M-ar interesa cateva pareri cu privire la practicarea acestei rugaciuni de catre mireni.
M-au impresionat aceste cuvinte.
"Rugaciunea lui Iisus face din inima fiecaruia o chilie monahala unde se afla "singur cu Singurul", in tacere. Nevoitorul invata sa taca. Dar tacerea crestina nu poate fi despartita de un cuvant mereu reinnoit. La un moment dat, cel tacut, isihastul, primeste harisma cuvantului de viata, care merge de la inima la inima, cuvantul-samanta". Olivier Clement

Prin "rugaciunea lui Iisus" se subliniaza constiinta prezentei Sale, dar si cea a pacatoseniei noastre precum si dorinta noastra dupa milostivire. Rugaciunea ne elibereaza, ne da liniste si ne intareste spiritual. Tocmai aceasta a facut ca "Rugaciunea lui Iisus" sa nu reprezinte nicioadata doar o preocupare a monahilor.
Iata marturia pelerinului rus: "Cam dupa trei saptamani am inceput sa simt in inima o durere, apoi o caldura placuta, o bucurie si o liniste in acelasi loc. Aceasta imi facea placere si ma indemna cu si mai multa ravna sa exersez rugaciunea, insa de asa maniera incat toate gandurile mele erau preocupate cu aceasta si simteam o bucurie mare... Din cand in cand se intampla ca simteam in inima un tremur fericit ; eram plin de usurare, de libertate si mangaiere, incat eram ca transfigurat... Din timp in timp, ochii mei erau invadati de la sine de lacrimi dulci de recunostinta catre Dumnezeu... Din cand in cand, ratacita mea pricepere se lumina in asa masura incat cu usurinta intelegeam lucruri la care mai inainte nici nu m-as fi putut gandi. Din cand in cand ma invada in intregime o caldura dulce a inimii si cu totul miscat simteam cea mai mare bucurie la invocarea numelui lui Iisus".

Nu am ajuns la aceasta rugaciune, de aceea nu pot da marturie despre ea decat din cele ce am citit. Din lectura cunosc ca prin ea mintea coboara in inima si nu-L mai intalneste pe Dumnezeu prin mijlocirea ideilor, ci prin simtirea prezentei Lui. Mai am de muncit pana se va descoperi si prin mine versetul din Cantarea Cantarilor: "Eu dorm, dar inima mea vegheaza".

Nu stiu daca ati citit cartea "Pelerinul rus". Intreaga carte este o continua cautare pre dobandirea acestei rugaciuni. Rugaciunea pelerinului, rugaciunea inimii, sau rugaciunea lui Iisus: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul Lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", devine in urma trudei de o rosti cat mai des, "rugaciune neincetata", asa cum insusi Sf Apostol Pavel ne indeamna:"Rugati-va neincetat". Pelerinul o lipeste de respiratie, incepe a se ruga cu aceasta rugaciune, iar rugaciunea "incepe sa lucreze singura". O rosteste si in somn si in timpul oricarei activitati, deoarece rugaciunea s-a inradacinat in inima...

Parintele Evghenie de la Manastirea Ciolanu, ne indeamna inainte de a incepe rugaciunea sa stam intr-o "sfanta tacere", sa ne lipim mintea de cer.....

:) eu nu sunt asa modesta precum costel, asa ca pot da marturie ca spun si eu aceasta rugaciune, cu buzele si cu mintea, pe cat de des pot (canon de la parintele).

Sfantul Lavrentie de Cernigov recomanda aceasta rugaciune si mirenilor. Si alti Sfinti parinti o mai recomanda. Aceasta reprezinta o modalitate de supravietuire pe plan duhovnicesc in orice situatie. Sfintii inchisorilor s-au salvat mai ales prin aceasta rugaciune. Puteau sa se roage in orice moment fara sa-si dea seama cineva de acest lucru. Si multi erau mireni. Invatau unii de la altii sa se roage astfel. Li se umplea sufletul de mila pana si pentru calai. Si daca dobandeau o asemenea stare nu era putin lucru inaintea lui Dumnezeu.

Aceasta rugaciune simpla se afla la indemana noastra mereu: in tramvai, la locul de munca etc. Chiar si inainte de a adormi, in loc sa calatoresti cu gandul peste tot, e de preferat sa calatoresti spre Dumnezeu. Din cate am citit, rostirea acestei rugaciuni este o indeletnicire mantuitoare, despre care s-a scris mult. Este considerata de catre unii Sfinti Parinti ca fiind stiinta stiintelor. Daca este rostita cu smerenie, aduce multe bucurii duhovnicesti,caci cel care o rosteste permanent simte mereu nevoia sa faci voia Lui. Parintii pustiei se osteneau in special cu aceasta lucrare.

Este bine ca spunem "cat de des putem" aceasta rugaciune, in felul acesta ajungem si la "dobandirea ei" (cred ca la asta se referea si costel) .... caci cel mai lung drum este cel care duce de la minte la inima...

Ma intereseaza si "metoda" rugaciunii lui Iisus. Cand se inspira si se expira aerul si ce cuvinte din continutul rugaciunii sunt rostite?

george, eu nu sunt nici pe departe o practicanta (incepatoare macar) a rugaciunii inimii de aceea nici nu am postat pana acum. Dar vazandu-ti ravna indraznesc pt. ca asa spune Hristos. Frate, in Zbornicul scrie ca: intai trebuie sa iti deprinzi gura si mintea cu rugaciunea. Spune-o cat de des cu limba fara a deschide gura apoi vei simti singur cum mintea conlucreaza cu limba. Va veni vremea cand ea va tasni singura in tot locul, si pe strada si acasa si cand pui capul pe perna seara. Sa ajungem aici la acesta tasnire apoi vom vorbi si de miscarea pieptului si a respiratiei.:) Mantuire!

Multumesc pemtru sfat Alina.

Cartea "Pelerinul rus" ne descopera pasii acestei "metode". Din cate am inteles eu este important sa incepem sa o rostim cat mai des posibil asa cum putem deoarece dupa o vreme "rugaciune incepe sa lucreze singura". Metoda respiratiei o deprindem fara sa ne dam seama.

Parintele Teofil Paraianu ne marturiseste despre acesta metoda a respiratiei, asa cum l-a povatuit odinioara parintele Arsenie Boca,: intre inspiratie si expiratie rostim "Doamne", cand inspiram spunem: "Iisuse Hristoase" si cand expiram "Fiul Lui Dumnezeu, mantuieste-ma pe mine pacatosul".

Valeriu Gafencu, in inchisoare, "se purifica prin suferinta", descoperind tainele acestei rugaciuni. El leaga acesta rugaciune de bataile inimii, astfel: apasa cu degetul mare de la o mana pe incheietura celeilalte pana cand putea simti pulsul, si la fiecare bataie rostea cate un cuvant din rugaciune.

Toata acesta osteneala porneste din dorinta de a cobora rugaciunea din minte in inima. Toate cate cunosc sunt invataturi din carti, le citesc si le recitesc, dar sunt departe de a practica aceasta rugaciune. Este nevoie de multa ravna...

cum, poi ne-a invatzat parintele pr. Arsenie Boca parca cum se face cu tragerea aerului shi expirarea, dar ne invatza parintele arhimandrit Sofronie al manastirii Lainici cum trebuie spusa, shi foarte frumos a explicat domnia sa roadele acestei rugaciuni...

dar am descoperit ca este foarte profunda ca shi intzeles deshi pare simpla, contzine foarte multa shtiintza in paza Mintzii, caci este rugaciunea Mintzii aceasta rugaciune, rostirea Numelui Domnului... iar apoi, cu timpul, mintea ajunge in inima la Hristos shi impreuna cu Duhul Sfant al rugaciunii ducand cu sine mintea cea curata shi plina de intzelepciune, mintea curatzita de Duhul Sfant, coboara spre inima shi e primita de Hristos in stelutza din atriul drept.

Rugaciunea cu atentzia la buric este atentzia catre Fiul, catre partea de jos a locului unde ne pecetluim cu sfanta Cruce, shi este o rugaciune shi o atentzie spre smerenia noastra...

Dar cum se face rugaciunea Mintzii? poi trebuie sa fi foarte atent la rostirea rugaciunii, la cuvintele pe care le rosteshti cu limba, cu gandul, la intzelesul frazei, la inceput in timp ce atentzia ochilor o indreptzi spre un ban de aur asha mare shi gros, un talant cam cu diametrul de 5 cm pe care l-ai avea intre ochi, pe frunte, shi spre nas, shi eshti atent spre el in timpul rostirii rugaciunii mintzii, iar apoi ashteptzi ca sa mearga spre inima acest talant, inima prin Hristos, primind acest talant curatzit al mintzii

Sau rugaciunea inimii este sa te rogi in fatza stelutzei lui Hristos, din atriul drept, shi sa te smereshti ca sa te primeasca shi sa-tzi mentzii rugaciunea spre acel loc plin de Har de la Dumnezeu, spre stelutza lui plina de pace ca o luminitza alba.

Respiratzia trebuie ritmata cu rugaciunea astfel incat sa nu ne incurce in rostirea rugaciunii...

Iar Duhul Sfant datorat rostirii rugaciunii neincetate trebuie sa-l unim, sa-l lasam sa se uneasca cu respiratzia asha fel incat sa ne patrunda in sinusurile interioare spre curatzirea trupului, a capului shi cugetarilor mintzii ca o dulce shi bineplacuta mireasma a smereniei, a gandului smerit... duhovnicesc

dar in primul rand rugaciunea Mintzii, a rostirii Numelui Domnului este o rugaciune de paza a Mintzii ca sa nu fie tarata in isisisisisispita shi sa pazeasca poruncile...

ma iertatzi daca mi-am dat cu parerea ca eu nu sunt un practicant shi nu shtiu decat cam cum am citit, ca defpt eu nu shtiu sa practic rugaciunile linishtirilor sufleteshti in vederea primirii pacii de la Hristos, nu cum o da lumea ne da Hristos cand spune luatzi pacea Mea, pacea Mea o dau voua...

Doamne ajuta shi scuze pentru ca s-a gasit prostul sa invetze pe... :dozingoff:

Avem in acest articol de pe site-ul crestinortodox.ro, mai multe metode in legatura cu rugaciunea inimii.
http://www.crestinortodox.ro/Diverse/Rugaciunea_lui_Iisus-53-11802.html

Va multumesc, caci mi-ati raspuns la unele nelamuriri pe care le aveam in legatura cu Rugaciunea lui Iisus.
Exista dealtfel "Mica Filocalie a Rugaciunii lui Iisus".

Parintele Dionisie Ignat, unul din marii duhovnici ai Muntelui Athos, a spus despre Rugaciunea lui Iisus ca pe cat de greu se agoniseste, pe atat de usor se pierde din pricina mandriei.

Parintele Dionisie - Despre Rugaciunea lui Iisus

Parintele Staniloaie ne-a spus ca, daca nu putem sa deprindem rugaciunea lui Iisus, atunci macar sa pastram mereu numele Lui in gandul nostru, zicand: Doamne Iisuse, Doamne Iisuse... Doamne Iisuse...

Daca m-as duce ziua la lucrul campului sau daca as munci singur, izolat de ceilalti, atunci as avea conditiile necesare pentru rugaciunea inimii. Dar, lucrand cu oamenii si neavand pacea de care este nevoie pentru rugaciune, cred ca este imposibil de dobandit rugaciunea neincetata in acest caz.

Va recomand cele doua volume ale lui Gheron Iosif relativ la acest subiect: "Marturii din viata monahala". El ne impartaseste din experienta ce ne poate aduce rigaciunea lui Iisus.

Poate ca da, poate ca nu, aflam sigur doar din cercare!
In orice caz, in Pelerinul rus, apoi in cartea parintelui Cleopa "Rugaciunea lui Iisus", precum si in Filocalia se insista asupra faptului ca nu rugatorul obtine performanta dobandirii rugaciunii neincetate, ci ea este un dar de la Dumnezeu. Darul vine uneori foarte repede sau dupa multa truda, spun Parintii, asa cum binevoieste Domnul.
Deci nu pot fi sigur sa spun ca e imposibil de dobandit rugaciunea neincetata sau ca, dimpotriva, o voi dobandi daca ma straduiesc. Dobandirea ei tine clar de impreuna-lucrarea noastra cu Sfantul Duh, eu asa am inteles din cartile amintite.
Pe de alta parte, Sfantul Teofan Zavoratul spune mereu ca partea noastra e lucrarea, truda, staruinta in rugaciune si in viata curata pe masura telului care, desigur nu e altul decat mantuirea in Hristos.
Personal nu am mereu linistea sau odihna pe care le-as dori eu ca sa fac rugaciunea, iar duhovnicul mi-a spus sa lucrez in solitudine si liniste. Totusi, fiind adeseori prins toata ziua, fie am facut rugaciunea cateva minute spre miezul noptii, fie m-am trezit cu 15 minute mai devreme. Si folosesc fiecare prilej in timpul zilei: in metrou, cand astept la vreo coada de-a noastra etc. Uite, chiar aseara am fost cu fiul meu in parc, s-a jucat vreo 2 ore cu colegii lui de la gradinitza. Mi-am zis ca e un moment prielnic sa spun rugaciunea si, cu oarecare mici dificultati, am inceput sa soptesc... Pornirea a fost mai dificila, apoi totul a mers de la sine. Am primit si darul unei stari bune, de mare liniste, pace. Slava lui Dumnezeu!
Deci se poate lucra.
Te incurajez sa lucrezi cu nadejde in ciuda conditiilor, e forma ta de jertfa, in asta se vede clar ca doresti comuniunea cu Domnul si cu Sfanta Biserica Lui, eu zic ca merita efortul si e spre lauda ta. Curaj!
Desigur, legatura cu duhovnicul e mereu necesara, sa fie deasa, stransa, mai ales cand vei sesiza ca incep replicile potrivnice (vor incepe, probabil...).
Multa nadejde si inima dornica de treaba iti doresc. Doamne ajuta!

Da, da, cu totul de acord, confirm prin mica mea experienta. As mai adauga doar ca eu prefer sa rostesc soptit, uneori insesizabil de un privitor sau ascultator din afara.
Mare dar, mare mila Domnului ca ne-a oferit prilej de truda si mangaiere cu aceasta minunata lucrare!

http://www.ortodoxia.md/plugins/cont...-lui-iisus.jpg Îmi spunea un prieten că a făcut un mic sondaj printre cunoscuţii săi punând întrebarea: „Vă rugaţi folosind Rugăciunea lui Iisus?". Reacţiile lor au fost, în mare, dezarmante faţă de aşteptările pe care cunoscutul meu le avea de la nişte oameni cu solide lecturi teologice, cu ani de mers cu regularitate la biserica din parohie şi pe la mănăstiri: majoritatea s-au uitat stupefiaţi la el, de parcă i-ar fi întrebat care este formula cutare din fizica cuantică.


O piesă de muzeu
Răspunsurile au alternat între: „Nu, Doamne, fereşte!, doar nu sunt ca Sfinţii din Filocalie" (acest ultim răspuns varia cu: „nu am binecuvântare de la duhovnic") şi „Da, puţin, numai când am timp, adică atunci când mă întorc de la serviciu/şcoală sau uneori, când îmi fac canonul de metanii şi închinăciuni".
Mi se pare că am transformat Rugăciunea lui Iisus într-o piesă de muzeu: ne uităm la ea, o admirăm, o lăudăm. Şi atât. Problema nu stă în scuzele invocate ci în faptul că nici măcar nu dorim să ne rugăm cu Rugăciunea lui Iisus. Faptul că, în cel mai bun caz, o zicem accidental nu înseamnă că ne şi rugăm ci că ne liniştim puţin conştiinţa, bifăm un x la rubrica în care spune că această rugăciune nu ar trebui să lipsească din viaţa creştinului. La urma urmei, la ce ne mai folosesc cărţile Sfinţilor isihaşti, Filocalia şi Sbornicul? Ca să le ţinem în bibliotecă pentru molii? De ce mai cumpărăm tot felul de metanii de diferite modele, dacă nu le folosim? Fiindcă la aceasta foloseşte metania, la Rugăciunea lui Iisus şi nu pe post de etichetă pe care o ţinem la mână pentru ca cei din jurul nostru să înţeleagă mesajul: „Atenţie, sunt creştin".

O armă automată
Trebuie să dorim această rugăciune şi trebuie să cerem binecuvântare fiindcă o vom primi. Nu se poate altfel. Nu cred să existe duhovnic care să spună: Nu, Rugăciunea lui Iisus nu este pentru tine! Dacă nu e pentru păcătoşi, atunci pentru cine? Vameşul se bătea cu pumnul în piept zicând-o. Femeia cananeeancă a rostit-o; orbul, la fel. Noi suntem mai sănătoşi duhovniceşte decât ei?
Repet, problema nu constă în motivaţiile invocate ci în indiferenţa şi laxitatea noastră. Hristos nu este instalatorul de serviciu: Îl chemăm numai când avem un necaz. La fel, Hristos nu ţine o condică de serviciu în care fiecare creştin semnează acolo un „Tatăl nostru" dimineaţa şi seara, un acatist zis în grabă şi gata, s-a achitat de sarcini. El stă la uşa inimii şi bate mereu. Din ce am citit pe la Părinţi, Rugăciunea lui Iisus trebuie să fie precum o armă automată în mâinile creştinului. Să tragă cu ea neîncetat şi nu numai în vreme de ispită şi nu doar condiţionat de încercarea vreunei ispite sau de vreo metodă (absolut necesară, de altfel, dacă e vorba de viaţa în mănăstire dar mult mai mari sunt aici ispitele). S-au scris cărţi întregi în care sunt adunate mărturii ale unor oameni din lume care s-au mântuit zicând Rugăciunea lui Iisus şi singura lor „metodă" a fost perseverenţa şi dorinţa de a se ruga neîncetat, dar în modul cel mai discret cu putinţă. Nu putem invoca altă scuză decât obtuzitatea noastră faţă de ceea ce ar putea să ne scoată din amorţeală, faţă de ceea ce ar unge cu untdelemn duhovnicesc mecanismele noastre ruginite.

Apa cea limpede din inima noastră
Un proverb spune „dacă omul vrea să aibă o fântână cu apă limpede, trebuie să sape adânc". Într-adevăr, la fel este şi cu Rugăciunea lui Iisus. Apa cea mai limpede – mântuirea împreună cu cele mai mari daruri duhovniceşti - o aflăm dacă săpăm adânc în inima noastră, dacă spargem crusta păcatului care s-a întipărit prin consimţământ şi reaua obişnuinţă. Putem să cerem ajutor pentru cutare şi cutare problemă folosind alte rugăciuni, dar curăţirea inimii şi paza minţii nu o vom dobândi decât întipărind numele lui Hristos în inima noastră. Cunoaşteţi o altă metodă mai bună pentru aceasta decât Rugăciunea lui Iisus?

Rugaciunea lui Iisus ne este de trebuinta pentru a intra in imparatia Cerului.
 

"Cea dintai lucrare a voastra, de cum va treziti, sa fie insemnarea cu semnul Sfintei Cruci, iar cele dintai cuvinte ale voastre sa fie cuvintele Rugaciunii lui Iisus: Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste‑ma pe mine, pacatosul. Cand puteti, faceti Rugaciunea lui Iisus pe sirul de metanii, iar cand veti fi ocupati, faceti‑o fara metanie. Rugaciunea lui Iisus ne este de trebuinta pentru a intra in imparatia Cerului.

Celui ce are rugaciunea launtrica, rugaciunea ii este fireasca precum respiratia. Orice ar face, rugaciunea merge de la sine, in launtru. Cel ce are o astfel de rugaciune, stand in biserica, asculta si ceea ce se canta si se citeste si, in acelasi timp, se roaga si launtric, asa cum este scris: Rugaciunea se lipeste de rasuflarea ta.

Chiar si in timpul somnului, lucrarea rugaciunii nu se intrerupe in inima lui: Eu dorm si inima mea privegheaza. Noi, insa, nu avem acest dar. Noi ne trezim si nu avem pe buzele noastre nici macar numele lui Iisus Hristos. O lunga perioada nu am putut intelege ce inseamna unirea mintii cu inima. In esenta, este o unire a tuturor puterilor sufletului, cand toate nazuiesc catre Dumnezeu – ceea ce, atunci cand sunt despartite, este cu neputinta". (Staretul Varsanufie de la Optina)

Observatie

Lucrarea rugaciunii nu depinde doar de forta repetitiei ci in primul rand de forta intelegerii.

Intelegerea este ca un sol fertil din care creste floarea rugaciunii.
Repetitia este udarea acesteia.

Intelegerea vine doar prin lucrarea adecvata a celorlalte virtuti.

Cine crede ca este suficienta repetitia rugaciunii fara sa inteleaga miezul ei, este in inselare.

Deci este bine ca din cand in cand sa ne oprim si sa cugetam la sensul ei adanc.

să ascultăm.

Opririle pot deveni și ele prea dese și atunci rugăciunea se transformă în teologhisire sau meditație. Să-L lăsăm așadar pe Dumnezeu să ne miluiască așa cum El știe mai bine, iar noi să credem cu tărie că mila Lui va veni peste noi, nevrednicii, și peste cei pentru care ne rugăm.

Ce vrei să asculţi, nebunule?
Înşelatule, cine te crezi?...
Vezi-ţi păcatele, omule mândru, şi ascultă sfatul înţelept al surorii care ţi-a strigat, oarecînd, "Vindecă-te tu, mai întăi, doctore!..."


Da, da, da. Aşa este, într-adevăr!
Mă smeresc prin harul Domnului şi mărturisesc: aşa stau lucrurile, da, aşa şi trebuie să stea mereu, ca harul să devină lucrător în omul păcătos, cu adevărat aşa este.

Acum eu vin şi spun: să ascultăm!
Înclin să cred tot mai mult că urechea (auzul) e primul organ duhovnicesc trezit la viaţă de har, întru vrednicia lucrării vieţii creştine.
Precum în lumea lui diafană, înainte de naştere, fătul mai întâi aude ceea ce va vedea abia după naştere, aşa şi în viaţa bebeluşului duhovnicesc: înclin să cred că mai întâi auzim.
"Credinţa vine din auzite"... zic şi eu acum, după ureche...:)

E un auz subţire, acesta...

O prezenţă
pe care nu o poţi numi decât cu teamă multă: auzire...
O fulgerare de gând, lămurit sau abia ghicit, după cum îţi e limpezimea sufletului, dorinţa, sfârşirea, duhul rugăciunii, al căinţei, pacea...

Frate, când te rogi caută să iei o clipă aminte şi să asculţi, mi-a spus călugărul... Apoi m-a lăsat, sub binecuvântarea mâinii puse pe creştetul capului meu nerod. Am rămas nedumerit foarte...
Au trecut 3 ani de atunci, în care am cercat să cunosc duhul vorbei acesteia.

Am îndrăznit de multe ori să ascult. Cu teamă, cu îndoială, cu frica de iluzii sau halucinaţii, cu evidenţa duhului de înşelare.
Iar astăzi cunosc şi cred şi mărturisesc în Hristos că Domnul ne vorbeşte necontenit, prin harul Lui, prin îngeri, prin sfinţii la care avem evlavie, prin Măicuţa Lui, prin preot, prin confraţi, prin lucruri, prin propriul corp, prin întâmplări felurite, prin propria conştiinţă (ce ureche mare e această conştiinţă, în om!).

Dar noi nu suntem mai întâi orbi, ci surzi. Orbi erau iudeii care L-au răstignit pe Hristos.
Nu auzim, poate pentru că mai întâi nu ştim că suntem chemaţi să ascultăm.
Ce? Pe cine?

Cuvântul!
Lăudat fie în veci! AMIN+

P.S. Un exemplu: mă trezesc din somn şi spun: Doamne, cum să fac cu X? Că rău mă necăjeşte şi mii de gânduri am din pricina asta şi vreau să fac aşa şi aşa, precum ştii...
Apoi aud, clar, inconfundabil, lămurit şi fără de timp: "Iubiţi-vă unii pe alţii, precum Eu v-am iubit pe voi mai întâi..."
(Am transcris, evident, după... ureche. Doamne, iartă-mă! Şi să mă iertaţi şi voi, fraţilor şi surorilor, de v-am greşit.)

Excelenta observatie!

Este ultima cheie a rugaciunii. Cea mai importanta.

Facand o paralela cu tantrele inferioare (Tantra Actiunii) in sistemul crestin putem traduce astfel:

cheia 1: iconografia biblica (care impresioneaza mintea prin citit si meditatii) ne face sa ne impartasim de trupul Lui Hristos;

cheia 2: caldura fina care apare in inima in timpul rugaciunii ne face sa ne impartasim de glasul Lui Hristos;

cheia 3: pauza la sfarsitul sunetului launtric - clipa in care suspendam miscarea rugaciunii si ascultam - ne face sa ne impartasim de mintea Lui Hristos.

Nu vicleni si mai ales nu sminti , "crestine " !
 

Dumneata esti un amestec de teorii "crestine " , asa ca te rog sa-l lasi pe Ioan , adica sa nu-l folosesti in cuvantul tau "crestin " , pentru ca incercarile dumitale disperate de a amesteca "credintele " , nu vor rodi aici pe acest forum cat voi mai fi in in asta viata !
Deci , atat ii spui lui Ioan :"Excelenta observatie!", fara sa-i intinzi binecunoscuta-ti cursa budista !
Voi reveni !

Ma asteptam la o reactie vehementa.
Este de inteles.

Eu nu intind curse ci evidentiez principii psihologice care se regasesc si in alte forme de credinte.

Ele nu sunt captive numai in anumite sisteme.

Exista un fir rosu care le strabate pe toate - insa cu alte denominari.

In general am invatat , cu ajutorul lui Dumnezeu , sa ma iau la tranta cu diavolii ! Groaznic , ingrozitor , multa energie risipita in asta lupta , dar cu si prin aceasta lupta am invis multe patimi , inclusiv patima fumatului .
Cunosc metodele lui , salasuite in om , in minteasi in sufletul lui , dar dracul are limite si multa prostie , actionand pe tot acest pamant la fel , fie ca-i vorba de desfranare , fie ca-i vorba de erezii , rataciri , iluzii desarte , amagiri , etc , etc . . . !
Deci dracul din tine este un drac arhicunoscut , plictisitor chiar , si poate fi invins prin post si multa rugaciune ortodoxa , dar in lipsa dumitale de simtire , vei continua cu :"Cugetari din Dharma"si alta si alte tampenii dracesti , spre smintirea celor mai tineri , sau mai slabi de ingeri . . .
http://www.crestinortodox.ro/forum/s...ad.php?t=14532

Domnule Cristi, ma bucur sa aud ca ai invins multe patimi.

Eu inca mai am de luptat cu ele - poate ca una din ele este si aceasta sondare/exprimare a perspectivei budiste.

Nu este in intentia mea sa tulbur, smintesc sau convertesc.

Ignora ceea ce scriu si ai putina rabdare si cu mine, poate ca in cele din urma ma voi alinia felului tau de a gandi si intelege.

Pace tie.

Florine, ştii bine că nu pot să amestec ce îşi imaginează cei aflaţi în afara Bisericii cu ceea ce trăiesc efectiv, experimentînd ca mădulare ale Bisericii, creştinii. Filosofia analitică a celor din afara Bisericii naşte cu totul alte roade decât vieţuirea organică din Biserică.
Deşi se pot face mii de paralele şi tot atâtea interpretări, fie ele şi frumoase pentru intelectul amator de gândire, paralelele tot paralele rămân. Nu poţi să te împărtăşeşti de Hristos când nu faci parte din Trupul al cărui Cap este El. Dar poţi să-ţi imaginezi, ce-i drept, chiar cu mare intensitate... Părinţii numesc această imaginaţie cu termenul de înşelare, după cum probabil ştii prea bine (îmi amintesc că ai participat la alte discuţii arătînd că ai cunoştinţe precise despre scrierile Sfinţilor Părinţi).
Eu aşa cred, sper că nu te supără prea tare credinţa mea.

P.S. Cât priveşte psihologia omului care se împărtăşeşte de Hristos, îţi recomand cu toată căldura două cărţi: Sfântul Teofan Zăvorâtul (orice lucrare despre rugăciune) şi cartea "Stareţul meu - Gheron Iosif Isihastul". În aceste texte, un căutător al Adevărului poate găsi mii de subtilităţi privind psihologia rugăciunii şi, în general, a vieţii unor trăitori autentici în Hristos.

Stiu si iti respect punctul de vedere.

Scrierile Sfintilor Parinti sunt surse inepuizabile de inspiratie duhovniceasca.

De viata. De traire elevata.
Miezul lor este puternic si foarte curat.

Intradevar, fructele difera foarte mult. Ele se hranesc esentialmente din calitatea intentiei.

Fara Biserica omul nu poate nimic.
Depinde ce intelegem prin Biserica.

Multumesc de recomandari.

Hristos a Inviat !
 

Si nu putem sa slujim la doi stapani , sau sa ne aflam in doua luntrii in acelasi timp , caci mare amagire este asa ceva !
Frate Ioan iti multumesc pentru ultimile zeci de postari de pe acest forum , caci ele denota maturitate , intelegere si mult echilibru !
Doamne ajuta !

Mulţumesc, Cristian, pentru cuvântul de încurajare. M-aş bucura să fiu vrednic de el, cu adevărat. Mulţumesc, Doamne ajută!

Păi ce-am putea înţelege, Florine?
În afară de Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească.
Mai putem înţelege şi altcumva?

Cu adevărat mă nedumereşte precizarea ta.

Sunt un mare "consumator " de rugaciune , si nu concep ca ziua sau seara ( noaptea ) sa treaca fara ea , dar nu pot spune ca sunt un mare "consumator" al Rugaciunii lui Iisus , iar aceasta lipsa o compensez , cu binecuvantare bineanteles , in citirea zilnica din Psaltirea lui David , a unei Catisme pe seara , si simt o mare bucurie de cand practic citirea zilnica a Psaltirei ,
Am gasit pentru fratele nostru Ioan Cezar un cuvant de folos despre rugaciunea lui Iisus , caci imi aduc aminte cu placere cand Ioan s-a inscris prima data pe Forum a deschis vorba despre aceasta rugaciune , si a ramas pentru el un subiect extrem de important !
Deci :
Esenţa rugăciunii lui Iisus

Rugăciunea Iui Iisus este de fapt esenţa lucrătoare a pocăinţei, indicată de către Mântuitorul

„Părintele Meu, de este cu putinţă, treacă de la Mine, paharul acesta; Însă nu precum voiesc eu, ci precum tu." (Mt. 26,39).
Două idei exprimate aici - „Doamne miluieşte-mă” şi „Fie Doamne voia Ta cea sfântă”- constituie esenţa rugăciunii lui Iisus. Mai întâi de toate, trebuie ştiut că rugăciunea Iui Iisus este de fapt esenţa lucrătoare a pocăinţei, indicată de către Mântuitorul. Aceasta îl învaţă pe lucrător să şi taie voia, să-L iubească pe Dumnezeu mai mult decât făptura, să nu se încreadă în sine, să se smerească cu adevărat, să se cerceteze pe sine, să nu-şi atribuie sieşi tot ce face el mai bun, ci lui Dumnezeu, Căruia să-i dea slavă pentru toate. Rugăciunea Iui Iisus te apropie de Dumnezeu, iar împăcarea cu El naşte adevărata dragoste de aproapele. Rugăciunea uneşte sufletul cu Mirele Ceresc, adică cu Dumnezeu, şi devine o împreună-vorbire între suflet şi Creator...


(Vlădica Antonie Mărturisitorul, "Manualul isihiei. Calea rugăciunii lăuntrice")

Mulţumesc frumos, Cristiane!
Am citit şi eu cartea în care Vlădica îşi face cunoscută experienţa fericită de om al lui Dumnezeu, mulţumind Domnului că, iată, avem o mulţime de mărturii care să ne lumineze şi să ne aducă îndreptarea. Recomand tuturor, la rândul meu, această minunată carte.
Doamne ajută!

"Excelenta observatie!
Este ultima cheie a rugaciunii. Cea mai importanta.
Facand o paralela cu tantrele inferioare (Tantra Actiunii) in sistemul crestin putem traduce astfel:
cheia 1: iconografia biblica (care impresioneaza mintea prin citit si meditatii) ne face sa ne impartasim de trupul Lui Hristos;
cheia 2: caldura fina care apare in inima in timpul rugaciunii ne face sa ne impartasim de glasul Lui Hristos;
cheia 3: pauza la sfarsitul sunetului launtric - clipa in care suspendam miscarea rugaciunii si ascultam - ne face sa ne impartasim de mintea Lui Hristos."

Buna ziua tuturor
Legat de cele de mai sus, postate de Florin Oltean:
Nu are rost sa te apuci sa cauti tot felul de paralelisme sau doctrine/idei comune intre Ortodoxie si alte religii – in cazul de fata Budism. Trebuie sa intelegi ca sunt complet separate, iar a incerca sa raportezi rugaciunea lui Isus la tot felul de “tehnici de iluminare” este o mare greseala care, din pacate, este foarte “la moda” in aceste zile. Amestecam lucrurile fara sa stim despre ce este vorba. Rugaciunea lui Isus nu are nimic de a face cu filosofia orientala (si includ aici si yoga cu faimoasele ei chakre). Ca idee, yoga are la baza premisa ca energia pleaca din prima chakra, iar noi trebuie sa-l trezim pe kundalini ( :) ) care va urca din chakra in chakra pana la ultima, cea a iluminarii (adica de la o energie murdara la o energie curata – hm, nu stiu cum te poti purifica prin impurificarea energiilor superioare cu energii inferioare). Toti practicantii de yoga sau budistii, in momentul in care descopera Rugaciunea lui Isus, considera ca au descoperit Sfantul Graal “uite, vezi si crestinii se raporteaza la chackra inimii, si drumul catre mantuire se face prin intermediul chakrelor, asa cum spunem noi de mii si mii de ani”, dar asta nu este decat un vis al lor (daca este sa luam numai pozitia inimii duhovnicesti fata de chakra inimii si vom vedea ca sunt complet diferite) Oricum, nu am de gand sa stau sa explic diferentele, pentru ca nu are rost sa le compari. Ideea pe care am vrut sa o transmit este sa incetezi a mai cauta asemanari, pentru ca ele nu exista. Budismul si Crestinismul sunt complet diferite si au la baza idei si legi complet diferite ( budismul are la baza ciclicitatea, iar crestinismul credinta in Sfanta Treime si viata de dupa moarte ( imi cer scuze, dar nu stiu cum sa o spun doar in cateva cuvinte) iar a te apuca sa le compari este ca si cum ai compara o roaba cu o naveta spatiala si ai ajunge la concluzia ca de fapt sunt identice pentru ca amandoua servesc la .... carat, adica poti cara "ceva" cu ele.
“…Eu inca mai am de luptat cu ele - poate ca una din ele este si aceasta sondare/exprimare a perspectivei budiste.”
Te-ai intrebat vreodata de ce continui sa cauti si sa lupti? De ce acum, cand esti in “perioada budista”, fata ta se intoarce tot catre ortodoxie, unde cauti asemanari ? Nu te cunosc, este prima oara cand discutam, insa eu nu vad decat 2 variante:
1) Ai luat deja o hotarare, si anume ca budismul este alegerea ta, dar, undeva acolo in tine, inima (a se citi sufletul) ta cauta o “scuza”, pentru ca se simte vinovata. Iar cea mai buna scuza este gasirea de tot felul de asemanari care sa-ti dea tie liniste. Aici nu pot sa-ti spun decat ca cele mai mari si mai reusite minciuni/dezinformari sunt cele care sunt bazate pe franturi de adevar. Daca tu vei cauta sa cauti asemanari, nu vei face decat sa construiesti o minciuna si mai mare, care sa te multumeasca. Dar ai mare grija, vei trai in minciuna.
2) Nu esti hotarat cu adevarat ce vrei, iar inima ta cauta calea cea dreapta, calea crestinului, chiar daca tu nu vrei sa recunosti asta. Sa nu uitam ca in inima fiecarui crestin ortodox botezat, se afla insusi Domnul nostru, Isus Hristos, care plange pentru noi. Plange pentru ca noi nu dam curs putinelor rugaminti pe care le are el, plange pentru ca noi mereu ii intoarcem spatele. In acest caz, urmeaza-ti chemarea sufletului si indrazneste sa intri pe Calea lui Isus. Nu este greu, cauta un duhovnic, si el te va calauzi.

Buna Zargan,

Inainte de a fi musulman, hindus, budist sau crestin, fiecare a invatat cuvinte care denomineaza "ceva" /"cineva".

Fiecare religie are in spate o poveste "cu cuvinte" despre “fericirea fara sfarsit”, “suferinta cu si fara sfarsit” sau “extinctie’.

Inainte de a intelege "cuvinte" si a-ti asuma o apartenenta, de facto nimeni nu apartine niciunui curent de gandire conceptuala.

Nici dupa o autoidentificare conceptuala religoasa nu exista garantia ca apartenenta / afinitatea ramane imuabila.

Cel ce cauta fara prejudecati, in opinia mea trebuie sa plece de la premisa ca exista un singur adevar dupa care realitatea este functionala.

Intelegerea corecta a realitatii, in primul rand, trebuie sa se bazeze pe observatie si rationament.

Metodologic, a nu compara puncte de vedere diferite, marturii, afirmatii despre o anumita stare de fapt este o abordare limitativa care nu poate genera perspectiva si intelegere profunda.

Sunt de acord ca atunci cand amesteci mai multe mancaruri poti sa faci indigestie dar realitatea ne ofera si exemple in care amestecul este mai puternic si rezistent.

Cand se inteleg principii functionale din mai multe domenii, sinteza lor poate conduce la o descoperire remarcabila.

Eu inteleg si respect abordarea dogmatica care are resursele ei psihologice incontestabile, insa nu toti suntem construiti la fel.

De aceea, in opinia mea, chiar daca nu suntem de acord cu alte abordari, respectul pentru acestea, daca sunt bine intentionate si sincere, este un respect pe care ni-l acordam de fapt noua insine.

"Inainte ca vrajmasul sa inceapa lupta, incepe bombardarea cu ganduri. Rugaciunea lui Iisus este arma cea mai grea (puternica) impotriva gandurilor vrajmasului." (Parintele Paisie Aghioritul)