Se spune ca astazi, orice oferta din exterior trebuie supusa la proba de foc a indoielii. Ca traim intr-o lume a imaginii, a etichetei si reclamei, si astfel, ne vine greu sa credem ca mai exista lucruri, oameni sau oportunitati care sa nu ne pretinda ceva intr-o forma mai mult sau mai putin mascata. Omul de azi este un om al indoielii. Apostolul Toma devine pentru el un model. Astfel, omul modern tinde sa urmeze modelului Sfantului Toma, care, pana la urma, nu a fost respins, ci a avut sansa de a se intalni cu Iisus cel inviat. Eu inclin sa raman la comentariul Sf. Chiril al Alexandriei catre nu exclude supozitia ca Toma credea deplin in invierea lui Hristos, dar socotea ca El Se afla intr-un trup care nu mai poate fi vazut. Cand el spune: "daca nu voi pune degetul meu in semnul cuielor nu voi crede...", el spune de fapt: "Nu voi crede ca El mai poate fi vazut, de nu voi pune degetul meu in urma cuielor". Insa, Mantuitorul spune ca mai fericit este cel ce nu a vazut si a crezut. Ceea ce-mi da sa cred ca Apostolul L-a cautat cu acesti ochi, ori el trebuia sa-L caute cu alta vedere: cea duhovniceasca. Voi ce puteti spune despre acest caz?

Mi-a folosit această idee. Mă gîndeam că Toma a fost un agnostic, care aştepta mereu dovezi în locul credinţei simple, ceea ce poate fi fals ţinînd cont de comentariul lui Chiril.

Acest fapt este evidentiat si de Tudor Arghezi prin versul "Vreau sa Te pipai si sa urlu: Este!". In opinia mea, aceasta este o atitudine ce zadarniceste intrucatva insasi marturia Sfantului Apostol Toma. Dupa cum Toma n-a crezut celorlalti Apostoli, asa nici noi nu credem marturiei sale si vrem sa ne incredintam personal, nu numai de Invierea lui Hristos, ci pana si de existenta lui Dumnezeu.

Credinta pe care o fericeste Mantuitorul, a celui care nu a vazut si a crezut, este inabusita intru noi de nevoia unui "Dumnezeu palpabil".

Sa nu uitam ca , atunci cand Iisus vrea sa mearga la Lazar, iar apostolii ii atrag atentia ca iudeii il cautau ca sa-L omoare, Toma este cel care spune: "Sa mergem si noi si sa murim cu El".

In Evanghelie nu scrie daca Toma s-a mai atins de Hristos...doar a raspuns si a zis: "Domnul meu si Dumnezeul meu!". Cu siguranta ca, intr-un fel sau altul, s-a atins Hristos de Toma...

Am citit topicul si gasesc interesante toate opiniile. Imi expun si eu opinia. O sa iau pentru asta trei apostoli, cei mai semnificativi, ca exemplu: Ioan, Petru si Toma. Ioan e cel la care credinta vine din inima, cel care iubeste cel mai mult, Petru e cel cu o vointa puternica si credinta sa are forta tocmai pentru ca se sprijina mult pe vointa, iar Toma este cerebralul sau rationalul ce isi bazeaza credinta pe dovezi. Ce mi se pare si mai interesant este ca in fiecare dintre noi actioneaza un Ioan, un Petru si un Toma. Cine e mai puternic in noi? La unii Ioan, la altii Petru, iar la altii Toma.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Sfantul Apostol Toma nu credea in invierea lui Iisus Hristos (caci inca nu fusese trimis Duhul Sfant asupra Sfintilor Apostoli "care sa ii invete toate si sa le aduca aminte scriputrile" si nici Iisus "nu le deschisese mintea ca sa priceapa Scripturie ca EL asa trebuia sa patimeasca si sa moara si sa invieze a treia zi"), dar il marturiesea pe Hristos.

Nici unul dintre Apostoli nu credea in invirerea lui Hristos. Toti s-au poticnit... intr-o forma sau alta. Toti au fost necrediciosi intr-o forma sau alta, dar insusi Iisus s-a rugat pentru ei "sa nu piara credinta" lor caci Domnul spune: "satana a cerut sa va cearna".

Dupa rastignirea, moartea, ingroparea si invirea Domnului, in timp ce ceilati 10 Apostoli "erau in casa cu usile incuiata, de frica iudeilor" care evident cautatu sa ii prigoneasca pe toti sustinatorii lui Iisus, Sfantul Apostol Toma plin de curaj era pe strada, marturisid invatatura lui Iisus Hristos. El nu se temea de consecintele acestei marturisiri.

Hristos s-a aratat prima data celor 10 ucenici, Toma lipsind. Sfanta Scriptura spune clar ca la acesta intalnire (vrzi luca cap 24) Iisus Hristos a mancat in fata ucenicilor peste si miere, evident doar pentru a arata ca EL a inviat in trup si nu pentru ca ii era foame. Chiar daca trupul era transifigurat, era tot trupul care il luase din Maica Domnului prin nasterea fireasca, nu este vorba de alt trup! Sfanta Scriptura nu spune daca cei 10 Apostoli au pus mana pe Iisus, in palmele Lui si in coasta Lui, dar nici nu exclude aceasta, caci insusi Domnul cere sa fie pipait.

"36. Şi pe când vorbeau ei acestea, El a stat în mijlocul lor şi le-a zis: Pace vouă.
37. Iar ei, înspăimântându-se şi înfricoşându-se, credeau că văd duh.
38. Şi Iisus le-a zis: De ce sunteţi tulburaţi şi pentru ce se ridică astfel de gânduri în inima voastră?
39. Vedeţi mâinile Mele şi picioarele Mele, că Eu Însumi sunt; pipăiţi-Mă şi vedeţi, că duhul nu are carne şi oase, precum Mă vedeţi pe Mine că am.
40. Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi picioarele Sale.
41. Iar ei încă necrezând de bucurie şi minunându-se, El le-a zis: Aveţi aici ceva de mâncare?
42. Iar ei i-au dat o bucată de peşte fript şi dintr-un fagure de miere.
43. Şi luând, a mâncat înaintea lor. " Luca cap 24

Abia dupa ce ei s-au convins ca EL a inviat in trup, Domnul doar
"45. Atunci le-a deschis mintea ca să priceapă Scripturile.
46. Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. " Luca 24

La aceasta prima intalnire Sfantul Apostol Toma a lipsit. Cand s-a intalnit cu ceilati 10 Apostoli acestia l-au nacajit ca nu a fost prezent la intalnire si evident ca nu crede in invierea Domnului. Si atunci Sfantul Apostol Toma a raspuns: "daca nu voi pune mainile mele in palmele Lui in semnul ranilor Lui, daca nu voi pune mana mea in coasta Lui" asa cum poate ati facut voi, daca nu voi vedea si eu ca si voi ca Domnul a mancat mancare (biologica, de care manaca omul pentru sustinerea vietii biologice)... nu voi crede ca EL a invitat in trup (cu carne si oase).

La a doua intalnire, cand toti cei 11 Apostoli erau prezenti, Hristos Iisus, Domnul Dumnezeul nostru cel inviat din morti, il cheama direct pe Sfantul Apostol Toma: "Vino Toma si pune mainile tale in mainile Mele si pune palma ta in coasta Mea si nu fi credicios ci credincios" in invierea mea in trup, asemenea celorlati 10 Apostoli. De aceasta data Domnul nu a mai mancat in fata lor, asa cum facuse prima data, pentru a-l convinge pe Toma ca a inviat in trup ci l-a chemat direct pe Toma sa verifice trupul lui "cu carne si oase" evident transfigurate.

Apoi Domnul ne cere sa il cautam in Euharistie caci acolo EL ni se descopera deplin, deschizand ochii nostri, atat cei trupesti cat si cei duhovnicesti, fericind pe cei ce "nu au vazut dar au crezut" si se impartasec cu adevrat trupul si adevarat sangele Sau in Taina Euharistiei.

Fratilor ortodocsi crestini, noi si astazi suntem asemnea celor doi uncenici Luca si Cleopa, in Sfanta Euharistie il putem cunoaste deplin intru Duhul Sfant pe Hristos si trai in comuniune deplina cu Dumnezeu.

"30. Şi, când a stat împreună cu ei la masă, luând El pâinea, a binecuvântat şi, frângând, le-a dat lor.
31. Şi s-au deschis ochii lor şi L-au cunoscut; şi El s-a făcut nevăzut de ei.
32. Şi au zis unul către altul: Oare, nu ardea în noi inima noastră, când ne vorbea pe cale şi când ne tâlcuia Scripturile? " Luca 24

Doamne ajuta. Har si pace.

Nu stiu daca este chiar asa. Am citit un comentariu din care reiesea ca Toma cauta sa atinga ranile Domnului, rani datorate jertfei din iubire pentru oameni. El nu cere sa le vada, ci sa se impartasesca de ele prin atingere. Cere iubirea Domnului. Vrea proba iubirii, nu pe cea a ratiunii. Daca ar fi dorit sa-si satisfaca ratiunea ar fi putut spune: "Imi este de ajuns sa-Ti vad ranile".

Da, se poate sa fie asa.

era mai frumoasa opinia ta.

Ferice de "empirismul" lui Toma care a prilejuit o mărturisire de credinţă fără egal (Domnul meu şi Dumnezeul meu). E o dovadă în plus că Evanghelia nu e o poveste pioasă în patru versiuni, ci exprimă măreţia şi neputinţele oamenilor în faţa Domnului, fără retuşări şi finisări în vederea unei perfecţiuni formale. Sfântul Toma, deşi nu prea ştim foarte multe despre activitatea lui apostolică în afară de acelea consemnate de Tradiţie, a făcut un salt hristologic uriaş iar pericopa al cărei protagonist este are o valoare dogmatică nepreţuită.

În acest context nu pot să nu mi-aduc aminte de discuţii cu prieteni şi cunoştinţe pe inepuizabilele teme ale credinţei. Am observat că marea majoritate doresc să-şi întemeieze credinţa pe un discurs plauzibil despre rostul vieţii, Dumnezeu, mântuire, diviziuni confesionale, eshatologie etc. etc etc. Dacă expunerea raţională a învăţăturii creştine nu satiface logica, atunci credinţa are şanse mici să se înfiripe. E o capcană în care am căzut mulţi de pe acest forum (dintre care cel dintâi sunt eu) în speranţa iluzorie că noi creştinii avem un răspuns pentru toate câte sunt sub soare şi dincolo de soare. În realitate ar trebui să recunoaştem că în secolul XXI credinţa adevărată se justifică nu prin acceptarea unor argumente plauzibile raţional ci prin experienţa directă a credinţei în Biserică, asumându-ne responsabil "găurile negre" din doctrină şi trecând peste toate încredinţaţi de adevărul transraţional al cuvintelor "fericiţi sunt cei ce n-au văzut (nn încadrat totul într-un sistem de gândire perfect raţional şi fără sincope logice) şi au crezut".

Să nu uităm că Hristos, Fiul Lui Dumnezeu, este Raţiunea tuturor lucrurilor. Aşa cum le-a gîndit El pe toate, exact aşa s-au făcut de către Duhul Sfînt. Deci credinţa în El trebuie să fie raţională, logică. Cam aşa spunea Părintele Galeriu.

Găurile negre nu sînt în doctrină, ci sînt manifestarea neştiinţei şi ignoranţei noastre care sînt PĂCATE - conform scriitorilor filocalici.

Găuri negre am numit întrebările fără un răspuns satisfăcător din punct de vedere raţional. Ca să nu mă înţelegi greşit... mă refeream în postul anterior la credinţă şi convingere raţională, cu accent pe credinţă. Eu nu sunt un susţinător al iraţionalului sau imposibilităţii cunoaşterii teologice.
Am subliniat, legat de credinţă, o tendinţă larg răspândită de a explica totul raţional , ca şi cum credinţa Bisericii ar fi un fel de sistem filosofico-teologic în măsură să dea seama de toate aspectele realităţii, iar credinţa ar însemna o acceptare formală (mentală) a acestui sistem. Dacă te uiţi puţin prin istoria Bisericii ai să observi că până şi dogmele au apărut din nevoia dreptei credinţe de a se delimita de teoriile eretice, nu pentru a "explica" ceva.

PS Părintele Galeriu era un mare susţinător al apofatismului în teologie. Apofatism înţeles ca imposibilitate a limbajului de a epuiza cognitiv realitatea pe care încearcă să o descrie. Asta nu înlătură nicidecum studiul, cultura şi gândirea concentrată la raţiunile, la logosul existenţei şi conţinuturilor sale.

Exact.
Totusi "logica duhovniceasca" nu este similara cu logica umana, caci "Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul." Isaia 8,53.

Rolul teologului este acela de a-L marturisi pe Dumnezeu pe intelesul fiecarui om, dupa posibilitatea de intelegere a fiecaruia, insa evident ca punand accentul pe intelegerea duhovniceasca intru Duhul Sfant, si nu cea omeneasca, dupa cum spune Sfantului Pavel.
"Iar cuvântul meu şi propovăduirea mea nu stăteau în cuvinte de înduplecare ale înţelepciunii omeneşti, ci în adeverirea Duhului şi a puterii" I Corinteni 2,4


Duhul Sfant care din Tatal purcede si pe care Domnul Iisus Hristos ni-l trimite "ne invata TOATE si ne aduce aminte scripturile." (Ioan 14,26), astfel nu pot exista "gauri negre" in dogma ortodoxa crestina, din moment ce insusi Iisus Hristos ne spune ca Duhul Sfant ne invata TOATE (adica nu lasa nimic nedescoperit, ascuns, neexplicat...). Intru Duhul Sfant omul cunoaste TOT Adevarul si traieste in EL.

Tocmai de aceea s-a facut om Fiul lui Dumnezeu, pentru a-l indumnezei pe om, ceea ce implica cea mai intimia legatura a Creatorului cu creatura sa, de care nu se bucura nici macar ingerii. Desigur ca vorbim despre cunoasterea deplina a celor ce exista (in univers, in cer) si nu de cunoastrea celor mai presus de existenta (Dumnezeu).
Pe Dumnezeu IL putem cunoaste atat cat ne este noua cu putinta, potrivit firi noastre caci "pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata, Fiul care este in sanul Tatalui acela L-a facut cunoscut" (Ioan 1,18)
De aceea dintre toate fiintele din univers, omul cunoaste cel mai mult pe Dumnezeu intru Iisus Hristos care este Dumnezeu adevarat si om adevarat.

Hristos insusi spune ca ne invata pe noi TOATE: "De acum nu vă mai zic slugi, că sluga nu ştie ce face stăpânul său, ci v-am numit pe voi prieteni, pentru că toate câte am auzit de la Tatăl Meu vi le-am făcut cunoscute. " (Ioan 15,15). Iar intru Duhul Sfant ni le face cunoscute acum si pururea si in vecii vecilor!

Omul in Sfanta Taina a Euharistiei traieste comuniunea deplina cu intreaga "fire dumnezeiasca" (II Petru 1,4) caci intru Hristos Iisus "locuieste trupeste toata deplinatatea dumenzeirii" (Coloseni 2,9)

Desigur ca fiecare om are propriile lui limite personale si fiecare invata si cunoaste pe masura trairii sale intru Hristos Iisus Domnul Dumnezeul nostru.

"... credinţa voastră să nu fie în înţelepciunea oamenilor, ci în puterea lui Dumnezeu.
6. Şi înţelepciunea o propovăduim la cei desăvârşiţi, dar nu înţelepciunea acestui veac, nici a stăpânitorilor acestui veac, care sunt pieritori,
7. Ci propovăduim înţelepciunea de taină a lui Dumnezeu, ascunsă, pe care Dumnezeu a rânduit-o mai înainte de veci, spre slava noastră,
...
10. Iar nouă ni le-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Său, fiindcă Duhul toate le cercetează, chiar şi adâncurile lui Dumnezeu.
11. Căci cine dintre oameni ştie ale omului, decât duhul omului, care este în el? Aşa şi cele ale lui Dumnezeu, nimeni nu le-a cunoscut, decât Duhul lui Dumnezeu.
12. Iar noi n-am primit duhul lumii, ci Duhul cel de la Dumnezeu, ca să cunoaştem cele dăruite nouă de Dumnezeu;
13. Pe care le şi grăim, dar nu în cuvinte învăţate din înţelepciunea omenească, ci în cuvinte învăţate de la Duhul Sfânt, lămurind lucruri duhovniceşti oamenilor duhovniceşti.
14. Omul firesc nu primeşte cele ale Duhului lui Dumnezeu, căci pentru el sunt nebunie şi nu poate să le înţeleagă, fiindcă ele se judecă duhovniceşte.
15. Dar omul duhovnicesc toate le judecă, pe el însă nu-l judecă nimeni; " I corinteni cap 2

De aceea fratilor canu nu stim, cand nu intelegem ceva cu privire la credinta ortodoxa (sau orice alta credinta si chiar in stiinta) sa staruim in post si in rugaciune, in Sfintele Taine (mai ales Sfanta Tina a Euharistiei), cerand lui Dumnezeu sa ne ajute sa intelegem intru Duhul Sfat, sa cautam raspunsurile la Sfintii lui Hristos, la Sfintii Parinti, la mari duhovnici, la preoti plin de har, la mari teologi ortodocsi care plini de Duhul Sfant marturisesc Adevarul spre a ne fi de folos in mantuirea noastra, intru slava lui Iisus Hristos.

Stim cu totii ca Daniel in Babilon a posti si s-a rugat si Dumnezeu i-a descoperit tainele pe care le ceruse in rugaciune (visul regelui si explicarea acestuia, ce a scris mana (ingereasca) pe perete...)

Dumnezeu ne vorbeste... stie EL cum (prin carti, prin oameni etc.) nu trebuie sa ii spunem noi cum.

Teologul ortodox dar si crestinul ortodox, atunci cand il marutireste pe Dumnezeu sa ceara Duhul Sfant ca sa poata vorbi dupa voia lui Dumnezeu si nu doar dupa voia lui proprie. Sa nu caute doar cu mintea lui cuvintele potrivite, caci doar mintea omului patrunsa de Duhul Sfant poate marturisi drept in fiecare situatie. Asa sa ne ajute Dumnezeu.

Doamne ajuta. Har si pace.

Observ că expresia "găuri negre" e antipatică... Nici nu mă mir din moment ce desemnează locuri extrem de periculoase din univers.

Când am folosit "găuri negre" nu m-am referit neapărat la dogmă, ci la întrebări cum ar fi : "cum s-au mântuit japonezii înainte de contactul cu europenii creştini" sau "ce părere are Biserica despre ultimele speculaţii din fizica cuantică" etc. O "gaură neagră" e încercarea de a explica cum e o lume unde reperele temporare (trecut, prezent, viitor) sunt abolite. Uite, pentru că nu vă place "găuri negre" o să renunţ la expresie şi o înlocuiesc cu aporii (fundături logice).

Esenţialul mesajului meu este următorul: credinţa se experimentează, iubirea dacă nu se manifestă rămâne un cuvânt frumos şi atât. În locul explicaţiilor niciodată satifăcătoare pe marginea "Dumnezeu a făcut lumea din iubire" să invităm persoana să intre în legătură vie cu iubirea lui Dumnezeu. Altfel spus, să trecem de la o credinţă trăită mental la o credinţă trăită ca experienţă vie în Biserică.

Sfinţii Părinţi, fie ei patristici sau filocalici, sunt credibili datorită trăirii lor cu Domnul în Biserică şi nu datorită felului în care au gândit (deşi sunt şi gânditori excepţionali) şi au explicat raţional cele ale credinţei. În niciun caz nu trebuie abandonat argumentul, dar primordială este viaţa cu Domnul şi în Domnul, Cuvântul care se face trup, adică se manifestă.

Este nepotrivita in contextul in care l-ai folosit, nu este atipatica :)
gaurile negre nu sunt "periculoase" pentru Biserica caci "viaţa voastră este ascunsă cu Hristos întru Dumnezeu" Coloseni 3,3

Sfanta Scriptura este clara, Romani cap 2:
"Cei ce din fire fac faptele legii vor trai prin ea".

Inima legii sunt poruncile: "sa iubesti pe Domnul Dumnezeul Tau din tot cugentul tau, din toata puterea ta, din toata inima ta; si si sa iubesti pe aprapele ca pe tine insuti". Oamneii care nu il cunosc pe Dumnezeu si pe Fiul lui Iisus Hristos nu pot fi juecati dupa prima lege ci doar dupa a doua.

Toti oamenii indiferent de religie vor fi judecati de Hristos, potrivit faptelor lor de iubire a aprapelui. Concret vor fi judecati dupa: "ce tie nu iti place altuia nu face" sau cum spune Iisus insusi "ceea ce voiti sa va faca voua oamenii faceti-le voi lor".

Pentu a nu nesocoti valoarea lui Hristos Domnul Dumnezeul nostru si fratele nostru si a nici a Sfintei Sale Biserici, amintim ca Hristos nu doar manuieste ci si desavarseste si indumnezeieste.
Desavarsirea si indumnezeirea sunt numai prin vietuirea intru Hristos, prin comuniunea deplina cu EL in Sfintele Taine si Sfanta Sa Biserica.

Drept este Dumnezeu si iubitor si mult milostiv!

Apreciez limbajul dvs care denota o formare intelectuala corespunzatoare si cunostinte teologice ortodoxe mai profunde. Consider ca nu trebuie sa recurgeti la "fundaturi logice" ci sper ca ajutati de Hristos sa marturisim adevarul intru slava Lui si a Sfintei Sale Biserici Ortodoxe.

Pentru ca ati adus vorba de timp, imi permit sa va intreb ce este timpul? (definitii concrete folosite in cadrul teoriilor stiintifice si cadrul teologiei)
Conform teologiei ortodoxe vesnicia implica inexistenta timpului, sau vesnicia implica existenta unui timp nelimitat?

Daca doriti, putem discuta si despre gaurile negre din puct de vedere stiintific.

De asemenea doresc sa va asigur ca fizica cuantica (mecanica cuantica) nu cuprinde speculatii, ci descrie fenomele care au loc in univers la scara subatomica. Faptul ca noi comunicam acum in acest mod se datoreaza in mare parte mecanicii cuantice pe care se bazeaza functionarea tehnologiilor electronice. Daca doriti putem discuta si despre acest subiect, evident din punct e vedere stiintific (si nu filosofic, speculativ).

Intru totul de acord cu cele ce ati scris. Credinta ortodoxa inseamna cunoastere, certutudine, iar aceasta vine numai in traire autentica intru Hristos. Duhul Sfant este cel ce ne invata si ne calauzeste.

Hristos cel inviat este pururea cu noi si putem avea comuniunea deplina cu EL.
"Hristos si ieri si astazi si in veci este acelasi" Evrei 13,8.

Teologic:

Apocalipsa 10, 6
Şi s-a jurat pe Cel ce este viu în vecii vecilor, Care a făcut cerul şi cele ce sunt în cer şi pământul şi cele ce sunt pe pământ şi marea şi cele ce sunt în mare, că timp nu va mai fi...

Eu nu pot să înţeleg cum este posibilă o lume fără timp, mai ales că după Ziua a Opta (care urmează Judecăţii de Apoi) vor urma alte Zile, la nesfîrşit, în "vecii vecilor".

Ştiinţific:

Timpul este o formă de energie, la fel cum şi spaţiul gol (gol teoretic) este tot o formă de energie. Cele două coexistă nedespărţite în ceea ce numim continuumul spaţiu-timp, care se pare că va fi transformat (transfigurat) într-o formă mai bună, superioară, la Parusie.

Îi drept?

Din punct de vedere Teologic ortodox crestin:
Vesnicia nu implica inexistenta timpului ci doar inexistenta limitarii timpului (timpul nu mai este limitat.)

Evenimentele, faptele noastre se succed... in timp. Vesnicia intru Hristos, in cerul nou si pamantul nou, inseamna o continua bucurie activa intru Hristos in care oamenii vor sluji vesnic impreuna cu ingerii buni lui Dumnezeu si vesnic se vor bucura cu Dumnezeu.

Inexistenta timpului ar implica o vesnicie statica in care nu se intampla nimic, intrucat orice actiune, orice fapta implica existenta timpului.


Frate din neferice acestea sunt niste ineptii...

Sa urmarim acum Adevarul, cu ajutorul Domnului Iisus Hristos, fara de care nu putem face nimic:
Fiecare teorie stiintifica are propria definitia a timpului, care in general sunt incompatibile.
Cea mai buna definitie a timpului o da teoria relativitatii.

Timpul este una dintre dimensiunile Universului, diferită de dimensiunea spaţială, prin aceea că timpul ordonează evenimentele într-o succesiune ireversibilă. Timpul e o noţiune primară (care nu se defineşte, ci se percepe prin simţuri) şi corelată cu noţiunea de eveniment. Percepţia sesizează ordinea evenimentelor.

Dicţionarul Oxford defineşte timpul ca fiind "procesul indefinit şi continuu al existenţei evenimentelor în trecut, prezent şi viitor, privit ca o unitate". O altă definiţie de dicţionar standard este "Un continuum nonspaţial linear în care evenimentele apar într-o ordine aparent ireversibilă".

În fizică, timpul este o mărime fizică fundamentală (există şapte mărimi fundamentale în Sistemul Internaţional), care conform cunoştinţelor actuale nu se poate defini prin intermediul altor mărimi (la fel ca, de exemplu, lungimea şi masa). Durata de timp scursă între două evenimente poate fi definită pe baza unei mişcări uniforme (de exemplu, deplasarea luminii între două oglinzi paralele, rotirea Pământului etc.) sau a unui fenomen repetitiv (oscilaţia unui pendul gravitaţional, a unui pendul elastic, a unui circuit electronic bobină-condensator, etc.). Prin această metodă se poate defini doar timpul pentru punctul din spaţiu în care este plasat instrumentul de măsură (ceasul). Pentru alte puncte din spaţiu, este necesar să se stabilească noţiunea de simultaneitate la distanţă, adică un criteriu după care să se poată declara dacă două evenimente ce au loc în puncte diferite din spațiu sunt simultane sau nu.

În mecanica clasică, timpul se consideră „de la sine înţeles”. Astfel, simultaneitatea a două evenimente este o proprietate independentă de observator, iar ordinea cronologică şi duratele fenomenelor sunt independente de acesta. În acest fel, mulţimea momentelor de timp este izomorfă cu mulţimea punctelor de pe o dreaptă. Rezultă că, fiecărui eveniment îi corespunde un punct unic de pe axa timpului, iar pentru a asocia un număr fiecărui moment de timp este necesar doar să fixăm o origine a timpului (un moment pe care să-l notăm convenţional cu zero). Timpul, în mecanica clasică, este omogen, adică nu este influenţat de obiectele sau fenomenele ce au loc şi este independent de spaţiu.

În teoria relativităţii, simultaneitatea, duratele şi ordinea cronologică a evenimentelor depind de observator. Transformările Lorentz stabilesc (în teoria relativităţii restrânse) relaţia dintre duratele fenomenelor aşa cum sunt percepute de observatori diferiţi, în funcţie de viteza cu care se deplasează faţă de fenomenele studiate. Ca urmare, în fizica (mecanica) relativistă, timpul nu mai există independent de observator. În schimb, se poate construi un model matematic de spaţiu cvadridimensional (spaţiu-timpul, spaţiu Minkowski), astfel că fiecărui eveniment i se poate asocia un punct din spaţiu-timp. Pentru un observator dat, fiecare punct din spaţiu-timp este văzut ca un punct având o anumită poziţie în spaţiu faţă de sistemul de referinţă al observatorului şi un anumit moment în timpul observatorului. Noţiunea absolută (independentă de observator) de ordine cronologică se păstrează doar în anumite limite. Anume, fiecărui eveniment (fiecărui punct din spaţiu-timp) i se poate asocia un con de lumină viitor, constituit din punctele aflate la distanţă (în spaţiu) mai mică sau egală cu timpul scurs de la evenimentul considerat la acel punct înmulţit cu viteza luminii în vid (cu alte cuvinte, mulţimea de puncte în care poate ajunge lumina emisă în punctul din spaţiu-timp corespunzător evenimentului sau mai târziu) precum şi un con de lumină trecut, constituit din punctele aflate la distanţă mai mică sau egală cu timpul scurs de la ele la evenimentul considerat înmulţit cu viteza luminii în vid. Conurile de lumină trecut şi viitor ale unui punct din spaţiu-timp sunt independente de observator. Punctele din conul de lumină viitor apar oricărui observator ca fiind ulterioare (în timp) evenimentului considerat. Punctele din conul de lumină trecut apar oricărui observator ca fiind anterioare evenimentului considerat. Orice punct aflat în afara conului viitor şi a conului trecut, apare faţă de unii observatori ca fiind anterior evenimentului considerat, faţă de alţi observatori apare ca fiind ulterior evenimentului, iar faţă de alţi observatori apare ca fiind simultan cu evenimentul considerat. Deoarece viteza luminii în vid este cea mai mare viteză de deplasare a unei acţiuni, rezultă că evenimentele din afara conurilor de lumină ale unui eveniment nu pot influenţa şi nu pot fi influenţate de acel eveniment. În teoria relativităţii generalizate, forma spaţiu-timpului este influenţată de prezenţa materiei, iar ca urmare spaţiu-timpul nu este o simplă „scenă” în care se desfăşoară fenomenele fizice, ci este influenţată de aceste fenomene.


Echivalenta masei si a energiei. Teoria Relativitatii:

Materia este caracterizată prin două mărimi fundamentale: masa și energia. Masa este măsura inerției și a gravitației, iar energia este măsura scalară a mișcării materiei. Astfel, energia şi masa nu sunt două lucruri total diferite (precum focul şi apa spre exemplu), ci sunt două forme de manifestare (prezentare) ale aceluiași lucru, respectiv materia, aşa cum spre exemplu, aburul şi gheaţa sunt stări de agregare (moduri de prezentare) ale aceleaşi substanţe, respectiv apa. Conform relației dintre masă și energie a lui Einstein, oricărei forme de energie a unui sistem fizic îi corespunde o masă inertă a sistemului. Termenul de energie nucleară este folosit în două contexte. Astfel, la nivel microscopic, energia nucleară este energia asociată forţelor de coeziune a nucleonilor dată de interacţiunea tare a protonilor şi neutronilor din nucleele atomice. La nivel macroscopic prin energie nucleară se înţelege energia electromagnetică eliberată (prin radiaţie) datorită reacţiilor de fuziune nucleară din stele şi din bombele cu hidrogen, respectiv cea eliberată prin fisiune nucleară în bombele atomice şi în aplicaţiile civile (centrale nucleare).

Relația E=mc² poate fi, deci, folosită pentru a calcula câtă energie s-ar produce dacă o cantitate de materie ar fi convertită în radiaţie (care transportă energia) electromagnetică. Spre exemplu, masa materiei convertită în energie în cazul bombei de la Hiroşima a fost mai mică decât 30 grame. (Conform relaţiei lui Einstein, energia unui gram de materie este de 10^14 Joule). Nu trebuie, însă, să confundăm masa cu materia. Din punctul de vedere al fizicii, materia este sub formă de substanță (caracterizată prin masă) sau câmp (caracterizat prin energie).

Eugen: Mă bucur că aţi înţeles esenţa mesajului şi că sunteţi de acord.

Ca să lămuresc un pic mai bine de ce am spus ce am spus în prima postare pe acest topic trebuie să relatez două situaţii de viaţă care m-au condus la respectivele meditaţii.

1. Am un foarte bun prieten (profesor universitar, de formaţie filolog) care a citit multă teologie, filosofie etc., şi a ajuns la concluzia că ortodoxia oferă cele mai fascinante răspunsuri la enigma omului şi a existenţei în genere. Deşi cunoaşte teologie la un nivel excepţional iar discursul său ca scriitor este creştin ortodox fără rezerve, nu merge la biserică. Fără să o mărturisească deschis, eu cred că e mulţumit cu o cunoaştere intelectuală a creştinismului, a misticii ortodoxe (şi nu numai) ba chiar a frecventat duhovnici vestiţi, dar cu toate astea nu merge la biserică. Este uluitor faptul că un om care ar putea preda oricând la o facultate de teologie, nu face pasul spre o viaţă creştină deplină, lucrătoare, spre o cunoaştere existenţială a Domnului. La nivel intelectual credinţa lui e impecabilă. La nivel practic... nu mai spun nimic, că nici eu nu-s mai breaz .


2. În săptămâna luminată m-am văzut cu nişte prieteni (cuplu) care mi-au mărturisit că vor să se apropie de Biserică. E uşor de bănuit că am primit vestea cu o mare bucurie. Însă mi-au cerut nişte răspunsuri la chestiuni delicate care n-au legătură directă cu credinţa. Nu cereau "semne şi minuni" ci răspunsuri la dileme oarecum intelectualiste, artificiale dar fără de care ei nu se simţeau deplin convinşi că au nevoie de Hristos. La capătul discuţiei n-am putut să nu analizez puţin acest tip de credinţă care vine în urma acceptării teoretice a unor răspunsuri la probleme greu solubile ale universului sau existenţei. Este asta credinţă sau simplă acceptare a unei ideologii plauzibile între altele?

E o istorioară de sorginte budistă (spun unii) care pune în lumină ce vreu să spun . E foarte posibil să o ştiţi.

Cică un războinic a fost rănit de o săgeată. În jurul rănitului au apărut nişte înţelepţi care au început să-şi pună întrebări despre materialul din care e făcută săgeata, despre identitatea şi descrierea arcaşului, despre locul de unde s-a tras şi multe alte probleme teoretice interesante. Între timp, sub ochii înţelepţilor preocupaţi de multiple teoretizări, războinicul moare.

Din istorioară aş vrea să scot în evidenţă faptul că războinicul avea nevoie în primul rând de vindecare. După ce starea lui se va fi îmbunătăţit, înţelepţii puteau să-şi pună toate întrebările din lume. Însă în cazul creştinilor, aria întrebărilor se limitează la viaţa sa, profesia şi, cel mai important, unirea cu Domnul. Toate celelalte i se vor adăuga, dacă sunt necesare.

Da, am citit articole despre teoria relativităţii. Care e o teorie confirmată, într-adevăr.

Dar ceea ce am scris mai sus este tot o teorie pe care am citit-o undeva - nu mai ştiu unde. Pentru mine are sens mai ales în privinţa spaţiului, care este ceva. Există. Chiar şi ca loc liber, gol de orice conţinut (deşi nu este nicăieri gol), este. Nu numai că există, dar îşi creşte dimensiunile în toate direcţiile. Cum? Nu ştim, are grijă Duhul Sfînt de asta cumva.

Cît despre timp, aici e mai greu de afirmat că este tot o energie. Poate fi ceva care există fizic, poate este doar o convenţie teoretică. Că se scurge într-un singur sens, că nu curge la fel în toate locurile şi la toate vitezele [posibile] - asta e partea a doua. Sînt caracteristici ale acestui timp.

Fizica este plină de teorii care încearcă cu disperare să explice realitatea. Trebuie să facem diferenţă între teoriile demonstrate experimenal şi cele care aşteaptă confirmarea oamenilor de ştiinţă. E=mcc este o realitate, pe cînd existenţa superstringurilor şi a celor 11 dimensiuni este doar la stadiul de imaginaţie şi formule matematice.

Doamne ajuta frate.
Sa ne ajute Domnul sa ne bucuram intru EL.

Prin mesajul meu am dorit si sa va impusionez sa cautati cunoasterea si explicarea mai ales intru Duhul Sfant.
Printr-o autentica traire ortodoxa, ceea ce implica pariticiparea la Sfintele Taine, dobandim Duhul Sfant care ne ajuta intru toate si ne ofera intelegere si raspunul la toate.

Referitor la prietenul dvs care cunoaste invatatura ortodoxa foarte bine: Pentru ca un teolog sa poata marturisi pe Hristos trebuie sa il cunoasca, iar cunoasterea deplina este numai in Sfintele Taine intru Duhul Sfant, mai ales prin unirea reala si deplina cu Hristos Dumnezeu in Sfanta Taina a Euharistiei.

Referitor la istorioara cu razboinicul: Sfantul Pavel spune clar ca propovaduirea Evangheliei sta in adeverirea harului si a puterii lui Hristos Dumnezeu care se vede in fapte in primul rand. Cand era cazul, in Areopag spre exemplu, Duhul Sfant i-a dat itelepciune Sfantului Pavel sa il marturieseasca pe Dumnezeu si in limbaj filosofic. (Evident ca si Sfantul Pavel studiase corespunzator atat Scriptura cat si stiintele si filosofia vremii) "tuturor toate m-am facut de voi putea sa castig pe vreunul dintre ei pentru Evanghelie".

Hristos a lucrat si faptele lui au aratat dumnezeirea Lui: "daca nu as fi facut intre ei fapte pe care nimeni altul nu le-a facut pacat nu ar avea, dar faptele acesta pe care le fac EU marturisesc ca de la Tatal am iesit".

Hristos insusi spune ca propovaduirea Evangheliei se face in primul rand prin fapte "iar ceilati oameni vazad purteara voastra fara prihana si ei sa creada si sa aduca slava lui Dumnezeu".

Stiinta explica cu succes foarte multe fenomene care au loc in univers, atat la scara macroscopica cat si la scara atomica si subatomica. Toate acestea ne ajuta sa ne bucuram de intelepciunea Creatorului si sa afrimam "Doamne toate cu intelepciune le-ai facut".

Dupa cum observi nu am adus vorba in postarile mele de stringuri, care deocamdata sunt doar niste ipoteze. Stiinta nu se hazardeaza, nu sustine niciodata ca detine adevarul absolut. Insa stiinta este pragmatica, se bazeaza pe dovezi practice, experimente fara echivoc.

Metoda științifică sau procesul științific este fundamental pentru investigația științifică și pentru dobândirea de către comunitatea științifică de noi cunoștințe bazate pe dovezi fizice. Savanții folosesc observația și raționamentul pentru a propune explicații provizorii pentru fenomene, numite ipoteze.

În metoda științifică, ipoteza este drumul care trebuie să conducă la formularea teoriei. Teoriile științifice, destinate să explice într-un fel sau altul fenomenele pe care le observăm, trebuie să fie sprijinite de experimente care să le certifice validitatea. Pilonul central al metodei științifice este reproductibilitatea, și anume capacitatea de repetare a unui anumit experiment.
http://ro.wikipedia.org/wiki/Metod%C...8%9Bific%C4%83


In stiinta pentru ca o teorie sa fie valida, rezultatele ei trebuiesc verficate prin experimente practice. Mecanica clasica, teoria relativitatii ce implica existenta Big bang-ului, mecanica cuantica sunt teorii verificate practic.
Cu ajutorul lor omenirea obtine energie din fisiunea nucleara, a costruit sistemul de navigatie GPS, a dezvoltat tehnologia electronica etc...