Dupa 20 de ani
Cel mai bun prieten al meu din liceu

("Dupa 20 de ani" de Alexandre Dumas nu are legatura cu acest mic eseu)

Cu o vreme in urma m-am prezentat si eu la intalnirea de 20 de ani de la absolvirea liceului.
Am ajuns in curtea liceului putin mai devreme, in acea dimineata insorita de Iunie, si incercam sa-mi amintesc figurile celor care intrau pe poarta larg deschisa.

Dupa 20 de ani... deja se simte trecerea timpului...

La un moment dat vine la mine un fost coleg, pe care nu l-am recunoscut, si-mi spune: "Salut ba, ce mai faci?".
Din complezenta si respect ii raspund: "Bine, tu?", cu toate ca habar n-aveam cine era.

Abia dupa ce am schimbat cateva fraze, din tonul vocii lui mi-am dat seama ca era unul dintre cei mai buni prieteni ai mei din liceu, de fapt o vreme am fost chiar colegi de banca.
Abia atunci ne-am imbratisat si mi-au dat lacrimile, dar el era desfigurat de... bautura...
NU-MI VENEA SA CRED !

A incercat si droguri prin tari straine, divort, reimpacare, etc.
Pur si simplu nu l-am recunoscut, dar nu datorita trecerii celor 20 de ani...

Strigarea catalogului s-a terminat la ora 12:00, apoi aveam liber pana seara, cand avea loc banchetul la restaurant.
I-am imbratisat pe fostii mei colegi si le-am spus ca imi doresc sa ne intalnim si la... 30 de ani, dar la restaurant cu ei nu ma duc.
"Cum sa nu vii cu noi deseara la restaurant? Nu se poate ! Nu fii stupid !"

Le-am raspuns: "Nu sunt stupid, sunt intelept, insa nu in felul lumii !
Dar sigur nu merg cu voi pentru ca stiu ce faceti acolo: beti, va imbatati, dansati frecandu-va unii de nevestele altora, etc.
Nu ma cred nici mai destept, nici mai sfant decat voi, dar nu I-as face cinste in primul rand Domnului sa merg acolo si nici sotiei mele."

Ne-am hotarat sa mai ramanem prin oras cateva ore vreo 3-4 dintre cei mai buni prieteni de liceu, sa depanam amintiri pana seara cand ei urmau sa mearga la banchetul cu pricina.

Cat am stat impreuna prin oras, acest prieten al meu, pe care nu-l recunoscusem, a baut vreo 7 beri (cel putin pana aici a contorizat), asa ca seara, cand ne-am despartit, era deja... "obosit" si abia atunci urma pentru el... adevaratul chef.

Liceul pe care l-am absolvit era un liceu de elita, cu o cladire superba, veche de aproape 100 de ani, si niste profesori desprinsi parca din povesti. Cel putin asa mi se pareau mie... :)

La sectia pentru care am candidat la admiterea in liceu in clasa a IX-a, prietenul meu a intrat al 3-lea, eu al 2-lea, iar cel care a intrat primul... acum este la inchisoare suspect de crima... probabil tot legat de consumul de alcool...

Stiu ca lucrurile se pot inversa oricand - pot sa ajung eu desfigurat de patimi sau la inchisoare. Pana acum am fost si sunt in Harul lui Dumnezeu, si ma rog pentru fostii si iubitii mei colegi.

Dar concluzia mea personala este ca NU CONTEAZA unde esti si cine esti la un moment de apogeu, ce scoli de elita sau de mai putina elita ai facut, cati bani ai sau n-ai, cat de frumos sau urat esti.

CONTEAZA CUM ITI SFARSESTI "ALERGAREA" !

Evrei 13:7 "Uitati-va cu bagare de seama la sfarsitul felului lor de vietuire si urmati-le credinta!"

Ioan Ciobota
= www.ioanciobota.wordpress.com =

eu am terminat liceul anul acesta si colegii mei au spus ca nu vor veni la nicio intrunire...ba unii ziceau ca-si schimba nr. de telefon ca sa nu-i mai contacteze nimeni. Nu am fost prea uniti, dar sper sa se mai razgandeasca...mi-ar placea foarte mult sa vad cum se schimba, sa ii vad pe copiii lor, sa-mi spuna pe unde sunt si cu ce se ocupa...???

La intalnirea de 20 de ani, colegul meu de banca si cel mai bun prieten al meu dintotdeauna, nu a mai venit. Murise. A fost un om extraordinar. Dumnezeu sa-l odihneasca. Acum ma intreb, cum o fi mai rau, sa-ti intalnesti fostul coleg si prieten buhait de bautura dar viu, sau sa te uiti la locul gol de langa tine, in banca. Dumnezeu stie.

Dramatica istorisire, cunosc si eu cazuri de oameni care au fost sus , respectati, eleganti si au ajuns de dispretul si rusinea lumii din cauza alcoolului, dar nu numai alcoolul ne desfigureaza, sunt foarte multe patimi, unele care desfigureaza pe dinauntru lasand suprafata sa para curata si sfanta

Buna seara.mare dreptate in vorbele astea...sau eu am mai invatat ca ,,nu invidia un om pana nu-i vezi sfarsitul...,,important e sa tii drumul drept si sa nu te pierzi in hatisul lumii...toti ne nastem cu dorinta, dar putini avem vointa.

eu acu trecui pe a 10 dar din pacate nu suntem deloc uniti ..
toata clasa e in vreo 5 grupuri impartita:|si eu nu fac parte din nici`unu.

Fii linistit, nu cauta sa intri in vreun grup. Vei vedea ca grupurile se modifica de la o zi la alta. Vor veni ei la tine. Alege-ti cu grija prietenii, pentru ca, din dorinta de a face neaparat parte dintr-un grup, risti sa fii atras in cine stie ce murdarii. Cu timpul vei fi respectat.

asa ma gandeam si eu:D

Va propun un alt jurnal sau ce o fi el. de data asta unul ortodox.
S-a facut o reuniune a colegilor. Nu conteaza care. Desi stiam ca voi avea probleme de perceptie a colegilor, mai ales din punctele de vedere enumerate de d-ul Ciobota, datorita scrierilor parintilor pe care i-am citit, stiam ca trebuie sa ma duc cu ei. Dar pentru siguranta am intrebat parintele duhovnic si mi-a confirmat: da, trebuie sa merg. Pentru ca vrem nu vrem, pe langa firescul duhovnicesc pe care il cautam, exista un alt firesc, al celor ce ne inconjoara si in care noi traim si ne dezvoltam duhovniceste. Si am mers.
Am pornit cu gandul ca am niste colegi exceptionali.
Si asa au fost.
Singura problema a lor ca si a mea au fost neputintele omenesti, pentru care m-am rugat. Am fost acolo cand s-a vorbit despre neam si despre traditia romaneasca, am fost acolo cand s-a atins punctul fragil al discutiei despre religie si i-am temperat si au incetat, oprindu-i poate de la blasfemie. In fine am fost acolo si am aparat familia la modul general impotriva influentelor occidentale. Am fost acolo si am aparat omul dar am condamnat pacatul din el.
De acolo cineva a plecat cu un gand bun chiar daca a fost preluat intro mahmureala a vinului.
Nu spun ca trebuie sa ne bagam cu capul in menghina. Nu spun sa ne intovarasim cu oricine, dar totdeauna, daca vrei sa faci ceva pentru cineva si sa il ajuti, nu-l vei ajuta stand departe de el. Daca vrei sa fi modelul de urmat trebuie sa te arati marturisind adevarul in fata lor, nedandu-i in cap cu Biblia ci printr-un comportament si o gandire din care sa emane demnitatea crestina prin toti porii.
Crestinul este stalpul societatii. Este cel de care se vor agata toti cei care se bazeaza pe alte valori decat cele crestine si care esueaza intotdeauna. Unde esti cand este nevoie de tine?
Ce vei spune atunci cand Dumnezeu te va intreba: de ce consideri spurcat ce Eu am sfintit? Cum iti permiti tu sa imi judeci copii Mei, indiferent cum sunt? De ce nu ai fost langa ei atunci cand ti-am dat ocazia sa ii insotesti, tu avand bunatile din sufletul tau cele pe care Eu ti le-am dat?
Cele spuse nu sunt dintr-un spirit de contra. Dar un crestin adevarat nu fuge de provocari ci spune "...sfinte cerceteaza si vindeca neputintele noastre pentru numele Tau".
Doamne ajuta.

Probema mea este ca eu gandesc lucruile astfel: Cred ca exista o limita in orice, nu?
Stiu ca Domnul i-a tratat pe cei respinsi de societate cu toata dragostea, - dar nu s-a dus intr-o casa de toleranta de exemplu, chiar daca a vorbit cu curve.

Eu personal cred ca exista UN TIMP SI UN LOC pentru orice.

Va dau un exemplu: nu cred ca este cazul sa ma duc intr-o casa de homosexuali, sa intru intr-o camera in care se consuma un act intre 2 baieti… si sa le vorbesc despre Cristos.
Sau intr-o casa unde se consuma droguri.

Am fortat la maxim exemplul, dar ideea mea este ca EXISTA O LIMITA PENTRU ORICE, si exista UN TIMP SI UN LOC pentru orice.

Imi pare rau ca limita mea s-a oprit la strigarea catalogului, dar cred si sper ca am facut bine ce am facut.

Este corect ce ne spuneti.
Si asta pentru ca imi aduc aminte de un sfant parinte care intr-adevar nu s-a bagat intre doua curve sa le citeasca din Biblie. In schimb a platit-o pe matroana sa petreaca o noapte cu fiecare din bordel. Toata lumea zicea despre el ca este un curvar. Pana cand la inmormantarea lui au venit prostituatele si au marturisit despre parinte cat bine le-a facut venind la ele si vorbindu-le de Hristos in acele nopti.
Singura noastra problema in cazul de fata este ca el era un parinte induhovnicit si cu Darul Duhului Sfant, ceea ce noi amaratii nu prea avem, ca sa nu intru in alte exprimari teologice. Si eu sunt unul dintre cei care cred ca totul trebuie sa vina de la sine, sa nu exageram in nimic, mai ales in perioada in care noi suntem la inceput si nu suntem suficient de pregatiti pentru asemenea incercari. Altfel riscam sa dam totul peste cap. Dar totusi fiecare trebuie sa isi cunoasca masura si fiecare are ceva de spus oricat este de putin miscat in viata crestina.
De ex.:Orice crestin adevarat, atunci cand este sifonata imaginea Maicii Domnului, care pentru noi ortodocsii este Mama, trebuie sa o apere, indiferent cat este de induhovnicit, s.a.m.d.
Exista un moment marturisitor, pe care vrem nu il vrem trebuie sa ni-l asumam. De aceea fiecare trebuie sa se cunoasca pe sine insusi si sa stie cat de departe sa mearga. Aici este toata limita, in rest pentru Hristos inainte.
Pentru noi biserica nu este cea la care mergem duminica si de sarbatori. Pentru crestinii ortodocsi biserica e in interiorul nostru unde se desfasoara potrivit fiecaruia o Liturghie indiferent de moment si loc. Si acolo unde este un suflet de om aflat in neputinta si te afli cu el, locul poate deveni o biserica. Pentru ca acolo unde sunt doi in numele lui Hristos e insusi Hristos.
Pe mine ma frapeaza in continuare gestul lui Iisus Hristos atunci cand ii spune lui Iuda "prietene" la momentul vanzarii de catre el. Deci in nici un caz pe doi in momentul pacatului nu i-a parasit Hristos. Ci spune "Prietene, ce faci?". Si pe acest considerent nu imi pot imagina ca Iisus a separat pe oameni in alesi si nealesi. Iar eu ma duc acasa unde sunt cei binecuvantati, iar colegii mei care au o neputinta sunt niste netrebnici si nu ma amestec cu ei. Ceva nu e in regula.

Desigur ca si noi doi am putea cadea in ispita unei polemici sa vedem care e mai tare in credinta lui. Dar n-ar ajuta nimanui, nici macar unuia dintre noi. Deci clar nu e locul si nici timpul. Mai ales nu e locul, pentru ca internetul nu este o binecuvantare. Eu cred ca si lucrurile bune care se petrec pe internet sunt ispite.
Ma iau dupa exemplul acela al unui sfant parinte care a fost ispitit de diavol sa semneze pe aceeasi hartie cu el un adevar fundamental: Dumnezeu e stapanul tuturor, ca El a creat pamantul cu tot ce e pe el. Si sfantul a zis: eu cu tine nu imi pun semnatura pe aceeasi hartie. Nu am retinut-o exact dar ideea ramane. Asa ca este clar ca nu vorbim in locul in care trebuie.
Doamne ajuta.
PS: din pacate ceea ce scriu parca nu are limite.