Barfa,cleveteala, judecata...iata un pacat care impiedica rugaciunea sa se faca auzita. Spun multi parinti duhovnicesti ca judecata celuilalt, clevetirea este un pacat mare care impiedica rugaciunea sa ajunga la un anumit nivel de curatie. De multe ori rugaciunile noastre nu se fac auzite intrucat cleveteala si judecata noastra le impiedica.

Cum ne vindeam de judecata celuilalt?

Dupa ce ne vindecam de mandrie.

Da, foarte frumos...
Vindecarea de barfa nu este si o vindecare de mandrie?

Gandindu-ne mai mult la greselile noastre.
E adevarat ca pacatul ne desparte de Dumnezeu ,deci si de comunicarea cu El prin rugaciune nu mai are loc.
Dupa cum ne rugam seara ne putem da seama daca am pacatuit in acea zi.
Cat despre barfa ,pentru care am auzit ca exista o vama in ceruri ,e bine macar sa ne abtinem ,chiar daca in sinea noastra ne-am format o parere proasta,desi nici acea parere proasta nu ar trebui sa o avem ,noi de multe ori fiind mai rai decat cei pe care ii judecam.

Fiecare consideram ca detinem adevarul si stam la panda sa-l prindem pe celalalt cu ceva si sa-l punem la zid. Ne ascundem sub o masca de buni crestini dar ne lipseste dragostea si din aceasta cauza amenintam tot timpul cu iadul. Bine ar fi sa fim credinciosi de dragul lui Dumnezeu nu de frica iadului. Sa incercam sa vedem in celalalt ce este bun si frumos si sa-i acordam circumstante atenuante.

Ne miscam intre cleveteala si binecuvantare! Avem de ales sa judecam ceea ce e rau in altii, uitand de raul din noi, si sa binecuvantam ceea ce are omul bun in el!

Oare Hristos Care manca cu vamesii si curvarii si curvele S-a impiedicat de pacatul lor? Ce fel privim noi acum desfranatii si ce fel ii privea Hristos?

Suntem niste fatarnici...si asta ne tradeaza mantuirea, fatarnicia!

Barfa are legatura directa cu minciuna in care ne place sa traim! Ne mintim ca noi am fi mai buni decat altii! Ne credem crestini si uitam sa ne purtam cu S-a purtat Hristos fata de cei mai abjecti oameni... II BARFIM!

Ne vindecam de judecata celorlalti, atunci cand dobandim vederea fata de noi insine. Pana atunci doar ratacim.

ancapolp, si atunci de ce un parinte a spus sa ne tinem mintea in iad pentru a nu uita de moarte si pentru a ne mintui?
iosif, nu confunda judecarea celui de linga tine cu respingerea acelui pacatos. nu poti inchide ochii la necuviintele pe care le face, ca un evanghelist spunea: "daca frate tau a gresit, ia-l ddeoparte si-i spune, intre patru ochi; daca greseste a doua oare, fa la fel, insa daca persista in pacat, indeparteaza-te de el". asta este judecata sau ?
deci, fratilor si surorilor, nu trebuie sa inchidem ochii la pacatele celor din jur, ci sa luam aminte pentru a nu face si noi la fel si pentru a ne indeparta de ispita.

Poate ca daca am defini barfa si judecata, am intelege de ce acestea trebuie evitate. Apoi trebuie vazut ce e corect de facut. A fi tolerant cu ceilalti, este egal cu a-i priva de dragostea ta, aratandu-le indiferenta, ceea ce nu e de dorit. A arata cuiva, fara a-l condamna, pericolul pe care actiunile sale le reprezinta pentru el, e un real semn de dragoste. Orice om ar fi singur in stare sa-si vada greselile, daca nu ar fi mandru.

Hristos a Inviat!

Prin judecata si barfa ne facem rau in primul rand noua insine, pentru ca savarsim totodata si pacate precum invidia, mania, minciuna si altele la fel de urate. Acestea ne fac pe noi urati mai intai si nu neaparat pe cei pe care vrem sa-i "minimalizam" facandu-le acest "rau minor" de care apoi nu ne mai amintim cand stam si fata in fata cu cei pe care i-am barfit/judecat - astfel ne putem grav la indoiala calitatea ca om, rezultatul fiind ca ne evidentiem prin ipocrizie.
Cred ca barfa vine din judecata, dar poate fi si facuta din simpla placere, cum si este proprie gandirii de astazi: un lucru normal, care ne "umple timpul" petrecut alaturi de altii. La radacina acestora sta doar rautatea inimii de care cred ca de la un moment dat fiecare suntem constienti ca ne putem lipsi. Fiecare avem impulsul de a judeca, si cadem daca nu chiar in vazul tuturor atunci cel putin cu gandul. Dar e de ajuns ca sa ne dam seama ca trebuie sa mai lucram cu noi insine, sa ne curatam spovedindu-ne si sa ne intarim impartasindu-ne cu Trupul si Sangele Domnului, si sa luam har de la Duhul Sfant mergand la Sfanta Liturghie.

Interesant, nu m-am gandit la o definitie a barfei ! Cum nici intradevar, indiferenta fata de cel de langa tine, nu-i semn de iubire. Barfa , ca manifestare, e semn de rautate. Pentru ca una e in a ajuta pe cel de langa tine cand greseste si alta e ,in a vana greselile, a sta la panda, uitand de proprile greseli. Unde de fapt , smerenie nu e, nimic nu e, pana la urma urmei. Barfa in sine, e semn de multa rautate, cinism si ne situeaza in afara adevaratei credinte. Dar, atunci cand observam ca cel de langa noi, aluneca spre cele nefolositoare, avem datoria de a-l ajuta , nu prin raspandirea faptei lui la unul si la altul, prin clevetire, ci prin apropierea de el, de sufletul lui , folosind metode pedagogice utile si eficace,de la caz la caz. Simpla enumerare a defectelor cuiva , e simpla barfa, fara de folos. Trancaneala , barfa, clevetirea sunt tipice celor in pacate si fara de legi, ce vor sa deturneze atentia celor din jur de la insasi mizerile si colcaiala in care ei de fapt se afla. Este si o vorba romaneasca foarte inteleapta unde paiul din ochiul veciunului este mult mai vizibil, decat barna din propiul ochi.

Si care ar fi definitia barfei si a judecatii?

Ce inseamna a barfi? Cand barfim si judecam de fapt?

Este intotdeauna barfa si rautate?

Una e sa-ti tii tu mintea in iad si alta sa trimiti pe altul sau sa-l ameninti, asta e osandire.
Referitor la respingerea "celui pacatos", este in cazul in care suntem prea slabi si putem fi influentati. E de preferat atragerea "celui pacatos", care, vazandu-te ca tu duci o viata curata, poate e si el influentat. Am pus cel pacatos in ghilimele pt ca, poate, cel pe care il consideram pacatos, e mai putin pacatos decat noi cei care poate cunoastem mai multe dar nu implinim, si ne consideram pe deasupra si superiori.

Barfa e foarte periculoasa, pentru ca e plina de senzational, de vesti care circula prin spatele nostru; un fel de distractie pentru cei care nu au cu ce-si umple timpul in mod util. Participantii la barfa se simt superiori celui barfit, care intotdeauna absenteaza de la discutie, si care habar nu are ca si ce se vorbeste pe seama lui. Doi dusmani, care au de barfit pe al treilea, devin din senin prieteni; ii leaga acea superioritate, care e strans legata de barfa. Barfa isi are rolul ei in discreditarea unei persoane, cu sau fara motiv. Amatorii de barfa nu se intreaba, daca cele auzite sau deductiile, care se emit, sunt adevarate, caci in lipsa de alta hrana sufleteasca, acestia se hranesc cu barfa. Barfitorul de cele mai multe ori nu va recunoaste ca a imprastiat o barfa si va da mai degraba altuia vina.
Sunt multe de spus despre barfa. Viata este plina de ea, caci sunt destui, care sacrifica timp barfei.
Se pot gasisi parti bune barfei?

Barfa... o activitate subversiva, in care il ucidem sufletul celui luat in vizor, in vreme ce noi ne felicitam pentru inteligenta, ingeniozitatea si rafinamentul propriu, nestiind ca in felul acesta devenim "fericiti" castigatori ai unui loc in iad. Barfa nu este decat un instrument pe care ni l-a pus la dispozitie diavolul pentru a ne autoinsela.

Sfantul Simeon Noul Teolog:
"Pe toti credinciosii, noi credinciosii trebuie sa-i vedem ca pe unul si in fiecare din ei trebuie sa vedem pe Hristos si sa avem atata dragoste fata de el, incat sa fim gata sa ne punem sufletul propriu pentru el.
Nu trebuie sa numim sau sa socotim pe vreunul rau, ci pe toti sa-i vedem cum am spus, ca buni.
Chiar daca ai vedea pe unul tulburat de patimi, sa nu urasti pe fratele, ci patimile care-l razboiesc. Iar daca-l vezi tiranizat de pofte si lucruri gresite, sa ai si mai multa mila de el, ca nu cumva sa fii si tu ispitit (Col. VI, 1), ca unul ce te afli supus materiei nestatornice.
"

"10) Povestit-a un batran : sezand eu odinioara intr-o pustie adanca, a venit un frate de la chinovie sa ma caute. Si eu l-am intrebat : cum se afla parintii ? Iar el mi-a zis : bine, eu rugaciunile tale. Apoi l-am intrebat, si despre un frate care avea nume rau si mi-a zis : crede, parinte, ca inca nu s-a izbavit de acel nume. Iar eu, cum am auzit, am zis : uf ! Si indata ce am zis aceasta, mi-a venit somn si am fost rapit, si m-am vazut ca stau inaintea sfantului loc al Capatanii si pe Domnul nostru Iisus Hristos intre doi talhari rastignit si m-am pornit sa ma inchin, iar daca am mers aproape, a poruncit sfintilor ingeri, care stateau langa El, cu glas mare zicand : scoateti-l afara, ca antihrist imi este, deoarece mai inainte de a judeca Eu, el l-a judecat pe fratele sau. Deci gonit fiind eu, am dat sa ies si mi-am apucat haina de usa ce s-a inchis degraba si lasand-o acolo, am iesit si indata m-am desteptat. Socotind cele vazute, am zis fratelui celui ce venise : rea este ziua aceasta pentru mine. Iar el a zis : pentru ce, parinte ? Atunci i-am povestit cele ce am vazut. Si am zis : haina aceea a mea, era acoperemantul lui Dumnezeu, care era peste mine si de care m-am lipsit. Dupa aceea am facut sapte ani ratacind prin pustie, nici paine gustand, nici sub acoperamant intrand, nici cu om vorbind, pana ce iarasi L-am vazut pe Domnul meu tot la locul Capatanii, poruncind sa mi se dea haina.
"
(din Patericul Egiptean).
Probabil ca daca am avea frica lui Dumnezeu (ce e aia?) nu am barfi si nu am judeca pe altii.

"Probabil ca daca am avea frica lui Dumnezeu (ce e aia?) nu am barfi si nu am judeca pe altii."

Frica de Dumnezeu ne este de folos pentru ca stim mai ales ca daca judecam vom fi judecati. Iar daca nu putem suferi sa auzim cand cineva este barfit sau judecat pe nedrept atunci sa incercam macar sa-i binecuvantam pe cei care fac aceste lucruri, poate Domnul ii va face si pe ei sa se vada in cele ce fac si sa le para rau. Mila e un sentiment pe care trebuie sa ne ferim sa-l dam oricui, pentru ca putem cadea intr-o mandrie care sa ne dea impresia ca suntem buni chiar si cu cei care fac pacate grele cu buna stiinta si se mai lauda si cu ele, facand rau si altora. Adevarata mila este cea daruita sufletului nostru de Domnul si Dumnezeul nostru Iisus Hristos, de care ne putem impartasi in Biserica Sa!

Cati stiu ca barfa si judecata impiedica rugaciunea sa fie auzita?

Deci, daca de multe ori vedem ca rugaciunea noastra nu prinde putere, sa ne cercetam daca judecam sau barfim pe altii...

In general, draga Iosif, rugaciunea ce o facem, nu are auzire, nu are putere , de avem sufletul incarcat cu tot felul de pacate, nespovedite la timp si mai ales acolo unde nu-i cale de indreptare.

Cand intervenim noi, oamenii, este ca si cum am spune : " Doamne, Tu nu stii nimic ! Sa-ti spun eu, Doamne, ce este cu acesta sau cu aceasta !" Asa ne prezentam noi, plini de obraznicie si de nesimtire si dobitocie. Il dam afara din scaunul judecatii si judecam noi.(Parintele Sofian)

Ce-i si mai grav, este ca fiecare grup de falsi judecatori( barfitori) isi cauta adepti si uita asa numarul celor in nesimtire creste, creste si iar creste. Lipsa credintei si educatiei, accentueaza si mai mul fenomenul in sine.

Un prim pas spre vindecare este CONSTIENTIZAREA acestei piedici in calea rugaciunii, a apropierii de Dumnezeu. Avem de ales intre a judeca pe aproapele si a ne apropia de Dumnezeu. In functie de ceea ce alegem, ne definim pe noi insine si ne trasam directia in care vrem sa mergem!

La ce folos e ca il barfesc pe fratele meu? Ce folos are el de cuvintele mele rele spuse pe la spate? Ce folos are el atunci cand il judec pentru neputintele lui? Oare de judecata are el nevoie sau de dragostea pe care Hristos a daruit-o tuturor celor care s-au intors prin pocainta la Dumnezeu?

Si daca eu nu vad pocainta la fratele meu, de ce sa-l judec si sa-l consider ca fiind vandut iadului??? De unde stiu eu cand se va pocai el? Oare nu toti avem un moment de pocainta in viata noastra? Atunci cand gresim ne este mai vindecatoare judecata, barfa celorlalti sau dragostea, intelegerea si iertarea lor?

Iata intrebari care ne lamuresc cat de grav e pacatul barfelii, cleveterii, judecatii!

Pana la urma urmei, acest pacat al barfei, este tot un rezultat al mandriei, al iubiri de sine ce ea insasi ne orbeste, facandu-ne judecatori ad hoc, uitand de propriile greseli, patimi. Antidotul este smerenia ce ne tine in trezire, smerenie ce si ea la randu-i se dobandeste in timp, odata cu maturizarea noastra intru cele duhovnicesti si de folos sufletului.

Cam este intotdeauna barfa si rautate.
Nu trebuie sa vorbim nimic rau despre aproapele ,nici macar sa pomenim ce a spus el.
Si totusi o mai facem.
Si ne dam imediat seama ca l-am suparat pe Dumnezeu.
Par.Teofan Zavoratul spunea ca parerea buna despre noi insine sta la baza judecatii aproapelui ,deci si a barfei.
Cum sa ne simtim dupa ce am zis ceva rau de aproapele si apoi sa ii vorbim in fata?
Nu precum fatarnicii ,care una zic si alta fac?
Pe de alta parte nu sunt de acord sa ii arati aproapelui ce a gresit ,caci altfel cazi in cealalata extrema ,gandesc rau si il vorbesc de bine.

Am vrut sa zic altceva ,ca trebuie sa indreptam aproapele cu blandete ,cum spune apostolul Pavel ,nu sa il judecam in gand.

fara nici un fel de bataie de joc...
cu barfa am mai inteles eu cum sta treaba...

dar judecata? cunosc oameni care au ajuns in stare de depresie profunda din cauza gandirii "eu nu sunt nimic, eu nu merit nimic".

intreb din suflet: unde se trage linia intre umilinta si stima de sine? cand recunosti ca ai facut ceva bine inseamna ca te mandresti? atunci unde are loc bucuria? cand iti formezi o parere personala despre un om inseamna ca il judeci? atunci cum iti alegi prietenii, cum te feresti de unii oameni care ti-ar face rau?....

ce e judecata?...

Una e sa iti vezi pacatele si alta sa te desconsideri ,sau sa ai remuscari ,e o diferenta mare.
Caci vederea propriului pacat trebuie insotita cu recunostinta fata de binecuvantarile primite in raport cu nevrednicia noastra.
Depresiile in general apar avand la baza pacate nemarturisite ,sufletul curat e stapinit de bucurie.
In general formarea unei pareri personale despre un om ,atunci cand acea parere este proasta ,inseamna judecata,caci fiecare om are ceva bun in el si nu trebuie sa vedem acel rau.
Prietenii ti-i alegi dupa afinitati ,nu dupa defecte sau calitati.

judecata nedorita este osandire, este scoaterea paiului din ochii aproapelui in timp ce in ochiul nostru shade la loc de cinste barna cea telescopica pe tronul mandriei shi laudarosheniei ingamfate din sufletul nostru lacom shi invidios pentru datorii...

nu exista stima de sine ci dispretz de sine ar trebui sa fie, umilintza "eu sunt un nimic, eu nu merit nimic" este smerenie shi nu este depresie dar nu e bine sa cazi in disperare ca sa nu faci fapte nebuneshti

bucuria ca ai facut ceva bine inseamna nebunie ca ai impresia ca prin puterea ta ai facut ceva bun, bucuria este doar cand ai asculta shi ai implinit voia lui Dumnezeu, ai vegheat ca s-o faci in cinste, in curatzie, in cucernicie din toata inima nefatzarnica

cand itzi formezi o parere personala despre un om inseamna ca l-ai judecat, ca l-ai osandit sau l-ai laudat in deshert, ca tzi l-ai autobarfit, shi daca tzi l-ai barfit atunci cum vei mai putea implinii porunca dragostei de fratzi shi surori intru Hristos?

poi asha te fereshti de prieteni shi de dushmani, cunoscandu-i ce le poate pielea dar fara sa-i osandeshti, ci sa le plangi naravurile ce sunt contrare voii lui Hristos shi acceptandu-i totushi asha cum sunt ei, vazand in ei creatzia lui Dumnezeu dupa Chipul Sau, sa te smereshti in a nu face deosebire dupa fatza omului, dupa averea lui, dupa tineretza sau batranetzile lui ci sa implineshti dreptatea shi sfintzenia nepartinit in iubire shi nu in impietrire, nesimtzire shi raceala plina de indraznire necuvincioasa.

judecata? este ca Dumnezeu s-a smerit ca sa nu-l piarda pe om ci sa-l Mantuie, deci a fost mic shi sarac shi nevinovat astfel ca asha se cuvine sa fim shi noi, daca Dumnezeu cel Atotputernic a facut ashea cu pacatoshii Sai, asha se cuvine sa facem shi noi, "Caci Fiul Omului nu a venit ca sa osandeasca ci sa ...." , deci sa facem shi noi asemenea: sa dam orbilor vederea, sa indreptam pe garbovi, sa-i punem pe picioare pe ologi, mutzilor sa le redam cuvintele, pe fricoshi sa-i imbarbatam, pe sfintzi sa-i laudam, pe infometatzi sa-i hranim, pe bolnavi sa-i cercetam, pe demonizatzi sa-i liberam, pe dreptzi sa-i urmam, pe parintzi sa-i cinstim, ca lumea vazand dragostea dintre noi sa dea slava lui Dumnezeu.

Eu nu sunt nimic, eu nu merit nimic...da! Si stii de ce? Pentru ca atunci cand spun asta o spun in comparatie cu Hristos, eu nu am voie sa ma compar decat cu Hristos si atunci in raport cu El eu nu sunt nimic! Sunt cel mai rau dintre toti pentru termenul meu de comparatie este Hristos, nu ceilalti!

Dar ceea ce sunt sunt pentru ca Dumnezeu este! Dumnezeu este frumos, bun, iertator, milostiv, plin de dragoste! Asa sunt si eu ....DACA ma straduiesc sa ma aseman Lui! Daca eu sunt creat dupa Chipul si Asemanarea Lui inseamna ca eu am potential! Acest potential inseamna ca am capacitatea de a lasa pe Dumnezeu sa se reflecte in mine, sa locuiasca in mine si sa vina sa ma faca frumos, bun, iertator, plin de dragoste.

Cum Il fac pe Dumnezeu sa se reflecte in mine? Prin intrarea in comunicare cu El! Comunic cu Dumnezeu si incet incet ajung la comuniune, care e mai mult decat comunicare. Comuniunea cu Dumnezeu inseamna ca ne cunoastem si ne bucuram unul de celalalt! Cunoasterea lui Dumnezeu se face prin rugaciune si citirea Cuvantului, prin Sfanta Biserica si Sfintele Taine si prin legatura cu duhovnicul. Iata, pasi concreti! Sa nu mai ratacim in idei de tot felul si filozofii omenesti.

Umilinta, smerenia inseamna adevar! Recunosc ca FARA DUMNEZEU sunt nimic! Insa CU DUMNEZEU sunt totul! Dar sunt toate ale lui Dumnezeu! Pai, eu, om pacatos, pot sa ma trufesc atunci cand Hristos, avand totul si fiind totul, S.a smerit si nu s.a trufit niciodata? El, Dumnezeul Viu, care avea totul in Mana Sa....nu s-a trufit, ci S/a smerit! Atunci, eu pacatosul ce sa spun? Ca sunt mare si tare?

Sunt un nimic fara EL, dar cu Dumnezeu sunt totul, sunt o fiinta minunata, a pus dragoste multa in mine, putin fata de ingeri am fost micsorat, spune psalmistul, sunt o creatura minunata, iubesc pentru Dumnezeu iubeste, zambesc pentru ca El zambeste, am curaj pentru ca El este curajos, biruiesc pentru ca El imi da biruinta! Totule dar...iar eu sunt IUBIT DE DUMNEZEU, de aici trebuie sa vina stima de sine! Iar umilinta din constiinta pacatului!


2. Judecata inseamna sa condamni pe omul acela! Cand vezi un om desfranat si spui: iata ce curvar este acesta! Deja ai judecat! Daca vezi insa un curvar, gandeste-te ca e un om bolnav care are nevoie de rugaciunea ta ca sa se vindece! Si iata ii vei fi de folos fara sa stie el vreodata!

De rautatea oamenilor nu te vei putea feri intotdeauna...oamenii ranesc oameni! Prietenii ti-i alegi in functie de dorintele tale, afinitati! Dar nu trebuie sa ii tratam pe ceilalti cu dispret! Hristos a primit curvele si curvarii si tot betivii cu multa dragoste pentru ca AVEAU POCAINTA! Pocainta i/a facut frumosi si curati cum nu reusea "aparenta" dreptate sa ii faca curati pe farisei!

Ce e judecata? Sa gandesti rau despre fratele tau, sa-l condamni pentru ca este asa cum este, sa vorbesti de rau in loc sa te rogi pentru acela, sa-l blestemi in loc sa-l binecuvintezi! Omul are si parti bune, noi le vedem doar pe cele rele!

Doamne ajuta!
Barfa......
Judecata......
Fie ca vrem sau nu sa recunoastem, adevarul este unul singur : TOti barfim si toti ii judecam pe cei din jurul nostru.
Este sufcient ca vecinul de bloc sa vina seara acasa si sa se certe cu sotia sau sa ridice un pic tonul la copii si imediat avem ceva de spus.
Toti spunem ca e bine sa nu barfim si ca ar fi mai bine sa refulam aceasta pornire,insa uneori barfim involuntar indiferent ca suntem la sevici sau acasa. La servici te prinzi in discutie cu colegul de birou si de la o simpla remarca ajungi la o barfa in toata regula, acasa ii povestesti sotului ce ai mai facut la birou si ajungi sa vb de colegul x sau y fie de bine, fie de rau.
Asa ca acest flagel al sufletului crestin e cam greu de extirpat insa nu imposibil.

Daca vom reusi sa admitem ca in orice gest, gand rau (socotit de noi rau) exista si o parte buna atunci vom privi tot cu ochi duhovnicesti. Pentru ca nefiind la masura de a vedea si inima omului ci doar cele din afara, socotesc ca nu suntem in masura sa judecam chiar de vedem cu ochii nostri. Una este a ajuta si alta a judeca. Ori suntem noi destul de caliti duhovniceste pentru a fi siguri ca nu gresim in cele ce facem spunem? Daca stim ca nu suntem atunci de fiecare data sa admitem ca poate si fratele/sora are dreptate. E ca si cum ai privi un copac din unghiuri diferite. Adesea gasesc aici pe forum dispute fara sens. Sunt aceleasi ideii exprimate in mod diferit. Cat despre barfa, ehhh asta e grea tare grea. Cel mai grav este ca de f. multe ori o folosim cu scop "duhovnicesc". De cate ori nu am transmis sau nu ne-am lasat influentati de o simpla vorba? de cate ori nu am renuntat la un sentiment frumos, la o prietenie curata pentru a simpla cadere? de cate ori nu am catalogat un om drept nebun, cazut, doar pentru ca a gresit? de cate ori nu am alergat la vecinul, prietenul sa ii spunem greseala fratelui dar, asaaa stiti? saracul..iata ce a facut, hai sa ne rugam pentru el. Ori asta este tot barfa, vrei sa ajuti, ajuta dar fara mentionarea pacatului. Asta e adevarata iubire frateasca. Cine nu a gresit ? Cine nu a cazut? cine nu s-a aflat in exact acelasi pacat ca si fratele? barfa, clevetirea, judecata sunt la fel de grele ca si uciderea pentru ca ele ucid sufeltul care este mai pretios decat trupul. Cu ce iti vei putea slava sufletul nebune??? Cu ce??

Nu numai ca nu e auzita dar nici nu ne putem aduna mintea la rugaciune.

poi barfa e tocmai rugaciunea naluciferizata a visatorului shi fariseului care nu ii va folosi, caci vameshul altceva spunea... dar multzi vorbesc ca vameshul smerit dar simt ca fariseul visator shi inchipuit fiind plini de barfa shi auto-barfa. 94x???:(:(

Atat barfa cat si judecata isi au originea in parerea de sine. Gravitatea acestei patimi vine tocmai din faptul ca imi spulbera orice sistem de referinta. Ma raportez in mod gresit la Dumnezeu, la semeni si chiar fata de mine insumi. Traiesc intr-o lume imaginara, unde eu sunt masura tuturor lucrurilor si ,asemenea lui Procust, (talhar-hangiu din Atica care punea drumetii intr-un anumit pat, „lungin-du-i" sau „scurtandu-i" dupa dimensiunile lui) ma constitui intr-un criteriu absolut de judecata -de obicei pe plan moral- al semenului meu. Daca fiecare dintre noi ar intelege cu adevarat ca-i pacatos nu ar mai judeca pe aproapele. Sa ne rugam fiecare dintre noi impreuna cu Sfantul Efrem Sirul, zicand: "Doamne Imparate, daruieste-mi sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin!"

Numai cei vrednici reusesc sa nu judece dar noi slabi si neputinciosi fiind e bine macar sa revenim la sentimente mai bune fata de cel caruia i-am gresit. Lupta cu inima este cea mai teribila. E simplu sa iti infranezi trupul de la bucate, de la impreunare, de la medicamente, dar ati sili inima sa simta iubirea, pacea, bucuria, iertarea este nevointa mare. Spre acestea sa tindem pentru a ne infatisa cu fata senina in fata Judecatorului si acolo sa spunem. Si ne iarta noua precum si noi am iertat. :) Nu suntem sfinti dar sa ne nevoim spre sfintenie acesta este porunca Lui nu a mea.:)

Barfa si judecata se tin de mana, caci una nu se poate lipsi de cealalta. Deci cand barfim, sa ne gandim ca in clipa urmatoare si judecam. Iar cand judecam, mandria ne va impinge si la barfa.

Barfa si judecata vin din simpla noastra "nevoie" de satisfacere a patimilor, a rautatii in care ne mocirlim fara sa avem habar de ce este acela Adevar, sau macar constiinta de sine... De multe ori chiar ne motivam, numai ca sa mai improscam si sa desfiintam un om... Si de multe ori este vorba de un om pe care nici nu-l cunoastem ca persoana, dar ce mai conteaza... avem logica, gandire, deci trebuie sa analizam faptele "la rece" nu conteaza ce terci re/iese din mintea noastra...
Fratilor, nu judecati caci veti fi judecati! ..De ce nu ne sperie, ba chiar ne lasa reci cuvintele astea? Pentru ca noi nu suntem ai lui Hristos, noi suntem mereu gata sa rastignim pe aproapele... Barfa si judecata sunt pacate de care ne putem lepada usor, dar nu vrem. Deci, inseamna ca ce vrem cu adevarat, este sa ramanem pui de lup, si sa imbracam frumos hainute de oite. Dar sa nu credem ca nu ne vom primi plata faptelor noastre, pentru ca daca ramanem caldicei, Domnul ne va varsa din gura Sa... Si bine ar fi sa ne primim rasplata pt astfel de pacate cat mai suntem in viata asta, ca poate odata si-o data ne va veni si noua mintea la cap dupa ce vom suferi si noi pt raul pe care-l facem. Si poate vom gasi un pic de onestitate sa ne privim inima asa cum este, si sa n-o mai lasam sa urle de rautate... Sa cerem Domnului sa ne curete de astfel de patimi care ne fac sa ne sfasiem intre noi. Uciderea nu este doar cu fapta, este si ucidere a sufletului, care este la fel de grava... Si de multe ori, ranile sufletului se vindeca cel mai greu. Cand ne rugam, sa nu ne rugam numai cu gura, ci sa ne aducem aminte si ce-am pricinuit noi aporapelui, fie si prin niste vorbe aruncate in vant (sau in scris...). Si sa ne smerim, sa nu ne facem noi buni in fata Domnului pentru ca El oricum ne stie pe fiecare.

Dar asa-zisa "analiza psihologica" pe care o faci unui om pe care vrei sa-l cunosti mai bine, e din start judecata, nu?

Din cauza barfei si a judecatii noastre, Dumnezeu ne ramane tacut si ascuns. Degeaba stam cu ochii deschisi in asteptarea vederii lui Dumnezeu. Ni se vor usca ochii si nu ne vom invrednici de vederea Sa. Cand inima nu va fi stinsa de barfa si judecata, Dumnezeu se va arata si ne va vorbi.