Referitor la mintea care se imprastie in timpul rugaciunii, Batranul Ieronim zicea: "N-are importanta ca mintea scapa adesea departe de rugaciune si de cuvintele pe care le pronuntam. Sa fim atenti ca noi sa nu ne imprastiem! Ea va reveni. Mintea se aseamana cu un pui mic. El fuge incoace, fuge in colo, nu ramane aproape de mama lui care este legata de un loc. Dar cand s-a obosit, el revine sa se odihneasca si sa doarma la picioarele ei".

Mintea curatita de inchipuiri si ganduri naste acum intelesuri dumnezeiesti. Pe urma vede o lumina care la inceput e ca o candela atarnata inauntrul mintii, apoi ca o luna, in sfarsit ca un soare cu lumina nesfarsita, iar acesta e Iisus Insusi. Acum am devenit vazatori. Intrucat calauza care ne duce pana acolo e paza mintii, aceasta poate fi numita nascatoare de lumina, nascatoare de fulger, nascatoare de foc. In starea aceasta inima il are pe Iisus Insusi ca Stapan care ii spune in chip tainic voia Lui. Acesta e cerul Isihiei, in care a intrat mintea. Asa devenim ingeri in Hristos Iisus, prin trezie si inaltare in dragoste. (Filocalia IV, p. 40)

Sf Atanasie: "Daca voiesti sa savarsesti rugaciune buna si placuta lui Dumnezeu, ridica-te si leapada din tine atractiile patimase si grijile lumesti, desparte mintea ta de toate gandurile si visarile, curateste-ti inima de poftele cele intinate, leaga-ti toata voia, intoarce-ti fata de la trup si de la cugetarile trupesti - si inalta-te cu toata dorirea ta catre Dumnezeu. Caci rugaciunea nu este altceva decat uitarea acestei lumi vremelnice si a tot ceea ce este in ea, dupa cum spune proorocul catre Dumnezeu: Doamne, ce sa caut in cer sau pe pamant, in afara numai de chipul Tau cel slavit? Si acum Tu stii ca nimic nu voiesc cu adevarat decat sa fiu nedespartit de Tine in rugaciunea mea si sa ma lipesc cu atentie si cu dragoste de frumusetea Ta. Unii isi doresc bogatie, altii slava, altii castig, iar eu am numai o dorinta si o nazuinta, sa ma unesc cu Tine si, asa cum focul patrunde fierul, asa sa fiu si eu inflacarat de harul Tau. Si atunci, precum fara indoiala nadajduiesc, Tu ma vei curati de toate patimile si vei face sufletul meu stralucitor."

Mintea ne este imprastiata in vremea rugaciunii pentru ca nu-L iubim pe Dumnezeu, ci iubim lumea. Ne e mai draga creatia, fiind legati de ea prin patimile josnice.

"Cel ce iubeste cu adevarat pe Dumnezeu, acela se si roaga cu totul neimprastiat. Si cel ce se roaga cu totul neimprastiat acela si iubeste pe Dumnezeu cu adevarat. Nu se roaga insa neimprastiat cel ce-si are mintea pironita de ceva din cele pamantesti. Asadar nu iubeste pe Dumnezeu cel ce are mintea legata de ceva din cele pamantesti.

Cand patimile stapanesc mintea, o leaga de lucrurile materiale si despartind-o de Dumnezeu, o fac sa se ocupe cu acelea. Cand o stapaneste iubirea de Dumnezeu, o dezleaga de legaturile lor, induplecand-o sa dispretuiasca nu numai lucrurile ce cad sub simturi, ci si insasi viata noastra vremelnica". (Sf. Maxim Marturisitorul)

Cuviosul Isaia Pustnicul spune ca "e nevoie de lupta si trezvie multa, ca sa consimta mintea cu inima si cu buzele in ora psalmodierii si a rugaciunii, ca sa nu maniem pe Domnul, in loc sa-I slujim Lui in vremea rugaciunii, amestecand in tamaia rugaciunilor mirosul de vite al gandurilor rele si sa se afle jertfa rugaciunilor noastre intinata ca a lui Cain".

"Nu cumva socotind ca te rogi, sa umbli departe de rugaciune, sa te ostenesti fara castig si sa alergi in desert. Aceasta se intampla la cantarea cu gura, cand mintea e purtata in alta parte si e impartita intre patimi si lucruri, incat se intineaza si intelesul cantarii.
Dar aceasta se intampla si cugetarii. Caci adeseori strabatand aceasta cuvintele rugaciunii, mintea nu o insoteste si nu se atinteste spre Dumnezeu , cu Care se face convorbirea rugaciunii, ci e abatuta pe furis de anumite ganduri.

Atunci cugetarea spune din obisnuinta cuvintele, iar mintea luneca de la cunostinta lui Dumnezeu. Ca urmare si sufletul se arata fara intelegere si fara asezare, intrucat mintea s-a imprastiat in niscai naluciri, sau spre cele ce e furata, sau voieste.
Iar nefiind de fata cunostinta in rugaciune si cel ce se roaga neinfatisandu-se Celui Caruia I se roaga, cum se va indulci sufletul? Si cum se va veseli inima care se face ca se roaga, dar nu face rugaciunea adevarata?" (Teolipt, Mitropolitul Filadelfiei).

"Unde ti se va intampla robirea mintii, acolo sa stai pe loc. Daca ti s-ar intampla spre sfarsitul psalmului, revino din nou cu toata ravna la inceput si, pornind de la inceput, urmareste iarasi psalmul pe calea lui, chiar daca ti s-ar intampla de mai multe ori intr-un ceas robirea mintii. Facand tu aceasta, dracii nu vor putea suferi rabdarea staruintei si incordarea ravnei tale, si umplandu-se de rusine, se vor departa de la tine" (Cuviosul Nichita Stithatul, Suta a doua a capetelor naturale, despre curatirea mintii, Filocalia VI).

"Cand te vad dracii ravnind cu adevarat la rugaciune, iti strecoara gandurile unor lucruri asa zise trebuincioase; si dupa putina vreme iti fura amintirea lor, ca miscandu-ti-se mintea spre cautarea lor si neaflandu-le, sa se descurajeze si sa se intristeze foarte. Apoi, cand revine iarasi in rugaciune, ii aduce aminte cele cautate mai inainte, ca mintea cautand sa le ia la cunostinta, sa piarda rugaciunea, care aduce roade".

"Lupta-te sa-ti tii mintea in vremea rugaciunii surda si muta, si te vei putea ruga" (Evagrie Monahul, Cuvant despre rugaciune, c.10, 11, Filocalia I).

Pe langa Filocalie, o carte de folos, in aceasta privinta, este si Paza celor cinci simturi a Sfantului Nicodim Aghioritul. Am vazut ca aceasta poate fi ascultata online:

http://www.crestinortodox.ro/carti-ortodoxe-audio/paza-celor-cinci-simturi-sfantul-nicodim-aghioritul/despre-minte-dezmierdarile-simturilor-126406.html

Rugaciune mintii in inima: – “Aici mintea in timpul rugaciunii petrece fara iesire in interiorul inimii. Aici se afla toata esenta lucrarii” (Parintele Cleopa in “Ne vorbeste Parintele Cleopa” vol. 12.) Aici atentia este directionata in inima, lucru ce in unele cazuri se intampla spontan sau se intampla firesc, de la sine. “Dupa o bucata de vreme am simtit ca rugaciunea se coborase, asa zicand de la sine de pe buze in inima”. (Pelerinul Rus) Devenim constienti de natura noastra, de gandurile, de emotile noastre pe care acum le percepem, le analizam – introspectie. Apare o stare de calm profund, siguranta incepand sa creasca focalizarea si forta interioara.

Sfantul Ioan Scararul spune ca "altceva e intinaciunea rugaciunii si altceva e pieirea ei; si altceva furarea si altceva prihanirea ei.
Intinaciunea ei este a sta inaintea lui Dumnezeu si a naluci ganduri necuvenite; pieirea este a se robi de griji nefolositoare. Furarea este imprastierea cugetarii pe nesimtite; prihanirea este un atac oarecare ce se apropie de noi" (Scara, Cuvantul XXIX, c. 24, in Filocalia IX).

Este foarte important ce ganduri avem in noi. Pe unele noi le consideram a fi bune si asa ajungem la fapte rele. Nu cred ca e nimic exagerat atunci cand auzim de persoane care isi marturisesc si gandurile in Taina Spovedaniei.

Omul a fost creat dupa chipul lui Dumnezeu. El fiind chip al Chipului, da si el viata. De aceea e important ce fel de ganduri adunam in noi. Daca vor fi rele, vom avea si o faptuire rea.

Mintea nu poate fi curata in conditiile in care noi ne ocupam de cultivarea maracinilor.

Apropo de asta, Sfantul Paisie de la Neamt a randuit ca monahii sa-si marturiseasca gandurile de doua ori pe zi, atat de importanta este pentru lupta duhovniceasca.

Din pacate noi nu ajungem la marturisirea gandurilor pentru ca suntem impovarati cu noianul de fapte rele.

Mintea celui ce se roaga cu adevarat isi afla odihna in Dumnezeu. Inceteaza a rataci in toate directiile, intrucat e luminata, e indumnezeita de Cel Vesnic, de Cel ce tine intreaga lume. Mare trebuie sa fie bucuria celui ce a primit darul rugaciunii curate!

Sfantul Varsanufie spune ca "rugaciunea adevarata se cunoaste cand cel ce o face s-a eliberat de hoinareala si vede ca mintea lui se veseleste, fiind luminata in Domnul. Si semnul ca s-a ajuns la ea este ca omul nu se mai tulbura chiar daca l-ar ispiti lumea intreaga. Desavarsit se roaga cel ce s-a facut mort lumii si odihnii ce i-o imbie ea" (Scrisori duhovnicesti, c.150, Filocalia XI).

Sfantul Ioan Scararul ne indeamna: "Lupta sa ridici, mai bine zis sa inchizi cugetarea in cuvintele rugaciunii, iar daca, slabind pentru pruncia ei, cade, ridic-o iarasi. Caci e proprie mintii nestatornicia, dar e propriu lui Dumnezeu s-o poata statornici"
(Scara, Cuvantul XXVIII, c.16, in Filocalia IX).

Doamne ajută!
 

Frăţiorii mei dragi, să vă ajute Maica Domnului, căci îmi faceţi o mare bucurie cu subiectul ăsta. Cel mai bun thread, de când sunt pe forum. Vai, ce mă bucur, şi ce mult îmi place să citesc ceea ce scrieţi.

Intrebare
 

Ce mult ma bucur de existenta acestei discutii !
Eu cred ca mintea e greu de controlat. Si peste tot gasesc sfaturi de genul : " eliberati-va mintea de griji in timpul rugaciunii ! " Dar cum ??????? Pur si simplu sa nu am griji ? Sa le omor ptr cateva minute cat dureaza rugaciunea ? Si ce ma fac ? Ca aceste griji de fapt sunt spaime !!! Trebuie sa devin "nesimtita" in timpul rugaciunii ? Sa ma concentrez doar asupra a ceea ce citesc si asupra Celui care ma asculta ?
Ma gandesc in felul urmator. Cand devin ingrozita imediat ma gandesc ca numai Dumnezeu ma poate linisti. Deci trebuie sa ma rog. Si iata ca ajung sa incep . Dar in timp ce ma rog , nu ca sunt cuprinsa de griji, sunt torturata de gandurile groazei mele. Ce sa le fac ? Sa intru intr-un rol anume ? Cum se poate asa ceva ? Ar insemna sa fiu ipocrita in timpul rugaciunii.

Cel putin pentru noi, mirenii, nu exista o regula absoluta care sa se potriveasca astfel incat sa reusim NOI sa alungam gandurile. Pe "fundal" trebuie sa existe acel "ceva" care poate fi comparat cu un lunetist la panda. Iar "tinta" este Dumnezeu Insusi.
Citeam pe un alt thread cum cineva facea o comparatie cu sine, realizand acum cat de mult a evoluat, desi, material, acum are mult mai putin decat avea atunci. Iata o concluzie frumoasa, dar usor alunecoasa. Trebuie sa veghem mereu, pur si simplu, cu atat mai mult acum cand "incercarile" au alta consistenta sau mai rau, nici nu le sesizam.
In mod normal, daca hotaram dintr-o data sa ne rugam, doar asa fiindca "ne-am trezit", e destul de greu de pastrat mintea in rugaciunea curata. Din experienta spun ca e nevoie de multi ani, in care sa arzi intruna in "suc propriu". Iar mai cazi in inselare, iar mai faci o... "nefacuta", iar te mai superi si mai spui o vorba nelalocul ei, dupa care iti vine sa-ti tragi palme fiindca stii bine ca nu aceasta reactie astepta Dumnezeu de la tine. Si astfel, incet-incet incepi sa cunosti ce e smerenia, primesti "loviturile" vietii mult mai usor si parca chiar te bucuri ca Dumnezeu inca te mai ia in seama, iar in rugaciune nu poti sa nu tii cont de mila Lui, pe care astfel, ai ochi sa o vezi zilnic.
Altfel, exista doar o cale pentru rugaciunea adevarata: disperarea. Imaginati-va o mama care nu are nici o putere sa-si salveze copilul, iar atunci apeleaza la sfanta rugaciune. Lacrimile acelei mame cuprind in mare parte, esenta a ceea ce trebuie sa avem fiecare dintre noi atunci cand ne asezam in genunchi sa ne rugam. Ce ganduri ratacite? Ce vise de cai verzi pe pereti? Acolo nu exista decat Dumnezeu pe de o parte, iar pe de alta smerenia, disperarea dar si nadejdea ca Dumnezeu n-o sa te striveasca, ci o sa-ti mangaie sufletul cu mila, asa cum stie El mai bine. Iar efectul acestor rugaciuni este ametitor, fiindca oricat ai fi de imbaxit de idei materialiste sau de influente ratacite in cine stie ce sfere ateiste, nu poti sa nu vezi Harul lui Dumnezeu in toata puterea sa.
O alta forma de rugaciune, dar care iarasi, de cele mai multe ori are nevoie de ani (desi au fost cazuri cand astfel de minuni s-au intamplat in preajma unor sfinte moaste sau chiar la mormantul vreunui cuvios parinte) este acea stare inexplicabila de dragoste necuprinsa care vine de "dincolo". Nu intelegi de ce, nu intelegi cum, nu intelegi de ce la tine, dar simti ca ti se umple inima dintr-o data de o iubire pentru care cuvintele sunt prea sarace sa poata fi exprimata. Si-ti vine sa tot plangi fara motiv fiindca in acele momente te vezi cel mai mic si cel mai pacatos om. Si... nu ceri nimic; nici macar rugaciunea inimii n-o mai poti rosti, fiindca faci parte din ea pana la ultima dintre celule. Dar, repet, aceasta stare vine de "dincolo", nicidecum ca ar fi meritul tau... Tu probabil doar te-ai nimerit acolo. Ai vrea sa pastrezi macar a mia parte din ea, dar este ca si cum Soarele intra in nori, si va mai iesi cand vrea Dumnezeu. Rugaciunea ta e prea saraca sa inlature norii, ca sa primesti "Lumina"... Te multumesti insa ca din cand in cand, inexplicabil, Soarele isi mai arata "caldura" pentru cateva clipe, apoi din nou se ascunde. Iar asta e un semn ca inca te vegheaza, fie si din umbra!...

Ellena, asa patesc si eu. Imi zboara gandul la cate si mai cate. Daca zic rugaciunile din memorie si privesc la geam, de ex, vad ca geamul e cam prafuit sau perdeaua nu sta drept. Daca privesc in jos, la covor, vad o frimitura de ceva... Daca inchid ochii, e mai rau, ori ma apuca somnul, ori sunt furata de ganduri zburatacite...
Am spus asta la duhovnic si mi-a zis sa citesc rugaciunile. Cu voce tare, sa ma aud ce zic.Sa sti ca asa sunt mai atenta, ma pot concentra...
Daca ai un duhovnic spune-i si tu, cum sa faci ca poate metodele noastre nu ti se potivesc.
Sa te ajute Dumnezeu la rugaciune si sa ti le primeasca!

Nu exista o reteta , sau o formula magica in rugaciune , caci rugaciunea este vorbirea noastra cu Dumnezeu , a fiecaruia in parte dintre noi , si suntem atat de diferiti , incat nu putem vorbi de un tipar anume , si foarte bine ai subliniat ca "metodele" pe care le aplici , nu sunt universal valabile , dar putem vorbi la modul general despre curatirea mintii , indepartarea gandurilor , despre dreapta socoteala , discernamant si alte cele .
Cu adevarat , rostirea cu voce tare este de mare folos , mai ales pentru "incepatori" precum suntem noi cei de aici , nelasand gandurile in voia lor sa ne risipeasca atentia catre tot felul de "probleme lumesti ".Rugaciunea este inaltarea mintii catre Dumnezeu , si deci este vorba despre o lucrare duhovniceasca care este deasupra orcarei preocupari . Mintea care slujeste inrobita vreunei patimi nu are cum sa faca rugaciune adevarata , si in aceasta situatie rugaciunea devine "povara" , devine ceva formal , ori nu asta ne dorim . Am vorbit mult despre acest aspect pe threadul dedicat " Importantei rugaciunii " , si ma bucur ca avem si aici acest prilej , caci ce poate fi mai frumos si util decat a ne ajuta si a ne sfatui unii pe altii . Sfintii Parinti accentueaza mai in toate scrierile lor ca nu vom reusi sa ne rugam curat daca ne amestecam in lucruri materiale , si ne tulburam cu griji necontenite , caci pana la urma rugaciunea inseamna si izbavirea de orice grija .
Tainic , Dumnezeu ne invata sa ne rugam , daruindu-ne clipe unice de liniste in rugaciune , si sunt convins ca multi cunosc aceste clipe , unde orice gand dispare si pacea dumnezeiasca se asterne peste cel aflat in rugaciune . Sunt clipe rare , unice , sunt daruri venite de Sus , venite cand nu te astepti , prin iconomia unica a lui Dumnezeu .Trebuie sa constientizam ca si aici in lucrarea rugaciunii , avem nevoie de El , sau poate cel mai corect este a spune ca aici avem cel mai mult nevoie de El .Spunea cineva pe un alt thread ca sa nu ocolim mahnirea si chiar saracia , pentru ca acestea fac rugaciunea mult mai usoara , si eu adaug ca reusita in rugaciune nu este cantitatea , ci calitatea , cateodata si o lacrima si un suspin sunt suficiente . Chiar in Matei 6,7 se spune ca atunci cand ne rugam sa nu spunem multe " ca neamurile " care cred ca in multa lor vorbarie vor fi ascultate. Sa ne rugam Bunului Dumnezeu sa primim harisma rugaciunii , sa staruim cu rabdare si Domnul ne va auzi .
Despre ganduri am tot vorbit si pe Topicul de Pocainta si pe cel de rugaciune , si poate voi mai vorbi si aici , dar sa nu uitam ca diavolul il invidiaza mult pe omul care se roaga si foloseste tot arsenalul din dotare ca sa-i tulbure mintea , prin aducerea aminte de tot felul de lipsuri materiale , de galcevile de peste zi si din trecut cu semenii nostri , ne aduce aminte cat de "obositi" suntem , si ce ne asteapta maine in zori , face orice ca sa ne indeparteze de la rgaciune , si de aici apar mai intai gandurile mici neansemnate , apoi gandurile mari , obsesive ce ne alimenteaza imaginatia "bolnavicioasa" , despre orice , despre cat de destepti suntem , cate putem realiza intr un domeniu sau altul , numai la rugaciune sa nu stam cu mintea si mai ales cu inima . Sa pornim mereu in rugaciune prin jertfirea primului gand care ne apare in calea noastra , si apoi "lupta" va fi mult mai usoara !
Doamne ai grija de noi !

Parintele Paisie Olaru spune in sfatule sale minunate ca rugaciunea trebuie sa fie mereu prezenta in mintea noastra!! La sfinţia sa venise o femeie să se spovedească. Ea l-a întrebat:

„Părinte, cum o fi cu mântuirea mea? Eu nu ştiu multe rugăciuni pe de rost pentru că nu am fost dată la şcoală şi nu ştiu să citesc“. Părintele a întrebat-o: „Şi nu te rogi?“ la care ea a spus: „Mă rog, cum să nu mă rog“. „Şi cum te rogi?“ „Uite cum mă rog. Atunci când mătur prin casă zic în mintea mea: «Doamne, curăteşte sufletul meu, cum curăţ eu gunoiul din casă». Atunci când spăl rufe spun din nou: «Spală, Doamne, negreala păcatelor din inima mea, ca să fie frumoasă aşa cum e o rufă curată şi spălată». Când fac orice alt lucru spun aceleaşi cuvinte“. Femeia l-a întrebat în final: „Părinte, o fi bună rugăciunea asta?“, iar părintele Paisie i-a spus aşa: „Numai aşa să te rogi toată viaţa de acum înainte!“.

Ne mai spune si sa ne deprindem a multumi pentru orice, chiar si daca prindem autobuzul, daca gasim ultimul lucru cautat pe raft la magazin, daca avem vreo cat de mica izbanda ,oriunde ne-am afla!! pentru ca asa capatam darul Rugaciunii neincetate - sfat de la Sfantul Apostol Pavel!!
http://www.razbointrucuvant.ro/2011/...-de-rugaciune/

Bine zici, Cristi, rugaciunea este vorbirea noastra cu Domnul.
Vrasmasul, insa, sta la panda si intr-o clipa de neatentie ne fura rugaciunea.
De aceea, trebuie sa impletim rugaciunile noastre catre Domnul cu rugaciuni catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu. Ea, mijlocitoarea noastra, ne duce ruga si staruieste la Dumnezeu pentru noi.
Doamne ajuta!

- Trebuie să avem o anumită stare de vrednicie pentru a citi din Psaltire?
- Nu. Cum eşti, aşa citeşti. Numai că omul are mai multe aşezări sufleteşti, sunt mai multe stări, mai multe stadii. Când citeşti din Psaltire cu o aşezare inferioară, apoi se răscolesc şi lucruri inferioare în lectura ta, îţi vin gânduri de tot felul. Dacă duci o viaţă superioară, şi gândurile se ridică, sunt mai înalte, mai frumoase. Rugăciunea este la nivelul omului. În Pateric se spune că rugăciunea este oglinda sufletului. Nu e nevoie de o vrednicie anume sau de o învrednicire anume pentru a citi din Psaltire. La Sfânta Evanghelie se spune: „Şi pentru ca să ne învrednicim noi a asculta din Sfânta Evanghelie, pe Domnul Dumnezeul nostru să-L rugăm”. Sau în Filocalie e cuvântul: „Bate la porţile Scripturii cu mâinile virtuţii”. Desigur, cu cât eşti mai înaintat într-o viaţă superioară, cu atât e mai bine, însă lucrurile le luăm aşa cum sunt şi participăm fiecare cu capacitatea noastră, citim din Psaltire cu capacitatea noastră.
arhim. Teofil Părăian - Din ospăţul credinţei

"Fara Mine, nimic nu puteti face!"
 

Cand mintea este imprastiata, o cale ar fi si aceasta, poate: sa rugam pe Domnul, pe Preasfanta Nascatoare, pe sfintii la care avem evlavie, pe sfantul Inger Pazitor dat noua la Botez. Sa rugam asadar ca, vazind necazul nostru, sa ne ajute sa tinem mintea concentrata (cu totul daruita) la rugaciune.
"Doamne, uite cum sunt muncit de ganduri, de griji, de risipire, uite ce patesc, eu pacatosul... Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Te rog ajuta-ma Tu sa ma rog bineplacut Tie!"
Imi cer iertare, este o simpla opinie personala (poate copilareasca, naiva). Pe mine ma ajuta adeseori aceasta rugaciune pentru rugaciune...
Post binecuvantat tuturor!

In ceas de seara ne vin in minte mai toate cele din cursul zilei , povara zilei ce a trecut , si certuri , si oboseala , si lipsurile , si durerea , si boala , mai toate navalesc in mintea noastra la sfarsitul zilei . Important este de a reusi sa ne deconectam gandurile , unele din ele justificate , care reprezinta principalul "bruiaj" in rugaciune , facand gura sa rostesca rugaciunea , iar mintea sa zboare la cele enumerate la inceput . Sa nu disperam , sunt zile mai bune , si mai putin bune , dar important este sa nu deznadajduim , sa nu renuntam , s-o luam mereu de la capat , cu vointa , dragoste si multa nadejde in Bunul Dumnezeu .
Ajuta Doamne , neputintei noastre !

Buna este rugaciunea pentru rugaciue...

In invatatura unui mare calugar, apare acest cuvant lasat mostenire peste veacuri: "Armele calugarului sunt rugaciunea, ascultarea si smerita cugetare."

Smerita cugetare nu este obligatorie pentru mantuire, oamenilor mai simpli fiindu-le imposibil sa o practice. Smerita cugetare nu trebuie confundata cu smerenia, care este o traire si o atitudine in relatia cu ceilalti oameni. Smerita cugetare este o practica mentala specifica celor ce practica asceza. Prin aceasta, gandurile se aduna din imprastiere intr-unul singur.

Exista diverse metode de a o practica, in functie de cat de incepator sau avansat este cel ce o practica. Pentru incepatori sunt permise chiar si inchipuiri, dar numai tinand legaura cu povatuitorul duhovnicesc, care poate sa-i lamureasca si sa-i talmaceasca nevoitorului despre cele ce se nasc in mintea lui si ispitele care il pasc.

De la un punct in colo, smerita cugetare nu mai este o cugetare propriu-zisa ci o luare aminte la trairile launtrice, daca sunt trairi obisnuite sau daca omul se afla in trairea rugaciunii si in legatura cu Dumnezeu. Orice calugar stie ca, fara a fi mai intai in legatura cu Dumnezeu, rugaciunea din buze/carte este neputincioasa.

Prin aceasta practica, cuv. Isaac Sirul ne invata ca omul poate ajunge sa cunoasca diferite locasuri ale "Imparatiei Cerurilor" in functie de curatia mintii, "locasurile" numite de Hristos in Evanghelie fiind o metafora pentru masurile duhovnicesti ale mintii omului aflat in rugaciune. (vezi in Cuvantul 56 Pentru ca de folos au slobozit Dumnezeu ca sufletul a fi primitor de patimi- Filocalia X).

Multumesc mai intai pentru cuvant, in intregul sau...Multumesc, multumesc!
Apoi, imi spune gandul, nu stiu bine de ce, ca masurile duhovnicesti ale mintii omului aflat in rugaciune sunt o metafora pentru locasurile numite de Domnul Hristos in Evanghelie!
.......:)

Dumnezeu sa va binecuvinteze, frate!
Domnul fie cu noi, oamenii si copiii Lui! AMIN+