Cuvioasa Mucenita Daniela

Aceasta floare aleasa a rasarit pe pamantul romanesc in anul 1967. De micuta era foarte apropiata de Dumnezeu. Cand iesea de la scoala trecea totdeauna pe la Biserica. Pentru aceasta era foarte mustrata de tatal ei: "Unde ai fost? Toata ziua la biserica? La popii tai? Ce ti-a dat tie Dumnezeu?" Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile ii curgeau pe obraji.
Statea mult timp la rugaciune si era evlavioasa. La banchetul de la sfarsitul liceului n-a vrut sa se duca. Ca o ruga diriginta ei: "Hai, Danuta, vino si tu cu noi!" si ea a zis: "nu pot, dar sa stiti ca eu va iubesc foarte mult pe toti, dar la banchet nu pot veni…iertati-ma…" Era foarte blanda si foarte buna cu toti. Ii ajuta pe colegi la lectii; statea si noaptea sa scrie pentru ei. Invata foarte bine, atat la scoala, cat si la facultate. Ii placea foarte mult sa lucreze. Toate hainele ei erau facute de ea.
A fost fiica duhovniceasca a Cuviosului Parinte Sofian de la Sfanta Manastire Antim.
Studenta fiind, avea in grija o batrana paralizata, uitata de toti - mama Ioana. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: dimineata, inainte de facultate si seara. Era drum destul si osteneala multa. O spala, o ingrijea, ii facea cumparaturile. Din bursa ei punea deoparte si pentru mama Ioana. Ii spala hainele, ii citea, ii canta si aducea bucurie in sufletul batranei.
Era foarte blanda si foarte milostiva. Se vedea in ea blandetea Parintelui Sofian. N-a fost niciodata suparata pe cineva. Se acuza intotdeauna pe sine, iar pe ceilalti ii scuza.



Odata, cineva a batut-o tare pe Daniela, desi aceasta nu era vinovata. Dupa ce a rabdat in tacere bataia, s-a aplecat pana la pamant, a ingenunchiat si a sarutat piciorul care o lovise cu salbaticie.
Anumite persoane din familie incercau sa o convinga sa se marite, iar ea spunea: "Nu, nu. Eu vreau sa raman cu Dumnezeu". "Dar poti sa fii cu Dumnezeu si maritata" - i se spunea. "Da, dar daca ma marit, inseamna ca-L dau putin pe Dumnezeu la o parte, si eu nu pot asta, nu vreau. Eu vreau sa-I dau totul lui Dumnezeu."
Statea multe ore noaptea sa-si faca pravila. Niciodata nu s-a culcat fara sa-si faca pravila. Iar fratii ei strigau la ea: "Ce ti-a dat tie Dumnezeu? Ca ne-ai acrit cu popii tai. Ce-ti face credinta ta? Ca tata iti da de mancare… De ce ai facut facultatea, ca să te duci la manastire?"
Cand a terminat facultatea a fugit la Manastire. Tatal ei a cautat-o mult timp, a gasit-o, a batut-o si a adus-o acasa. A fugit de mai multe ori. De fiecare data a fost adusa cu forta acasa si batuta cumplit.
Odata, in noaptea de dinainte de plecarea sa la Manastire, a plans si s-a rugat fara incetare la Maica Domnului. Spre ziua a adormit. Cand s-a trezit, a luat iconita cu Maica Domnului pe care o primise de la Parintele Sofian. A facut cruce, a sarutat iconita si foarte hotarata si-a strans lucrurile pentru plecare. Apoi a lasat unei prietene o scrisoare pentru Parintele Sofian. Iata continutul:
"Am visat, Parinte, icoana Maicii Domnului. Si am vazut ca icoana prinde viata, si Maica Domnului ma privea atent si eu ma rugam in fata ei si o intrebam: "Ce sa fac?". Si am vazut cum ma privea cu multa durere. Si am vazut lacrimi pe obrazul Ei. Si, deodata, si-a intins mainile la rugaciune si o lacrima din ochii Ei a picurat pe mana mea. Si Ea, cu mainile ridicate in sus, se ruga si plangea. Cand m-a atins lacrima Ei m-am trezit. Si m-am hotarat sa plec."
Si a plecat. Pe drumul Crucii, pe urmele Mantuitorului Hristos.
Cand a adus-o ultima data de la Manastire, tatal ei a batut-o cumplit, umpland-o de sange. Apoi i-a taiat vesmintele monahale si i le-a aruncat la gunoi. I-a smuls de la gat cruciulita si a strigat la ea: "Popii, popii si biserica…" Atunci ea a lesinat. Si cand s-a trezit, asa se ruga de tatal ei: "Te rog, lasa-mi icoanele. Eu nu pot trai fara ele. Te rog…" Si el le-a pus sub picior, a calcat pe ele si apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis: "Bine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu poti sa mi-l iei, aici e totul."
Si de atunci numai asa se ruga: "Maica Domnului, ajuta-ma, nu ma parasi. Doamne Iisuse Hristoase…"


Vazand tatal ei ca nu o poate abate de pe calea vietuirii ortodoxe, a nascocit o rezolvare diabolica. A gasit niste medici asemenea lui si i-au stabilit diagnosticul de "schizofrenie paranoida cu delir mistic". Pana la sfarsitul vietii sale pamantesti a fost obligata sa ia medicamente "care s-o linistească". Ultimii doi ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii si cu tubul pe nas. Din cauza medicamentelor era aproape tot timpul inconstienta. Tatal ei o pazea de la prima ora pana noaptea la orele 22 - 23, ca sa nu poata lua legatura cu persoane binecredincioase.
Imobilizarea in pat si medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat o paralizie aproape completa si un ileus paralitic (pseudoobstructie intestinala). In aceste chinuri a trecut catre Domnul, marti 6 aprilie 2004, in Saptamana Mare. Aceasta s-a intamplat la ora 10. Si pentru ca tatal ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a randuit Dumnezeu in chip minunat sa afle despre ea Parintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11, acesta i-a facut slujba de inmormantare. Pentru prima data, tatal ei lipsea, desi dimineata fusese vazut in spital…
La cinstitul sau mormant au inceput sa se faca minuni.
Prima minune cunoscuta este vindecarea unui tanar care suferea de opt ani de pseudoobstructie intestinala cu crize repetate. Acesta a dobandit tamaduire in ziua de miercuri 12 mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase care au aflat despre vietuirea si patimirea muceniceasca a surorii lor, au dobandit si mai multa evlavie si ravna duhovniceasca pentru cinstirea si pomenirea ei.

Daca se poate sa puneti mai multe informatii despre aceasta Mucenita a zilelor noastre,unde este mormantul....V-as ruga mult

m-a impresionat f. mult aceasta marturie, parca ar fi o Sf. Filofteia a vremurilor moderne.

Imi pare rau ca nu am mai multe informatii decat acstea: se numea Daniela Paximade, a trait in Bucuresti, s-a nascut in 1964 si s-a ridicat la Hristos in 2004.

Daca sunteti din Bucuresti intrebati de ea la Manastirea Antim (nu cred ca nu i se cunoaste mucenicia acolo, avand in vedere ca l-a avut duhovnic pe Pr. Sofian Boghiu).

Am si doua poze cu aceasta mucenica, insa nu stiu cum sa le postez pe site...

cum s a savarsit minunea, si unde?
te rog trimite mi pozele la dorian200000@yahoo.com.
multumesc!

Foarte frumos..din partea ta sa ne aduci la cunostinta si noua viata acestei sfinte mucenite..Iti multumim..Daca poti revino cu mai multe detalii..

ce frumoas!Minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai

Draga sora sa ne dai detalii mai multe . Foarte frumoase aceste randuri.

Ma intreb oare comisia de canonizari a BOR ce are de spus despre acest caz?...trebuie sa nu fim acaparati de emotii in urma unor povestiri, ci cercetat cazul cu atentie si mai ales urmarit ce spune Biserica.

Buna ziua
 

Va rog sa-mi trimiteti si mie poze ale Mucenitei pe adresa dorianjohn4Christ@yahoo.com

Si poate le puteti pune si pe forum.

Dar cum a putut s-o ia din manastire? Era majora, era decizia ei sa fie acolo. Manastirea e sat fara caini unde oricine poate intra si scoate in suturi pe cineva afara? Si nu odata, ci repetat din cate vad in povestire. La urma urmei e proprietate privata si se poate chema politia in astfel de cazuri.

Si cum este posibil ca cei din manastirea unde a fost sa nu-i cunoasca povestea? Sa nu-i cunoasca minunea, presupunand ca a fost intr-adevar o minune?

Este ceva ce nu stiu despre acest preot, Sofian Boghiu?

Multumesc anticipat pentru informatii.

ce bucurie!
 

Ma bucur foarte tare sa citesc aceste randuri despre mucenita Daniela...sunt minunate faptele si credinta ei.

Pentru ca intreba cineva mai sunt, vreau sa va spun ca mormantul sau se afla in cimitirul Andronache, în Colentina - dar nu mai stiu exact cum se ajunge...ca nu am mai fost de multă vreme.

Am fost, din mila lui Dumnezeu martoră, la un fapt minunat petrecut la mormântul ei..fratele cu care mersesem acolo s-a vindecat de o boala de stomac ce il chinuia de mai multa vreme, pentru credinta sa neindoielnica in sfintenia mucenitei.

E adevarat: minunat este Dumnezeu intru Sfintii Sai!

The SON
 

[COLOR=Blue]Mi-a trimis cineva o povestioara f. frumoasa, este in engleza, dar m-am gandit ca multi dintre voi o vor intelege totusi. poate ca nu se incadreaza perfect la acest topic, dar n-am vrut sa creez unul special, deci sper sa va placa![/COLOR] :25:

The SON
This is great, take a moment to read it, it will make your day!
The ending will surprise you.

Take my Son


A wealthy man and his son loved to collect rare works of art. They had everything in their collection, from Picasso to Raphael. They would often sit together and admire the great works of art.

When the Vietnam conflict broke out, the son went to war. He was very courageous and died in battle while rescuing another soldier. The father was notified and grieved deeply for his only son.

About a month later, just before Christmas, there was a knock at the door. A young man stood at the door with a large package in his hands.

He said, 'Sir, you don't know me, but I am the soldier for whom your son gave his life. He saved many lives that day, and he was carrying me to safety when a bullet struck him in the heart and he died instantly. He often talked about you, and your love for art.' The young man held out this package. 'I know this isn't much. I'm not really a great artist, but I think your son would have wanted you to have this.'

The father pened the package. It was a portrait of his son, painted by the young man. He stared in awe at the way the soldier had captured the personality of his son in the painting. The father was so drawn to the eyes that his own eyes welled up with tears. He thanked the young man and offered to pay him for the picture. 'Oh, no sir, I could never repay what your son did for me. It's a gift.'

The father hung the portrait over his mantle. Every time visitors came to his home he took them to see the portrait of his son before he showed them any of the other great works he had collected.

The man died a few months later. There was to be a great auction of his paintings. Many influential people gathered, excited over seeing the great paintings and having an opportunity to purchase one for their collection.

On the platform sat the painting of the son. The auctioneer pounded his gavel. 'We will start the bidding with this picture of the son. Who will bid for this picture?'

There was silence.

Then a voice in the back of the room shouted, 'We want to see the famous paintings. Skip this one.'

But the auctioneer persisted. 'Will somebody bid for this painting? Who will start the bidding? $100, $200?'

Another voice angrily. 'We didn't come to see this painting. We came to see the Van Gogh's, the Rembrandts. Get on with the real bids!'

But still the auctioneer continued. 'The son! The son! Who'll take the son?'

Finally, a voice came from the very=2 0back of the room. It was the long tim e gardener of the man and his son. 'I'll give $10 for the painting.' Being a poor man, it was all he could afford.

'We have $10, who will bid $20?'

'Give it to him for $10. Let's see the masters.'

The crowd was becoming angry. They didn't want the picture of the son.

They wanted the more worthy investments for their collections.

The auctioneer pounded the gavel. 'Going once, twice, SOLD for $10!'

A man sitting on the second row shouted, 'Now let's get on with the collection!'

The auctioneer laid down his gavel. 'I'm sorry, the auction is over.'


'What about the paintings?'


'I am sorry. When I was called to conduct this auction, I was told of a secret stipulation in the will. I was not allowed to reveal that stipulation until this tim e. Only the painting of the son would be auctioned.. Whoever bought that painting would inherit the entire estate, including the paintings.

The man who took the son gets everything!'

God gave His son 2,000 years ago to die on the cross. Much like the auctioneer, His message today is: 'The son, the son, who'll take the son?'

Because, you see, whoever takes the Son gets everything.

FOR GOD SO LOVED THE WORLD HE GAVE HIS ONLY BEGOTTEN SON, WHO SO EVER BELIEVETH, SHALL HAVE ETERNAL LIFE....THAT'S LOVE.