1. Dumnezeu este atoatestiutor. El nu este conditionat de timp, fiind creatorul timpului a tot ce exista. Inteleg si sunt de acord cu ideea ca el stie dinainte ce se va intampla in viitor, cu toate acestea lasandu-ne libertatea de a alege - fara sa ne predestineze. Acum, dilema mea este: Dumnezeu a creat ingerii desi stia ca vor cadea si a creat omul stiind ca va pacatui, tinand chiar sfat in privinta asta. Stiu ca scopul creatiei a fost participarea impreuna la iubirea lui, dar... El a stiut dinainte ce se va intampla, nu?

2. O data ce omul a cazut in pacat si in moarte, Hristos a trebuit sa il rascumpere. Insusi Fiul lui Dumnezeu sa se faca om, sa ne preia pacatele si sa fie jertfit pentru asta. De ce a fost necesar sa fie jertfit Dumnezeu pentru noi? Nu se putea altfel? Care este sensul versetului "atat a iubit Dumnezeu lumea incat pe unul-nascut Fiul sau l-a dat pentru ca oricine crede in El sa nu moara, ci sa aiba viata vesnica"?

3. Iarasi, Dumnezeu a stiut dinainte de intemeierea lumii ca sacrificiul lui insusi va trebui sa fie facut (iarasi, de ce?) dupa ce omul va cadea. Probabil ca de aceea a tinut sfat in privinta creerii omului, nu?

1. Omul prin faptul ca are posibilitatea de a alege, se aseamana cu Dumnezeu. Daca n-ar fi putut sa aleaga ar fi fost un robot.
Deuteronom 30
15. [color=green]Iata eu astazi ti-am pus inainte viata si moartea, binele si raul,[/color]
(...)
19. Ca martori inaintea voastra iau astazi cerul si pamantul: viata si moarte Zi-am pus eu astazi inainte, si binecuvantare si blestem. [color=red]Alege viata[/color] ca sa traiesti tu si urmasii tai.
20. Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau, sa asculti glasul Lui si sa te lipesti de El; caci in aceasta este viata ta si lungimea zilelor tale, ca sa locuiesti pe pamantul pe care Domnul Dumnezeul tau cu juramant l-a fagaduit parintilor tai, lui Avraam, lui Isaac si lui Iacov ca il va da lor".

El a stiut inainte ca noi suntem predispusi pacatului:
Deuteronom 31:20. Caci [color=green]Eu ii voi duce in pamantul cel bun[/color], unde curge lapte si miere, dupa cum M-am jurat parintilor lor, si [color=blue]vor manca, se vor satura, se vor ingrasa[/color], [color=red]se vor indrepta spre alti dumnezei[/color] si vor sluji acelora, iar pe Mine Ma vor lepada si vor calca legamantul Meu, pe care l-am dat lor.

2. A fost necesar ca Domnul Iisus sa se jertfeasca pentru ca prin caderea noastra in pacat noi nu mai aveam sfintenia necesara ca sa fim aproape de el. Prin jertfa lui Iisus, nesfintenia noastra a cazut asupra Lui si El prin sangele lui a curatit si a sfintit biserica noastra, ca sa putem din nou sa stam aproape de un Dumnezeu Sfant:
1 Petru 1:15. Ci, dupa Sfantul Care v-a chemat pe voi, [color=red]fiti si voi insiva sfinti in toata petrecerea vietii.[/color]

3. Dumnezeu a stiut de riscul de a investi omul cu capacitatea de a alege. Dar pentru libertatea noastra era corect ca el sa ne dea acest drept.

1. Eu nu contest libertatea omului sau a ingerilor. Insa, e corect ca Dumnezeu a stiut ca vor cadea (timpul Lui este un prezent continuu, El fiind Creatorul spatiu-timpului) si ca in mare parte,ingeri si oameni, vor fi condamnati pentru vesnicie, nu? Si, desi a stiut asta, totusi a creat cerul si pamantul.

2. Ideea de necesitate a jertfei lui Dumnezeu insusi ma intriga. Altfel nu se putea?

3. Deci Hristos cel din Treime a fost de acord din chiar momentul sfatului ca va trebui sa se faca om, sa patimeasca si sa ne acorde sansa mantuirii. Sau poate ca nu a stiut (de vreme ce Hristos nu stie cand va fi sfarsitul lumii de exemplu), dar Tatal sigur a stiut.

Greu de patruns astfel de lucruri, dar sper ca voi fi lamurit intr-o zi. Ceea ce am gasit relativ la subiect este un fragment al parintelui Staniloaie: http://www.crestinortodox.ro/Dumnezeu_este_atotstiutor___Parintele_Dumitru_Stan iloae-254-11040.html

1. Dumnezeu a stiut ca multi nu vor cadea si ca va fi cu El in ceruri popor fara numar:
Apocalipsa 7:9. După acestea, m-am uitat şi iată mulţime multă, [color=red]pe care nimeni nu putea s-o numere,[/color] din tot neamul şi seminţiile şi popoarele şi limbile, stând înaintea tronului şi înaintea Mielului, îmbrăcaţi în veşminte albe şi având în mână ramuri de finic.

2. Nu se putea pentru ca omul fara jertfa lui Iisus nu are sfintenia necesara pentru a sta in prezenta lui Dumnezeu:
Levitic 11:44. Fiti sfinti, caci [color=red]Eu sunt sfant[/color]

3. Nu este momentul sa stabilim noi ce s-a dicutat la sfatul de dinainte de creerea lumii:
Tit 3:9. Iar de intrebarile nebunesti si de insirari de neamuri si de certuri si de sfadirile pentru lege, fereste-te, caci sunt nefolositoare si desarte.

dar nu ti se pare minunat ca Dumnezeul cel mare si minunat si-a dat pe propriul Sau Fiu pentru pacatosii de noi?Nu este asta dovada maxima a iubirii?Un om are mai presus de orice,pe Dumnezeu,sau asa ar trebui sa fie.Sau sa zicem pe fiul sau.Dumnezeu nu are Dumnezeu dar are Fiu iar El si L-a dat pentru noi.
tu nu cred ca ar trebui sa te gandesti de ce asa si nu altfel.desigur ca daca Dumnezeu dorea,putea numai printr-o suflare sa ne rascumpere,dar asa a dorit El.Cum putea sa ne creeze cu un singur ochi sau cu 4 maini.Pur si simplu asa a dorit.Cel mai bine este sa te bucuri de tot ce ne-a daruit El si sa nu te mai gandesti de ce asa si nu altfel.Acestea tin de tainele Sale pe care noi nu le putem intelege.

Multumesc pentru sfaturi.

Ah si am uitat.Dumnezeu a trimis o parte din dumnezeire(pe Fiul Sau) pentru ca noi sa-L avem model pe El,sa vedem desavarsirea,sa fim mai aproape de El prin aceasta distrugere a barierei dintre Dumnezeu si creatie.Dumnezeu s-a facut ca noi pentru ca noi sa-L intelegem mai bine.

Este intr-adevar un fapt extraordinar. Daca oamenii ar constientiza aceasta jertfa a lui Iisus, s-ar pocai in secunda urmatoare. Eu inca n-am realizat acest lucru, deci metanoia mea inca nu s-a petrecut. De aceea sunt in cautare de raspunsuri, sa stiu in ce sa cred.

Florin, ideea de necesitate, nu este specifica ortodoxiei, ci teologie romano-catolice, care a dus la teoria satisfactiei substitutive. Actul intruparii lui Hristos are la baza iubirea, care depaseste constrangerea sau necesitatea. Acolo unde este iubire este libertate, acolo unde este necesitate este constrangere.
Daca accept ca Hristos este Fiul lui Dumnezeu, ca unic ipostas, atunci Hristos ca Dumnezeu stie cand va fi sfarsitul lumii, exprimarea Mantuitorului, care lasa sa se inteleaga un raport de inferioritate fata de Tatal, este o exprimare avand in vedere umanitatea(natura omeneasca), care nu poseda atotstiinta (ca natura dumnezeiasca).

Atunci se pare ca am raspunsul dorit la una din intrebari. Iubirea, la aspectul asta nu m-am gandit... Morala e ca trebuie sa mai citesc cateva carti de specialitate, care sa trateze aceste subiecte din topic. Sugestii?

Dumnezeu se cunoaste pe Sine intr-un mod deplin. Referitor la cunaosterea lumii, mi-a palcut ce a spus parintele Staniloae: "Dumnezeu fiind infinit, cunoasterea Sa trebuie sa fie infinita. Dar noi nu putem intelege o cunoastere infinita in act. Dumnezeu cunoaste fiintele umane ca limitate si dezlimitandu-se in acelasi timp." E minunat ca parintele a legat cunoasterea de iubire. De aici reiese ca Dumnezeu nu ne cunoaste ca pe niste obiecte.

Acest text din parintele Staniloae este extraordinar. Face chiar disticntia dintre act si potenta.
"Dumnezeu cunoaste pe cel smerit, pe cel ce se deschide Lui, dar aceasta cu*noastere este pe de alta parte umplerea aceluia de iubirea Sa, de energiile Sale necreate, de prezenta Sa creatoare de viata, de complexitatea tot mai bogata a vietii ceea ce are ca urmare inaltarea aceluia. S-ar parea ca Dumnezeu cunoaste pe acei care, deschizandu-se Lui, primesc prezenta Lui in ei. El cunoaste astfel pe altii, cunoscandu-se simultan pe Sine in prezenta Sa si in roadele prezentei Sale in ei. El vrea sa dea tuturor din ale Sale si deci sa-i cunoasca pe toti. El asteapta aceasta cunoastere a lor de catre Sine, pentru ca asteapta ca ei sa primeasca ceva din ale Sale, si sa rodeasca ceea ce primesc prin iubirea lor. Dar nu da sau nu se da cu sila. Deci s-ar parea ca nici nu cunoaste cu sila. Pentru ca cunoasterea lui Dumnezeu e insotita de darul pe care il harazeste, sau de iubirea Lui roditoare, sau ii urmeaza lui si primirii lui si relatiei de afectiune care se produce astfel intre subiectul creat si Dumnezeu pentru ca cunoasterea insasi e un dar, e o prezenta care se introduce in cel cunoscut, dar numai cand prezenta aceasta e primita de buna voie. Pe cei ce nu se deschid si nu infloresc intr-o spontaneitate afectuoasa, sub iubirea impli*cata in dar, Dumnezeu ii cunoaste poate teoretic sau ca posibilitate nerealizata, dar nu prin participarea lor reala la El insusi, si prin participarea Sa la viata lor con*creta sau in actualizarea lor".