Ce inseamna a deznadajnui?
 

Iertare ca vin cu asemenea intrebare dar tot citesc si aud ,nu te ruga cu deznadejde,sau nu daznadajdui,ce inseamna mai concret acest cuvant,daca aveti exemple m-as bucura sa le spune-ti.

Nadejdea,credinta si dragostea sunt cele trei virtuti de baza ale crestinului.
Desmadejdea este pierderea credintei in puterea lui Dumnezeu de a te ajuta.Deznadejdea este cea mai grea ispita pe care o poate avea un om.Aceasta este sfarsitul si iadul caci deznadejdea este cea care il indeamna pe om sa-si puna capat zilelor iar cel care face aceasta este sortit pieirii .
Aceasta poate sa apara si la oameni foarte credinciosi care au pacatuit mult iar atunci cand se pocaiesc constientizand gravitatea pacatelor,gasind poate si un duhovnic aspru care le da canoanea grele si dorindu-si mantuirea neavand virtutea rabdarii si fiind incercati cu nemumarate ispite pot ajunge in aceasta stare.Dar trebuie stiut ca celui viclean nu-i place pocainta si atunci ataca acolo unde vede ceva ravna.
Dumnezeu este bun si drept si nu vrea decat sa ne mantuim iar deznadejdea este de la diavol.
Vinovata pentru caderea in deznadejde este in primul rand mandria.
Cuviosul Siluan Atonitul iata ce spune referindu-se la raspunsul primit de la Dumnezeu cand a intrebat ce sa faca atunci cand vin astfel de ispite:
"Tine mintea in iad si nu deznadajdui"

Frate Mihnea, a desnadajdui inseamna a cadea la limita cea mai de jos cu putinta a fi atinsa de disperare.

Inteleapta intrebare!
 

Mihnea45: am citit intrbarea din topicul pe care l-ai deschis si mi s-a parut o intrebare foarte inteleapta. As putea sa dau multe cazuri particulare cand simt ca as putea cadea in deznadejde ( eu, personal ), dar fiind prea particulare, am dat cuvant cheie pe Google si uite ce am citit, nu un exemplu ci nenunarate exemple, demne de a fi citite si luate in seama.

[SIZE=2]Deznadejdea si nepasarea[/SIZE] [SIZE=2]In viata crestinului, deznadejdea si nepasarea sunt distrugatoare. Pe cel care a cazut in pacat, deznadejdea nu-l lasa sa se ridice, iar pe cel care este in picioare, nepasarea il face sa cada. Deznadejdea il lipseste pe om de bunatatile pe care le-a dobandit, iar nepasarea nu-l lasa sa scape de relele care il apasa. Nepasarea il coboara din ceruri, pe cand deznadejdea il coboara de tot in prapastia rautatii. Iata cat de mare este puterea celor doua patimi.[/SIZE]
[SIZE=2]Diavolul a fost la inceput un inger bun; dar pentru ca s-a purtat cu nepasare, a fost stapanit de deznadejde si a cazut intr-o asemenea rautate, incat nu se mai poate ridica din ea. Faptul ca el era bun la inceput ni-l arata Domnul: Am vazut pe satana ca un fulger cazand din cer (Luca 10, 18). Asemanarea diavolului cu un fulger vadeste lumina pe care o avea el mai inainte si cat de mare si puternica a fost caderea lui. Pavel era hulitor si prigonitor al lui Hristos. Dar pentru ca nu s-a lasat cuprins de deznadejde, s-a ridicat din pacatul sau si a ajuns sa fie egal cu ingerii. Iuda era apostol dar pentru ca a aratat nepasare, s-a facut tradator. Talharul de pe cruce, cu toate ca a facut atatea rautati, nu a deznadajduit si, astfel, a intrat primul in rai. Fariseul, pentru ca s-a mandrit, a cazut din inaltimile virtutii, pe cand vamesul, pentru ca nu a deznadajduit, s-a ridicat deasupra virtutii fariseului.[/SIZE]
[SIZE=2]Vrei sa-ti arat cum o cetate intreaga s-a mantuit? Orasul ninivitenilor a aflat mantuirea pentru ca nu a deznadajduit. Cu toate ca hotararea lui Dumnezeu era: Patruzeci de zile mai sunt, si Ninive va fi distrusa! (Iona 3, 4), oamenii nu si-au pierdut nadejdea si indrazneala. Si aceasta, cu toate ca Dumnezeu nu le-a spus ca se vor mantui daca se pocaiesc. Sa luam si noi exemplu de la acesti oameni, si chiar si atunci cand auzim de la Dumnezeu cuvinte de osanda, sa nu ne pierdem nadejdea, ci sa ne pocaim.[/SIZE]
[SIZE=2]Stiind toate acestea, sa nu deznadajduim. Nici o arma nu este mai eficienta in mana diavolului ca deznadejdea. Tocmai de aceea el nu este atat de multumit cand pacatuim, ca atunci cand deznadajduim. Apostolul Pavel stia bine lucrul acesta. Astfel, cand un crestin din Corint a cazut in desfranare, le-a scris corintenilor: indeobste se aude ca la voi e desfranare, si o astfel de desfranare cum nici intre neamuri nu se pomeneste (1 Cor. 5, 1). Nu a spus "cum nici intre neamuri nu se indrazneste", ci cum nici intre neamuri nu se pomeneste, Adica: "ceea ce neamurile nici macar nu indraznesc sa numeasca, voi ati indraznit sa faceti". Si continua: Iar voi v-ati semetit, in loc mai degraba sa va fi intristat (1 Cor. 5, 2). Nu a spus despre omul acela ca este semet, ci lasandu-l pe el la o parte, a vorbit cu cei sanatosi, asa cum fac doctorii, care ii lasa pe bolnavi si vorbesc mai mult cu rudele lor. Si ei erau vinovati pentru pacatul aceluia, pentru ca nici nu l-au pedepsit, nici nu l-au certat. Apostolul arata ca pacatul este al tuturor, pentru ca in felul acesta, rana sa se vindece mai usor. Este rau ca omul sa pacatuiasca, dar mai rau este sa se laude cu pacatul sau. Caci daca mandria il pagubeste pe cel virtuos, lipsindu-1 de roadele virtutilor sale, cu atat mai mult il pagubeste pe cel pacatos, care se lauda cu pacatul sau, facand ca vina sa sa fie maimare. De aceea spune Domnul: Cand veti face toate cele poruncite voua, sa ziceti: "Suntem slugi netrebnice, pentru ca am facut ceea ce eram datori sa facem " (Luca 17, 10). Daca cei care tin toate poruncile lui Dumnezeu sunt datori sa fie smeriti, cu atat mai mult cel pacatos trebuie sa-si zdrobeasca inima, sa planga si sa se socoteasca pe sine mai prejos decat toti. De aceea le-a scris Apostolul Pavel corintenilor: ...in loc mai degraba sa va fi intristat.[/SIZE]
[SIZE=2]"Ce zici? Altul sa pacatuiasca si mie sa-mi para rau?" Da. Pentru ca suntem legati unul de celalalt la fel ca madularele unui trup. Ce se intampla cu trupul? Atunci cand piciorul este ranit, vedem ca si capul se apleaca asupra piciorului. Ce are omul mai de pret decat capul? Si totusi, la vreme de nenorocire, nu socoteste valoarea sa. Asa sa faci si tu. Ce spune Apostolul Pavel? Bucurati-va cu cei ce se bucura; plangeti cu cei ce plang (Rom. 12, 15). De aceea le scrie corintenilor: Iar voi v-ati semetit, in loc mai degraba sa va fi intristat, ca sa fie scos din mijlocul vostru cel ce a savarsit aceasta fapta (1 Cor. 5, 2). Nu spune: "in loc sa fi incercat", ci in loc sa va fi intristat, ca si cum ar fi cazut peste cetate vreo boala contagioasa, voind prin acest lucru sa zica: este nevoie de rugaciune si de spovedanie, ca sa se indeparteze boala din cetate.[/SIZE]
[SIZE=2]Vezi cat de mult i-a inspaimantat? Pentru ca acestia credeau ca raul se opreste la cel care a pacatuit, el le-a spus: Oare nu stiti ca putin aluat dospeste toata framantatura? (1 Cor. 5, 6). Ce inseamna asta? Ca daca raul isi urmeaza cursul, atunci el va atinge si alte madulare ale trupului. Trebuie, asadar, sa fiti cu mare bagare de seama la relele dintre voi. Sa nu-mi spuneti ca numai unul a pacatuit, pentru ca pacatul seamana curana care a putrezit, iar putreziciunea se raspandeste incet-incet la tot trupul. Atunci cand o casa ia foc, toti vecinii alearga sa ajute la stingerea focului, pentru ca vapaia sa nu se raspandeasca si la casele lor. Asa le spune si Apostolul Pavel corintenilor: Este foc! Sa mergem sa il stingem inainte sa se raspandeasca in toata Biserica. Iar daca nu iti pasa de pacat, deoarece, chipurile, a fost savarsit de altcineva, nu faci bine, pentru ca cel care a pacatuit nu este un strain. El este madular al trupului Bisericii. Fii cu multa bagare de seama! Daca nu iti pasa, va veni vremea sa se raspandeasca raul si la tine. De aceea, daca nu te ingrijesti de fratele tau, macar ingrijeste-te pentru tine. Pune stavilar bolii, impiedica raspandirea ei.[/SIZE]
[SIZE=2]Acestea si multe altele le-a spus Apostolul. Si le-a poruncit ca pe pacatos sa-l dea diavolului (1 Cor. 5, 5-7). Insa acesta s-a pocait si s-a indreptat. intr-o alta Epistola de-a sa, Apostolul Pavel le scrie crestinilor din Corint: Destul este pentru un astfel de om pedeapsa aceasta data de catre cei mai multi. Asa incat voi, dimpotriva, mai bine sa-l iertati si sa-l mangaiati, ca sa nu fie coplesit de prea multa intristare unul ca acesta. De aceea va indemn sa intariti in el dragostea (2 Cor. 2, 6-8). Daca la inceput l-a infatisat ca pe un dusman primejdios al tuturor, l-a alungat din turma si l-a taiat din trup, iata cum incearca acum sa il lege din noi la trup. Apostolul ii indeamna pe corinteni sa-l primeasca inapoi cu multa dragoste, ca astfel, sa se vindece rana alungarii sale de mai inainte.[/SIZE]
[SIZE=2]Dar, oare, Apostolul nu l-a dat satanei? Da, dar nu pentru a ramane de-a pururi in mainile acestuia, ci tocmai ca sa scape din stransoarea lui. Vezi ca Pavel se temea de arma diavolului, care este deznadejdea? Dupa ce a spus: sa intariti in el dragostea, a adaugat: ...ca sa nu fie coplesit de prea multa intristare unul ca acesta (2 Cor. 2, 7).[/SIZE]
[SIZE=2]Daca oaia se afla in gura lupului, sa o tragem inapoi, inainte ca lupul sa o inghita. Daca barca este primejduita de furtuna, sa o salvam inainte sa se scufunde. Caci asa cum barca se scufunda atunci cand sunt valuri mari, la fel si sufletul se ineaca in valurile tristetii daca nu este cineva pe aproape care sa-i ofere ajutor. Chiar si tristetea mantuitoare, pe care o simtim pentru pacatele noastre, poate sa ne distruga daca este prea mare.[/SIZE]
[SIZE=2]Pavel, cunoscand ce a facut diavolul cu Iuda, s-a temut ca nu cumva sa se intample si aici acelasi lucru. Iuda si-a dat seama de pacatul sau si l-a marturisit: Am gresit vanzand sange nevinovat (Matei 27, 4). Diavolul a auzit aceste cuvinte si a inteles ca Iuda se apropie de drumul pocaintei si al mantuirii si s-a temut. S-a gandit: "Domnul lui este iubitor de oameni. Cand era aproape sa fie vandut, Hristos a lacrimat pentru el si a incercat in tot felul sa-l faca sa-si schimbe gandul. D-apoi acum, ca este gata sa se pocaiasca, nu il va primi, oare, la El? Doar pentru acest lucru a venit sa Se rastigneasca". Ce a facut atunci diavolul? L-a tulburat si i-a intunecat mintea cu tristete. S-a tinut de el pana ce l-a facut sa se spanzure si sa plece astfel din aceasta lume inainte sa apuce sa se pocaiasca. Daca traia, putea si el sa se mantuiasca, la fel ca cei care L-au rastignit pe Hristos. Daca pe aceia i-a mantuit, rugandu-Se pe Cruce Tatalui ceresc pentru ei, nu exista nici o indoiala ca si pe cel care l-a tradat, daca se pocaia, avea sa-l primeasca cu dragoste. Dar, vai! Iuda s-a inecat in marea tristetii si a deznadejdii. Nu a facut precum fiul risipitor din parabola. Va aduceti aminte de el?

[/SIZE]

Inteleapta intrebare!( 2 )
 

[SIZE=2]Erau doi frati care si-au impartit averea parinteasca. Cel mai mare a ramas acasa, alaturi de tatal sau, iar cel mai mic a adunat totul si a plecat intr-o tara indepartata. Acolo si-a cheltuit intreaga avere, ducand o viata desfranata. Dupa ce nu i-a mai ramas nimic, a inceput sa sufere de foame (Luca 15, 11-17).[/SIZE]
[SIZE=2]Dupa ce nu a mai avut ce manca, s-a gandit: Sculandu-ma, ma voi duce la tatal meu (Luca 15, 18). Tatal sau l-a lasat sa plece de langa el tocmai pentru a-l invata ce mare este binele de a ramane acasa, alaturi de el. De multe ori, atunci cand Dumnezeu nu ne convinge cu vorbele, ne lasa sa ne convingem noi insine, din pataniile noastre. Asa a facut si cu poporul israelit. Pentru ca le-a transmis atatea prin prooroci si nu i-a convins, i-a lasat sa invete pe pielea lor. Le-a spus: Lepadarea ta de credinta te va pedepsi si rautatea ta te va mustra (Ier. 2, 9). Si asa s-a si intamplat.[/SIZE]
[SIZE=2]Asadar, dupa ce fiul risipitor a invatat pe pielea lui cat de rau este sa-ti lasi casa parinteasca, s-a intors inapoi. Iar tatal sau, fara rautate, l-a primit cu bratele deschise. De ce? Pentru ca era parinte, nu judecator. Dupa aceea, a facut petrecere mare, de bucurie ca i s-a intors fiul. Toata casa sa era in sarbatoare. Sa fie aceasta rasplata rautatii? Nu a rautatii, omule, ci a intoarcerii din rautate; nu a pacatului, ci a pocaintei; nu a risipirii, ci a indreptarii.[/SIZE]
[SIZE=2]insa fiul cel mai mare s-a suparat vazand acestea. Atunci, tatal sau i-a spus cu blandete: Fiule, tu totdeauna esti cu mine si toate ale mele ale tale sunt. Trebuia insa sa ne veselim si sa ne bucuram, caci fratele tau acesta mort era si a inviat, pierdut era si s-aaflat (Luca 15, 31-32). Atunci cand trebuie sa salvam un om pierdut, nu este timp pentru judecata, ci numai pentru iubire si iertare. Nici un doctor nu refuza sa-i dea medicamente bolnavului pentru ca boala sa ar fi fost rezultatul vreunei greseli pe care acesta a facut-o. Fiul risipitor a fost pedepsit destul prin cate a patimit pe acolo pe unde a ratacit. Atata vreme a fost instrainat si s-a luptat cu foamea, cu batjocura celorlalti si cu nefericirea. De aceea zice tatal sau: mort era si a inviat, pierdut era si s-a aflat. Vrea sa-i spuna fiului ramas acasa sa nu se uite la ce este acum, ci la ce a fost in trecut si la faptul ca este vorba de fratele sau, nu de un om strain. S-a intors la tatal sau, care a uitat ce s-a intamplat in trecut sau mai bine zis, isi aduce aminte numai de lucrurile care ii trezesc in suflet dragostea si ingaduinta, asa cum ii sede bine oricarui parinte. De aceea, el nu a pomenit relele savarsite de fiul sau, ci numai patimirile sale. Nu i-a reprosat ca a pierdut averea, ci l-a mangaiat pentru suferintele prin care a trecut.[/SIZE]
[SIZE=2]Aceeasi dragoste a aratat pastorul fata de oaia pierduta din parabola evanghelica (Luca 15, 1-7). Cu cata ravna a alergat sa o caute, ca sa o aduca din nou in turma sa! in parabola de mai inainte, fiul risipitor s-a intors singur acasa, pe cand in cea a oii ratacite, pastorul a lasat in munti celelalte oi si s-a dus sa caute oaia care se pierduse de turma. Si dupa ce a gasit-o, pentru aceasta s-a bucurat mai mult decat pentru celelalte. Si iata cum a adus-o inapoi: nu a batut-o, ci a luat-o cu dragoste pe umeri si s-a intors cu ea la turma.[/SIZE]
[SIZE=2]Stiind ca Parintele ceresc, Care este Pastorul cel bun, nu numai ca nu ne dispretuieste cand ne intoarcem la El, dar ne primeste inapoi cu multa dragoste - cu mai multa dragoste decat cea pe care o arata oamenilor sporiti in virtute -, stiind nu numai ca nu-i pedepseste pe cei rataciti, dar Se duce chiar sa-i caute, ca sa-i aduca din nou in turma si Se bucura mai mult pentru ei decat pentru cei drepti, atunci cand suntem cazuti in pacat, nu trebuie sa deznadajduim, dupa cum atunci cand facem vreun lucru bun, nu trebuie sa aveam o prea mare indrazneala. Cand cadem, sa ne pocaim, iar cand savarsim vreo fapta buna, sa fim cu luare aminte, sa nu cadem. Caci este o la fel de mare cadere cand lucram virtutea si capatam o prea mare indrazneala dinaintea lui Dumnezeu, ca atunci cand pacatuim si ne cuprinde deznadejdea.[/SIZE]
[SIZE=2]Pentru ca cel care lucreaza virtutea sa nu cada in pacat, Apostolul Pavel spune: Cel caruia i se pare ca sta neclintit sa ia seama sa nu cada (1 Cor. 10, 12). De asemenea: imi chinuiesc trupul meu si il supun robiei; ca nu cumva, altora propovaduind, eu insumi sa ma fac netrebnic (1 Cor. 9, 27). Pentru a-i face sa se ridice repede pe cei care au cazut, le-a zis corintenilor: Ma tem ca nu cumva, venind iarasi, sa ma umileasca Dumnezeul meu la voi si sa plang pe multi care au pacatuit inainte si nu s-au pocait de necuratia si de desfranarea si de necumpatarea pe care le-au facut (2 Cor. 12, 21). Prin aceasta, a vrut sa spuna ca vrednici de plans nu sunt numai cei care pacatuiesc, cat mai ales cei care nu se pocaiesc pentru pacatele lor. Despre ei, proorocul Ieremia a zis: Oare cei ce cad nu se mai scoala, si cei ce ratacesc drumul nu se mai intorc? (Ier. 8, 4). Pe acestia, David ii indeamna: O, de I-ati auzi glasul care zice: "Sa nu va invartosati inimile voastre, ca in timpul cercetarii, ca in ziua ispitirii in pustiu" (Ps. 94, 8-9).[/SIZE]
[SIZE=2]Oricat ar dura viata noastra, sa nu deznadajduim. Nadajduind spre Domnul si cunoscand iubirea Sa de oameni fara margini, sa alungam de la noi orice rautate si sa mergem pe calea virtutii, sa ne caim si sa ne indepartam de toate pacatele noastre, ca sa putem sa stam cu indrazneala dinaintea infricosatorului scaun de judecata al lui Hristos si sa intram in imparatia cerurilor, cu harul lui Dumnezeu.

Sfantul Ioan Gura de Aur[/SIZE]


Sa ne ajute pe toti bunul Dumnezeu sa NU cadem in deznadejde, orice vremuri vor veni ! Doamne ajuta! icamilin

Deznadejdea exprima calatoria mintii in afara lui Dumnezeu.

A deznadajnui inseamna necredinta,credem ca nimeni nu ne poate ajuta atunci cand ne aflam in vreun necaz sau suparare.Logica se bazeaza pe intelepciune,iarasi intepciunea este dar de la Dumnezeu.Cand te afli cu inima indurerata,calauzesteti mintea inafara de trup si de cele trecatoare,roagate smerit si vei afla liniste.

A deznadajdui, inseamna pentru mine, un suflet gol.
Acel suflet nu a dobindit nimic duhovniceste la acel moment din viata unei persoane.

Daca acel suflet a avu nadejdea in Dumnezeu si a pierdut-o, atunci insemna ca mintea este prea preocupata cu griji lumesti, iar sufletul rataceste in acel moment.

Este cea mai urita stare pe care un suflet o poate avea.
Acesta este si momentul propice pentru boli psihice, fiind un rezultat al bolii sufletului.
Aici doctorii nu pot face nimic sint neputinciosi practic, doar un preot poate ajuta cu slujbe, apoi multe rugaciuni te vor scoate din starea aceasta.

Aceasta este si explicatia faptului ca unii se simt nervosi, fara motiv, altii se simt abandonati, altii se sinucid.

Fereasca Dumnezeu de deznadejde!!!

Scrisoare catre un prieten cazut în ispita
 

Cel ce va crede ca Dumnezeu este puternic sa zideasca pe om din nou, acela se mîntuieste într-o clipeala, ca noua dupa credinta ni se da. A nu crede astfel înseamna a nesocoti pe Dumnezeu. Zicea un parinte la pateric ca toti credem ca Dumnezeu face minuni, dar noi trebuie sa credem ca El face minuni si cu noi, cu noi pacatosii, asa cum sîntem, si nu cîndva, ci acum, acum si aici, ca nu-i alta vreme decît cea pe care o avem si cea pe care o avem e cea mai buna. Du-te în camera ta si zi: “Iata, Bunule, am venit. Tu stii cine sînt. Tu m-ai zidit, Tu mîntuieste-ma. Stiu ca poti, stiu ca vrei. Ajuta-ma”. Si mai multe cuvinte nu mai spune, asteapta pîna va veni nadejdea peste tine. Eu stiu ca daca omul se va pune jos în camera Sa si va zice Domnului: “Nu ma ridic pîna nu ma ierti”, Dumnezeu îl cerceteaza si Îl iarta, numai sa creada.
Sa ai obicei sa nu zici cuvintele sfinte numai ca sa fie zise, ca asa pierd crestinii de azi rugaciunea si credinta, ca repeta cuvintele vietii vesnice fara sa le cerce pe inima
. Cuvintele acestea, daca sînt zise cu simplitate si nadejde, încalzesc inima si racoresc mintea, cufundînd omul în mare pace. Daca vei citi cîte vreun psalm doi înainte a de a iesi din casa si tot asa înainte de culcare, cred ca te vei linisti în doua zile, dar sa nu prea vorbesti lucrurile lumii acesteia. Zic doua zile pentru ca înca nu te-ai întarit, dar daca ai cunoaste mai îndeaproape iubirea lui Dumnezeu, te-ai linisti dupa ce termini de zis “Împarate ceresc”, chiar daca ai fi omorît pe cineva cu 5 minute mai devreme.
Ce crezi ca este pacea inimii, oare curatarea de pacate? Dar sa stii ca si un gînd poate arunca în deznadejde mai mare decît cea în care te afli acum. Nu lipsa pacatelor aduce pacea inimii, nu lipsa pacatelor aduce sfintenia, ci inima smerita, adica inima care primeste toate cîte i se întîmpla, chiar si pacatele, si în toate vede lucrarea lui Dumnezeu. Pacea inimii înseamna sa stii sa nu te clatini atunci cînd vin pacatele asupra ta. Ca zice David “de sapte ori va cadea dreptul si se va ridica” si “fericit barbatul caruia nu-i va socoti Domnul pacatul”. Auzi, fericit nu cel ce nu pacatuieste, ci cel caruia Domnul nu-i va socoti pacatul! Dar cu-i nu-i socoteste Domnul pacatul, oare sînt privilegiati din astia? Celui ce se spovedeste Domnului cu nadejde, zice mai departe David, de aceea va veni catre Dînsul tot cuviosul (vezi aceastea în psalmul 31).
Asa ca, sa ne ridicam acum înaintea Domnului, ca pîna acum am fost pacatosi, dar de acum este vreme pentru o viata noua. Pe urma iara vom cadea si iara ne vom ridica. Si poate ca vom cadea mai tare decît sîntem cazuti acum, dar asta n-are nici o importanta, ca atunci cînd se ridica omul cu nadejde si cu dragoste catre Cel ce ne-a iubit pe noi, toate se spulbera. Sa ne minunam vazînd zadarnicita toata uneltirea diavolului care a facut-o cu noi de la începutul vietii noastre, ca pe toate acestea le putem risipi printr-o vorba zisa cu îndrazneala copilareasca: “Doamne, Tu m-ai zidit, Tu mîntuieste-ma”. Sa fim precum copiii, ca aceea primesc bataie si pe urma, zbenguindu-se uita, si vin si se arunca rîzînd în bratele parintelui, si se îmbratiseaza, si se saruta, si uita.

Pr.Savatie Bastovoi - Scrisoare catre un prieten cazut în ispita

http://savatie.trei.ro/savatie/scris..._in_ispita.htm

[COLOR=green]Adică = a călca în străchini...[/COLOR] :21:

[COLOR=green]Puteai să deschizi un dicţionar şi ai fi aflat fără multă bătaie de cap... Aşa, ai dat pe aici nou prilej de copy/paste...[/COLOR] :21:

O dimineata buna si tie,Silvia!

dar,poate ca Mihnea a aflat astfel ceva mai mult decat in dictionare - pe care,intre noi vorbind,cred ca le-a consultat inainte - sau,daca nu, ne va spune chiar el....

Multumesc
 

In primul rand tin sa multumesc tuturor celor ce mi-au raspuns,desgur ca am deschis si un dictionar,dar eu am intrebat cu sufletul,caci sant clipe in viata cand chiar de sti multe parca ti se incetoseaza mintea si toate o iau razna,te simti gol si sufleteste si fizic,si parca nu mai poti deosebi multe.
Multumesc,asta doream raspunsuri sincere cu sufletul,acum stiu ca nu sant singur si ma bucur ca exista-ti,e minunat sa simti ca oameni nu sant toti reci si indiferenti,ca pot gasi o clipa sa se gandeasca sau sa se roage ,sa te invete,sa te ajute sa vezi iar drumu drept.
Din pacate Silvia(silverstar)ai ramas aceiasi,rece,dura,nemiloasa,de ce Silvia?e atata dragoste in juru tau,prin oricate ai trecut in viata important e sa ramai OM,sa nu iti pierzi caldura sufleteasca,intelegerea pentru cei din jur,sa nu pierzi clipa in care poti darui un zambet.aduce o bucurie cat de mica, chiar doar cu o vorba poti face atat de multe.
Te rog iarta-ma Silvia,nu am vrut sa te supar.

Ce greu este să simţi omul cu sufletul...!Îţi respect părerea dar între o persoană amabilă şi una "rece,dură,nemiloasă" dar cerebrală eu aş alege-o pe ultima.

multumesc dorinastoica14
 

între o persoană amabilă şi una "rece,dură,nemiloasă" dar cerebrală
Da e parerea mea,si raman la ea,cred ca nui greu sa simti cu sufletul o persoana,dar poti si descoperi prin vorbele ei acea persoana,si ma bucur sincer ca mi-ai raspuns.
Poate ca ar fii bine in asa vremuri ce traim sa fim cat mai multi ca Silvia,ca tine,poate mi-as dori din cand in cand sa fiu asa si eu dar brrrrrrr mai bine nu,e prea multa raceala ,prea multa uitare fata de calitatea de a fii OM.Sper sa nu te supere ultimile vorbe.nu am vrut sa jignesc pe nimeni,caci aici sant foarte multi OAMENI adevarati ,carora le multumesc ca exista.

[COLOR=green]Văd că nu te opreşti în a mă judeca. După tine, ce înseamnă a fi om?[/COLOR]

Am sa iti raspund cu niste pilde :

Nu iese ulei, dacă măslinele nu sunt stoarse... Nici vin, dacă strugurii nu sunt presaţi... Nici parfum, dacă florile nu sunt strivite... Ai simţit vreo presiune în viaţa ta, azi? Nu-ţi fă griji... Dumnezeu tocmai scoate ce-i mai bun din tine!

A iubi inseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca. E valabil si pentru deznadejde....

Cand o usa a prieteniei ,se inchide, o alta se deschide; dar deseori ne uitam atat de mult la usa inchisa ca nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.

Vor exista mereu oameni care te vor răni, aşa că trebuie să-ţi păstrezi încrederea şi doar să ai mai multă grijă în cine ai încredere şi a doua oară!
Întotdeauna fă bine. Aceasta va mulţumi pe câţiva şi va surprinde pe restul.


Multa lume confunda iubirea cu nevoia de a stapini o alta fiinta umana, nevoie ce rezida din frica de singuratate care vine din frica de moarte. Cand nu iti va mai fi frica de moarte, nu iti va mai fi frica de singuratate.
Singuratatea apare cind nu gasesti nimic de facut care sa iti ocupe intelectul, sa iti produca satisfactii si rezultate dincolo de egoismul personal.
Atunci cind atingi starea asta, esti liber cu adevarat
Cind pricepi ca nimeni nu se desparte de nimeni. Ca marea majoritate a relatiilor sunt cu scop educativ si nu pe viata
Si cind se termina, sa le lasi sa se duca……….atunci e lectia invatata si treci la alt nivel
Iubirea neconditionata e ceva care nu se termina, oricit si oricui ai da, se intoarce inzecit, in forme nebanuite, care te umplu de bucurie.


Deznadejdea apare din lipsa de iubire, din lipsa de intelegere.

Iar aici : http://www.ioanguradeaur.ro/724/dezn...-si-nepasarea/ gasesti vorbele intelepte ale lui Ioan Gura de Aur despre "deznadejde si nepasare".

Deznadejdea duhovniceasca apare atunci cand, dupa savarsirea unui pacat, vine diavolul si ne insufla ganduri de felul acesta:,,De-acum esti pierdut.", ,, De acum esti pacatos." , ,, Degeaba te mai rogi! "etc.

Mesajul Sfantului Siluan Athonitul, primit de la insusi Mantuitorul, (,,Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!" este de o profunzime aparte. Se refera la starea sufleteasca a omului care lupta cu sine si cu ispitele, se roaga, posteste etc. In aceasta situatie poate sa apara mandria cea pierzatoare de suflet. Crestinului poate sa i se para ca a ajuns la masuri inalte datorita rugaciunii lui , nu datorita milei lui Dumnezeu. In aceasta situatie, caderea in mandrie atrage dupa sine caderea in pacat ca urmare a indepartarii ajutorului lui Dumnezeu. Caderii in pacat ii urmeaza deznadejdea, caci diavolul pe unul care a ajuns in aceasta stare cauta sa-l piarda duhovniceste facandu-l sa supradimensioneze pacatul in care a cazut si sa minimalizeze posibilitatea de a mai fi iertat.

De aceea, e important ca omul care se roaga sa se fereasca in primul rand de mandrie, adica sa-si tina mintea in iad, adica sa stie ca e posibil sa greseasca in orice clipa daca ajutorul lui Dumnezeu se retrage. Apoi cu cat cineva este mai sporit duhovniceste cu atat se autoanalizeaza mai atent si descopera ca are motive sa-i ceara iertare lui Dumnezeu: pentru pacate cu gandul , cu vorba ori chiar cu fapta.

A doua parte a indemnului ,,si nu deznadajdui" se refera la increderea pe care trebuie s-o aiba crestinul in mila lui Dumnezeu. In astfel de situatii, crestinul trebuie sa lupte impotriva gandurilor diavolesti si sa aiba nadejdea cea buna ca Iisus S-a rastignit pentru fiecare dintre noi, deci ne poate salva din orice pacat, cu conditia sa ne spovedim si sa ne pocaim.

Bun şi foarte corect, dar când te cuprinde spaima obsesivă de cipuri, spre exemplu, nu miroase oare a deznădejdie, Antonia ?

Frumos spus. Omul care este incercat de deznadejde este doar acela care isi simte sufletul gol.

Personal, cred ca deznadejdea este roada necomuniunii si a singuratatii.

Da, Dorin, sint multe moduri de a formula acea goliciune, care, brrrrrrr, personal, sper sa nu o am niciodata, insa rugandu-ne, si multumind lui Dumnezeu pentru toate, bune si rele, o vom evita, cu siguranta.

Nu cred ca putem fugi de ea in mod deplin. Cred ca oricat de duhovnicesti am fi, tot ne va incerca aceasta ispita, ca ingaduinta a lui Dumnezeu, spre a ne vedea micimea.

Ma gandesc la momentul in care Hristos s-a rugat in Gradina Ghetsimani. Nu putem spune ca a deznadajduit (sau ceva de genul asta), insa teama pe care a simtit'o aduce a slabire a nadejdii. (Fapt caracteristic firii noastre, pe care El a luat'o.)

Asta cred ca este corect, noi putem doar sa incercam, si sa fim consistenti in incercarile noastre.

Gandeam odata ca deznadejdea smereste cel mai bine pe om. Doar atunci el ajunge sa vada ca nu'si poate fi lui insusi bucurie, pace si mantuire. Abia atunci el reuseste sa vada cat de neputincios este. Importanta este insa masura deznadejdei, adica sa nu fie fara cale de intoarcere. Insusi Dumnezeu ingaduie retragerea harului (cam aici apare deznadejdea) spre a arata omului cata nevoie are Dumnezeu si de oamenii de langa el.

Sfantul Nicolae Velimirovici spune: [SIZE=2] "Oare nu este deznadejdea inceputul rugaciunii?"[/SIZE]

Nu ma las cuprinsa de deznadejde asa de usor. Ai putea sa crezi ca nu la mine ma gandesc atunci cand vorbesc despre cipuri? Acum, dupa ce m-am documentat, ma las in voia lui Dumnezeu, Care imi stie limitele mai bine ca mine. Dumnezeu chiar a oranduit sa am unde sa ma retrag in acele vremuri, daca nu voi da coltul pana atunci.

Ma gandesc doar ca sunt atatia care bagatelizeaza aceasta problema si nici asta nu-i bine. Nu pot sa stau linistita cand stiu ca unii isi pot pierde sufletele din cauza ca nu sunt informati. Si atunci consider ca trebuie sa vorbesc. Ma simt cu constiinta impacata numai atunci cand spun ceea ce stiu. Deznadejdea e nociva, dar nelinistea cea buna e necesara.

Aşa este Antonia şi-ţi doresc ca acel colţ de care vorbeai să fie cât mai târziu, pentru a avea timp să ţi le pui pe toate în ordine. Pace şi numai bucurii să ai !

Iti multumesc, Cristi. La fel iti doresc si eu tie.

Dumnezeu sa ne ajute pe cat mai multi sa avem o viata binecuvantata, un sfarsit crestinesc atunci cand va hotari El si un coltisor de Rai dupa aceea.

Iar acum sa ne gandim la patmile Mantuitorului, caci nicio suferinta a noastra nu poate sa egaleze suferinta trupeasca si sufleteasca a lui Iisus.

Gandul la Patimile Mantuitorului este un adevarat antidot impotriva deznadejdii. Ce jertfa uimitoare a acceptat Iisus pentru noi! Ce minunata pilda nerostita a iubirii aproapelui! Poruncile evanghelice lasate au fost exemplificate la cel mai inalt nivel.

Dumnezeu sa ne ajute sa parcurgem cu bine si ultima saptamana Postului Mare si sa ne bucuram crestineste de sarbatoarea Pastelui.

Deznadejdea - Patericul Atonit
 

CAPITOLUL VIII - Despre deznădejde

[COLOR=#0000ff][/COLOR]
O călugăriţă cuprinsă de deznădejde repeta mereu:
– Mă tem că n-am să mă mântuiesc.
Un părinte înţelept i-a răspuns:
– Cine ar putea să se mântuiască dacă monahii nu se mântuiesc? Pentru cine a creat [COLOR=#0000ff]Dumnezeu[/COLOR] Raiul? Vom fi mântuiţi. Trebuie să ne bucurăm. Trebuie să recunoaştem că suntem păcătoşi, dar de asemenea să preamărim pe [COLOR=#0000ff]Dumnezeu[/COLOR]. Încrederea în [COLOR=#0000ff]Dumnezeu[/COLOR] este ca o [COLOR=#0000ff]rugăciune[/COLOR] continuă. Nu gândi nimic rău. Gândurile de hulă sunt ca avioanele: zboară deasupra, ne tulbură liniştea şi apoi se duc. Eu trebuie să spun când sunt păcătos, nu atunci când [COLOR=#810081]diavolul[/COLOR] vrea ca eu să gândesc aşa.


***

De asemenea, părintele a mai spus:
– Multă lume poate fi mângâiată lângă cineva care este paşnic.

***

Un pustnic a spus:
– Calea sigură către veşnicie este asigurată prin nevoinţă, purtarea corectă, simţământul de a fi nevrednic înaintea lui [COLOR=#db3f1c]Dumnezeu[/COLOR], nădejde (oxigenul duhovnicesc), mângâiere şi siguranţă. Nu supărarea şi ascultarea silită şi rugăciunea forţată; nu lacrimile şi tristeţea. Toate acestea vin de la diavol. Da, într-adevăr, trebuie să plâng pentru păcatele mele, dar în acelaşi timp să şi nădăjduiesc în dragostea lui [COLOR=#db3f1c]Dumnezeu[/COLOR]. Dar nu pot rezista dacă plâng, pentru că [COLOR=#db3f1c]diavolul[/COLOR] vrea ca eu să deznădăjduiesc. De multe ori, [COLOR=#db3f1c]diavolul[/COLOR] zdrobeşte un om cu deznădejdea şi [COLOR=#db3f1c]diavolul[/COLOR] devine victorios. Dar aceasta nu se întâmplă când cineva este încrezător ca un copil ce se ţine de mâna tatălui său. Încrederea noastră în [COLOR=#db3f1c]Dumnezeu[/COLOR] este o [COLOR=#db3f1c]rugăciune[/COLOR] neîncetată, care aduce roade bune. Deznădejdea vine de la diavol. Nu spune: «O, ce s-a întâmplat cu mine?», ci încredinţează-te lui [COLOR=#db3f1c]Dumnezeu[/COLOR] şi nădăjduieşte în El.
– Ascultarea noastră nu trebuie făcută cu tristeţe sau pentru că s-a întâmplat să fim monahi. Părinţii de care ascultăm nu sunt ca împăratul Diocleţian, care ne dau ordine. Din contră, ascultarea noastră faţă de ei ne apără şi de aceea trebuie să le fim recunoscători. Nu trebuie să ne împotrivim celor spuse de ei şi să nu-i ascultăm.

***

A deznadajdui inseamna a lua aminte la toate stirile cotidiene (din ce in ce mai bolnave si mai dornice de a speria prin gravitatea lor) si a te speria mai multe de ele decat de starea ta sufleteasca.

Nadejdea in Dumnezeu ne va odihni intru toate, oricat de nerealisti am fi vazuti de cei din jur. Ce se va intampla cu pamantul sau cu cine stie ce legi dorite a fi aprobate sunt pistele preferate ale vrajmasului prin care ne loveste in nadejde.

Corect Dorin, dar nici minte de legumă să nu avem !

...
 

Mai mult se bucura diavolul cand omul deznadajduieste, decat atunci cand pacatuieste.

Mult adevar a iesit acum din gura ta!

Personal, nu sunt la zi cu toate stirile ProTV, Antena sau alte asemenea canale, si nu ma simt leguma, din contra, chiar inca am atatea pe care nu apuc sa mi le pun in ordine.

Cine se poate uita la toate stirileTV cu discernamant, bravo lui. Pe mine ma mahnesc si ma fac sa nu mai suport orasul. Asa ca, le las altora.

A deznadajdui....
 

Cred ca DEZNADEJDEA este o adanca stare de intristare in care nu mai ai nici o nadejde
si te complaci in aceasta fara sa te straduiesti sa iesi din ea.. nu te mai intereseaza ce se intampla cu tine.
Intalnirea cu Dumnezeu aduce numai bucurie, despartirea de Dumnezeu aduce deznadejde.

În deznădejde nu există biruință!

Atunci cand deznadejdea ne cuprinde, sa ne aducem aminte de cuvintele Domnului:

"Daca veti avea credinta cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta (Mt. 17, 20)

"Cele ce nu sunt cu putinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu" (Lc. 18, 26-27)

"Indrazniti! Eu am biruit lumea" (Ioan 16,33)

Interesant topic. Vă mulţumesc pentru asta.

Ma gandesc la momentul in care Hristos s-a rugat in Gradina Ghetsimani. Nu putem spune ca a deznadajduit (sau ceva de genul asta), insa teama pe care a simtit'o aduce a slabire a nadejdii. (Fapt caracteristic firii noastre, pe care El a luat'o.) - windorin ( nu ştiu să împachetez în mesaj)

Pot spune că nu-i uşor. Dacă Hristos poate a deznădăjduit, eu...

Felicitări pentru atitudine. Demn.

deznadejde
 

e foarte simplu de comentat despre ceva,dar cind te lovesti de lucru respectiv atunci e mai greu cind vezi ca totul sa inchis in jurul tau,si ai senzatia ca chiar si cerul sa inchis atunci e mai greu te rogi si ai impresia ca totul e in zadar te luptii cu deznadejdea si nimic nu se intimpla si iara te pleci in rugaciune si crezi ca poate nu te rogi destul incepi sa cauti de ce nu te aude nici cerul si tot asa, si atunci comentarile par fara culoare,ma scuzati au fost niste ginduri la miezul nopti doamne ajuta

Şi atunci când ai ochii plini de lacrimi, eşti fără putere şi spui: Eli Eli lama sabahtani....