Pacatele cele mai grele sunt:
Cele impotriva Duhului Sfant:
1. Necredinta sau nepasarea fata de Dumnezeu, Cel in Treime marit.
2. Ura impotriva lui Dumnezeu.
3. Deznadejdea in marea milostivire a lui Dumnezeu si in purtarea de grija fata de noi, sau prea marea incredere in atotbunatatea lui Dumnezeu, incredere care te face sa savarsesti fara contenire pacate, socotind ca Dumnezeu te va ierta chiar daca nu te indrepti.

Pacatele strigatoare la cer:
1. Uciderea
2. Pacatele asemanatoare celor facute de cei din Sodoma si Gomora.
3. Oprirea platii lucratorilor.
4. Asuprirea vaduvelor si orfanilor.
5. Batjocorirea si asuprirea parintilor.

Pacate de capetenie
1. Mandria
2. Iubirea de argint (de avutii)
3. Desfranarea
4. Lacomia
5. Invidia
6. Mania
7. Lenea

Poate ca aruncand o privire asupra acestor pacate, in cazul in care nu le stiam, vom descoperi unele de care ne-am facut vinovati fara a sti ca sunt pacate ; sau le recunoastem pe cele, pe care le-am indepartat de la noi cu ajutorul duhovnicului, etc.
Cum sa constientizam aceste pacate si cum sa scapam de ele?

ancah,
ca tot ai adus vorba de pacate, ma gindesc ca Pacatele asemanatoare celor facute de cei din Sodoma si Gomora. , adica masturbarea si homosexualitatea sint mai grele decit Desfranarea .
si atunci, de ce parintele Savatie Bastovoi, intr-un articol in care trateaza Sarutul, da ca exemplu cazul unui preot. Acest poate fi caterisit daca a sarutat pe gura o alta femeie decit sotia sa, si nu este caterisit daca marturiseste ca s-a masturbat si se caieste?
iar sus masturbarea este trecut ca fiind pacat strigator la cer, pe cind desfrinarea este amintita ca fiind pacat de capetenie.
daca citeste si un preot, poate da o explicatie?

Ar fi foarte indicata parerea unui preot. La prima vedere diferenta e de numarul de persoane implicat in pacatul respectiv. Poate asta are importanta.

masturbarea face parte din desfrinare nu din pachetul S-G

cozia,
tot ce se poate. sa inteleg ca in acea categorie intra doar homosecsualitatea.
oare in sodoma si gomora nu exista si desfrinare?

ba da, existau

n-am facut nimic daca doar le shtim shi le constatam in noi sau le constatam doar ca sa le shtim, ca shtiintza este Dumnezeu shi el shtie pacatele noastre in dragostea Lui pentru noi, dar noi cum ni le shtim fara Dumnezeu? ca sa avem la baza motivatziilor oricaror hotarari o anumita trufie ce vine din shtiintza ca iata in fatza lumii noi shtim deci stiind ne folosim de potrivnic sa ne creasca mandria credintzei ca shtim shi din disperare devenim firi parerealnice, ni ce? ce? poi ce sa fie, ne apucam sa ne jucam de-a credintza shi necredintza ingamfand la nesfarshit shi bazandune toate prostiile shi urile shi impietririle pe motivatzia aia lipsita de sens ce vine din cascatul serios al duhului gol de orice sens al minciunilor inaltzarii de sine, ca shi cum ar fi shtiind el ceva sau chiar daca nu mai shtie nimic atunci in virtutea ca e mare stimabilul sau ca are lumea la picioare, dar nici macar atat ca el urmeaza doar placerea shi nalucindu-i o placere el o accepta fara rezerve, shi asta este tot ce urmareshte shi urmeaza omul pacatos, libertatea de a urma placerea, pe calea libera a placerilor patimilor, pacatelor, asha ca un zombi, ca un naiv ca cel mai naiv dintre naoivi, shi cand ii spui ceva sa vezi cum sare cat colo de voieshte el asha ca fierul shi ca otzelul cate o chestiune pe care o pune pe seama lui Dumnezeu, ca stiutorul voieshte acum shi voieshte ceva, poi ce poate sa voiasca? voieshte o alta marire de sine ca shtie doar shtiintza omului doar om din el, o shtiintza lumeasca shi pe aia o voieshte ca sa o shtie el sarmanul om trufash, sa se dea el shtiutor shi sa fie el maretz cumva, shi gata ramane ascuns ca atat a invatzat in shtiintza lui ca sa se inaltze shi sa nu mai fie, iar apoi incepe de prooroceshte mincinos pe baza de cascat, dar nu se uita ca el cascand deja a proorocit mincinos, caci cascatul l-a desconspirat complet ca el defapt crede ca nu i se va mai putea intampla nimic shi poate iar sa pilioqqtizeze vremi shi alte vremi intr-o balaceala a trufiei a somnului shi a lacomiei find mereu tarfa lumii pe care o iubeshte nespus, ca ce poate omul iubi mai mult decat lumea, iar lumea aia pe care o iubeshte el nu-i altceva decat o nalucire pripita, acelashi gand dracesc al obtzinerii unei bunastari, fie prin viclenie, fie prin noroc, pe baza de zugraveli ale unor fericiri shi slavi de sine, ganduri draceshti strecurate ce au la baza lacomia shi trendavia viitoare, adica stapinirea ca fara iubirea de a stapani peste altzii, de a fi el in primplanul atentziei unde sa-shi arate cat este el de bun shi ce fapte minunate shtie sa faca nu se poate remotiva ca sa mai caute sa shtie de la omul hotz lucruri de om prost care a furat mereu, ca omul are in el fericirea furtului ca sa se laude cu ce n-a muncit ca shi cand ar fi muncit pentru ele, la fel e shi cu stiutul, vrea sa shtie dar degeaba ca nu se asheaza Duhul Sfant pe shtiintza ci pe manutzele curate ale omului shi de acolo lucreaza, asha ca in zadar tot se cazneshte el sa shtie ca sa dea indicatzii, ca ar fi trebuit sa shtie el altceva, sa shtie cum sa ascunda binele pe care l-a facut de ceilaltzi shi in loc de trufie shi irodiad sa puna multa plecare de cap, de piept de trunchi, des foarte des, in taina, shi plecandu-se mult pana il doare spatele shi ceafa aia groasa, sa shtie sa taca, shi sa il shtie pe Dumnezeu ca atat trebuia sa shtie pe Dumnezeu ca Dumnezeu este shtiintza iar el trebuia sa aiba in el nu shtiintza lui de om ci fericirea lui Dumnezeu pentru el care este dragostea curata....

CLD-MGg:
"Omul stia la început numai pe Dumnezeu, si aceea era dragostea, dar omul nu stia. Ce bine-i era lui cand nu stia! Stiinta l-a scos din fericirea cea vesnica. Numai Dumnezeu trebuia sa stie. Omul numai binele trebuia sa-l aiba, nu stiinta`. Daca Dumnezeu îti spune neîncetat sa nu iei de la om stiinta omului, iata de ce-ti spune. Si daca tu nu vei lepada stiinta, nu vei scapa de rau, nu vei scapa, Israele. A venit Domnul sa te scape, sa te ia întru Sine. De ce nu esti destept, fiule? O, mare este marirea Domnului, mare este cuvantul Domnului! Nu poti sa fii mare si sa mai si fii. Cel ce este mare, nu este. Cel ce este, nu este mare, caci Hristos, Domnul nostru, S-a supus omului ca sa fie rastignit. Domnul S-a lasat smerit. Cel ce este S-a smerit, mai Israele mai.
Am venit la tine, fiule, si ti-am spus ca lenea este pacat de moarte. Lenea de cele ceresti te face împotrivitor lui Dumnezeu. Acest pacat de moarte este ultimul din pacatele care aduc moartea în om. Primul pacat de moarte pe care omul l-a facut a fost trufia, fiule. Ea a facut moarte în om, a facut necredinta în cuvantul lui Dumnezeu, si neascultare. Necredinta si neascultarea este moartea lui Dumnezeu în om. Sa nu te joci de-a viata si de-a moartea, poporul meu. Nu te mai juca de-a viata si de-a moartea, poporul meu! Nu te mai juca, nu te mai trufi, nu mai fa asa ceva, ca trufia are fii si fiice care se nasc din tine cand ea prinde samanta în tine. Ea naste alte pacate de moarte, pana ce ajungi la ultimul pacat al ei, al mortii, fiule. Ea naste iubirea de aur si de argint, naste desfranarea, naste mania, lacomia, zavistia. Naste trufia fii si fiice si te face lenes de viata vesnica, te face nepasator de viata. Eu asa v-am învatat: cine sta în duhul lui este om trufas. Am spus ca cine vrea sa stea, cine vrea sa vina în aceasta lucrare dumnezeiasca, sa se lepede de sine, caci lucrarea aceasta înseamnă Dumnezeu, si cine vrea sa urmeze pe Dumnezeu, sa nu se ascunda în sine, ci sa se lepede de sine. ..."

deci iata ca jocul shi HAZnalumii este o gluma ca o impietrire ce are tupeul sa-shi mai zica dragoste.... e batjocura shi e trufia cea cu zambet barosan fals smerit shi cu privire complet naiva....???:(:(

vsovi: n-am facut nimic daca doar le shtim

Intr-adevar, la ce bun le stim, daca nu folosim cele stiute pentru a ne curata de pacate si patimi?!?
Sf. Ioan Scararul spune ca "pacatul sau patima nu se afla in fire in chip natural!"
Cauzele patimilor suntem noi!
Cauza sa generala nu este ispita diavolului; nici slabiciunea trupului, desi acestea il inlesnesc, ci "afectiunea nerationala a sufletului fata de placerea simturilor" (Sf. Maxim Marturisitorul "Raspuns la Talasie")
Oricat de puternica ar fi ispita, consimtirea cu ea si apoi lucrarea pacatului ne apartine in exclusivitate. ( Sf. Marcu Ascetul)
Deci, stiindu-ne cu pacate, sa ni le asumam si sa luptam cu ele, pana cand scapam de ele si ajungem chiar sa le uram. Atunci stim ca Dumnezeu ne-a iertat.
(din "Teologia necazurilor sau a incercarlor" de Pr. Ioan C. Tesu)

Eu inteleg ca aceasta este impartirea, cu toate ca ea nu este in spiritul cugetarii Sfintilor Parinti, dar si pacatele marunte trebuie sa le bagam in seama. Spunea Parintele Arsenie Papacioc: Daca te musca un serpisor, iar muscatura lui este mortala (adica te robeste un pacat mic), pai dupa aceea degeaba te inghite crocodilul(se referea la un pacat mare)

:dontgetit:CAnd m-am uitat la pacatele de capetenie, mi-a venit sa-mi pun mainile in cap. IN fiecare secunda ma mandresc, ma mai manii (destul de rar) si ma mai si lenevesc la rugaciune(nu fac cata trebuie). Pt asta ar trebui sa fiu oprita de la impartasanie. Dar cati oare dintre noi nu fac pacatele astea? Daca Sf Parinti se luptau pana la sange cu mandria, noi cei ce traim in nepasare, ce facem?
Doamne ajuta! ASta ar insemna ca nu ne-am mai impartasi niciodata. Ca de orice forma de mandrie greu, f greu scapam.

georgeval, eu am copiat lista pacatelor din cartea mea de rugaciune. Evident sunt trecute numai cele mai importante, iar lista poate fi oricand intregita. Chiar ar fi bine sa evidentiem din pacatele mai mici, pe care in mod normal le trecem cu vederea. Un pacat mic, repetat la infinit si nespovedit, poate depasi un pacat mare pe care l-am constientizat, l-am spovedit si indreptat. Odata indreptat pacatul cel mare, noi ne simtim curati si lipsiti de pacate, in vreme ce colcaie pacatele cele mici, pe care le luam drept obiceiuri pe care ni le-am insusit.
Incep eu cu un exemplu: a nu multumi cuiva pentru un cadou sau un bine facut. Aici este vorba de o boala a sufletului, care ne poate vatama, daca nu-i venim de hac.

De un mare ajutor ne sunt indreptarele de spovedanie. Exista si indreptar de spovedanie pentru monahi in care se evidentiaza si acele pacate care sunt mai greu de observat.Chiar si pacatele mici ca bobul de nisip pot innegri sufletul.

Imi vine in minte o pilda citita despre o calugarita care-i spunea mereu nepoatei ca e virtuoasa si ca e sigura ca va ajunge in Rai. Nepoata moare si calugarita se roaga sa i se arate in ce stare se afla sufletul acesteia. Rugaciunea ii este ascultata si asa isi da seama de greseala facuta , caci, isi azvarlise nepoata in prapastia mandriei si din aceasta cauza se chinuia in iad.

Un mare duhovnic spunea: ,,Spovedim atatea pacate dupa cat vrem sa fim de curati." Deci, e bine sa dam atentie si pacatelor mai mici si chiar gandurilor.

antoniap, cat timp pacatuim cu gandul, cu vorba si cu fapta , pe toate trebuie sa le spovedim. Dar asta presupune o legatura foarte stransa cu duhovnicul.

No fratilor,pai asa,dupa toate aceste criterii,eu zic sa nu mai iesiti din Biserica,ci sa stati tot timpul sub epitrahil.Da sa vedeti,ca si acolo poate veni ispita:D,te pomenesti ca ti se face foame,sau sete,sau Doamne pazeste celalalt instinc de capetenie:D,va dati seama ce tragedie.Te doare capul de atata ciudatenie.

frate, pe tine vad ca de la atitea ispite, rizi fara de minte?
mnoh, alta tragedie.

:D :D Ai dreptate! :D

Salut,

Am nevoie ne niste lamuriri cu legatura la problema pacatului si la pocainta (indreptare).

Mai intai stiu ca nu este posibil sa fie om fara pacat: Daca zicem ca n-am pacatuit, Il facem mincinos si cuvantul Lui nu este intru noi. Si, de la Sfintii Parinti sau din Psalmi, nu retin exact, ca nu poate trece o zi fara sa pacatuim, macar si cu gandul.

Dar tot in Noul Testament am gasit:

Stim ca [color=red]oricine e nascut din Dumnezeu nu pacatuieste[/color]; ci cel ce s-a nascut din Dumnezeu se pazeste pe sine, si cel rau nu se atinge de el.

Oricine ramane intru El nu pacatuieste; oricine pacatuieste nu L-a vazut nici nu L-a cunoscut. Cine savarseste pacatul este de la diavolul, pentru ca de la inceput diavolul pacatuieste. Pentru aceasta S-a aratat Fiul lui Dumnezeu, ca sa strice lucrurile diavolului. [color=red]Oricine este nascut din Dumnezeu nu savarseste pacat, pentru ca samanta lui Dumnezeu ramane in acesta; si nu poate sa pacatuiasca, fiindca este nascut din Dumnezeu.[/color]

Deci, sa inteleg ca dupa nasterea din nou, nasterea de sus a omului, acesta nu mai pacatuieste? Daca eu m-am marturisit si am pus inceput pocaintei mele, inglodat fiind inca in mlastina patimilor de care Dumnezeu ma va ajuta sa scap, nasterea omului nou se va petrece atunci cand Hristos isi va recunoaste din nou chipul Sau in mine? Atunci se va declansa acea metanoia sau la luarea deciziei de indreptare?

Stiu ca de nu va veti intoarce si nu veti fi precum pruncii, nu veti intra in imparatia cerurilor si ca dreptul abia se mantuieste, [color=red]dar indrazniti. Eu am biruit lumea[/color]

Nu credeam ca va spun o noutate, caci nu este, stiut fiind ca omul pacatuieste cu gandul, vorba si cu fapta.
Dar cum de te miri, Jane, tu care ai studiat teologia!?!
Si cum e la voi, Noesis, acolo nu se pacatuieste cu gandul, cu vorba si cu fapta sau doar nu va dati seama de acest lucru?!?
Va indemn sa luati un indrepta de spovedanie ca sa va informati cum trebuie asupra pacatelor.
Dar pentru o improspatare a ceea ce numim pacate, iata un scurt pasaj din Rugaciunea a treia, catre Sfantul Duh:
Pacatele mele cele de voie si cele fara de voie, cele stiute si cele nestiute, care sunt din tinerete si din obiceiul cel rau si care sunt din voia cea sloboda si din lene : ori de m-am jurat cu numele Tau, ori de L-am hulit in gandul meu, sau pe cineva am ocarat, sau am clevetit pe cineva in mania mea, sau am scarbit, sau de ceva m-am maniat, sau am mintit, sau fara de vreme am dormit, sau vreun sarac a venit la mine si nu l-am socotit, sau pe fratele meu l-am scarbit, sau m-am sfadit, sau pe cineva am osandit, sau m-am marit, sau m-am trufit, sau stand la rugaciune mintea mea s-a ingrijit de vicleniile acestei lumi, sau razvratire am cugetat, sau prea m-am saturat, sau m-am imbatat, sau nebuneste am ras, sau ceva rau am cugetat, sau frumusete straina am vazut si cu dansa mi-am ranit inima, sau ce nu se cade am grait, sau de pacatul fratelui meu am ras, iar pacatele mele sunt nenumarate, sau de rugaciune n-am ingrijit, sau altceva rau am facut si nu-mi aduc aminte; ca acestea toate si mai mari decat acestea am facut
Cine spune rugaciunile de seara, stie , iar cine nu, afla acum.

Din experienta Sfantului Siluan Athonitul am dedus ca nu e atat de important cat timp stai in biserica si nici cat de stransa este legatura cu duhonvnicul. Cred ca e importanta calitatea acelui examen al constiintei pe care ni-l facem cu prilejul Spovedaniei, in viata de zi cu zi si mai ales atunci cand ne rugam.

Sfantul Siluan Athonitul schimba des duhovnicii dupa ce unul neexperimentat l-a aruncat in mandrie. Dar avea grija sa se spovedeasca des si amanuntit.

Din experienta mea spun ca e minunat sa ai un duhovnic care doreste cu adevarat sa te mantuiesti si te ajuta sa-ti marturisesti toate pacatele! Si apoi te ajuta sa lupti cu tine insuti si cu pacatele! Da, atunci te simti cu adevarat fiu al acelui parinte, fiindca simti ca iti arata CALEA, ADEVARUL SI VIATA. Simti ca iti deschide portile spre viata vesnica, ca te naste pe plan duhovnicesc. Numai ca despre un astfel de duhovnic sunt nevoita sa vorbesc la trecut.

Sufletul nostru merita ce e mai bun. Merita sa fie curatat si de pacatele mari si de cele mici.

Jane, Jane, viata duhovniceasca are luptele si ispitele ei. Un duhovnic bun uraste pacatul si il compatimeste cu sinceritate pe pacatos. Dumnezeu sa-ti ajute sa cunosti si tu un astfel de duhovnic! Eu nu am facut decat sa transmit mai departe cele auzite. Nimic din ce-am scris mai inainte nu e chiar din capul meu.

Florin-Ionut, din ce am citit se pare ca dupa ce scapam de pacatele mari, trebuie sa fim atenti la cele mici si la patimile subtiri, cum ar fi mandria. Se pare ca nu e deloc simplu sa luptam cu noi insine pentru a ne despatimi. Cand le venim de hac unor pacate, pot navali ispite care ne pun la incercare rabdarea, smerenia, credinta, nadejdea, dragostea etc. Vezi ispitele lui Iov. Despatimirea sau nasterea din nou este un mare dar care se poate pierde in orice clipa. Iate de ce sfintii au grija sa si-l protejeze prin multa smerenie. Un sfant care in ceasul mortii este ispitit de diavolul mandriei ii raspunde acestuia : Inca n-am pus inceput bun pocaintei mele.

In primul rand noi trebuie sa intelegem pacatul ca un alt mod de a fi. Ca in pilda fiului risipitor. Pacatul este ruperea comuniunii cu Dumnezeu, in aceasta stare incolteste mandria in om. Cand Dumnezeu ne este un strain sau necunoscut, atunci este o dovada a orbirii noastre sufletesti.

nu credeti ca impartirea pacatelor pe categorii nu este ceva ce trebuie evitat?

"cel mai mare pacat este cel de care esti cuprins" - gandirea sfintilor parinti

si ma gandesc, ce pacat poate fi considerat "mic", daca orice pacat este o piedica pe calea cea stramta a Imparatiei.. niciodata un pacat nu cuprinde sufletul de unul singur, ci impreuna cu altele.. iar daca unul pare mic, cu siguranta are altele mai mari ascunse langa el..

nu exista pacat "mic".. cum nu exista nici virtute "mica"..
toate sunt mari.. si pacatele si virtutile.. experienta fiecaruia o poate certifica..

CLEVETIREA este sinonim cu "DRACI PE LIMBA"???

O predica foarte captivanta despre acest MARE PACAT, se gaseste chiar pe acest binecuvantat Portal Crestin Ortodox;

-AUDIO---PREDICI---PARINTELE GHEORGHE---PACATUL CLEVETIRII

Dealtfel puteti asculta toate predicile acestui Parinte! Toate sunt impresionante!

Tot Parintele Gheorghe, amintit mai sus, spunea in alta predica:
< Sunt unii care trec pe la biserica si aprind cate-o lumanare, dupa care pleaca! Ramane cumva lumanarea sa se roage in locul lor??? >

din PREDICA -Invierea fiicei lui Iair.

"Arsenie, nu te mai ruga pt pacea lumii, roagate de oameni sa se lase de pacate!"

Tot Parintele Gheorghe despe -Pacatul DESFRANARII in amanuntit...

-vezi pe:
AUDIO - PREDICI - Parintele Gheorghe - Predica la Duminica Sfintei Maria Egipteanca