Va salut!Ma intrebam daca nu cumva monahismul este o resemnare.Nu este mai eroic sa lupti pentru mantuire in lume,zi de zi?Sa te lupti cu toate ispitele,sa incerci sa tii posturi cat mai rodnice?Sa pastram ce e bun,ne sfatuia Sf. Apostol Pavel.Ca sa sarim in ajutorul celorlalti.Sunt atatia cersetori pe strazi,poate ca avem si multe rude in varsta carora le putem alina singuratea cu prezenta noastra.Aici sa ne purtam crucea,in oras.Daca suntem credinciosi,sa ne iubim aproapele.Sa facem din credinta noastra un stil de viata.Aici,in oras,unde este atata nevoie de noi.Mai ales de noi,cei tineri.Sa se arate prin noi slava lui Dumnezeu!
Sa respectam insa intelepciunea monahului,intelepciune pe care sa ne straduim sa ne-o insusim!

Ce parere aveti?Nu este oare lupta aceasta lumeasca mai neprevazuta,mai coplesitor de nuantata decat cea a monahului?

Dupa parerea mea manastirea nu este o resemnare si cine gandeste asa e clar ca nu e pentru manastire. Intr-adevar e eroic sa lupti in lume cu toate ispitele, dar e si mai eroic sa lasi totul pentru Hristos, tata, mama, frate, sora, avere si sa-ti pastrezi fecioria trupeasca si duhovniceasca pentru tot restul vietii. Fecioria este de aur si alaturi de saracie si ce mai implica viata monahala este cea mai mare jertfa adusa lui Dumnezeu. Sa ne amintim de tanarul bogat atunci cand L-a intrebat pe Hristos ce sa faca pentru a se mantui, El i-a raspuns: "Pazeste poruncile". Iar cand tanarul a spus ca le pazeste si a intrebat: "Ce-mi mai lipseste?, Hristos i-a spus: "Un lucru iti mai lipseste. Daca voiesti sa fii desavarsit, mergi vinde tot ce ai... si vino de urmeaza Mie".
Eu cred ca e destul de convigator acest pasaj citat din evanghelie cu tanarul bogat.

A lupta presupune erosim. Erosimul nu tine de locul luptei ci de lupta insasi. Ce te face sa crezi ca manstirea e lipsita de ispite sau de posibilitati de a sari in ajutorul celuilalt? Ai putea sa ne spui ce lupte mai nuantate si mai coplesitoare duci tu fata de un monah?

SE SPUNE CA SPRE DEOSEBIRE DE MILITARI CARE SINT IN ALERTA DOAR IN CAZ DE RAZBOI, MONAHUL ESTE TOT TIMPUL IN STARE DE RAZBOI CU ISPITELE DE LA DIAVOL,ASA CA FIIND MAI EXERSAT POARE SA AJUTE MAI MULT PE MIRENII CARE AU SI EI IN ANUMITE MOMENTE ALE VIETII ISPITE CARE GENEREAZA SITUATIE DE CRIZA,CIND AU REALMENTE NEVOIE DE SFATUL UNUIA MAI CU EXPERIENTA IN LUPTA CU ACESTE ISPITE, LUPTA CARE ARE SCOPUL DE CURATIRE A SUFLETULUI SI A TRUPULUI;dar sigur ca f. imp sint si rugaciunile monahilor ,care atunci cind esti intr-o stare de curatie ,ajung mai repede sus ,la DUMNEZEU.rECOMAND A SE CITI RAZBOIUL NEVAZUT DE NICODIM AGHIORITUL.

E clar ca nu esti pt. calugarie si nici nu trebuie sa fi. La calugarie se duc cei cel iubesc si vor sa se daruiasca lui Dumnezeu din toata inima lor.
Sigur ca te poti mintui si in lume si sa-i ajuti si pe alti, dar sa te rogi totdeauna pt. altii, nu cred ca poti face in lume.

In monahism este o lupta mult mai mare,trebuie sa te lupti cu toate cele lumesti iesti de sapte ori ispitit mai mult de diavol decat un mirean,este o lupta care numai un monah ar putea sa o destainuie.La calugarie merg cei ce au o chemare foarte mare trebuie sa traiesti un timp la manastire ca sa vezi daca poti sa lupti atat trupeste cat si sufleteste,iar noi mireni trebuie sa ne rugam mult pentru mantuirea sufletului,atat pentru noi cat si pentru semeni nostri DOAMNE AJUTA sa mergem toti spre calea mantuirii.

Daca stam stramb si incercam sa gandim drept si logic,cred ca aceste teorii cu referire la ispitirea monahilor de sapte ori mai mult decat a mirenilor,de catre diavol,sunt doar notiuni cu tenta fantastica,percepute ca o idee semnificativa atribuita statutului monahal,si deci cu tendinta spre desavarsire.Este normal ca monahii sa lupte cu ei insisi si cu ceea ce este in jur,mai mult decat mirenii,atata timp cat acestia ,practic,prin modalitatea lor de vietuire ies din tiparul social normal,si deci lupta ca sa fie altfel...sa reziste in acel mediu departajat de atatea lucruri lumesti(nu este ,neaparat o lupta directa cu diavolul).Omul este inzestrat cu tot felul de porniri firesti,si deci,in mediul monahal el trebuie sa si le-nfraneze,lucru care se poate intampla in egala masura si in lume,daca individul doreste acest lucru din anumite principii sau doctrine,aceasta ar insemna ca si aces mirean "lupta cu diavolul si cu ispita"...si nu este monah,nu!!!
Cand pleci din manastire si te casatoresti,cei credinciosi vor spune;"vai,ispita te-a-ndemnat sa actionezi astfel!...".Este o aberatie,este doar un nume dat acestei renuntari,un nume care sa convina statutului religios si monahal,ca sa-l motiveze intr-un fel.Dar nu este asa,cel care paraseste manastirea o face pentru ca asa gandeste si simte individul in mod firesc,prin constructia si principiile cu care a fost zamislit pe pamant...nu deraiaza de la nimic normal de pe pamant.Tentatia este numele care este modificat in cel al ispitei,o atitudine omeneasca si fireasca in egala masura,o atitudine cu care ne confruntam oriunde am fi,si orice am face.

Ory, nu e prima oara ca exprimi acest punct de vedere. As vrea sa stiu de pe ce pozitie faci aceste afirmatii despre calugari si lupta lor cu diavolul?
Si noi oamenii obisnuiti luptam cu diavolul in masura in care urmam exemplul Domnului nostru Iisus Hristos si ne straduim sa ne curatim de pacate. Dar oricat ne/am stradui nu ajungem sa mergem zilnic sau chiar de mai multe ori pe zi la biserica, nu ne rugam cat se roaga calugarii, nu ne controlam pornirile firesti, cum o fac calugarii, nu citim psaltirea atat cat o citesc calugarii. Si atunci cum crezi ca noi ne luptam in aceeas masura cu diavolul, mai ales atunci cand nu/i opunem nici o rezistenta band un paharel, ascultand muzica ritmata, traindu/ne viata dupa placul nostru?
Scriind acestea,, nu afirm ca toti calugarii fara exceptie sunt perfecti, dar pentru ca unii dintre ei se indreapta cu pasi hotarati spre sfintenie, e bine sa nu/i bagam intr/o oala cu cei, care ori nu/si vad de treaba, ori renunta la calugarie din n motive. Pentru adevaratii calugari, care se nevoiesc, precum si pentru Sfintii Parinti, care au descris incrancenata lupta a monahului cu divolul, sa avem respectul cuvenit.

Ai si tu dreptate in felul tau!!
Dar din punctul meu de vedere, monahismul NU este o resemnare ci chiar supremul vietii noastre pamantesti. pt mine monahismul este, pe langa inchinarea vietii lumesti/pamantesti lui Dumnezeu, locul(impropriu zis) unde niciodata rugaciunea nu inceteaza.. este asemeni unui foc ce arde continuu alimentat de dorinta monahului de a pune si el o temelie in incercarea de a ajuta lumea (exterioara manastirilor) sa se indrepte spre mantuire... si chiar spre viata vesnica...

ionita...este bine pentru sufletul tau sa crezi ca este real ceea ce ai exprimat,dar,din pacate nu este,ar fi tare frumos sa fie asa,n-ar mai exista atata sminteala,poate am fi si noi mai buni,prin rugaciunile lor,dar nu suntem,suntem din ce in ce mai rai,insensibili si materialisti...si ei(monahii)sunt la fel.Nu ne deosebim prin prea multe lucruri,in afara de o diferenta de vietuire,iar miile de rugaciuni turuite ca la un spectacol nu cred ca valoreaza atat de mult,atata timp cat sufletul este incatranit si mintea ingustata de prejudecati si defaimari.
Lumea crede ca in manastire este raiul rugaciunilor,ei fratilor GRESIT spus,manastirea este un santier permanent de munca care sustrage din vietuitorii ei si ultimele picaturi de energie,calugarii nici macar nu au voie sa participe la slujbele zilnice,ci doar la cele pe timp de sarbatoare,si eventual cele nocturne,in care participi pe jumatate adormit,datorita oboselii extreme.Cica SFANTA ASCULTARE!,nu se stie ea cat de sfanta este,dar cu siguranta profitoare se arata din plin,fiindca uneori acest scop scuza toate mijloacele si ajungi sa fii sluga chiar si a unor pagani.
Este atat de complexa teoria monahicismului in conformitate cu balanta dintre real si fictiune incat,personal oftez cand vad atatea pareri desprinse din imaginatie...si doar imaginatie.De fapt este placut sa vezi ca notiunea monahicismului dainuie cu aceiasi puritate,in timp,dar daca fiecare dintre noi am trai acolo macar pentru un an cred ca s-ar desfiinta aceasta viata care nu-si mai gaseste menirea printre realitati de necontestat.Pacat!,dureros...dureros de adevarat!...Si eu nu vorbesc DIN IMAGINATIE!

mai ory, "poate am fi si noi mai buni" daca ce? ...daca monahii s-ar ruga pt noi? sa fii convinsa ca asta fac, ca altfel ar fi pierit demult lumea. oricat de mult s-ar ruga un calugar pt mine, daca eu nu particip catusi de putin la rugaciune, aceasta(rugaciunea monahului)nu ma va ajuta ff. mult, asa ca, daca vrem sa scapam de rautate,insensibilitate si materialism, tot din partea noastra se cere cat mai multa rugaciune.

tu mai ai o promlema, cu generalizarea. intr-adevar, mai exista si calugari care, saracii, au ispite si nu prea reusesc sa se acomodeze cu aceasta viata austera, caci padure fara uscaturi nu exista, dar asta nu inseamna ca toti turuie " miile de rugaciuni... ca la un spectacol" ori au mintea ingusta de "prejudecati si defaimari". cunosc multi calugari care nu-s nici pe departe asa cum descrii tu. ???

asta cu: "calugarii nici macar nu au voie sa participe la slujbele zilnice" e exagerata rau de tot, sper sa-ti dai si tu seama.

nu stiu daca vb sau nu din imaginatie ,dar cu siguranta ca vb in necunostinta de cauza

daca noi, ca mireni, nu suntem in stare sa ducem o viata catusi de cat duhovniceasca, cu atat mai mult lor, oameni ca si noi, cu slabiciuni si loviti din toate partile de ispite, le va fi mai greu. da, da ... stiu ca-mi vei replica ca nimeni nu i-a obligat sa porneasca pe acest drum plin de nevointa, dar ei cel putin au avut iubirea si taria sa o faca. asa ca, hai sa nu-i mai judecam pe monahi!

"...e exagerata rau de tot...",iti spun sigur ca nu este exagerata deloc,chiar foarte reala....SI NU MAI COMENTEZ,NICI NU VREAU SA ARGUMENTEZ.

Hristos a inviat!

Nicolae, monahismul nu e o resemnare, este o cruce foarte grea de dus. Noi ca mireni cu greu putem constientiza dificultatea trairii in monahism. E o moarte a ta pentru tine si pentru ceilalti. Dar asta pentru cei care chiar inteleg monahismul. Mai sunt si persoane care ajung acolo ca si-au dat seama cu ratiunea ca ar fi mai bine, fiindca e mult rau si sunt multe ispite in lume si atunci se refugiaza in manastire. Eu ii numesc pe acestia pseudo-monahi. Iertare, dar daca ei nu au putut sa lupte in lume, cu atat mai greu le va fi in manastire.

De aceea e foarte important pentru un monah sa devina monah inainte de a calca in manastire, cu mult inainte. O forma de "monahism interiorizat". Ceilalti din lume nu stiu ce traiesti tu, dar tu esti un monah printre oameni. Si asta e valabila atat pentru viitorii monahi, cat si pentru cei care raman in lume. Nu avem porunci diferite, nu avem teluri diferite, ci avem cai diferite...care as zice ca nu sunt chiar diferite.

Daca vrei sa intelegi dimensiunea monahismului, mergi la o manastire saraca si stai acolo o saptamana. Evident, daca te primesc. O sa vezi cum acesti oameni se hranesc cu rugaciunea, cum nici nu se mai gandesc la mancare si somn, cum n-au nici macar bucuria de a vedea oameni la slujbe in schitul lor pierdut in munti, cum impletesc munca cu rugaciunea, cum viata lor au pus-o pe altarul rugaciunii pentru ceilalti. Nu judeca monahismul mergand la cateva manastiri celebre si bogate! Mergi si intalneste monahul din necunoscutul unui schit uitat de lume. Si o sa vezi altfel dimensiunea monahismului. Dar pana atunci, hai sa ne apucam sa invatam ceva "monahism interiorizat". Ce zici?!

Elena

Adevarat a-nviat!

Fericiti cei saraci cu duhul, Nicolae e nevinovat. As vrea sa inteleg cum in ziua de azi, cu televizor, radio si internet, ziare ... forumuri, tot mai mult tineri traiesc intr-o dulce ignoranta. Poate ca au apucat vremurile acestea triste cand prea multa si de nefolos gunoi-informatie le-a furat puterea de discernere a realitatii de aparente. Unele lucruri atat de evidente sunt greu de explicat, ramai fara glas. Totusi nu pot sa nu remarc usurinta, vorbirea din nepasare, specifica astazi.
Nicolae, ceva bun tot ai facut, ai starnit o reactie.
As vrea sa am si eu "resemnarea" unui monah, tu continua ce ai sugerat, lupta "eroic" sa te mantuiesti in lume, ori ai spus doar asa ...

Liviu

Liviu, sa stii ca nu l-am judecat pe Nicolae cu nimic, mi-am dat cu parerea, atat. Acum mi-au venit in minte trei ganduri pe care as dori sa i le spun, fiindca pune problema ajutorarii celorlalti fiind in lume.

1. O discutie cu duhovnicul meu care imi zicea despre el: "eu imi doream sa intru in manastire si mi-am stabilit prioritatile: sa fie Liturghie zilnica, sa am miezonoptica, sa fie un duhovnic induhovnicit si sa nu se manance carne". Cand am auzit ce prioritati avea el si ce prioritati aveam eu, sincer m-am cutremurat. Si ma cutremur inca stiind ca la judecata de aceleasi porunci o sa fim intrebati si unul si altul si de acelasi raport intre Marta si Maria.

2. Un preot de aici imi zicea acum cateva saptamani: "se spune sa dam cezarului ce e al cezarului si lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu". Tendinta in ziua de azi, spunea el, "e sa dam cezarului din cele ce sunt ale lui Dumnezeu", adica sa ne ocupam mai mult de Marta si mai putin de Maria. Exact cum pui tu ajutarea saracilor inainte de a te ajuta pe tine sa te apropii de Dumnezeu. Si cand vedem ca "Maria partea cea buna si-a ales-o" ce mai zicem?!

3. Un alt preot de aici zice ca fiecare om are crucea lui, partea verticala fiind relatia lui cu Dumnezeu, partea orizontala deschiderea lui fata de lume. Daca pastram numai partea orizontala, ramanem la orizontala si nici nu avem cum sa dam ceva oamenilor, fiindca iubirea fata de ceilalti e un dar de Sus. Dar, daca avem legatura cu Dumnezeu, adica verticalitatea, din ce verticala e mai inalta, din asta si deschiderea noastra orizontala va fi mai la inaltime. Deci prima prioritate e relatia cu Dumnezeu si apoi vine slujirea aproapelui. Cea mai mare slujire pe care putem sa o facem oamenilor e sa ne apropiem noi mai mult de Dumnezeu si sa-i purtam si pe ei in inimile noastre. Apoi Dumnezeu, fie prin noi, fie prin altii o sa poata sa-i ajute pe cei in suferinte si nevoi.

Elena

Cum te apropii de Dumnezeu? asta e problema, cum reusim fara sa cadem pe directii gresite? sta oare in puterea noastra aceasta sau nu? Cum sa avem constiinta de Dumnezeu fara ajutorul lui Dumnezeu? Uite iti marturisesc ca pentru mine e taina tainelor. Credinta e o taina in ea insasi. De unde vine Credinta? de la noi putere sau de la Dumnezeu? Cum o putem castiga? matanii multe, post, rugaciune dupa tipic? Bune or fi dar stim ca sunt si cate unii care nu l-au aflat pe Dumnezeu asa, deci nu e o cale aceasta, viata in rugaciune si post nu scuteste de ispite si chiar cadere in prapastie, deci ... iarasi ajung la intrebarea: cum dau de credinta? cum dau peste Dumnezeu? Ori cumva cadem in cursa vietii dupa Legea iudaica? Nu poti sa-l iubesti pe Dumnezeu pana nu iubesti oamenii. Ca sa ajungi pe varful muntelui o iei de la poalele sale si asa Duhul Sfant te calauzeste pas cu pas prin smerenie. Faptele mici intai si apoi de poti le implinesti si pe cele mari caci invers dai degraba in fala desarta.
Slujirea aproapelui e insasi slujirea lui Hristos. Intai il aflam pe Dumnezeu fiind intre oameni, si daca ne arde inima de dor, intram in monahism si dupa ce ne invatam cu ascultarea in obste ... poate ajungem sa avem chilie si viata pustniceasca. Dar asta e teorie frumoasa, insa asa vad eu lucrurile.
Sunt putine manastirile cu viata si traire in Duhul Sfant, din pacate multe manastioare ridicate in prezent sunt prilej de sminteala si pierzare pentru multi ce fara experienta se reped din indemnul satanei spre o viata manastireasca, neavand habar despre ce e vorba. De Paste am avut o astfel de experinta surpriza la o manastire din Orsova. Un spectacol jalnic in stil ecumenisto-catolic, fara icoane, maicutele plictisite se ocupau mai mult de statia audio decat de slujba iar stareta era umflata ca un curcan de atata mandrie ... in fine, mi-a prins totusi bine.

Liviu

Colors,cred ca nu e cazul sa te smintesti,pt. ce ai vazut in Manastire.Nu stii ca in aceste vremuri,calugarii se mantuie prin rabdare...?vezi si tu...,cu atatea incercari,ispite,patrunderea duhului lumesc in Manastiri...,e destul de greu sa-ti pastrezi voturile monahale.

La un sinod local din Cartagina, in 461, s-a spus ca "nimic nu putem sa facem fara Hristos, iar cine va zice ca poate, anatema sa fie". Si chiar ca nu putem nimic. In toate trebuie sa-I cerem lui Dumnezeu. Noi dam vointa, dar El implineste. "Doamne, ajuta necredintei mele!" "Doamne, ajuta-mi sa ma rog si sa-ti pot simti prezenta in rugaciune!" "Doamne, ajuta-mi sa inteleg ce citesc in Scriptura!" "Doamne, lumineaza-ma ce sa scriu acum acestui om in suferinta" "Doamne, fii cu mine in calatorie!" "Doamne, da-mi smerenie!" "Doamne, da-mi iubire!" Si tot asa. Toate I le aratam Lui si El le implineste.

Elena

Elena, ca bine zici, sa-ti dea Dumnezeu sanatate si rabdare in ispite. Doamne tine-o pe Elena sa ne mai invete si pe noi ravna cea buna!

Liviu

Ory,sa inteleg ca ai stat aproape un an in Manastire si te-ai intors pt. ca nu ti-a placut?De fapt NU AI INTELES ce este cu ASCULTAREA...???.De ce nu sunt toti calugarii la Sfintele Slujbe?Nu interpreta gresit aceasta ascultare.Poti fi cu gandul SI LA ASCULTARE SI LA SLUJBA daca nu cartesti...???.Cine te opreste sa nu te rogi odata cu ceilalti care pot merge la Biserica?Gresesti mult in aceasta privinta...???.Tu nu ai fost pregatita,sau nu ai inteles ce inseamna viata monahala,daca gandesti asa.Sa ma ierti daca te-am suparat...???.

Sylvie,NU am stat aproape un an la manastire!.....si nu mai comentez ca nu are rost,situatia este mult mai profunda si adevarul prea colosal pentru a-l putea ingramadi in cateva cuvinte!!!!!

Ory,te inteleg si te rog sa ma ierti daca te-am suparat.Bine faci ca nu comentezi,TE APRECIEZ,totusi vreau sa luam legatura,caci vreau sa aflu mai multe,daca esti de acord,dar in MP.