrat de asina si de Ingerul Domnului:
"Daca aceasta nu este placut in ochii tai, atunci ma voi intoarce" (Num. 22, 34).

F.V.

Ma intreb cand o sa incepeti sa vedeti si voi minuni pro - ceva, orice.
Auzi, minune anti! Parca am vorbi de politica.
O fi fost "minune" (desi astfel de fapte marunte eu nu le-am considerat minuni, e prea mare cuvantul). Sau poate nu a fost nici o minune si cel carea tehnoredactat a gresit intentionat.
Oricum, aici era vorba despre mici intamplari din viata de zi cu zi, nu de patimi anti-, adica politica bisericeasca.

gabriel, este prima data cand intru pe site si mi-a placut mesajul si optimismul tau, cu ideea ca Dumnezeu ne vorbeste. sti ce se intampla, si ce practic nu inteleg eu ca de ce exista momente in viata mai ales cum traiesc eu in ultimii 3 ani, cand simt ca nimic nu merge bine, tot ce-mi doresc nimic nu se indeplineste si pe de alta parte persoane-i care in viata asta mie mi-a facut destul rau totul, absolut tot ii merge bine. cred ca toata lumea a trec prin momente din astea in viata dar eu sincer chiar nu pot sa-mi explic. multumesc f mult si sper sa fie ok mesajul, este o parerea de a mea

nu trebuie sa-ti para rau ca acelei persoane ii merge bine .bucura-te pentru el,roaga-te,nu purta ura si vei vedea ca iti va fi si tie bine.

Intervine inca o Mirela ,cea din Romania, care ii da dreptate din nou lui Gabriel. Eu nu sunt pro-ecumenism, nici anti, pentru ca nu stiu foarte bine ce scopuri are aceasta miscare. As vrea ,insa , sa nu ne mai privim cu suspiciune si chiar cu dispret, unii pe altii, crestini de diferite confesiuni, pentru ca , de vreme ce la nivel personal nu avem niciunul certitudinea ca pana la sfarsit vom fi mantuiti, atunci,cum putem afirma despre altii ca se vor mantui sau nu ? Atunci cand se pronunta asemenea condamnari drastice impotriva membrilor altor denominatiuni crestine sunt invocate mereu scrierile Sfintilor Parinti, pe care nu stiu cati dintre noi le cunosc si le interpreteaza corect, eu una recunosc ca nu le citesc. Dar , am o oarecare banuiala ca toata aceasta atitudine antiecumenista intalnita pe unele site-uri si in unele publicatii ortodoxe, si care s-a inflamat exact dupa moartea patriarhului Teoctist, cand era destul de clar ca succesor ii va fi mitropolitul Moldovei, nu este altceva decat reactia partidei adverse actualului patriarh, care nu a acceptat ideea ca a pierdut. Poate ca oponentii patriarhului Daniel spera ca prin acuze grave de erezie ,ecumenismul fiind catalogat asa de unii clerici, patriarhul, cu vederile sale mai largi si cu studii in strainatate la institute teologice protestante, va fi discreditat si ,cine stie, chiar inlaturat. Adica exact ce a spus Gabriel, totul este politica bisericeasca, doar biserica este institutie divino-umana, asa ca manevrele politice mai mult sau mai putine deschise nu-i sunt straine ierarhiei ecleziale. Iar noi astia mai mici si mai putin informati in loc sa discutam si iar sa discutam despre ecumenism, pe forumul acesta orice subiect am aborda ne intoarcem aproape inevitabil tot la ecumenism, am scrie depre problemele noastre sufletesti reale. Mie mi-a placut topicul deschis de Gabriel si mi-a parut rau ca timp de o luna nimeni nu a mai postat ceva.

Si acum vreau sa scriu despre o intamplare destul de amuzanta, la care pe undeva a lucrat si Dumnezeu, si din care am inteles ca El ne da ceea ce avem cu adevarat nevoie si nu ce ne inchipuim noi ca ne trebuie.Intr-o perioada din viata mea de eleva am fost foarte emotiva. Din cauza acestei emotivitati am picat la examenul de treapta a doua , la proba de matematica, desi la meditatiile particulare ma descurcam bine, iar patru din cele cinci subiecte ale examenului de mate stiam sa le rezolv. Emotia nu m-a lasa, insa, sa ma incadrez in timp, am lucract f. incet si nu am facut decat jumatate din test. Cand am devenit studenta la facultatea de istorie, noutatea si dificulatile sistemului universitar ca si sobrietatea unor profesori mi-au redesteptat emotivitatea aceea exagerata, pe care o credeam vindecata. Primul examen din prima sesiune era la Orint antic. Eram coplesita de numarul mare de cursuri pe care trebuia sa le invat ca si de zecile poate chiar sutele de nume de popoare si conducatori din vechiul Orient. Si la toate acestea se adauga emotia puternica ce crestea pe masura ce se apropia examenul. Asa ca nu am putut invata mai nimic . Cele mai grele cursuri mi s-au parut cele despre Asiria. Dupa ce le-am rasfoit si m-a luat ameteala vazand ce contin, le-am dat deoparte considerand ca nu pot sa le invat. Pana in ziua examenului ma tot rugam lui Dumnezeu sa ma ajute si sa-mi cada subiecte din acea mica parte a materiei pe care cu chiu cu vai reusisem sa o pregatesc. Ma rugam, mai ales, sa nu imi cada ceva din cursurile despre Asiria, pe care nu le putusem nici macar citi. La examen , care avea doua probe, scris si oral, m-am dus mai mult moarta decat vie. La proba scrisa am avut un subiect mic depre Egipt si unul amplu depre Asiria :(. Am luat un cinci amarat si a doua zi m-am prezentat la oral. Am intrat in sala a treisprezecea si am tras biletul cu numarul treisprezece care continea un scurt subiect despre scrierea hieroglifica si, curat ghinion, " a doua ridicare a Asiriei" cea mai stufoasa perioada din istoria statului asirian :dozingoff: In momentul acela am avut o reactie paradoxala , imi venea sa plang si sa rad in acelasi timp. Sa plang pentru ca Dumnezeu nu mi-a ascultat rugaciunile si, iata, am parte numai de subiecte asiriene,fiind pe punctul sa pic examenul, si sa rad pentru ca mi se parea caraghioasa aceasta insiruire de "ghinioane". Puteam sa devin superstitioasa in acel moment, dar nu s-a intamplat asa. Profesorul a vazut cat de pierduta eram si s-a milostivit de mine, m-a lasat sa spun ce stiam si mi-a dat ca nota finala 6, de incurajare. In momentul in care am iesit din sala m-a cuprins un sentiment de mare usurare, dar si de limpezire sufleteasca. Am inteles atunci ca nu aveam nevoie de "noroc chior", pentru ca eu asta ii ceream lui Dumnezeu cand ma rugam sa-mi cada subiecte din putina materie pe care o invatasem, ci de incredere in mine ca sa pot sa-mi inving emotivitatea exagerata. De atunci, cu ajutorul lui Dumnezeu, eu nu am mai avut nicio emotie la examene, am terminat facultatea de istorie cu medie peste noua si fara nicio restanta. Am urmat si a doua facultate si la fel nu am mai avut emotii care sa ma blocheze, simtindu-ma , mai ales la examenele orale ca pestele in apa:D

Scuze pentru literele mancate si pentru cacofonia pe care am produs-o. Deh, mai fac si profesorii greseli.

Imi vine sa-ti pun o intrebare Mirela, si mi-e teama sa nu te superi, si n-as vrea asta. Dar daca ai terminat istoria, cum de nu te-a tentat sa studiezi crestinismul de-a lungul veacurilor si sa-i citesti pe Sfintii Parinti la care se face atata referire pe forum? Doar ei au fost sfinti si au scris insuflati de Duhul Sfant.

Si mie mi s-a intamplat ceva legat de examene. In anul III, materia era multa si nu stiu cum, dar nu am mai reusit sa invat decat cam jumatate din materie la marea majoritate a disciplinelor.
In acelasi timp, in acel an am avut o nenorocire in familie.
Nu stiu cum s-a facut, dar la fiecare examen mi-au picat, fara exceptie, subiete numai din materia invatata (pe atunci nu erau grile si la examen aveai de regula 2-3 subiecte). A fost cel mai bun an universitar al meu in privinta notelor - am luat numai 9 si 10 la toate disciplinele.
Desi nu eram credincios pe atunci si nici prin minte nu mi-a trecut sa ma rog, mereu m-am gandit ca trebuie sa fie un fel de compensare.

Nu dori sa ii mearga rau si nu-ti pierde vremea comparandu-te cu altii. Asta naste invidie si e o irosire.

Dumnezeu stie ce avem nevoie ,El ne da ,poate ce ceri tu nu iti e de folos.
Mai bine sa cerem cele sufletesti ,cum ar fi sa ne vindecam de anumite patimi ascunse ,sa ne fie iertate pacatele ,sa nu mai pacatuim, etc.
Iar sa ii cercetam pe altii ,cum a spus Gabriel ,naste invidie si mandrie.
Mie imi e mila de aceia carora le merge bine-in sensul material - si n-au habar de Dumnezeu ,sau sunt caldicei.

anita, s-a mai discutat pe tema asta. in primul rand, "a-ti merge bine materia", a fi bogat/sarac este ceva f. relativ, depinde f. mult de sistemul de referinta si in special locul dpdv geografic. de ex., ceea ce in RO este considerat "bine"/bogat, aici in SUA sta in partea opusa, adica la "saraci".

pentru cei care nu realizeaza asta, sa stiti ca bogatii au o cruce mult mai grea de dus decat saracii.

Am intalnit si eu atat de multe voci care marturiseau despre: mancarea masurata, somnul scurt, plecarea genunchilor pe cat se poate, cuvant putin, culcarea pe jos si multe altele care pot "imblanzi" trupul. Sunt bune si acestea. Dar sa nu uitam ca putini s-au umplut de lumina si L-au marturisit pe Domnul doar printr-o privire catre tine, doar printr-o trecere pe langa tine. Acte care au facut mai mult decat cuvintele altora pentru mine. Ajungi sa simti cum un om poarta ceva ce nu ai mai intalnit. Dar, ceva ce sta la indemana fiecaruia dintre noi. Caci nevazutul nu este lipsa vazutului in El, ci coplesirea vazutului de lumina. Asa ca e bine sa ne curatim vederea, ca sa fim intr-o continua admiratie, iar in admiratie fiind, sa le dorim din nou, iar dorindu-le sa ne curatim si asa sa luam chip dumnezeiesc.

ai fost vreodata nevoita sa te rogi de cineva sa te imprumute cu bani ca nu mai ai ce manca, nici tu nici altzii de langa tine? sa-tzi cautzi de lucru shi sa nu te ia nimeni? ce e mai greu shi dureros decat asta? shi multora li se intampla. sa fi tratat ca o carpa sau un nebun? Tu poate ca te gandeshti la gospodarirea averilor shi la grijile bunastarii... poi grijile pentru caramizile lui faraon cu cafea se sustzin; shi grijile astea nu stiu daca se poat numi cruce, la unii da... dar poate ca la unii e altceva, e patima shi atashamentul la comorile lumeshti, la stalpul capatuirii, la dragostea de stapanire, toate condimentate cu "otravuri" sectariste... shi unde itzi e comoara acolo itzi este shi inima... de aia ne cere Hristos sa ne staruim pentru comoara din Cer ca pe aceea n-o mananca moliile shi nici rugina shi n-o prada hotzii... shi nici mandriile rautatzii. :(:(???

apoi asha zic totzi bogatzii, ceea ce sustzii dumneata, dar mai degraba intra o camila (o sfoara groasa ca asha m-a invatzat Clausemi) prin gaura unui ac decat un bogat in imparatzia lui Dumnezeu cum spune Hristos, dar asta nu inseamna sa-tzi prapadeshti averile shi banii ci a zis mereu ca banii sa-i dai saracilor deci sa nu-i arunci, sau sa-tzi vinzi haina(odihna) shi sa-tzi cumperi cutzit cu care sa-tzi tai cale ingusta cum invatza sf shi Marele Pimen, ca pe calea cea larga stii tu cine intra, poate bogatzii cu grijile lor, dar acum ma intreb cine mai e sarac? cand toata patima lacomiei e bine satisfacuta, ca nu mai sunt saraci, deci poate ca nimeni nu mai intra in imparatzie in perioada in care traim, decat aia din africa sau zonele subdezvoltate. shi care credeam ca e vorba de dromader sau de camila cu doua cocoashe din deshert cand spunea de camila... sau asha de parca ai face mila, cam camila.... dar daca nu-l socoteshti ca shi pe tine, sau chiar mai mare ca tine pe saracul respectiv poate ca il jigneshti shi il necinsteshti, deci poate ca nu faci decat sa-l batjocureshti shi zici ca te milostiveshti, deci batjocuresti copii shi saracii shi crezi ca faci milostenie... dar dumneata iata ca te milostiveshti de bogat... nu-i rau, ca inseamna ca intuieshti unde va ajunge sarmanul. ??????:( dar conteaza shi sufletul saracului ca daca are suflet rau de sarac tot acolo ajunge, sau plin de patimi, ca doar nu-i suficient sa fi sarac, ca shi leneshii sunt saraci, shi aia de pierd la jocuri shi pariuri, shi aia de ishi risipesc averea pe viatza elevanta... shi aia tot saraci sunt. ??????:(

foarte profund, frumos si simplu spus in acelasi timp.

ovidiu, eu am spus ceea ce am spus prin prisma faptului ca multi pierd din vedere ca acesti atat de blamati bogati (apropo, eu nu ma numar printre ei, dar cunosc f. multi care merita toata stima ca oameni) au in grija lor printre altele administrarea unor mari averi si sume de bani care pun in miscare economia mondiala si dau de lucru si de mancare saracilor de pretutindeni. asta e job-ul lor de la Dumnezeu si credeti-ma ca este o presiune fantastica care apasa pe umerii acestor oameni.

Mi se intampla mereu, cand trec pe langa o maicuta sau un calugar, sau un preot, sa simt mereu o stare de liniste venind dinspre acesti oameni, si oricate probleme as avea care mi-ar tine sentimentele si mintea ocupate, imi dau seama pe loc de faptul ca Dumnezeu inca ma cheama la El, pentru ca nu prea stiu sa Il primesc cum se cuvine in toata viata mea. Sper sa nu ma lase totusi chiar daca eu nu pot mereu sa fac cate imi cere, desi El are incredere in mine mai multa decat am eu si in mine si in El. Dar un lucru stiu sigur, ca spre lumea asta nu mai pot sa-mi intorc inima, decat din naivitate cand cad - ceea ce se intampla foarte des, dar macar invat sa ma ridic. Sper ca toti cei care ne straduim intr-un fel sau altul sa Il cunoastem pe Domnul, desi nu avem cum sa stim cum e El daca nu "Il gustam" cu adevarat, sa nu ne lasam niciodata descurajati de propriul esec si sa nu ne plangem de mila, oricat de lipsiti de aparare am fi in fata lumii. Dumnezeu sa ne apere si sa ne primeasca mereu in Iubirea Lui!

Posibil sa ai dreptate. De astfel de coincidente am avut si eu parte! Sa relatez cateva!
-Intr-o zi un cersetor a venit infipt la mine de parca ma cunostea si mi-a cerut bani de pomana si i-am dat 2 lei. Seara ma intalnesc cu un var si fara sa-i fi spus ceva, imi povesteste printre altele cum ca un cersetor i-a cerut bani si i-a dat tot 2 lei:|
-Alta data, eram cu o verisoara si am apelat la masina de ocazie sa ne aduca acasa si pentru ca n-am stiu pretul i-am dat 10lei. Si verisoara mea mi-a zis ca trebuia sa-i dau numai 5lei. A doua zi, sora mea veni bucuroasa acasa ca n-a fost nevoie sa dea nici un ban la ocazie. Si cand am intrebat-o cum arata masina si soferul, am avut surpriza sa constat ca aceasi masina a fost!
-Alta data eram in tren si citeam o carte duhovnicesca (despre P.Ilarion Argatu) si la un moment dat intra un tanar cam de varsta mea cu casti pe urechi si muzica rock razbatea pana la mine, asa ca mi-a pierit cheful de citit si suparat am bagat cartea in rucsac. Dupa vre-o 10 min de rock-tam-tam, tocmai ma gandeam sa caut un alt compartiment, cand il aud ca ma intreaba spontan, dar ce carte era aceea pe care ati bagat-o in rucsac? Stupefiat de brutalitaea unei astfel de intrebari, am ingaimat gandind la muzica pe care o asculta, ca-i o carte de care cu siguranta nu-i interesat: -Da? Ia sa vad si eu? mi-a raspuns! Si i-am dat cartea si a citit cu castile la urechi, apoi a oprit muzica si el continua sa fie foarte absorbit de ceea ce citea. Aproape jumatate de ora nu si-a scos ochii din ea. Si eu care-l judecasem...
-Odata in statia de tramvai era si o batranica foarte saracaciasa, plina de bube, astepta si ea tramvaiul. Si privind-o mi s-a facut mila de ea si i-am dat ceva banuti la care am auzit-o ingaimand subtire un "bodaprosti" .."pt inmormantare maica ii pastrez". Cand am auzit asta, mi-au dat lacrimile si a-si fi vrut s-o pot ajuta mai mult..., dar nici nu m-am dat bine la o parte si am vazut cum dupa coltul unui bloc a aparut un tanar foarte sigur pe sine si i-a zis direct batranei; Mamaie ce faci aici? Hai ca te duc eu cu masina acasa! Ma uitam mirat...Cum baiatul asta nu s-a mai uitat ca batrana e zdrentaroasa, murdara, buboasa...ca-i murdareste masina... A luat-o de brat si-a condus-o la masina....

minunile care ne inconjoara cu dragoste
 

tocmai am auzit despre o intamplare, s-a petrecut in Chile... un biet catel a fost lovit de o masina, pe o autostrada f. circulata... desi era intins jos pe asfalt, aproape fara suflare, nici o masina n-a oprit ca sa-l scoata de pe carosabil, ci il ocoleau pe cat posibil, mai mai sa-l faca ferfenita de tot... la un moment dat a aparut un alt catel, care s-a strecurat cu chiu cu vai printre masinile care goneau si l-a apucat cu dintii pe catelul lovit, tarandu-l in afara drumului... inca mai avea suflare, nu murise, si pana la urma a fost salvat!