Daca ai putea sa alegi mantuirea altei persoane in locul mantuirii tale ...ce ai alege ???

Un om si cainele lui mergeau de-a lungul unui drum. Omul admira imprejurimile, cand deodata isi dadu seama ca nu mai este pe pamant, ci in lumea celor drepti. Isi aduse aminte cum a murit si ca prietenul sau necuvantator murise de cativa ani. Se mira si merse mai departe, gandindu-se unde duce drumul pe care mergea.

Dupa putin timp, ajunsera la o stanca alba si inalta ce se intindea pe o parte a drumului. Parea ca este facuta dintr-o marmura foarte fina. La capatul unui deal, stanca era impartita in doua de un arc care stralucea in lumina apusului. Cand ajunse in fata arcului, vazu o poarta imensa iar strada pe care mergea era facuta din aur.

Omul se indrepta spre poarta si in timp ce se apropia vazu un om care statea la un birou in fata intrarii.
Cand ajunse destul de aproape ii striga omului “Scuzati-ma, unde ma aflu?”
“Acesta este Raiul, domnule” raspunse omul de la birou.
“Wow! Imi puteti da si mie niste apa, va rog?”
“Bineinteles. Intrati va rog, si o sa va aduca cineva apa imediat.”

Omul de la poarta gesticula si poarta se deschise.
“Prietenul meu poata sa intre si el?” intreba calatorul si arata spre cainele sau.
“Imi pare rau dle, nu aveti voie cu animale.”

Calatorul se gandi o clipa si apoi se intoarse si isi continua drumul pe care mergea impreuna cu cainele sau. Dupa o buna bucata de vreme si dupa ce strabatu o distanta considerabila, ajunse la un drum noroios care ducea spre o ferma, poarta fermei aratand ca si cum nu ar fi fost niciodata inchisa. Nu erau garduri si cand se apropie vazu inauntru un om sprijinit de un copac, citind o carte.

“Scuzati-ma, aveti putina apa?” intreba calatorul.
“Da sigur, este o pompa chiar aici, intrati va rog.”
“Dar prietenul meu, poate intra?”
“Cred ca este un castron langa pompa.”

Calatorul intra impreuna cu cainele sau si gasi o pompa veche de mana cu un castron langa ea. O umplu, bau pana se satura si apoi o dadu cainelui sau. Dupa aceea, calatorul se indrepta catre omul care citea in continuare o carte langa copac si il intreba “Cum se numeste acest loc?”
“Acesta este Raiul”, raspunse omul.
“Hmm, este destul de ciudat, omul de mai inainte mi-a spus de asemenea ca acela este Raiul.”
“Ahh, locul acela cu poatra de sidef si drumul pavat cu aur? Acela este Iadul.”
- “Si nu va deranjeaza ca se folosesc de numele dvs?”
“Nuu, ne bucuram ca ei departajeaza oamenii, cei buni de cei care si-ar lasa cel mai bun prieten in urma.”

Doamne ajuta!
Frumoasa povestioara si plina de invataminte!
Cred ca este cel mai elocvent raspuns!

:) da si mie mi-a placut, mai ales partea cu " ne bucuram ca ei departajeaza oamenii, cei buni de cei care si-ar lasa cel mai bun prieten in urma"
dar daca ai mai multi prieteni?
:D

:) inseamna ca ai mai multe sanse sa fii salvat!

Nu este in puterea omului sa aleaga mantuirea cuiva in locul mantuirii sale.Mantuirea este un dar si numai Dumnezeu daruieste mantuire sau decide cui daruieste.A gandi ca tu poti decide asa ceva este erezie pt ca nu poti fi egalul lui Dumnezeu.Un om ar putea sa ceara si mintuirea altui om dar nu poate sa refuze darul cel mai mare al lui Dumnezeu pt ca asta ar insemna refuzul comuniunii cu Dumnezeu ,deci luciferism.

Daca il iubesti pe Dumnezeu nu poti refuza mantuirea in locul altcuiva care toata viata lui nu a vrut sa auda de Dumnezeu, si apoi daca ai simti un pic din iad iti spun eu ca nu ai mai sta sa faci pe "eroina" cedand locul tau altuia. Incearca sa intelegi ca tu te-ai stradui o viata intreaga sa te despatimesti, alaturi de iubirea de Dumnezeu, iubire ce arde tot pacatul si descotoroseste pe om de patima, si apoi sa cedezi locul unui om care a trait numai in desfatari, ba poate a mai si hulit pe Dumnezeu. Dar, daca este vorba despre o o persoana apropiata si ai vrea ca acea persoana sa iti ia locul in Rai, aici este alta "mancare de peste", dar ai grija ca asta este erezie dupa cum a precizat si dorstor, asadar nu te mai gandi la asa ceva.

parerea mea este ca intrebarea era oarecum sentimentala (chiar daca formularea lasa de dorit) si nu dogmatica.

Ajuta-l pe altul sa se mantuiasca si asa sigur te vei mantui si tu.

are dreptate Partenie:)

Frumos Partenie, ce minunat ar fi ca din cand in cand sa mai spunem: Invredniceste-ma, Doamne sa iubesc, atat cat ma iubesti Tu.

asta ar insemana sa-L las pe Dumnezeu pentru un om.daca eu imi dau mantuirea mea altuia,inseamna ca iL dau pe Dumnezeu.Sensul vietii este mantuirea.deci care ar mai fi sensul vietii mele daca eu voi trai in chin pe vesnicie si separata de Dumnezeu?

Moise,dupa ce ascos pe israel din egipt,acesat a cazut in pacate grele,ca idolatria.Atunci Dumnezeu i-a zis ca vrea sa piarda acest popor indaratnic,care nu asculta de el.Moise i-a spus lui Dumnezeu,"Doamne,mai bine sterge-ma din cartea vietii pe mine,si iarta-i pe ei".dumnezeu i-a raspuns"roaga-te tu pentru acest neam indaratnic,caci altfel eu nu ii iert"Moise s-a rugat,si Dumnezeu i-ai ierat pe israeliti.
Apoi,Sf Ap Pavel spunea"as dori sa fiu anatema de la hristos,numai ca neamul meu(iudeii) sa se mantuaiasca".Iata exemple de dragoste care nu tine cont de nimic,care prefera chiar iadul,numai sa se mantuaisca cei iubiti.

eu nu mi-as rata viata vesnica.nu mai are nici o logica.tot ce ai facut bun in viata ,chiar si faptul ca iti dai mantuirea altcuiva,chiar nu are logica.pentru ca rasplata ta oricum va fi iadul.asa ca de ce ai face-o?care ar mai fi sensul vietii?iadul?

am citit in Parintele Cleopa,parca ca atunci cand vine vorba de mantuire,trebuie sa fi egoist.nu trebuie sa-ti lasi mantuirea ta pentru altul.

cel mai bun exemplu este insusi Mantuitorul Hristos,care a lasat "sanurile parintesti",si a venit in lume.Apoi,tot Mantuitorul s-a dus pana la iad,"pana la cele mai de jos ale pamntului",pentru a-i scoate de acolo pe Adam si Eva si pe cei drepti.Apoi insusi mantuitorul a zis"cine nu-si uraste insusi sufletul meu,nu poate fii ucenicul meu".Pentru a-l sluji pe Hristos nu trebuie sa-ti pese nici macar de sufletul tau.Asta inseamna dragoste,sa poti sa-ti jerfesti chiar si sufletul pentru a face voia Domnului.

Pai Iisus cand s-a coborat la iad nu L-a parasit pe Dumnezeu pe veci.
Si una e sa faci un efort in aceasta viata pentru aproapele tau,ca mai apoi sa fi rasplatit cu dragostea lui Dumnezeu,si una e sa lasi dragostea lui Dumnezeu,care este sensul vietii.Fapta buna,fara Dumnezeu,nu are nici o valoare.

Eh, asa suntem toti viteji si plini de "jertfe" pentru ceilalti, asta pentru ca nu am gustat din iad, ca daca ne-am "frige" un pic cu ce e acolo, cred ca nu ne-a mai da noi atat de indrazneti.

Draga veilur,matale ai fost prin iad,de ne dai noua lectii despre cum este acolo?

Pai daca tu faci o fapta buna nuami ca sa fii rasplatita,insemna ca esti un fel de negutator.Nu ai pic de dragoste.Zici lui Dumnezeu,ama facut asat si ast,deci merit asta si asta.Uiti ca Dumnezeu te-a facut din nimic,si ca nu-ti este cu nimic dator.Apoi faptele noastre bune,daca nu sunt fapte ale dragostei sunt inutiel.Sf Apostol pavel spune frumos,"si toata avutia mea de as da-o milostenie,si trupul sa fie ars,daca dragoste nu am,nimic nu-mi foloseste".pai noi credem ca dumnezeu ne duce inrai,ca am facut noi cine stie ce fapte mari?sa fim seriosi,daca suntem plini de ura si de egoism,daca vom fii pusi in rai,ii vom uri si pe cei de acolo,cum spuneai tu,contrariata ca de ce un "desfranat" ca stefan cel Mare este sfant.Exact asa ,cu inima ta de acum,daca vei fii inrai,si vei vedea talhari,desfranati,care s-au mantuit prin pocainta,ai sa zici ca dumnezeu este nedrept,ca eu care am fost curata toata viata,am facut fapte bune,de ca sa fiu la un loc un loc cu astia?Ti-am mai zis undeva,ca tu ai sa stai la coada sa ceri ieratre celor pe care i-ai numit pacatosi(oameni cu familie,mucenici cu familie,prooroci cu familie),numai pentru ca gandest iatat de ingust.

Nu frate, nu am fost, am spus eu asta? Dar tie iti trebuie cumva demonstratie pentru a crede ca acolo sunt chinuri si munci strasnice, dupa cum a marturisit si Hristos insusi?
Uite cum sta treaba, eu cred aceste afirmatii fara demonstratie, iar tu daca nu crezi, asta e doar treaba ta. Eu nu am nevoie de dovezi, ca daca Dumnezeu mi-ar demonstra, m-as arde, si nu stiu daca as suporta o arsura din focu ala :(

Da frate! Pentru pacatele noastre este iadul calare pe noi! Dar noi stim ca asta e din mila lui Dumnezeu, ca altfel nu exista vindecare....Esti cumva amator de senzatii tari? Daca da, sa stii ca face bine la smerenie...:rolleyes:

JERTFA SUPREMA este atunci cand din toata inima iti dai chiar si locul din Rai pt ultimul pacatos.

Cand ajungi la o asa fire si traire...he-he! esti deja pe tron cu Iisus Hristos, fratele nostru mai mare si Preasfant!

Foarte frumos si bine zis, Jane. Am mai sustinut si eu acest punct de vedere in alte dati, dar niciodata asa bine ca tine, aici. :)

Eu te-am intrebat din simplul motiv ca pareai foarte sigur pe tine,in ccea ce priveste chinurile iadului,si ma gandeam ca poate ai avut vreo experienta de acest gen,cum de altfel au avut multi oameni,inca din viata aceasta.Cat despre natura chinurilor de dupa judecatat de Apoi,scrie in Apocalipsa,ca este iezerul cel de foc,in care vor aruncati "moartea,iadul,antihrist cu cei pecetluiti,Diavolul cu ingerii lui(acestia nu vor veni la judecata,ci vor merge direct in iezerul cel de foc),apoi cei de-a stanga,cara vor auzi blestemul lui Hristos-Dumnezeu,vor merge si ei tot aici.
Apoi,este parerea aproape unanima(cu mici exceptii) la Parintii Bisericii,ca acest iezer de foc,este dragostea lui Dumnezeu,pe care toti cei mentionati mai sus au refuzat-o pana la ultima lor suflare.Dupa Judecata,insa nu vor avea unde sa se mai ascunda,pnetru ca Dumnezeu va fii totul in toate,deci si ei vor trebuii sa stea in aceeasi dragoste pe care o urasc,de care au fugit toata existenta lor,pe care au defaimat-o.Apoi,in mai multe descoperiri despre Apocalipsa,se arata ca mai intai vor trece prin iezerul cel de foc cei drepti.Pentru ei insa,efectul iubirii dumnezeiesti va fii caela ca ii va face stralucitori ca Soarele,si vor merge la "Ospatul STapanului",ceilalti insa,vor ramane prinsi acest rau de foc.
Si nua au cum sa mearga in Rai,pentru ca nu iubesc pe nimeni de acolo,i-au urat pe totisi singurul loc in care vor putea sta este la inceputul dragistei dumnezeiesti.
Ca o comparatie simpla,toti cei care se intorca la dumnezeu si-si dedica viata LUi si semenilor,la inceput trec printr-un rau de foc,adica prin multa jerfta,osteneala,necazuri,lupta permanenta,care reprezinta participarea lor la jerfta Mantuitorului,apoi viata lor se intinde spre Rai.
Ceilalti,care nu doresc sa colaboreze cu Dumnezeu,fug de acest rau de foc,al jerftei inca din aceasta viata,cauta sa se ascunda dupa lucruri fara valoare,care vor arde odata cu ei,la testul jertfei,de dupa Inviere.

Sa fie oare iezerul de foc de fapt ddragostea lui Dumnezeu pentru oameni? E o explicatie noua pentru mine...

Este inceputul dragostei,asa cum spune sf Apostol Pavel"Dumnezeu pe cine iubeste pedepseste,si biciuieste pe tot fiul pe care il primeste".Adica,la inceput,predomina jertfa,mai apoi insa lucrurile devin mai usoare.

Nu are sens intrebarea asta... Domnul ne-a dat fiecaruia acest minunat dar al vointei, adica avem in primul rand puterea de a alege si de a ne stradui pt mantuirea personala. Nu sta in puterea noastra sa facem ceva atat de concret pt mantuirea altei persoane, decat sa-i fim ajutor prin rugaciune sau indrumare si e destul.

Bine ar fi sa fie asa! Dar eu nu cred! Dupa mine, nici macar logica omeneasca nu are afirmatia asta. Unde ar mai fi libertatea de a alege, daca Dumnezeu te-ar tine cu sila in dragostea Sa?

Eu am inteles ca tocmai lipsa prezentei lui Dumnezeu este "iezerul cel de foc"
Ce sa contina acest loc decat toate gandurile rele legate la un loc. Adica ura, dusmanie, frica, desfranarea si mai stiu eu cate alte strambaciuni cu care ne luptam in viata asta sa le alungam din suflet, si acestea sunt acolo multiplicate de milioane de ori ca intr-un cazan sub presiune.Ca de la Facere si pana acum unde era sa mearga toata rautatea omului nepocaita, nespovedita, neiertata?
Ei bine, cei care traiesc bine merci in ele, merg cu ele aici unde s-au strans toate entitatile grosiere, toate energiile negative. Bha! Un sac de putoare... Ce sa caute Dumnezeu aici? Cred ca si ingerilor lui Dumnezeu trebuie sa le fie sila sa intre aici cand scot vre-un suflet pacatos mai la suprafata!

Dar mai stii ca Dumnezeu nu va ierta pana la urma cu forta!!! si greselile dracilor cu al mare al lor -satan desfiintand, spaland putoarea iadulului. Parca asa afirama Origene...

cum ai putea sa mai fi sfant si pe acelasi loc cu Iisus,daca arzi pe veci in iad?Tot ce facem in viata asta trebuie sa aiba ecou in viata cealalta.daca nu ai parte de dragostea lui Dumnezeu in viata cealalta,viata ta pe pamant nu are chiar nici un sens.

achim,inainte de a vorbi de altii pe care nu-i cunosti,mai bine rezolva-ti problemele cu calugarii ortodocsi si vorbirea de rau a preotilor "care te-au invatat de rau" sa-ti pastrezi puritatea.Intr-un suflet plin de pofte carnale nu are cum sa salasluiasca prea multa trezvie.Si nu te mai compara cu desfranatele din Biblie,caci ele s-au pocait,au lasat vechia viata de pacat si au renascut in Hristos.Iar acelea sunt mai pure decat 10 virgine ca mine.
Daca aveai atata dragoste,lasai pacatul in care traiesti si cu care te mandresti,te sacrificai pe tine si poftele tale si ii urmai lui Hristos.Macar atat...Nu stiu cum mai ai pretentia sa spui ca ai lasa raiul pentru un frate de-al tau,ca tu sa arzi in iad.Hai sa fim seriosi.Tu nu lasi nici pacatul pentru Hristos,si lasi raiul pentru un om.

Din cuvintele lui Aurelian "Daca ai putea sa alegi mantuirea altei persoane in locul mantuirii tale ...ce ai alege", eu am inteles "daca ai fi pus sa alegi intre ati salva viata si a salva viata altuia...ce ai alege". Probabil ca multi ar spune acum - viata altuia, dar pusi in fata faptului, putini vor vedea ca dincolo de ei mai este cineva.

Scuzati pentru dezordinea in postarea de mai sus. De fapt asa trebuia sa arate, ca sa intelege-ti:
Deja tu incepi sa ne dai invataturi gresite. Frate, iadul e acolo jos, iar Raiul e in jurul lui Dumnezeu. Atat, nimic mai mult. Eu consider ca nu mai trebuie sa continuam discutia, ca tu deja incepi sa ne indrugi alte "adevaruri". Nu am cum sa cred ca iadul este de fapt dragostea lui Dumnezeu, cand de fapt este total opus, adica lipsa totala de Dumnezeu.

pt aurelian
 

Ai pus o intrebare care te lasa fara replica.
E adevarat ca sacrificiul de sine te baga-n rai ,dar nu cum pui tu problema .
NU poti sa renunti la propria ta mantuire in favoarea altuia,pur si simplu nu se poate sa gandesti asa!!!!!! Daca faci asta, inseamna ca nu ti-o doresti ,inseamna ca nu valoreaza nimic pt tine,si aici nu -i vorba de nici o farama de egoism......pur si simplu nu poti renunta la propria ta mantuire.
speri din tot sufletul pt cel de langa tine,dar lucru cel mai de pret e sa nu te pierzi in primul rand pe tine iar pe celalalt lasa-l in seama LUI.in functie de cat isi doreste atat va primi.