Ma poate indruma cineva sa gasesc in biblie despre calugarie ? Am cautat cu search ca sunt multe versiuni on-line dar nu am gasit.

Nici n-ai sa gasesti. Calugaria, ca stare, a inceput prin sec. IV.

Am inteles deci nu este ceva care sa tina de scrierile biblice...

Nu. Pentru ca e o altfel de chemare pe care n-o inteleg decat cei chemati pentru asta. "Iar El le-a zis: Nu toti pricep cuvantul acesta, ci aceia carora le este dat. Ca sunt fameni care s-au nascut asa din pantecele mamei lor; sunt fameni pe care oamenii i-au facut fameni, si sunt fameni care s-au facut fameni pe ei insisi, pentru imparaţia cerurilor. Cine poate inţelege sa inţeleaga". (Mt. 19,11-12).

Eugen daca calugaria a aparut in sec IV de ce citesti din NT ? Daca are legatura de ce nu a aparut in primul sau al doilea secol...

Calugaria a existat si inainte de sec. IV, dar ca ca organizare a aparut atunci, cu voturile monahale, regulile mari si mici date de Sf. Vasile cel Mare s.c.l. Pastrarea fecioriei pentru Imparatia Cerurilor, de care spune Mantuitorul, a fost inca din V.T. Chiar Sf. Ioan Botezatorul si ucenicii lui (din care unii au devenit ucenici ai Mantuitorului), facea parte din gruparea esenienilor care erau in aceeasi stare, apoi mai erau nazireii si or mai fi fost si altii...

Ma gandesc ca aici ar fi potrivit sa raspundem si unor intrebari care nu s-au pus direct.

In primul rand e gresit sa cauti explicatii doar in Scripturi, asta e iarasi o practica luterana.
Biserca e “stalpul si temelia adevarului”. Iisus si apostolii nu au scris carti ci au invatat neamurile prin cuvint si exemplu de viata, au botezat si au facut ucenici, asta e esenta transmiterii invataturii spirituale si a harului. Aceasta o numim Sfanta Traditie, sau Traditia Apostolica, o mostenire prin care Biserica are mult mai multe cunoastinte decat sint cuprinse in Biblie.

Textele pe care azi le consideram Scripturi au fost scrise in cadrul Bisericii, au avut scopuri particulare in Biserica si au fost scrise in lumina invataturii Bisericii, nu sint relatari exterioare.
Luca 1:3 “am găsit şi eu cu cale, prea alesule Teofile, după ce am făcut cercetări cu deamăruntul asupra tuturor acestor lucruri dela obîrşia lor, să ţi le scriu în şir unele după altele”
deci aceasta a fost adresata unei anume persoane.
Nimeni nu a scris o carte sistematica, care sa ramana peste veacuri ca referinta pentru credinta, sau ca legi fixe, asa cum a fost in Vechiul Testament, pe care neobosit Sf. Pavel le numeste “blestemul legii”.

Tot Biserica a hotarit la un moment dat sa aleaga din multele texte care circulau atunci pe cele care prezinta cel mai curat invatatura Bisericii, si sa le grupeze in ceea ce azi avem ca Noul Testament.
Deci Noul Testament este incontestabil o parte, o componenta a Sfintei Traditii. (Aceata concluzie a fost recunoscuta si in urma unui congres al Bisericilor Apostolice -Catolica, Ortodoxa- si Protestante )

Calugaria e o expresie a dedicarii vietii lui Dumnezeu, care a existat dintodeauna, a fost Prorocul Ilie, Ioan Botezatorul, apoi Apostolii lui Hristos si unii din ucenici.
Pe langa citatele lui Eugen, pot aminti pe Sf.Apostol Pavel:
"Celor neinsurati si vaduvelor, le spun ca este bine pentru ei sa ramana ca mine.
Dar daca nu se pot infrana, sa se casatoreasca; pentru ca este mai bine sa se casatoreasca decat sa arda. – 1 Corinteni 8,9

Monahismul s-a conturat pe la anii 300 si a devenit organizat, insa pustnici au existat si inaintea Sf.Antonie care e considerat parintele monahismului, inca din timpuri apostolice, tocmai in baza acestor indemnuri.

Deci calugaria e o expresie libera, pentru cei ce simt chemarea de a se dedica vietii duhovnicesti, nu e o lege sau o dogma a bisericii care sa spuna ca un crestin trebuie sa fie calugar ca sa se mantuiasca. Si atunci e inutil sa cautam dovezi Biblice sau de alta natura.
Biblia nu spune sa creezi societati de binefacere, nici sa ajuti copiii sa invete carte, nici sa ajuti spitale cu aparatura sau medicamente, dar iti poti da seama ca e un mare bine daca poti face asa ceva.

Nu trebuie sa privim Biblia si nici Sfanta Traditie intr-un sens atit de ingust. Ne-am pune problema atunci daca scrie undeva ca pot exista ingineri, sau mecanici, sau electricieni sau daca e voie sa calatorim cu avionul :-)

Monahii stiu ca patimile se instaleaza in om, ca trebuie sa duca o lupta cu ele. Stiu si ca vointa omului este slabita de aceste patimi, de aceea pentru a usura lupta cu ele le ia materia din care se nasc. Toata problema pentru ei este sa persiste in acesta retragere, cai pofta lipsita vreme indelungata de materia care sa o satisfaca, se vestejeste si nu mai duce la patima. Acest lucru nu inseamna ca doar ei se mantuiesc.

Daca privezi organismul de somn, de mancare sau chiar de casatorie, uneori nu se vestejeste patima cum ai zis, ci o iei usor razna. Nu sunt de acord cu desteptarea la miezul noptii a calugarilor pentru mieznoptica. de La Iisus pana acum oamenii s-au mai indepartat de la adevar. Traditia uneori lasa de dorit.
Nu ma intelegeti gresit, dar calugaria in general mi se pare o exagerare, ca o puscarie liber consimtita. Doamne ajuta!

Draga Euftalia,

Tu poate consideri ca e o "puscarie liber consimtita". Ca sa ai o viata hristocentrica trebuie sa-ti pui putin trupul intr-un fel de puscarie. Si asta nu numai pentru monahi, ci si pentru mireni. Eu cunosc oameni in lume care se trezesc la 3 dimineata si se roaga pana la 6-7. Si sunt sanatosi, voiosi, fericiti ca traiesc in si cu Hristos. Tot acesti oameni tin si un post foarte aspru, numai cu legume fierte, cruditati, fructe sau chiar numai cu paine si apa in anumite zile. Si unul dintre ei are aproape 80 de ani, si este in plina forma. Dar ce le da forta acestor oameni este rugaciunea, este prezenta Lui. Deci privarea organismului de somn si de mancare este benefica numai daca ne alimentam bine spiritual.

Elena

Asa zic si fumatorii ca, uite, sunt unii care traioesc fumand pana la adanci batraneti. Sigur ca nu se compra, dar eu cunosc si am intalnit si in spitalul Obregia Maicute bolnave. Eu sustin totusi ca este bine sa ne smerim cunoscandu-ne necesitatile organismului. nesomnul, postul foarte aspru se aseamana cu flagelarea din Evul Mediu. Sigur ca fiecare este liber sa traiasca cum vrea, dar eu cunosc multe cazuri de oameni care au facut delir mistic, unul sunt chiar eu.
Acest delir mistic se manifesta fie printr-un bigotism exagerat, fie prin halucinatii auditive sau vizualeetc. sigur ca este vorba de cazuri patologice, dar aceste boli ies la lumina cand orgaismul este chinuit. Sunt sigura ca sora Irina de la schitul Tanacu nu ar fi avut boala asa de grava daca nu se chinuia la manastire, sa nu mai vorbim ca acolo toti erau fanatici. Eu mi-am sopus parerile in speranta ca pot ajuta oamenii sa nu exagereze cu practicile asa zis ascetice si sa nu isi piarda sanatatea. In rest sa va mai indrume si Dumnezeu!

Este un topic despre calugarie. monahism. Va rog sa ma ajutati cu niste sfaturi sau pareri, ca poate stiti mai multe decat mine.

Sunt crestin ortodoxa. Am avut rascruci in viata in care Dumnezeu a facut minuni, m-a iubit prea mult pentru cate gresisem. Ceva timp a trecut. Am citit cateva carti. (parintele Arsenie Boca, parintele Cleopa...) Cred in faptul ca tot ce spune Biserica este drept, ca asta este calea dreapta. Si viata asta e atat de scurta (Iov...) si de plina de neputinte... si viata alaturi de un partener de viatza (sotz/sotie) inseamna numai pacat... oricum din pacat ne nastem. Asa ca am inceput sa ma gandesc serios la eventuala posibilitate de a intra intr-o manastire, sa slujesc lui Dumnezeu pana cand va voi el sa se sfarseasca. Dar apropiatii mei vor altceva de la mine. Vor o viata de lume implinita, o cariera, o familie. dar eu stiu ca Dumnezeu a spus "sa nu ne adunam comori aici pe pamant unde le roade molia , le mananca rugina si furii le sapa". Nu vad nici un sens in toate planurile lor pentru mine. Desi stiu ca scrie in Biblie ca ... "parintii fratii si prietenii va vor prigoni pt numele meu". (sa ma iertati, nu-mi amintesc exact cuvintele, nu le pot reda exact). Imi este teama sa ii infrunt. Ce ma sfatuiti?

Comina,cred ca ai alunecat spre extreme in afirmatiile tale si chiar daca ai redat anumite citate ale unor parinti cunoscuti si intelepti asta nu inseamna ca trebuie sa denigrezi taina casatoriei,care este o taina in timp ce calugaria nu reprezinta o taina in canoanele bisericesti.Este o mare aberatie sa consideri casatoria "numai pacat",numai pacat poate sa fie si viata de monah daca cineva nu poate sa adopte o viata curata.Daca toata lumea ar gandi astfel despre casatorie nu s-ar mai naste oameni care sa-l slaveasca pe Dumnezeu,nu s-ar mai naste sfinti parinti care sa propovaduiasca Cuvantul lui Dumnezeu,si maretia lumii nu s-ar mai vadi prin ceea ce sadeste Dumnezeu in oameni.
Calugaria,de multe ori este prost inteleasa,nu trebuie sa fii sfant ca sa tinzi spre a te sfinti,ci trebuie sa fii pacatos,sa lupti cu instinctele sa te desavarsesti prin cunoasterea fiintei tale muritoare,sa o modelezi in asa fel incat sa te adaptezi spiritului si vietii monahale.Dar crede-ma,in manastire n-ai sa gasesti nici pe departe viata care s-a format deja in viziunea ta,din pacate nu este deloc asa.Si stii de ce?,pentru ca suntem oameni,si-acolo sunt oameni........si unde sunt oameni sunt si pacate,sunt patimi si neputinte,sunt laturi perfide ale unei tendinte care nu reuseste pe cat ar dori sa se materializeze,tendinte dincolo de structura umana,adica desavarsite.
Nici macar nu ar trebui sa ceri sfaturi pentru decizia ta,adevarul il gasesti in interiorul tau,nimeni nu-ti poate da dorinta pentru detasarea de lumea sociala,asa cum nimeni nu ti-o poate lua,doar perceptia ta despre ceea ce te-nconjoara,care poate sa oscileze dintr-un motiv sau altul.
Nu stiu cati ani ai,dar cu siguranta nu destui cat sa poti lua o hotarare atat de radicala,pentru ca dupa parerea mea,oamenii cu tendinte spre monahicism ar trebui sa mearga la manastire la o varsta destul de matura,ca o consecinta a faptului ca sunt capabili sa constientizeze cat de importanta este aceasta schimbare...majora.
Dar,inca o data,CREDE-MA!,la manastire n-ai sa gasesti sfintenia pe care crezi ca o cauti in acel loc,nu este o critica ci o realitate care trebuie digerata multilateral,fara a renega atatea trasaturi omenesti care ne-nconjoara oriunde ne-am afla.
Sincer,este un subiect mult prea complex,si pana nu-l aprofundezi fizic si mental,nu prea ai cum sa-ti faci o parere obiectiva despre el.N-ar fi rau sa te rogi permanent pentru ca Dumnezeu sa-ti limpezeasca gandurile si simtirile,sa te indrume spre calea care se poate adapta mai clar cu personalitatea ta.Dar sa nu incepi prin a detesta si defaima lucruri lumesti randuite de acelasi Dumnezeu caruia vrei tu sa te dedici,randuite cu aceiasi Intelepciune divina.

Draga Comina,

Monah e cel care se roaga pentru intreaga omenire, care isi pune intreaga viata ca jertfa pentru ceilalti. Asta se face si in lume si in manastire. Mai intai traieste un monahism interiorizat, fiind in lume. Adica roaga-te mai mult, posteste, fii lumina in jurul tau, mergi spre a-i ajuta pe toti, elibereaza-te de tot ce iti leaga inima de lumea asta, detaseaza-te de ce vor ceilalti, de imagine, de tot ce e superficial si vremelnic si traieste numai pentru vesnicie, pana la asemanarea cu El. Evident, cu binecuvantarea unui duhovnic, nu de capul tau. Iar daca Dumnezeu te va vedea pregatita sa mergi spre monahism, iti va pune asta in inima ta. Dar pentru moment eu cred ca nu esti pregatita, fiindca nu fugind de casatorie imbratisam monahismul, ci intelegand ce minunate sunt ambele cai; nu fugind de oameni intram in monahism, ci purtandu-i in rugaciunea si in inimile noastre; nu citind Biblia si alte carti ne decidem sa facem acest pas, ci ascultand ceea ce Dumnezeu pune in inima ta curatita prin spovedanie, impartasanie, asceza si multa, multa iubire.

Gresesti prin afirmatia ca "viata langa un partener de viata (sot/sotie) inseamna numai pacat". Aprofundeaza putin Taina Cununiei, citeste Sf. Ioan Gura de Aur, citeste "Patericul mirenilor". Vei intelege mai bine ca Dumnezeu, prin aceasta Taina ii uneste pe cei doi pentru a fi una si ii binecuvinteaza. Si in aceasta unitate, omul poate sa inteleaga mai bine ce inseamna jertfa, ce inseamna iubire celuilalt, ce inseamna sa-l ierti si sa fii mereu in ascultare si slujire a celuilalt. Iar impreuna cu celalalt poti sa traiesti o viata cu Hristos mai deplina, fiindca zice Mantuitorul: "unde sunt 2 sau 3 adunati in numele meu, acolo sunt si Eu cu ei".

Nu ai de ce sa ai teama ca cei din jur te influenteaza. Tu trebuie sa fii stapana pe situatie. Vrei sa fii cu Hristos? El te va ajuta sa fii. Iar daca vezi ca cei din jur au diferite pareri si incearca sa ti le inoculeze, tu lasa-i sa le spuna, explica-le punctul tau de vedere, trecut prin gandul la vesnicie si apoi urmeaza voia lui Dumnezeu, nu a oamenilor. Eu cred ca Dumnezeu nu vrea sa fim monahi sau casatoriti, El ne vrea sa fim ca El, fiindca numai astfel putem sa fim fericiti. Si cum e sa fim ca El? Simplu? Citeste in Decalog trasaturile lui Dumnezeu (nu fura, nu minte, nu ucide, etc), iar in Evanghelii caracteristicile Mantuitorului. Cu aceste exemple, cu indrumarea unui duhovnic si cu prezenta in trupul viu al Bisericii, nimic nu ne poate dobori. Domnul sa ne ajute!

Cu drag,
Elena

Fiti atenti ,fratilor, ca lesne poti sa o iei razna daca te izolezi de oameni. Cineva spunea ca singuratatea este mai rea decat moartea. Dumnezeu este impreuna cu noi iar noi traim in comuniune cu El fiind totodata madularele lui Hristos. Or fi trait pustnicii singuri dar nu stim noi exact cum, s-a mai pierdut in negura timpului traditia. Atata va spun ca este mai usor sa fii credincios cand nu esti singur si izolat. Daca Dumnezeu ne iubeste si este cu noi, trebuie sa Il avem drept model si sa iubim oamenii, nu sa consideram ca ar fi o piedica in calea mantuirii.

Draga Euftalia,

Cred ca ceea ce incerci tu sa faci este sa mergi pe calea cea buna, pe calea cea dreapta a mantuirii, numai ca pe drum te-ai "impotmolit" intr-o groapa si nici macar nu iti dai seama de asta. Iar daca nu constientizezi ca te-ai afundat, nu vei face nici un efort de a te ridica.Nu ma intelege gresit, nu este o mustrare si in nici un caz nu caut sa te supar sau sa te mahnesc. Incerc doar sa te atentionez cu privire la o greseala...

Monahismul este ceva pe care putini il inteleg si-l apreciaza la adevarata sa valoare. Iar pe masura ce timpul trece, calugaria apare in fata oamenilor din ce in ce mai inaccesibila, mai stranie, mai grea, devenind cumva parte dintr-o istorie trecuta si nu din prezent. Incearca sa citesti mai multe din scrierile Sfintilor Parinti referitoare la monahism, eventual primele volume ale "Filocaliei", iar daca ai posibilitatea discuta mai mult cu duhovnicul pe aceasta tema.Roaga-te ca |Domnul sa te lumineze!

Observ ca se tinde spre o polarizare monahism - casatorie. Cred ca e un lucru imprecis, o viziune limitativa. Arhim. Emilianos, staretul m-rii athonite Simonos Petras zice ca "monahismul e o nunta. Si, prin urmare, Hristos este intotdeauna Mirele" (Viata in duh, Deisis, 2001, p.143). Citez
din cateheza tinuta maicutelor de la Ormilia, catehexa intitulata "Nunta vesnica". Poate nu deranjeaza sa continui cu aceeasi sursa: "Oricine in manastire nu are o relatie personala cu Hristos, nu se va simti vreodata in largul sau in manastire. Va fi intotdeauna un om nefericit, chinuit, complexat, un om care in cele din urma nu va iubi niciodata, dar niciodata pe Dumnezeu" (ibidem, p.149). Asadar, e prea posibil si asa ceva. Iar asta nu doar in modernitate si nu doar in spatiul romanesc.
Tot parintele Emilian incearca sa puna o perspectiva dreapta: comuniunea. "Avem pe Hristos Mirele, avem si mireasa, monahia. Intrucat aceasta e logodita cu Hristos, inseamna ca au avut o comuniune oarecare, o relatie chiar si slaba, care a asigurat monahia despre existenta si corporalitatea lui Hristos. Daca cineva a devenit monah fara sa fi gustat vreodata aceasta avem o mare problema. Acest om va suferi mult in viata lui. Nu ca va ramane nepartas al oricarei gustari, dar acest om pare a fi o existenta care va iubi si va cunoaste pe Dumnezeu prin cruce si prin durere" (ibidem, p. 148)
Parintii au fost tot timpul constienti de riscuri: "De ce te-ai facut monahie daca cel pe care l-ai iubit e o plasmuire a fanteziei tale, e cineva despre care ai auzit vorbindu-se dar pe care nu-l cunosti de fapt; e cineva lipsit de trup. Un asemenea Dumnezeu, pe care L-ai iubit si de Care ti-ai legat viata ta are valoarea pe care o pot avea fanteziile tale... Fiindca nu exista iad mai rau decat sa fii monahie si sa-L vezi pe Hristos ca pe Unul nevazut si netrupesc" (ibidem, p.144-145).
Sper ca nu v-am obosit cu citarile dar cred ca ramanem sterili in discutiile noastre dac//a nu punem temei. Experientele individuale nu pot fi etalon.
Cu drag!

da sigur mchiar azi s-a citit la biserica azi fiind ziua crucii;citez: "cine vrea sa-mi urmaze sa se lepede de sine [adica de toate ale lumii] sa-si ia crucea si sa-mi urmaze mie".

un raspuns pt comina: asculta-ti inima!daca simti cu adevarat acea chemare du-te si lasa-i!orikum eu iti zik k si pe mine ma bate gandul sa fac asta deoarece am avut 2 vise kam ciudate legate de acest lukru. fa kum krei tu de cuviinta!askulta-ti inima!
doamne ajuta!

Pai cuvantul "calugar" n-ai sa-l gasesti, dar despre calugarie da.

Cum sa nu existe? Care au fost primii calugari? Domnul nostru Iisus Hristos si Sfintii Apostuli DUPA ce l-au cunoscut pe El.

"7. Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel.
8. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine.
9. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă. " Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel

"21. Iisus i-a zis: Dacă voieşti să fii desăvârşit, du-te, vinde averea ta, dă-o săracilor şi vei avea comoară în cer; după aceea, vino şi urmează-Mi. " Sfânta Evanghelie după Matei, Capitolul 19

Calugaria este ceea ce a fost Iisus Hristos. El a fost calugar.Dar trebuie sa fii sincer ca sa te calugaresti. Daca in adancul tau te simti implinit prin casatorie, trebuie sa te casatoresti ca sa nu ratacesti in viata. Daca in adancul tau nu te simti implinit prin casatorie, trebuie sa te calugaresti pentru ca vei rataci si vei cauta o cale dar va fi in zadar. Ceea ce nu te implineste prin casatorie nu te va implini nimic altceva in viata. Chiar daca ai probleme si greutati, te poti casatori numai sa lasi la o parte pretentiile si sa imparti viata in doi. Dar calugaria e si mai mult de atat. Prin calugarie, daca nu ai simtit implinire sa te casatoresti, trebuie sa simti bucurie si implinire. Daca prin casatorie nu te implinesti, nimic altceva nu te va implini in afara de calugarie. Calugaria va veni atunci ca painea lui Dumnezeu si te va aduce la calea cea buna.

In primul rand vreau sa te intreb: tu crezi in Sfanta Treime? Daca raspunsul e “da” , atunci stii ca in Biblie n-ai gasit cuvantul “trinitate” cand ai dat un search si totusi Tri-Unitatea divina exista in Evanghelie. La fel si in cazul calugariei, nu vei descoperi semnificatia monahismului cautand printr-un simplu click cuvantul “calugar”, ci studiind Scriptura.

In Biblie exista un statut promis oamenilor- isanghelia sau conformitatea cu firea angelica, ce se obtine la capatul vremii:
Căci, când vor învia din morţi, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii din ceruri. (Marcu 12:25)
Căci la înviere, nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. (Matei 22:30)
Iar cei ce se vor învrednici să dobândească veacul acela şi învierea cea din morţi, nici nu se însoară, nici nu se mărită
Căci nici să moară nu mai pot, căci sunt la fel cu îngerii şi sunt fii ai lui Dumnezeu, fiind fii ai învierii. (Luca 25: 35,36)

Calugarii sunt acei oameni care vor sa obtina din aceasta viata isanghelia sau cum spunea Isaac Sirul a fi calugar inseamna a opta pentru vietuirea ingereasca si a te dedica faptei ingeresti a linistirii. Ca si ingerul, monahul are o dubla slujire: a Lui Dumnezeu si a oamenilor. In comunitatea din care face parte (manastirea) el e pastor, calauza,ajunge sa urce si sa coboare ,asemeni ingerilor, scara lui Iacob, viata lui fiind o succesiune de caderi dramatice si de ridicari incapatanate. Calugarul urmeaza atat o „cale negativa” a imitarii ingerilor (in sensul ca e un analogon terestru al ingerului) prin separarea de lume si asceza (post, castitate,mortificare) , o „cale pozitiva” (dreapta credinta,smerenia,saracia, ascultarea), precum si o activitate specific ingereasca, care consta in ingrjirea aproapelui, intercesiunea in favoarea lui, rugaciunea, psalmodia si liturghia. Viata calugarilor e o comuniune cu ierarhiile ceresti, ei au gasit un rost in efortul lor de a-si duce viata la capatul unei verticale drastice, tintind „cerul de dincolo de cer”, ceea ce pentru noi poate parea de neconceput, insa calugarii sunt o realizare anticipata a Bisericii eschatologice. Evident, aceasta cale a calugariei nu este pentru toti, asceza nu e o cariera, iar a face aceasta alegere in numele unei pietati euforice sau din frivolitate denota iresponsabilitate.

Îți propun să cauți situații echivalente. Călugăria cum o știm noi, nu a existat. Se putea trăi în pustie sau la templu (despre aceasta găsești informații mai detaliate în Tradiție).

Nu ai sa gasesti in Biblie nimic despre manastire, nici in cele 10 porunci care presupun mantuirea, desi in mod paradoxal calugaria pretinde ca renuntarea la ea duce la pieire, nu ai sa gasesti decat interpretari, tot felul de interpretari ale textelor biblice sau ale altor texte emise de persoane induhovnicite .

N-am auzit niciun calugar, niciodata, zicand asemenea prostii cum ca "renuntarea la calugarie duce la pieire", adica ca noi cei casatoriti suntem destinati pieririi. Dimpotriva.

Va rog sa aveti grija la cuvintele pe care le spuneti, caci pentru toate vom da socoteala la judecata, pentru fiecare dintre ele. Smintiti oamenii. Mai buna este tacerea decat hula.

Un mic citat din Biblie:

1. Cât despre cele ce mi-aţi scris, bine este pentru om să nu se atingă de femeie.
2. Dar din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său.
3. Bărbatul să-i dea femeii iubirea datorată, asemenea şi femeia bărbatului.
4. Femeia nu este stăpână pe trupul său, ci bărbatul; asemenea nici bărbatul nu este stăpân pe trupul său, ci femeia.
5. Să nu vă lipsiţi unul de altul, decât cu bună învoială pentru un timp, ca să vă îndeletniciţi cu postul şi cu rugăciunea, şi iarăşi să fiţi împreună, ca să nu vă ispitească satana, din pricina neînfrânării voastre.
6. Şi aceasta o spun ca un sfat, nu ca o poruncă.
7. Eu voiesc ca toţi oamenii să fie cum sunt eu însumi. Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui: unul aşa, altul într-alt fel.
8. Celor ce sunt necăsătoriţi şi văduvelor le spun: Bine este pentru ei să rămână ca şi mine.
9. Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească, decât să ardă.

Una este să spunem că "renunţarea la călugărie duce la pieire", ceea ce ar putea fi corect, alta este să spunem că "cei căsătoriţi sunt destinaţi pieirii", ceea ce este incorect.

Un călugăr, care a ales în mod liber starea sa şi a primit tonsura a făcut şi un jurământ. Şi un jurământ nu oricui, ci Însuşi Domnului nostru. La fel şi cel căsătorit, a făcut un jurământ de credinţă şi a jurat pe cruce. Pe Crucea Mântuitorului a jurat, pe aceea pe care a purtat el rănile noastre, nu pe altă cruce.
De aceea, călugărul este, într-un fel, şi el căsătorit. De aceea, călugării din anumite ordine catolice chiar poartă verighetă, pe al cărei interior este gravat: "matrimonium sacerdotum". Verigheta este ca să îşi aducă aminte toţi că sunt căsătoriţi: unii, cu Cristos în veac, alţii, cu soţiile lor până ce moartea îi va despărţi.
Tot de aceea, infidelitatea conjugală este un lucru foarte rău, care într-adevăr duce la pieire. Încă şi mai gravă este infidelitatea călugărului care îşi încalcă jurământul, astfel decăzând din starea sa îngerească.

(" N-am auzit niciun calugar, niciodata, zicand asemenea prostii cum ca "renuntarea la calugarie duce la pieire", adica ca noi cei casatoriti suntem destinati pieririi. Dimpotriva." )

Nu am inteles nimic din ce ai scris mai sus. In primul rand eu am auzit de mii de ori sintagma " renuntarea la calugarie duce la pieire ", gasim aceasta si in Pidalion ( oricum, din punctul meu de vedere este o aberatie ), s-apoi, ce legatura are casatoria despre care vorbesti cu calugaria ? Daca ai ales calea casatoriei nu ai cum sa intri sub incidenta acestei " legi "....inventate, de altfel, nicidecum emisa de Dumnezeu. Dar, am uitat, noi nu prea ascultam de Dumnezeu, ci de OAMENI. Am ajuns sa ne inchinam mai mult oamenilor, cuviosilor, preotilor...decat Lui Dumnezeu. Asta este marea problema a ortodoxiei. Este bun respectul si evlavia fata de acestia, dar nu mai presus de Insusi Dumnezeu care, multe dintre dorintele Acestuia nu coincid cu cele ale oamenilor. Oricum, se vede clar ca URA devine justificata de credinta, iar DRAGOSTEA devine mult prea infima. MARE EROARE RELIGIOASA !
Da, am grija ce vorbesc,vorbesc ceea ce simt si gandesc....ce, preferi sa fiu FATARNICA SI IPOCRITA ?
Multe dintre scrierile expuse nu sunt decat interpretari, nu este musai sa le iau ca atare, am si eu rationament si pot gandi...daca tot mi-a dat Dumnezeu minte.

Imi cer scuze, poate n-am inteles eu bine.

Ascultarea de Dumnezeu inseamna si ascultarea de cei bineplacuti - sau randuiti - ai Lui. Adica oricat as vrea sa ma sfintesc - chiar trupul de mi l-as da sa fie ars, vorba Sfantului Pavel - fara ascultarea de preot (prin care ne aratam ascultarea de Dumnezeu) nu se poate. Aceasta a aratat-o Hristos in numeroase randuri.

Si revenind, indiferent de discutia noastra, daca exista riscul sa smintim pe cineva, mai bine tacem.

Am inteles, daca nu putem impartasi opinia celuilalt, mai bine tacem.
Ce inseamna "sminteala ", pana la urma ? Nu, ca nu as sti, dar totul mi se pare mult prea formal...

O data cu caderea omului a cazut tot,si totul e in schimbare...
omul a ales sa cunoasca binele si rau....
omul va fii in continua cunoastere dar prin aceasta cunoastere si-a asumat sa raspunda pentru toate alegerile lui....pentru ca nu i-a placut in Paradis,desi de cand a cazut mancand din pomul oprit a dat vina pe Dumnezeu zicand"femeia pe care mi-ai dat-o"....deci noi avem si ceva "mostenit"si gasim mereu o scuza in alegerile grasite facute decat sa recunoastem ca mai dam gres...... dar hai sa o punem pe o mostenire a protoparintilor nostri..........
orice alegere ne apartine suntem raspunzatori pt tot.....asta inseamna LIBER ARBITRU.....
Calugaria este o realitate daca citim din istoria religilor gasim>calugari Tibetani,Saulini,etc....dar nu mai in crestinism gasesti critici la acest capitol...asta e este o realitate fie ca vream sa o aceeptam fie ca nu....asta s-a nascut o data cu imultirea,de la triburi la formatiuni statale,asa cum societatea civila s-a dezvoltat juridic adoptand la inceputuri ca legi civile,legile divine si evoulund in timp.........
Si daca a existat de-a lungul timpului inseamna ceva ...nu????marile civilizati au cazut cu tot cu traditii,principi,cultura etc...
Si calugaria si casatoria are fiecare rolul sau fi omul la randul sau liberu arbitru de a alege,o constiinta,o ratiune.....
Eu zic ca fiecare e liber sa faca ce simte pentru ca fiecare la randul nostru facem ce simtim......
animalele stim cu toti ca au perioada lor de imultire,pe cand omul are libertatea de a alege daca se foloseste de acesta functie sau nu....
Daca studiem in ansamblu vom putea intelege mult mai usor aceste traditi si oboceiurii....
SI TAINA CUNUNIEI E TOT DE OM FACUTA...,nu se gaseste in cele 10 porunci pt cei ce merg doar pe scriptura,in VT era bigamia(pt a se imulti specia umana)...e bine sa ne conformam si ne vine mult mai usor a intelege ca tot ce se intampla e sa se intample pt a inlesni evolutia umana.....
fiecare are dreptul sa isi traesca libertatea fara sa ingradeasca libertatea alcuiva

...nu, " fara ascultare de preot ", ci fara DRAGOSTE...orice as face, fara ea nu fac nimic. Cam asa suna ceea ce ai vrut sa spui mai sus, doar cu inteles mai corect si profund.

...nu, fara ascultare de preot, ci fara DRAGOSTE...orice as face, fara ea nu fac nimic. Cam asa suna ceea ce " ai vrut sa spui mai sus, doar cu inteles mai corect si profund. Exact aceasta a aratat Hristos in repetate randuri...." de la "ascultarea de preot ", pana la dragoste este cale luuuunga. Sa nu confundam lucrurile. Este adevarat ca ascultarea de Preot deschide calea catre ascultarea de Dumnezeu, dar nu intotdeauna, insa Dragostea nu are cum sa dea gres, indiferent de situatie, deci, este mai apropiata de Dumnezeu.

Exista insa o diferenta mare intre dragostea pe care noi o dam oamenii pacatosi si dragostea ce o dau oamenii curati.
Dragostea omului pacatos este omeneasca, schimbatoare, si subiectiva pe cand dragostea omului despatimit este dumnezeiasca.
ca sa ajungi sa fi despatimit si sa primesti dragoste dumnezeiasca pe care sa o raspandesti apoi tuturor este nevoie de ascultare in primul rand. Prin ascultare incepi despatimirea prin ascultare incepi curatirea de pacate.

Asscultare de cine ?
Eu nu m-am referit la dragostea omeneasca/subiectiva, ci la dragostea universala, cea crestineasca, desi, este la fel de omeneasca .
Iar cu ascultarea aceasta, nu este tocmai atat de simplu, suntem oameni si lucrurile pot aluneca usor spre egoism, oricat ne-am pricepe noi sa graim cuvinte frumoase, care, din pacate de multe ori raman la stadiul de " cuvinte ".

uite aici sectantule
 

ai deschis subiectul tendentios ca sa primesti un rasspuns la prima vedere convenabil unui punct de vedere sectant dar......http://www.doxologia.ro/studiul-sfin...smului-ortodox

De duhovnic. prin el ne vorbeste Dumnezeu. Pentru ca fiind pacatosi, vom avea dragoste pacatoasa. Prin ascultare vom preschimba drapostea pacatoasa in dragoste dumnezeiasca.
Dragostea crestineasca, universala daca izvoraste din crestini pacatosi tot la fel de pacatoasa este.

Eu sunt crestin de pilda, dar am pacate, dragostea mea este omeneasca si poarta in ea pacatele mele.
Duhovnicul ne va invata sa nu alunecam spre egoism. tocmai increzandu-ne in dragostea noastra mai mult decat in ascultarea de duhovnic dam dovada de egoism si mandrie.
Lepadarea de sine prin ascultare este cea mai buna dovada de iubire pentru semeni. Ne lepadam pe noi si voia noastra, ascultam de Dumnezeu , prin duhovnic si ne preschimbam in exemple de iubire curata pentru semenii nostri.

Of ! Cuvintele-astea sunt prea pompoase pentru mine si nu le pot digera .
Vorbim de parca am trai in rai, si nu gresim, tocmai pentru ca pamantul se dovedeste a fi raiul nostru, iar daca am nadajdui atat de mult spre celalalt, nu am fi atat de legati de pamant, o legatura pe care o numim simbolic " curatirea firii " .

iti inteleg sentimentul pentru ca si eu l-am avut.
in clipa in care am inceput sa ascult de duhovnic si am vazut piedicile din lume, tocmai pentru ca nu traim in rai, am avut acelasi sentiment pe care tu il spui acum.
Si i-am spus: toate astea in lume nu se pot face, ci doar in manastire.
Insa el mi-a raspuns: nu, va trebui ca in sufletul dvs sa fie manastirea. nu trebuie sa si locuiti fizic in manastire.
Singura noastra nadejde este Domnul , spre el trebuie sa nadajduim, el ne va da iubirea adevarata pe care sa o daruim celorlalti.
daca vom reusi sa detasam sufletul de cele lumesti, sa desprindem sufletul de trairea pamanteasca si materiala atunci vom intelege ca intradevar nu mai suntem legati de pamant. Fara ascultarea de duhovnic acest lucru nu il vom reusi niciodata.

Cand vom reusi sa aducem in suflet manastirea atunci si intr-o groapa de gunoi daca am fi am considera ca suntem in rai. Atunci cand ai manastirea in suflet atunci ai raiul si nu mai conteaza unde este trupul. Sufletul va trai in rai chiar daca trupul este pe pamant,
Nu degeaba sfintii spun ca unii traiesc iadul inca de pe acest pamant.

Cine spune ca : " toate astea nu le poti face in lume, ci doar in manastire " ?
Multe povesti nemuritoare mai emite societatea aceasta crestineasca, trebuie insa, sa intelegem faptul ca mantuirea nu face distinctie de loc, ci de inima si gest. Onestitatea si bunatatea le dobandesti muncind din interior spre exterior, muncind din duh spre semeni, restul palesc inaintea oricaror ziduri pamantene . Nicaieri nu-ti poti sluji semenii mai mult ca in mojlocul acestora. Chestia cu mangaierea prin spirit este ca o imbratisare a persoanei iubite prin monitorul computerului.