La intrebarea "Ce inseamna a fi crestin?", am gasit urmatorul raspuns: crestinul este omul care Il priveste pe Hristos cu ochii Apostolilor. Mi-a placut. Stiu ca Hristos poate fi privit in mod diferit. Poate fi privit cu ochii Apostolului Ioan, dar poate fi privit si cu ochii lui Iuda. Dar este important sa privim cu ochii Apostolilor. Deci, cu ochii martorilor. Interesant este ca termenul grecesc de martor este tradus in limba rusa prin termenul de mucenic. Si nu cred ca este intamplator, de vreme ce Apostolii au insotit marturiile lor, de mucenicie.

Imi place ideea cum sa-l privim pe Hristos.

Putem sa-L privim prin ochii Sfantului Apostol Ioan care era fascinat de Hristos si se comporta ca un copil de sincer.

Putem sa-L privim prin ochii Sfantului Pavel care invata cele drepte si adevarate.

Putem sa-L privim prin ochii Prea Curatei Sale Maici , cu ochi suferinzi pt copilul Sau.

Putem sa-L privim prin ochii Sfantului Arhanghel Mihail cel drept aparator si biruitor.

Sau prin ochii Sfantului Antonie cel Mare intemeietorul vietii monahale.

Prin ochii Sfantei Maria Egipteanca care s-a nevoit toata viata pentru pacatele sale.

Sau Sfantul Ilie ce aduce ploaie sau foc prin puterea rugaciunii peste oameni.

Sau putem sa-L privim pe Hristos prin ochii Sfantul Mare Mucenic Mina , care a fost trimis de staretul manastirii spre marturisire si mucenicie.


Deci prin infinite feluri il putem privi si totusi toate la fel:

Hristos , adevaratul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul. :)

Crestin inseamna un singur lucru:

DEZ-PATIMIT

OM CARE STA DEPARTE DE PATIMI........cu ramificatiile care rezulta din asta

...insa nu lupta de unul singur ci NUMAI cu AJUTOR DIN AFARA

De unul singur omul nu poate deveni crestin!

Crestinul este o persoana care vietuieste in Hristos. De aici putem deduce ca a fi crestin, inseamna a iubi precum Hristos. Cati iubim precum ne-a iubit El? E cazul sa ne intrebam mereu daca suntem crestini.

Pana la asemanarea cu Hristos, trebuie mai intai sa ne lepadam de cel rau si sa incercam sa facem binele, din dragoste fata de semeni. Iubirea asemenea cu iubirea Lui Hristos pentru noi si smerenia pe care ne-a aratat-o presupun desavarsire - or acolo putini ajung.

Ce inseamna a fi crestin?
 

Ce inseamna a fi crestin? A fi crestin inseamna sa faci faptele Celui dupa care ti-ai luat numele, adica faptele Domnului Hristos. Daca faci faptele altcuiva atunci esti al aceluia. A fi crestin nu inseamna sa reciti din Scriptura, nu inseamna sa umbli cu citate din Sfinti la gat, nu inseamna sa fi expert in copy-paste, nu inseamna sa dascalesti pe cei ce au alta credinta cand tu insuti n-ai pus inceput bun mantuirii tale. Iar inceputul bun e chiar smerenia asa cum si inceputul lucrarii Mantuitorului a fost tot smerenia prin Nasterea Sa in ieslea umila dintr-o pestera de animale. Daca Dumnezeu Insusi S-a smerit pe Sine atat, noi nu suntem in stare sa lepadam mandria noastra si sa ne smerim la randul nostru?
Har, smerenie si jertfa de sine.

M-a placut foarte mult urmatoarea afirmatie: A fi crestin inseamna a fi rastignit.
Ne place sa fim crestini, dar pe cruce sa stea doar Hristos.


Am citit intr-o scriere a Sfantului Grigorie de Nyssa o istorioara referitoare la crestinii cu numele, la cei ce poarta o masca de crestin:

"Se spune despre un comediant ambulant din Alexandria Egiptului ca a imblanzit si a dresat o maimuta sa se miste si sa danseze atat de frumos incat imita exact persoana care o insotea, mai ales ca era si imbracata de joc, iar cand au mai adaugat si acompaniament muzical, mladierea maimutei urma asa de bine ritmul melodiei incat, prin toate miscarile pe care le facea si le schita, dovedea ca le-ar executa in chip firesc, parca ar fi fost un om adevarat.

Vazand cat de captivat era publicul de noutatea privelistei, cativa tineri mai obraznici au strigat catre cei care priveau tinta la spectacol ca “maimuta-i tot maimuta!” De aceea, in timp ce lumea striga si aplauda miscarile atat de cadentate ale acesteia, – oricat de legate de tact si de melodie ar fi fost ele – ei au aruncat asupra orchestrei si a cantaretilor tot felul de momeli, scotand intruna sunete care trezesc si atata instinctul acestui soi de animal si, ce sa vezi?

Fara sa mai astepte nimic, cand a vazut migdale imprastiate pe jos inaintea muzicii, uitand de dans, de aplauze si de podoabele hainei, maimuta s-a aruncat pe ele si a adunat cu labele tot ce gasea, iar ca sa nu o mai impiedice nimic in implinirea poftei ei, si-a dat jos masca de pe bot si, lasand de o parte dresajul, zdrobea cojile si manca fructele cum numai maimutele obisnuiesc.

In loc de aplauze si admiratie, s-a pornit o adevarata explozie de ras intre spectatori din pricina hidoseniei si caraghiozlacului in care aparea animalul dintre zdrentele mastii sale.

Dupa cum deci nu i-a fost de ajuns maimutei masca pe care si-a pus-o spre a fi crezuta ca este om, recapatandu-si firea, cand a auzit racnet de fiara, tot asa si cei ce nu si-au imbunatatit deplin firea lor prin credinta, la momelile diavolului, repede dovedesc ca sunt altceva decat ceea ce par.

Caci in locul smochinei, al migdalei ori al altor ispite de acest fel, diavolul momeste pe om cu marirea desarta, cu fuga dupa ranguri, cu dorul dupa castig, dupa placeri, si cate altele de felul lor, imbiindu-ni-le ca pe niste strigate celor cu suflete de maimuta si care simuleaza crestinismul printr-o imitatie falsa, dar care, la vremuri de incercare, dovedesc in loc de intelepciune, de blandete ori de virtuti, numai o masca a lor.

De aceea e de cea mai mare nevoie sa ne lamurim ce inseamna sa te numesti crestin: sa fii de fapt ceea ce-ti spune numele, iar nu, folosindu-l pe acesta drept pretext printr-o marturisire desarta, sa fii altceva la aratare, decat ceea ce esti in ascuns."

Adevarat. Toate spuse.
Dar,..... atunci aici nu ar fi trebuit sa fie tacere?
Caci doar cine este crestin adevarat poate invata pe altii cum trebuie sa fie crestin.
Dar oare cine poate judeca cine este crestin adevarat si cine nu? Dintre noi?
Daca acum eu primesc povata de la cineva, si e buna, o invat; a-l cerceta si judeca daca el este indreptatit sa mi-o dea nu pacatuiesc eu judecandu-l? Daca a ajuns sa imi spuna povata inseamna ca asa a trebuit, nu? Toate sunt randuite de Dumnezeu. Mi-e mi-a fost randuit sa intru aici pe forum si sa vorbesc cu unul sau altul, dar puteam sa nu intru niciodata.
Am dat povata si am fost povatuita desi mai am mult pana sa scutur pacatele din carca mea.
Ca mine sunt multi. ce sa facem atunci fratilor? Sa vorbim intre noi, sa ne povatuim, sau sa tacem, sa ne rugam, eventual asa un salut de existenta? Sa asteptam pana suntem fiecare din noi pe deplin curatiti de pacate?
Adevarat ca sunt multe masti in lume. Si aici pe forum sunt masti. Dar asa e lumea.

MariS mi-a placut postul tau. Dar vreau sa te rog sa ma inveti ceva: daca vorbim aici pe forum, ne povatuim si spunem din ce am invatat unul altuia, ne smerim sau nu ne smerim? Daca cineva ne da un sfat bun, si am gasit multe sfaturi bune aici, dar nu este un om smerit, atunci sfatul lui mai este bun? Cum ne manifestam smerenia pe forum? prin tacere sau prin vorba? Daca comunicam unii cu altii ne mandrim sau ne smerim?
Este asta o problema aici pe forum, ca e greu sa discutam unii cu altii fara sa nu fim acuzati de mandrie sau fariseism. Cum sa invatam sa nu cadem in asta? aici in spatiu virtual. Ca daca depasim acest obstacol noi toti, vom culege roade multe pe forumul asta.

Dupa mintea mea, a fi crestin adevarat este in primul rand o munca pe doua planuri: cea interioara cu noi insine, adica, cum ati spus mai sus, inceput al proprii mantuiri si nevointa pe aceasta cale, dobandirea lui Hristos in noi; si cea exterioara prin comunicarea cu semenii nostri, prin primirea si darea de povete. Ce stiu eu bun. ce stie altul bun, sa ne foloseasca tuturor.
Mi-a placut mult de Cuviosul Parinte Paisie Aghioratul care a spus: daca vreti sa deveniti evlaviosi cautati oameni evlaviosi.
Asa e si in viata.
Dumnezeu sa ne ajute tuturor!

Crestinul, ca si pomul, dupa "roade" se cunoaste. Cat de minunat arata Prorocul David spre dreapta vietuire a crestinului in Psalmul I:

1. Fericit barbatul, care n-a umblat in sfatul necredinciosilor si in calea pacatosilor nu a stat si pe scaunul hulitorilor n-a sezut;
2. Ci in legea Domnului e voia lui si la legea Lui va cugeta ziua si noaptea.
3. Si va fi ca un pom rasadit langa izvoarele apelor, care rodul sau va da la vremea sa si frunza lui nu va cadea si toate cate va face vor spori".

Omul a ajuns asemeni produselor din supermarket-uri. E foarte frumos, dar fara gust si fara miros. Sa nu ne fie rusine, asa sunt multe persoane ce vin la Biserica.

Asa este ! Amin !

Ce inseamna a fii crestin?
Iata ce am citit astazi:
http://www.munteleathos.com/Pagina/A...unea_lui_Iisus

``Omul, potrivit Scripturii, a fost creat „dupa chipul lui Dumnezeu” (Coloseni 3, 10). Dumnezeu este Treime, adica, fiinta în trei ipostasuri (Tata, Fiu si Duh Sfânt). Astfel, sufletul fiind creat dupa chipul lui Dumnezeu, este unic dar multiplu. El are trei puteri: mintea (ratiunea), dorinta (pofta) si vointa (mânia).

Toate trei trebuie sa fie unite si îndreptate spre Dumnezeu. Dupa Sfântul Maxim Marturisitorul, prefacerea lor dupa fire înseamna pentru minte - sa cunoasca pe Dumnezeu, pentru dorinta - sa doreasca si sa iubeasca numai pe Dumnezeu, iar pentru vointa - sa împlineasca voia lui Dumnezeu. În acest fel e împlinita porunca „sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata puterea ta” (Marcu 12, 30). Când mintea ramâne în Dumnezeu, ridica dorinta sa Îl iubeasca si vointa sa lupte împotriva duhului rau si sa caute curatirea. Astfel, existând un imbold spre Dumnezeu, exista unirea.

Pacatul rupe uniunea celor trei însusiri ale sufletului. Mintea tinde sa-L nesocoteasca pe Dumnezeu, pofta este îndreptata înspre creaturi nu spre Creator, iar vointa este supusa tiraniei patimilor. În acest fel, pacatul înrobeste cu totul sufletul.

Deci, cele trei puteri ale sufletului se abat de la Dumnezeu si în acelasi timp se pierde unitatea dintre ele. Dorinta ar vrea sa se întoarca la Dumnezeu dar vointa nu-i permite; pofta ar vrea sa se întoarca la Dumnezeu dar mintea, neavând credinta în El, nu vrea sa-L iubeasca. Noi luptam pentru aceasta unitate si o atingem, în final, prin rugaciunea lui Iisus. Întoarcerea la Dumnezeu începe cu adunarea mintii. Scopul nostru este sa despartim mintea de atractiile care o înconjoara si sa o aducem înlauntrul ei astfel încât si pofta sa fie adusa înapoi.``

A fi smerit nu inseamna sa taci, ci sa spui DOAR ceea CE trebuie, CAND trebuie, CUM trebuie, CAT trebuie si CUI trebuie. Sa le luam pe rand.
- ceea CE trebuie - trebuie sa spui ceea ce ii este de folos aproapelui. daca ceva din vorbele noastre nu-i foloseste, atunci e mai buna tacerea.
- CAND trebuie - spui ce ai de spus atunci cand stii ca esti ascultat, adica ai de partea cealalta macar o fereastra deschisa daca nu o usa. daca urechea celuilalt e inchisa n-are rost sa incepi discutia.
- CUM trebuie - intotdeauna vorba trebuie imbracata in blandete, intelepciune, iubire. patrunde mai usor la inima. inima trebuie sa fie tinta, nu ratiunea.
- CAT trebuie - aici e aici. aici majoritatea face ABUZ. fiecare are impresia ca daca ultimul cuvant e al lui atunci viziunea sau interpretarea lui (indiferent daca e personala sau copy-paste din Sfinti Parinti) ramane ca fiind cea valabila si acceptata. nimic mai fals si mai periculos decat o atare impresie. vezi pe forum replici la replici la replici la replici pana te sastisesti, pe un ton din ce in ce mai iritat, cu intepaturi la inceput mai subtile apoi tot mai tari si mai directe, o galceava in toata regula, si asta sub imboldul nobil ca aparam Ortodoxia. or, de fapt, e tocmai pe dos, nu o aparam in felul acesta. Ortodoxia se apara traind-o frumos, aplicandu-i principiile si duhul sau bland si iubitor in viata ta si nu din citate oricat de frumoase si adevarate ar fi. deci, ne putem spune punctul nostru de vedere ortodox, cu blandete, cu iubire, si daca exista replica il mai putem explica inca o data, ca poate nu s-a inteles bine din prima. dar dupa aceea e inutil a mai continua daca preopinentul continua cu propria viziune sau sa combata viziunea nostra. inseamna ca nu gasesc fereastra deschisa si atunci nu ma apuc eu sa sparg geamul preopinentului numai ca sa-i introduc cu forta dogma mea ci ii voi da a treia replica, si ULTIMA, in care ii spun ca avem viziuni diferite, eu o sa raman la a mea sau la cea ortodoxa, iar el sa faca cum crede el. si cu asta am pus punct discutiei, indiferent daca replica mea e ultima sau nu. nu voi cauta sa am eu ultimul cuvant, pentru ca nici celalalt nu va ceda si atunci galceava continua. numai daca ne place galceava si punem ca paravan apararea ortodoxiei, numai atunci exista "justificare" de replica la replica, dar atitudinea nu e deloc ortodoxa. Cuvantul spus cu blandete si cu iubire, daca nu e agasant, va lucra in timp, nu imediat, si roadele sunt cu mult mai mari decat cel spus cu ironii, cu intepaturi, cu jigniri si toate celelalte. deci, ne spunem parerea dar cu maxim trei posturi nu mai mult. un om echilibrat stie sa puna punct intr-o discutie fara rezultat, iar unul smerit nu insista inutil. nu trebuie sa suferim de boala de-a avea noi ultimul cuvant.
- CUI trebuie - aici e important sa stii daca preopinentul nu cumva doreste el sa te converteasca la viziunea lui. daca e asa atunci te chinui degeaba, pentru ca el poate fi mai ferm convins de viziunea lui decat tine. discutia e inutila cand scopul nu e cunoasterea ci racolarea. atunci, eventual iti prezinti viziunea ortodoxa si atat, eventual adaugi formula de final, ca ramai la viziunea ta si nu te intereseaza alta viziune, asta ca sa nu mai continue nici el cu incercarea de racolare.

Imi cer iertare acum la final ca fac eu pe dascalul cand am ponegrit dascaleala, deci iata ca m-am ponegrit in primul rand pe mine, dar ar fi frumos ca forumul sa fie un loc al discutiilor constructive, amiabile, de bun simt si nu unul al loviri aproapelui pe considerentul ca el crede altcumva sau in altceva. Asta il va privi pe el personal, caci fiecare suntem liberi sa alegem in ceea ce sa credem, si toti vom da socoteala daca am facut-o bine sa nu.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Frumos cuvant. Nu m'am gandit niciodata la a vedea astfel lucrurile.
Chiar si cand au cazut, Apostolii nu au putut ramane in cadere, caci ei credeau cu tarie in Acela pe care Il vedeau.

Dupa mine, crestin este omul care lupta neincetat cu patimile, fie ca a ajuns la despatimire, fie ca inca mai are destule patimi.

Da, crestin este acela care isi ridica si isi tine crucea, cat poate de bine, precum talharul cel pocait.
Oricum... nici un om nu poate sa scape de rastignire.
Cei care fug de cruce se aseamana talharului celui rau, din stanga Mantuitorului... care oricum nu a scapat de cruce.

Cuprinzator.
Sa facem roade vrednice de pocainta.
Sa avem dragoste intreaga, sa fim blanzi, sa sprijinim si sa mangaiem pe tot omul aflat in nevoie.

Abc
 

Din catehism:

1. Care este cea dintai datorie si cea mai mare grija a credinciosului in viata ?

Cea dintai datorie si cea mai mare grija a credinciosului in viata este grija de mantuirea sufletului sau. Nimic pe lume nu e mai de pret pentru el ca mantuirea sufletului, dupa cuvantul Mantuitorului, care zice : " Ce va folosi omului de ar dobandi lumea toata si-si va pierde sufletul sau ? Sau ce va da omul, schimb pentru sufletul sau ?" (Marcu VIII, 36-37).

2. Dar ce este mantuirea ?

Mantuirea este eliberarea din robia pacatului si a mortii si dobandirea vietii de veci, in Dumnezeu. Ea ne-a fost facuta cu putinta de intruparea, jertfa si invierea Domnului nostru Iisus Hristos si ne-o insusim prin harul dumnezeiesc, cu care trebuie sa conlucram prin credinta si fapte bune. De mantuire se poate impartasi orice om, caci Dumnezeu "voieste ca toti oamenii sa se mantuiasca si sa vina la cunostinta adevarului" (I Tim. II, 4).

3. Unde se gaseste adevarul care duce la mantuire?

Adevarul care duce la mantuire se gaseste in Sfanta Biserica Ortodoxa, "stalpul si temelia adevarului" (I Tim. III, 15).

Asa este. De rastignire oricum nu scapam. Ar trebui sa intelegem bine ca Dumnezeu n-a venit la noi sa ne scape de cruce, ci a venit sa ne fie alaturi pe cruce. Asa cum le-a fost alaturi talharilor.

Fuga de cruce, coborarea de ce cruce - sunt iluzii, ispite demonice.

Cred ca e chiar mai mult de atat, daca tinem seama de cum mergeau crestinii sa fie omorati pentru ca nu jertfeau idolilor. Cred ca in astfel de cazuri atat de mult s-au unit aceia cu Hristos, incat cel ce patimea nu mai era omul, ci Insusi Hristos.

Parintele Arsenie Papacioc chiar subliniaza ca omul contemporan fuge de Cruce. Cred ca asta este o problema fundamentala a omului contemporan care nu intelege teologia necazurilor si a suferintei.

Si eu cred asta, pentru ca Dumnezeu priveste omul nu ca pe un strain, ci ca pe fiul Sau. Iar parintele nu-i indiferent la suferinta fiului sau, ci o traieste, o experiaza mai intens chiar.

Intr-adevar, fuga de cruce e o adevarata problema a omului contemporan. Acesta incearca sa scape de suferinta ce-l inconjoara, dar nu poate scapa de suferinta din inima, suferinta despartirii de Hristos. Pentru ca omul, fugind de cruce, se indeparteaza de Dumnezeu Insusi.

In aceasta sta toata intelegerea vietii crestine... de aici vine odihna sau neincetata framantare.
Odata cazut in pacate, omul se poate ridica din ele doar asezandu'se pe Cruce, alaturi de Hristos.

Din pacate, fiecare crestin fuge de ceva din cele randuite lui de Dumnezeu, spre mantuire.
Fie se straduieste neincetat sa il schimbe pe sot/sotie, pe copil ori pe alt apropiat.
Fie se plange neincetat de un coleg/colega de serviciu, ori de un vecin.

Rari sunt aceia care dau slava lui Dumnezeu pentru toate, drept urmare avand chipul luminos si inima asezata, blanda.

sa crezi in El iubindu-L si sa-I slujesti prin faptele tale
 

Cred in Dumnezeu asa cum cred in rasaritul soarelui. Nu pentru ca Il vad ci pentru ca vad tot ce atinge C.S Lewis

desigur credinta fara fapte nu te poate defini precum crestin....

Omul contemporan fuge in mare parte de Cruce pentru ca refuza sau evita sa iubeasca jertfelnic.

Intr-una din rugaciunile de seara, a Sfantului Antioh, cerem lui Dumnezeu tocmai puterea de a iubi Crucea lui Hristos: "...Lumineaza mintea mea cu lumina intelegerii Sfintei Evangheliei Tale, sufletul meu cu dragostea Crucii Tale, inima mea cu curatia cuvintelor Tale...".

De aici cred ca vine imposibilitatea omului de a trai suferinta pana la capat, ca nu-L traieste pe Dumnezeu ca Tata, iar singur, ramane robit de suferinta, ba chiar se revolta impotriva lui Dumnezeu.

Da, asa e. Mai exista cateva spuse intelepte care arata tot asa importanta acceptarii crucii pentru mantuirea noastra:
"Hristos nu patrunde in inima noastra decat dupa ce-am facut din ea cruce".
"Usa Imparatiei lui Dumnezeu este in forma de cruce. Nu intri prin ea decat rastignit".
Har, smerenie si jertfa de sine.

Omul fuge de cruce si totusi se rastigneste mereu,pacatuind si uitand ca pe Iisus mereu "il rastignesc crucii " neiubirea noastra si greselile din noi....