|
Semnele apocaliptice
Vânturi rele, pierzătoare, Amenintă azi mereu Pe popoarele smerite Care cred in Dumnezeu. Bate «Crivătul» năprasnic, De la Nordul Comunist, Răspândind în toată lumea «Dogmele» lui Anticrist. Din Apus «Austrul» suflă, Aducând cu el «Progres», Care naste necredintă Si împrăstie eres. De la Miazăzi mai tare, «Băltăretul» s-a pornit Si, lovindu-se de «Crivăt», Pe cei negri i-a-nrosit. Iar la Răsărit de soare «Calul galben al lui Gog», Spumegă si se frământă Cu «vlăstarii lui Magog». Toti vrăsmasii cei de moarte Se ridică mâniosi, Vrând să piardă Sfânta Lege Si pe binecredinciosi! Ucenicii stricăciunii Forfotesc îngrozitor Căutând să otrăvească Pe sărmanul muritor. Grabnic uneltesc pierzarea Cei cu duhul «răzvrătit», - Si precum se vede, lumea Nu-i departe de sfârsit. - Urâciunea pustiirii Si-a găsit invătăcei, Care dăscălesc pe oameni Ca să meargă după ei. |
Unele din poeziile Sfantului Ioan Hozevitul sunt profetice pentru viitor..iar altele fac referire la copilaria sa si la vremurile in care a vietuit pe pamant.
|
|
 |
Aceasta poezie se afla la intrarea in biserica Manastirii Slanic (Prahova), unde am fost acum 2 saptamani :) Doamne ajuta!
|
O, OM!
de Sfântul Ioan Iacob-Hozevitul O, om, ce mari răspunderi ai De tot ce faci pe lume, De tot ce spui, în scris sau grai De pilda ce la alții dai, Căci ea, mereu, spre iad sau rai Pe mulți o să îndrume. Ce grijă trebuie să pui În viața ta în toată, Căci gândul care-l scrii sau spui S-a dus... în veci nu-l mai aduni Și vei culege roada lui Ori viu, ori mort, odată. Ai spus o vorba, vorba ta, Mergând din gură-n gură, Va-nveseli sau va-ntrista, Va curați sau va-ntina, Rodind sămânța pusă-n ea De dragoste sau ură. Scrii un cuvânt...cuvântul scris E-un leac sau o otravă, Tu vei muri, dar tot ce-ai scris Rămâne-n urmă drum deschis Spre moarte sau spre paradis, Spre-ocară sau spre slavă. Ai spus un cântec, versul sau Rămâne după tine Îndemn spre bine sau spre rău, Spre curăție sau desfrâu, Lăsând în inimi rodul său De har sau de rușine. Arăți o cale, calea ta În urma ta nu piere, E calea bună sau e rea, Va prăbuși sau va-nălța, Vor merge suflete pe ea Spre cer sau spre durere. Trăiețti o viață...viața ta E una, numai una, Oricum ar fi, tu nu uita Cum ți-o trăiești vei câștiga Ori fericire pe vecie, Ori chin pe totdeauna. O, om! Ce mari răspunderi ai, Tu vei pleca din lume, Dar ce ai spus, prin scris sau grai Sau lași prin pilda care-o dai Pe mulți, pe mulți, spre iad sau rai Mereu o să-i îndrume. Deci nu uita!...Fii credincios Cu grijă și cu teamă Să lași în urmă luminos, Un semn, un gând, un drum frumos, Căci pentru toate, neîndoios, Odată vei da seama. |
Foarte frumoasa poezia :)
|
Sfantul Ioan Iacob este un román autentic, un bun poet, un ortodox si ascet traitor. Chiar daca a adormit, el traieste si este prezent in inimile noastre, ale románilor.
|
 [image=http://www.orthodoxphotos.com/Holy_Relics/St._John_Iacob_the_Hozevite/4.jpg] |
Observati barba, firele de par ale Sfantului mai sunt inca dupa atatia ani.
|
Dragii mei, acum 2 zile m-am intors din pelerinaj, am fost in Tara Sfanta, am fost si m-am rugat si inchinat la moastele acestui mare sfant roman, " aducator de mila si indurare in ceasul mortii si in ziua infricosatei judecati ". Nu pot descrie in cuvinte trairea pe care am simtit-o la racla cu moastele sfantului, am dat frau liber lacrimilor, parca plutesc, nu-mi vine sa cred ca am ajuns prin aceste locuri binecuvantate. Acum fata i-a fost acoperita insa i-am vazut picioarele cu ghetele rupte cu care umbla prin acele tinuturi aride, doar stanci si pietre, fara pic de verdeata, te si intrebi, oare ce-or manca bietele capre si oi ce strabat acele pamanturi lipsite de vegetatie in aceasta perioada.
Ghidul, preot roman de la Asezamantul Monahal din Ierusalim, ne-a povestit ca o doamna cu stare materiala foarte buna, a cumparat incaltarile Sfantului Ioan Iacob Hozevitul si le-a tinut acasa. Incaltarile devenisera rosii ca para focului si intr-o noapte i s-a aratat Sfatntul acestei doamne, rugand-o sa-i aduca ghetele inapoi. Doamna s-a speriat si a chemat un sobor de preoti care au luat incaltarile si i le-au pus inapoi in picioare in racla unde i se odihneste intregul trup. Imi permiteti sa rescriu rugaciune ce se afla la sfarsitul acatistului Sfantului Ioan Iacob Hozevitul: " O, Preacuvioase Parinte Ioane, care cu darul lui Dumnezeu din frageda copilarie ai mers pe calea cea sfanta a desavarsirii si pentru care preabunul si Preainduratul Dumnezeu a binevoit sa te proslaveasca pe pamant si in cer, te rugam, auzi-ne si pe noi, nevrednicii sipacatosii, care indraznim sa venim cu toata evlavia si umilinta catre tine, ca sa te rogi Preabunului Dumnezeu, ca si noua sa ne ajute cu mile si cu indurarile Sale si, prin rugaciunile tale, sa mergem pe calea cea sfanta a poruncilor Lui si din toata inima sa ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin mila si indurarea lui Dumnezeu si prin sfintele tale rugaciuni, sa avem si noi mila si indurare in ceasul mortii noastre si in ziua Judecatii de apoi. AMIN " Cu mult drag,icamilin DOAMNE AJUTA! |
Citat:
Vor trece anii vietii Si eu ma voi sfarsi Iar in pustia asta Mai vrednici vor veni Vazand aici mormantul Ma vor cinsti cumva Necunoscandu-mi viata Si neputinta mea(...) Sa nu priviti cu cinste La trupul meu potrivnic Caci nu vroia sa rabde Cononul cel de schimnic. |
Sfantul Ioan Iacob Romanul despre fratii cei mincinosi
In Pateric scrie ca Sfintii Parinti ai Schitului au profetit despre neamul cel de pe urma. A intrebat unul: Ce lucram noi? Si raspunzand unul dintre dansii, Marele Ava Ishirion a zis: noi am lucrat poruncile lui Dumnezeu. Si iarasi intreband a zis: cei de dupa noi ce vor face oare? Si a zis: vor face numai pe jumatate din cat am lucrat noi. Dar cei de dupa dansii ce vor face? Si a zis: neamul acela nu va putea face nimic; ci le va veni ispita si cei care se vor afla incercati in vremea aceea vor fi mai mari decat noi si decat parintii nostri. Ce ispita infricosatoare va fi oare, sa se arate lamuriti cu toate ca nu vor avea nici o lucrare si vor fi mai mari decat pustnicii cei mai minunati? Ispita neamului celui de pe urma a si sosit, mai grozav acum, cu apropierea venirii lui Antihrist incat ameninta sa-i piarda pe cei alesi. Si nu-i atat de periculoasa ispita care vine de la vrajmasii lui Dumnezeu, de la atei, de la cei cu grija numai la cele pamantesti sau de la cei destrabalati cari nu pot usor sa vatame pe crestini. Pericolul vine de la fratii cei mincinosi, cari sunt dusmani ascunsi cu atat mai periculosi, cu cat cred ca ei sunt frati curati. Predica si ei Ortodoxia, dar oarecum schimbata si prefacuta dupa placul lumii acesteia si a stapanitorului acestei lumi. Predica lor e ca o hrana prielnica care a inceput sa se strice si in loc sa hraneasca otraveste pe cei cari o mananca. Ei aduc tulburare in randurile crestinilor. Acestia sunt ispita cea mare a neamului celui de pe urma. Despre ei a profetit Domnul ca voi fi in veacul cel de apoi. “Multi vor veni intru numele Meu si pe multi vor insela.”(Matei cap. 5) Vorbesc si fratii mincinosi de Sfanta si Preadulcea Ortodoxie; de dragoste, de curatie, pentru fapta buna, de smerenie si de virtute, si ajuta obstile crestinesti. Cat de greu pentru ortodocsii cei curati si simpli sa inteleaga pe cine au inaintea lor. Cat e de usor sa fie atrasi de ideile lor cele «filosofice» si sa ii creada. Daca rascoleste cineva adanc in sufletele acestor oameni, va gasi nu dragostea cea fierbinte pentru Dumnezeu, ci inchinarea unui idol care se numeste „om”. [umanismul –n. ed.] (tradusa din greceste). De multe ori inseala rautatea, prefacandu-se in chipul faptei bune. Dupa cum a spus si Sfantul Dorothei: „Nici o rautate si nici unul dintre eresuri, nici insusi diavolul nu poate sa insele pe cineva, numai daca se preface in chipul faptei bune. „Dupa cum si Sf. Apostol zice ca insusi diavolul se inchipuie un inger luminat. Neghina numeste Sf. Vasile cel Mare pe ereticii cari strica invataturile Domnului si amestecandu-se ei cu trupul cel sanatos al Bisericii ca, fiind neobservati, sa faca vatamare. (Din Catehismul Sf. Chiril Patriarhul Ierusalimului pag. 121). din Sfantul Ioan Iacob Romanul Din Ierihon catre Sion, editia Jerusalem, 1999, pag. 596, 597.[b][b][b][b][b][b] |
foarte bine, Grigorie, ca ai postat aici aceste cuvinte ale Sf. Ioan Iacob Hozevitul.
dar cum ar trebui sa luam aminte la ele, noi, poporul prost, adica ce ar trebui sa facem? sau sa nu facem? adica un pic de directie cred ca n-ar strica din partea unora mai intelepti. Doamne ajuta! |
Mai frate Laurentiu eu nu cred ca "Graiuri profetice" e scrisa de Sfantul Ioan Iacob.
Pai Sfantul Grigorie Palama se purta cu parul capului ras pe crestet. Si cu barba taiata (adica nu foarte lunga). Vezi in icoane. Sfintenia arhiereului sta in cat e de in comuniune e cu Duhul Sfant si nu in lungimea straielor , a barbii sau a parului...oare chiar atat de putin sa nu fi stiut Sfantul Ioan Iacob care era si dansul preot....? Doi la mana aceasta proorocie nu prea s-a implinit ca iata arhiereii BOR si ai celorlalte biserici ortodoxe au inca vestminte lungi si barbi. Negresit deci ca aceasta poezie nu e scrisa de Sfantul Ioan Iacob. Stai mai soro Mirela linistita nu se interpreteaza acea proorocie asa. (cea din pateric). Poate batranul ii zice asa celui care il intreaba din anumite motive. (pentru a-l mustra pe cel care intreba ca era nelucrator sau cine stie.) Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu nu a lasat niciun fel de proorocii desi stia cele mai multe. De ce oare? Nu stim. Oricum vedem ca Preasfanta Stapana e preocupata sa se roage pentru altii din cea mai presus de intelegere a sa iubire si nu sa ii critice. Cine ii iubeste pe altii se roaga pentru ei nu ii critica. "Intru nastere fecioria ai pazit, intru adormire lumea nu o ai parasit, de Dumnezeu Nascatoare." Este preocupata sa lucreze impreuna cu Domnul la planul Sau de mantuire a lumii. Din Evanghelia de s-a citit ultima Duminica: "Caci n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Sau în lume ca sa judece lumea, ci ca sa se mantuiasca, prin El, lumea. ". Nu vine niciun fel de sfarsit al lumii acum in curand si eu as face bine sa nu imi mai justific lenea la fapta buna cu "vine acusi sfarsitul lumii si de aia se cere sa faci putin" ca o sa ma mustre Dumnezeu pentru aceasta. Cine crede ca viitorul e batut in cuie huleste pe Dumnezeu . Fiindca daca viitorul ar fi batut in cuie ar insemna ca noi am ales deja ce vom face. Si ne chinuim degeaba sa mai schimbam ce am ales. Deci s-ar contrazice faptul ca suntem creati dupa chipul lui Dumnezeu si deci avem posibilitatea de a alege in fiecare clipa a vietii noastre. Deci gresit.(e chiar eretic; sfintii parinti au zis ca cine crede in destin si in predestinare sa fie anatema). Noi de fapt alegem in fiecare moment , viata fiind o lupta. Omul e schimbator. In fapt toate creatia e schimbabila. Proorociile de fapt sunt avertismente si se dau ca cel vizat sa nu faca asa. Vedeti cazul cu Ninive. Se zice ca viitorul e scris intr-o carte. De fapt cartea reprezinta Mintea lui Dumnezeu. Acum cine poate sa inteleaga (stie) viitorul? Cine poate sa inteleaga si Mintea lui Dumnezeu! Poate sa inteleaga cineva Mintea lui Dumnezeu? Nu poate ca e fara de sfarsit! Deci nu poate nimeni din faptura creata sa stie viitorul cum ar putea fi ca e o taina. Aceasta lume nu e creata spre pierzanie cum zice hinduisti ci spre indumnezeire! Deci la evolutie in vecii vecilor ca indumnezeirea nu are capat de sus! Nu e creata lumea de vreun demiurg rau , de vreun dumnezeu inferior ci chiar de Sfanta Treime , nu e rea ci e buna foarte. Rau este sufletul meu dar nu prin fire ci prin alegerile de le fac. |
Citat:
Rastalmacire si iar rastalmacire. Si daca inca nu s-a inplinit, Nu inseamna ca nu se va implini. De unde stii tu ca Sfantul Grigorie se radea. Nu ti-ai pus intrebarea ca sunt si oameni la care nu le creste parul si barba. Ai auzit de oamenii spani? Frate daca tot vii cu asemenea concluzii de ma doare capul mai bine vino si cu argumente .Adica dovedeste ca informatiile tale au o baza. Nu vorbim doar asa sa ne aflam in treaba. Au fost si calugari care s-au ras. Dar in situatii care le cerea asta nu pentru frumusete sau pentru alte chestii. Si uita-te bine si vezi cati preoti au renuntat la barba. Sunt destui. Parintele Lavrentie de la Frasinei la mustrat pe un preot din asta fara barba pana ce acesta si-a lasat barba. Apoi daca vrei sa fii preot, accepta preotia asa cum este Ca la preotie nu te duci cum iti place tie si trebuie sa indeplinesti conditiile. Nu-ti plac conditiile nu te faci preot si cu asta basta. |
Parintele Cleopa avea doi ucenici si mai glumea cu ei (unul avea barba rosie si unul ju avea deloc barba)
Si le zicea in gluma De ce oameni m-am ferit tot peste ei am dat. Să te ferești de omul roș, iară mai ales de cel spân.:) |
Pentru citirea și cugetarea dumnezeieștilor scripturi
PENTRU CITIREA ȘI CUGETAREA DUMNEZEIEȘTILOR SCRIPTURI
http://sfioaniacobhozevitul.wordpres...tirescripturi/ |
Citat:
Doar Biblia sau si alte carti? |
Citat:
|
Citat:
|
Citat:
|
Cartea necenzurata, aparuta la Editura Patriarhiei de Ierusalim in 1999 si tradusa in limba romana (singura editie romana necenzurata!...) care prezinta viata si invataturile Sfantului Ioan Iacob Hozevitul poate fi descarcata de la link-ul urmator:
http://sfioaniacobhozevitul.files.wo...catre_sion.pdf Sfantul Ioan Iacob Hozevitul acorda o importanta de capatai Pedalionului scris de Sf. Nicodim Aghioritul ce prezinta Sfintele Canoane ca baza a legislatiei bisericesti...asa ca daca le considerati ruginite si expirate...huliti si pe Duhul Sfant care a inspirat pe Sfintiii Parinti ai Sfintelor Sinoade Ecumenice, Pan-Ortodoxe si Locale sa le scrie (hula care nu se iarta nici acum si nici in veacul veacului) si nu in ultimul rand pe Sfantul Ioan Iacob care avea (veti citi in carte) o consideratie deosebita pentru Sfantul Nicodim de la Sfantul Munte Athos (a compus si poezii intru cinstirea memoriei Sf. Nicodim Aghioritul). |
Citat:
|
Pentru Doctor Faustus
Editiile cartii "Din Ierihon catre Sion" editate de Patriarhia BOR nu contin referirile la Sfantul Nicodim Aghioritul, de exemplu. Asta nu se cheama oare cenzura?
Cauta sa descarci cartea "Din Ierihon catre Sion" din alta sursa decat cea pe care am dat-o si vei vedea ca este trunchiata in comparatie cu cea din sursa indicata in mesajul precedent. |
Acum poezia scrisa intru pomenirea Sfantului Nicodim Aghioritul:
STIHURI DE UMILINTA Nicodime prea ferice Care doreai odinioară Ca să trăiesti la noi în tară, Acuma caută din ceruri Si vezi pe fiii României Cum poartă jugul tiraniei. Cu Sfântul Staret de la Neamtu Să dai acuma ajutor Prea necăjitului popor Iar tabăra înselăciunii Din vatra noastră strămosească Degrab să se risipească! În tara noastră primitoare Acuma nu mai este "soare" Cu razele de libertate Căci vântul de la Miază Noapte Aduce negură de moarte. Cu darul tău cel sfânt, Părinte Să mângâi pe cei necăjiŃi Si să dezlegi pe cei robiŃi Iar pe organele pierzării Cari hulesc Sfânta Credintă Întoarce-i către pocăintă! Învătătura ta cinstită Să fie iarăsi folosită De neamul nostru românesc Si "coarnele lui Veliar" Să nu se mai înalte iar! Pedalionul scris de tine Să fie natiei Crestine Ca o duhovnicească cârmă Iar cartea "Celor cinci simtiri" Oglinda Sfintei mântuiri. În viata noastră necăjită Si de Păstorii buni lipsită, La toti crestinii pravoslavnici Luceafăr să ne fie-n cale Sfintenia vieŃii tale! N.B. Cuv. Nicodim dorea mult să meargă la chinovia Cuv. Paisie de la Neamtu, însă prin semne ceresti a fost oprit. Prăznuirea lui se face la 14 Iulie. ADAUS SPRE LĂMURIRE (prima lui parte) Când lipsesc povătuitorii cei buni, când duhul lumesc caută să înăbuse sfânta credintă, când slugile lui Antihrist se grăbesc să întunece adevărul, atunci Pedalionul Sfântului Nicodim ne arată ca o busolă încotro să mergem, iar cartea lui "Nevăzutul Război" ne învată cum trebuie să folosim armele cele Duhovnicesti, pe urmă "Hristoitia" adică cartea bunelor obiceiuri ne dăscăleste cum să ne purtăm în viată, iar cartea celor Cinci Simtiri ne serveste ca o strajă neadormită pentru suflet. În sfârsit, toate cărtile lui, care sunt mai mult de o sută, le avem ca pe niste proptele de mântuire în toată viata noastră. (va urma) |
Despre petrecerea pe pamant si proslavirea Sfantului NICODIM Aghioritul
[continuarea postarii precedente] UN SFÂNT NOU ÎN BISERICA NOASTRĂ CUVIOSUL NICODIM AGHIORITUL LAUDA ORTODOXIEI DE AZI CÂTEVA CUVINTE despre Petrecerea lui pe pământ și Proslăvirea lui Pomenirea Sfântului Nicodim se face la 14 Iulie SPRE ȘTIINȚĂ: Aș dori ca rândurile acestea să fie citite de către toți frații noștri români care pot să citească, dar mail ales de către Monahi și Monahii, căci Sfântul Nicodim este fala cinului călugăresc din vremurile mai noi și cu drept cuvânt se cuvine să ne mândrim că un simplu călugăr a întrecut pe toți învățații lumii prin înțelepciunea sa și s-a proslăvit între Sfinții Bisericii noastre. El este fala ortodoxiei de azi, el este mângâierea și întărirea creștinilor râvnitori carii pătimesc pentru adevărul Sfintei Credințe și în sfârșit el este rușinarea celor cari defaimă așezământul Sfinților Părinți. O MARE BUCURIE PENTRU SFÂNTA ORTODOXIE: CUVIOSUL NICODIM AGHIORITUL Este trecut în rândul Sfinților, prin hotărâre canonică a Bisericii. În luna ianuarie 1955 s-a hotărât la Sinodul Parohiei Ecumenice ca Biserica Ortodoxă să numere între Sfinți și pe Cuviosul Monah Nicodim Aghioritul. Numele lui este destul de cunoscut între creștinii râvnitori, căci Cuviosul Nicodim este Dascălul cel vestit care a alcătuit cartea Sfintelor canoane, care se numește Pedalion. Tot el a mai scris și cartea Nevăzutul Război, Cartea pentru Mărturisire, Cele Cinci Simțuri, Sinaxarul Sfinților pe tot anul, Tâlcuirea Psaltirii, Tâlcuirea Antifoanelor, Tâlcuirea Sfintei Evanghelii, Filocalia și alte cărți prea alese de care se folosește toată lumea creștină. În urma cererii pe care au făcut-o Epitropii Mânăstirilor din Sfântul Munte și după dorința celor mai râvnitori dintre pravoslavnicii creștini, Cuviosul Nicodim este trecut în rândul Sfinților. Cel care a trăit ca un Sfânt, s-a ostenit ca un adevărat Mucenic și a lăsat în urmă cele mai folositoare cărți pentru Creștinătate, cu dreptate este ca să fie cinstit împreună cu sfinții, pe cari i-a lăudat așa de mult în Sinaxarul său. Călugărul cel flenduros, care umbla încălțat cu opinci și care dorea să meargă în țară la noi și să trăiască în obștia Cuviosului Paisie de la Neamțu, astăzi este cinstit în toată lumea, împreună cu Sfinții mari Dascăli ai Bisericii noastre de Răsărit. Lumea creștină de azi care nu prea ține seama de canoanele Pedalionului a trebuit să recunoască prin lege că scriitorul Pedalionului este Sfânt. Patriarhia Ecumenică din Țarigrad care a defăimat odinioară Sfintele Canoane din Pedalion, astăzi prin acte oficiale hotărăște că: cel care a alcătuit Pedalionul – prin hotărâre sinodală – este trecut în rândul Sfinților! Iată un semn de încurajare pentru bieții creștini râvnitori, carii pătimesc pentru apărarea Sfintelor Canoane și cari sunt luați în batjocură de lumea modernă când pomenesc de Pedalion! Recunoașterea canonică a Sfântului Nicodim Aghioritul este un semn că darul Prea Sfântului Duh nu s-a depărtat din sânul Bisericii noastre deși oamenii de azi au stricat multe rândueli bisericești și râvnesc mai mult la moda din Apus. Dar va veni și ziua (și cred că nu-i departe) când Păstorii cei fermecați de moda nouă se vor trezi și vor cunoaște că nu este potrivit să defaime Pedalionul, odată ce singuri au hotărât în sobor și au declarat la toată lumea că Monahul Nicodim, care a scris Pedalionul este Sfânt! Trebuie să înțeleagă odată Proestoșii că dacă Nicodim este Sfânt, atunci și canoanele adunate de el în Pedalion trebuiesc cinstite! Căci dacă Pedalionul nu se ia în seamă, atunci cum putem zice că cinstim pe scriitorul Pedalionului. Și dacă nu ascultăm de Sfintele Canoane, atunci înseamnă că nu cinstim nici pe Cuviosul Nicodim și nici pe Sfinții Părinți din vechime. Iar hotărârea pe care au făcut-o pentru canonizarea (adică recunoașterea) Cuvioasului Nicodim este ca o grămadă de cărbuni aprinși în capul celor cari au hotărât aceasta. Pe marele apărător al Sfintelor Canoane și a vechiului Călindar l-au așezat între Sfinți, iar cartea Sfintelor Canoane și Călindarul vechi îl țin sub picioare! Iată pentru ce se clatină pământul și se aprinde văzduhul cu înfricoșare. Iată pentru ce s-a speriat și a fugit de pe pământ iar calul cel Roșu din Apocalips (adică focul războiului) nechează mereu și-i gata să rupă legăturile. Am mâniat pe Dumnezeu și Sfinții acum cer răzbunare că s-au defăimat învățăturile lor și s-a călcat în picioare așezământul lor! În vremurile acestea de înțepenire duhovnicească și de nepăsare generală, Sfânta noastră Biserică de Răsărit (așa prigonită și sărăcită cum este) ea totuși nu încetează de a revărsa darul ei asupra celor binecredincioși iar cei împodobiți cu fapte bune Sfânta noastră Biserică le dăruește cununa Sfințeniei și îi numără între “Fiii ei cei întâi născuți”. În Biserica cerească, Cuviosul Nicodim este de multă vreme între Sfinți și se roagă pentru noi pământenii la tronul Dumnezeirii, dar Soborul Bisericii pământești abea acum s-a gândit să-l cinstească așa cum se cuvine. Lumina Sfântului nostru Părinte Nicodim care a răsărit la ceruri acum 152 de ani, s-a vădit astăzi mai bine în Biserica de pe pământ, ca să lumineze tuturor! Se bucură acum tot norodul creștinesc și Sfânta Biserică dănțuiește, cinstind pe marele scriitor bisericesc și pe alesul cinului călugăresc. Să dăm cu toții slavă lui Dumnezeu că nu s-a curmat niciodată șireagul sfinților Cuvioși, care merg pe calea cea strâmtă a crucii și aduc la ceruri prinosul nevoinților pustnicești! Câtă vreme Sfânta lumină se pogoară în Biserica noastră și sfinții odrăslesc în livada cea duhovnicească a ortodoxiei, este semn că Dumnezeu este cu noi și adevărul Sfintei credințe strălucește mai mult decât soarele, spre biruința noastră. Cuviosul Părintele nostru Nicodim este floarea cea mai aleasă din grădina Maicii Domnului (adică din Sfântul Munte) care a odrăslit în veacul din urmă. Mireazma cea duhovnicească pe care a răspândit-o acest cuvios, a umplut Biserica Ortodoxă din toate părțile. Prin viața lui cea sfântă, prin învățătura lui cea dulce, prin cărțile lui cele scumpe și de Dumnezeu insuflate, el a ajuns la măsura sfinților dascăli din vechime, alături de Sfântul Ioan Gură de Aur, de Sfântul Vasile cel Mare și de Sfântul Ioan Damaschinul și de alți sfinți mari. S-a născut în ostrovul Naxului. A urmat o bucată de vreme la seminarul din orașul Smirna. Însă dorul de călugărie nu l-a lăsat să termine școala. Ca o căprioară însetată a alergat la adăpostul liniștit al Mânăstirii. În vremea când Cuviosul Părintele nostru Paisie era plecat din Sfântul Munte și punea începutul vieții de obște la noi în țară, cam pe-atunci a intrat Cuviosul Nicodim ca frate în Mânăstirea Sfântului Dionisie din Sfântul Munte (în anul 1775). Însă n-a stat acolo decât doi ani, căci talentul lui pentru alcătuirea cărților l-a făcut ca să colinde întocmai ca o albină prin tot Sfântul Munte, pentru a aduna mierea cea duhovnicească oriunde auzea că sunt cărți și însemnări vechi, mergea ca să le citească ori ca să le copieze pentru folosul de obște. Pe cele cari erau scrise într-o limbă grea și neînțeleasă, el le scria într-o limbă ușoară, pe cele greșite le îndrepta, iar pe cele necomplete, el le completa. Viețile Sfinților care erau atunci împrăștiate și netipărite, el le aduna la un loc, scripturile greu de înțeles el le tâlcuia iar la Sfinții care nu aveau slujba la Mineiu el le alcătuia slujba în chip armonios. În scurte cuvinte putem zice că nu era sfătuire de folos care să nu treacă sub pana lui, nu era vreo nedumerire care să nu fie dezlegată de el, nu era cuvânt duhovnicesc care să nu fie lămurit de el. Când a aflat de petrecerea minunată a Starețului Paisie de la Mânăstirea Neamțului, care era cărturar ca și dânsul, a dorit mult ca să meargă în România, spre a petrece în obștea vestită de la Neamțu. Dar când s-a pregătit să meargă, a fost înștiințat prin descoperire cerească ca să nu părăsească Sfântul Munte, care avea nevoie de lumina învățăturii lui și de pilda vieții. Dorința lui era ca să găsească un povățuitor iscusit și învățat așa cum era Cuviosul Paisie din România, însă Maica Domnului l-a ținut pe loc ca să înflorească și să rodească în grădina cea Sfântă a Ei (în Sf. Munte). Darul Sf. Duh s-a revărsat din belșug peste el și l-a făcut ca să lumineze ca un luceafăr în toată lumea pravoslavnică. În vremea aceea când mai toate națiile ortodoxe erau sub robia turcească și duceau lipsă de învățătură, smeritul Părintele nostru Nicodim a adăpat pe norodul cel însetat la suflet cu sfânta lui învățătură. Vorba lui simplă și dulce, sfatul lui cel plin de râvnă și de înțelepciune, a fost în vremea aceea, este și în ziua de astăzi, și va rămâne cât va fi lumea, ca o miere duhovnicească, care hrănește pe cel flămând la suflet și îndulcește pe cel amărât la inimă. Talentul lui a fost pizmuit de mulți “frați mincinoși” (cum îi numește Sf. Apostol). Aceștia s-au luptat ca să oprească izvorul învățăturii lui și să-i ponegrească numele. Și poate scârba asta l-a făcut ca să se hotărască a merge în România (pe lângă alte motive). Însă Dumnezeu astupa gura la toți vrăjmașii lui, căci toți Proestoșii cei duhovnicești până și însuși Patriarhul Țarigradului îl lăuda și prețuia cărțile lui. În Constantinopol era pe vremea aceea Patriarh Ecumenic Grigorie al cincilea, care mai pe urmă a suferit moarte mucenicească. Într-o vreme în care Patriarhul Grigorie a fost silit de turci ca să părăsească Scaunul, s-a retras în Sfântul Munte și trăia în liniște, într-o chilie de lângă Mânăstirea Ivirul. [va urma] |
[continuare]
Cuviosul Nicodim fiind acolo în apropiere la Sihăstria Capsala, era ajutat cu provizii de către Fericitul Ierarh și de multe ori vorbeau împreună, punând la cale luminarea norodului creștinesc, care zăcea în neștiință, sub jugul păgânesc. Mulți creștini din stăpânirea turcească au fost siliți ca să-și lepede Sfânta Credință. Și toți care cunoșteau căderea și cereau pocăință, alergau în Sfântul Munte ca la un liman de mântuire. Aici aflau pe Fericitul Patriarh Grigorie la care se mărturiseau. Acesta îi trimitea pe urmă la Dascălul Nicodim din pustia Capsalei ca să-i povățuiască. În chipul acesta, Cuviosul Nicodim a scos pe mulți din întunericul lepădării și i-a adus la pocăință curată, iar pe unii din aceștia i-a îndemnat ca să mărturisească pe Hristos înaintea stăpânilor păgâni. Despre petrecerea pe pamant si proslavirea Sfantului NICODIM Aghioritul STIHURI DE UMILINȚĂ Nicodime prea ferice Care doreai odinioară Ca să trăiești la noi în țară, Acuma caută din ceruri Și vezi pe fiii României Cum poartă jugul tiraniei. Cu Sfântul Stareț de la Neamțu Să dai acuma ajutor Prea necăjitului popor Iar tabăra înșelăciunii Din vatra noastră strămoșească Degrab să se risipească! În țara noastră primitoare Acuma nu mai este “soare” Cu razele de libertate Căci vântul de la Miază Noapte Aduce negură de moarte. Cu darul tău cel sfânt, Părinte Să mângâi pe cei necăjiți Și să dezlegi pe cei robiți Iar pe organele pierzării Cari hulesc Sfânta Credință Întoarce-i către pocăință! Învățătura ta cinstită Să fie iarăși folosită De neamul nostru românesc Și “coarnele lui Veliar” Să nu se mai înalțe iar! Pedalionul scris de tine Să fie nației Creștine Ca o duhovnicească cârmă Iar cartea “Celor cinci simțiri” Oglinda Sfintei mântuiri. În viața noastră necăjită Și de Păstorii buni lipsită, La toți creștinii provoslavnici Luceafăr să ne fie-n cale Sfințenia vieții tale! N.B. Cuv. Nicodim dorea mult să meargă la chinovia Cuv. Paisie de la Neamțu, însă prin semne cerești a fost oprit. Prăznuirea lui se face la 14 Iulie. (va urma) |
(continuare)
ADAUS SPRE LĂMURIRE Când lipsesc povățuitorii cei buni, când duhul lumesc caută să înăbușe sfânta credință, când slugile lui Antihrist se grăbesc să întunece adevărul, atunci Pedalionul Sfântului Nicodim ne arată ca o busolă încotro să mergem, iar cartea lui “Nevăzutul Război” ne învață cum trebuie să folosim armele cele Duhovnicești, pe urmă “Hristoitia” adică cartea bunelor obiceiuri ne dăscălește cum să ne purtăm în viață, iar cartea celor Cinci Simțiri ne servește ca o strajă neadormită pentru suflet. În sfârșit, toate cărțile lui, care sunt mai mult de o sută, le avem ca pe niște proptele de mântuire în toată viața noastră. CÂTEVA CANOANE DIN PEDALION Care oprește a ne ruga cu cei de altă credință Al 10-lea Canon al Sfinților Apostoli oprește a ne ruga împreună cu ereticii și schismaticii măcar în casă de s-ar afla, se afurisește și să nu fie primit la Sfintele Taine (adică să se împărtășească). Canonul 45 al Sf. Apostoli poruncește: Episcopul sau Preotul sau Diaconul care numai s-ar ruga cu ereticii să se afurisească și dacă l-ar primi să slujească ca preot să se caterisească. La tâlcuirea Canonului 47 al Sf. Apostoli scrie Sf. Nicodim Aghioritul că latinii sunt eretici și nu au nici botez, nici Preoție, și dacă vreun Preot nu Botează pe cei ce se întorc la Ortodoxie, se afurisește. Și Canonul 33 din Laodicheia oprește, cu eretici și cu schismatici a te ruga. Canonul 6 și 7 de la Soborul I Ecumenic poruncește: că cele de la început obiceiuri să le păstrăm. Canonul 1 al Sf. Vasile cel Mare tot așa zice că ereticii și schismaticii trebuie să se Boteze. Sfântul Sfințit Mucenic Chiprian tot așa zice că ereticii și schismaticii să se boteze. Iar câțiva din Slujitorii Sfântului Altar din ziua de azi, defaimă aceste Sfinte canoane, numindu-le “Barieri ruginite”. Canoane insuflate de Duhul Sfânt prin Sfinții Apostoli și prin Sf. Părinți ai celor șapte Sfinte Soboare Ecumenice. Zic că Canoanele de multă vechime pe care o au, au ruginit. Nu zic că ei de multă grăsime, și nefrică de Dumnezeu li s-a întunecat mintea și au năpârlit, căzându-le și părul, și barba și mustața, făcându se ca femeile. Cum e chipul Domnului și al Sfinților și cum e chipul lor? De aceea Sfintele Canoane ale Sfinților ei le calcă în picioare. Dar predică sus și tare că sunt “Ortodocși”. |
Deja încep să înțeleg de ce au fost cenzurate scrierile sfântului Ioan Iacob. Îți mulțumim pentru carte.
|
Doctor Faustus,
Daca vrei mai multe carti care trateaza adevarata Ortodoxie, contacteaza-ma pe adresa de e-mail: nistor.in@gmail.com si ti le voi trimite in format electronic sau iti voi da link-uri de la care le poti descarca. Doamne ajuta! |
|
IMNUL ROMÂNESC - Sfântul Ioan Iacob Hozevitul\
Acum, ca niciodată Treziți-vă, români! Având credința-n suflet Și arma sfântă-n mâini. În rodul născocirii Să nu nădăjduiți, Ci arma mântuirii Mereu s-o mânuiți! Uniți-vă în cuget Prin simțuri creștinești La sânul “Maicii voastre” Celei duhovnicești! În pavăza credinței Fiind adăpostiți, La vreme de războaie Veți fi nebiruiți. Tot neamul de pe lume Și cel de sub pământ De s-ar scula-mpotrivă, Va fi de voi înfrânt. Plecați-vă la Domnul Grumazul umilit, Să vă înalțe fruntea În “plaiul” cel dorit. De somnul nesimțirii Să nu mai dormitați, Că “zorii mântuirii” Se-arată la Carpați Ca frații petrecând, Să nu știrbim onoarea Și graiul nostru sfânt! Trezindu-ne simțirea Din suflet creștinesc, Să punem semnul Crucii Pe steagul românesc! Pe tronul cel din suflet S-avem necontenit Icoana preacinstită A Regelui Mărit! De vom păzi unirea Si “Crezul din stramoși”, Vom fi și jos, în lume, Și-n ceruri glorioși! În scumpa noastră țară Atunci vor crește iar Virtuțile străbune Cu nume secular. Din groapa stricăciunii, Săpată de “tiran”, Se va scula cu slavă “Răsadul lui Traian”. Deci azi, ca niciodată, Să ne vădim creștini, Păstrând neprihănită Credința, prin străini! |
|
| Ora este GMT +3. Ora este acum 00:40:58. |
Rulează cu: vBulletin Version 3.7.3
Copyright ©2000 - 2025, Jelsoft Enterprises Ltd.