Pana unde trebuie sa mearga ascultarea de parinti?

pana acolo unde cuvantul lor contravine cuvantului lui Dumnezeu.

Ce problema grea!:dontgetit:

Ascultarea are rolul ei, nu este un obiectiv în sine.

Prin ascultarea fata de parinti se reflecta si ascultarea fata de Dumnezeu. De aceea este chiar o porunca in Decalog. Dar prin calitatea de parinte trebuie sa intelegem persoana care ofera si o educatie (Sf. Ioan Gura de Aur)

apropo de ascultarea fata de parintii duhovnicesti.. am gasit in cartea "Reintregirea sufletului" de John Chryssavgis urmatoarele randuri:

Desi noua poate sa ne para paradoxala afirmatia ca e mai putin vatamator sa pacatuim fata de Dumnezeu decat fata de parintele nostru duhovnicesc, Sfantul Ioan Scararul o sustinea cu tarie:

"Cand Dumnezeu este maniat pe noi, povatuitorul nostru poate sa-L impace iarasi cu noi; dar cand l-am suparat pe acesta, nu avem pe nimeni care sa-L milostiveasca spre noi. Totusi mi se pare ca aceste doua actiuni se completeaza reciproc"

eu vorbeam de parintii parinti, adica mama si tata

Cel mai bun sfat. Scurt si la obiect, ;)

bine, am inteles. dar mi s-a parut importanta ideea si n-aveam unde s-o scriu. aici mi s-a parut mai potrivit; te-ai suparat? :)

Nu, doar ziceam...

Daca parintii trupesti nu sunt crestini practicanti (nu se duc cel putin in fiecare Duminica la liturghie) atunci cred ca trebuie sa ascultam de ei intr-o mica masura,in nici un caz sa nu ascultam de ei in lucruri duhovnicesti.parerea mea

pai daca nu sunt crestini practicanti nu prea vad ce sfaturi duhovnicesti ar putea da, eventual daca ei nu merg la Biserica sa nu-l opreasca si pe copil

Cat este necesar si folositor pentru ambele parti .

ca sa raspund si eu la tema: cred ca mai rau e atunci cand nu te mai sfatuiesc si te lasa pe tine sa iei toate deciziile, de aceea cred ca un copil ar trebui sa se bucure cat mai e sub protectia parintiilor, pentru ca mai apoi el ia o decizie, el suporta consecintele..

nu stiu cum sa zic, dar prefer un esec din cauza mea decat din cauza altora... :)
poate altii se simt mai bine stiind ca nu sunt ei "vinovatii"..

Da, corect ,dar si copilul, adolescentul trebuie incurajat sa ia singur anumite decizii sa devina incet , incet responsabil de ceea ce face. Idealul este ca relatia parinte copil sa fie una de adevarata prietenie fara ca una din parti sa se impuna "brutal" pe o pozitie de superioritate .

Poate ca daca nu sunt crestini practicanti si nu dau sfaturi DUHOVNICESTI asta nu inseamna ca vor raul copilului si ca..gata...daca nu sunt credinciosi sa nu asculti de ei.Parintii sunt parinti si trebuie ascultati.(NU ma refeream la cei care ar interzice copiilor sa mearga la Biserica).

Pai daca nu sunt crestini practicanti- unii sunt chiar atei,sau necredinciosi-au niste idei gresite ,nu privesc viata si existenta din punct de vedere crestin,nu se raporteaza la cuvantul Bibliei,nu tin cont de scrierile Sfintilor -poate nici nu cred ca Sfintii sunt Sfinti ii considera niste oameni obisnuiti-si atunci,respectivii parinti,pot sa dea o orientare gresita copiilor lor chiar daca ei le vor binele.
Binele pe care parintii il doresc copiilor poate sa nu fie intotdeauna bine pt sufletul lor.Oricum lucrurile sunt complexe sunt parinti si parinti ,copii si copii.

Eu cred ca parintii care nu sunt credinciosi trebuie respectati,trebuie sa ne rugam pt ei,si trebuie sa-i ascultam in lucruri care ne sunt folositoare pt viata,profesie,cariera (sa-ti termini o facultatew etc).Eu cred ca ascultarea se face doar de duhovnic (bineinteles tb intai ascultarea fata de Dumnezeu,Sfinti).Pt ca duhovnicul il indruma duhovniceste pe respectivul copil,tanar.

nu, nu inseamna ca ii vor raul copilului, dar daca ei nu practica religia atunci cum l-ar putea sfatui pe copil in privinta religiei, cum l-ar putea orienta ei spre Biserica? eu la asta m-a referit

Poi daca inainte de a asculta de parintzi nu ascultzi de Hristos, nicicum nu ai sa-i potzi iubi dar atunci sa-i mai shi ascultzi... ca "cel ce asculta pe tatal sau mama sa, pe fiul sau fica sa ori ii iubeshte mai mult decat pe Mine, acela nu este demn de Mine", asha ceva ne spune Hristos, adica de Imparatzia Cerurilor... fiindca pe unul il va iubi iar pe celalat il va necinsti, sau pe unul il va ura shi pe celalat il va nesocoti... ca nimeni nu poate sluji la doi stapani... la Dumnezeu shi Mamona lumii asteia. :)

Dar daca parintii merg la biserica, il indeamna pe copil sa se roage, dar nu il lasa sa posteasca, pt a nu slabi, caci "e in crestere", nu il indeamna sa citeasca acatiste,din psaltire, ii da o importanta foarte mica smereniei, sau o desconsidera, il atata pe copil spre invidie, cearta, nervozitate prin exemplul personal, spre imbuibare si lacomie cu imbuibarea, ca "trebuie sa papi tot ca sa cresti, sa nu ramai pitic", vorbesc despre un copil de 14-16 ani, ce sa faca? Daca nu asculta de parinti e indreptatit sa faca acest lucru?

sau il obisnuieste cu barfa? Am vazut f multi copii care au fost rasfatati de mici, si desigur ca s-a"extins" obraznicia. Iar acum parintii ii reproseaza bietului copil ca nu face aia, aia, aia, fara sa ii explice macar de ce nu face bine si care e solutia pt ca el sa se indrepteze. Al doilea mesaj e in cotinuarea primului. E in acest caz neascultarea de parinti indreptatita?

copilul meu are 15 ani si pot spune ca este o perioada extrem de dificila.uneori nu stiu cum sa-l sfatuiesc ,pt. a nu gresi.abia acum imi dau seama ce simteau parintii mei atunci cand nu-i ascultam.este foarte greu in aceste vremuri zbuciumate ,in care ispite de tot felul sunt intalnite la tot pasul .cand il tin prea mult din scurt si nu-i dau libertatea dorita ,baiatul meu are un comportament dur si distant fata de noi,parintii,devine ascuns si parca ne uraste,el nu intelege ca noi ii refuzam anumite dorinte doar pentru faptul ca-l iubim si ii vrem binele.nici nu stiu cum sa ma mai comport cu el,adolescenta este o perioada fff.dificila.

Daca merg la biserica ar trebui sa fie altfel.Tu ai enumerat aici cateva pacate destul de mari:lacomia ,vorbirea de rau ,invidia,etc.deci acesti parinti nu pot fi numiti crestini ,ei doar cu buzele il cinstesc pe Dumnezeu.

Multumesc Anita, mai astept pareri.:D

si tie Monica:D

Sunt de acord. Dar uneori, cand parintii imi cer ceva asa mai la nelocul lui, cum ar fi tatal meu ca imi cere sa ma duc sa ii cumpar tigari ( un exemplu ), si nu vreau, tot o fac. Sunt constienta ca sunt complice la acest pacat, dar pe de alta prte nici nu il pot refuza. Ii zic de mii de ori sa se lasa, nu neaparat ca e pacat cat faptul ca nu este sanatos, dar nu ma asculta. Nici macar pe mama mea care si ea se roaga de el sa se lase. Odata a incercat sa faca asta dar nu a tinut prea mult, ii este foarte greu pentru ca fumeaza de 30 de ani. Nu am ce sa ii fac. Si imi este tare aiurea cand trebuie sa ma duc sa ii cumpar, chiar si in acele cateva zile pe luna cand ma duc la ai mei acasa ( ca ei locuiesc in alta localitate ). Este adevarat ca trebuie sa asculti de ei, dar atunci cand contravine cuvantului lui Dumnezeu sa te opui. Sunt constienta de asta, insa nu pot pune mereu in aplicare hcestia asta. Eu mereu am fost ( zic eu ) un copil ascultator si nu am iesit mai niciodata din cuvantul parintilor mei. Uneori ai mei, in special tata, imi spun ca sunt prea "bisericoasa" si ca exagerez cu anumite lucruri desi nu cred ca este asa, asa ca prefer deseori sa ascund diverse lucruri pentru a nu mai duce in discutie chestiile astea, si pentru a nu le ispiti sufletele sa vb ceva de rau despre Biserica ca mai rau le provoc pacatul astfel( pun accent in ceea ce il priveste pe tatal meu care nu are nici in car nici in maneca cu Biserica ). Asta este ...

apoi un crestin practicant care se limiteaza doar la a merge duminica la biserica, da-mi voie sa numesc acest mers OBISNUINTA

Parintele Teofil Paraian atunci cand a fost intrebat - "daca un copil refuza mancarea de dulce pentru ca se afla in post, ajunge la o necinstire a parintilor prin acest refuz?"- Parintele a raspuns - Draga, nu se poate spune ca ii necinstesti pe parinti cand nu-i asculti in chestiuni care sunt mai presus de parinti. Cinstirea parintilor nu inseamna totala supunere. Domnul Hristos are cuvantul: "Cel ce iubeste pe tatal sau si pe mama sa mai mult decat pe Mine, nu este vrednic de Mine" (Matei X, 37) si "Cel ce nu-si ia crucea ca sa-Mi urmeze, nu este vrednic de Mine" (Matei X, 38). Sunt si situatii in care parintii trebuie sa inteleaga o atitudine a copiilor lor.

Eu ma gandeam la cuvintele Parintelui Teofil.El zice ca cine nu merge macar in fiecare Dumninica la Biserica nu e crestin.

„Acelora care nu merg la biserica eu de fapt le spun ce inseamna sa nu mergi la biserica si ce inseamna sa mergi la biserica. Si anume, ce inseamna sa mergi la biserica? Inseamna sa mergi in cerul cel de pe pamint, inseamna sa-i inchipuiesti pe Heruvimi, sa aduci intreit sfanta cintare lui Dumnezeu, sa cinti impreuna cu ingerii "Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot", sa aduci lauda lui Dumnezeu, sa cinstesti pe Maica Domnului, sa cinstesti pe sfanti, inseamna sa asculti cuvantul lui Dumnezeu, cuvantul Domnului nostru Iisus Hristos care e mai vesnic decat cerul si pamintul, inseamna sa primesti binecuvantari de la sfantele slujbe prin mijlocire preoteasca de la Insusi Domnul Hristos. Si la urma zic: uite, toate acestea tu nu le primesti, tu nu le ai, pentru ca nu mergi la biserica, toate acestea le ocolesti. Omul nu are constiinta ca de fapt toate lucrurile acestea se intimpla, ci zice ca nu s-a dus la biserica si atata tot.
Nu se mai gandeste ce inseamna sa te duci si ce inseamna sa nu te duci la biserica. Si eu le spun: doua ore pentru Dumnezeu, pentru cineva care crede in Dumnezeu, nu e prea mult. Doua ore pentru Dumnezeu, intr-o saptamina, sa stai inaintea lui Dumnezeu, sa ai constiinta ca acum esti in fata lui Dumnezeu.
Eu am un program de angajare in viata religioasa si programul incepe cu frecventa la biserica. Adica sa te duci la biserica in duminici si sarbatori, sau cel putin in duminici, la Sfanta Liturghie. Fara aceasta nici nu poti sa consideri ca cineva are o viata religioasa autentica. Unii zic: "Parinte, e drept ca nu ma duc la biserica, dar sa stiti ca eu totdeauna ascult la radio sau privesc la televizor slujba". Si cum o asculti, trintit pe pat, pe fotoliu? "Stau in genunchi si in picioare, parinte". Nu te uiti la slujba ca si cind te-ai uita la meci, poate la meci te uiti cu mai mult interes. Asa ca oamenii acestia sunt superficiali.
Mi-a spus unul cind am intrebat: "Ce faci tu cind ar trebui sa mergi la biserica si nu mergi la biserica? Ce faci acasa?". Si a raspuns: "Ma uit la televizor". Eu nu-s impotriva televizorului, dar sunt impotriva acelora care nu-si implinesc datoriile si-si fac vreme totusi sa se uite la televizor. Si atunci am zis catre el: "Stii ce inseamna asta? Asta inseamna ca Il ai pe Dumnezeu in spate si televizorul in fata. Du-te de acuma incolo si schimba-le. Pune pe Dumnezeu in fata si televizorul in spate".
Sa stiti ca eu pe aceia care nu merg la biserica nici nu-i socotesc oameni credinciosi. La pagini ii numar! Cum poti sa zici ca esti om credincios daca nu mergi la biserica, unde-i cerul cel de pe pamint? Ca biserica-i cerul cel de pe pamint. Cum sa zici ca esti om credincios daca nu te duci in "imparatia lui Dumnezeu"? Pentru ca Sfanta Liturghie este imparatia lui Dumnezeu pe pamint. Cum poti sa zici ca esti credincios daca nu-i inchipui pe Heruvimi cintind intreit sfanta cintare in biserica? Cum poti sa zici ca esti credincios daca nu zici impreuna cu ingerii: Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot? „
(Parintele Teofil:"mersul la Biserica")

Dragilor, crestinul adevarat vrea ceea ce vrea Dumnezeu. El invata sa vrea ceea ce vrea Dumnezeu, invatand sa vrea ceea ce vrea duhovnicul lui. Astfel, trebuie sa intelegem ca ascultarea fata de episcopi si fata de duhovnicii nostri ne ajuta sa dobandim libertatea in Hristos. Daca mi se cere sa fac ascultare de parinti in necredinta, prefer sa raman un mare neascultator.

Sfantul Nicolae Velimirovici spune: Oare cum va putea cineva care calca porunca iubirii de parinti sa se inalte pana la iubirea dusmanilor, care si aceasta este porunca? Dragostea si cinstirea parintilor – iata prima si adevarata scoala a iubirii. Fara aceasta scoala, nimeni nu poate inainta nicaieri.

Mi-a placut cuvantul asta

“ In momentul in care copiii, indiferent de varsta, doresc sa duca o viata crestina, iar parintii lor cauta sa-i opreasca, acestia sunt datori sa asculte mai mult de Dumnezeu, decat de parintii lor, fara insa a-i necinsti pe cei din urma “