Care credeti ca sunt punctele cheie ale unei casatorii fericite?

Sa reusheshti sa birui duhul luimesc shi mam-on-ic-arash, al splendidelor mishtouri shi ale perfectziunilor nicovalelor potrivitniciilor shi antipotrivitniciilor rebelli, sa nu te lashi sedus de placerea razvratita a bisericilor aurite la clopotnitze shi refacute la fatzadele interioare shi exterioare, la duhul multzumirii ce nashte nemultzumirea pentru minunatziile superbe ale cuvantului viclean, shi a atractziei inspre al indrepta shi a-l voi neviclean, necurvesc, ca sa nu ai parte o viatza intreaga sa te ocupi de literatura shi arta cuvantului pentru splendidele naluciri ale aventurii minciunii, doar ca sa ai copii frumoshi dus mereu de mamona... Dumnezeul lui zeus.

Punctul cel mai important este ca din dragoste shi nesilit de NIMENI... intru Hristos.

Dragostea si smerenia:)

Increderea, respectul, recunostinta, rabdarea, sinceritatea, toate acestea ne imbogatesc in virtuti:)

poate un titlu mai potrivit era "comuniunea in casatorie vs singuratatea in doi"

sunt barbatii din ziua de azi mai slabi, sunt femeile lor prea puternice?

cat de mult a alterat societatea moderna trasaturile/ calitatile traditionale ale barbatului si femeii?

da, vad ca nu sunt prea multi amatori pentru acest subiect, asa ca am sa continui eu cu cateva idei. ma gandesc ca un moment f. important pentru a revela aceasta comuniune este masa, ca reuniune si ca impartasire. in familia moderna, din cauza programului individual mai mult sau mai putin incarcat, in general numai cina este cea care reuneste toata familia; desi uneori nici cina nu mai este o reuniune, de ex. daca programul de lucru este f. diferit. un alt aspect caracteristic familiilor crestine este cel mancarii de post. daca nu toti membrii familiei agreeaza aceasta infranare, practic familia este divizata chiar daca sta la aceeasi masa.

Trairea unuia in celalalt. Sa stai de vorba cu altcineva si celalalt sa vada in tine sotia. Iar sotia sa le vorbeasca altora ca si cand tu le-ai vorbi. Iata cum lumea poate primi alte chipuri plecand de la casatorie.

Foarte f. frumos spus.:)

si cum ajungi la asta? care sunt niste pasi sine qua non pentru aceasta transformare?

...eu cred ca fericirea( daca poate fi numita asa, aici pe pamant)in casatorie trebuie sa o caute cei doi, caci raiul unuia poate fi iadul celuilalt...deasupra tuturor sta oricum DRAGOSTEA...

Mirela, iubirea nu se invata. Ea se traieste. Nu pot sa-ti spun care sunt pasii pentru aceasta transformare, nu pot da retete in acest sens. Dar iti pot spune ca oricine iubese curat poate ajunge la acest lucru.

bineinteles ca iubirea se traieste, dar ma gandeam ca totusi o discutie la nivel practic despre casatorie ar ajuta pe multi. am sa revin.

In ceea ce priveste modalitatea in care ar trebui sa aiba loc educatia in dragoste, ar trebui sa se stie ca aceasta nu poate fi decat existentiala si nu speculativa.
O transmitere intelectual-speculativa a cunostintelor despre iubire, pe langa ratacirea pe care o poate aduce intelegerea mecanicista asupra dragostei, va induce si ideea inselatoare ca este legata mai mult de o reflexie intelectuala si nu de o experienta de viata si ca, prin urmare, oricine are cunostinte rationale corecte despre dragoste poate sti in mod exact ceea ce este ea de fapt.

nu cred ca societatea a alterat, chiar toate valorile, cred ca afacut si un pic de bine, a mai deschis mintile femeilor in chestiunea despre violenta domestica si pe cea a barbatilor in sensul de a fii mai precauti, caci sunt si mecanisme prin care pot fi atentionati si trasi la raspundere
in alte privinte, se poate spune ca da s-au mai alterat relatiile dintre membrii familiei ,care datorita lipsei de timp nu mai comunica, nu mai petrec timp impreuna
nu mai este acelasi tipar de familie unita ca acum cativa ani ,si cerintele sunt altele
toata lumea vrea un trai mai bun si atunci fiecare se zbate ,sa aduca cat mai mult venit mai ales cand sunt si copii
dar exista si momente prin care pot fi recuperate aceste lipsuri cum ar fi un concediu in familie, plimbari, un film
nu stiu daca barbatii sunt mai slabi (o alta problema pe care ai ridicat-o
)dar cred ca sunt mai stresati si au nevoia sa nu se simta constransi ,cicaliti
cred ca sunt si barbati puternici si femei puternice dar nu stiu daca, in aceeasi familie ,caci de obicei unul e mai slab si altul mai puternic
in concluzie daca exista intelegere si respect unul fata de celalat toate lucrurile pot fi depasite bineinteles cu ajutorul lui Dumnezeu
si a-l intelege pe celalat si a-l respecta e o dovada de iubire

nu m-ai inteles. ceea ce propun eu este tocmai contrariul, adica a discuta la nivel practic si nu doar idealist gen "dragoste, rabdare etc." cu totii stim valorile spre care tindem, insa eu cred ca ar fi de folos daca am face un schimb de idei la nivelul relatiei conjugale traite, cu plusurile si minusurile ei. poate ca pentru unii nu mai e mare lucru de facut, dar poate pentru altii chiar serveste la ceva.

da, iar parerea mea este ca nu este deloc minor acest aspect. pana la urma, armonia si devenirea familiei a fost sacrificata pe altarul progresului. :|

Daca imi permiteti eu as deplasa un pic discutia mai spre inceputuri...adica cum iti dai seama ca el este cel ce trebuie sa fie langa tine intr-o casatorie, cum iti dai seama ca esti indragostit cu adevarat, si nu cumva este totul o inselare a simturilor, a gandirii tale? Caci pentru o casatorie trainica trebuie intr-adevar iubire, nu? Oare e suficient?

Practic...cum ziteam mai zilele trecute...tre sa duci o mucenicie in viata de familie.Pt ca e imposibil ca un om sa nu fie nervos macar o data pe luna,sau suparacios sau mai stiu eu cum.Totul cred ca tine de cum stim sa cedam sau nu...si ce mucenicie...:( ca uneori ar trebui sa taci si nu taci,sau alteori sa vorbesti dar taci...e greu...si cred ca de la bun inceput sotii intre ei,mai apoi parintii si copii sa vorbeasca mereu,sa-si spuna ce au pe suflet,sa participe la cat mai multe activitati impreuna,mereu impreuna,mereu un grup unit..:)

eu cred ca nu poti fi sigur niciodata, totdeauna trebuie sa iti asumi un anume risc. eu personal pana sa il intalnesc pe actualul meu sot am fost ceruta de sotie de 3 ori si am refuzat. nu pot spune exact de ce, dar simteam ca este ceva care nu merge, ceva "fabricat". si nu m-am inselat; unul dintre ei nici nu ma mai saluta cand ma intalnea pe strada - desi iubirea la nivel declarativ nu i-o intrecea nimenea - altul mi-a spus sa tin secret ca m-a cerut si am refuzat, asa ca pana la urma suspiciunile ca nu erau ptr mine mi s-au confirmat.

:) poate ca nu este valabil pentru toti atunci cand fac alegerea, dar ceea ce eu am apreciat cel mai mult la sotul meu era echilibrul pe care mi-l dadea.

...inca ceva, faptul ca eu scriu cel mai mult pe acest topic nu trebuie inteles anapoda :thumbsup: nu imi arog nici un fel de drept de a da lectii altora... dar chiar cred ca am avea de castigat cate ceva, altfel n-as mai discuta.

este un mare adevar aici, dar totusi eu n-as zice mereu, ci cat mai mult posibil. extremele nu sunt bune, de aceea cred ca nu trebuie ingradita libertatea nici unuia, insa cand tendinta este de a aloca mai mult timp activitatilor individuale decat cele de grup, cred ca deja asta trebuie sa constituie un semnal de alarma.

pana aici toate bune, dar cine va lua taurul de coarne si va face ceva?! eu de exemplu recunosc ca ma complac intr-o astfel de situatie, dar parca am obosit sa fiu mereu cea cu initiativa in a schimba ceva.

da dar ce se intampla cand unul lucreaza pana tarziu nu poti sa -i ceri unei persoane sa isi schimbe locul de munca pt ca
din munca traiesti si traiesc si copiii
care e solutia?plus ca sunt multe lucruri de facut de ex la o casa tot timpul tb facute renovari care necesita bani( tencuieli zugraveli reparatii etc )cine sta la casa stie
exista un paradox multe din familii se destrama, din cauza lipsei banilor se cearta pe tema asta, cu toate ca petrec foarte mult timp impreuna si asta ar trebui sa conteze....
nu cat timp petrecem impreuna ci cum il petrecem cred ca este important

e greu in ziua de azi sa se gaseasca un echilibru
stresul de la locul de munca, diferite probleme familiale,toate se rasfrang asupra celorlalti membrii
dar cand exista credinta problemele trec mai usor asa ma gandesc

din punctul meu de vedere trebuie ca cei doi sa fie mai intai OAMENI, sa existe respect si verticalitate, echilibru in sufletul fiecaruia dintre ei, ajutor reciproc, principii comune de viata si de gandire, directii comune de actiune, idealuri comune (ma refer la cele principale, nu la micile dorinte si placeri). pe toae astea se bazeaza iubirea, dupa parerea mea. O flacara mare, dar nesustinuta de toate elementele de mai sus, se stinge curand si lasa in urma dusmanie si raceala.

Am inteles Mirela. Insa, eu consider ca rezolvarea unei probleme din casatoria mea nu inseamna si rezolvarea unei probleme asemanatoare din alta casatorie. Evident, nici nu exclud acest lucru, dar sunt indoielnic fata de rezolvari de acest gen. Pe de alta parte modul in care eu am inceput sa iubesc, nu poate fi luat model de ceilalti, chiar daca eu am ajuns sa nu ma balbai atunci cand trebuie sa raspund la intrebarea: Iubesti?
In concluzie Mirela, cu parere de rau, eu nu voi putea da marturii in acest sens.

Multumesc mirelat de cuvintele tale;intr-adevar e un risc pe care ti-l asumi pentru o viata si cred ca, ajutandu-te Dumnezeu, iti dai seama cand si cu cine trebuie sa faci acest important pas.Cred ca e tare frumos sa fii iubita si indragostita de cine trebuie!!!

:) multumesc, mihaela, dar vorba lui costel, parca nu pot da marturie despre asa ceva!

dragilor, cred ca am discutat suficient pe acest subiect. aveti dreptate, e greu sa gasim echilibrul perfect in ziua de azi. dar, daca vreodata ajungeti sa va recunoasteti in simptomele unei casnicii care se indreapta cu pasi inceti dar siguri spre lipsa de comuniune, poate va luati inima in dinti si faceti ceva! sa fiti iubiti!

Problema este falsa, adica nu poate fi vorba despre echilibru. Poti vorbi despre echilibru intre talerele unei balante, caz in care pe ambele talere asezi mase egale. Dar omul si femeia nu sunt egali ci mai degraba complementari. Asa ca intrebarea ta ar trebui reformulata in termeni de armonie si nu de echilibru ... care mie ... ca si concept, mi se pare inadecvat. Echilibru, in aceasta poveste fara sfarsit = moarte ! = "daca vreodata ajungeti sa va recunoasteti in simptomele unei casnicii care se indreapta cu pasi inceti dar siguri spre lipsa de comuniune". Armonie = dinamica !
Daca vorbesti despre echilibru inseamna ca admiti identitatea partilor ... ceea ce este absurd.
:) QED !

hai sa nu vorbim cuvinte, de dragul filosofiei.

Dear :) Filosofarea nu este un atribut feminin :P

Doamne , ce-s cu barbatii in ziua de azi?cat misoginism ("filosofia nu e un atribut feminin")....... daca nu cumva a-ti uitat tot dintr-o femeie v-ati nascut :p

Afirmatie Falsa :p !
NU ne-am nascut din Femeie ! ...ci prin Femeie.
Pentru ca sursa vietii mele este Tatal meu Ceresc si Pamantesc ! [b]Care daruieste[/i] viata mamei mele, cea care cu dragoste ma aduce in lume. Acelasi lucru este adevarat si pentru tine.
In sinteza: sursa vietii este Tatal si purtatorul vietii spre lume este Mama.
... iar graba ta de a afirma fara a cantari, intareste afirmatia ... "Filosofarea nu este un atribut feminin". :)
qed :)

da prin Dumnezeu s-au creat toate lucrurile prin Tatal dar aici pe pamant un barbat fara o femeie nu poate deveni tata adica Tata:)dar invers se pare ca stiinta care a devenit un pic ridicola incearca sa substituie contributia unui barbat in perpetuarea speciei :D

...ne jucam cu cuvintele, parca si pierdem esenta: e atat de frumos sa iubesti! ce mai conteaza...oricum, daca nu ne alegem calea manastirii, nici femeia, nici barbatul nu pot trai unul fara altul... :)

Buna tuturor, as vrea sa spun si eu cate ceva,desi mie casatoria nu mi-a reusit...citind din Apostolul Pavel, despre cum este iubirea, epistola catre corinteni, intelegem ca de fapt iubirea inseamna abandonarea ta in favoarea celuilalt...de fapt cand iubim nu trebuie sa fim egoisti,deloc...nu?nu trebuie sa te gandesti la tine ci la celalalt,corect? dar daca facem asta, caci asa ma fost si eu, eu sunt o fiinta care sacrific aproape totul de dragul iubirii si a celuilalt,iata ca fostul meu sot, nu a apreciat nimic din toate astea,asa ca spuneti-mi voi cum trebuie sa ma comport? deja simt ca am inceput sa ma transform, ca nu mai pot sa dau iubire nimanui, si ca mi-e teama ca daca voi arata sentimentele mele cuiva acesta le va strivi si va merge mai departe...cum trebuie sa procedez?si as vrea sa inteleg ceva de la persoane trecute prin viata, nu de la adolescenti...oameni care s-au confruntat cu aceste probleme...ce sa facem, sa ne aratam si sa ne daruim dragostea, sau sa ne ascundem si sa tinem in noi, transformandu-ne ?

Trebuie sa iubesti viviana. Daca nu ai raspuns la iubire, nu inseamana ca ea nu exista. Cred ca duhovnicul iti poate da cel mai bun sfat. Poate ca si sotul iti raspunde, dar nu in modul in care doreai tu sa o faca. Poate ca nu e atat de grabit in descoperirea iubirii, dar poate ca in adancul lui nu intalnesti decat chipul tau.

costel, viviana este divortata deja si are un copil pe care il creste singura, daca imi aduc bine aminte. una peste alta, cred ca nu ar trebui sa se inchida in ea ci sa spere intr-o noua iubire... si i se va da!

Da, am recitit Mirela. Si in acest caz trebuie sa iubeasca. Dialogul cu ceilalti nu e fara rost. M-as cutremura sa stiu ca exista o lume in care nimeni nu mai comunica cu nimeni. Dealtfel, nu stiu daca ar fi posibila.

Dar ce spune Sfantul Apostol Pavel despre despartirea sotilor? Ce sa faca ei in continuare? Sa incerce sa se impace, sau sa ramana asa?
Am implinit 37 ani de casnicie, si pot sa va spun ca viata de familie merge cand mai bine cand mai rau. Acum privind retrospectiv imi pare rau ca am pus la inima lucruri lipsite de importanta, dar supradimenisionate la vremea respectiva. M-am suparat pentru un cuvant spus, sau care nu a fost spus: pentru un gest facut sau nefacut pentru o privire, pentru absolut orice, fara discernamanat: toate erau la fel de importante, pierzand din vedere ceea ce era cu adevarat important, si anume propria mea crestere spirituala. Daca as fi stiut pe atunci ce e cu adevarat important, ce pacate are omul, ca trebuie spovedite si inlaturate prin pocainta; ca trebuie sa ne iubim si dusmanii, de multe deceptii si suparari m-as fi scutit.
Sfatul meu este sa va inspirati foarte mult din Sfanta Scriptura, ca ci ne-a fost data spre binele nostru. Gasim acolo atitudinea de viata cea mai corecta de aplicat in viata. Nu reusim intru totul, dar macar stim ce e bine de facut.
Apoi, daca te supara sotul, sau te neglijeaza, varsa-ti dragostea asupra copiilor. Nu-i neglija, pentru ca sotul sau sotia are activitati in afara casei; va reveni. Toate aceste suparari trec, si regretam apoi, ca nu ne-am ocupat indeajuns de copii. Rezultatul vietii noastre se vede in copii.
Faptul ca acum studiez aspectel vietii prin prisma credintei, ma ajuta nu numai sa am o atitudina mai corecta, dar ma ajuta sa nu ma doboare orice vant sau furtuna. Stiu acum de unde vin, si de ce, si stiu si ce am de facut.
Deci, daca vreti sfatul unui om cu multi ani de casnicie: studiati problemele de viata prin prisma religiei ortodoxe si veti primi cele mai bune raspunsuri si veti fi uimiti cat de bine cunoaste Biserica omul. Severitatea sa fie fata de propriile greseli, nu ale altuia.
Si noi oamenii ne putem sfatui unii pe altii dupa propria gandire, dar nu e sigur ca aceste sfaturi vor fi la fel de bune si valabile pentru toti.