Ascultand o predica rostita de IPS Bartolomeu Anania, cateva cuvinte au rezonat pt mine intr-un fel mai special...
IPS Bartolomeu relata un moment al intalnirii sale cu marele duhovnic Paisie Olaru.
Marele duhovnic era pe moarte si atunci l-a intrebat IPS-sa “-Cu ce simtamant e pregatit sa treaca dincolo?”.
La care Parintele Paisie a raspuns “-Plec cu nelinistea ca am legat pe cine nu trebuia si am dezlegat pe cine nu trebuia!”
Acest mare duhovnic care a trait ca un sfant era nelinistit in ceasul “marii treceri” pentru felul in care a indrumat, a sfatuit sufletele celor care au venit la dansul. Oare cati duhovnici sunt constienti de acest fapt?

Si oarecum legat de cele scrise mai sus, mai vreau sa amintesc ca ceva timp in urma, pe un alt topic, cineva lansa o intrebare:
-Cati din cei care posteaza pe acest forum sfaturi duhovnicesti de la sine, se si roaga in prealabil ca sa nu dea un raspuns/sfat pripit de care sa-i para rau mai tarziu?

aceste sfaturi sint date de cei care au mai multe cunostinte teologice ,fiind in domeniu de pregatire teologic ,iar altii din proria experienta duhovniceasca ,din incercarile traite pe propria piele .Altii poate ca icearca anume sa incurce ,dar cred ca nu apartin ortodoxiei,iar dc apartin ,precum Mirean ,atunci e destul de rau ca sa nu zic foarte rau!

Constantin, porunca data de Mantuitorul ucenicilor Sai este: Mergand invatati toate neamurile botezandu-le... deci, e o permanenta invitatie spre Viata, spre El. Iar noi facem altceva, altoim moartea, ca moartea sa aiba mai mult rod. Din nefericire nu e moarte fata de pacat, ci fata de Hristos. Iata de ce nu mai suntem cu luare aminte si lipsiti de chemarea lui Dumnezeu in toate.

Sfatul dat cuiva ,aflat intr un impas, sau intro nelamurire evidenta, trebuie sa vina din suflet, din proprile experiente traite si sa nu se abata de la credinta ortodoxa. A sfatui pe cineva, a-l indemna spre cele necuvenite, poate fi considerat si asemanat cu hula adusa Duhului Sfant, indirect , dar tot hula , prin indemnul , mai mult sau mai putin mascat, la incalcarea celor Sfinte.

Asa e Cristi, poate ca toti se straduiesc sa dea un sfat din suflet, dar eu cred ca si sfatul dat din suflet e mai degraba dupa cum e sufletul decat dupa cum e credinta ortodoxa.
Iar cat priveste sfatul din propria experienta duhovniceasca..., e pt mine ceva tot cu semnul intrebarii,caci si aceasta e posibila doar in masura in care ai izbandit, ai biruit in lupta cu patimile.
In rest banuiesc ca e sminteala ori poate doar nu un simplu dialog din care si unul si altul se descopera de fapt pe sine. ???

In orice caz, sunt de parerea lui achimovjan, ca macar un "Doamne miluieste/lumineaza!" sa se rosteasca in gand inainte de a se purcede la sfatuit...NU?

Intru totul deacord ,draga Constantin cu ce ai spus.Lipsiti complet de pacate ,macar cu gandul, nu putem fi, dar a invata pe altii ,din proprile experiente, trairi si de ce nu , greseli, mi se pare corect, daca nu chiar o obligatie, pentru ca, cei sfatuiti, indrumati, sa nu faca aceleasi greseli, sa nu cada in cursa vrajmasului. O scurta rugaciune este chiar indicat, pentru a nu gresi cu ceva in cele spuse, mai ales ca atunci cand sfatuiesti pe cineva, teama de a nu gresi, este inzecita. Cu sufletele celor din jur nu te joci ! ! ! DOAMNE AJUTA! +

Nu de putine ori, la sfaturile date, care nu se abateau in nici un fel invataturii Ortodoxe, primeam pe privat si pe mess. , reprosuri, mesaje de nemultumire la sfaturile date, ajugand la concluzia ca nu putini, vor de fapt sa auda o simpla confirmare la "ratacirile" lor. Adica mai clar, o confirmare , cel mult o consolare, in nici un caz o invatatura, un sfat cu adevarat.

Eu de obicei evit sa spun "fa asa", sau "asa e bine", "asa nu e". Prefer sa zic ca Parintele cutare spuna asa, sau Sfantul cutare zice astfel.

Bogdan.

Parerea mea este, ca singurul sfat bun pe care il putem da, este cel pe care l-au dat si Sfintii Parinti si marii duhovnici ai zilelor noastre in cartile scrise de ei; cu alte cuvinte: ca la carte.
De la noi putem spune doar un cuvant de mangaiere. Acesta va fi conform cu experienta noastra de viata si cu invatatura noastra duhovniceasca, atata cat am adunat. Din pacate la acest capitol am constatat ca se ivesc problemele de comunicare: teoria nu se intalneste cu practica.
Mi-am facut obiceiul de a-L ruga pe Iisus Hristos, a carui icoana o am in fata mea, de a-mi spune ce sa scriu, sau de a corecta cele scrise. De obicei recitesc mesajul de mai multe ori, pentru a corecta toate greselile, si Ii simt interventia de fiecare data.
Am si eu o propunere: daca se poate sa evitam mesajele de lauda inutila, care doar pun caramizile lui faraon la mandria noastra. Toti oamenii sufera de mandrie si nu e cazul sa mai adaugam si noi ceva la ea. Gasesc ca e mai binevenit un cuvant de indreptare, acolo unde se simte nevoia. Iar toleranta, prin care il sustinem pe om in pacatele lui, sa o indepartam cat putem.
Sa ne ajute Dumnezeu, ca mesajele, pe care le scriem cu atata dragoste de aproapele, sa fie primite ca atare, nu rastalmacite. Doamne ajuta!

Sunt perfect de acord cu dvs.....imi doresc mult sa primesc sfaturi , cuvinte de indreptare, poate si un cuvant de mangaiere dar gresesc cand spun ca.....toate acestea sa vina numai din partea unui crestin ortodox?....ptr ca eu asta sunt crestin ortodoxa.....

Ce garantie ai ca tu nu gresesti dand sfaturi? De unde stii ca nu esti chiar tu cel aflat in - cum spui tu - "ratacire"?

Anca, gand la gand cu bucurie. Sustin si eu acestea rugaminte a ta! Mai mult citind mesajul tau mi-am amintit de o intamplare petrecuta acum ceva ani in urma la manastirea Sihastria.
Odata parintele Paisie Olaru a primit in dar de la un fost bibliotecar o caruta de carti. Fiind instiintat parintele ca va sosi caruta a rugat pe ucenicul sau mohahul Gherasim sa vorbeasca cu, carutasul sa faca cumva sa ajunga noaptea in manastire.. Mirat monahul G. intreaba; Dar de ce preacuvioase? Si raspunde parintele Paisie: ca nu cumva sa se raneasca vreun frate vazand ca eu am primit un maldar de carti si el nici macar o carte.. Cata iubire si sensibilitate avea fata de aporoapele.. Nadajduiesc sa invatam si noi (incepand cu mine) ca [COLOR=Red]NU putem mangaia pe unul nedreptatind un altul..[/COLOR]

Cel ce a cunoscut o farama din viata duhovineasca, e intr-o continua purtare de grija fata de ceilalti. Trebuie sa stim ca numai cel ce e preocupat cu adevarat de ceilalti se poate indrepta cum trebuie spre sine. Daca vom petrece mai mult timp in fapta buna pentru altii, nu vom mai avea atata vreme pentru a cadea in propriile patimi. Asa sa traim, cu dorul pentru altii si nu pentru noi.

Respectand invataturile Sfintilor Parinti , niciodat nu poti fi cu un sfat nevrednic, pentru ca trebuie sa-ti intre in tartacuta odata, ca ortodoxia nu se interpreteaza la voia intamplarii si dupa bunul nostru plac .

In a da sfaturi bune, pana si duhovnicii cu experienta intampina greutati. Ba chiar sunt preoti (ma refer la aia constienti de misiunea lor) care, pentru probleme deosebite, trimit credinciosii la duhovnici "imbunatatiti".

Crezi tu ca stapanesti intr-atat invataturile Sfintilor Parinti incat sa dai sfaturi bune? Crezi ca ai inteles ce au vrut sa spuna cu adevarat Sfintii Parinti?

Ma uit la postarile tale...si cand vad (ma refer la atitudine) ca nu ai inteles mare lucru.

Prietene, spui "ca ortodoxia nu se interpreteaza la voia intamplarii si dupa bunul nostru plac". Prietene, e bine sa stii ca Biserica Ortodoxa are persoane special desemnate pentru interpretare, care indeplinesc niste conditii stricte. Nu oricine poate interpreta, cu atat mai putin cei neinitiati...

Sf. Maxim Marturisitorul spune: «Cunostinta intocmai a cuvintelor Duhului se descopera numai celor vrednici cu Duhul, adica numai acelora care printr-o indelungata cultivare a virtuti-lor, curatindu-si mintea de funinginea patimilor, primesc cunostinta celor dumnezeiesti, care se intipareste si se aseaza in ei, de la prima atingere, asemenea unei fete intr-o oglinda curata si stravezie»

Mai multe aici:

http://www.patriarhia.ro/ro/document...smortodox.html

Toate cele bune!

Prietene Mirean, eu fata de domnia ta sunt un nevrednic, pentru ca maria ta ai facut Teologia si ai mult mai multe in tartacuta ca mine, exceptand ca nu ai profestat , adica mai pe romaneste, maria ta esti "branza buna in burduf de caine". Spor si toate cele cu folos, pana la urma. . . !

Prietene, eu, nimicnicia mea, nu indraznesc sa dau sfaturi nimanui...

Ca am facut Teologia...este un merit, ar trebui sa-mi fie rusine?
"branza buna in burduf de caine"...cum adica, sa citesc in asta frustrarile tale?

Prietene, cum spuneam, m-am reprofilat, adica: o noua facultate, studii noi, domeniu nou... Cred ca mi-am gasit locul. Si, in ce ma priveste, cred ca din pozitia pe care o ocup acum ajut oamenii mult mai mult decat as fi facut-o ca preot.

Ma dezamageste faptul ca nu poti vedea in Teologie altceva decat o "fabrica de popi". Si ma dezamageste si mai tare faptul ca, desi dai sfaturi, nu pari sa stii sa asculti, lucru si mai important... Nu de alta, dat te rugasem sa revenim la topic, la chestiuni generale, in timp ce tu continui cu atacurile.

Toate cele bune!

Discutia cu tine nu are o finalitate niciodat. In capatosenia ta , nimic din cele de aici nu-ti sunt pe plac . Faca-se voia ta si vorbeste singur . Este mult mai inteleapta tacerea in relatia cu tine. Prefer intelepciunea ! Toate cele bune pentru totdeauna. Punct ! ! !

Cum mai spunea cineva: daca nu e ca tine, nu este bine. Personal, consider ca te supraevaluezi.

Oricum ai dreptate: tacerea e de aur, a vorbi despre dumnezeu de argint, restul e desertaciune (aprox.).

Cu bine!

Iata ce am gasit scris in cartea parintelui Arsenie Papacioc:
"In ceea ce priveste relatiile intre vietuitori exista psihologic o dorinta la cate unul ca sa nu-l lase pe celalalt se se ridice, doreste sa ramana la nivelul lui. isi gaseste scuze in greselile celuilalt, se accepta in defecte unul pe altul si se imprietenesc, [COLOR=Red]greseala mare![/COLOR] Tu ai o particularitate a ta, de ce te-ai nivelat cu acela care iti da motive sa te indreptatesti? Mergi dupa Harul pe care-l ai tu. Daca poti sa strecori si lui ceva....sa se imbogateasca...in tot cazul, daca nu poti, fii linistit ca esti intr-o nadejde"
Vesnicia ascunsa intr-o clipa pag.31.
mesajul meu Nu are nicio conotatie sau intentie de a leza pe unul sau altul din cei ce au postat aici. Mi-a placut, l-am considerat folositor, am postat...atat!

Daca nu ai nimic impotriva, Jenica, voi folosi si eu de acum inainte aceasta formula; dar e trist ca este necesar sa scriem assa ceva, in loc sa intelegem mesajul si fara aceste cuvinte. Dar cum s-a ajuns aici? Iata ca Pr. Cleopa ne da un raspuns:

“Din multumirea de sine se naste indata trambitarea de sine. Ca ii scoate diavolul virtutile la iveala: “Tu ai facut asa si asa!” Si pe urma lauda de sine si pe urma placerea de sine. “Mai, eu sunt ceva!” Si din parerea de sine, inchipuirea de sine. Isi inchipuieste ca el este cineva! Din inchipuirea de sine se naste simtirea de sine. Se simte. “Eu! Ce? Nu te atinge, ca ma sparg! Te atingi de mine?”“

Deci: Mesatul meu nu are intentia de a leza pe cineva. Mi-a placut , mi se pare ziditor, si de aceea il postez.