Ati incercat vreodata sa binecuvantati pe cei ce va fac rau? Sa spuneti: Doamne, miluieste si binecuvinteaza pe robul tau ......!?

Ce sentimente ati trait si cum ati reusit? Cum v.a schimbat binecuvantarea vrajmasilor viata?

Nu poti ajunge sa-ti iubesti vrasmasii daca nu traiesti iubirea lui Dumnezeu. Sfantul Ioan Scararul spune ca fata celui iubit ne preface in intregime dupa chipul ei si ne umple fata noastra de bucurie si de farmec. Iar Sfantul Sfantul Maxim Marturisitorul zice: "Prin iubire fiecare atrage pe semenul sau atat de mult la sine in intentiile sale si-l prefera siesi, pe cat il respingea inainte si se prefera pe sine". Iubirea dumnezeiasca te face sa nu mai traiesti doar pentru tine sau pentru unii, ci pentru toti. A pleca de langa vrajmas cu ura, inseamna a vietui spre moarte si nu spre biruirea ei. Trebuie sa fim realisti si sa spunem ca e greu este sa te apropii de cel care iti vrea raul cu dorinta arzatoare de a-l imbratisa. Si asta pentru ca prin faptele noastre facem ca Dumnezeu sa ramana departe de noi.

:dozingoff:

Aici va rog doar experiente! Nu ce credem! Nu ce as face! Ci, concret daca am trait asta!

Nu iti schimba viata. Iar de sentimentele pe care le ai in momentele acelea, care de fapt sunt emotii, nu sentimente, e bine sa nu te poticnesti. Poti sa te ridici pe tine insuti in cugetul tau crezand ca ai facut o fapta buna si ca te-ai inaltat...

Pot fi emotii, o anumita multumire de sine, care nu sunt bune.
Eu incerc sa imi amintesc ca pot fi eu in locul lui gresind altuia, astfel iertand lui ma rog sa mi se ierte si mie, in loc de gresala lui punand inaintea mea gresala mea.

A binecuvanta in fata ar produce prilej de sminteala ,doar in gand sa ii binecuvantam.
Vezi tu ,si raul este de mai multe feluri ,unul poate sa iti zica o porcarie si sa te amuzi in gand sau sa nu iti pese,de altul la fel te poate jigni si atunci iti pare rau pentru el.
De cand traiesc mai duhovniceste mi s-a intamplat mai degraba sa imi para rau pentru acela care mi-a facut rau caci mi-am dat seama ca isi face rau lui insusui ,de binecuvantat nu m-am gandit sa spun dar e o idee buna ,cred ca te schimba in interior.
Mai spuneam un "Doamne Isuse Hristoase ,miluieste pe robul tau.." ca vrajmasul sa nu imi trimita mai stiu eu ce ganduri pacatoase ,si mai veneau ,de ce sa neg.
Dumnezeu ne incearca...

Iosif, tu ne ceri experiente si noi suntem mai departe ca niciodata de iubirea dumnezeiasca. Nu marturiile despre experiente ne vor face pe noi sa ne schimbam, ci iubirea dumnezeiasca. Pe de alta parte cine este cel vrednic de a trage o linie de demarcatie intre experienta adevarata si cea falsa? Eu zic sa petrecem in acesta iubire dumnezeiasca si vom ajunge sa ne rugam si pentru cei ce ne prigonesc si ne fac rau.

Dupa cum trecem aceste incercari ne putem da seama daca ne iubim cu adevarat aproapele.

Atunci cand cineva te injura si tu il binecuvantai este o astfel de experienta! Aceasta este o traire a lui Dumnezeu! Il intalnim pe Dumnezeu acolo in binecuvantarea aceea!
Il sitim pe Dumnezeu atunci cand ne binecuvantam dusmanii....

Eu intreb daca ati simtit asta vreodata? Nu teorie, nu pareri...nu idealisme! Vreau sa cunosc marturiilor unor oameni care au trait asta!

Adesea se intampla sa ma supar si sa ripostez nu tocmai crestineste sau pur si simplu sa tac, dar nu ca nu as avea ceva de spus -pacatoasa de mine fiind iute la manie-.De o vreme , de cand multe necazuri m-au incercat , s-a produs si in sufletul meu o schimbare in bine si nu ma mai supar si -in gand- spun:Nu-i socoti, Doamne,pacatul, miluieste-l si pentru rugaciunile lui miluieste-ma si pe mine pacatoasa.Astfel, trec peste orice ispita si ma simt bine.

Cu noi este Dumnezeu !

Amin! E atata putere care vine atunci cand binecuvinteze pe cel care iti face rau sau te vorbeste de rau! Sa spui: Doamne, miluieste-l si binecuvinteaza! E foarte greu, insa Dumnezeu da puterea, numai sa vrei!

Binecuvantarea actioneaza ca un neutralizator al raului si din mine si din celalalt!

Spunea pr Rafai Noica, atunci cand spu chiar : Doamne, ce ma enerveaza acesta! Deja esti in rugaciune! Si apoi sa spui...Doamne, miluieste-l si binecuvinteaza-l!

Dar pentru mine faptul ca cineva imi vorbeste urat nu mi se pare un motiv pentru a-l socoti un dusman.
Ganditi-va ca raul pe care il pot face oamenii poate fi mult mai mare ,cred ca de acest rau este vorba.
Are parintele Teofil Paraian pe site o conferinta "Cum sa fim buni"
El zice ca trebuie atunci cand vrem sa spunem ceva rau de acela care poate ne-a facut rau ,sa inlocuim acel rau cu calitatile lui .Deci sa vedem partea buna a aceluia care ne-a facut raul ,sau sa ii gasim o scuza ,poate a fost fortat de imprejurari,desi pentru rau nu ar trebui sa existe scuze.
Poate a facut acel rau neintentionat.

eu nu-i gindesc rau celui ce vad ca imi rea raul ,rog pe Domnul sa il lumineze si mi-e mila de acea persoana.Inrest nu simt nimic deosebit si nici nu caut sa simt

Din atatia crestini inscrisi pe forumul acesta, nu are nimeni sa ne impartaseasca experienta binecuvantarii vrajmasilor? Sa fie aceasta o realitate? Sa fie aceasta oglindirea neputintei noastre?:angry:

subscriu, sofia. :) iar binecuvantarile le las celor in masura sa le dea.

ma indoiesc ca o sa-ti dea cineva astfel de marturii. stii de ce? din smerenie.

Marturia aceasta nu este spre mandrie...ci spre marturisirea tuturor a binecuvantarii! Ca binecuvantam nu cu puterea noastra, ci cu puterea lui Dumnezeu!

Stiu eu de una dar, din pacate, nu vine din partea ortodocsilor ci a amish-ilor din America. Scoala din satul lor a fost atacata de un psihopat care le-a omorit vre-o 10 fete dupa care s-a sinucis si ei drept raspuns la aceasta fapta oribila s-au strins in jurul mormintului lui si s-au rugat cu mic cu mare pentru el.

http://search.yahoo.com/search?ei=utf-8&fr=slv8-msgr&p=amish%20pray%20for%20killer

binecuvintarea parintilor asupra copiilor ,da ,iar in rest binecuvintarea este in puterea preotilor si ierarhilor,nu a noastra a pacatosilor.In rest dc putem a nu gindi rau si a gindi bine in leg cu aproapele nostru e f. bine ,numai sa putem si atita.

Cand te rogi si spui: Doamne, binecuvinteza-l pe robul tau....si miluieste-l si pe el si pe mine, pacatoasa.....sa stii ca vei implini voia Domnului care a spus: "Binecuvantati ep cei ce va bleastama, pe cei ce va urasc....! Acest indemn nu este valabil doar pentru preoti, ci petrnu toti crestinii!

Mama ne-a invatat sa ne rugam pentru dusmani. Dusmanului sa-i dai paine si sare. Cand te rogi pentru cei ce te dusmanesc, esti mult mai aproape de Dumnezeu. Dusmanului nu trebuie sa-i vrei raul, sa te rogi pentru el, sa te rogi pentru binele lui. Si il imblanzesti. Cand am putut sa faca asta, am simtit usurare, am putut sa merg inainte, m-am simtit mai buna. Si am si uitat raul. Cand spui: am iertat, dar n-am uitat. Inseamna ca n-ai iertat. Si e pacat. Nu totdeauna am facut-o, de multe ori EUL din mine s-a simtit tare jignit, nedreptatit, asuprit. N-am urat, dar nici n-am iubit. Doar am iertat. Atunci cand m-am rugat pentru dusmani, mi-a fost tare bine, si am vazut cu alti ochi raul care mi-a fost facut. Nenorocirea nu mi s-a mai parut asa de mare. Dar nu poti asta totdeauna. Cateodata te iutesti in rau. Cand ti se face rau, daca poti si ai timp, sa te gandesti ca Dumnezeu a avut un singur Fiu, care in Duminica Floriilor a fost iubit, slavit, adorat, onorat; la cateva zile a fost batut, scuipat, umilit, batjocorit si rastignit intre talhari. (la vremea respectiva, rastignirea era pentru cei mai de jos oameni). Daca Fiul lui Dumnezeu a patimit atatea de la oameni- nevinovat fiind- atunci eu, un simplu om, plin de pacate, de ce as astepta mai mult de la oameni? De la oameni nu trebuie sa astepti nimic.
Cand aveti vreme, cititi si rugaciunea pe care v-o scriu, e din Cartea de rugaciuni, categoria Rugaciuni pentru diverse trebuinte:
Rugaciune pentru impacarea si imblanzirea vrajmasilor:
<Doamne miluieste pe cei ce ma urasc, ma zavistuiesc si ma ocarasc; asisderea si pe cei ce ma graiesc de rau. Ca nu cumva vreunul din ei sa patimesca ceva rau pentru mine pacatosul, nici in veacul de acum, nici in cel ce va sa fie. Ci-i sfinteste pe dansii cu mila Ta, si-i acopera de bunatatea Ta, Preabunule Stapane. Amin. >

Multumim, Volga pentru marturia aceasta atat de pretioasa!

Crestinii nostri de pe forum nu prea se inghesuie la acest subiect! Cele despre barfa si senzational sunt mai dorite si mai cautate!


Sau poate ca vorbe in vant....adevaratele invataturi ale lui Hristos nu conteaza nici chiar pentru noi, crestinii ortodocsi...sau cel putin pentru multi dintre noi!

stii de ce nu se inghesuie? pentru ca dai o acceptiune neobisnuita, ca sa nu zic gresita, verbului a binecuvanta.

Nu te supara Iosife, poate ca cei care au reusit sa faca aceasta tac nu din smerenie falsa ci pentru ca simt nevoia sa taca.. Sunt lucruri in viata pe care trebuie sa le pastrezi in inima ca pe niste daruri de pret. Si nu e fatarnicie ci doar ca, altul niciodata nu va putea intelege pe deplin inima ta..
De aceea Nu te supara..uneori tacerea e de AUR.

Ai amabilitatea de a ne spune si cum e corect? Poate in felul acesta se pune in miscare dialogul pe aceasta tema.

Chiar asa: ce inseamna a binecuvanta???

Jenica...eu nu ma supar! Insa aici nu te descopera nimeni....spui si atat! E o marturie a unui om care nu se pierde, ci ii poate intari pe multi! Nu e vorba de revelatii si aratari...ci despre ceea ce simtim! E o comuniune de credinta...aceasta marturisire!

a blagoslovi... in fine, nu ai gresit nici tu, dar nu e uzual :)

Eu am trait aceasta schimbare, de la ura la binecuvântare. Eram plin de revolta fata de anumite persoane si am avut o discutie întâmplatoare cu un preot si apoi a început sa-mi rasune în minte versetul "...binecuvantati, caci spre aceasta ati fost chemati, ca sa mosteniti binecuvantarea" (I Petru 3, 9) si am simtit o eliberare definitiva de chingile urii, eliberare care îmi da o stare de confort.

Marturia aceasta e una vie si merita sa fie "auzita" de noi toti nevrednicii!

Nu sunt cea mai in masura sa povestesc, pt ca de multe ori mi se intuneca privirea si ma aprind prea repede cand mi se pare ca mi se face o nedreptate si nu stiu cat de mult conteaza ,daca, dupa jumatate de ceas recunosc ca am fost rea si imi pare sincer rau...
Dar am trait in ultimii 2 ani o experienta extraordinara.
Un om fata de care am gresit, nu putea sa ma ierte,nu putea pur si simplu.De fiecare data cand vorbeam cu el la telefon,era foarte aspru si rece, ba chiar jignitor si in cautare de cearta mai mereu.Si l-am privit cu toata linistea pe care mi-a dat-o Domnul si pt care m-am rugat. Si mi-am pus toata rabdarea si increderea ca aceasta relatie se va schimba , candva prin gratia Domnului. I -am dorit binele in fiece clipa si l-am iertat la randul meu ,dandu-mi seama ca oamenii nu reactioneaza degeaba, ci poate multi sunt raniti si in durere si nu mai stiu cum sa se comporte....Cati nu am fost asa ?...Cati nu suntem?
Bucuria cea marea a mea a fost ziua in care , dupa mai mult de un an si jumatate de incercari ,ura s-a stins, cand am simtit ca sufletul s-a deschis spre Domnul si ca a primit iertarea si ca a lasat lumina sa intre acolo unde mai inainte fusese intuneric si disperare.
Iar acum vorbim in fiecare saptamana, suntem prieteni , ne sfatuim si cand vreodata se mai apropie de noi umbra celor vremuri cand amandoi am gresit, gasim intelepciunea sa trecem glumind ,doar ca sa nu ne mai facem rau...
Iar pt asta ii multumesc Domnului in fiecare zi, chiar daca de multe ori gadesc spre altii asa cum gandea prietenul meu catre mine. Am insa credinta ca se va gasi un suflet bland care sa trimita o binecuvantare catre mine,intr-o buna zi....

Ma iertati ca indraznesc...
mi s-a intamplat de foarte multe ori sa gandesc rau despre cineva care ori mi-a adresat vreun cuvant urat, m-a jignit in vreun fel, mi-a facut vreun rau de orice natura...mi s-a intamplat sa-l ocarasc in gandul meu (sunt prea timida sa o fac si cu glas tare, multumesc lui Dumnezeu), sa-mi fac o parere proasta despre el, sa-l consider un om..nu chiar bun. Si la scurt timp dupa aceea mi-a fost dat sa aflu ce necazuri se petreceau si in viata acelui om, ce-i macina sufletul...sau sa-l vad facand vreun lucru demn de toata admiratia. Si am invatat ca nimeni nu poate sti ce e in sufletul altuia, si deci nu am de ce sa ma supar sau sa urasc, pentru ca nu pot cunoaste omul. Oricine e in stare de o fapta buna, trebuie doar sa i se ofere prilejul.
Mi s-a demonstrat de multe ori ca daca ofer iubire, mi se intoarce un zambet. Si chiar daca nu primesc nimic inapoi, macar nu am povara urii pe suflet.

E asa de fumos sa ierti, sa iubesti! Si chiar daca esti ranit, cel mai bun balsam tot iubirea este! Gandul ca neraspunzand la rau cu rau este bine placut in ochii lui Dumnezeu, si ca inima ti-i plina de iubirea Lui... cum poate cineva sa dea asa o comoara pe un suflet intunecat de ura?!

De binecuvantat pe cineva ce mi-a facut rau sau mi-a adresat injurii , nu am facut-o, dar de curand , am reusit a nu ma revolta, a nu gandi de rau impotriva cuiva ce mi-a adresat injurii si cuvinte greu de reprodus.

cand cineva ma cleveteste sau mi este facut rau , in mine zic: Doamne iarta`l ca nu stie ce face!:)

In urma cu cativa ani, am gasit scrise intr-o carte alcatuita de un medic cateva cuvinte referitoare la importanta iertarii greselilor aproapelui pentru mentinerea sanatatii. Trecusem prin cateva situatii neplacute si aveam o lista intreaga (imaginara, fireste) cu pacatele altora, iar eu ma spovedeam in mare graba si ma bucuram daca preotul nu ma intreba prea multe. Dar atunci ma confruntam cu o boala grava si eram obligata sa incerc totul pentru a ma insanatosi. Asa ca, fortata de duhovnic, mi-am cerut chiar iertare de la unii dintre cei care mi-au gresit. Pe altii i-am ,,amnistiat" in gand. Apoi am inceput sa-i trec la Sfanta Liturghie. Dupa vreo cinci ani, una dintre persoanele respective si-a cerut iertare de la mine. A fost un exercitiu duhonvnicesc cu gust amar la inceput, ca orice doctorie, dar care mi-a adus multa bucurie dupa aceea.

Tot la cei ce ne fac rau sau ne apasa pe noi, obisnuiesc a murmura sa a spune in gand"lumineaza-l DOAMNE!". Trebuie totusi sa fim foarte atenti si corecti in a cataloga vrajmasia, dusmania, de a nu raporta proprile interese ,fata de o anumita situatie, neacceptand interesele, nevoile comunitatii, pentru ca atunci trebuie a ne bine cuvanta pe noi insine. Pare stupid, dar in multe cazuri catalogam mult prea repede si fara temei, pe cineva ce pare a ne fi ostil noua, ca dusman, etc.

iarta-ma iosif,dar ii dau dreptate jenicai,de multe ori se intampla ca ,chiar daca nu ne spunem identitatea sa stricam cu gura ceea ce facem duhovnicesc si asta o zic din experienta,de multe ori voind sa ajut pe altii am impartasit din experienta doar pt a ajuta si pe altii nu din mandrie si am pierdut acel lucru bun pe care Domnul mi-l daruise.

insa am sa pot spune ca sotul meu a trait acest sentiment de a binecuvanta pe cei care ii are de vrajmasi si prin aceasta prisma vorbind cu mine a incercat sa ma faca si pe mine sa nu le port pica insa nu a reusit din partea mea decat o ameliorare nu am ajuns sa ii binecuvintez.tousi in acel moment am observat ca a capatat pace in suflet,prin neinvrajbirea dusmanilor,pe de alta parte nu are mereu aceeasi putere pt ca si starea lui duhovniceasca nu e constanta si in momentele lui de deznadejde va dati seama ca nu ii mai binecuvinteaza,insa in acel moment il intaresc eu ajutandu-ne unul pe celalalt la nevoie.

Dar ce inseamna a binecuvanta?
Conform DEX, binecuvantarea inseamna:

BINECUVÂNTÁ, (Despre Dumnezeu) A revărsa graţia divină; a blagoslovi. ♦ (Despre preoţi) A revărsa harul divinităţii asupra unui lucru sau asupra oamenilor; a blagoslovi. ♦ P.anal. A dori prosperitate şi fericire cuiva (invocând adesea numele lui Dumnezeu). 2. A lăuda, a slăvi pe Dumnezeu. ♦ A lăuda, a preamări pe cineva în semn de recunoştinţă.

BINECUVÂNT//Á 1) A face să se bucure de fericire, revărsând harul divin; a blagoslovi. 2) (despre preoţi) A ajuta să beneficieze de harul divinităţii prin invocare; a blagoslovi. 3) fig. A susţine, exprimându-şi acordul; a aproba; a încuviinţa; a consimţi. /bine + a cuvânta

Deci, a binecuvanta nu are numai sensul de a revarsa harul divin, ceea ce noua ca mireni nu ne este cu putinta; dar noi putem in schimb sa ne folosim de al doilea sens, si anume de a sustine pe cineva, in loc de a i te opune, intr-o discutie contradictorie de exemplu, punand astfel capat divergentei. Acest lucru il recomanda Sf. Vasile cel Mare. In orice caz a binecuvanta nu are niciodata sens negativ.

Prin urmare, am apelat la acest mijloc de a pune capat unor discutii interminabile chiar aici pe forum. In loc de efectul scontat, cei binecuvantati au scris ca nu vor sa fie binecuvantati de mine, intelegand total gresit sensul cuvintelor; unii chiar crezand ca a binecuvanta poate fi chiar ceva negativ. Sper ca acum sa se dumireasca asupra sensului acestui cuvant prin excelenta pozitiv.
Am invatat de mai multa vreme sa binecuvante in gand in special copiii, pe care ii intalnesc plangand. Este o mare bucurie sa constat, ca dupa binecuvantare in numele Domnului nostru Iisus Hristos, inceteaza sa mai planga.
Binecuvantand pe altii am capatat in primul rand eu liniste in suflet si detasare de o discutie fara finalitate si fara iesire, in care aveam sentimentul ca ma aflu intr-un labirint.
Binecuvantati si veti vedea, cum sufletul dintr-odata se usureaza de tot balastul si se detaseaza de ceeea ce este neesential.
Bun sfat ne-a dat Sf. Vasile cel Mare! Sa il urmam!

Marturiile acestea nu ne pierd pe noi decat daca le facem cu mandrie! Aici marturia are alte valente si nu cred ca pune in pericol starea noastra duhovniceasca, daca, asa cum am spus, marturisim cu smerenie.

Ma bucura mult si multumesc celor care si-au marturisit experienta binecuvantarii. Pnetru mine este o incurajare puternica si sper ca si pentru multi altii care doresc sa traisca TAINA BINECUVANTARII, MISTERUL IERTARII!

Va imbratisez pe toti si Il rog pe bunul Dumnezeu sa ne daruiasca inmultita aceasta putere a binecuvantarii si a iertarii!

smerenia fatarnica razbate din spatele unor asa-zise binecuvantari. la ce bun forma fara fond? ca sa citez pe un cunoscut parinte : "tipic, tipic, dar la inima, nimic!"