Pentru a va racori putin creierasele infierbantate de fanatism idolatru, cititi niste pagini scrise de un credincios autentic :

http://www.ceruldinnoi.ro/pages/Alexander_Schmemann.htm

Cititi aici pe Parintele Ioan Pintea despre cartea lui Schmemann :

http://www.adevarul.ro/index.php?section=articole&screen=print&layout=pri nt_articol&id=196058

multumim ptr link-uri, par sa fie interesante. data viitoare, insa poate va exprimati cu mai multa condescendenta, in sensul bun.

lumea ortodoxă nu mai este atât de interesată de dogme sau de conţinutul credinţei. Este mai degrabă o negare a schimbării
pentru că Raiul nu este altceva decât iubirea lui Dumnezeu, iar Iadul este trăirea fără Dumnezeu.
Astfel, lumea este o „taină". Greşeala fatală a protestantismului constă în faptul că, răzvrătindu-se împotriva imanentizării creştinismului în timpul Evului Mediu, el a respins „taina", nu doar religia ca păcat şi cădere, ci şi natura religioasă a creaţiei însăşi. Greşeala constă în afirmaţia că Biserica este totalitatea „celor mântuiţi
Dacă protestantismul individualizează mântuirea şi o transformă într-o mântuire personală, golind-o de conţinutul ei cosmic şi eshatologic, îl face pe om să se simtă singur, neliniştit, despărţit de lume, de istorie şi de împărăţia lui Dumnezeu. Astfel, în mod paradoxal, secta devine o eliberare de singurătate, însă cu preţul diluării personalităţii în sectă, în
Nu pot părăsi Biserica - Biserica este viaţa mea. Am convingerea că ortodoxia este Adevărul şi Mântuirea
Acolo unde biserica nu mai este un simbol, o taină, ea devine o caricatură oribilă a ei însăşi.
Astea sint cele pe care le-am retinut din linkul citat:rolleyes:

Pentru cititorii pentru care credinta este mai mult decat debitarea si selectarea arbitrara din context a unor patetisme ieftine si a unor copite anti-protestante - daca exista asemenea cititori ... -, reproduc un citat din jurnalul lui Schmemann care surprinde mult mai bine spiritul critic justificat la adresa ortodoxismului (extremismului ortodox) si dilema existentiala a unui om care iubea si traia sincer ortodoxia :

" Luni, 26 martie 1973

Ispita idolilor

M-am gândit astăzi la toate acestea: la nivelul scăzut al vieţii bisericeşti, la fanatism, la lipsa de toleranţă şi înrobirea atâtor oameni. Suntem înghiţiţi de un "Nou Ev Mediu" în sensul unei noi ere barbare. Mulţi oameni ai bisericii optează pentru Ferapont (Ferapont este adversarul spiritual al vârstnicului Zosima din romanul Fraţii Karamazov scris de Dostoievski . El este un ascet incult, rigid şi obsedat de diavol ce-l condamnă pe Zosima pentru că învăţa dragostea smerită şi bucuria.) şi mai rău decât aceasta îl iubesc. E uşor să-l iubeşti, deoarece cu el totul este limpede. "Limpede" este faptul că toate lucrurile superioare, mai complexe şi mai greu de înţeles devin o ispită care trebuie înlăturată. Ar fi trebuit să înţelegem de mult că, în această lume, există religie fără Dumnezeu, religie ca un centru al tuturor idolilor ce-l stăpânesc pe omul căzut, o religie care constituie justificarea acestor idoli. Şi de aici veşnica întrebare: ce-i de făcut?

Dacă cineva rămâne în sistem, chiar dacă nu vrea, îl acceptă odată cu toate metodele sale. Iar dacă cineva îl părăseşte - ca profet sau acuzator - cade în aroganţă şi mândrie. Mă simt chinuit şi împărţit între toate acestea. "

( Poate rezolva vreun geniu tehnic si problema diacriticelor alora. De ce ortodocsii trebuie sa fie intotdeauna atat de neglijenti ?! Asta nu-i un semn de spiritualitate ... )

In Regulile generale de utilizare a forumului, in REGULAMENT scrie ca nu sunt acceptate diacriticele. de ce? banuiesc ptr ca e mai simplu pentru toata lumea, nu e vorba de neglijenta si nici de lipsa unui geniu. NB: daca mai copiezi vreun astfel de text ai grija sa modifici numai sh-urile si tz-urile, care altfel vor aparea ca niste caractere ciudate.

apropo de credinciosii autentici, poate ca se gasesc putini din acestia printre cei cu scoala multa, ca par. Schmemann, dar ia duceti-va intr-un sat undeva si gasiti niste tarani adevarati, sa vedeti ca ei sunt si credinciosi autentici!

De fapt, de asta-i vorba...

Voi filistinii ii urati pe "cei cu scoala multa"; va simtiti complexati de ei. Si va folositi de religie pentru a va justifica violent inapoierea. Ii aratati pe ceilalti cu degetul, considerandu-va mai credinciosi decat ei. Halal credinta !

Nu intelegem ,care sunt cei cu scoala putina si care cei cu scoala multa?
Asta nu este un criteriu ,poate printre noi suntem destui cu "scoala multa" ,dar asta nu e un motiv de mandrie ,nu e o conditie pt.mantuire.
Se stie ca stiinta si instruirea fac mai dificila apropierea de Dumnezeu.

Nu pot fi de acord cu asta. Impietrirea inimii face mai dificila apropierea de Dumnezeu.

Fariseii nu l-au recunoscut pe Hristos din cauza ca inima lor era impietrita. Erau un fel de Feraponti care, printre altele, il acuzau pe Hristos ca lucreaza cu diavolul.

Sf. Evanghelist Luca era doctor si totusi s-a apropiat de Dumnezeu. Si inca cum! In schimb multimea care striga "rastigneste-L!" nu era deloc instruita... si L-a respins pe Mantuitorul.

Ignoranta nu e ceva de lauda. Din contra, e chiar un pacat...

"Docta ignorantia" a lui Nicolaus Cusanus, inspirata de "intunericul" apofatic al "nestiintei" al Sf. Dionis Areopagitul, era cu totul altceva.

Anodos, de cand ai intrat pe forum numa blamezi ortodoxia.:| Am o intrebare personala (nu citate din carti) ce reprezinta pentru tine ORTODOXIA?

Da ,dar nu mandria e cea care impietreste inima ?
Si cei cu pregatire si cunostinte vaste mai usor pot cadea in aceasta patima.
Iar cei care au strigat pt.rastignire nu erau dintre cei care l-au cunoscut ,ci mai degraba cei manipulati de farisei

Da, bineinteles, e mai usor pentru cei instruiti sa cada in mandrie. Inclusiv pentru cei instruiti in ale ortodoxiei care iti spun tot timpul ce trebuie sa faci, cum trebuie sa crezi si cum trebuie sa te comporti.

Dar tot la fel e si mult mai usor pentru cei neinstruiti sa fie manipulati.

corect ;)

HA,HA,HA,:D,vai cit de mult te inseli ,asa de mult ca debitezi prostii si cei mai multi isi daum seama de asta!se vede ca esti orasan si nu ai habar de ce este la tara!

daca citesti cartile PARINTI CONTEMPORANI DE LA MUNTELE ATHOS,probabil ca te vei minuna de citi parinti PLINI DE DUH SFINT SI CU PUTINA SCOALA AU FOST MARI TRAITORI ,caci duhulSfint bate incotro vrea EL nu dupa scoala cuiva ci dupa smerenia cuiva .

Ar fi bine sa mai retii si urmatoarele:

"Insă Biserica este adeseori stanjenita de probleme care sunt inexistente si vatamatoare in credinta. „Spiritualitate", „imbisericire" - concepte ambigui si periculoase. De multe ori oamenii pe care ii stiam interesati de spiritualitate aveau o gandire ingusta, erau intoleranti, plictisitori si ursuzi, acuzandu-i pe altii ca nu sunt suficient de spirituali. Ei reprezentau esenta propriei lor constiinte, nu Hristos, nu Evanghelia, nu Dumnezeu. Langa ei nu creste nimeni; din contra, se inchide in sine. Mandrie, egocentrism, multumire de sine si ingustime a spiritului"

Sau:
"Prezenta in biserica ar trebui sa fie precum o eliberare. Dar în tonalitatea bisericii contemporane, viata bisericii nu elibereaza, ci il incorseteaza, il inrobeste si il slabeste pe om. Acesta incepe sa fie interesat de vechile si noile calendare, de ceea ce fac episcopii si simuleaza o bunatate mieroasa. Mare parte din asa-numita literatura spirituala este de calitate indoielnica, in loc sa-l invete pe om sa priveasca lumea prin viziunea Bisericii, in loc sa transforme viziunea omului despre sine si viata, acesta se simte obligat -pentru a fi „spiritual" - sa se imbrace intr-o haina de evlavie impersonala si murdara, in loc sa stie cel putin ca exista bucurie, lumina, sens, vesnicie, omul devine iritat, intolerant, rau si acumuleaza o ingustime a spiritului. Nici macar nu se caieste de toate acestea pentru ca toate provin din aceasta „imbisericire", pe cand sensul religiei consta in luminarea vietii, in raportarea ei la Dumnezeu si transformarea ei în comuniune cu Dumnezeu."

Iar pentru cei ce cred ca a trai in spirit crestin ortodox inseamna sa transpui ad-literam in viata anumite canoane prinse de pe ici, de pe colo si sa iti inabusi orice urma de afectiune pentru cei nu pot trai la fel de "ortodox" sunt de luat in seama urmatoarele citate din parintele Schmemann:
"Ieri am discutat indelung cu N. Mi-a spus ca doi oameni - o fata pe care o iubea si inca cineva, s-au indepartat de el pentru ca nu credea in Dumnezeu intr-un „mod ortodox". Mi-a explicat reticenta lui fata de Biserica; incapacitatea lui de a accepta credinta asa cum este ea traita în Biserica, impermeabilitatea sa la invataturile Bisericii. Este un tanar vesel, plin de lumina si bunatate si doritor de liniste. Ce-as putea sa-i spun unui astfel de om sau, mai bine zis, cum as putea apara un crestinism in care Hristos este ascuns vederii de o multime inexplicabila de obstacole si tabuuri? Acei oameni care au darul vietii, simtul religios al vietii, adeseori nu mai au nevoie de o „religie" care sa umple un gol, sa indeparteze frica. Acest fel de religie lipsită de viata si de bucurie ii dezgusta pe oameni, indeosebi pentru că perspectiva ei asupra vietii este adeseori rautacioasa, necrutatoare si critica.

„Bucurati-va mereu. Multumiti pentru toate..." Se aude aceasta indeajuns de limpede în crestinismul nostru, obosit si ranit de propria-i istorie?

"Sursa falsei religii este incapacitatea de a te bucura, sau mai degraba, respingerea bucuriei, pe când bucuria este esenţiala, deoarece este rodul prezentei lui Dumnezeu. Nu poti sa nu te bucuri, stiind ca Dumnezeu exista. Doar puse in legatura cu bucuria, friica de Dumnezeu si umilinta sunt drepte, autentice, fructuoase, in lipsa bucuriei, ele devin demonice, cea mai profunda denaturare a oricarei experiente religioase. O religie a fricii. Religia falsei umilinte. Religia vinei. Toate sunt niste ispite, niste capcane - foarte puternice intr-adevar, nu doar în lume, ci si in sanul Bisericii. Oamenii „religiosi" privesc bucuria, adeseori, cu suspiciune."

Oare de ce nu ai retinut niciunul dintre aceste citate?

pt ca mi-am dat seama ca autorul acestor rinduri desi se declara ortodox convins,nu a vizitat monahismul din orient ,adica de la ATHOS ,SI CHIAR DIN ROMANIA SAU RUSIA,CACI NU S-AR FI EXPRIMAT ASA

Este foarte important locul unde ne aflam, atunci cand vorbim despre biserica.

Daca ne aflam in interiorul ei, noi vom sti ca cel de langa noi da multumire pentru tot; vom sti ca faptele sunt cele care trebuesc analizate, iar omul, ca aproape al nostru trebuie iubit.

Dar cine se situeaza in afara bisericii, nu va sti aceste lucruri, sau chiar daca le stie teoretic, atunci cand va trebui sa demosntreze practic, va prefera un punct de vedere lumesc, celui "ingust si invechit" al bisericii, care il face sa se simta incorsetat. Va da dovada de discrepanta intre credinta si fapta proprie. Pana cand credinta omului si fapta lui nu vor izvora din acelasi loc, adica din inima, vom avea in continuare pe unii, care vor fi crestini si cu fapta, iar ceilalti crestini doar cu vorba.
Cum sa-i impacam pe acestia doi?

Desi bucuria trebui sa caracterizeze viata oricarui crestin, mi se pare ca autorul jurnalului este atins de spiritul protestantismului, cel putin in acest Jurnal. Un mod de abordare a relatiei cu Dumnezeu mai putin profund. E doar parerea mea si-mi cer iertare daca supar pe cineva.

Cititi-l pana la capat si nu va limitati la citatele mele, care isi pierd oarecum din putere fiind scoase din contextul general. Si chiar ca ar mai trebui sa cititi si altele, de exemplu "Jurnalul Fericirii"sau "Daruind veti dobandi" ale lui Nicolae Steinhardt, dar sunt aproape convinsa ca nu va place, pentru ca parintele Nicolae inainte de a fi crestin ortodox si monah a fost evreu, un intelectual cosmopolit, de o uriasa cultura, dar care stia sa desprinda tot ce este bun , frumos si folositor credintei crestine chiar si din scrierile unor oameni de cultura care habar nu au avut ca reflectiile lor servesc pentru confirmarea adevarului invataturii lui Hristos, ca sa nu mai vorbesc de frecventele referinte ale lui la viata si lucrarile unor teologi si clerici de alta confesiune. Originea lui ca si viata pe care a dus-o inainte de convertire i-au conferit aceasta rara abilitate a spiritului de a privi acelasi Adevar din perspective diferite, si tocmai asta ii contrariaza pe multi. Parintele Steinhardt nu a ramas intepenit intr-o singura abordare a modului de vietuire crestina " Dumnezeu fiind infinit, infinite sunt si modurile prin care ne apropiem de el" , cred ca pentru unii aceasta afirmatie a parintelui Steinhardt suna aproape a erezie, dar nu trebuie sa uitam ca Dumnezeu poate darui unor suflete indelung forjate o intelegere superioara a lucrurilor care ne scapa si mai mult chiar ne sperie,pe noi cei ce manifestam uneori un conservatorism exagerat , din teama de a nu gresi.

Citind urmatoarele cuvinte m-am "racorit" completamente:
"Nu se comunică prin discuţii şi polemici. Cu cât comunicarea este mai profundă şi mai însufleţită cu atât este mai puţin condiţionată de cuvinte. Mai mult, ne temem de cuvinte, fiindcă ele pot risipi comuniunea, pot îndepărta bucuria."

Acum ramane, ca tu, draga Anodos, sa ne sugerezi cum am putea comunica fara cuvinte pe acest forum, dar in asa fel incat sa ne si intelegem.

L-am citit inainte de a ma exprima. Am citit si Steinhardt. Cum sa nu-mi placa? Dar nu tot ce ne place ne face si bine. De ce retinerea mea? Am sa ma explic. In perioada mea de cautari,desi nascuta si crescuta in familie de ortodocsi practicanti (zic eu autentici), nefiind in stare sa pricep nimic din trairea ortodoxa, vazand doar suprafata, am cochetat un pic, rand pe rand cu Yoga, cu martorii lui Iehova, cu protestantii si cu altii derivati din catolici. Cea mai atragatoare este "sola fide" idee potrivit careia este de ajuns sa crezi ca sa te mantuiesti, neimplicand nici o responsabilitate a individului, acesta putand sa traiasca oricum. Normal ca in aceste conditii poti sa fii permanent fericit si bucuros. Dar este o bucurie trupeasca, nu are nimic duhovnicesc in ea, chiar daca ii multumesc lui Dumnezeu pentru ea. Ma bucur de creatie nu de Creator.
Mi se pare un mod nesatisfacator de abordare a relatiei cu Dumnezeu, in care eu nu am nici o responsabilitate si nu-mi ramane decat sa ma rasfat. Din acest motiv m-am intors la religia parintilor mei, pe care, incet incet am ajuns sa o percep altfel decat pe vremea cand hoinaream pe la diferitele confesiuni. Nu se poate sa nu port responsabilitatea faptelor mele. chiar daca "a Domnului este mantuirea"

Parintele Steinhardt si episcopul rus ( de fapt estonian, daca am inteles bine, oricum ortodox) Schmemann cand indemnau pe crestini sa simta bucuria nu se refereau la vreun un delir de bucurie neintemeiata si lipsita de responsabilitate, cum este cea provocata de droguri sau de false invataturi crestine, ci la bucuria sfanta izvorata din constiinta ca nu suntem singuri, ca Dumnezeu exista si este mereu alaturi de noi, ca lumea, din care ne nutrim, are si multe parti frumoasesi si a fost facuta special pentru noi. In ultima instanta aceasta bucurie este un fel de a-i multumi Creatorului ca existam. Nici viata lui Nicolae Steinhardt si nici cea a episcopului Schmemann nu sunt exemple de huzur si de bucurie data de satisfacerea, iresponsabila, a dorintelor trupesti. Parintele Steinhardt a facut mai multi ani de puscarie politica, a fost batut si umilit intr-un fel pe care noi cu greu ni-l putem imagina, daramite sa-l mai si suportam pe propria piele. Episcopul Schememann, refugiat in Occident din cauza prigoanei comuniste, a trecut si el prin multe clipe grele. Conceptia lor despre importanta bucuriei intr-o vietuire autentic crestina combatea o exagerare periculoasa, potrivit careia bucuria este un pacat, crestinul trebuie sa sufere continuu in aceasta viata pentru a se mantui in cea viitoare etc. Influente din aceste exagerari pseudocrestine le mai vad si eu la unii credinciosi. Asa ca draga istoica, ai dreptate atunci cand spui ca " nu tot ce ne place ne face si bine", dar in niciun caz acest dicton nu poate fi aplicat conceptiei despre bucuria crestina a lui Steinhardt si Schmemann. Prin urmare, ai grija, ca nu cumva, incercand sa scapi de o exagerare sa cazi in alta.

CORECT!

Sofia, esti sigura de acest lucru?

Cand il vezi sau auzi vorbind pe pr. Rafail Noica, nu simti in el acea bucurie pe care o descrie pr. Schmemann?

Mirela, eu cred ca sunt esentiale citatele pe care le-ai evidentiat! Si, dupa parerea mea, sunt profund ortodoxe. In cuvinte diferite spun cam aceleasi lucruri ca si pr. Teofil Paraian atunci cand vorbeste despre bucurie!

O singura obsevatie: pr. Schmemann nu a fost episcop, ci doar protopop.

sa fiu on topic am inceput sa citesc din parintele Schmemann si imi place foarte mult

Anca, uite, cred ca aceasta marturie a pr. Calciu Dumitreasa este in acelasi duh cu citatul din pr. Schmeman.

http://sfaturiortodoxe.ortodoxism.ro/media/pr_gh_calciu_dumitreasa/cuvant_catre_tineri/b.mp3

Asculta incepand de pe la minutul 9 pentru toata povestea, dar esentialul cred ca este pe la minutele 21-22.

Nu este prima data ca se vorbeste despre Pr. Schmemann pe forum. Data trecuta am fost atentionati de o greseala pe care o face acesta. Din pacate nu am gasit topicul pe care a fost mentionat. In orice caz (spun acum din memorie, de aceea imi cer scuze, in caz ca imi amintesc gresit): se mentiona un aspect negativ legat de innoirea liturghiei.
Stie cineva daca e adevarat ssau nu?

Vă recomand un articol extraordinar în care veţi găsi reflectat o viziune sănătoasă asupra Bisericii, problemele ce persistă în Ea şi anumite soluţii.
Pentru a accesa articolul respectiv, accesaţi următoarea pagină de net : http://ortodoxstudent.wordpress.com/ sub titlul "Biserica Dumnezeului Celui Viu" semnat de Stanila Iurie.
Articolul reflectă perfect teologia lui Schmemann, John Mezndorff şi alţi părinţi contemporani. Lecturare plăcută...