Razboiul crestinilor cu diavolii!
 

De ce majoritatea oamenilor nu văd si nu simt pe diavoli?


In Rai, Adam si Eva se aflau în comuniune harică cu Dumnezeu si cu îngerii luminii pe care îi vedeau si cu care comunicau. Căderea în păcat a strămosilor nostri, zămislirea în fărădelegi si nasterea în păcat ne-a făcut incapabili să-i vedem pe îngeri. Lumea nevăzută a duhurilor s-a deschis însă celor curati cu inima (Mt. 5,8). Pe acestia demonii nu-i mai pot amăgi.
Pentru ca oamenii să-i vadă pe demoni, ei trebuie să se sfintească si să atingă treapta desăvârsirii crestine. Cu îngăduinta lui Dumnezeu au văzut îngeri si oameni care au trăit o viată păcătoasă (exemplu: falsul prooroc Varlam).

Sfintii Părinti spun că pentru un om nepregătit este foarte primejdios si păgubitor să vadă pe demoni. Iată ce spune Sfântul Ioan Gură de Aur: "Câti demoni umblă în văzduh? Dacă Dumnezeu ar îngădui să ne arate chipul lor hidos si respingător, ne-am iesi din minti".
Trupul nostru material este ca un paravan salvator, păzindu-ne de vederea înfricosătoare a demonilor, care ne-ar duce la soc psihic si tulburare a mintii. Prezicătorii, vrăjitorii si magii, intrând în mod constient în legătură cu demonii, văd aceste duhuri necurate. Practicarea sistemului antihristic yoga si a altor religii de orientare decăzută si demonică te ajută să ai vedenii de la duhurile necurate, care din păcate sunt crezute că ar fi vedenii dumnezeiesti. In legătură cu visele, Sfintii Părinti ai Bisericii Ortodoxe ne-au dat "regula de aur" pentru interpretarea viselor: "să nu crezi în vise si în vedenii".
Arhiepiscopul Inochentie al Hersonului, întrebat fiind de ce multi oameni nu simt prezenta demonilor, a răspuns: "Pentru a simti asupra ta atingerea duhului întunericului, trebuie să fii tu însuti luminos, iar păcatul înseamnă întuneric". Pe o haină albă, curată, se vede orice pată, iar pe o haină murdară, neagră, nu se văd nici petele cele mai mari. Intr-un suflet curat, luminos si neprihănit, un singur gând trimis de diavol produce supărare, greutate si durere sufletească. Iar pentru un suflet păcătos, întunecat si plin de pofte, gândurile diavolesti sunt imperceptibile sau sunt acceptate cu mare poftă si plăcere. Insusi duhurile necurate caută prin toate chipurile să se facă cât mai putin perceptibile. Pentru că dacă ar fi usor de văzut, cei mai multi oameni ar fugi de diavoli. Deci, iată că demonii, dominând tiranic asupra păcătosilor, caută totodată să-i convingă cu iluzia că ar actiona ei însisi si că ar fi absolut liberi în toate.

Autor:Ieromonah Cleopa- Manastirea Rarau

http://commons.orthodoxwiki.org/imag...ine_Ascent.jpg

Pe diavol nu e musai sa-l vezi, dar ii simti prezenta si forta lui mai ales asupra gandurilor, mintii noastre, pentru ca , aici are el putere, o putere indirecta , ca sa spun asa. Daca avem cat de cat simtire in noi, imposibil sa nu-i simti prezenta , iar atunci cand credinta, discernamantul au scazut, tulburarea venîta din partea lui este cu atat mai mare. In fond situatia este simpla, indepartandu-ne de Dumnezeu, de Duhul Sfant, ne apropiem de intuneric, de cetele diavolesti , producandu ne , acea neliniste inexplicabila, confuzie, teama si pofta trupeasca devine de necontrolat, devenim sclavii placerilor trupesti iar cele materiale ne subjuga in totalitate. Reapropierea de Dumnezeu , prin rugaciune, post si multa infranare si sarguinta, ne indeparteaza de zona intunecata a actiunii diavolului. Vointa noastra este libera si numai de noi depinde ce alegem!

Ma intreb de ce demonilor nu li s-a dat posibilitatea sa redevina ingeri - nu sunt sigur ca-i asa sau nu. In fond, si ei sunt creaturi ale lui Dumnezeu.

Sau, daca au totusi aceasta posibilitate (spre exemplu recunoasterea greselii si smerenia in fata lui Dumnezeu), de ce n-o fac?! Caci ei nu au nevoie de credinta din moment ce cunosc realitatea lucrurilor si mai stiu ca se apropie judecata...

Din cauza mandriei

Intr-adevar, de asta au cazut... Dar se pune problema daca nu sunt capabili de smerenie ca sa redevina ce au fost (din mandrie) sau li se refuza posibilitatea asta.

[SIZE=2]Posibilitatea caderii unor ingeri si transformarea lor in duhuri rele este implicata in faptul ca au natura spirituala creata, deci ca sunt fiinte rationale si libere, marginite, putand sa ramana si sa progreseze in bine, precum si sa se indrepte spre rau. Caci orice creatura este schimbatoare, numai ceea ce este necreat este neschimbator. [/SIZE]
[SIZE=2] [/SIZE]
[SIZE=2]Diavolul s-a facut din proprie initiativa cauza caderii pentru sine si pentru ceilalti; inainte de diavol n-a pacatuit nimeni, iar el a cazut nu fiindca in natura sa ar fi fost sadita aplecarea spre rau, ci fiind creat bun s-a hotarat el insusi spre pacat. [/SIZE]

[SIZE=2]Sfantul Ioan Damaschin, vorbind despre aceasta, zice : "Dintre puterile ingeresti, intiistatatorul cetei celei mai de jos... nu a fost rau prin natura, ci a fost bun, a fost facut spre bine, si nu avea in el de la Creator nici cea mai mica urma de rautate; cu toate acestea, el n-a su*ferit luminarea si cinstea pe care Creatorul i-a daruit-o, ci, prin vointa lui libera, s-a mutat de la starea sa naturala la o stare contrara naturii sale si s-a ridicat impotriva lui Dumnezeu care l-a facut, voind sa se im*potriveasca Lui... "[/SIZE]

[SIZE=2]Cat priveste caderea ingerilor rai, Biserica nu a formulat o invatatura oficiala.Totusi, se poate determina cu siguranta ca aceasta a avut loc inainte de inceputul istoriei umane, daca se are in vedere ca: 1. de la crearea ingerilor pana la caderea unora a trebuit sa treaca un oarecare timp ; 2. diavolul a aparut ca ispititor al celor dintai oameni, deci cazuse inainte de a fi fost creat omul, si 3. ca Sfanta Scriptura ne spune ca Ťdia*volul pacatuieste dintru inceputť (I Ioan, 3, 8). [/SIZE]

[SIZE=2]Caderea ingerilor rai a fost, dupa invatatura Bisericii, radicala si de*finitiva, pentru ei nemaiexistand posibilitatea mantuirii. Consecinta cade*rii lor este condamnarea vesnica. [/SIZE]

[SIZE=2]Diavolului si ingerilor lui le este pre*gatit focul cel vesnic (Matei, 25, 41 ; Apoc, 20, 10), greseala lor fiind asa de mare si impietrirea totala, incat nu mai pot fi crutati (II Petru, 2, 4), caci nu si-au pastrat vrednicia si au parasit locasul in care au fost ase*zati la creatie (Iuda, 6). [/SIZE]

[SIZE=2]Sfantul Ioan Damaschin spune: "Dupa cadere ei nu mai au posibilitatea pocain*tei, dupa cum nu o au nici oamenii dupa moarte".[/SIZE]

[COLOR=green]Cum arata diavolul? A facut cumva cineva poze cu el sa ni-l arate si noua? Sau acesta exista doar in imaginatia unor persoane dornice sa-i faca reclama?[/COLOR] :102:

poi vad ca avem de-aface cu ispitirea indelungata spre cele trei nebunii:

1) nebunia de inceput, adica sa cautzi Adevarul, pe Dumnezeu, dar facand pacate, experiind pacatul, cum a patzit Adam shi Eva, mandria shi necunoashterea transformate in pacate shi patimi
2)nebunia de mijloc, adica sa fii mandru, increzut, ingamfat, imbuibat, incapatzanat, necrutzator, ingandurat, bucurandu-te din pizma shi invidie de raul altuia, fiind in toate potrivitnic shi duhman Lui Dumnezeu invinovatzand pe Dumnezeu shi pe fratzi pentru orishice
3)nebunia cea de pe urma, cand te consideri pe tine ca fiind izvorul shi motivul Harului, ori ca tu ai merite mari pentru Harul primit, cand te regaseshti mereu pe tine ca avand merite shi ca atare eshti indreptatzit la a avea daruri duhovniceshti, indreptatzit la a emite pretentzii, recunoscandu-te shi regasindu-te pe tine in toate vredniciile de parca tu ai fi motivul pentru toate lucrurile bune, neatribuind binele ca fiind datorat Lui Dumnezeu ci tzie insutzi, prin fortzele shi puterea ta, neglijand meritele altora sau chiar furandu-le, calcandu-le in picioare, adica mandria shi cunoashterea dobandita transformata in minciuna shi denigrare, cand eshti increzut, ingamfat shi mincinos sadic, adica ai prins shi gustul placerilor inshelarii shi duhul mincinos al maririi de sine.

shi mai exista o nebunie, aia care le intrece pe toate, cand itzi pui nadejdea in altceva decat in Dumnezeu, in dracu de exemplu, sa te ajute idolii din ascuns sau cel rau cu gashca lui de bagabonzi shi vrajitori ... facandu-te tu chezash la faradelege shi la pacate, punandu-te ca shi prooroc mincinos ca nu se va intampla nimic shi dandu-te exemplu indraznind cele rele shi aratand ca nu patzeshti nimic... netzinand seama de judecata shi de moarte, adica facandu-te obiectul experimentului de a demonstra pe tine invartosarea, unde invartosharea vine de la virtutzi, adica transformarea patimilor shi pacatelor in virtutzi...

intr-un cuvant nebuniile respective se pot intzelege daca privim la cele 5 fecioare neintzelepte sau daca ne amintim cum spune CLD:
"Pleaca de la mine, sluga lenesa, care ai lucrat doar ca sa te imbogatesti cu pacate" caci o astfel de sluga lenesha este trimisa de la fatza Domnului ramanand sa se "distreze" prin frigul de afara in ashteptarea zilelor cand va fi definitiv cuprins in iezerul ce arde cu pucioasa...

shi mai e o nebunie una mititica ce se numeshte manie, shi una de termen lung, aia cand eshti plin de entuziastm shi de "fericirea" shi bunastarea ca eshti bolund/nebun shi ca nu-tzi pasa nemaiavand conshtiintza fricii poruncilor Lui Dumnezeu ci o conshtiintza desharta, a egoismului, aia pentru ca sa-tzi strangi bogatzia placerilor ce vin din patimi, shi sa te pui la adapost pentru zile negre adica sa le potzi avea mereu... deci inshelarea shi autoinshelarea desavarshita atunci cand ai pus botul la ispita shi nu mai vrei sa ieshi din ea, din prapastia in care te-a im-boldit duhul rau, ca nishte scorpii haituindu-te shi naluciferindu-tzi fericiri pana cazi in facerea de pacate fugind in bratzele pierzarii...


deci vezi cu ce avem de luptat?

cu noi inshine, apoi cu noi inshine ca aliat al dracului, apoi cu dracul shi cu ispitele intamplatoare, shi toate astea pentru ca nu avem conshtiintza cea buna, aia cand stam shi cu frica shi cu luare aminte in fatza Cuvantul Lui Dumnezeu care se vesteshte shi se implineshte...

dar mai degraba sa-L chemam pe Hristos sa lupte in noi shi sa ne desavarsheasca in rabdare prin Harul Sau... ca noi suntem inclinatzi doar la contrazicere, incapatzanarea infruntarii, ingamfarea laudarosheniei, facandu-ne mai degraba ca shi nishte razbunatori ai Lui Dumnezeu cand Domnul n-are nevoie de oameni pentru a se razbuna pe cei greshitzi, in loc noi sa cautam pacea de sus shi fericirea trairii binelui din Dumnezeu.

doamna draga, sa stii ca seamana destul de bine cu persoana pe care o admiri cu inFOCare. e vorba de elena udrea. si de diavol.
parerea mea.

Sfantul Ioan Damaschin spune:"Dumnezeu ofera si diavolului, pururea, cele bune. Caci este izvorul celor bune, din care izvoraste bunatatea. Dar fiecare participa la ce le bune dupa cum s-a facut pe sine capabil de ele". De aceea nu Dumnezeu este cauza chinurilor eterne ale diavolului, ci acesta "de la sine se chinuieste si s-a facut el insusi pricina siesi de pedeapsa, mai bine zis se pedepseste pe sine insusi, dorind cele ce nu sunt"

Se mai numeste si "Razboiul nevazut",
Este un raboi greu din care putini vor izbandi > "Multi chemati, putini alesi."

Frumos cuvant al Sfantului Ioan Damaschin. Cam acelasi lucru se gaseste si la Sfantul Isaac Sirul: "Dumnezeu iubeste la fel de mult pe cei din rai si pe cei din iad, insa iubirea Sa se simte diferit de catre fiecare, de unii ca mangaiere, iar de altii ca suferinta chinuitoare, odata ce au constientizat deplin cat de mult au gresit fata de iubire, in toata viata lor." (parafrazare)

Sa nu ne dorim sa vedem nimic din cele ceresti, din lumea duhurilor. Nici bune si nici rele.
Este o vreme pentru toate.
Pana si cele mai mici apropieri constiente de diavol sunt cutremuratoare. Sa nu le dorim.

Un parinte din Pateric, cand i'a aparut Hristos la rugaciune, si'a inchis ochii si a fugit intr'un colt al chiliei (din smerenie, neconsiderandu'se pe sine vrednic a'L vedea pe Domnul) si a zis: "Doamne, eu nu in aceasta lume vreau sa te vad, ci in cealalta."

Numai cel cazut spune ca doreste sa-l intalneasca pe demon fata catre fata, sa lupte cu el. Omul duhovnicesc zilnic inchide usa, nu are niciun motiv sa gazduiasca demoni, fie ei si "osteniti".

Legat de acest subiect, Parintele Paisie Aghioritul marturisea ca "odata, pe un monah (se crede ca acest monah ar fi insusi Parintele Paisie) l-a durut rau de diavoli si, rugandu-se in genunchi cu capul la pamant, spunea: Tu esti Dumnezeu si daca vrei, poti afla un chip ca sa se mantuiasca si acesti diavoli nefericiti, care, mai intai avand o slava atat de mare, acum au toata rautatea si dracia lumii si daca nu ne-ai pazi, ne-ar fi distrus pe toti oamenii.

Deci in timp ce zicea aceste cuvinte, rugandu-se cu durere, vede un cap de caine alaturi de el ce ii scotea limba si-si batea joc de el.
Se vede ca Dumnezeu a ingaduit asta, ca sa-l instiinteze pe monah ca El este gata sa-i primeasca, numai sa se pocaiasca, dar ei nu vor mantuirea lor".

Razboiul crestinilor cu diavolii!
 

Fiindca ne luptam noi, crestinii, intre noi, ei stau la umbra si se distreaza.
Har, smerenie si jertfa de sine.

[quote=ortodox4life;96554]De ce majoritatea oamenilor nu văd si nu simt pe diavoli?


Crestinii nu se lupta cu diavolii. Crestinii coexista cu diavolii in aceasta lume. Nu au nimic cu ei. Nici un crestin, cat ar fi el de extraordinar, nu are nici o putere asupra diavolului si nici nu este cazul sa se lupte cu el. Ca sa te lupti cu cineva trebuie sa ai o oarecare putere dar nimeni nu are vreo putere, nici crestinii si nici diavolii. Puterea este numai la Dumnezeu si atat. Crestinii doar se roaga la Dumnezeu sa-i apere de vicleniile diavolului. Nimeni, fratilor, nu are vreo putere, nici sa se lupte si nici sa ajute pe cineva. Toate vin de la Dumnezeu daca ne lasam in voia Lui. Aceasta este esenta crestinismului - sa ne lasam in voia lui Dumnezeu si sa-L marturisim pe Dumnezeu in Sfanta Treime indiferent de situatie si indiferent de risc.

Odata la manastirea a carui staret era Parintele Tadei in Serbia, a fost adus de catre familie un tanar un pic slab de minte, cu rugamintea sa il tina acolo ca ei nu mai fac fata cu el. Pleca de acasa sinu stia sa se mai intoarca si trebuia mereu pazit.

Staretul Tadei l-a dat in grija unui calgar batran. dupa prima noapte calgarul a rugat staretul sa il ia ca nu poate dormi pentru ca tanarul ca vorbeste toata noaptea.
Si atunci Parintele Tadei l-a luat cu el in chilie.

Si cand a venit noaptea tanarul a inceput:
- uite, uite cum tarasc pe un om de par, vai ce negri sunt acestia care tarasc pe om. Vai il bat si ii spun sa nu uite ca s-a sinucis.
- Uite Parinte nu vezi, uite zboara sunt frumosi si albi cu aripi si vin si aici.
- Acuma vad unul negru si urat tinut de doi ingeri uite il duc, il duc de-o parte si de alta si plange si spune ca a vrut sa scape dintre diavoli si a urmarit o ceata de ingeri sa treaca si sa fie singur ca sa poata sa intre printre ingeri si sa scape. Si acum s-a pus in genunchi si a spus: Doamne milueste-ma. Uite ce frumos, o ploaie de lumina cade pe el si il curateste. uite il face alb ca neaua.
Parinte , tu nu vezi astea?

Si atunci Parintele Tadei si-a dat seama ca Dumnezeu i-a dat acest dar tanarului pentru ca era curat ca un prunc, nu avea ganduri rele fata de nimeni. de aceea putea vedea lumea duhovniceasca.

Despre asta nu trebuie vorbit nici in gluma.
Diavolul este duh. Pentru ca este duh are corp imaterial in sensul perceput de noi oamenii. Poate capata forme diferite. Dar in starea lui, forma ce o capata este a unui om, iar consistenta este ca un nor imaterial, negru, spun ca un nor, pentru ca este de necomparat.
Are doi ochi, in sens omenesc, da nu ca ochii ce ii stim noi, si cum ii percepem noi, pentru ca sunt doua focuri rosiatice, dar rece, foc rece la culoare si rau. E greu de explicat in cuvinte omenesti. Are putere asupra simturilor, iti poate viri in minte ganduri care nu sunt ale tale dar par a fi ale tale, asta poti sa deosebesti doar in timp, cat inaintezi in curatirea ta de pacate, la inceput nu iti dai seama.

Cel care nu are ispite de la diavol nu se afla pe drumul cel bun al curatirii.
La inceput diavolul te ispiteste prin ganduri iar daca starui in curatirea ta si in indreptarea ta te ataca de-a dreptul. atunci ti se arata, sau te loveste, si multe altele.
Multi nu il vad si nu l-au vazut niciodata pentru ca stagneaza in starea aceea de inselare, sau doar de ispitire prin ganduri. daca da roade doar ispitirea in ganduri el nu mai are nevoie sa te sperie altfel. E multumit ca asa usor te tine in mana lui.
Gandurile tale , care sunt ale tale el nu le stie, dar daca exprimi cu voce tare, atunci te aude si zadarniceste ceea ce tu vrei sa faci bun.
Nu trebuie sa te temi de el. Trebuie sa stai neclinitit si sa persisti in a te ruga Domnului si a cere sa te intareasca in credinta.

In clipa in care decizi sa te indrepti, sa te eliberezi de pacate, din aceea clipa incepe razboiul cu diavolul.
la inceput este doar cel al gandurilor.
E bine sa nu ne gandim la el, sa nu vorbim despre el, sa nu ii pronuntam numele prea des. Ca acolo unde este spus si amintit des acolo este si el.


``"Inainte ca vrajmasul sa inceapa lupta, incepe bombardarea cu ganduri. Rugaciunea lui Iisus este arma cea mai grea (puternica) impotriva gandurilor vrajmasului."


"Ingerii ne impart gandurile curate, demonii pe cele murdare. Fiecare da celorlalti din ceea ce are."


""Inapoia Mea, satano!" De vreme ce Hristos i-a spus diavolului astfel, noi de ce sa purtam discutii cu el prin gandurile cele de-a stanga?" ``

Din apoftegmele Parintelui Paisie Aghioratul

Este un razboi greu pentru cei putin credinciosi. Daca esti intarit in credinta si te lasi in Voia lui Dumnezeu, lucrand poruncile Domnului nu ai de ce sa te temi.
Nu trebuie sa dai inapoi de la lupta de frica ca te va dobori.
Sfintii Parinti ne invata ca nu trebuie sa ne temem de ei, ca sunt slabi si prosti.
Si ca daca avem pe Dumnezeu in gand mereu si rugaciune neincetata si dorinta de pocainta inzbandim.

Adevarat.
Numai ca de cele mai multe ori vine el nechemat ca sa zadarniceasca dorinta noastra de pocaire.
Ei ispitesc si pe ingeri darmite pe noi pacatosii.
Sfintii Parinti ne invata prin propria lor traire cum sa luptam cu diavolii.

[quote=adrian010155;358479]Noi nu avem putere dar de luptat ne luptam. Cum? Cerand intarire de la Dumnezeu.

Doamne da-mi tarie sa nu cad prada ispitei.
Doamne Iisuse Hristoase, alunga de la mine gandurile cele rele si ispititoare ca netrebnic sunt si pacatos.
Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatoasa.
Doamne Dumnezeule priveste lucrarea mainilor Tale si cu duh stapanitor ma intareste.
Doamne, izbaveste-ne pe noi de tot necazul cel din rele si durere.

Prea Sfanta mea Stapana de Dumnezeu Nascatoare, cu sfintele si prea puternicele tale rugaciuni izgoneste de la mine , smeritul si netrebnicul robul tau, deznadajduirea, uitarea, necunostiinta, nepurtarea de grija si toate gandurile cele spurcate si hulitoare de la ticaloasa mea inima si de la intunecata mea minte.
Si stinge vapaia poftelor mele ca singur sunt si neputincios. Si ma izbaveste de multe rele si aduceri aminte si naravuri si de toate faptele cele rele ma slobozeste.
ca binecuvantata esti de toate neamurile si prea cinstitul tau nume se slaveste in vecii vecilor. Amin

Acestea sunt armele cu care lupta crestinul.

Te afli in inselare de ganduri. Atentie. ``Crestinii nu se afla in lupta cu diavolii.``
Doamne ajuta si Hristos a inviat!

Un profesor (nu de teologie) ne-a explicat candva treaba asta - nu stiu daca asta e parerea Parintilor Bisericii, dar mie mi s-a parut logica: Pentru ca ingerii sunt creaturi perfecte. Asa au fost create, sa fie perfecte. Si li s-a dat liber arbitru, unii au hotarat sa se rascoale cu Lucifer, altii sa ramana cu Dumnezeu. Fiind creaturi perfecte, au putut alege o singura data, pe vesnicie si in virtutea perfectiunii lor, raman asa pentru totdeauna. Nu pot alege a doua oara, caci asta ar insemna nu sunt fiinte perfecte. Asta e natura lor. In schimb, omul nu a fost creat sa fie perfect, ci perfectibil, adica sa poata ajunga la desavarsire. De aceea mai cade, se mai ridica, urca, coboara, urca...
Sper sa iti foloseasca.

Am reflectat adesea la această întrebare: de ce omul se poate salva, pe când diavolul nu se poate salva ? Părerea mea personală este că îngerul căzut L-a cunoscut pe Dumnezeu faţă către faţă şi a văzut slava Lui în mod nemijlocit, pe când omul, nu. Adică, omul are o scuză pe care îngerul nu o are.

Părerea celor mai mulţi teologi din Biserica mea, precum şi a Sf Toma din Aquino, este că această deosebire s-ar datora faptului că îngerii, trăind în afara timpului, alegerea lor este în perpetuitate. Cu alte cuvinte, eu pot cădea acum şi să mă ridic în ceasul al 12-lea, pe când îngerul nu poate, neexistând, pentru el, ceasul al 12-lea şi ceasuri în general.

Sfantul Maxim Marturisitorul spune ca "pentru cinci pricini ingaduie Dumnezeu sa fim razboiti de draci:

Cea dintai, pentru ca, razboiti fiind si razboindu-ne in aparare, sa venim la puterea de a deosebi virtutea si pacatul.
A doua, ca dobandind prin lupta si durere virtutea, sa o avem sigura si nestramutata.
A treia, ca inaintand in virtute, sa nu ne ingamfam, ci sa invatam a ne smeri.
A patra, ca dupa ce am fost ispititi de pacat, sa-l uram cu ura desavarsita.
A cincea, care-i mai presus de toate, ca devenind nepatimasi, sa nu uitam slabiciunea noastra, nici puterea Celui ce ne-a ajutat".

"De te rogi lui Dumnezeu sa ia razboiul de la tine si nu te aude, nu te intrista. Caci cunoaste ceea ce iti e de un folos mai mare.
Deci, de Ii ceri lui Dumnezeu in orice vreme de razboi, ca sa-l ia de la tine, sa nu spui: Ia de la mine asta si da-mi-o pe aceasta, ci roaga-te, zicand:

Stapane, Iisuse Hristoase, ajuta-mi si nu ma lasa sa pacatuiesc fata de Tine, ca sunt ratacit si sa nu ma lasi sa urmez vointei mele; sa nu ma lasi sa ma pierd in pacatele mele, ci ai mila de faptura Ta si nu ma trece cu vederea, ca sunt slab; nu ma parasi, ca la Tine am alergat, vindeca sufletul meu, ca am pacatuit Tie.

Inaintea Ta sunt toti cei ce ma necajesc pe mine si nu este pentru mine scapare decat la Tine, Doamne. Mantuieste-ma cu mila Ta si sa se rusineze toti cei ce s-au sculat asupra mea, cei ce cauta sufletul meu ca sa-l nimiceasca. Ca puternic esti, Doamne, in toate si prin Tine dam slava Tatalui si Duhului in vecii vecilor. Amin.

Si atunci constiinta ta spune inimii tale in ascuns pentru care lucru nu te aude pe tine Dumnezeu, dar este cu tine... Voile noastre sunt cele ce nu-L lasa pe El sa ne auda" (Cuviosul Isaia Pustnicul).

Nelamurire: Lucifer a cazut in păcatul mândriei împreuna cu a treia parte din ingeri si din pricina asta au fost aruncati departe de faţa lui Dumnezeu.
Daca vreunul din ei se va căi, si se va ruga sa fie miluit, se va intoarce la gloria dintâi?

nu stiu daca va ajunge la gloria dinatai, dar stiu sigur ca se va mantui.
Doar ca diavolul nu se va smerni NICIODATA! si asta ptr ca nu vrea, nu ptr ca nu poate.

Parintele Cleopa:

Am să vă spun o istorioară sfântă din cartea Everghetinos. La o mănăstire de maici, o călugărită, săraca, era paraclisieră, în viata de obste. Paraclisierul se duce la ora 11 noaptea, că Utrenia se face la miezul noptii, si scoală pe staretă. Asa am apucat si noi. Când eram paraclisier, aveam un clopotel în mână si un ciocan. Mă duceam si băteam de trei ori în usă si ziceam: "Pentru rugăciunile Sfintilor Părintilor nostri, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi!", iar cel din casă zicea: "Amin".

Sunam clopotelul si plecam la altul. Asa era rânduiala si asa am apucat noi. Asa era si această călugărită. Ea, ca să nu doarmă, ce făcea? Citea la Psaltire de cu seară si până la Utrenie, si când era ora 11 fuga la staretă să ia blagoslovenie ca să meargă să toace, să scoale maicile la rugăciune.

Diavolul avea mare ciudă pe ea, că-l ardea cu Psaltirea. Dar ea ani de zile s-a ostenit asa. Si ce s-a gândit diavolul să-i facă, ca s-o ocărască stareta si maicile? Se ducea dracul noaptea si-i trăgea clopotele. Dar nu le trăgea când trebuie. De abia adormeau maicile si numai ce auzeai: "Bang, bang, bang...". O chema stareta:

- Nebună, hăi, dar de-abia au adormit maicile, de ce tragi clopotele?

Dar ea zicea:

- Iartă-mă, maică staretă, că am gresit!

Ea nu stia că-i dracul, credea că altă călugărită vrea să-i facă ei rău. Altă dată, de două ori le trăgea, si de cu seară si după miezul noptii, după ce adormeau maicile. Numai la vreme nu le trăgea, ca să tulbure pe călugărita care citea la Psaltire.

Dar ea ce-a făcut? "Măi, am să mă duc în clopotnită! Tot nu dorm!" Si a luat Psaltirea, o cruce în mână si niste lumânări, că nu erau pe atunci becuri, ca să citească în clopotnită, să vadă care-i maica aceea, că de atâtea ori au pus-o la canon si stareta si duhovnicii, că sună clopotele înainte de vreme.

Când s-a dus acolo, vine dracul. Pune un picior pe-un geam si un picior pe celălalt si se agată cu mâna de funie ca să tragă clopotele. Dar ea, cum era cu crucea, când l-a văzut, a zis:

- În numele lui Iisus Hristos, stai! Să te lege puterea dumnezeirii!

- Văleu, roaba lui Dumnezeu, dă-mi drumul, că nu mai vin niciodată!

- Nu. Stai!

- Dă-mi drumul! Mă jur că nu mai vin la mă-năstirea asta!

- Nu! Stai să vină maica staretă si maicile din consiliu, care de atâtea ori m-au pus la canon, că eu trag clopotele.

- Dă-mi drumul, roaba lui Dumnezeu!

- Nu. Să te lege puterea lui Dumnezeu si Sfânta Cruce! Stai asa, cu mâna pe funie!

Si ea săraca s-a dat jos din clopotnită si s-a dus la staretă.

- Maică staretă!

- Ce-i cu tine?

- Hai să vezi cine trage clopotele, că de atâtea ori m-ai pus la canon!

Maica staretă a luat câteva maici din consiliu si s-a dus să vadă cine trage clopotele. Ea a crezut că este o maică care trage clopotele, ca s-o supere. Când a ajuns si l-a văzut:

- Văleu! Maică, alungă-l de aici! Vai de noi, murim de frică! Îi urât tare!

Si, pe fugă, când a văzut că dracu-i clopotar!

- Nu! Lăsati-l! Nu poate să se ducă, că-i legat.

Dar el striga:

- Dati-mi drumul, roabele lui Dumnezeu, că nu mai vin la mănăstirea asta în veac!

- Nu! Stai aici să aduc tot soborul mănăstirii să-ti ceri iertare de la maici, că ai tulburat toate maicile, când sunai clopotele înainte de vreme!

- Asta n-o pot face!

Ai văzut răutatea diavolului? "Asta n-o pot face". Ei asa zic în iad: "Nu vom sluji Tie! Nu vom sluji Tie!" Tot împotriva lui Dumnezeu, căci au căzut din mândrie.

Si au tras clopotele să se adune maicile.

- Măi, dracul în clopotnită! Îl pune aceea să-si ceară iertare.

Când îl vedeau, tipau si fugeau care într-o parte, care în alta.

- Zi, iartă-mă! îi spuneau maicile.

- Nu pot, că dacă zic mă fac înger!

- Asta vrem noi! Să vedem un drac că s-a făcut înger cum a fost înainte.

Vezi, dacă a căzut din mândrie, nu poate zice "iartă-mă". Asa si noi. Când vei vedea că cineva îti cere iertare, si tu, dacă nu zici: "Dumnezeu să te ierte!", esti asemenea cu dracul care nu poate zice "iartă-mă". Sau dacă ai gresit ceva, si nu ceri iertare, te asemeni cu el, că nu zici "iartă-mă". "Nu vreau să zic "iartă-mă"! Dar de ce? El este vinovat, nu eu!"

- Nu zic "iartă-mă"!

Atunci a zis călugărita:

- Uite ce-i! Dacă nu zici "iartă-mă", să ne cânti o cântare, cum cântai tu când erai înger înainte.

- Dacă voi cânta, vă topiti ca ceara.

- Nu ne temem!

- Si ce cântare să cânt?

- Cântă Trisaghionul: Sfinte Dumnezeule.

Când a început să cânte, plângea tot soborul mănăstirii. Cânta frumos tare. Dar stii cum cânta? "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte", si gata. Până acolo! "Miluieşte-ne", nu voia să zică.

- Zi "Miluieşte-ne"!

- Nu pot, că dacă zic mă fac înger!

- Asta vrem noi! Cântă "Miluieşte-ne", că nu-ti dau drumul. Aici te tin legat si mâine, să vină toate satele să te vadă aici clopotar! Puterea dumnezeirii să nu-ti dea drumul, până nu zici "Miluieşte-ne".

Cânta frumos: "Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte" si iar se oprea. "Miluieşte-ne" nu zicea.

- Zi "Miluieşte-ne"!

- Nu pot!

- Să te ardă puterea Sfintei Cruci!

- Văleu! Dati-mi drumul, că nu mai vin în veac aici! Am să spun la tot iadul ce-am pătit aici.

- Nu! Zi: "Miluieşte-ne pe noi"!

Când a văzut că-l arde puterea Sfintei Cruci, a cântat. Si când a cântat " "Miluieşte-ne pe noi", a strălucit ca soarele si a zburat la cer. S-a făcut înger. Si atunci maicile au început a face metanii:

- Multumim Domnului că am văzut un drac care s-a făcut înger înapoi, că a zis "Miluieşte-ne pe noi"!

De aceea, dacă cineva a gresit ceva, să zică imediat: "Iartă-mă, frate, că am gresit!"

Atentie!
 

Asta e morala povestioarei, atata tot. Parintele Cleopa nu o comenteaza deloc, nu afirma nimic pe seama ei.
Apocatastaza nu e admisa in ortodoxie -
http://www.crestinortodox.ro/dogmati...aza-88722.html si este socotita erezie. Au fost teologi valorosi care au fost declarati eretici dupa ce au sustinut aceasta teorie - vezi si aici:
http://prgabriel.wordpress.com/2010/...-dogmatice-iv/.

Ingerii nu se pot cai, fiindca au alta fire decat oamenii: au fost creati perfecti, spre deosebire de om, care e doar perfectibil, si cu liber arbitru. Au putut alege o singura data si acum nu mai pot da inapoi, trebuie sa actioneze conform alegerii lor, altfel nu ar mai fi prefecti.

Mulţumesc tare mult, Glykys! Voi studia linkurile pe care le-ai postat.

Sfantul Ioan Scararul spune ca "in toate lucrarile noastre cele dupa Dumnezeu, dracii ne sapa trei gropi.
Intai lupta ca sa impiedice sa se faca binele. Al doilea, dupa cea dintai infragere a lor, ca sa nu se faca aceasta dupa Dumnezeu. Cand nu-si ating talharii nici tinta aceasta, venind linistit dupa sufletul nostru, ne fericesc ca vietuim in toate dupa Dumnezeu.
Dusmana celei dintai dintai ispite este sarguinta si gandul la moarte. A celei de a doua este supunerea si ocara; a celei de a treia, defaimarea neincetata de sine".

George, nu prea mi-e clar acest text. Ii lipsesc ceva predicate. Ai putea explica mai clar care sunt cele trei gropi? :6:

Daca am inteles eu bine, lucurile stau cam asa:
1.Nu faci binele.
2. Daca totusi il faci, nu il faci cum trebuie, dupa voia Domnului.
3.Daca totusi faci binele cum trebuie, te incearca mandria ca esti bun in fata lui Dumnezeu.

Adică ei nu suferă pe Dumnezeu, îi descriu acuma pe ei, nu-L suportă aşa cum e El şi când ei simt taina umilinţei la cineva, sau taina recunoaşterii păcătoşeniei de sine, sau a recunoaşterii neputinţei omului, sau a recunoştinţei fără linguşeli ei se înfurie din pismă atât de violent şi de tare şi de brusc încât trimit pe oricine în ispită ca să oprească ceea ce se întâmplă, să smintească lucrurile văzute printr-o ceartă iscată pentru ''ascultare'' de ochii gLumii şi pentru respectarea făţarnică a unor funcţii părinteşti ca să se supună careva, conform cu nălucelile pripite şi îl scot în evidenţă ca nesupus pe Acela prin tactica asta nenorocită ce prinde la fricoşi:

hoţul strigă hoţii, trădătorul trădătroii, satana strigă satana ca în tulburarea respectivă iscată şi în sminteala stârnită să te surpi apoi singur după ce a trecut vijelia căutând răspunsuri, sfârşind prin a fi copleşit de căutarea motivelor zi şi noapte... dar nu există răspunsuri şi nici motive ci iarăşi a fost diavolul, ispititorul care nesuportând mântuirea iscă mare tărăboi pentru nimicuri... baalamuc iscat din năluceli pripite şi nenorociri iminente, cade drobul de sare de pe dulap pe copil, ca din grijă şi frică superstiţioasă să te atragă în război, să fi parte la scandal, să aprobi judecăţile gLumii crezând apoi unul sau altul cu viclenie că vor fi şi ei începători ai mântuirii... sau au participat la soluţionarea problemei,

defapt sunt uitările omeneşti, uitările ascultării, pe care unul le vede altuia şi ar dori ca musai celălalt să le fi ţinut cum trebuie ca să nu se fi ajuns aici, în veşnica nemulţumire pentru neajunsurile şi trădările altuia.

Adică dracii te ''ajută'':

1.Să uiţi să faci binele, promisiunea, lucrul tău... din iubire sfântă.
2. Daca totusi il faci, să nu il faci cum trebuie, nicidecum dupa voia Domnului şi felul şi timpul şi rostul cu care ar fi trebuit făcut.
3.Daca totusi faci binele cum trebuie, întreg, te bagă la socoteli unde te încearca mandria vicleniei ca esti tu autor al binelui şi te visează frumos că iată ai intrat în ispistorie şi numai tu ai merite in faţa lui Dumnezeu, uneori chiar mai mari ca ale Lui sau ale altora cu atât mai mult cu cât tu ai un păcat mai mic decât a celui căruia i-ai făcut binele.

Aşa-i cu prietenul... deci nu te împrieteni cu gândul, cu gândul răzbunării ci dacă tot ai ajuns victimă, măcar stai aşa şi nu răzbuna răul cu rău căci cade pe nevinovat şi nu întărâtându-vă unii pe alţii la dezbinare şi ceartă pentru ca să acoperiţi făţărnicia păcatelor cu păcatele... mele, ci stai aşa nu ca o victimă supărată aşteptând de frică scuzele care oricum nu vor mai venii niciodată, ci fii ca o victimă care din vina ei a ajuns cea mai mare victimă a tuturor timpurilor. Asemănaţi-vă cu Iuda Iscarioteanul dar fără să-L vindeţi pe Dumnezeu cu ce ştiu eu ce mijloc şi fără să vă puneţi gâtul în laţ apoi ci acceptaţi-vă situaţia de victimă care nu vrea să ştie de bărbat, nu vrea să cunoască îndeletnicirile păcatelor ascunse puse la cale... în cale... drept răzbunare ca model de uitare.

E rău când te bate ''tata''... ca să te mustre definitiv.

Şi ce-i mai place supăratului ca să fie pururea supărat...... de ce? Păi pentru ca să aibă motiv. Motiv de ceartă. Ce artă, păi artă marţială şi joială, aşa ca-ntre farisei şi pigmei.

Multumim, glykys, si eu sunt de parere ca acestea ar fi "gropile" pe care cel rau ni le pregateste.

As vrea, pornind de la cuvintele Sfantului Ioan, sa fac referire la rugaciune, una dintre "lucrarile noastre cele dupa Dumnezeu".
Stim ca diavolului nu-i e nicidecum placut dialogul omului cu Cel Bun; va incerca sa ne determine, in diverse moduri, sa nu rostim rugaciuni. Dar, avand moartea inaintea ochilor nostri, nu vom cadea in cursa diavoleasca. Ne vom gandi ca, amanand rugaciunea, riscam sa murim instrainati de Dumnezeu.

Insa trebuie sa constientizam ca diavolul va continua sa ne intinda alte curse, fiind neobosit in a ne razboi; se va stradui, de pilda, sa ne abata atentia de la cuvintele rugaciunii. El stie bine ca rugaciunea facuta doar cu buzele, si nu din inima, nu-i e placuta lui Dumnezeu (Poporul acesta se apropie de Mine cu gura si cu buzele Ma cinsteste, dar cu inima este departe – Isaia 29,15). Vom evita si aceasta capcana demonica cautand indrumarea unui parinte duhovnicesc, primind sfaturile sale, chiar mustrarile acestuia.

In cazul in care rostim rugaciuni placute lui Dumnezeu, fara a avea mintea imprastiata, ispititorul va arunca in sufletul nostru semintele mandriei, soptindu-ne ca suntem rugatori adevarati, ca rugaciunile noastre sunt pe placul Domnului etc. In aceasta situatie se cuvine sa avem constiinta propriei nimicnicii, a faptului ca, fara Dumnezeu, nu putem face nimic, ca rugaciunea curata este un dar, iar noi nu avem niciun merit in dobandirea acestuia.

poate avea Dumnezeu rival?

"Loviturile pe care ni le da vrasmasul fie pe vazute, fie pe nevazute, adeseori le simtim si le vedem. Dar chinurile si durerile ce le sufera el de la noi, cand devenim uneori virtuosi, sau ne caim pentru gresale, sau rabdam indelung si rezistam in necazuri, sau ne rugam si implinim cu ravna toate celelalte prin care el e chinuit, pedepsit, facut sa se tanguie, lovit, - toate acestea, dupa iconomia dumnezeiasca noi nu le vedem, ca sa nu ne mandrim si molesim. Caci drept este inaintea lui Dumnezeu sa rasplateasca cu necaz celor ce ne necajesc pe noi -2 Tesaloniceni, 1,6 (Ioan Carpatiul, O suta capete de mangaiere, c.79, Filocalia IV).

Asta suna a deznadejde - lipsa nadejdii in iertarea (din mila, din iubirea) Lui Dumnezeu si in faptul ca, cu ajutorul Lui Dumnezeu, se pot apropia de Dumnezeu incercand sa-I faca voia in viitor.

"Diavolul umbla ca un leu racnind, cautand pe cine sa inghita, impreuna cu puterile sale. Prin urmare, sa nu inceteze niciodata atentia inimii, trezvia, impotrivirea si rugaciunea catre Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Caci ajutor mai mare, afara de Iisus, nu vei afla in toata viata ta. Fiindca numai Domnul singur cunoaste, ca Dumnezeu, vicleniile, mestesugirile si inselaciunile dracilor.

Asadar sufletul sa se increada in Hristos si sa-L cheme pe El si sa nu se infricoseze nicidecum. Caci nu lupta singur, ci cu infricosatul Imparat Iisus Hristos, Facatorul tuturor celor ce sunt, trupesti si netrupesti, sau vazute si nevazute"(Isihie Sinaitul, Cuvant despre trezvie si virtute, c.39, Filocalia IV).

Asa este, dar aici nu stiu daca e vorba de apocatastaza. Aceasta spune ca pana la urma si diavolii , datorita suferintelor din iadse vor mantui ca Dumnezeu nu poate sa-i chinuie vesnic.
Dar la Sfantul Antonie cel Mare, care are acea vedenie cu diavolii,si il intreaba pe Dumnezeu daca diavolii se vor mantui primeste raspunsul ca se vor mantui daca se vor pocai.
Deci, daca exista pocainta, mantuirea este permisa oricui. Dar diavolii nu se pot pocai , deoarece pacatul lor e unul al stiintei si nu al neputintei.