|
Daca moartea este o consecinta a pacatului, atunci de ce mor si alte fiinte decat oamenii, de exemplu animalele?
|
Exista un timp de trait si un timp de murit. Nimeni nu e vesnic in aceasta viata. Moartea e necesara, pentru a trece de la moarte (viata de aici) la viata (viata viitoare).
|
nu stiu daca moartea e o consecinta a pacatului.ea vine pt ca orice trebuie sa aiba un sfarsit,chiar si omul.Bine sunt si situatii in care moartea apare cumva ca o "plata" a pacatului..
|
Paradoxul fiintei umane consta in faptul ca omul desi are un inceput, nu va avea un sfarsit,pentru ca a fost creat de Dumnezeu pentru vesnicie. Moartea este o consecinta a pacatului, pentru ca prin pacat, omul (primordial) s-a despartit de Dumnezeu ca Izvor al Vietii.
|
Citat:
|
DACA GRAUNTELE DE GRIU NU STA IN PAMINT NU DUCE ROADA,ASA SI TRUPUL PT A INVIA SI EL TRE SA stea IN PAMINTUL DIN CARE A FOST FACUT,CACIZICE SCRIPTURA din pamint esti si in pamint vei merge.Trupurile vor invia pt a petrece in rai sau iad cu sufletul ,dupa cum si-a rinduit in aceasta viata.
|
Citat:
|
Fara caderea lui Adam si izgonirea lui din rai, oamenii nu ar fi avut parte de moarte. Mi-a povestit cineva, ca potrivit Talmudului, Adam, cand a venit pe pamant, deci in imparatia lui Satana, a facut un pact cu el, iar pactul a fost "semnat" de ambele parti pe o caramida: pe o parte si-a pus diavolul laba, pe partea cealalta Adam a pus mana sa. Caramida, care reprezinta pactul dintre cei doi, a fost aruncata in Iordan, acolo unde S-a botezat Domnul Iisus. Cand Domnul Iisus s-a scufundat in apa Iordanului la botez, a ridicat aceasta caramida, dovada pactului, si a anulat pactul. Se spune apoi, ca primul copil pe care l-au avut Adam si Eva, ar fi fost facut sub influenta acestui pact si de aceea Cain a avut samanta raului in el, lucru care nu i-a ramas ascuns lui Dumnezeu.
Cu aceasta ocazie am aflat de ce Adam e cel vinovat de caderea din rai, desi sarpele mai intai pe Eva a ispitit-o. Mi s-a spus, ca atunci, cand omul se afla sub ispita Satanei, deci nu a diavolului, nu se poate impotrivi; in cazul Evei, ea a trebuit sa se supuna. Dar ea ispitidu-l pe Adam si el acceptand ispita, el s-a supus omului. Iata deci diferenta dintre ispita Evei si a lui Adam. Oare si Sfintii parinti afirma aceleasi lucruri? Intreb caci am aflat acestaéa pe cale orala. |
Yannaras spune ca pacatul este un esec existential si arata ca nu e nimic juridic aici, in sensul ca Dumnezeu nu pedepseste actul omului. Ci actul omului aduce moartea, caci omul prin acel act s-a despartit de izvorul vietii. Totul e personal - si in creatie, si in cadere si in mantuire.
Trebuie precizat ca prin caderea omului, cade si natura si ea se corupe, dupa cum spune si Apostolul "creatia suspina". |
Citat:
Poi nu e nici o diferentza in ispitire, ca la urma urmei mai mare este ispitirea ce vine de la cineva apropiat decat de la un strain, ca o ascultzi mult mai ushor... deci vina mai mare o socotshte Dumnezeu, shi a socotit-o fiecaruia in parte, deci le-a dat fiecaruia canon diferit potrivit cu vina fiecaruia... In final cred ca este o interpretare cam fantezista a scripturilor... Dar eu ma intreb de ce avem noi impresia ca Adam shi Eva erau oameni maturizatzi? Daca ei erau la varsta unor copii de gradinitza? Shi ganditzi-va ca nu aveau piele pe ei nici la interior pe organe, pe nicairi, ca apoi au fost imbracatzi in haine de piele, poate ca Duhul rugaciunii suflat peste ei tzinea pamantul din care erau plamaditzi in sinea lucrurilor, dar iata ca oase aveau, deci erau din carne shi oase dar fara piele, bineintzeles nearatand ca oamenii jupuitzi ca asta inseamna ca deja au piele shi apoi ii jupoi... nu ca este foarte ciudat, shi apoi primind piele de la Dumnezeu au putut face shi copii, dupa ce au fost scoshi din rai... dar astea sunt interpretari shi posibilitatzi, intrebari, ca pe text se poate intzelege shi asha.... |
Citat:
Omul e inzestrat cu suflet. Animalele au doar duh de viata, deci nu au suflet ca Omul. Deci nici "mortile" nu sunt la fel. |
Citat:
deci sigur ca e fireasca comparatzia shi intrebarea pe masura, dar imi aduc aminte de o discutzie cu cineva care zicea ca citise din Filocalie shi se sustinea acolo ca din cauza caderii oamenilor au cazut shi animalele shi plantele shi s-a blestemat pamantul ca pana atunci toate ishi aveau o legatura tainica shi binecuvantata cu omul, shi erau shi ele veshnice in gradina edenului, adica nesupuse stricaciunii shi mortzii.... un coleg impresionat imi povestea acum 13-14 ani din ce citise.... |
Oni,
Adam cu Eva lui au trait in Rai zeci de milioane de ani...fara sa moara, doar ei doi dupa care acum 15-20 000 de ani au fost trimisi in aceasta lume unde... se moare. 15-20 000 de ani corespunde exact cu aparitia "subita" a homo sapiensului care nu poate fi explicata de evolutionisti,(veriga lipsa) hmmm, ce ciudat!...:D si aici au dat de dobitoacele gen Homo erectus, australopitecus, Neandertalus... care erau specii asemanatoare oamenilor, nearticulate, intr-un cuvint dobitoace muritoare create de la inceputul lumiii dupa care au disparut odata cu multe alte specii extincte Deci pamintul asta este un loc unde se moare, desi Dumnezeu mai face exceptii si a mai luat la El pe unii in stare vie, in corp. |
nu domnule cozia, Adam shi Eva au stat in iad 5000 de ani pentru pacatul lor sau 6000 ca nu mai shtiu exact daca am inceput anul 7000 sau 8000 de la intemeierea lumii, shi 2000 dupa Hristos.
|
Va dati seama ce schimbare radicala, traiesti in termeni pamintesti milioane de ani vesnic tinar, gol, fara vesminte in mijlocul raiului dupa care esti trimis pe pamint, aici in preludiul Iadului, unde incet, incet incep sa-ti apara riduri, te ingrasi, dai in tot felul de apucaturi sexuale, ticuri si patimi, te certi, devii minios, artagos, incepe sa ti se albeasca barba dupa care ...dupa inca 900 de ani mori si te duci in Iad pentru ca mai tirziu Tatal sa-l trimita pe Fiul ca sa te scoata de acolo.
Slava Tie Dumnezeule pentru marea Mila a Ta! |
svovi, cele scrise de mine sunt din Talmud, nu din biblie. Se pare ca Talmudul e mai amanuntit in ceea ce priveste Facerea. Noi, bineinteles ca avem Omiliile la Facerea ale Sfintilor Parinti.
Si totusi, daca un asemenea pact nu a exstat, cum se face ca ii facem pe plac diavolului, in loc sa le facem pe cele ale lui Dumnezeu? Ma intreb, caci desi stim ce avem de facut, nu contenim sa urmam raului, chiar daca stim ca urmarea fireasca ca o consecinta a pacatului, este moartea. Dar nu numai moartea fizica, ci cea spirituala. |
Citat:
|
Eu stiam ca primele Carti din biblie le avem comune cu evreii. Deci mandria lor nu de la Talmud li se trage, ci tot de la diavolul.
|
Citat:
|
Si cu toate ca omul trebuie sa moara, ca urmare a neascultarii, moartea a devenit cel mai sigur mijloc cu care pot fi infruntate ispitele si pot fi controlate lucrurile omenesti. Daca in prima faza a ispitei - adica cea a atacului sau a aruncarii momelii - omul isi aminteste de moarte, poate lesne birui ispita. De altfel toate cate nu rezista in fata mortii sunt desertaciuni.
|
Citat:
cat despre moarte consecinta a pacatului...e vb de moarte duhovniceasca nu? ori daca e vb de astfel de moarte eu stiu ca are si un "antidot" SPOVEDANIA! Nu moare cel ce cade in apa ci cel ce ramane SUB apa. :) |
Ca sa biruim moartea sa luam "antidotul" nemuriri care este Euharistia. Pentru ca prin Taina Sfintei Impartasanii patrunde in natura noastra Hristos cel Inviat, care a biruit moartea.
|
Da,georgeval,asa este,dar ce se-ntampla daca din anumite motive,considerate de biserica justificate,biserica insasi te priveaza de acest "antidot" TOATA VIATA.Poti,te rog,sa-mi spui si mie,unde scrie si ce se scrie despre restrictiile luarii sf.Euharistii,adica despre restrictiile majore ce impun aceasta lipsire.As dori sa cunosc pacatele pentru care un om poate fi oprit toata viata de la sfanta impartasanie.Multumesc mult!
Sper sa nu fiu off topic,pe undeva tot despre aceasta moarte duhovniceasca vorbesc,sau poate ca doar "literara".... |
poi pacatele impotriva Duhului Sfant sunt cele mai mari pacate... shi se pedepsesc cu lipsirea pe intreaga viatza de impartashirea cu sfintele,
shi acestea sunt dupa cum am citit intr-un indreptar de spovedanie al unei manastiri, Lainici parca era: -necredintza shi nepasarea -ura (aici poate intra shi indraznirea shi nesimtzirea impietrita care tot o forma de ura pare a fi, hula) -incredrere prea mare in sensul ca oricate pacate am face dumnezeu ne va ierta shi avem o parere ca putem pacatui la nesfarshit, sau deznadejdea shi disperarea exagerata in sensul ca deshi ne pocaim nu vom gasi iertare (deci o ingamfare pacatoshitoare respectiv o smerenie trufasha shi deznadajduita, dupa cuvintele: sf. Ioan Hrisostom ("Gura de aur", intaiul dintre sfintzi): "Amandoua acestea ne fac sa ne pierdem mantuirea: increderea, pe cel din picioare; deznadejdea, pe cel cazut." Cuviosul Lazar: "Cei ce lucreaza fapta buna ca sa cistige slava de la oameni, acestia nu au nici un folos, dupa cum zice sfintita Evanghelie: si-au luat plata lor. Ca de nu ar fi fost cineva sa le laude faptele bune, ei, cu adevarat, nu s-ar fi apucat nicidecum sa lucreze fapta buna. Iar cei care lucreaza fapta buna pe ascuns, numai lui Dumnezeu fiind cunoscuta, acestia vor lua de la Dansul multa lauda. Iata dar cu cat este mai buna slava lui Dumnezeu decat slava oamenilor! Ca aceea este vremelnica si stricacioasa si nu ramane pana in sfarsit, ci, mai inainte de a muri ei, se va vadi fatarnicia lor. Deci, cu cat este mai buna si mai inalta slava lui Dumnezeu, cu atat este mai presus acela care lucreaza fapta buna in ascuns". Evagrie Ponticul: "Dupa multa bagare de seama am aflat ca intre gandurile ingeresti, omenesti si de la draci este aceasta deosebire: --------------------------------------- intai gandurile ingeresti cerceteaza cu de-amanuntul firea lucrurilor si urmaresc intelesurile si rosturile duhovnicesti, de pilda: de ce a fost facut aurul si pentru ce e ca nisipul si a fost risipit in anumite particele de sub pamant si de ce trebuie multa osteneala si truda pana sa fie aflat, apoi dupa ce e aflat, e spalat cu apa si trecut prin foc, ca apoi sa fie dat mesterilor, care fac sfesnicul cortului, catuia, cadelnita si vasele de aur, din care, din darul Mantuitorului nostru, nu mai bea acum regele babilonian. -------------------------------------- Dar gandul dracesc nu le stie si nu le cunoaste pe acestea, ci furiseaza numai placerea castigarii aurului fara rusine, (asta) si zugraveste desfatarea si slava ce va veni de pe urma lui. ------------------------------------ Iar gandul omenesc nu se ocupa nici cu dobandirea aurului si nu cerceteaza nici al cui simbol este, sau cum se scoate din pamant, ci aduce numai in minte forma simpla a aurului, despartita de patima si lacomie. Acelasi cuvant se poate spune si despre alte lucruri, dupa regula aceasta desprinsa in chip trainic". Sfintzii Parintzi: "Cand se apropie de om duhul cel rau, ii zapaceste mintea si o salbaticeste; ii face inima aspra si o intuneca; ii pricinuieste frica, temere si mandrie; ii inaspreste ochii, ii tulbura creierul, ii infioara tot trupul; ii isca, prin nalucire, in fata ochilor o lumina care nu straluceste si nu e curata, ci rosie; ii scoate mintea din frau si o indraceste; il misca sa spuna cu gura cuvinte necuviincioase si hulitoare. Cel ce vede acest duh al amagirii de mai multe ori, se manie si se umple de furie. El nu cunoaste deloc smerenia, nici plansul si lacrima adevarata, ci totdeauna se lauda cu bunatatile lui; e plin de slava desarta si de infumurare si fara temere de Dumnezeu si totdeauna e stapanit de patimi. Iar la urma de tot iese cu totul din minti si vine la pierzania deplina." Parintele Staniloaie: "Cunostinta nu e cea care e dobandita in lupta pentru cunostinta ca atare. Cunostinta aceasta e de la diavol, intrucat are ca premisa o incredere trufasa a credinciosului in puterile lui. Cunostinta de la Dumnezeu, cunostinta adevarata, e cea care vine crestinului fara sa o caute in calitate de cunostinta, ci prin straduinta dupa smerenie. De aceea cunostinta adevarata nu vine curand. Si cand vine, omul cauta sa o indeparteze de la sine "prin mana smereniei" continuand sa se socoteasca un nestiutor." deci sunt pacate impotriva Duhului sfant care nu se vor ierta nici in veacul acesta shi nici in cel viitor dupa cum spune Domnul Hristos.... Dar Sf Vasile cel Mare, ne arata ca nu perioada de canonisire este hotaratoare ci felul in care pacatosul s-a pocait, roadele sale de indreptare, caci perioadele mari shi foarte mari de penitentza shi neimpartashire scoate in evidentza marimea greshelii dar acestea sunt reduse in functzie de calitatea pocaintzei, de iubirea nefatzarnica shi de indreptarea cinstita a pacatosului, astfel ca duhovnicul v-a urmari intotdeauna canoanele spre indreptarea shi vindecarea shi ieshirea din patimire a pacatosului shi nu spre osindirea lui shi despartzirea lui de Hristos in mod rauvoitor.... astfel ca avem exemple de sfintzi mari cu pacate foarte grele care s-au reintors shi au devenit mari sfintzi shi au ajuns la impartashire deasa shi foarte deasa unii devenind ierarhi shi episcopi shi diaconi....... deci la indreptare, pe langa perioadele respective conteaza foarte mult iscusintza duhovnicului shi respectarea shi ascultarea sfaturilor de catre pacatos... iar acestea pot face ca vindecarea sa vina foarte repede in ani shi nu zeci de ani, in luni sau chiar saptamani....... in functzie de indaratnicirea shi cerbicia shi invartosharea inimilor spre razvratire sau mandrie cu voia sau fara de voia lor unii recazand in aceleashi pacate grele shi trebuind s-o ia de la capat.... ca daca eshti sus pe scara shi cazi, nu continui de unde ai cazut ci trebuie s-o iei de jos, sa ieshi din mocirla sai sa urci pe prima treapta... "1. Prima treapta, dupa Sfantul Ioan Hrisostom, e de a nu face primii raul. 2. Cea de-a doua treapta, e de a nu ne razbuna pe masura a chiar suferintei care ni s-a facut. 3. Cea de-a treia treapta e de a nu ne razbuna deloc, si de a lasa razbunarea in grija lui Dumnezeu 4. A patra treapta e de a nu ne impotrivi. Aceasta atitudine corespunde sfatului lui Hristos: "Eu insa va spun voua: Nu va impotriviti celui rau!" (Mt 5, 39). 5. A cincea treapta e de a nu ne infuria la randul nostru pentru ceea ce ne fac vrajmasii, ci de a-i suporta, de a da dovada de rabdare, de a indura tot ceea ce ne fac sa suferim 6. A sasea treapta e de a nu ne mahni launtric pentru afronturile, injuriile, incercarile si intristarile pe care ne fac sa le suferim vrajmasii nostri 7. A saptea treapta e de a privi ocarile primite drept o binefacere, de a ne bucura de ele si de a multumi lui Dumnezeu 8. A opta treapta e de a ne oferi de bunavoie ocarilor. ...26....." |
referitor la pacat,pacatul care aduce moartea...moartea sufletului.Pacatul,uneori,poate fi relativ,pentru ca el a fost si inventat de-a lungul timpului,a fost transformat in acest statut si din unele traditii pur populare,si nu crestinesti,si de asemenea el a capatat forme tot mai diverse,influientat fiind de societatea contemporana si modernismul acesteia,care care face ca lucrurile sa se influienteze unele pe altele,care fac unele scopuri sa ascunda unele motive subtile.
Am avut o prietena care se tragea dintr-o familie numeroasa de 11 copii,familie saraca si credincioasa.Aceasta prietena s-a dus la manastire,o manastire de maici destul de mare,dorind sa se calugareasca.Avea 15 ani si ceva,insa era ravnitoare in cele duhovnicesti.Si totusi avea o varsta destul de frageda pentru un asemenea pas,un pas ce in canoanele bisericesti se dovedeste a fi ireversibil.Nu poti sa faci un pas ireversibil la aceasta varsta,si sa pretinzi ca stii foarte bine ceea ce faci,mai ales fata de o viata atat de diferita de cea laica.Nu poti sa pretinzi ca ai lepadat lumea ta intru totul,de vreme de nu ai cunoscut lumea aceasta,deci lepadarea se poate manifesta pur teoretic in realitate.Este imposibil ca la aceasta varsta sa fii destul de rational.Esti,practic un copil,nevinovat,de altfel,care determinat de o fulgeratoare dorinta de apropiere fata de Dumnezeu,iti mani aspiratia spre acest cadru,necunoscut,de altfel,si atat de radical. Ei bine,aceasta fetita,sa-i spunem asa,caci si la chip era atat de gingasa si de micuta,a fost calugarita(si nu rasofora)la varsta de 18 ani,de fapt cred ca nu avea implinita aceasta varsta,ci mai degraba 17 ani si ceva.Dupa un timp,aceasta s-a indragostit de un baiat din satul in care se afla manastire,si pe ascuns,pentru ca nu avea nici un fel de educatie in acest sens,se intalnea cu acesta,manata fiind de o nestavilita dorinta de iubire fata de acest barbat.Astfel,inevitabilul s-a produs si a ramas insarcinata,ea nefiind plecata din manastire.S-a speriat cumplit,s-a deznadajduit cumplit,nu stia ce sa faca,nu stia de fapt,ce a facut...fiindca nu mai putea sa-si asocieze viata monahala cu pornirile ei trupesti,si absolut firesti.Era confuza si plangea neincetat,nu putea spune la nimeni acest lucru,ai era cumplit teama.Cand burtica a inceput sa capete proportii s-a hotarat si a parasit manastirea,dorind sa-si urmeze barbatul pe care il iubea si careia ai era devotata.La aflarea acestei vesti,familia ei,credinciosi pana peste poate,au hotarat ca sunt cel mai in masura sa o judece,si astfel au ponegrit-o si au certat-o,de unii din ei au vrut sa o schilodeasca pentru ceea ce a facut...si acestea in secolul 20,totusi.Biserica,de asemenea,a luat atitudine ostila fata de aceasta,incercand sa o pedepseasca,dar mai inainte de asta,sa o atraga iarasi in sanul ei.Is-a sugerat sa dea copilul spre adoptie si sa-si continue viata monahala,dar aceasta a refuzat.Normal,doar avea inima de mama,si in primul rand de om responsabil si moral care trebuia sas-i asume fapta,si sa mearga pe traseul pe care-l considera ca o poate caracteriza mai cu precadere,pe drumul social.Nu i-a fost usor,a fost lasata de izbeliste si de catre famili si de catre biserica.Nu stia incotro sa apuce ca sa stea,era destul de micuta si de nestiutoare in cele din cadrul acestei societati.Familia nu o primea acasa,de asemenea nici familia barbatului.Astfel ca o familie de batrani,si de credinciosi,IN ADEVARATU SENS AL CUVANTULUI,le-a oferit acestor tineri o casuta,retrasa si batraneasca,intr-un sat din judetul ei natal,si fara ca sa-i judece le-a ingadui acestor tineri sa locuiasca acolo si sa-si creasca copilul pe o perioada nelimitata.Era o casuta darapanata,insa constituiau cei 4 pereti de care acesti oameni aveau nevoie pentru a se adaposti. Timpul a trecut,acest cuplu s-a casatorit civil,au facut trei copii,pentru ca au ramas cu acea credinta de-a nu face crima,avortul acela cu adevarat datator de moarte sufleteasca.Copii au aparut la intervale de tim relativ scurte,asa consecutiv,si cu toata saracia acestora,ei s-au descurcat cum au putut si au muncit. Acum sunt toti 5,adica toata familia in Italia,muncesc si s-au adaptat pe cat posibil pentru o viata mai buna,si pentru un trai decent,dar au legaturi cu biserica de-acolo. Intrebarea este,de ce acestor oameni nu li se poate da sf.Impartasanie niciodata???Caci asa li s-a spus de catre duhovnic,pentru faptul ca ea,mama a fost monahie,si nu ar fi avut voie sa paraseasca manastirea niciodata,cu orice pret.Tatal,de asemenea este partas direct la pacatul mamei,si astfel este si acesta privat de sf.Impartasanie. Cum poate fi posibil asa ceva.Eu stiu cum,fiindca exista canoane.Dar ma intreb LOGIC,cum poti calugari un copil,apoi sa-i rastignesti toate drepturile,in timp ce acesta nu este decat un copil si nu poate avea discernamant pe deplin,neavand o maturitate eficienta la aceasta varsta.Eu cred ca partas la pacat a fost mai cu precadere Preasfintitul care a ingaduit,nu doar aceasta calugarie timpurie,ci si aceasta integrare in manastire mult mai timpurie.Deci,lucrurile se determina unele pe altele si realitatea este mult maiprofunda decat poate fi ea perceputa in aparenta.Nu este drept,si nu scrie nicaieri in cele zece porunci catrebuie sa te obligi la viata de castitate,ca trebuie sa o duci obligatoriu pana la capat cu orioce pret.De ca biserica ingaduie detasarea de biserica prin astfel de legi,fara continut viabil,practic.Stiu ca exista anumite motive pentru care nu se da sfanta impartasanie pe o perioada lunga de timp,dar ca sa lipsesti un cuplu,respectiv o familie cinstitra si curata de sfanta impartasanie,si nu numai,chiar si de sf.cununie,pentru ca unul dintre acestia a imbratisat candva viata monahala dupa care a renuntat la ea,mi se pare O ABERATIE OMENEASCA.cUM POATE BISERICA SA OBLIGE LA CONVIETUIREA IN CURVIE A UNUI CUPLU,PENTRU CA UNUL DINTRE MEMBRI A FOST MONAH.Monahismul ramane totusi o ierurgie,capatata,inventata in timp,iar casatoria una dintre cele sapte taine,binecuvantata si adusa la rangul de virtute atunci cand aceasta se manifesta cu frica de Dumnezeu si cu cinste.In carte scrie;"sa nu ravnesti la femeia aproapelui!"...nu sa nu ravnesti la nici o femeie,cum ar fi cea pe care o iubesti si o doresti de sotie.Ar trebui sa existe mai multe coordonate pe care sa mearga manastirea inainte de a savarsi o calugarie,o mai atenta analiza a individului,dar nu in ultimul rand este nevoie de mai mult timp pentru a se ajunge la constientizarea pe deplina a acestui jug monahal.Si chiar si-asa,manastirea,cred ca ar putea constitui o alegere,pe care daca simti ca nu o mai poti onora,decat sa facio greseli cu duiumul acolo,asuprit fiind de dorinte,decat sa te osandesti,mai bine iti vezi de treaba ta,in lumea in care simti ca te poate defini,dar fara sa te departezi de Dumnezeu si intelesurile acestuia spirituale. Nu stiu daca este bine sa fii obligat a te indeparta de sf.Impartasanie,amar de ani,doar pentru ca ai constatat ca vrei sa traiesti normal,in societatea si pamantul ce a fost dat oamenilor spre stapanire si exploatare.Uneori cred ca biserica(si nu cladirea in sine)are tendinta de-a se crede mai presus de insusi Dumnezeu care aridicat-o si a blagoslovit-o cu sfintenie.Trebuie sa fim vrednici de-a-L simti pe Dumnezeu in interiorul nostru,trebuie sa primim Trupul si Sangele Mantuitorului nostru,intru amintirea Sa,trebuie sa nu ne indepartam de Duhul Sfant,pe considerentele infime ale unor legi plamadite cu mult dupa venirea Mantuitorului pe Pamant.Trebuie sa existe o cale de impacare a neputintei omenesti,cu apropierea fata de Dumnezeu,fiindca de aceasta are nevoie neputinta pentru a se izbavi si pentru a se purifica. |
Ok,pacatele cele mai mari sunt cele impotriva Duhului sfant,cele care pot atrage dupa sine privarea de Sf.Impartasanie pe o perioada lunga de timp,adica toata viata,urmand ,daca este cu putinta,a se da sf.Impartasanie pe patul de moarte.Si atunci ma intreb;a parasi manastirea este pacat impotriva Duhului Sfant?Dar mai ales a parasi manastirea,dupa ce ai fost primita in ea la o varsta atat de frageda,pentru ca acest detaliu,consider ca este unul foarte important.
|
draga ory, sarmana moanahie care s-a indragostit de un fecior din satul sau, a cazut in adulter fatza de Hristos, nimic altceva shi daca se pocaieshte shi ramane cu sotzul sau shi se intoarce la credintza atunci dupa perioada de canonizare se va ierta ei.... caci nu exista pacat care sa nu poata fi indreptat shi iertat de catre Hristos iubitorul de oameni... dar trebuie sa intzelegem ca pacatul lepadarii de Hristos a monahilor prin adulter cu o tanara sau un tanar este un pacat foarte mare, shi de aceea e bine daca facem un pas inainte, in veshnicie sa-l facem shi nu vremelnic... deci ea pare ca nu a fost conshtienta de pashii sai, din pricina tineretzii probabil shi a puterii de atractzie a iubirii adulterine, ea neconshtientizand in ce groapa o atrage lumea shi mamona ei.... dar poate ca shi pacatul din neshtiintza e mult mai mic decat cel din shtiintza dupa vorbele Mantuitorului ca "daca nu a-tzi shtii n-atzi avea pacat, dar fiindca zicetzi ca shtitzi atunci pacatul vostru este asupra voastra" sau asha ceva ca nu am memorie prea corecta ci imi da rateuri... deci ea nu a shtiut gravitatea pacatului sau sau a shtiut dar superficial shi nu cu toata ininma shi conshtiintza ei deci sigur ca este o victima daca a fost exilata pe viatza... dar ma indoiesc ca ar exila-o cineva pe viatza deshii sunt reguli canonice carora le este permisa impartashirea doar la sfarshitul vietzii dar tot in canoane se specifica cum ca acelea sunt perioade maximale shi nu atat perioadele aduc iertarea cat mai ales indreptarea cinstita, sincera, nefatzarnica... roade curate shi demne de pocaintza cum spune sf Ioan Botezatorul... ca nu se scapa oricum deci trebuie invatzat foarte bine cum anume sa scapam de urgia care vine... nefatzarnic, neviclean... dobandind pocaintza, dragostea curata shi smerenia....:)
|
Nu VSOVI,nu voi crede NICIODATA ca parasiea manastire pe principii absolut firesti si inofensive,reprezinta UN PACAT FOARTE MARE...indiferent de argumentele existente in acest sens.INDIFERENT!,SI NU CRED CA O SPUN DIN LIPSA DE CREDINTA.....
|
Citat:
|
Pai omul este legatura dintre lumea spirituala - nevazuta - si lumea materiala vazuta.
Ca dansul are trup - si prin acesta traieste si in lumea materiala si are suflet - si prin acesta traieste in lumea spirituala. Si prin om a intrat pacatul in toata creatia materiala. Adam si Eva in Rai nu aveau nicidecum trupuri cum avem noi aici. Vedeti ca Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos dupa inviere avea trup duhovnicesc. Care trecea prin usi,nu avea nevoie sa manance etc. Este si asexuat. Acel fel de trup nu mai este supus mortii si in niciun caz acest trup care este destinat mortii. Totzi oameni se vor desparti de acest trup stricacios prin moarte. Sfantul Ilie si Sfantul Enoh - si dansii vor muri omorati de Antihrist. Cei care vor fi vii trupeste la a doua venire - se vor preschimba intr-o clipa ca asa zice Sfanta Scriptura.Si vor primi trupuri duhovnicesti. Unii vor avea trupuri duhovnicesti luminate si unii intunecate dar totzi vor avea trupuri duhovnicesti. |
Citat:
"Lepadarea ta de credinta te va pedepsi si rautatea ta te va mustra". (Ieremia 2, 19) "Oare cel ce cade nu se scoala sau cel ce se abate nu se intoarce?" (Ieremia 8, 4). deci nu ai de ce afirma cu atata hotarare ca nu a greshit respectiva ca shi daca am zice ca a greshit shi daca am zice ca nu a greshit, oricum nu noua ne-a greshit... dar daca e sa analizam ce fel de pacat ar putea fi, in opinia mea este un fel de adulter, iar pentru acest lucru Sotzul ei poate sa ceara divortz... shi asha a cerut Biserica, nerecunoscand-o ca monahie... deci a fost retrogradata din cinul monahal calugaresc, iar cum doua pedepse pentru acelashi pacat nu sunt ingaduite, ea am impresia ca poate avea o viatza ca shi orice om casatorit, deci daca se smereshte sincer poate fi reprimita intre creshtini reducandu-i-se perioadele de penitentza... dumneata porneshti de la premisa nevinovatziei shi lipsei de informatzii, care intradevar poate sa se constituie in circumstantze ce ar tinde spre iertare mai ushoara... dar acest lucru il poate constata doar preotul sau duhovnicul ei... astfel ca daca Hristos nu-i va lua in seama pacatul ei din pricina tineretzii e foarte bine shi atunci nu a greshit cu nimic in schimb daca va gasi ca a greshit fatza de Bunatatea Lui shi o va socoti cu lepadatorii atunci o va osandi nitzel, dar Dumnezeu chiar le cere celor ce nu au credintza, ce nu au chemare chiar sa Il lase shi macar sa nu incurce... ca "cine vrea sa se desparta sa se desparta!" ne spune sf Ap Pavel pe undeva... deci tind shi eu sa cred ca din pricina tineretzii sale ea nu a prea shtiut ce forma de ascultare de Hristos doreshte shi alegand prea ushor sa devina monahie a cazut la fel de ushor in a dori sa devina mama de copii trupeshti, dar e clar ca a avut credintza curata fiind inclinata spre cele duhovniceshti.... dar iata ca cel rau nu a crutzat pe cei mai tineri cum nu-i crutza nici pe bolnavi, dar atunci pe cei intaritzi in credintza.... cum sunt monahii incercatzi... shi mult sfintzitzi.... dar cazul e intradevar tragic, dar tzine de conshtiintza ei in fatza lui Dumnezeu, shi nu de osandirea sau neosandirea noastra responsabila sau iresponsabila... ca noi mirenii avem de ascultata "sa nu priveshti(pofteshti), sa nu judeci, sa nu osandeshti, sa nu huleshti, sa nu ocarashti...." ci sa iertzi...:) |
Vsovi,am spus,imi sustin afirmatia de mai sus,dupa cum am spus,indiferent de argumente.Eu stiu ce vreau si ce gandesc.Cat despre casatoria cu Hristos....fii serios!!!Este mai mult verbala,in multe priviinte,ar trebui sa ne casatorim inainte de toate cu onestitatea,sa fim oameni,sa avem o conduita morala pe care sa ne bazam,apoi credinta care poate fi mai spornica in acest sens.Nu aceste casatorii,de fatada,cu straie negre,lungi si smerite,si cu suflete ...la fel de negre.Deci,o fi casatoria aceasta cu Hristos atat de importanta,dar cand vezi ca nu mai poti,si nu mai poti trai in acel mediu,este mai indicat sa curvesti,sa prostesti pe cei din jur,si implicit pe Dumnezeu,decat sa parasesti acel loc?Nu cred!!!
Casatoria aceasta despre care vorbesti,este intr-adevar fosrte semnificativa,insa daca prezinta si un continut real,altfel este doar o joaca de-a spiritualitatea,si o joaca destul de periculoasa.Caci,pe o sotie naiva o mai minti in fata,ranjind si gresind fara pic de respect,dar pe Dumnezeu nu-l poti minti,si de asemenea nu-ti poti bate joc de El,traind in manastire IN DORUL LELII.sI CUNOSC multe specimene de acest gen,si nu ai invinovatesc,ci invinovatesc ca se admite asa ceva,dar o cununie curata si cinstita pentru un om care nu vrea sa-si bata joc de Dumnezeu,nu se admite. Si DA,draga IANA,biserica te obliga la convietuire fara cununie daca ai parasit viata monahala si doresti sa-sti intemeiezi o familie.Este absurd dar adevarat,este extrem de absurd,si cred ca Insusi Dumnezeu se mira de aceste legi DEOSEBITE,elaborate,parca,ironic,in virtutea Sa. VSOVI,crede-ma,stiu ce vrei sa spui,am citit,am auzit,am simtit si vazut....dar acum gandesc cu propria minte si discernamantul cu care Dumnezeu m-a inzestrat liber cugetator,si daca as crede acestea MARE PACAT,cred ca m-as dezice,fiindca Dumnezeu nu sta cu barda la capul oamenilor care au o viata normala,absolut normala si onesta. Si apropos!,sa nu uitam ca aceasta femeie,chiar daca a plecat din manastire,nu a avut alt barbat in viata ei,si nu a facut nici un avort...si cu toate acestea este lipsita de sfanta Impartasanie...si de sf.cununie.ESTE NEDREPT!,PENTRU CA UITATI-VA IN CE LUME TRAIM!!!!IAR BISERICA VA TREBUI IN CELE DIN URMA SA ADOPTE STRATEGII DE APROPIERE A OAMENILOR FATA DE ACEASTA,SI NU DE LEPADARE...PENTRU CA SUNT OAMENI. |
Citat:
|
Dragilor de pe Forum si mai ales cei din acest topic! ,
Sunteti minunati !!! Cati mai privesc la trecerea lor prin lume si prin istorie cu atata gravitate ??? " Orice om ramane pentru sine o intrebare insolubila la care doar Dumnezeu poate raspunde."(Actele Concililui 2 Vatican - enciclica <Gaudium et spes> - 7 decembrie 1965.) O mai nimeresc si teologii catolici, propozitia e chiar profunda si grava prin formularea ei axiomatica. Va felicit pentru dialogul iscat si va rog sa-l pomeniti in rugaciunile voastre si pe robul cel pacatos al lui Dumnezeu - Florin. Doamne ajuta! Sa va inghita raiul pe toti si sa ne intalnim in Imparatie! |
Chiar daca omul moare, chiar daca natura moare, trebuie sa retinem ca aceste morti nu dureaza vesnic.
|
si totusi daca stam si gindim mai profund ,omul ,indiferent ce e femeie sau barbat s-a lepadat de lumea cea desarta si si-a ales calea cea strimta a luptei cu ispitele pentru a se curati de pacate,pt a-si realbi haina sufletului.Dar intorcindu-se din nou spre lume cum vor reusi atrasi asa tare de aceasta lume cu pacatele si ispitele din ea sa se declare a lui Hristos pe care l-au ales si apoi s-au dezis de el ,PUNIND PE PRIMUL LOC LUMEA!?Eu nu judec,dar imi pun aceasta intrebare si inclin sa cred ,chiar dc s-a exprimat mai plastic ,ca vsovi are dreptate.Am citit in pateric ca cei care pleaca in lume sint rau ispititi de cel rau,incit si duhovnicii ii sfatuiesc sa nu plece .
|
Evident ca trebuie sa ramana in Sfanta Biserica Ortodoxa:
1 Petru 5 5. Tot asa si voi, fiilor duhovnicesti, supuneti-vă preotilor; si toti, unii fată de altii, imbrăcati-vă intru smerenie, pentru că Dumnezeu celor mandri le sta impotrivă, iar celor smeriti le dă har. 6. Deci, smeriti-vă sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă inalte la timpul cuvenit. 7. Lăsati-I Lui toată grija voastră, căci El are grijă de voi. 8. Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita, .. si referitor la ultimul verset de mai sus, cine iese din Biserica, intra automat in cusca leului. Binenteles intai leul il va lasa pe om sa iasa bine din biserica, si sa intre in cusca lui, si abia apoi il va infuleca bine. Cine mai scapa si se intoarce din nou in Biserica, s-ar putea sa scape fara o mana.. fara un picior... ranit... etc... |
Sofia,evaziv si cam atat percepem lucrurile...dar i-a in consideratie varsat la care persoana respectiva a plecat a imbrace haina alba a pocaintei,spre lumea stramta si plina de ispite,adica la 15 ani.Apropos!,tu ce faceai si ce gandeai la 15 ani?Este usor sa nu ne transpunem,ci doar sa ne dam cu parerea.Este adevarat,nimeni nu a obligat acea copila sa mearga in manastire la 15 ani,insa de vreme ce a trait intr-o familie extrem de simpla si de saraca...nu se stie care au fost influientele reale.Ce ai spune de o copila care alege sa se casatoreasca la 15 ani,cu siguranta ai spune ca nu are minte si ca nu stie ce face.Pentru ca nu-ti poti alege viitorul,mai ales cel care se doreste categoric,cum este cea a monahicismului,la o varsta atat de frageda,si deci incepem prin a gresi cu totii in acest context,incepand de la familia de drept,familia duhovniceasca si asa mai departe,pana la clipa in care toti se dezic de vina in clipa in care-si dau seama ca titudinea lor a fost iresponsabila fata de un copil.Eu nu cred ca un copil care alege manastirea,iar pe parcurs se razgandeste,se dezice de Dumnezeu,eu cred ca NOI,acestia care credem ca-l avem pe buze,ne dezicem de unicul sentiment ce ne apropie de Dumnezeu,iubirea si intelegerea.Oricum,stiu ca nu ajung nicaieri prin astfel de opinii si ma doare cand vad oamenii...asuprind oamenii prin aceasta arma neinduratoare uneori,"credinta".Incercati sa judecati imprejurul dupa voi insiva,dupa fiecare clipa si simtire din viata proprie,dupa o atitudinte de empatie fata de persoana afisata,si poate ca veti intelege mai bine situatia...si poate ca veti crede mai cu profunzime in Dumnezeul care a adus pe pamant,nu calugaria,ci iubirea si iertarea,cinstea si intelegerea,exact asa cum a trait El insusi pe pamant,intrea toti acesti oameni pe care-i judecati atat de aspru.
|
Mi se face sila cand citesc astfel de conceptii,din partea oamenilor maturi,fiindca aici nu este vorba doar de ceea ce citim in diferite carti,este vorba de viata unor oameni,de viata nostra vis-a-vi de a acestor oameni,de noi toti si calitatea vietii pe care o sustinem,nu doar o propovaduim.
In dragostea aceasta lumeasca,uneori partenerii ajung la conflicte iminente,uneori unul dintre parteneri supus unor simtiri atat de puternice,ofera mult,foarte mult,mai mult decat i se cere,crede ca asa trebuie,insa la un moment dat vine clipa in care cel caruia i s-a oferit mai mult decat a avut nevoie sau mai mult decat a pretinsa,sa para mai nepasator la aceste daruiri.Cel care a daruit atat se simte tradat,se simte nedreptatit de atitudinea celui caruia i-a dat totul,si vine intrebarea;de ce?,de ce nu-mi este apreciat efortul?Pentru ca celalalt nu ti l-a cerut in mod expres,sau poate nu ti l-a cerut atat de accentuat si expresiv,pentru ca celalalt,poate nu ti-a cerut diversele dendinte de a-l apropia,ci cu totul altele.Insa noi obsedati in subconstient de aceste trairi,daruim in exces,daruim mult si fara ca macar sa mai tinem cont de ceea ce vrea celalalt cu adevarat,de ceea ce-l bucura cu adevarat.Si ne afundam in lumina orbitoare a unor dorinti de nestavilit...apoi pretindem rasplata,chiar daca aceste lucruri nu ne-au fost cerute.Si astfel apare dezamagirea si dezinteresul,sau conflictele intre iubiti,pentru ca nu s-a inteles pe deplin care este calitatea relatiei,care este discernamantul pe care aceasta poate merge,fiindca fie ea si oarba,are nevoie de un strop de ratiune pentru a se ghida intr-un fel.Pentru ca nu am inteles de la inceput personalitatea fiecaruia dinstinctiva,si deci,dorintele acestora,care pot diferi. Cred ca asa este si cu aceasta presupusa iubire si daruire fata de Dumnezeu,uneori am impresia ca oamenii au inventat fel de fel de lucruri pentru a se putea pretinde mai aproape de Dumnezeu,pentru a-i oferi acestuia multumire si devotament,si au inceput sa se sacrifice ca natangii,fara vre-o dovada a veridicitatii acestor reactii,si-au inceput sa se afunde intr-un egoism neprevazut,pe considerentul ca trebuie sa-l iubeasca pe Dumnezeu mai presus de orice.Dar nu cred ca Dumnezeu are nevoie de o astfel de iubire,altfel nu ar mai fi venit pe pamant in chip de om,traind printre oameni.Dumnezeu cere oamenilor calitatea,in primul rand prin modalitatea de convietuire si intelegere printre semeni,nu cred ca cere omului jertfa cereasca si extrema,in acelasi timp in care acesta departandu-se de oameni,invata inevitabil sa-i urasca sau sa fie nepasatori fata de acestia.Aici am vrut sa ajung,nu putem pretinde ca-l iubim pe Dumnezeu,creandu-ne o lume singuratica si dispretuitoare in virtutea divinitatii.Iar restul de pacate,sau de asa zisele pacate ale semenilor nostri,cu siguranta numai Dumnezeu le va putea judeca,iar noi nu trebuie decat a ne pleca capul,pentru ca suntem plamaditi din aceiasi tarana din care sunt facuti cei pe care-i judecam "cu binecuvantare",fiindca noi credem ca suntem indreptatiti spre a face aceste reprosuri,sau doar constatari,in favoarea crezamantului propriu.Dumnezeu nu ne cere sa-l iubim doar intr-un fel anume,Dumnezeu ne cere sa-l iubim dupa structura fiecaruia,atat cat poate fiecare,dar si cat primeste fiecare din partea vietii.Pentru ca fara voia lui Dumnezeu nu se misca nici un fir de iarba,iar caile Lui sunt de neimaginat,noi trebuie doar sa credem si sa ne cunoastem,sa ne pese de semenii nostri si sa le dam o mana de ajutor daca ne cere,caci viata acestora numai Dumnezeu o poate judeca si randui.Caci Dumnezeu cand a spus ca daca deschizi usa nevoiasului ai deschizi Lui,nu a spus ca nevoiasul trebuie sa nu prezinte calitatea de parasitor al vre-unei manastiri,sau mai stiu eu ce,ci doar sa fie nevoias.Dar noi,ne pretindem credinciosi,ina suntem mandri exact ca ceata cea de pe urma a ingerilor decazuti din cer,pentru ca ne pretindem salvati,judecand si duhnind a ignoranta,posedati de orgolii ce ,in realitatea mistica,nici o lege nu le poate ajunge.Oameni buni!,eu asa ma vad!!! |
Varsta de 17 ani mi se pare prea mica pentru a depune voturile. Cunosc o calugarita, care a intrat in manastire dupa ce si-a terminat scoala, deci pe la 18-20 ani si a fost calugarita la 30. Pana sa fie maici, ele sunt surori un numar de ani. Apoi in manastire exista un duhovnic. Oare fata/maicuta, care s-a indragostit de acel barbat, s-a dus si s-a spovedit? Ar fi primit cu siguranta ajutor din partea preotului. Dar daca a ascuns, a platit scump aceasta greseala.
Si daca dupa ce a pacatuit, a regretat pasul si i se refuza Sf. Impartasanie, din motive stabilite de canoane, atunci va primi-o cel putin la sfarsitul vietii, caci unii abia atunci o primesc. E bine si atunci, in ceasul al 12-lea, decat de loc, caci Dumnezeu ne iubeste si ne primeste la El. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 20:05:05. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.