Sper ca o astfel de tema nu s-a mai tratat.

Pacatul nu este o simpla calcare a unei reguli. El este o tradare a lui Dumnezeu, o calcare a constiintei. Prin pacat sufletul se modifica, moare cu acea parte cu care a pacatuit. În memorie îi pot veni imagini despre natura trupeasca a faptei si poate avea iluzia ca s-a vindecat, dar în realitate e fals. Miscarea launtrica a inimii nu o putem întelege singuri, trebuie o iluminare divina.

Sfintii Parinti spuneau ca vederea pacatului e darul cel mai mare.

„Noţiunea de păcat se arăta doar acolo unde raporturile dintre Dumnezeul Absolut şi omul-creatură capătă un caracter pur personal. Altminteri, rămâne numai o reprezentare intelectuală (…)”

„Părinţii spuneau că a-ţi vedea păcatul este un mare dar al Cerului, mai mare decât vederea îngerilor. Şi eu, mulţi ani am fost orb duhovniceşte.”

„În mişcările noastre justificate de raţiune, noi nu putem vedea păcatul”.

„Eu nu văd Lumina ca atare, ea doar îmi deschide ochii să înţeleg în ce întuneric trăiesc. Eu nu aş putea înţelege întunericul, dacă n-ar exista lumina opusă..”

„Cu întristare m-am convins că rari sunt oamenii care simt în inima lor durerea păcatului”

Arhimandritul Sofronie, Mistica vederii lui Dumnezeu
http://www.nistea.com/eseuri/dinu_mos/sofronie_mistica_Dumnezeu.htm

Da, este o tradare, insa Dumnezeu stie, stie unde ne-a trimis... si de aceea ne-a dat instrumentele necesare reinvierii sufletului cel mai puternic fiind smerenia. care si este cea mai grea de urmat

S-a afirmat de multe ori pe acest forum, ca pacate au existat din totdeauna. Cu toate acestea vremurile in care traim sunt mai rele decat tot ce a fost pana acum. De ce? Pentru ca omului i se ia posibilitatea de a-si cunoaste pacatele, prin "vindecarea memoriei". Se foloseste pe scara larga, indiferent de varsta, hipnoza, profunda sau superficiala; aceasta din urma aproape nu poate fi resimtita si se face fara acceptul persoanei; ca urmare omul nu mai poate face diferenta dintre bine si rau; totul i se pare bun. In felul acesta nu poate combate nimic; nu poate scoate pacatul la lumina.
Aceasta mi se pare cea mai mare tradare a lui Dumnezeu, atat prin amploare cat si prin profunzime.

Ce vorbesti ancah? Hipnoza pe scara larga??? Unde? Cand? Sau pooate nu imi aduc eu aminte...

Hipnoza nu e asa de noua oricum.

Daca ai ajuns sa-ti vezi pacatul, plangi pentru savarsirea lui si incredinteaza voia ta lui Dumnezeu. Daca nu ai puterea de a plange, roaga-te pentru vindecarea firii tale:

"Doamne! Da-ne sa ne vedem pacatele noastre, asa incat mintea noastra, atrasa cu desavarsire de luarea-aminte fata de pacatele noastre, sa inceteze a mai vedea greselile aproapelui si sa-i vada pe toti, intr-acest chip, buni.

Da inimii noastre sa paraseasca grija pierzatoare de neajunsurile aproapelui, sa isi uneasca toate grijile numai in grija pentru dobandirea curatiei si sfinteniei poruncite si gatite noua de Tine.

Da-ne noua, celor ce ne-am spurcat haina sufletului, sa o albim iarasi: ea a fost deja spalata prin apele botezului, iar acum, dupa pangarire, aceste haine au nevoie sa fie spalate prin apele lacrimilor.

Da-ne sa vedem in lumina harului Tau neputintele cele de multe feluri care traiesc in noi, innabusind in inima miscarile duhovnicesti, aducand in ea miscarile sangelui si trupului care sunt potrivnice imparatiei lui Dumnezeu.

Da-ne marele dar al pocaintei, inaintea caruia merge si pe care il naste marele dar al vederii pacatelor noastre.

Pazeste-ne, cu aceste mari daruri, de haurile amagirii de sine, care apare in suflet din pricina pacatoseniei sale neluate in seama si neintelese, si se naste din lucrarile patimii dulcetii si slavei desarte care traiesc in el neluate in seama si neintelese.

Pazeste-ne pe noi cu aceste mari daruri in calea noastra catre Tine, si da-ne noua sa ajungem la Tine, Cela ce chemi pe cei ce-si recunosc pacatosenia si lepezi pe cei ce se socot drepti, ca sa Te slavoslovim in veci, intru vesnica Ta fericire, a Singurului Dumnezeu Adevarat, Rascumparatorul celor robiti si Mantuitorul celor pierduti. Amin!

Sfantul Ignatie Briancianinov

foarte putini oameni isi recunosc sau isi vad pacatele ,deobicei ne este mai usor sa dam vina pe pe cei de langa noi ,sa ne deculpabilizam,dar defapt noi singuri suntem cei care alegem ce este mai usor si mai la indemana .sa vedem de 'barna din ochiul nostru ,ci nu de paiul din ochiul fratelui nostru',ar fi cel mai bine ,iar atunci cand se intampla sa ne vedem pacatele ,sa fim constienti de firea noastra cazuta ,este bine sa nu ne mandrim cu acest lucru,ci sa ne caim in launtrul nostru ,din toata inima .

Nu ,nu avem cum sa ne mandrim cand ne vedem pacatele.
E destul sa vrem si sa cerem acest lucru si in timp Dumnezeu ne va descoperi cand gresim.
Mai greu este sa nu le mai repetam ,dar pentru asta exista duhovnici ,carti folositoare.
Mi s-a parut interesant un studiu scris de sf.Teofan Zavoratul ,"lupta cu pacatul".

Noesis, din pacate acesta e adevarul. Dar nu toata lumea a aflat, caci nu se anunta nici in ziare si nici la TV. Dar se practica in unele locuri, iar cei "formati" sunt trimisi mai departe. Este inspaimantator, dar e tot o forma moderna de lupta pentru putere,
Asa ca, draga Noesis, nu ai ce-ti aduce aminte, daca nu ai citit, nu ti s-a spus, sau nu ai simtit pe propriul tau corp si nici nu putem avea pretentia ca le stim chiar pe toate... Iti inteleg indoiala, dar din pacate raul nu are margini. Dealtfel metoda se foloseste peste tot.
Cine a spus ca e noua hipnoza?!? Mai nou e ca o practica si persoane indoielnice, nu numai terapeuti, care stiu ce fac si au o tinuta morala corecta.
Ai vazut spectacolele de hipnotism de la TV? Nici acea forma nu e chiar inofensivas, caci dupa 2 saptamani persoanele respective reintra automat in acea stare de hipnoza.

"Cel care si-a cunoscut pacatele sale este mai mare decat cel ce inviaza mortii" si "cel care s-a cunoscut pe sine este mai mare decat cel care a vazut ingerii" - Sf. Isaac.

Vad: "Faradelegile mele au covarsit capul meu, ca o sarcina grea apasat-au peste mine, inmultitu-s-au mai mult decat perii capului meu" (Ps. 37, 4; 39, 17). Care este urmarea acestei pacatosenii? "Ajunsu-m-au faradelegile mele si n-am putut sa vad; inima mea m-a parasit" (Ps. 39, 16-17). Urmarile vietii pacatoase sunt orbirea mintii, impietrirea, nesimtirea inimii. Mintea pacatosului inrait nu vede nici binele, nici raul; inima lui nu mai e in stare de a primi simtiri duhovnicesti.

"A-ti vedea pacatele" nu inseamna sa stai sa socotesti orice calcare de porunca, ci sa te simti sufocat, inecat, pierdut si zbatandu-te zadarnic in aceasta pierzanie, sa intelegi ca ai tradat iubirea si sa-ti doresti din tot sufletul innoirea.

Sora draga! Doar pacatele savarsite "hipnotizeaza" pe om ca sa nu mai vada adevarul si Calea Dumnezeiasca.
Si aici un aport consistent il au dracii ca sa tina pacatosul constant in "ceata densa" sau "hipnotizat"!

Da, Ctin, ai dreptate cand pomenesti de "ceata densa", dar e mai mult de atat.

De voiesti ca inima ta sa se faca locul tainelor, coboara in tine, deschide bine ochii si cauta vindecare. Locul in care te poti intalni cu pacatul fata in fata esti tu, nu ceilalti.

deci e clar, ca daca nu-tzi vezi pactele, nu-tzi dai seama de ele, nu esti sfant sau inocent sau nevinovat ci doar esti un pacatos orb sau orb shi orbit de hipnozele in masa pe scara larga... shi de la vocea de om cu grai omenesc sau dracesc, auzit sau neauzit.... ori de la reviste, moda, lume shi bineintzeles de la CAFEAua naturala firbinte aburinda ce lasa shi dare pentru ghiceli... ca cine itzi gandeshte raul... sau ce veste o sa primeshti, sau de la cine o sa primeshti niste bani, sau daca te manca shi palma shi se vede in cafea ca... atunci... dar sa vezi ce a zis de tine... :(??????

ma refer la vocea cu care te ajutzi tu sa te delashi, cuvintele pe care tzi le spui, dar shi alea ce vin din draciile stradale ce mishuna ca sa acopere shoaptele ce vin de la Hristos...:|

Cred ca poti sa-ti vezi pacatul, daca poti raspunde la intrebarea: "Voiesti sa fii sanatos?", intrebare prezenta in Evanghelia din Duminica Slabanogului. Nu ceri vinecare decat daca stii ca esti bolnav. Imi aduc aminte de raspunsul slabanogullui: "Doamne om nu am, sa ma arunce in scaldatoare". Putem interpreta ca cei bolnavi aveau rude de la care primeau ajutor sa intre in apa pentru tamaduire. Dar eu cred ca putem vedea in "ruda" si propria noastra constiinta. Ea cred ca este in cazul de fata ruda fiecarui om, care il poate face pe om sa ceara ajuotrul si asa sa primeasca iertarea.

Sfantul Ignatie Briancianinov spune: "Vederea pacatelor este cel mai mare dar al Duhului Sfant."

A sti ce pacate am facut nu este totuna cu a ni le si vedea in adevarata lor greutate.

Cred ca daca am intelege cat de grav este pacatul nostru, chiar si unul mic, nu am mai repeta greseala de a mai pacatui. Am taia raul de la radacina si nu l-am mai planta din nou, stiind ca pacatul facut cu buna stiinta e mai rau decat pacatul dintru inceput.
Intelepciunea omului se vede mai mult din fapte si mai putin din stiinta...
A cunoaste pacatul este datoria omului, dar a evita pacatul este datoria sfintilor. Iar pacatul nu-l poti cunoaste pe deplin decat evitandu-l.

De multe ori suntem aplecati spre a observa cu o mai mare usurinta pacatele semenilor decat pe cele personale, vedem "paiul" din ochiul fratelui iar nu "barna" din ochiul nostru. Aceasta perspectiva denota o pervertire sau chiar lipsa a vederii duhovnicesti.

Intotdeauna m-au miscat vederea duhovniceasca si smerenia sfintilor, prin care ei se vad si se considera, cei din urma oameni.

Un parinte spunea ca doua sunt categorile de oameni care nu au mustrari de constiinta: sfintii si cei aflati in abisurile pacatului (cei care nu isi vad pacatele).

Cel care isi vede pacatul va avea ca preocupare lupta cu el. Cel ce se crede lipsit de pacate, va avea ca preocupare inmultirea lui.

Mereu imi spune parintele:

"Uita'te la tine, vezi pacatele tale, si asa nu vei mai avea timp si vreme sa vezi pacatele celor de langa tine."

Sfantul Isaac Sirul spune ca cel care isi vede pacatul este mai mare decat cel care invie din morti.

patima dulcetzii burdeloqqqlhulului shi patima pacatelor ce salashluieshte in el neintzeleasa shi neluata in seama, in curvil, in BARil-pacura, in barbarbatul ala babil, mintereseat feroce... in el , in ala, in il, in eu, in el, in noi, in voi, in ei, in eu-eu, in eu-el, in el-el, in ON, in onOn, e-On, Onan, in taramul ala de legenda al olimputzitului, ca acolo salashliesc cele doua patimi grele... patima dulcetzii shi patima pacatuirii, spre ingamfare.

iar vederea dulcetzii seductziei de sine insushi este pentru ca te crezi drept, perfect, puternic, shtiutor, intzelept, inteligent, capabil, jegxy, frumushel, simpatic, necrutzator, viclean, capabildeorice, deneinvins, nemuritor, cu ochi dulci, frumoshi, adanci, cu gene inteligente, dar mai ales ca te crezi o conshtiintza responsabila de tip gurvatzator fariseu shi carturar, om de shtiintza, cu care itzi acoperi adevarata conshtiintza a Adevarului faptelor shi poftelor tale pe care le implineshti... caci te socotesti mereu cel mai cel, insushiul insushirilor alese shi prieteneshti ale desfranarii jidoafcei ... shi toate astea salashluiesc in dulcele oq, in oq-adele shi bomboanele din launtrul oq-lui... in el, in eu, in eon, in nicaieri, in mare, in marea marilor...

le vezi, dar degeaba le vezi ca nu ai cum sa te indreptzi, nu potzi sa le vezi spre indreptare, nu potzi sa te rupi de pacate caci faci parte din iad, deci vederea lor capata sens doar atunci cand itzi da Dumnezeu Harul de a tzine cont shi a nu mai le face, a lua in seama shi a te pocai, cand ai darul pocaintzei ca sa ieshi la suprafatza, la lumina, caci altfel itzi sunt doar spre judecare shi matzochism shi osandirea aproapelui shi o stare veshnica de dulceatza din frustrare shi nemultzumire de unde izbucneshte osandirea shi acuzarea altora shi RAZBUNAREA din lacomie, razboi, razbel, razBUN, deci este un fel de stare shi motiv dulce de INGAMFARE... prieteneasca... INganFAReON... ca un tziut de legenda unde circula zmeushii cu ghiare sau copite la unghii shi aripi shi coltzi de lilieci, pregatitzi de distractzii cu mintea predispusa la multe nascociri shi scorniceli ale desfraului direct in credintza... ca marea distractzie a fericirii distrugerii, bucuria raului altuia.


Deci ideea este de a nu mai crede avansurile ranjitoare ce te molipsesc ce vin din repetarea privitului la pornografie, a nu mai crede minciuna din dulceatza, ca sunt dulci, ca itzi vei petrece, ca va fi bine, a nu mai crede seductziile dobitoceshti, shi ca e placere caci aia oricat de dulce ar fi nu este decat fiere, fiere, fiere, otrava, pisma, invidie, pofta trufashe, curiozitatea obrazniciei la adresa lui Dumnezeu, revolta, lepadarea, neluarea in seama, este moartea, este "laptele shi mierea" shi grasimea shi undelemnul shi fericirea raului, a diavolului, este monstrul format din pacla, din funingine, din pacura, este ceva ce nu se vede decat cu ochii intzelepciunii... in care toate plutesc asha ca submarinele, ca shi jucariile celui rau... in care ne balacim ranjitori shi ingamfatzi noi oamenii robi propriilor pacate shi trairi shi stari de vraja shi hipnoza jegxy... trufizand... capatand satarea de:

ingamfelul 1,2 shi 3, ingamFAR, ingamfil, ingamfeon, pentru dulceatza cruda a razbunarii din avansurile dulcetzilor nascocelilor pornografice ce apar din el cand vezi cele sfinte... simtzul murdar, simtzul inchipuirii din socoteala, simtzul razBUNarii...

veacul cel jegxy... al seductivitatzii intzelepciunii... al curiozitatzii shtiintzei jegxy...

ferice de cei ce nu vad chipul cel marshav al antichristului ce se va arata printre shtiri... plin de toate hulele shi plin de nume de hula shi toata pisma semetziei shi toata invidia intietatzii...

deci vederea pacatelor este atunci cand vazandu-tzi pacatul propriu primeshti shi puterea de a te pocai de la Har ca sa nu mai il faci pe pacat niciodata, ca sa nu-i mai fi rob niciodata... ca eliberat de pacat sa plineshti desavarshirea din Imparatzia Cerurilor, mereu,... spre Dumnezeu shi nu viceversa, invartoshat spre pofta oqqqlhului shi trufia vietzii din necredintza shi necredincioshie pentru placerile curioase ale barfelor spre bucuria de raul lui Dumnezeu, de raul omului, de raul credinciosului, de raul creshtinului, bucuria shi fericirea nascocirii ispitei spre distrugere.

sau poate e vorba de traditzia fariseica shi saducheica avocatzeasca, lucrul la BARa... aluatul fariseilor, aluat... au luat mita... au aparat shi au osandit oameni shi nu pacate shi patimi shi molipseli shi reflexe shi ticuri shi nalucifariferizari shi stari de transa shi hipypnoza... tabacica shi de cafea naturala... fierbinte shi aburinda... buhoglinda... au osandit pacatoshi shi nu pacatele lor... nu naravuri ci oameni... crezandu-se astfel incet incet nishte vrednici razBUNatori... capabili... babili... babiloni... babironi... roni... ni.

mintzi perfect -il-eu-el-abilOn... :61::36::67::64: tzântzarelept...tzelept...tzel

"Fericit esti, frate, daca simti peste tot ca ai pacate. Caci cel ce le simte, fara indoiala ca se si scarbeste de ele si se desparte de ele. Si a le simti si a cere ajutorul de la parinti prin rugaciunile lor catre Dumnezeu pentru a se izbavi de ele si de chinurile vesnice ce asteapta pe om pentru ele, e o parte a pocaintei" (Sfintii Varsanufie si Ioan, Scrisori duhovnicesti, Rasp.498, Filocalia IX).

Vederea pacatelor este un dar dumnezeiesc fara de care nu este posibila pocainta adevarata. In viata spirituala, duhovnicul este asemenea unei lumanari aprinse in lumina careia ni se lumineaza intunericul. Intru lumina sa, reusim sa deosebim faptele noastre precum oile de capre, pe cele bune de cele rele.

Dar lumina adevarata care face din duhovnic vapaie arzatoare iar noua, pe langa verderea pacatelor, ne da si zdrobirea inimii pentru cele rele pe care le-am savarsit sau gandit, este lumina Duhului Sfant. Despre aceasta Lumina dam marturie in Sfanta Liturghie: "Am vazut Lumina cea adevarata. Am primit Duhul cel ceresc."

Abia cand ochii nostri duhovnicesti se minuneaza de maretia si frumusetea luminii celei adevarate, pot sa perceapa totodata uratenia si hidosenia intunericului care ii orbesc prin pacat.