cum traiesc altii impreuna daca ei deja au divortat?

:rolleyes:

adica te referi la 2 persoane care au divortat si stau in preuna dupa o perioada de timp sau la o persoana care a divortat si sta cu altcineva?

Poate ca nu au unde sa stea ceea ce este bine ca de multe ori ajung de se impaca, mai ales daca sunt copii la mijloc:(. Cu cit este casa/apartamentul mai mic cu atit sansele sa se imace sunt mai mari:p

Pai nu e bine ca au divortat, insa trebuie sa ne gandim la faptul ca in fata lui Dumnezeu ei sunt casatoriti nu divortati, divortul este al oamenilor si la el impinge vrajmasul nu Dumnezeu. Biserica nu dezleaga la divort, insa daca omul alege sa divorteze se ingaduie mai degraba recasatorirea decat preacurvia.
Daca cei despartiti cu sau fara divort ajung sa se impace, este foarte bine, mai ales daca au pastrat curatia trupeasca in acest timp cat au stat despartiti si aici ma refer la a nu se fi apropiat intim cu altcineva (preacurvie). Daca unul dintre ei sau ambii s-au recasatorit, atunci nu mai este ingaduit sa se impace sau sa se apropie, indiferent ce s-a intamplat in a doua casnicie.
Eu asa stiu.

Nu cozia, cu atat sunt mai mari sansele sa se urasca si mai mult sau sa ajunga si mai rau. Tu iti dai seama ca daca cineva a mers printr-un divort pana la capat, cu tot ce un proces de divort implica, atunci erau foarte siguri ca nu se mai pot intelege unul cu altul. Si daca ii pui sa stea in aceeasi camaruta...Tie ti-ar place sa stai la un loc cu cineva care fie te-a inselat in ce credeai tu mai bine, fie ti-a facut mult rau, fie nu te place, fie este necredincios sau ateu si hulitor?

Nu, biserica dezleaga la divort. Dupa cum stiu eu, oamenii au voie sa se casatoreasca de trei ori. Si din cate stiu eu de la preoti, este mai bine sa te desparti cand inca mai este loc de bunaziua, decat sa ajungi sa il urasti pe celalt, este mai bine sa te desparti si fie sa traiesti in linistea ta, sau daca nu poti sa iti gasesti pe altcineva cu care te intelegi si poti trai bine.

NU stiu daca in fata lui Dumnezeu ei sunt casatoriti in sensul in care il intelegem noi -- daca imi aduc aminte, in fata lui Dumnezeu si la Infricosatoarea Judecata nu este nici barbat, nici femeie, nici nu apartii cuiva (cineva vroia sa il ispiteasca e Mantuitorul si l-a intrebat ca daca o femeie a fost maritata cu un barbat, si acel barbat moare, si este luata de nevasta de fratele barbatului mort, sau de alt barbat, cui apartine ea, sau a cui nevasta o sa fie ea in Imparatia Cerurilor, si raspunsul a fost ca a niciunuia...)

ce trist e....cati se casatoresc si cati divorteaza......concubinajul e la putere....si din cauza problemelor societatii...sad...so sad...:hmmm:

Pai cred ca divortul apare din lipsa intelegerii de la inceput a ceea ce inseamna casatoria,iubirea,renuntareace presupun ele...eheee...sunt o gramada de care trebui tinut cont pt ca nici nu stii cand te trezesti ca te-ai gandit numai la tine(ca sot,ca sotie)si nu ti-ai dat seama de cate ori nu ai oferit intelegere,de cate ori ai provocat tu scandal starnind mania celuilalt care,poate ,dealtfel nu s-ar fi enervat,de cate ori ne-am lasat coplesiti de probleme si am uitat sa il mai intrebam si pe celalalt tu ce mai faci?,cum iti e?,de cate ori nu l-am sustinut pe cel de langa noi si l-am lasat sa faca fata singur problemelor,de cate ori nu avem pretentia ca cel de langa noi sa ne multumeasca asteptarile de orice fel fara ca macar sa ne intrebam :dar eu fac destul pt acest om?din pacate prea tarziu ne dam seama de ce trebue facut,si prea devreme multi uitam ce trebuie sa facem de la bunul inceput...

Ai mare dreptate, eu nu ma gindeam la divortul final, ci la neitelegeri, incompatibilitati,etc, separare...inainte de divortul propriu-zis. In rest, din pacate asa este:(

:( din pacate am si eu pe cineva apropiat care trece prin asa ceva, dar nu vede o solutie in divort... si asta nu pentru ca ar fi f. credincioasa, ci cred ca mai degraba din comoditate (partaj, etc.) si teama de singuratate completa.

Inseamna a problema nu e asa de serioasa la cunostinta ta. Cand nu mai poti trai langa cineva, te desparti fara sa stai mult pe ganduri, e o problema de viata si de moarte.

buna, da nu mai poti trai cu acea persoana,clar. e cazul meu, dar bine a fost ca el e in strainatate si eu aici cu copilul. nu as putea trai in aceeasi casa cu el.ca de aceea am si divortat nu? dar ar fi vrut sa vina aici cand venea in tara,adica sa stea cu mione in casa!!!!!:dozingoff:dar eu am facut partaj si am castigat 75% din apt, i-am dat partea ce i se cuvenea,si acum e bine.bineinteles ca m-a hartuit prin tribunale niste ani,dar macar nu mai imi vine in casa...suferinta e mare ca,nimeni nu vrea sa treaca prin asa ceva.dar asta a fost.nu e usor,si intotdeauna mi-am dorit o familie adevarata, dar nu a fost sa fie.???

Cred ca la liceu ar trebui sa se includa in programa un curs despre viata, despre problemele ei si cum trebuie rezolvate. Am fost incantata sa citesc Omiliile Sf. Vasile. Desi sunt vechi de 1300 ani, el ne vorbeste pe inteles si ne explica fara dubiu cum se rezolva problemele, aratandu-ne ca vina e impartita. Atat cel care proneste o cearta, cat si cel care o continua, sunt vinovati si trebuie sa-si schimbe atitudinea. In afara de "Omilii si Cuvantari" ale Sf. Vasile, mai sunt si alti autori care au tratat aceste probleme, comune noua tuturor.
Scrierile Sfintilor, intrucat au fost scrise cu ajutorul Sfantului Duh, fiecare cuvant isi are rostul lui, nu sunt fara cuvinte de prisos, la fel ca in Scripturi, dar spuse pe intelesul fiecaruia. Iata deci un material foarte bun de studiu si spre exemplificare puteti citi Omilia despre "manie", postata la "Pocainta".
Ma intreb cam de cate neplaceri, necazuri, dezamagiri, certuri, divorturi ar fi scutiti oamenii, daca ar sti ce atitudine sa ia fata cu mania, si daca nu i-ar da curs.
Deci, celor, care se complac in a accepta mania, pentru ca nu vor sa isi vada partea lor de vina, ii sfatuiesc sa citeasca Cmilia X si sa-si ia la cercetat atitudinea. Nu de alta, dar cel care nu a invatat nimic din ce i s-a intamplat, va repeta aceeasi greseala pana va invata lectia. Vorbesc si eu ca "Stan-Patitu".

Iubirea de sine, mandria , este generatoarea multor pacate ale noastre, inclusiv mania, pe care ai zugravit-o excelent din SF.Parinti. Odata inlaturata iubirea de sine, mandria, dispar multe din patimile noastre. Toate se leaga ca intr o veriga perfecta.

Cu frica de Dumnezeu:D:D:D Cel putin asa ar trebui, zic si io!
:cool:

da, dar ce te faci daca persoanele astea nu stau pe forumuri ca noi si in general nu citesc lucrari de genul celei recomandate (si nici alta literatura), nici la biserica nu merg decat din An in Paste, cum se spune...

problema este f. serioasa, dar cand ai o varsta nu te mai desparti asa usor... poate si teama de "gura lumii"...

sa nu vorbim de dragul vorbelor

Tocmai de aceea ziceam ca ar trebui ca scoala sa pregateasca tineri pentru viata, caci nu divortezi daca nu stii chimie sau filozofie, dar nestiind cum sa faci fata maniei, de exemplu, e cam greu de trecut far urmari peste hopurile vietii.
Iar ceilalti se vor ghida dupa popria lor ratiune si dupa cum vezi...nu prea iese bine. Numarul de divorturi este in crestere.
Chiar daca nu citim, vom putea primi ajutorul lui Dumnezeu doar prin simplul fapt ca ne rugam si ne gandim la El. Caile Domnului nebanuite sunt.

depinde, poate asa s-au inteles pt o perioada...nu stiu...da-ne mai multe detalii

Am auzit si de impacari dupa perioada de separare. Voi nu? Totul e posibil.

sunt multi oameni in ziua de azi, draga anca, care nu stiu ce este rugaciunea si nici nu se gandesc la Dumnezeu prea mult, ca sa nu zic deloc.

cuplul la care ma refer eu traieste o casatorie de convenienta... cu multi ani in urma el s-a "indragostit" in mod suspect (de aceea am pus ghilimelele) de o femeie de moravuri nu prea sanatoase, al carei sot i-a tolerat dintotdeauna amantii, ba chiar primesc impreuna vizite acasa, un fel de menaj a trois. cineva zicea ca ar putea fi vorba si de vraji (?!) altfel nu se explica comportamentul de-a dreptul ridicol al acestui barbat, la cei peste 60 ani pe care ii care, si care isi ignora pur si simplu sotia si vine acasa ca la hotel.

La acest topic as dori sa amintesc cuvintele Sfantului Ioan Gura de Aur: "Impacarea trebuie facuta grabnic, fara nici o intarziere. Dusmaniile nu trebuiesc prelungite, oricare ar fi motivul care le-a dat nastere. Niciodata diavolul n-are drum mai liber ca in dusmanii. Atata vreme cat pietrele unei zidiri sunt legate si nu lasa nici un gol intre ele, nimic nu le va darama. Dar daca se face o spartura cat varful unui ac dintr-o parte in alta a zidului, sau o crapatura de marimea numai a unui fir de par, aceasta le desface si le ruineaza. Asa e si cu lucrarea diavolului. Atata timp cat suntem strans uniti si infratiti, el nu poate sa vare, absolut nimic din relele sale; de cum ne molesim insa putin, navaleste ca un puhoi, intotdeauna el nu are nevoie decat de un inceput; aceasta e greu. Dupa aceea isi face drum larg in toate partile. De aici inainte pleaca urechea la calomnii si minciunile le ia drept adevaruri. Acum e judecator dusmania, nu adevarul. Si dupa cum la vremea prieteniei chiar relele adevarate pareau inchipuiri, tot asa in dusmanie chiar minciunile se iau drept adevar. Acum e o alta logica, alta judecata, impartialitatea lasa locul partinirii. Dupa cum punand plumb intr-o tirizie a cantarului el inclina cu totul in partea aceea, tot asa se intampla si aici. De aceea, sa facem totul si sa stingem dusmaniile noastre, inainte de apusul soarelui. Caci de nu vei izbuti acest lucru in prima sau a doua zi, vei lungi-o pana la un an, raul sporind apoi de la sine, fara nevoie de ajutor din partea cuiva. Vorbele spuse intr-un fel vor fi banuite de alte intelesuri, gesturile si orice intarata si infurie, cei suparati se poarta unul cu altul mai rau ca nebunii, nici numele nevrand sa si-l rosteasca ori sa si-I auda, toate cate isi spun sunt numai jigniri. Precum dragostea "acopera multime de pacate" (I Petru IV, 8), tot asa si dusmania nascoceste greseli inexistente si pana la urma barfitorii, care se bucura de relele altora si le trambiteaza betesugurile, capata crezare."

bine zis. Atunci cand ai prea mult spatiu fiecare se duce in coltulu lui si apoi se plange ca se simte singur...Sotia e cu copiii la parter si sotul pierdut pe undeva in mansarda stand in fata iubitului PC.

Si mai e o problema, sunt multi barbati ce se simt singuri atunci cand in fam lui apar mai multi copii. Sotia nemai putand sa-i acorde aceeasi afectiune sotul uneori nu intelege asta si ramane suparat crezand ca sotia nu-l mai iubeste sau ca sotia din rautate il mai lasa si noaptea singur. Dar el nu intelege de multe ori stresul mamei care sta acasa cu 2-3 copii, si se ocupa singura de toata casa si de copii. Iar sotul vine de la serv si se plange ca nu gaseste acasa o sotie ci ca gaseste o menajera si o bucatareasa...si ca sotia se complace in asta si ca sotia s-a bagat singura in asta. Oare cate mame ce au 3 copii mai fac fata sa mai aibe si un serviciu sau sa-i acorde sotului aceeasi atentie ce i-o aorda inainte de a avea copii?
Asa ca dragi tatici/soti, intelegeti-va ffff bine sotiile cand sunt ffff obosite si alintati-le, ca ele daca stau acasa nu inseamna ca "ard" gazul. Soatia e mult mai obosita si stresata stand acasa si crescand copiii decat un barbat ce merge la serv.

Parascheva si eu voi maiavea un bebe(pricina pentru care am cam rarait-o cu forumul) asa incat ma pune pe ganduri ceea ce spui tu.dar lamine lucrurile stau cu totulaltfel:sotul este sensibil la toate smiorcaielile mele si ma ajuta cu ce poate(e drept ca nu cu prezenta cat as vrea..dar nu le putem ave pe toate,nua?)..faza asta cu lipsa de afectiune chiar o resimtiti atat de tare fiindca daca este asa exista o solutie:discutati si puneti-va de acord...dar sa nu fie alt gen de a"afectiune"dupa care tanjesc barbatii ca atunci trebuie sa fii vigilenta.Apoi trebuie tinut seama si de firea omului,nu trebuie sacait,agasat..ca se intampla sa fuga...

Diana, cel care nu a ajuns sa descopere in copil si sotia, nu va ajunge sa se descopere nicicand pe sine in sotie. Iar asta nu-i iubire.