|
"A doua oara cand am vizitat Sfantul Munte, am mers din nou la Staretul Paisie. Chilia lui era asezata intr-un loc pe care daca nu-l stiai,nu puteai sa-l afli. Pe atunci circula zvonul potrivit caruia chilia Staretului, dar mai ales bisericuta unde se ruga, raspandea buna mireasma. Staretul nu-i tinea pe vizitatori multa vreme. Ceea ce imi amintesc din vremea cand s-a mutat de la acea chilie si s-a stabilit la Panaguda, a fost urmatoarea intamplare: Odata, pe cand eram si eu acolo, a venit Parintele Placide,care mai inainte fusese catolic si care dupa aceea s-a botezat ortodox, a devenit monah si apoi ieromonah, si se gandea sa faca o manastire. Acesta l-a intrebat pe Staret ce ar trebui sa faca tinerii care doresc sa devina monahi, infranarea sau rugaciunea? Si care trebuie sa fie criteriile alegerii lor? Atunci Staretul i-a raspuns:
- Sa cauti la acesti tineri ravna pentru nevointa! Parintele Placide i-a mai pus o intrebare, de data asta dogmatica: - Care este diferenta intre ortodocsi si catolici? Asa cum stateam cu totii afara in curte, Staretul l-a intrebat: - Vezi aceasta casa? - O vad. - Daca scoatem mortarul care exista intre pietre, cu ce se vor mai tine ele? Aceasta au facut catolicii. Au scos intaritura si au subrezit cladirea bisericii. -Gheronda, dar ce se intampla cu protestantii? a intrebat din nou parintele Placide. -A, acestia au fost mai "destepti". Au scos si pietricelele care existau printre pietrele mari, iar acum incearca sa le sprijine una de alta.Dar aceasta inseamna ca nu exista nici o cladire. Astfel, in putine si simple cuvinte, Staretul a vorbit despre marile subiecte si diferente dogmatice." [din cartea "Cuviosul Paisie Aghioritul - Marturii ale inchinatorilor"] |
.EI ,CATOLICII TOTDEAUNA AU INCERCAT SA SE EXTINDA prin forta,[/u]CA SI IN ARDEAL ,CIND AU OMORIT DESTUI ROMANI SI AU DARIMAT MANASTIRI ORTODOXE.Dar si la ATHOS au facut tot asa. Va citez din cartea par.GH.BABUT-PE JOS IN RUGACIUNE PRIN ATHOS-2004"LA MAN ZOGRAFU,EXISTA MOASTELE A 26 SFINTI CALUGARI CARE S-AU OPUS SA SE INCHINE papei in calitate de conducator al Bisricii. Acesti calugari s-au inchis intr-un turn,cu icoana MAICII DOMNULUI PREVESTITOAREA ,,care prin monahul pustnic COSMA ,i-a anuntat pe calugari sa nu deschida poarta manastirii.Era pe vremea cruciatilor,care au fortat poarta ,au pus lemne si au dat foc turnului .Au ars toti calugarii,in afara de icoana PREVESTITOAREA a MAICII DOMNULUI,pe care au gasit-o intacta!A fost pe 10 octombrie1276.,scrie pe monumentul ridicat in cinstea acelor calugari ,de cei care s-au ascuns in munti ,caci MAICA DOMNULUI LE-A TRANSMIS CA CEI CARE SE SIMT MAI SLABI SA SE ASCUNDA IN PADURE.
Azi merg prin viclenie ,care stim de la cine vine.Dumnezeu sa le deschida mintea si inima ierarhilor nostri sa vada capcanele lor ! |
Pana la urma, nu stiu de ce exista aceast conflict permanent si vesnic intre confesiunile crestine, se fac unii pe altii eretici uitand ca in final sunt de aceeasi parte a baricadei si ca pana la urma numai Dumnezeu stie care e eretic sau nu...mai bine isi vede fiecare de treaba lui, ca oricum catolicii nu mai au nevoie de antireclama, antireclama exista de pe vremea inchizitiei si a cruciadelor si tot pamantul asta stie ce au facut cica in numele credintei si au format o imagine gresita crestinismului, dar ideea este ca credinciosii de rand nu sunt vinovati de asa ceva si ca s-au nascut in aceasta religie;) si poate o sa-si dea si ei seama la un moment dat ca e o ineptie sa creada ca papa e infailibil, indiferent de dogme si de purgatoriu si de filoque, in primul rand e gresit sa creada in infailibilitatea papala...
|
Citat:
Cruciadele si Inchizitia despre care vorbesti tu, pentru a fi corect intelese, nu trebuie scoase din contextul epocii si spatiului in care au avut loc. Adica ele s-au manifestat ca urmare a unor circumstante istorice specifice lumii medievale apusene, si care nu se intalnesc si in Rasaritul ortodox. Urmarile cruciadelor si ale Inchizitiei au fost mult exagerate de protestanti si mai tarziu de masonerie, si din pacate aceste exagerari au fost si sunt preluate de ortodocsi fara un efort de discernere a adevarului. Iar in ceea ce priveste asemanarile sub aspectele mai putin bune dintre biserica ortodoxa, in speta cea rusa, si biserica catolica, va sugerez sa cititi articolul de pe acest site intitulat " Patriarhia rusa vrea sa izoleze BOR, pentru a deveni a Treia Roma".Asta ca o lectie de smerenie pentru noi ortodocsii care nu vedem relele decat din ograda altora. Poate articolul il veti gasi exagerat sau tendentios, dar el porneste de la o baza reala :patriarhia Moscovei a sustinut intotdeauna politica de cuceriri teritoriale a tarilor rusi , incepand cu Petru cel Mare, chiar si asupra fratilor ortodocsi- greci, sarbi, romani, bulgari-pentru as mari in felul acesta influenta religioasa,la fel ca si Vaticanul care a binecuvantat expansiunea teritoriala a marilor puteri catolice din Apus asupra spatiului ortodox. |
Citat:
Din pacate tendintele Rusiei continua. De exemplu, taberele catehetice pentru baieti de 8-14 ani de la Manastirea Serghiev Posad includ pregatire militara, montare si demontare de arme de foc, iar unii din "antrenori" sunt chiar calugarii de acolo. Pana si Dostoievski, atat de duhovnicesc si genial in scrierile lui, era convins ca menirea Moscovei este sa cucereasca Constantinopolul. Iar in Serbia, romanii nu sunt lasati sa faca slujbe in romaneste. PS Daniil, episcopul roman pentru Banatul sarbesc nu are voie (prin legea sarbeasca) sa petreaca mai mult de 3 luni incontinuu acolo, de aceea 3 luni sta in Serbia si 3 in Hunedoara, la Densus. |
Citat:
Asa ca sa nu ne dam noi mai destepti decat sfintii bisericii noastre ortodoxe care din veaca in veac au dat anatema Vaticanul. |
Cel mai usor este vorbim despre cele ce ne despart pe noi de catolici, de protestanti... dar nu prea luam in calcul ceea ce ne desparte pe noi de Hristos. Cum sa le descopar altora cum este Hristos daca El nu-i in mine "ca la El acasa".
|
Citat:
|
ORTODOXIA NU A FACUT CRIME NICIODATA IN NUMELE CREDINTEI ,precum catolicii,asa ca asta e o mare diferenta si nu pot fi pusi pe aceeasi linie in expansiunea lor jurisdicionala,care e incomparabil mai blinda.
|
Citat:
IN VIATA SFANTULUI AGATON SPUNE ASA: A VENIT LA SF. AGATON UN BATJOCORITOR SI I-A SPUS IN FELUL URAMATOR: - ESTI UN NEMERNIC. - SUNT. - ESTI UN BETIVAN. - SUNT. - ESTI UN DESFRANAT. - SUNT. - ESTI UN HOT. - SUNT. LA UN MOMENT DAT II SPUNE: - ESTI UN ERETIC.,,SI A SPUS - NU, ASTA NU SUNT . PENTRU CA IN MOMENTUL IN CARE IMI SPUI ERETIC INSEAMNA CA SUNT DESPARTIT DE DUMNEZEUL MEU, ESTI PACATOS, INSEAMNA CA ESTI DEPARTAT DE DUMNEZEU, ERETIC INSEAMNA CA ESTI DESPARTIT DE DUMNEZEU, AI PIERDUT LEGATURA CU DUMNEZEU DECI SA FIE CLAR. PENTRU CA IN BISERICA INTR-ADEVAR SUNT SI OAMENI MAI PACATOSI SUNT SI OAMENI MAI VIRTUOSI DAR SUNT IN BISERICA, SUNT AI BISERICII, DAR ERETICII NUMAI FACA PARTE DIN BISERICA EI S-AU DESPARTIT DE BISERICA, ODATA CE NU MAI ESTI IN BISERICA NUMAI ESTE MANTUIRE. SA FUGITI CA DE FOC CHIAR SI DE UNII DINTRE TEOLOGII NOSTRI CARE LA ORA ACTUALA CAUTA SA FACA O RUGACIUNE CU CATOLICII. |
Laurentiu, nu am spus ca sunt de acord cu ereticii. Am dorit doar sa atrag atentia ca multi dintre noi sunt mai plini de ura fata de eretici decat de dragoste fata de Hristos. Incercam doar sa pun in evidenta ca principalul nostru scop este unirea cu Hristos. Iar odata ajunsi la aceasta unire, Hristos va apara din noi si prin noi Adevarul. Multi incerca sa apere ceea ce nu traiesc si ma tem ca nu vor avea putere.
|
Nu inteleg de ce, a spune adevarul , adica a cita din Sfintele Scripturi sau din Sfintii Parinti, de multe ori este perceput ca ura. Unii prefera pur si simplu sa le dai apa la moara, chiar daca e gresit, dar nu se gandesc, ca astfel ii smintim pe ei, si ne facem si noi vinovati. Adevarul doare, dar ramane adevar.
|
Citat:
Eu nu cred in ura, cred in Hristos. Stiu ca daca iubesc pe Hristos nu pot sa mai iubesc pe altcineva si atunci dau deoparte tot ce inseamna "altceva". Daca asta se numeste ura atunci nu imi ramane decat sa nu mai vorbesc despre nimic si voi recunoaste ca are dreptate Par Serafim Rose cand zice ca traim ultimele ceasuri de libertate a cuvantului. Tu, ancah, spui ca nu intelegi de ce cand se spune adevarul se percepe ca fiind "ura"? Ba intelegi. Crede-ma ca intelegi. Doamne ajuta! |
Orice ar fi Eu raman de comun acord cu Sf. Maxim Marturisitorul care zice:
Adevarul credintei nu se ascunde de dragul pacii |
Citat:
ma oameni buni dar voi mai cititi sau sunteti chiar orbiti de a voastra credinta cica Cea dreapta ...daca ar fi cu adevarat doar cea dreapta am avea o multime de sfinti , si mai multe fapte bune ...nu vorbe ...minciuni ...am vazut la rubrica sfinti romani toti erau sfintii Parinti din Egipt , ai desertului , nici unul roman ....mai cititi si mai rugati-va si pentru cei care sunt "eretici " ....pentru voi prea drepti in Critici si vorbe in desertaciune |
Iar interpretezi si tu aiurea..Invatatura Bisericii Ortodoxe este cea dreapta si adevarata...nu un diferiti oameni luati in parte....
Sunt destui sfintii romani care au murit in in inchisori pentru credinta nestiuti de nimeni. Cireste Patericul romanesc si alte carti Martiri si sfinti daco-romani - Martiri si sfinti pe pamantul Dobrogei de azi - Martiri din provinciile romane sud-dunarene - Sfantul Montanus preotul si sotia sa, Maxima - Sfantul Irineu episcopul si diaconul sau, Dimitrie - Sfintii mucenici militari din Durostorum - Sfintii mucenici Maxim, Cvintilian si Dadas din Ozovia - Sfintii martiri Epictet si Astion din Halmyris - Sfintii mucenici din Tomis (Constanta) - Sfintii mucenici din Axiopolis - Sfintii mucenici Zoticos, Attalos, Kamasis si Filippos din Noviodunum - Sfantul mucenic Emilian din Durostorum - Sfintii mucenici Nichita si Sava si alti crestini martirizati de goti Teologi daco-romani - Sfantul Vetranion, episcopul Tomisului - Sfantul Teotim, episcopul Tomisului - Sfantul Ioan Casian - Cuviosul Gherman din Dacia Pontica - Sfantul Niceta de Remesiana Sfinti cuviosi din manastirile romanesti - Sfantul Ierarh Ghelasie de la Ramet - Sfantul Nicodim de la Tismana - Sfantul Ioan de la Prislop - Sfantul Leontie de la Radauti - Sfantul Daniil Sihastrul de la Voronet - Cuviosi parinti din manastirile Moldovei: Vasile de la Moldovita, Rafail de la Agapia, Chiriac de la Bisericani si episcopul Ioan de la Rasca - Sfantul Ierarh Iosif cel Nou de la Partos - Cuviosul Antonie Sihastrul de la Schitul Iezeru - Cuvioasa Teodora de la Sihla - Sfantul Ierarh Calinic de la Cernica Mucenici ai ortodoxiei romanesti - Sfantul mucenic Ioan Romanul - Sfantul Ierarh si marturisitor Ilie Iorest, Mitropolitul Transilvaniei - Sfantul Ierarh si marturisitor Sava Brancovici, Mitropolitul Transilvaniei - Sfantul Iosif Marturisitorul, Episcopul Maramuresului - Un nou Sfant al Bisericii noastre: Mitropolitul Antim Ivireanul - Cuviosul marturisitor Visarion Ieromonahul - Cuviosul marturisitor Sofronie Ieromonahul de la Cioara - Mucenicul Oprea (Miclaus) din Salistea Sibiului - Preotul marturisitor Moise Macinic din Sibiel - Preotul marturisitor Ioan din Gales Binecredinciosi domnitori romani - Stefan Voda cel Mare, aparator de tara si ctitor de lacasuri sfinte - Voievodul martir Constantin Brancoveanu cu fiii sai si sfetnicul Ianache Cuviosi romani cu moaste in afara tarii - Cuviosul Antipa Atonitul - Cuviosul Ieroschimonah Ioan (Iacob) Hozevitul .... Si multi altii |
4.1 Sfinții Mucenici Claudiu, Castor, Sempronian și Nicostrat
4.2 Sfântul Mucenic Dasie 4.3 Sfinții Mucenic Donat și Sfântul Mucenic Venust 4.4 Sfinții Mucenici Ermil și Stratonic 4.5 Sfinții Mucenici Epictet și Astion 4.6 Sfântul Mucenic Emilian de la Durostor 4.7 Sfânta Muceniță Filofteia de la Curtea de Argeș 4.8 Sfântul Mucenic Hermes 4.9 Sfântul Mucenic Ioan Valahul 4.10 Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava 4.11 Sfântul Mucenic Iuliu Veteranul 4.12 Sfântul Mucenic Isihie 4.13 Sfântul Mucenic Lup 4.14 Sfântul Mucenic Montanus, preotul, și soția sa, Maxima 4.15 Sfinții Mucenici Nicandru și Marcian 4.16 Sfântul Mucenic Oprea Nicolae din Săliște 4.17 Sfinții Mucenici Pasicrat și Valentin 4.18 Sfântul Mucenic Romul și Sfântul Mucenic Silvan 4.19 Sfântul Mucenic Sava de la Buzău 4.20 Sfântul sfințit mucenic Teodosie de la Brazi 4.21 Sfinții Mucenici Zotic, Atal, Camasis și Filip de la Niculițel |
UN EPISCOP NECUNOSCUT AL TOMISULUI
(secolul IV) In timpul Sfantului Constantin cel Mare, procesul de crestinare in Dacia Pontica (Dobrogea) si Dacia propriu-zisa, care formeaza actualul spatiu romanesc carpato-dunarean, se desfasura deschis, fara nici o rezistenta din interior si fara nici o ingradire din afara. Pe scaunul Episcopiei Tomisului, in locul episcopilor martiri, se asaza de acum episcopi teologi si apologeti, profund cunoscatori ai Sfintei Scripturi, capabili sa apere credinta ortodoxa in Iisus Hristos, atat cu cuvantul vorbit si scris, cat si cu exemplul vietii lor. Numele episcopului tomitan din timpul Sfantului Constantin cel Mare (dupa 323), din nefericire, nu ne este cunoscut. Din marturiile pe care le avem, el era un mare aparator al Ortodoxiei, apreciat de imparat si de numerosi ierarhi ai timpului sau. Episcopul Eusebiu de Cezareea, in lucrarea sa "Viata fericitului imparat Constantin", insirand pe episcopii prezenti la marele Sinod de la Niceea (325), pe langa cei doi episcopi din Dacia si din "Bosporus", si Teofil al Gotiei, afirma ca "nici schitanul nu lipsea din ceata". Si acesta era, desigur, episcopul Tomisului, care a luat parte activa la Sinodul I ecumenic si a luptat cu tarie impotriva ereziei lui Arie, cerand condamnarea lui. Acest episcop tomitan a depus o intensa activitate misionara in Dacia Pontica de convertire la crestinism si de aparare a dreptei credinte in eparhia sa fata de eresul lui Arie. A zidit, desigur, bazilici in orasele cetati mai importante ca: Tomis (Constanta), Histria (Istria), Calatis (Mangalia), Axiopolis (Cernavoda), Adamclisi, Halmyris, Niculitel si Noviodunum (Isaccea) si a dat amploare vietii monahale in eparhia sa. Tot acum ia fiinta viata ascetica in pesteri si in codrii seculari din podisul Dobrogei si Muntii Macinului, unde mai tarziu aveau sa se formeze marii teologi daco-romani, Ioan Casian, Dionisie cel Mic si Ioan Maxentiu, renumiti in tot imperiul, sau acei vestiti "calugari sciti", cunoscuti pana la Roma si in eparhiile Africii. O grija deosebita avea episcopul Tomisului, in aceasta epoca infloritoare, de moastele sfintilor ucisi in Dacia Pontica pentru dragostea lui Hristos. El aduna unele din aceste moaste in cripte martirice, peste care inalta biserici rotonde sau adevarate bazilici si randuieste preoti pentru pomenirea lor. O asemenea cripta martirica zidita, probabil, la porunca lui este si cea de la Niculitel, descoperita in anul 1971, unica in Romania, unde s-au asezat moastele Sfintilor Mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip, astazi pastrate in biserica Manastirii Cocos - Tulcea. |
CUVIOSUL EUTIHIE PREOTUL
(secolul IV) Despre numele, viata si ravna cuviosului prezbiter Eutihie, ca si despre dragostea lui pentru Hristos, si misiunea sa evanghelica in Dacia carpato-dunareana, ne vorbeste pe scurt Sfantul Vasile cel Mare in epistola 164. Din cele relatate de el, intelegem ca preotul Eutihie era capadocian de neam din orasul Cezareea, contemporan cu Sfantul Vasile cel Mare, caruia ii era bine cunoscut. El a fost indrumat de Duhul Sfant sa vina in Dacia Carpatica si sa-l marturiseasca pe Hristos la pagani. Aici Eutihie, ca preot misionar, propovaduieste Evanghelia, probabil in tinutul Buzau - Vrancea, unde desfasoara o activitate intensa de catehizare, convertire si botezare a numerosi geto-daco-romani, goti si alte neamuri "barbare", care migrau prin centrul Daciei. Dupa anul 348, cand episcopul Ulfila se retrage la sudul Dunarii din cauza prigoanei regelui Athanaric, fericitul Eutihie devine cel mai aprig propovaduitor al Evangheliei lui Hristos in centrul Daciei secolului IV. Auzind de aceasta, Sfantul Vasile cel Mare il lauda pentru succesele sale printre "barbari", pe care ii imblanzea prin puterea Sfantului Duh si prin lucrarea harismelor sale. Fericitul Eutihie era, intr-adevar, un mare ascet si se invrednicise de la Dumnezeu de darul facerii de minuni si al vindecarii bolilor. Sfantul Vasile spune urmatoarele despre Eutihie in epistola sa adresata episcopului Tesalonicului: "Pentru faptul ca ai amintit si de fericitul barbat Eutihie si ai preamarit patria noastra (Cezareea Capadociei), ca una care a crescut semintele credintei, ne-ai bucurat de amintirea celor trecute, dar ne-ai intristat de cele ce vedem. Caci nimeni dintre ai nostri nu se aseamana cu Eutihie. Noi suntem atat de departe de a imblanzi pe barbari prin puterea Duhului Sfant si lucrarea darurilor Sale, incat si cei ce sunt blanzi (dintre ei) se inraiesc din pricina multimii pacatelor noastre. Ne imputam noua insine si pacatelor noastre cauza intinderii mari a stapanirii ereticilor. Caci aproape nici o parte a pamantului n-a scapat de aprinderea ereziei...". Asa il lauda marele ierarh pe fericitul Eutihie. Numele lui sta alaturi de al preotului Sansala si ale Sfintilor Mucenici Nichita si Sava, ca si ale atator calugari, preoti si episcopi misionari, majoritatea capadocieni, care au marturisit pe Hristos si au semanat credinta ortodoxa in Dacia carpato- dunareana, ale caror nume si fapte sunt scrise in ceruri. |
CUVIOSUL DIONISIE CEL MIC "ROMANUL"
(circa 470-545) Al doilea mare teolog, cunoscut traducator de scrieri patristice si calugar plin de dragostea lui Hristos, pe care ni l-a dat Dacia Pontica, dupa Sfantul Ioan Casian, a fost Cuviosul Dionisie cel Mic, adica "Smeritul", iar in limba latina "Exiguul". Acest venerabil slujitor al Bisericii lui Hristos s-a nascut in Scitia Mica pe la anul 470 si s-a calugarit din tinerete la una din renumitele manastiri ale Eparhiei Tomisului, care au dat in secolele IV-VII numerosi "calugari sciti", cunoscuti in intreg imperiul ca teologi, asceti si aparatori ai Ortodoxiei. Unul din dascalii sai din tinerete, pe care avea sa-l evoce mai tarziu in "Prefata scrisorii sinodale a Sfantului Chirii al Alexandriei catre Nestorie", tradusa in latina, a fost un anume Petru, ajuns la batranete episcop. Acesta fusese, probabil, egumenul manastirii dobrogene, unde s-a calugarit Cuviosul Dionisie, caruia i-a fost parinte sufletesc si care l-a deprins cu nevointa duhovniceasca si frica de Dumnezeu. Iata cu ce cuvinte pline de recunostinta, de smerenie si duiosie, calitati specifice sufletului nostru romanesc, se adreseaza fericitul Dionisie cel Smerit dascalului sau: "Mi-aduc aminte de binefacerile Voastre, Cuvioase Parinte si podoaba aleasa a invatatorilor lui Hristos, si am mereu inaintea ochilor mintii ravna sfanta pentru hrana duhovniceasca pe care o cheltuiati cu mine cand eram copil, ravna pe care nici spatiul, nici timpul n-o pot uita. Va rog sa primiti o multumire pe care stiu ca nu pot sa v-o dau la inaltimea cuvenita". Din Dobrogea, fericitul Dionisie, supranumit si "Romanul", se duce in Orient, la Mormantul Domnului si in Asia Mica, apoi se stabileste la o manastire din Constantinopol. Era un teolog ortodox desavarsit si cunostea perfect limbile greaca si latina. La cererea Papei Ghelasie de a i se trimite un calugar invatat spre a-i traduce in Apus canoanele Sinoadelor ecumenice si unele opere patristice, Dionisie este trimis in Italia. In anul 496, Cuviosul Dionisie ajunge la Roma. Aici intra in Manastirea Sfanta Anastasia si ajunge traducator renumit din greaca in latina si preda multi ani dialectica cu prietenul sau Casiodor la Universitatea Vivarium din sudul Italiei - Calabria. Biograful si prietenul sau Casiodor spune despre fericitul Dionisie ca era "de neam scit, dar de obiceiuri intru totul romane, foarte priceput la ambele limbi, cunoscator perfect al Sfintei Scripturi si al dogmaticii". Era, de asemenea, "intelept si simplu, invatat si smerit, cu vorba putina, feciorelnic, bland, plangand cand auzea vorbe de veselie nepotrivite, postitor, fara sa osandeasca pe cei care mancau". La Roma, Cuviosul Dionisie cel Mic (Exiguul) a trait si a scris sub zece papi, de la Anastasie II pana la Vigiliu. Fiind rugat, atat de pastorii Romei, care doreau sa cunoasca mai bine scrierile Parintilor din Rasarit, cat si de compatriotii sai, calugarii sciti, fericitul Dionisie cel Mic a tradus din greaca in latina scrieri ale Sfintilor Grigorie de Nyssa, Chirii al Alexandriei si Proclu. Apoi traduce canoanele primelor patru Sinoade ecumenice, in doua editii; editeaza "Decretele pontificale" si traduce vieti de sfinti ca: "Descoperirea capului Sfantului Ioan Botezatorul", "Pocainta minunata a Sfintei Taisia" si "Viata Sfantului Pahomie". Cuviosul Dionisie cel Mic era si un bun cunoscator al astronomiei, stiinta ce o invatase la Alexandria, centrul astronomiei antice. Astfel, el a intemeiat era crestina dionisiaca, in locul erei pagane, incepand calendarul si numaratoarea anilor "De la intruparea Domnului nostru Iisus Hristos, iar nu de la imparatul Diocletian, ca pana atunci, pentru ca astfel sa fie tuturor mai cunoscut inceputul nadejdii noastre si pentru ca sa apara mai clara cauza rascumpararii neamului omenesc, adica Patimile Mantuitorului nostru". A scris in acest scop doua lucrari: "Carte despre Sfintele Pasti" si "Argumente Pascale". Era crestina intemeiata de fericitul Dionisie cel Smerit a intrat in vigoare la Roma in anul 527, iar pana la inceputul mileniului al doilea a fost adoptata in toata lumea crestina. A mai scris si un florilegiu de texte patristice dogmatice, extrase de la mai multi Sfinti Parinti din Rasarit, Apus si Africa, intitulat "Exempla Sanctorum Patrum". Atat prin originea si formarea sa daco-romana, cat si prin scrierile si traducerile sale din greaca in latina, fericitul Dionisie cel Mic "a intins o adevarata punte de legatura intre Rasarit si Apus, punand intr-un contact mai apropiat cele doua romanitati crestine". La batranete, fericitul Dionisie "Romanul" isi aducea aminte din Italia, patria sa adoptiva, de Dobrogea, patria sa natala, si de compatriotii sai blanzi, dreptcredinciosi si smeriti, despre care scrie aceste frumoase cuvinte in Prefata catre "venerabilii domni si frati preaiubiti, Ioan si Leontiu": "Poate pare lucru nou celor nestiutori ca Scythia, care se arata ingrozitoare prin frig si in acelasi timp prin barbari, a crescut barbati plini de caldura si minunati prin blandetea purtarii. Ca lucrul sta asa, eu il stiu nu numai printr-o cunoastere din nastere, ci mi l-a aratat si experienta. Se cunoaste ca acolo (in Scythia Minor), intr-o comunitate pamanteasca deschisa, am fost renascut cu harul lui Dumnezeu prin Taina Botezului si am fost invrednicit sa vad viata cereasca in trup fragil a preafericitilor Parinti cu care acea regiune se slaveste ca de o rodire duhovniceasca deosebita. Credinta lor stralucind prin legatura cu fapta buna era pentru toti pilda de viata si sinceritate. Ei nu erau prinsi in mreaja nici unei griji lumesti si puteau spune cu Apostolul: Cetatea noastra este in ceruri (Filipeni 3, 20). Ei (daco-romanii) au tinut cu tarie neinfricata totdeauna dogmele credintei ortodoxe, caci, desi erau simpli in cuvant, in stiinta nu erau nepriceputi...". Pentru sfintenia vietii lui, pentru gandirea si scrierile sale profund ortodoxe, Cuviosul Dionisie cel Mic, numit si "Romanul", este cinstit, atat in Rasarit, cat si in Apus, ca un calugar desavarsit, filolog si ctitor al erei crestine, ascet si teolog de renume. Trei mari virtuti l-au impodobit in toata viata sa: credinta ortodoxa, smerenia inimii si dragostea fata de Dumnezeu si de oameni, calitati specifice milenare ale intregului popor roman. Savarsindu-si calatoria acestei vieti, Cuviosul Dionisie cel Smerit si-a dat sufletul cu pace in mainile lui Hristos prin anul 545 si este numarat in ceata Cuviosilor Parinti. |
SFANTUL MUCENIC IOAN CEL NOU DE LA SUCEAVA
(+ 1330) Viata Sfantul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, ale carui moaste se afla de sase sute de ani in tara noastra, s-a nascut in orasul Trapezunt, in jurul anului 1300, din parinti binecredinciosi si foarte iubitori de Hristos. Fiind negustor de marfuri, ca si tatal sau, evlaviosul Ioan a plecat cu corabia din orasul natal spre Cetatea Alba de la gurile Nistrului, aflata pe atunci in stapanirea tatarilor inchinatori de idoli. Pe Marea Neagra a avut mai multe discutii de credinta cu un negustor venetian, anume Reiz. Dar, vazandu-se biruit in cuvinte de fericitul Ioan, care marturisea si apara cu zel dreapta credinta ortodoxa, venetianul a hotarat sa se razbune asupra lui. Sosind in Cetatea Alba, Reiz l-a parat pe Ioan la mai-marele cetatii, cum ca ar dori sa se lepede de credinta ortodoxa si sa se inchine soarelui si idolilor paganesti. Dar Ioan, marturisind pe Hristos cu mare tarie si curaj, a fost dat la grele chinuri si batai, pentru a se lepada de adevaratul Dumnezeu. Apoi, vazandu-l statornic in dreapta credinta si gata sa-si dea viata pentru Sfanta Evanghelie, a fost si mai mult batut si tarat pe ulitele Cetatii Albe, legat de coada unui cal neinvatat, pana cand un iudeu fanatic i-a taiat capul cu sabia, fiind in varsta de numai 30 de ani. Noaptea, vazandu-se cor de ingeri si faclii aprinse in jurul trupului sau, sfintele lui moaste au fost luate cu cinste si asezate in biserica ortodoxa din Cetatea Alba. Aici au stat 70 de ani, facand multe minuni si vindecari de boli. In anul 1402, la 2 iunie, moastele Sfantului Mucenic Ioan, numit "cel Nou", au fost aduse cu mare cinste din Cetatea Alba de trimisii voievodului Alexandru cel Bun si au fost asezate in biserica "Mirautilor" din Suceava, vechea capitala a Moldovei, devenind astfel cel dintai sfant ocrotitor si grabnic ajutator al moldovenilor. In anul 1589, moastele Sfantului Ioan "de la Suceava" au fost stramutate din vechea biserica domneasca in noua catedrala zidita de Bogdan al III-lea, unde se afla pana astazi. Dupa ce au stat un timp in Mitropolia din Iasi, in anul 1686 moastele Sfantului Ioan cel Nou au fost luate de oastea poloneza a lui Ioan Sobieski, impreuna cu evlaviosul mitropolit Dosoftei si cu o mare parte din tezaurul tarii, si duse langa Liov. Dupa 97 de ani de instrainare, la 13 septembrie 1783, sfintele sale moaste au fost readuse cu mare cinste la Suceava si s-au asezat in vechea biserica domneasca, unde se afla si astazi. Fapte si cuvinte de invatatura Fiind adus fericitul Ioan in fata eparhului pagan al Cetatii Albe, acesta, indemnat de diavolul si de slugile lui, i-a zis: - M-am instiintat despre tine ca esti om intelept, ca ai iubit credinta noastra mahomedana si ca voiesti sa te apropii de ea. Pentru aceasta, o, prietene, nu mai zabovi; ci leapada credinta crestineasca defaimata de toti, blestema legea si biserica voastra in fata poporului adunat aici si vino sa stai impreuna cu noi sa preamarim soarele, luna si stelele. Iar viteazul ostas al lui Hristos i-a raspuns: - Eu niciodata nu ma voi lepada de adevaratul Dumnezeu, ca sa ma inchin oamenilor necredinciosi, soarelui si celor create. Sa nu-mi fie mie a ma lepada de tine, Hristoase, Mantuitorul meu, Care esti Dumnezeu preamarit impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant! Atunci, maniindu-se, eparhul l-a pedepsit cu batai cumplite si, legandu-l de coada unui cal, l-au tarat ostasii pe ulitele pietruite ale Cetatii Albe, pana cand i s-a taiat capul cu sabia de catre un evreu. Auzind negustorul venetian de mucenicia Sfantului Ioan, a cugetat sa-i fure trupul noaptea din mormant. Dar, pe cand ii sapa mormantul, mucenicul lui Hristos s-a aratat in vis preotului ortodox si i-a zis: - Scoala si alearga la biserica indata, ca vanzatorul meu vrea sa-mi fure trupul din mormant! Venind, preotul a salvat sfintele sale moaste si le-a ingropat in altar aproape de Sfanta Masa. Auzind mitropolitul Moldovei, Iosif I Musat, de moastele Sfantului Mucenic Ioan cel Nou din Cetatea Alba si de minunile ce se faceau aici, a indemnat pe evlaviosul domn Alexandru cel Bun sa aduca acest nepretuit odor in capitala tarii, ca sa fie de calauza, mangaiere si ajutor poporului Moldovei, atat de iubitor de Dumnezeu si de sfinti. Astfel, bunul voievod a trimis o solie de dregatori, clerici si ostasi, cu careta domneasca si, rascumparand sfintele moaste, le-a adus la Suceava. Cand se apropiau de cetate, au iesit inainte mitropolitul si voievodul, cu tot clerul, cu poporul si boierii sai, avand faclii aprinse in maini. Deci, cazand in genunchi, s-au inchinat si au sarutat cu lacrimi fierbinti moastele mucenicului lui Hristos, Ioan cel Nou. Apoi le-au dus cu mare cinste in biserica Mirautilor, in care a fost uns domn Alexandru cel Bun, si le-a sarutat timp de trei zile tot poporul credincios care venise de prin sate. Inca si unii bolnavi care erau de fata, atingandu-se cu credinta de moastele Sfantului Ioan cel Nou, s-au vindecat de suferintele lor. Printre acestea si Ana, sotia voievodului, fiind de multa vreme suferinda de o boala grea, s-a vindecat in chip minunat si a mai trait inca 17 ani. Si au fost depuse sfintele moaste in cetatea Sucevei la 2 iunie, in anul mantuirii 1402. Dintre multele minuni facute la moastele Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, se cuvine sa amintim mai intai cum a izbavit marele mucenic poporul si capitala Moldovei de navalirea tatarilor jefuitori si ucigasi de oameni. In luna mai 1622, mii de ostasi tatari invadasera Moldova, jefuind si dand foc satelor din calea lor. De frica, locuitorii se ascundeau, o parte prin paduri, iar alta in cetatea Sucevei. Dar, vazand cu groaza ca tatarii se apropie sa jefuiasca orasul, au alergat cu totii la Mitropolie sa ceara ajutorul Sfantului Ioan. In noaptea de 1 spre 2 iunie, mitropolitul Anastasie Crimca a facut priveghere de toata noaptea cu poporul, a impartasit multimea cu Sfintele Taine si i-a indemnat sa se roage lui Dumnezeu cu credinta. Apoi a inconjurat catedrala de trei ori cu Evanghelia si cu moastele Sfantului Ioan, le-a asezat intr-un car cu boi si au pornit sa le ascunda in cetatea Sucevei. La iesire, sfintele moaste s-au lasat atat de grele, incat carul nu se putea misca din loc. Atunci, intelegand toti ca Sfantul Mucenic nu vrea sa lase cetatea sa cada in mainile paganilor, au inconjurat zidurile cetatii cu moastele lui si asteptau sa se faca ziua. Dimineata, iarasi facand tot poporul rugaciuni cu lacrimi, a trimis Dumnezeu, la mijlocirea mucenicului Sau, o ploaie mare cu vant si tunete, incat a venit asa de mare raul Sucevei, ca n-au putut tatarii sa-l treaca si sa intre in cetate. Atunci paganii, infricosandu-se, au fugit rusinati peste Nistru. Asa a izbavit Sfantul Ioan cetatea Sucevei de ucidere si jaf, spre lauda lui Dumnezeu si bucuria crestinilor. Din anul 1686, moastele Sfantului Ioan de la Suceava fiind duse in Polonia, la Zolkiev, impreuna cu Mitropolitul Dosoftei, au facut si acolo nenumarate minuni si vindecari de boli timp de 97 de ani, incat alergau la moastele marelui mucenic tot felul de credinciosi ortodocsi si catolici, si primeau ajutorul lui dupa credinta si evlavia fiecaruia. Astfel, prin sfintele lui moaste s-a facut o adevarata impacare intre ortodocsi si catolici. Dar si readucerea moastelor Sfantului Ioan cel Nou din Polonia in manastirea sa din Suceava, care a avut loc la 13 septembrie 1783, este considerata o mare minune. Ca nimeni nu mai spera, dupa un secol, sa se aduca din nou in pamantul Moldovei cel mai iubit si mai vechi ocrotitor si rugator al tarii si poporului romanesc, atat de greu incercat de-a lungul veacurilor, dar atat de credincios si iubitor de sfinti. Aceasta o dovedeste mai intai ravna si staruinta episcopului Dosoftei de Radauti, caruia i se datoreaza cel mai mult readucerea moastelor Sfantului Ioan la Suceava. Apoi, numarul mare de clerici si ortodocsi credinciosi care au intampinat cu flori si lumanari aprinse racla cu sfintele moaste, la trecerea lor din Polonia in Moldova. Cine ar putea spune bucuria generala a moldovenilor la trecerea sfintelor moaste prin satele lor? Ca peste tot sunau clopotele bisericilor, se canta din buciume, rasunau salve de tun, iar satenii ieseau cu totii in calea lor, in frunte cu preotii in vesminte, cu copiii si bolnavii satelor, imbracati in haine nationale de sarbatoare, cu faclii si flori in maini. In aceasta atmosfera de bucurie in Hristos si fratie duhovniceasca, au strabatut moastele Sfantului Ioan Moldova de nord, timp de aproape trei luni, pana au fost asezate din nou in catedrala vechii mitropolii din Suceava. La hramul Sfantului Ioan din 24 iunie 1898, au participat mii de pelerini din Moldova si din provinciile vecine. Toata Suceava era plina de credinciosi. Cu acest prilej a venit si sotia unui boier moldovean. Aceasta, dupa ce asculta slujba, se inchina la sfintele moaste, se urca in trasura cu patru cai si dadu porunca vizitiului sa plece spre casa. Dar oricat lovea caii, trasura nu se misca din loc, incat femeia a fost cuprinsa de frica. Apoi a coborat din trasura, a spus episcopului si preotilor intamplarea si le cerea ajutor. Episcopul i-a zis: - Doamna, poate ai facut vreun pacat azi, de nu poti pleca acasa! Inchina-te in biserica, marturiseste-ti pacatele la un preot si cred ca te vei intoarce cu bine. La spovedanie, femeia a marturisit cu lacrimi in ochi ca a rupt o bucata din degetul Sfantului Ioan, ca s-o duca acasa de binecuvantare si ajutor. Atunci preotul i-a dat canon sa aduca inapoi particica luata, sa-si ceara iertare de la Sfantul Mucenic Ioan si sa faca rugaciuni si metanii, caci numai asa va putea pleca. Cum a facut ceea ce i-a poruncit preotul, femeia a plecat cu bine si bucuroasa la casa ei. In 1964 a fost adus la Sfantul Ioan, pentru rugaciune, un om bolnav de minte. Dupa ce i s-a facut de trei ori Sfantul Maslu, bolnavul s-a facut sanatos. A treia zi a venit la manastire vindecat si a dat multumire lui Dumnezeu. In toamna anului 1969, un om din partile Sucevei a devenit mut din lucrarea diavolului. Rudele l-au adus la moastele Sfantului Ioan pentru rugaciune. Parintii i-au facut Sfantul Maslu, i-au citit molitfele Sfantului Vasile si l-au pus sa citeasca acatistul Sfantului Ioan cel Nou langa sfintele moaste. Noaptea, bolnavul a dormit la manastire, iar dimineata s-a sculat sanatos si s-a dus acasa, dand lauda si multumire Mantuitorului nostru Iisus Hristos si Sfantului Mucenic Ioan. In anul 1960, o copila din comuna Putna-Suceava si-a pierdut vederea din cauza unei boli. O crestina evlavioasa din sat a adus copila la Sfantul Ioan de la Suceava. Aici s-au rugat amandoua, apoi preotii i-au facut Sfantul Maslu si au miruit-o la ochi cu untdelemn sfintit. La urma, cand batrana conducea copila sa iasa din biserica, plina de uimire si cu lacrimi in ochi, fetita a strigat: - Matusa, vad, nu ma mai tine de mana ! Sfinte Mare Mucenice Ioane, vindeca-mi ochii si durerea inimii mele! Dand lauda lui Dumnezeu pentru aceasta minune, s-au intors amandoua acasa sanatoase si cu mare bucurie. In anul 1969, o crestina, Maria, din satul Ciumulesti-Suceava, bolnava de ochi, nu vedea aproape deloc. Dar, auzind de minunile Sfantului Ioan, a fost adusa la Suceava. Aici s-a inchinat la sfintele moaste, s-a spovedit si impartasit cu Trupul si Sangele lui Hristos si i s-a facut de trei ori Sfantul Maslu. Pentru multa ei credinta, femeia s-a vindecat complet si, multumind marelui mucenic, s-a intors vindecata la casa ei. In acelasi an, o fetita de zece ani numita Ana, din satul Corni- Botosani, in urma unei spaime, si-a pierdut graiul. Fiind adusa la Manastirea Sfantul Ioan din Suceava, i s-au facut rugaciuni si Sfantul Maslu de trei ori si pe loc s-a vindecat, incat se mirau toti de darul tamaduirii ce izvoraste din aceste sfinte moaste. Un tehnician care lucra la un laborator universitar a fost iradiat si paralizat, incat nu putea nici macar a se hrani singur. Auzind de Sfantul Ioan, a venit aici cu mare credinta si speranta in ajutorul lui Dumnezeu. Cazand in genunchi, s-a rugat mult cu lacrimi, zicand: - Sfinte Mare Mucenic Ioane, stiu ca pentru pacatele mele m-a pedepsit Dumnezeu cu boala aceasta. Dar stiu ca Domnul este milostiv cu noi, pacatosii, iar tu vindeci pe cei suferinzi care vin cu credinta la tine. Vindeca, ma rog, si mainile mele bolnave, ca sa ma pot inchina lui Dumnezeu, sa ma pot hrani singur si sa nu fiu povara altora. Ajuta-ma, Sfinte Mucenice Ioane, ajuta-ma si-mi vindeca mainile, ca imi pare rau de pacatele mele si ma hotarasc sa urmez de acum lui Hristos! In clipa cand se ruga din inima si varsa lacrimi, marturiseste bolnavul, a simtit deodata o caldura straina in mainile sale si o furnicare a nervilor de la varful degetelor pana la umeri. Apoi a inceput sa simta si sa miste singur degetele, palmele si bratele pana sus. Constient ca in clipa aceea Dumnezeu, cu rugaciunile Sfantului Mucenic Ioan de la Suceava, i-a vindecat mainile paralizate, a cazut din nou la rugaciune, multumind Domnului si placutului Sau cu lacrimi de bucurie. La urma s-a ridicat si a plecat fericit la casa sa, marturisind tuturor cum a facut Domnul mila cu el. Sarbatoarea hramului Sfantului Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava - care are loc, prin traditie, la 24 iunie, de Sanziene - are dimensiuni bisericesti deosebite si un profund caracter autohton ortodox. Cu acest prilej se aduna multi credinciosi din Moldova si Transilvania - in special bucovineni si maramureseni - in frumosul port national, cu daruri traditionale in maini, ca: flori de camp, spice de grau, crengi de tei si brad si cu numerosi copii dupa ei. Fetele tuturor sunt luminate de o profunda bucurie duhovniceasca. Odata cu darurile pe care le depun deasupra sfintelor moaste, credinciosii aduc cu ei pentru binecuvantare haine pe care le ating de capul sfantului. Pelerinajul se incepe din dimineata zilei de 23 iunie, cand se scot sfintele moaste in procesiune, purtate pe mainile pelerinilor si apoi se asaza intr-un mic baldachin sub teii din mijlocul curtii. In seara de ajun se face slujba privegherii in aer liber pana spre miezul noptii. Apoi, credinciosii, grupati pe zone si sate, stau de veghe pe iarba pana dimineata. Unii se roaga in biserica, altii inconjoara catedrala in genunchi sau cantand, altii canta incet melodii religioase compuse de ei, iar majoritatea asteapta la rand sa se inchine la moastele Sfantului Ioan cel Nou. In dimineata hramului se sfinteste agheasma si se face Sfantul Maslu pentru bolnavi. Apoi se savarseste Sfanta Liturghie arhiereasca pe un podium mare, in curte, in prezenta multimii de inchinatori. Ochii tuturor privesc spre slujitori in mijlocul carora se afla mitropolitul Moldovei. Cantarile corului si predica misca inimile si scot lacrimi. La sfarsitul slujbei, multi credinciosi doresc sa se atinga de vesmintele preotilor slujitori si mai ales de ale arhiereilor. Ultimul moment cu care se incheie slujba hramului este aducerea sfintelor moaste in biserica, la orele 4 dupa-amiaza. Prin traditie, racla este purtata pe maini numai de maramureseni, care, timp de 24 ore, stau de veghe in rugaciune si nu mananca nimic pana la asezarea moastelor in biserica. Apoi valul de pelerini se roaga in liniste pe strazi catre gara si sate, unde sunt asteptati de membrii familiei cu daruri de la Sfantul Ioan, ca: icoane, cruciulite, agheasma, untdelemn sfintit, flori si haine binecuvantate, atinse de sfintele moaste. Hramul Sfantului Ioan cel Nou de la Suceava, impreuna cu al Cuvioasei Parascheva de la Iasi, se numara printre cele mai reprezentative sarbatori religioase si cu o veche traditie ortodoxa nationala, care contribuie mult la unitatea noastra in Hristos. Sfinte Mucenice Ioane, mult patimitorule, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi! |
CUVIOSUL AGATON SIHASTRUL
Muntii Buzaului (secolul al XIV-lea) Acest vestit sihastru s-a nevoit in Muntii Buzaului in prima jumatate a secolului al XIV-lea. Mai intai s-a ostenit intr-o pestera sub muntele lui Martirie, apartinand de sihastria Fundatura. Apoi, ajungand sihastru iscusit in lupta cea duhovniceasca si dascal al vietii pustnicesti, s-a invrednicit de darul preotiei, adunand mai multi ucenici in jurul sau, caci cuviosul era povatuitor de suflete si parinte duhovnicesc pentru multi, hranindu-i cu alese cuvinte din Sfanta Scriptura. Cunostea inca si operele Sfintilor Parinti si biruia cu multa pricepere ispitele vrajmasului diavol. In a doua jumatate a secolului al XIV-lea, Cuviosul Agaton s-a stabilit cu cativa ucenici pe culmea muntoasa numita Crucea Spatarului, cale de o jumatate de ceas de Sihastria Fundatura. Aici si-a sapat cu mainile sale o mica biserica in stanca, cu hramul Sfantul Ioan Hrisostom, pentru care avea mare evlavie. Alaturi de biserica, cuviosul si-a facut o mica chilie, unde se nevoia ziua si noaptea in post si rugaciune. Ucenicii sai, in numar de 12, dupa traditia isihasta din partea locului, si-au sapat si ei chilii in piatra pe acelasi munte, in preajma Cuviosului Agaton. Aceasta este sihastria lui Agaton, numarata printre primele sihastrii cunoscute in Muntii Buzaului si una din cele mai alese. Aici s-au nevoit timp de trei secole peste o suta de sihastri purtatori de Hristos, dintre care multi au ajuns la masura sfinteniei. Intre acestia, insa, a stralucit Cuviosul Agaton, ca o faclie aprinsa pe varful muntelui, devenind vas al Duhului Sfant si parinte cu multi fii duhovnicesti. Iar nevointa sa si a ucenicilor sai era aceasta: noaptea se adunau in biserica si cantau slujba Utreniei, ziua se nevoiau in chilii cu postul, cu metaniile si cu citirea Psaltirii, iar seara se adunau la trapeza, mancand la aceeasi masa comuna facuta dintr-un trunchi de copac cu 12 locuri. Mancarea era si ea pustniceasca: pesmeti de paine si legume fierte, fara untdelemn. In sarbatori, Cuviosul Agaton savarsea Sfanta Liturghie si impartasea pe toti cu Trupul si Sangele Domnului. La inceputul secolului al XVI-lea, domnul Tarii Romanesti, Neagoe Basarab (1512-1521), auzind de sihastria lui Agaton, a facut unele danii si a marit biserica din pestera, cum scrie in pomelnicul sapat pe peretele altarului, care se pastreaza pana astazi. Vestea despre nevointa ieroschimonahului Agaton ajunsese pana la evlaviosul domn Neagoe Basarab, el insusi fiind cunoscator al vietii isihaste din Tara Romaneasca si sustinator al cuviosilor sihastri. Neagoe impreuna cu episcopul de atunci al Buzaului si cu o oarecare monahie Teodora au facut unele danii Sihastriei lui Agaton, fapt pentru care au fost scrisi in pomelnicul bisericii, sapat in peretele altarului de ambele parti ale ferestrei de est. Pomelnicul se pastreaza destul de bine si astazi. Ulterior au fost adaugati si alti voievozi, care au miluit pe calugarii din Sihastria lui Agaton, ca: Moise, Vlad, Vintila si sotia lui, Rada. In anul 1524, Schitul lui Agaton este mentionat intr-o hotarnica data de la Afumati. In a doua jumatate a secolului, inmultindu-se numarul sihastrilor mai mult de 12, Sihastria lui Agaton devine manastire cu randuiala de chinovie. Un hrisov din anul 1587 aminteste pentru prima data de "manastirea lui Agaton". La inceputul secolului al XVII-lea, manastirea ajunge in paragina. In anul 1733 este reinnoita de alti ctitori, dupa care mai dainuie putin si apoi este definitiv parasita. Astazi se mai pastreaza doar o parte din biserica de piatra, in care se vede absida altarului, nisele pentru proscomidie si diaconicon, pomelnicul ctitoricesc incrustat in perete, o fereastra si cateva urme ale naosului si chiliei marelui sihastru. |
UN SFANT ROMAN ANONIM
din Manastirea Neamt (secolul al XIV-lea) Primele semne miraculoase de ridicare a pavajului s-au observat sambata, 24 mai 1986. Ele s-au repetat pana luni, 26 mai, cand s-a hotarat de staretul Manastirii Neamt, arhim. Efrem Chiscariu, sa se sape sub pavaj. Dupa depunerea moastelor in biserica s-a intocmit un act oficial in legatura cu aceasta minune, care se pastreaza in arhiva manastirii. Dupa doua zile, autoritatile locale au oprit pelerinajul de la Neamt si au turnat beton peste mormantul sfantului necunoscut. Prima inchegare de viata monahala organizata in vatra Manastirii Neamt a avut loc la inceputul secolului al XIV-lea, datorita intaiului egumen cunoscut al lavrei, anume ieroschimonahul Gherman (1320-1362), care aduna pe sihastrii nevoitori aici intr-o obste de sine-statatoare. Inainte de el, sihastrii nemteni duceau viata pustniceasca idioritmica, despre care se stie foarte putin. In a doua jumatate a secolului al XIV-lea, viata duhovniceasca din Manastirea Neamt ia o amploare mult mai mare, incat primii domni musatini sunt indemnati sa zideasca aici o biserica de piatra, cu hramul Inaltarea Domnului. Numarul mare de morminte monahale, majoritatea din secolul al XIV-lea, situate in jurul primei biserici musatine, ca de altfel in toata incinta Manastirii Neamt, dovedeste cu prisosinta cat de intensa era viata calugareasca in aceasta vatra strabuna. Unele dintre aceste morminte se afla chiar sub temeliile bisericii voievodale zidita de Stefan cel Mare, in anul 1497. Altele sunt sub chiliile din incinta, iar altele, ceea ce este si mai concludent, se afla sub pavajul ce duce la usa bisericii voievodale din 1497. Aceasta dovedeste ca mormintele sunt mai vechi decat biserica. Intrucat multe dintre osemintele monahilor din incinta nu poseda traditionalele caramizi cu numele si data mortii lor, este dificil sa se stabileasca precis identitatea si frecventa vietii monahale aici, pe epoci. Unul Dumnezeu stie cate moaste sfinte de cuviosi monahi nemteni se afla in acest cimitir calugaresc, unic de altfel in tara noastra. Sfintenia vietii calugarilor nemteni din secolul al XIV-lea o dovedeste cu prisosinta recenta descoperire prin minune dumnezeiasca a moastelor unui sihastru sfant din aceasta epoca, aflate chiar sub pavajul central ce duce la biserica. Acest fapt s-a petrecut in zilele de 24-26 mai 1986, cand s-a observat ca la jumatatea distantei dintre clopotnita si biserica, pavajul gros de piatra si ciment s-a ridicat circa 30 cm pe dimensiunea unui mormant, in chip miraculos. Sapandu-se cu atentie la 1,5 metri, s-a aflat trupul proslavit si inmiresmat al unui calugar cu viata sfanta din secolul al XIV-lea, asezat aici inainte de zidirea bisericii voievodale si a pavajului. Osemintele, galbene si binemirositoare, erau inca legate intre ele si prezentau toate conditiile cerute moastelor de catre canoanele Bisericii Ortodoxe. Dupa deshumare, osemintele aflate s-au asezat intr-un sicriu si s-au depus in biserica de obstea calugarilor nemteni, in sunetul clopotelor, cu toata evlavia si randuiala cuvenita. Vestea descoperirii acestor sfinte moaste s-a raspandit imediat in toata tara. Inca din seara zilei de luni, 26 mai, noaptea, si mai ales in zilele urmatoare veneau sute de pelerini, tarani, oraseni si intelectuali sa se inchine la sfintele moaste. Mai intai aprindeau lumanari in jurul mormantului si faceau metanii cu lacrimi de bucurie, ca ne-a descoperit Dumnezeu un sfant nou rugator al neamului nostru. Apoi intrau in biserica si se rugau cu mare credinta si emotie la sfintele moaste si la icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, cerandu-le ajutor ceresc si dand slava lui Dumnezeu pentru toate, caci au vazut o asa de mare minune in Romania de astazi. Pana acum nu se stie numele cuviosului aflat la Manastirea Neamt. Iata cati sfinti necunoscuti ascunde inca pamantul sfant al tarii noastre! |
Si multi altii:
Cred ca Parintele Arsenie Boca este un mare Sfant, Parintele Vichentie Malau, Parintele Cleopa si altii |
Citat:
|
Citat:
|
Cat despre papa,insusi numele il defineste ca eretic.Papa inseamna in latina - tata -,un fel de Dumnezeu pe pamant,al catolicilor,iar noi ortodocsii ii spunem lui Dumnezeu din ceruri Tatal nostru.
|
Citat:
|
Domnule draga, dar shtii ca nici n-au facut prea rau, daca ar fi facut ce zici dumneata? poi ia sa ne vedem, de la Domnitori venea binecuvantarea sau de la Dumnezeu prin milostivirea Sa? Deci de la Dumnezeu iar domnitorii nu au dat decat din ce au primit shi s-au rugat pentru ei, dar daca a desfintzat Cuza, atunci.... deci n-ai de ce ii acuza pe monahi chiar daca ar fi shters... ca pe peretzi sunt pictatzi sfintzii, dar shi cei care au contribuit cu bani, ctitori, dar ma indoiesc ca zvonul asta ar fi real, ca doar un monah nu indrazneshte sa distruga peretzii... asta n-am mai auzit-o cu monahii pushi pe racairea tencuielii, ca zugravii ca sa nu se cunoasca ceva... domnule ce umbla zvonul... natzionalismurilor shi tzinerii de datorie... poi e Hristos Dator la Domnitori? Poi nu El i-a facut mari shi binecuvantatzi shi bine cinstitzi? Sa fim serioshi.... umbla zvonul mai ceva ca ochiul mortului ??????:(
|
de ce nu se vede si ca Europa fara Biserica catolica nu era nici la un sfert din ce este acum...?
|
De ce nu se vad cele peste 8oooooo de femei arse pe rug de inchizitia catolica sub pretextul ca ar fi vrajitoare?de ce nu se vede ca fara Califatul de cordoba biserica catoilica ar fi fost plina de analfabeti ca in primul mileniu crestin.Fara obscurantismul inchizitiei catolice EUROPA SI OMENIREA AR FI FOST MULT MAI AVANSATE IN STIINTA!
|
Dom-le nu are rost sa judecam inchizitia ca asa ni s-a parut noua.
Doar Dumnezeu judeca. Cat despre femeile arse pe rug ca vrajitoare - problema este ca in crestinism trebuie sa lasi pe Dumnezeu sa hotarasca cine traieste si cine nu. Cu toate acestea de ce sa nu amintim de episcopul sfant care a intrat in foc cu un vrajitor si nu a stat acolo pana cand vrajitorul a ars? Episcopul iesind fara ca focul sa il fi afectat in vreun fel. De episcopul acesta sfant cine poate sa zica ceva? Banuiesc ca masoneria il critica si pe imparatul Sfantul Constantin cel Mare si critica zic ei hotarea Bisericii Ortodoxe de a-l declara sfant. Desi Biserica Ortodoxa a facut doar o constatarea a sfinteniei acestui imparat. |
Obscurantist este rationalismul limitat si plin de el din ziua de astazi.
Ce face un om de stiinta (fizician,biolog,geograf,geolog etc) daca observa un fenomen natural si nu il poate explica? In loc sa zica caci creatia lui Dumnezeu este minunata si nu se poate explica de mintea umana ca este limitata ; in loc de a se ruga la Dumnezeu sa le descopere ca doar Dansul stie ca el a creat respectivele ; face o teorie aberanta care se potriveste numai pentru fenomenul respectiv.Pentru alte fenomene nu merge. Daca de exemplu fizicienii ar fi curiozitatea sa citeasca la Facere ar fi observat ca lumina este creata si este materiala. Este ciudat cum in ziua de azi se sustine in continuare aiurarea conform careia lumina e o unda , ca e o vibratie a eterului si alte aberatii de astea. De asemenea este ciudat cum se sustine teoria creationista care este o aberatie completa. (aceasta teorie aberanta a dat nastere si la eugenie - vedeti pe wikipedia ce inseamna). |
Parintele Dumitru Staniloae zicea despre acesti pseudo oameni de stiinta ca li se pare ca stiu totul dar de fapt "nu stiu nimic".
|
Exista diferente dogmatice intre crestinii ortodocsi si catolici dar oricum religia catolica este cea mai apropiata de religia crestin-ortodoxa din toate religiile crestine.
|
Mihai, daca sunt diferente dogmatice, inseamna ca tot despartiti ramanem. Bucuria mea nu este sa stiu ca romano-catolicii sunt cei mai aproape de noi. Bucuros as fi sa stiu ca sunt ca noi. Sfantul Antonie cel Mare spune ca "De la aproapele vine si viata si moartea". Iar faptul ca cineva sta langa mine si nu in mine, nu-i semn de viata.
|
Citat:
|
iertati-ma ca dau exemplul asta, dar Anca mi-a amintit de o vorba a duhovnicului meu... si care mi se pare potrivita in contextul asta.
umple un pahar cu baliga... varsa baliga... apoi toarna apa in acelasi pahar si bea! ce? nu bei apa? ca doar e buna apa si vitala omului! :cool: |
Dom-le a zice "credinta ortodoxa este mantuitoare" nu este idee crestina ci idee gnostica.
Gnosticii ziceau ca invatatura mantuieste. Daca ar fi fost asa nu ar fi fost nevoie sa vina Dumnezeu si sa se faca om spre a mantui lumea. Ar fi dat tot ce au scris pana acum Sfintii Parinti asa cum a dat legea veche pe table de piatra , ar fi zis urmati chestiile astea si va mantuiti. Dumnezeu cand s-a intrupat a hirotonit episcopi (adica pe sfintii apostoli) la pogorarea Duhului Sfant. Si prin acesti episcopi a hirotonit preoti. Si prin preoti si episcopi lucreaza Sfintele Taine Duhul Sfant. Si prin participarea la aceste Sfinte Taine se uneste omul cu Dumnezeu adica se mantuieste. Normal ca trebuie si in restul vietii sa se rasfranga trairea din Biserica. Din cate stiu eu singurele biserici cu succesiune apostolica sunt Biserica Ortodoxa si Biserica Catolica. |
De exemplu purgatoriul:
Nu accepta si ortodocsii ca sunt suflete care se duc "sa isi faca canonul" in iad si dupa ce se curatesc prin chin in Iad merg la Rai? Ca altfel pentru ce ar face rugaciuni pentru morti? Nu este un foc curatitor creat de Dumnezeu asa cum zic catolicii dar este o suferinta personala care curateste. Sfantul Marcu Eugenicul chiar zice aceasta detaliat. Deci asa trebuie sa intelegem Purgatoriul si sa le explicam catolicilor. In toate celalte religii crestine nu se crede ca starea mortilor mai poate fi schimbata. Ori sunt in Rai ori sunt in Iad. |
| Ora este GMT +3. Ora este acum 20:24:56. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.