Am vazut atatea subiecte pe forum dar nici unul strict legat de Dumnezeu...
Asa ca am deschis un topic aici la Vechiul Testament pentru ca pur si simplu nu stiam unde altundeva sa-l deschid.

Nu stiu de unde mi-a venit zilele trecute un gand cu urmatoarea intrebare:
"Cu ce se hraneste Dumnezeu?"

La om exista atat o hrana fizica dar si una spirituala duhovniceasca.
Oare pentru Dumnezeu care este hrana?

Cu tot Cuvantul care iese din Gura lui Dumnezeu shi nu numai cu paine shi apa traieshte... iar omul dupa chipul lui Dumnezeu? asemenea lui Dumnezeu, urmand Crucii Lui, shi nascandu-se din nou in Duh Sfant de dreptate shi adevar intru Frica lui Dumnezeu, in Credintza, Nadejde, shi Dragoste, iar dintre acestea Dragostea curata este cea mai mare, care acopera toate prin iertare shi neiscodire, pazind hainele albsmerite prin ascultarea legilor shi poruncilor shi pastrand proorociile... folosindu-se mereu de mijloacele sfiintzitoare cat mai eshti inca pe cale in valea plangerii.

Cu iubire de om shi de milostivirea pentru om... cu aia se hraneshte, cu ridicarea omului din mocirla in Adevar.

Dar atunci cand Dumnezeu se manie pe om inseamna ca Dumnezeu nu se mai hraneste?

Chiar daca omul il manie pe Dumnezeu in fiecare clipa a vietzii lui prin pacatele shi patimile sale, Dumnezeu alege sa se hraneasca cu iubirea de om shi milostivirea pentru om, decat cu mania isvorata din nedreptatea omului de catre om care nu este Adevar ci sinagoga a satanei, iar daca omul chemat de Hristos nu-i urmeaza lui Dumnezeu, adunci pe cine urmeaza omul om shi cu ce se hraneshte el? Ca fara smerenie el nu se hraneshte cu post shi rugaciune Bisericeasca ci cu voiIre splendid lumeasca ca sa se joace cu pofta in praful deshertaciunilor vremurilor shi vazduhurilor shi ighemonismele lumii asteia... ca ne pricepem doar la judecata-osanda, dar de intzelepciunea blanda a lui Dumnezeu in Hristos shi sfintzii Sai nevazutzi shi tacutzi din infricoshatoarele taine, saraci shi faradegriji, respirand rugaciunea in taina inimii sufletului, pe alea nu vrem sa le cunoashtem in judecatzile nevinovate ale cugetului nostru... alea nu-shi au rostul pentru noi shi hrana noastra pentruca shtim dinainte ca sfarshesc prin dragostea dintre om shi om, dintre Dumnezeu shi om, adancind iubirea in Impacarea cu Dumnezeu shi aproape, nu ca o linishte a nemishcarii ci ca linishtea nevointzelor unul pentru altul, a lui Dumnezeu pentru om shi a omului pentru om shi pentru Dumnezeu....... ca noua ne place sa ascultam de cel ce ne bate, de cel ce ne otraveshte, de cel ce ne ucide shi ne violeaza, ne rapeshte shi ne minte nonstop cu un tupeu de nicovala, ca pe cel drept nu-l credem ca e sarac, pe ce-l iubitor nu-l vedem ca nu cade in adulter, pe cel sfant nu-l mirosim ca pare mucegait, pe cel feciorelnic nu-l urmam ca nu-i la moda, iar Duhul Blandetzii nu-l folosim ca nu ne credem nici noi pe noi ce vorbim findca noi nu facem dar atunci cum sa ne asculte cel care-l mustram?

Dar noi nu ne hranim doar cu praful de pe toba? cu minciuna, mancare, neascultare shi desfranare? Nu cu astea ne hranim pentru hainele moi din casele imparatzilor? atunci pentru ce ne intrebam cu ce se Hraneshte Dumnezeu... cu Rugaciune catre Tatal se Hraneshte pentru noi, sa mai amane cu o secunda, cu o ora, cu o zi, cu o vreme... sa mai amane timpul sfarshitului.... sa mai amane iar, shi iar, infricoshatoarele judecatzi sa mai lase un minut de pocaintza din fii in copii...... ???:(:(:(???

Ca sa raspunzi la o asemenea intrebare, trebuie sa-L cunosti. Sa fi avut macar o data posibilitatea de a-L intalni si a-L vedea cu ce se hraneste. Altfel, raspundem prin speculatii sau din marturiile altora, care evident, cum sunt cele ale sfintilor parinti nu pot sta sub semnul speculatiei. Eu as spune ca se hraneste cu intreaga noastra fiinta, nu are doar ceva din noi care sa-I placa. Ne vrea intregi sau mai bine zis numai asa putem spune ca Dumnezeu se hraneste cu noi.

Cu bucuria Mantuirii sufletului tau, al meu , al nostru...
Deci, bine ar fi sa nu-L lasam sa flamanzesca...

Oare e corect ca "a se hrani" si "a flamanzi" sa fie considerate atribute ale lui Dumnezeu? Oare nu e pacat gandul in sine de a ma intreba cu ce se hraneste Dumnezeu?
Si oare daca Dumnezeu flamanzeste din cauza pacatelor mele oare nu sunt eu vrednica de a ma ridica din pacat? Sau sunt eu vrednica sa-L hranesc pe Dumnezeu? As putea fi vreodata?

De la noi insine nu avem nici o vrednicie, dar daca nadajduim in Dumnezeu ne invredniceste Dumnezeu sa fim mai buni, mai blanzi, mai smeriti cu inima, deci ...dupa chipul si asemanarea Lui.
Un crestin ortodox nu deznadajduieste niciodata, nu are dece caci in Biserica noastra avem toate cele necesare iesirii din pacat, vieturii crestinesti si mantuirii sufletului. Totul e sa vrem cu tarie aceasta si sa avem si rabdare! Si daca noi avem vointa deschisa catre Dumnezeu si rabdarea de a parcurge traiectul, El are grija de toate...Si asta n-o spun din carti, ci din propria-mi experienta de viata!

Ce usor fuge mintea spre mine insami cand de fapt as vrea sa-l cunosc pe Dumnezeu...
Nu stiu de ce dar explicatiile voastre la intrebarea Cu ce se hraneste Dumnezeu imi par corecte toate dar asa de mici fata de plenitudinea lui Dumnezeu. Simt ca intregul imi scapa printre degete si mici farame de adevar rasar din cuvintele voastre. As vrea sa sap mai adanc sa vad adevarul deplin sa fac parte din ospatul lui Dumnezeu.

Ca lea spre Dumnezeu este IISUS HRISTOS "EU SINT CALEA [spre tatal],adevarul [tatalui] si viata[prin Duhul S

DUMNEZEU nu are nevoie de hrana,caci EL ne da noua Hrana Sufleteasca si hrana trupeasca.Iisus Hristos este Painea si Apa Vietii care s-a intrupat pentru mantuirea noastra.

Intrebari:
-Cine este DUMNEZEU?
-Cum arata DUMNEZEU?

Topicul despre Dumnezeu trebuia sa-l deschizi la Biserica Ortodoxa, caci numai aici se afla Dumnezeu :)

...o cantare din Postul Mare!...
"Cu noi este Dumnezeu, intelegeti neamuri si va plecati
Caci cu noi este Dumnezeu, auziti toate neamurile..."

Sporirea in dragostea de Dumnezeu este si sporire in modul in care se hraneste Dumnezeu. El Se hraneste daruindu-Se noua. Cat omul robeste patimilor, nu Il poate iubi cu adevarat pe Dumnezeu si astfel, ajunge sa creada ca si Dumnezeu are trebuinta de hrana asemenea lui. Dar cand mintea nu va mai fi risipita in patimi, omul se va curati si va cunoste ca Dumnezeu nu are trebuinta de nimic, vrea doar ca noi sa fim asemenea Lui.

Mai intai ne trebuie dogma despre Sfanta Treime. "Sfanta Treime este suprema taina a existentei, care explica insa toate, sau fara de care nu se poate explica nimic. De aceea, desi e suprema taina, este intrucatva inteligibila,conforma pana la un loc unei logici.
Ea se prezinta ca atare ca o metafizica reala, sau ca fundamentul abisal, dar intr - un fel inteligibil, a toata existenta".(Pr Staniloae)

Aici se portiveste bancul ala:"Mergea Dumnezeu prin Rai aratandu-le oamenilor buni "obiectivele" cele mai importante:"aici este cutare, aici este cutare".Si dintr-o data, Dumnezeu le spune tuturor sa faca liniste. Oamenii intreaba mirati "de ce?". Si Dumnezeu raspunde binevoitor:"Uitati un grup de ortodocsi mai incolo. E bine sa nu ii deranjam deoarece ei cred ca sunt singurii de pe aici."Ma rog, bancul nu suna exact asa si tu nu te-ai referit la mantuire, dar ideea esentiala sper ca se intelege. Pentru ca nu poti sa pretinzi ca daca exista Dumnezeu, Acesta se afla numai in mijlocul unei singure grupari religioase. Adica cu restul lumii ce se intampla?E lasata de izbeliste numai pentru ca nu s-a nascut in religia aceea?

Dumnezeu nu are nevoie de cantitate ci de calitate. Sa ne amintim ca Israel, poporul ales a lui Dumnezeu era unul din cele mai mici popoare din vechime. Dumnezeu si-a pastrat crediciosia fata de ei chiar daca ei nu erau multi la numar. Iisus a incercat sa ii faca si pe ceilalti fii ai lui Avraam si intr-adevar suntem facuti si noi fii ai lui Avraam prin credinta in Iisus.

Cei care parasesc locul in care i-a pus Dumnezeu sa lupte in BO, si urmeaza prooroci mincinosi, exista riscul sa fie judecati ca si niste dezertori. Eu ca si crestin nu am dreptul sa ma mut de pe frontul de est pe cel de vest, sau sa imi arunc arma din maini, dupa cum ma taie capul, altfel risc sa imi considere Dumnezeu acest gest ca si curvie spirituala, sau mai rau ca si dezertare.