Despre Judecata
 

Despre Judecată
''Multi dintre oameni zic că după moarte nu este judecată, nici plată, nici muncă, nici pedeapsă vesnică, ci zic: ''Dumnezeu este iubitor de oameni si nu va munci pe cei râi si păcătosi''. Desi Dumnezeu este iubitor de oameni, însă este si judecător drept. Si de nu se vor munci oamenii răi, nici oamenii cei buni, nici sfintii nu se vor încununa.
Dar atunci unde este iubirea de oameni si judecata cea dreaptă a lui Dumnezeu? De vreme ce judecătorii si legiuitorii lumesti pe oamenii cei buni îi iubesc si cinstesc, iar pe cei răi îi muncesc si-i omoară, Dumnezeu cum poate să nu facă si El unele ca acestea, pentu dreptate? Dar când vor lăsa oamenii cei răi păcatele? Pentu că desi îi asteaptă muncă vesnică si tot nu se lasă de păcat si de strâmbătate. Si dacă vor alunga si această frică de la ei, si nu numai să primească muncă, ci să dobândească si împărătia cerului, oare când vor părasi răutătile care le fac?
Spuneti voi, cei ce nu credeti să fie muncă, cine a făcut potopul ce a fost în zilele lui Noe si s-a înnecat toată lumea de mânia lui Dumnezeu? Cine a trimis fulgere si foc asupra Sodomei si Gomorei de au ars sapte cetăti împreună cu toti ucigasii si sodomitii? Cine a înnecat pe Faraon cu toată oastea lui în Marea Rosie? Cine a pierdut pe cei sase sute de mii de jidovi în pustiu? Nu vedem noi pnmejdiile prin care trecem în fiecare zi? Ce cuvânt ai tu să răspunzi pentu toate acestea? Dacă nu credeti cuvintele sfintei Scripturi, cel putin să credeti din lucuri înfricosata muncă si urgia lui Dumnezeu pentru cei păcătosi. Deci, să nu ne arătăm necredinciosi zicând că nu este muncă, pentru ca să nu cădem într-însa, pentru că moartea si aducerea aminte de muncă este ca o iarbă amară care curăteste tot felul de răutate si viclesug când se dă adeseori sufletului nostru.
Si în ziua dreptei judecăti unde vor fi cei ce zic că iu bitor de oameni este Dumnezeu si nu pedepseste pe cei ce păcătuiesc? Cât se vor tângui atunci cei ce zic aces tea! Cât vor suspina si nimeni nu-i va auzi! Atunci vor vorbi unii către altii, zicând: 0, cum am gresit si ne-am pierdut noi! Ne învătau unii si altii si nu ascultam nici luam aminte. Ne învăta si noi ne băteam joc. Ne mărturiseau nouă si nu credeam. Auzeam Scripturile si tot ne rătăceam. Dreaptă este judecata lui Dumnezeu, cu adevărat prea drept; pentru cele ce am făcut ne luăm plata. Vai, că pentru trecătoarea si necurata dulceată ne muncim în veci. Pentru o slavă mică si de nimic, am căzut din slava cea adevărată. Pentru putină desfătare ne-am lipsit de desfătarea Raiului. Acum, cei ce au crezut se află în desfătare.
Drept aceea, ca să nu zicem si noi aceste cuvinte, împreună cu cei fără de minte, veniti să ne apucăm mai înainte de a veni furul sufletelor noastre, până avem vreme, să suspinăm, sâ plângem, să facem milostenii, să ne mărturisim păcatele, să ridicăm mâinile către Cel ce poate să ne mântuiască si să zicem: Mântuieste-ne pe noi Doamne că pierim''. (Sfântul Ioan Gură de Aur-Mărgăritare).

Duminica Infricosatei Judecati
 

Duminica din saptamana aceasta poarta denumirea de Duminica Infricosatei judecati. Ma intreb pentru ce este numita infricosata? Eu raman la credinta ca ea va deveni infricosata doar pentru cei care nu au cunoscut unirea cu Hristos. Doar acestia se vor infricosa. Cei uniti cu El, doar vor face trecerea de la o bucurie nedeplina la una deplina. Cum se va impaca insa si pentru cei uniti cu El, faptul ca unii din cei apropiati lor vor ajunge in iad - ramane o mare taina.

Asa este Costel, insa sa nu uitam ca judecata lui Dumnezeu nu se va face doar dupa dreptatea Sa, ci cu iubire. Sfantul Isaac Sirul spune ca iubirea lui Dumnezeu pentru cei drepti este fericire, iar pentru cei pacatosi este suferinta.

Criteriul judecatii lui Dumnezeu va fi participarea sau neparticiparea noastra la suferinta semenului nostru prin care ne intampina Hristos. Prin faptele milosteniei devenim si noi "mainile lui Dumnezeu intinse catre oameni", ca doar prin taina Botezului am devenit madulare ale Trupului lui Hristos.

Evanghelia acestei duminici ( 22 februarie ) , ne indeamnă şi ne cheamă ca impreunând credinţa cea dreaptă cu fapta cea bună să ne facem impreună- lucrători cu Dumnezeu la implinirea mântuirii noastre. Evanghelia din această duminica atrage atenţia că nu vom fi judecaţi după "haina noastră" ci după faptele noastre. Să nu uităm cele spuse de Sfântul Marcu Ascetul " neâmplinirea poruncilor vine din necrdinţă , şi că, in măsura in care crezând, lucrăm poruncile, lucrează şi Duhul Sfânt in noi roadele sale ". Tot el spune : "Drept aceea , o , omule, care ai fost botezat in Hristos, dă numai lucrarea pentru care ai luat putere . . . Celor botezaţi li s-a dăruit harul in chip tainic ; dar el lucrează in ei pe măsura implinirii poruncilor . "

In Evanghelia de la Ioan, Mantuitorul spune: "Cine asculta cuvantul Meu si crede in Cel ce m-a trimis pe Mine, are viata vesnica si la judecata nu va veni, ci s-a mutat din moarte la viata". Deci, vor fi si oameni care vor fi la judecata, ca si cum n-ar merge la judecata. Pentru ca daca au trait o viata asa cum vrea Dumnezeu, inseamna ca judecata pe ei nu-i va nelinisti nici inainte de judecata, nici in momentul venirii acesteia.

Da, a fost frumos zi la biserica!!!
Lasatul la carne!!!:77:

Ascultam ieri Evanghelia care s-a citit la Sfanta Liturghie in care ne-au fost puse inainte criteriile Judecatii de Apoi: "flamand am fost si (nu) Mi-ati dat sa mananc; insetat am fost si (nu) Mi-ati dat sa beau; strain am fost si (nu) M-ati primit; gol am fost si (nu) M-ati imbracat; bolnav am fost si (nu) M-ati cercetat; in temnita am fost si (nu) ati venit la Mine".

Judecata se arata infricosatoare inca de acum, cand constientizezi ca multe alte fapte alegi sa savarsesti in viata, tocmai aceste fapte fundamentale ignorandu-le. Atat timp cat nu-L intrezarim in chipul semenului pe Hristos, nevoile sale concrete, se vor lovi intotdeauna de refuzul nostru sau de propria noastra ignoranta.

Pace sa avem!

In predica sfintei liturghii din duminica ce tocmai a trecut, preotul, facand referire la subiectul in discutie, a spus cateva lucruri mari. Imi permit sa vi le impartasesc si voua intrucat sunt cuvinte de mare pret.
Mai intai, Dumnezeu este cu mult mai presus de firea omeneasca si astfel mintea noastra nu va izbuti niciodata sa-L priceapa ori sa-L inteleaga in mod deplin. Dintre nenumaratele atribute divine pe care I le putem descoperi lui Dumnezeu, cele ce stralucesc cel mai puternic sunt "dragostea" si "mila", al doilea decurgand firesc din primul. Se spune ca Dumnezeu, in decursul a 24 de ore, petrece 1 ora pe tronul dreptatii, iar restul de 23 de ore le petrece pe tronul milei.
Sfantul Isaac Sirul spunea, aparent in mod revoltator, ca "Dumnezeu este nedrept". Potrivit sfantului, Dumnezeu este nedrept caci daca ne-ar judeca intr-adevar cu dreptate, cu dreptatea pe care o meritam si care ni se cuvine, atunci nu s-ar mantui niciun suflet omenesc ("caci toata dreptatea noastra inaintea Ta este ca o carpa lepadata..."). Insa Dumnezeu este "nedrept" si nu ne aplica rigorile sau procedura unei judecati pamantesti, ci mai cu osebire ne judeca pe noi cu nemarginita Lui MILA. Ne judeca dupa ratiunile unei judecati superioare, "nedreapta" in raport cu justitia argumentelor si a dovezilor incriminatoare, ce ne condamna in mod clar si evident. Ne judeca dupa o justitie luminata de universul intelepciunii Lui, o justitie in care "iubirea acopera multime de pacate", iar legea iubirii si legea milei sunt mai presus de legea dreptatii. In acest sens, al infinitei Lui milostiviri, iata ca spune Sf. Isaac Sirul ca Dumnezeul nostru este unul "nedrept".
Acelasi preot mai spunea si ca indoiala din suflet ca "OARE Dumnezeu ma va ierta pentru aceste grele pacate ale mele...?" este prin sine insasi un pacat ce striga la cer. Indoindu-ne de iubirea si mila lui Dumnezeu, care este grabnic iertator, punand sub semnul intrebarii iertarea pe care El o ofera neconditionat, rupem legatura de dragoste dintre noi si El. Ne indoim de insasi natura Sa divina "iubitoare" si "atotiertatoare". Trebuie sa credem cu tot sufletul ca pacatele noastre ne vor fi iertate, de ne vom pocai pentru ele si, mai mult, sa fim SIGURI ca ele se vor ierta. Pentru ca, nu-i asa, Dumnezeul nostru este unul nedrept si preamult ne iubeste ca sa nu ne ierte...
O judecata a sufletului asteptata in speranta fericita a Lui Dumnezeu, Care ne va intinde bratele de dor de noi, fiii Sai instrainati si rataciti pe planeta asta, si nu o judecata asteptata in nelinistea si teama perpetue de un "tribunal divin infricosator", care ne va da noua dupa dreptatea noastra. Vai noua de ni s-ar da fiecaruia dupa dreptate, vai noua!
Calea spre El e batatorita de altii inaintea noastra, portile Imparatiei sunt deschise, Dumnezeu asteapta plin de iubire sa ne reunim cu El dupa judecata. Fie numele Lui binecuvantat!

Cu multă înţelepciune, Biserica răsăriteană a aşezat "Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi" înaintea Postului Paştelui. Ca din întâmplare, ea vine imediat după Sâmbăta Morţilor. Există întotdeauna un "schepsis" în felul în care sunt dispuse atât zilele liturgice, cât şi pericopele.
În acest caz, părerea mea este că s-a aşezat astfel Duminica aceasta, pentru ca noi, păcătoşii, să petrecem cu mai mult folos timpul penitenţial al Sfântului şi Marelui Post. Să ne amintim de cuvintele Sfintei Scripturi şi de dezvăluirile bineplăcuţilor lui Dumnezeu sfinţi despre cât de puţini se vor mântui şi despre cât de mulţi se vor pierde. Să ne amintim că avem un singur mod prin care putem petrece o veşnicie întreagă alături de Domnul nostru, iar acest mod este de a fi în uniune cu El prin iubire. Iar a-L iubi pe Domnul nu înseamnă altceva decât a-i respecta dumnezeieştile porunci.

"Nu cel ce spune "Doamne, Doamne!" va intra în Împărăţia Cerului, ci acela ce face voia Tatălui".
Verbis Domini.

Bene diagnonoscitur , bene curatur !

In Sinaxarul din sambata lasatului sec de carne se spune cum au hotarat Sfintii Parinti aceasta asezare: Biserica ne arata ca trebuie sa ne rugam pentru cei adormiti si ca starea lor se poate schimba, pana la Judecata de apoi, pana la cea de-a doua venire a Domnului. In duminica aceasta se pune capat tuturor faptelor savarsite de Dumnezeu pentru mantuirea noastra, o data cu infricosatoarea judecata. Apoi ciclul se reia, deoarece duminica viitoare praznuim izgonirea lui Adam din rai si urcam, tot urcam, pana la Invierea Domnului.

Parintele Coman spunea ca prin aceste cereri de la noi - sa hranim pe cel flamand, sa cercetem pe cel in temnita ... se arata cat de putin ne cere Dumnezeu ca sa ne mantuim. Si spune in continuare ca atunci cand vom vedea ca am fi putut sa castigam raiul cu foarte putin efort, judecata devine infricosatoare. Si e adevarat ca este infricosator sa vezi ca ai pierdut raiul pentru ca nu ai dat o paine celui flamand, un pahar cu apa celui insetat sau o haina celui lipsit.

Pacatul si libertatea omului sunt cele care fac ca Judecata de Apoi sa fie infricosatoare, nu Dumnezeu. Dumnezeu nu este un fel de "Bau-Bau" care sperie copiii, ci este Parinte.

Ba, mai mult, indraznesc sa spun ca si pentru Dumnezeu Judecata Universala este un moment infricosator. Este un moment ce Ii vadeste inaintea tuturor neputinta de a incalca libertatea niciunui om, neputand sa mantuiasca pe nimeni cu forta. Este un moment infricosator pentru ca vor fi fii ai Sai care vor fi lasati prada suferintei vesnice.

Cu atat mai mult, aceste lucruri fac si mai infricosator momentul judecatii in ceea ce ne priveste.

Pentru ca nu este important sa stim cand va fi judecata de apoi, Biserica nu ne raspunde la intrebare cand, ci numai la intrebarea cum - criteriile dupa care vom fi judecati. Criteriul dupa care se va face separarea intre buni si rai il va constitui modul in care s-a comportat fiecare cu cei flamanzi, insetati, straini, goi, bolnavi sau in temnita. "Faptul ca Hristos nu spune: lor (nu) le-ati facut..., ci Mie (nu) mi-ati facut faptele de milostenie respective! Cu alte cuvinte se identifica cu tot omul care a fost flamand, insetat, strain, gol, bolnav sau in temnita. Cutremurator lucru este sa stii ca-L intalnesti in aceasta viata pe Cel pe Care te astepti sa-L intalnesti doar dupa moarte!"

Ieşeam odată de la un curs cu Părintele Coman. Ţin minte că, dezvoltînd tema Împărăţiei lui Dumnezeu, a ajuns purtat de varii asocieri la tema rugăciunii. E cunoscut faptul că P. Coman îndrăgeşte rugăciunea inimii, că are mare admiraţie pentru călugării isihaşti, că a stăruit toată viaţa cu îndemnul către studenţi să deprindă trainic lucrarea rugăciunii.
Şi astfel, purtaţi de nesaţul discuţiei despre rugăciune, ne-am trezit printre maşini, câţiva studenţi, cu Părintele ascultînd, răspunzînd la întrebări, învăţînd... O, Doamne, cât era de frumos timpul petrecut atunci...
Deodată, aşa cum se întâmplă frecvent împrejurul Facultăţii, câţiva cerşetori au năvălit peste noi. Au intrat de-a dreptul între noi şi Părintele, sfârtecînd discuţia, stopînd parcă tot rodul care se adunase în dezbaterea noastră înfocată şi îndrăgostită...
L-am văzut pe Părintele oprindu-se brusc şi, parcă, o clipă, mi-a părut că îi văd pe chip un nor mare... O sclipire de mânie în privire... A ezitat o clipă, apoi, uitîndu-se adînc în ochii cerşetorilor, i-a muştruluit zdravăn. Pentru repezeală, pentru lipsa de bun simţ, pentru datul buzna ....
Eu eram tare contrariat, sfâşiat între discuţia care îmi era tare dragă şi de care aveam mare nevoie, şi intervenţia brutală a sărmanilor oameni (îmi amintesc îndeosebi de o mamă cu 3 copii mici), care, însă, se cerea întâmpinată cumva, fiind un apel la milostenie...
Apoi Părintele a tăcut, parcă tras de un duh statornic şi puternic, a părut pur şi simplu că nu mai e printre noi şi, cu mişcări lente, moi, cu chipul frumos luminat, a deşertat tot ce avea prin buzunare.... Tot, fiecaer buzunar a fost scutrat, întors pe dos, hârtie cu hârtie, până la ultimul bănuţ.
Cu umilinţă şi cu bucurie le-a dat tot şi apoi i-a dojenit blând, povăţuindu-i să nu se mai repeadă aşa, să aibă puţină răbdare şi încredere, iar nu disperare. I-a binecuvântat şi a plecat.

Îmi amintesc şi azi cu multă emoţie acea întâmplare din stradă, unde gândul la rugăciune a fost spălat de fapta bucuriei milosteniei.

Dumnezeu să îl ocrotească şi să îl întărească pe Părintele Profesor Coman!