Locul copilariei
 

Asemenea lui Ion Creanga si eu "imi aduc aminte de locul copilariei mele...."
De locul unde am copilarit se leaga aproape totul;inceputul vietii noastre,cunoasterea oamenilor,a diferitelor gusturi si culori si chiar inceputul credintei noastre.
La majoritatea dintre noi alaturi sunt mereu parintii care,la fel ca toate celelalte repere ale copilarii sunt supradimensionate atat cantitativ cat si calitativ de aceea poate, perioada copilariei ramane in mintea noastra pentru todeauna ca o pata de lumina si culoare si ne dorim mereu sa ne intoarcem in ea.
Oare de ce majoritatea oamenilor cand sunt foarte batrani sau cand sunt departe de tara isi doaresc sa revada locul copilariei?

Locul copilariei este centrul universului fiecaruia dintre noi, pentru ca acolo este punctul unde am venit in lume. De aceea ne atrage ca un magnet si, de fapt, in jurul lui orbitam oriunde am fi. El ne da identitatea.

Locul copilariei,in centrul sufletului,una dintre cele mai minunate si importante etape ale omului.

Copilarie fericita !
 

Cand ma intorc cu gandul in urma, la ceea ce se numeste - copilarie - imi aduc aminte ca fiind nascuta in oras, bunici din partea tatalui nu am avut fiindca era orfan, iar din partea mamei, desi era din Campulung Moldovenesc, bunica era cu noi la Timisoara, deci nu am avut unde sa merg in vacante, ca alti copii, la bunici. Viata la bloc nu e chiar asa de interesanta, insa imi aduc aminte de parcul " APOLO " sau mai nou " PARCUL POPORULUI " care era peste drum de casa in care locuiam si la care priveam pe fereastra adesea. Eram copil din cartierul " Piata Traian " cu camin cu orar prelungit si scoala generala la doi pasi. Fiind 6 frati, 3 baieti apoi 3 fete, eu sunt a 5-a, am avut o copilarie fericita in sensul ca eram , sau trebuia sa fim multumiti cu ceea ce aveam ( ma refer la jucarii, hainute, si de ce nu chiar mancare ). Dar nu ma plang, chiar sant fericita ca am fost sanatosi, imbracati din manuta mamei mele dragi, care pe langa serviciu de telefonie la C.F.R, a cusut croitorie sa ne poata imbraca si pe noi frumos, doamne, ce fericita era cand mergeam la plimbare cu totii. Treceau unii pe langa noi si intorceau capul, admirandu-ne cat eram de frumosi. Cand am mai crescut putin, sufeream in taina ca aveam colege care de Pasti sau de Craciun primeau rochite noi si pantofi, pe cand eu purtam ce primeam de la sora mea sau de la neamuri. Dar m-a ajutat bunul Dumnezeu sa intru la liceu, fara meditatii, am fost prima promotie de Liceu Economic ( desi mia-r fi placut "Limbi straine" ), ca sa am o calificare sa pot merge la un serviciu sa am si eu banutii mei, castigati de mine.
Acum ma gandesc cu nostalgie la acei ani frumosi, cand de mica am invatat sa pretuiesc un banut , sa nu-l cheltui la nimereala, erau banuti munciti de mine si ajutam si eu in casa, ca greutatile erau mari si parintii incepeau sa fie mai neputinciosi, mai bolnaviori.
Daca n-am avut bunici la sat, bunul Dumnezeu m-a binecuvant ca prin casatorie sa stau la sat, comuna Ghiroda ce se afla la 6 km de Timisoara alaturi de sotul meu si cei doi copii Florin si Laura, carora am incercat sa le ofer tot ce eu nu am avut, din punct de vedere material, cu dragostea de mama cred ca i-am inabusit, atat de dragi mi-au fost cand erau mici ca de altfel si acum mari, ca stam cu totii impreuna, n-au vrut sa le luam apartament in oras, au vrut sa ramana, la casa parinteasca.
Dar ce vroiam sa spun legat de acesti ani ai copilariei, este faptul ca acum, cand ma visez copil, toate visele mele sant legate de acest apartament in care si acum locuieste fratele meu cu tata, totul se invarteste in jurul acestui punct. Ma iertati de faptul ca mi-am depanat amintirile, dar m-a prins nostalgia copilariei. Doamne ajuta!:12:

Mi-au curs lacrimile cand am citit aceasta poveste simpla despre copilarie caci oriunde s-ar consuma aceasta este cea mai luminoasa perioada a vietii noastre.
Pe pe vremea aceia era o raritate caci in aceea vagauna uitata de lume cu drumuri desfundate de ploi nu prea ajungea masina sau motocicleta,asadar venirea noastra era un eveniment atat pentru bunica si matusica cat pentru copii dar mai ales pentru cainii din sat care raguseau latrand la auzul motorului iar mai apoi(cainii)se ingramadeau sa-si lase ampreta pe rotile motocicletei voind a trimite un semn celor asemenea lor din ...
Casa era batraneasca cu prispa si ceardac,in bucatarie o soba cu plita iar in curte pe pirostii fierbea toata ziua un ciaun cu lesie pentru spalat sau cu de mancare la porci.In fata caei era un mar urias,care facea mere domnesti ,niste mere mari cu miezul trnasparent a caror gust nu-l voi uita niciodata.Noaptea cadeau pe acoperis facand mereu zgomot iar daca nu erai obisnuit nu dormeai toata noaptea.
Parintii ne aduceau acolo si ne lasau pana la inceperea scolii.Aduceau si de ale gurii dar, odata terminate proviziile pana veneau din nou,in cursul zilei(caci bunica si matusa mergeau la camp) mancarea noastra era urmatoarea:o bucata de mamalga cand pinea se ternima intr-o mana si in cealalta sare.Ne duceam in gradina si luam foi de usturoi,tulpini de marar, bob,cte un buzunar de cirese,de prune,nuci verzi sau porumb pe care il coceam dupa ce faceam un foc.Doamne si ce bune erau! Si ce sanatoase eram! Si cat de fericite!
Voi continua.......

Foarte frumoasa poezie.Multumesc

...
mesaj şters

[SIZE=3][COLOR=#00aa00]... Numai târziu, peste ani, am înţeles de ce atunci, http://www.stilo.ro/images/products/big1256.jpgîn vara aceea, vreau să spun, în vara de dinainte de a merge la şcoală, mama a adus-o la noi în casă pe Maricica. Ea, mama, era ocupată. Pentru casa mare pe care trebuia s-o ridice în curte era nevoie de o groază de acte şi aproape zilnic mergea, biata de ea, pe la birouri, după aprobări şi alte lucruri. Cât ea era plecată, eu aveam grija casei şi a băieţilor, cei doi fraţi ai mei, mai mici. Eram mare, ce mai, aveam şapte ani, curând urma să merg la şcoală. Şi, pentru că-n lipsa ei şi a mea, de-acum, cineva trebuia să stea cu ei, cu băieţii adică, a apărut Maricica cu vreo lună înainte de a începe eu şcoala pentru ca băieţii să se poată obişnui cu ea. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Nu prea ne împăcam noi două. Nu-mi plăcea să-mi spună ce şi cum să fac, ştiam eu mai bine... Asta era, eu mă puneam în gură cu ea, ea îşi punea mintea cu mine şi de aici e lesne de înţeles ce ieşea... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Într-una din zile, mama a adus acasă o lădiţă maro, din carton, căreia am aflat că i se spunea ghiozdan, în care erau două cărţi, caiete şi o cutiuţă din lemn plină cu creioane colorate şi cam atât, altceva nu-mi mai amintesc. În altă zi a adus ceva de îmbrăcat, destul de ciudat, numai pentru mine, nu şi pentru băieţi, aşa cum obişnuia să ne îmbrace te toţi trei la fel. Era uniforma. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Şi neînţelegerile cu Maricica erau ceva obişnuit între noi. Dar, mi-a făcut-o. Pentru o perioadă de timp a reuşit să-mi închidă gura. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Eu nu ştiu dacă Maricica a mers vreodată la şcoală, dacă ştia ce e aia şcoală şi ce se face acolo. Numai că, după ce a auzit vorbindu-se în casă că eu trebuia să merg la şcoală, Maricica, din prostie sau cu bună intenţie, a reuşit să-mi transforme prima zi de şcoală din ceea ce ar fi trebuit să fie - o zi frumoasă - în una de coşmar... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Când erau părinţii plecaţi mă ameninţa: "lasă că te duci tu la şcoală, scap eu de tine, acolo ai să rămâi... "M-am speriat destul de rău şi făceam eforturi să n-o mai supăr, dar de cele mai multe ori uitam că nu trebuie s-o supăr şi, cum pleca mama de acasă, iar mă ameninţa cu şcoala... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Pe strada unde ne mutasem de curând, toţi copiii erau cam de vârsta mea ori erau mai mici, aşa ca fraţii mei, şi nu aveam pe cine întreba ce e aia şcoală şi dacă de acolo te mai întorci acasă... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]- Doamne, eram atât de speriată!... Vedeţi ce uşor pot fi copiii păcăliţi... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Sigur, Maricica a înţeles că spusele ei mă sperie cu adevărat şi nu-şi mai ţinea gura. Eram eu ca o mieluşea, supusă, ascultătoare, cuminte, dar nici aşa nu era mulţumită... Începuse chiar sub nasul părinţilor să-mi arate, prin gesturi, cât de bine-i pare c-o să scape de mine... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]În noaptea aceea n-am închis ochii de frică. Cum să-i spun eu mamei că nu vreau să merg la şcoală, că nu vreau să mă despart de băieţi, când şi ea era fericită că are fetiţă elevă? Cum să-i stric bucuria? Dar dacă şi ea voia să scape de mine? Dacă tocmai de asta era fericită? Şi tata... Tocmai în noaptea aia lucra... Oare ce-o să zică, ce-o să facă? Pe cine-o să mai ţină el pe genunchi şi cui o să-i mai cânte el "Ţigăncuşă eşti frumoasă..."?Ce milă mi-era de el, de tata, şi de fraţii mei că n-or să mă mai aibă... Chiar înainte de culcare, Maricica îmi spusese că-n obor se găseau de vânzare o mulţime de fetiţe mai frumoase şi mai cuminţi decât mine... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Dimineaţă m-am lăsat îmbrăcată în hainele acelea ciudate fără să spun o vorbă... Ba, mama mi-a mai pus prin păr şi la gât nişte panglici tare mari şi caraghioase. Şi fraţii mei dormeau nevinovat, ce le păsa lor! habar n-aveau ei că eu plecam şi n-o să ne mai vedem, n-o să ne mai jucăm niciodată de-a "Hoţii şi vardiştii" sau "Omu' negru" la lăsarea întunericului... Tare eram speriată, tare-mi era frică... Şi nimeni nici nu bănuia ce tare mă durea sufleţelul!... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Pe masa din bucătărie, ca-n fiecare dimineaţă când ne trezeam, era un platou mare plin cu gogoşi calde, mirosind a zahăr vanilat... Mama mi-a spus să mănânc. N-am putut... Suspinam, lacrimile-mi jucau în ochi şi nu ştiam ce să fac, ce să spun să nu plec de-acasă. Când am crezut eu că nu mă vede nimeni, am deschis cutia aceea care se numea ghiozdan şi iute! am răsturnat, în disperare, toate gogoşile peste cărţi şi caiete, aşa ca să am ce mânca un timp, dacă tot era să nu mai vin acasă niciodată... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Pe atunci, începerea anului şcolar era deosebit de simplă, fără artificii, tort sau alte zorzoane... Am intrat în şcoală, Dumnezeule ce clădire imensă! mama m-a lăsat singură lângă un perete cât ea a intrat să vorbească nu ştiu cu cine, apoi m-a luat de mână, am intrat într-o încăpere cu mulţi copiişi o doamnă care vorbea. M-a privit din cap până-n picioare şi mi-a spus un scurt "Treci în bancă! şi cam asta a fost tot... Tot ce-mi amintesc eu din prima mea zi de şcoală... Ba nu, doamna aceea i-a mai spus mamei la ce oră să vină să mă ia acasă. Auzind-o, parcă mi-a mai venit inima la loc... Însă au început alte frământări: dacă n-o să vină, dacă nici ea nu mă mai vrea, dacă, dacă... [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]Şi, uite-aşa a fost prima mea zi de şcoală, zi din care nu-mi amintesc decât spaima pe care am trait-o. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]La întoarcerea acasă s-a lămurit dispariţia gogoşilor, dar şi a unturii de pe cărţi şi caiete. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]După amiază, când am ieşit în oraş pentru clasica fotografie din prima zi de şcoală, mama şi tata care erau tare mândri de mine, mi-au cumpărat alte cărţi şi caiete. În drum spre casă, râzând, jucându-ne, alergându-ne pe stradă, părinţii mi-au pus tot felul de întrebări şi aşa au aflat de ce am luat eu gogoşile la şcoală şi cât am fost de speriată. [/COLOR][/SIZE]
[SIZE=3][COLOR=#00aa00]În aceeaşi seară, Maricica a ieşit pentru totdeauna din casa noastră şi din viaţa mea...[/COLOR][/SIZE]

[SIZE=1][COLOR=green]Fragment din volumul "Viitorul incepe azi..." [/COLOR][/SIZE]

Doamne ajuta!
 

Draga Silvester, m-a emotionat foarte tare " prima ta zi de scoala ". De mica ai fost tare sensibila si emotiva si ce ghinion cu aceea Maricica care si-a pus mintea cu un copil de 7 anisori. Ce bine ca dupa atatea emotii ai scapat de ea. Maica Domnului sa te ocrotesca si sa te pazeasca pe parcursul vietii!
Te imbratisez cu drag, icamilin

Si curge timpul scolii-ndelungate,
cu-atatea spaime vagi, cu asteptare.
Singuratate, vreme-apasatoare...
Si-apoi afara: strazi sclipesc si suna,
si-n piata zvarle apa o fantana,
si in gradini, ce lumi nemasurate.
Si in hainuta ta sa treci prin toate,
cum nimeni n-a trecut si n-o sa treaca:
O straniu timp, o, vreme ce se-neaca,
o, tu, singuratate.

Si sa privesti departe, afara, catre ei:
barbati, femei; barbati, barbati, femei,
copii in vii culori si nu ca tine,
si-aici o casa, uneori un caine,
si-ncredere si groaza ce mute oscileaza,
o, jale fara sens, o, vis, o, groaza,
o, neagra adancime.

Si sa te joci asa, inel si cerc si mingi,
in parcul ce paleste bland in soare,
si pe cei mari din goana sa-i atingi,
salbatacit si orb de alergare,
dar cu pasi tepeni, mici, tacut, pe seara;
sa mergi acasa, strans de mana, tare:
o, inteles ce tot mai mult dispare,
o, frica, o, povara.

Si ore-ntregi, la iazu-ntins si sur
sa-ngenunchezi cu o corabie mica
sa uiti de ea, caci altele-mprejur
si panze mai frumoase trec pe unde
si sa gandesti la chipul mic, obscur,
lucind din iaz ca iar sa se scufunde.
Copilarie, o, imagini lunecande,
unde? Unde?


Rainer Maria Rilke

Canepa,produs folosit candva pentru confectionarea unei ate groase de tesut saci, sau pentru funii era cultivata pe acele meleaguri unde am copilarit.Inainte de a fi prelucrata trebuia pusa la inmuiat.Pentru aceasta taranii faceau o groapa patrata in locul unde paraul avea o cadere de apa, se construiau un stavilar pentru a se aduna apa cat mai multa iar la circa un metru in jos acea groapa era frumos aranjata cu bete pe laturi si cu nisip pe fund astfel incat canepa inmuiata sa fie curata atunci cand urma sa fie scoasa.
Intr-una din zile cand bunica si matusa erau plecate la camp am descoperit acea minunatie care parea special pregatita pentru distractia noastra.Nu stiam la ce foloseste dar fiind o zi fierbinte de vara ne-am gandit ca nu ar strica sa facem o baie.Dupa ce ne-am tavalit prin nisipul fierbinte una dintre noi a ridicat stavilarul si ce minunatie....Cadea apa mai ceva sa la hidrocentrala de la Bicaz!
Ne-am scaldat in apa calda si destul de curata pana pe seara cand ,facndu-ni-se foame am pornit prin gradina spre casa.Cand am ajuns prin dreptul unor pruni care strajuiau un gard viu auzim o voce furioasa ocarand si un barbat injurand.Ne-am oprit in loc sa ascultam.Un taram care ne vazuse pe acolo ii spunea proprietarului stavilarului despre noi iar tanti Corina (asa o chema pe femeie)striga la matusa:
-Tata Ileana, ia vino sa vezi ce-au facut spanzuratile di nepoate!!
Ne-am oprit ca trasnite in loc cand am auzit pe matusa care ne striga.Se lasase seara.Nu mai aveam curaj sa mergem acasa asa ca ne-am urcat in pruni (stiam ca acolo nu ne va cauta caci prunii aceau niste tufe de mure urcate pana sus si intepau strasnic).
Satula sa ne tot caute matusa si bunica s-au asezat la masa fara noi iar dupa ceva timp si lumina(lampa)s-a stins.
Tremuram in copaci, flamande si infricosate de bezna cum numai la tara era, neindraznind sa ne miscam.Intr-un tarziu,ne-am luat inima in dinti si tiptil ne-am strecurat in casa pe usa din fata murdare si flamande si cu inima cat un purice.Inchizand ochii am adormit cu imaginea din icoana cu Judecata de apoi convinsa fiind ca de data aceasta chiar nu voi mai scapa de focul cel mare.
Dimineata cand ne-am sculat pe masa din bucatarie nu era obisnuita gustare drept pedeapsa pentru isprava din ajun dar gradina si copacii ne asteptau cu fructe coapte si cu legume proaspete.
Daca nu am fi racit toate-si-patru cred ca nuielusa si-ar fi facut putin de treaba cu noi....

Minunate amintiri !
 

Draga Dorina, trebuie sa-ti multumim pentru frumoasa ideea de-a posta topicul, legat de amintiri din copilarie.
Ai povestit tare frumos crampeie din acele zile cand, fiind copil, nu ai alte griji pe cap, nu ai alte preocupari, decat sa te joci si sa tragi cate o spaima la cate nazbatii ai reusit sa faci pana seara, ca esti doar copil.
Mai intors la nostalgia acelor ani, care pentru cele ca noi (ma refer la varsta) au o semnificatie patrunzatoare.
Daca judec cu mintea de acum am fost foarte fericita in modestia in care am crescut, majoritatea copiilor aveam aceleasi " jucarii " ( papuse din carpe, bicicleta cu trei roti, mingi din plastic, baloane, pistoale din lemn ) dar nici vorba de ceea ce se gasesc acum prin magazine.
Eu, retraiesc copilaria, alaturi de nepoteii mei dragi, carora le spun in fiecare seara, povesti, poezii, rugaciuni, coloram in carti de colorat, cantam tot felul si ne jucam orice vor ei. Am trei nepotei, doua fete de la Florin, Raluca 10 ani si Amalia 3 ani, iar de la Laura am un nepotel, Bogdan de 5 ani la toamna. Sant o mama si bunicuta tare fericita !
Sa ajute bunul Dumnezeu pe toata lumea, sa fie fericiti si in armonie !

Iti multumesc Ica si ma bucur ca esti alaturi de mine in aceasta calatorie imaginara in timp,un timp destul de indepartat pentru noi dar cu un parfum minunat pe care il simt de cate ori scriu sau povestesc despre acei ani fara griji,cand nu era nici curent electric la tara ,nici televizor,nici radio(poate unul cu baterii ceva mai tarziu) cand totul se consuma in natura si impreuna cu natura iar noi eram parte integranta din ea.
Am avut cea mai frumoasa copilarie pe care o poate avea un copil si mi-au ramas sculptate in minte toate aceste amintiri asezate frumos in camara mintii parca special pastrate pentru a fi asternute pe hartie in anii acestia cu griji mai putine.Voi mai scrie cateva, apoi ma voi opri caci as dori ca atunci cand poate, ma voi intalni cu unii pe care i-am cunoscut aici pe forum sa le pot darui cartile mele,care sunt rodul dulce,usor parfumat din toamna vietii mele.:1:
Ma bucur ca ai o familie asa bogata.Sa te bucuri de ea!

[COLOR=green]Bună seara, Ica! :25: Multumesc! [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green][SIZE=3]Inocenţă...[/SIZE]

... în ziua aceea, parcă-l văd pe tata la oglindă aranjându-se cu chip să iasă în oraş... Singur... Ca de obicei... Mama mă ia de mână, fără să spună nimic, şi mă duce în altă cameră, mă îmbracă - un sarafan roşu, bluziţă albă de dantelă, îmi leagă părul lung, frumos ondulat care-mi cădea bogat pe spate, cu o panglică roşie şi, chiar când tata era gata să plece, mama iese din cameră, cu mine de mână şi-i spune tatii să meargă să-mi cumpere rechizite, adică ce aveam eu nevoie pentru şcoală pentru că sunt şi fata lui, că nu m-a adus ea, de acasă de la părinţii ei... Dur, nu-i aşa?
Mie îmi părea aşa de bine...
Când ieşeam cu tata, eram o răsfăţată. Nu mai veneam acasă până seara. Mergeam în parc şi ascultam fanfara, ne plimbam, treceam pe la restaurantul unde lucra el şi ascultam lăutarii, intram la cofetărie de câte ori voiam eu, beam sirop de trandafiri cu sifon adevărat pe săturate...
Ce mai! Eram veselă! Tata nu era zgârcit... O zi numai cu tata, fără mama care să-l certe pentru fiecare bănuţ pe care-l scotea din buzunar... Nu ştiu dacă tata era vesel, nu ştiu cât s-a bucurat el în ziua aceea că, aşa pe negândite, s-a pomenit cu mine de mână când cine ştie ce planuri avea el...
Am colindat noi prin magazine, pe la librării, nici nu-mi amintesc să fi cumpărat ceva pentru şcoală, apoi am trecut şi prin piaţă când, la un moment dat, tata s-a întâlnit, oare întâmplător? cu o tanti tânără, frumoasă, elegant îmbrăcată cu haine în culori vesele, culori care atrăgeau privirile şi le desfătau.
- Ţi-o prezint pe sora mea! i-a spus tata arătând spre mine. Eu n-am avut timp să spun nimic, că tata mi-a pus nişte bani în mână şi mi-a spus să merg să-mi cumpăr o gogoaşă, deşi eu nu cerusem aşa ceva pentru că mama ne făcea zilnic gogoşi acasă, dar... N-a trecut mult şi tata a venit după mine, dar eu am uitat să-l întreb de ce-i spusese lui tanti aceea că eu eram sora lui...
Ne-am întors acasă spre seară cu pachete şi pacheţele şi tare veseli amândoi... Mama, şi ea veselă, distrându-se parcă de ceva ce mie îmi scăpa, eram totuşi un copil, ne aştepta în poartă. De cum am intrat în curte, am întrebat aşa, nevinovat:
- Mama, de ce tăticu' i-a spus lui tanti aia tânără şi frumoasă cu care ne-am întâlnit în oraş că eu sunt sora lui?...

[SIZE=1]Din volumul în lucru, "Viitorul începe azi..."[/SIZE] [/COLOR]

[COLOR=green]Poate fi si o atentionare pentru parinti in grija cui isi lasa copiii!...[/COLOR]

[SIZE=3][COLOR=purple]Multumesc administratorului nostru Adrian ca a facut corectura la titlu si a sters si gunoiul care aparuse pe aici.:63:[/COLOR][/SIZE]

Si pentru ca din Raiul acela in care ne-am petrecut copilaria nu putea sa lipseasca sarpele va voi povestei si despre acesta.
Casa bunicii avea asa cum am mai spus o prispa pe care stateam seara si spuneam povesti sau cantam de rasuna toata ulita
Mirosea vazduhul a regina noptii si a caprifoi iar undeva nu prea departe in nucul de langa drum,o cucuvea isi facea numarul sinistru aproape in fiecare seara.
Se auzea, daca puneai urechia lipita de prispa un fel de fasiit ciudat.Ne povestea bunica ca fiecare casa are un sarpe care atunci cand copii dorm daca au baut lapte intra in gurita acestora.Ne placea tare mult laptele seara,fiert in ceaunul de mamaliguta dar,ne culcam cu teama, sa nu-i miroase sarpelui a lapte si sa vina la noi noaptea, cand dormeam pe prispa sau cu usa deschisa din cauza caldurii.
Asadar ne-am mobilizat intr-o sedinta fulger si am hotarat sa punem in fiecare seara langa noi cate un castronel cu lapte astfel incat daca pofticiosul sarpe ar fi venit, sa bea din laptele gata pregatit si sa ne lase in pace.
Dimineata cand ne-am trezit prima grija a fost sa vedem daca laptele mai este in castroane.Nu mai era,dar la picioarele noastre in loc de sarpe erau ditamai motanii cu burtile pline torcand multumiti!

Doamne ajuta!
 

Draga Dorina, desi ma doare capul de la o gripa care ma cam bazaie de duminica, mai binedispus cu intamplarea cu sarpele si pisoii pofticiosi de lapte.
Mi-ai adus aminte ca aici la Ghiroda, a trebuit sa ma obsinuiesc cu existenta in curte si chiar in casa a pisicutelor. Aveam copii mici si am primit de la o vecina o pisicuta roscata cu alb, un bibelou de pisicuta. A crescut, a devenit mamica si in fiecare an, ne daruia cate 4 pisoi incredibil de dragalasi. In toti anii, cei patru pisoi erau pictati la fel, unul era tigru gri, unul era tigru gri cu mult alb, unul era alb cu putine pete negre si unul era roscat ca si ea.
Pot sa-ti spun ca i-am crescut pe toti si cand puteau sa manance singuri ii ducea sotul la scoala din Ghiroda, unde era profesor si director de scoala, si-i daruia copiilor carora le erau dragi animalele. Au trecut anii si am dus-o la doctor si am operat-o sa nu mai poata avea pisoi. A trait mai bine de 17 ani langa noi, era curata, nu facea mizerie pe jos, nu fura mancarea de pe masa, copii o rasfata mereu si am plans mult dupa ea cand ne-a parasit.
Era o mama desavarsita cu puii ei, cum ii mai spala, cum se juca cu ei, cum ii invata sa prinda soareci. Acum avem un motan care mai mult doarme, dar are si el deja vreo 10 ani.
Sa inteleg ca ai ceva carti publicate? Poeziile scrise pe Forum sant compozitii proprii? Ti-am zis eu ca esti minunata ! Felicitari!
Doamne ajuta! Spor la compozitii literale !

Poate aflam cine era doamna aceia eleganta si...de ce mama era atat de fericita in acea zi.
Toti am avut copilarie asadar va astept pe toti, sa lasam macar o zi deoparte grijile vietii si ale omenirii, sa ne intoarcem putin in anii cei mai friciti ai vietii noastre in copilarie si sa spunem asemenea poetului "Fiind copil paduri cautreieram/si ma culcam ades langa izvoare."

Iti doresc sa te faci sanatoasa cat mai curand,si vreau sa-ti spun ca ma bucur sincer cand oamenii inteleg ca bucuriile vietii stau in lucruri firesti si aparent marunte care sunt mereu alaturi de noi.Sa tii in brate un mic animal,sa mirosi o floare pe care tu ai sadit-o,sa atingi obrajorul catifelat al unui copilas sa-l faci sa zambeasca iata motive pentru care trebuie sa multumim lui Dumneteu in fiecare clipa.
Am scris de cand eram copil dar abia anul trecut mi-am facut o preocupare din asta.
A purta o discutie civilizata,a nu jicni pe nimeni,a spune celui cu care discuti ceea ce tu ai dori sa auzi de la dansul si a te folosi de ceea ce are semenul in plus fata de tine,aceata cred ca ar trebui sa fie atitudinea
unui crestin fata de celalat.Daca crezi ca fiind asa, un om este minunat atunci trebuie sa-ti spun ca toti acei care se comporta in felul acesta,sunt minunati!
Cand am deschis acest topic m-am gandit si la cei sapte ani de acasa asa cum inca se mai obisnuia pe vremea noastra!

Verisoara noastra adusese in vara aceeia un joc "Nu te supara frate" care, trebuia jucat macar in trei.Am jucat ce-am jucat impreuna dupa care nu au mai vrut sa joace pe motiv de plictiseala.
Eu,care eram foarte mica (nu eram la scoala) as fi dorit sa-l joc mereu fiind tare necajita atunci cand ele dispareau (caci fiind mai mari "aveau secrete" cum spuneau ele) si as fi acceptat aproape orisice ca sa -l joace cu mine.
Profitand de aceasta imi cereau sa le fac tot felul de servicii. Intr-una din zile le-am rugat sa jucam mai mult jocul meu preferat.
Era vineri.Au jucat dar,la un moment dat au hotarat sa ne jucam de-a Robinson Crusoie.Am construit coliba din coceni de porumb taiati fara mila din gradina, chiar daca erau cu matase in papusi.
Dar, cineva trebuia sa fie Vineri acel slujitor devotat,negru la piele cu care personajul amintit mai sus isi petrecea singuratatea pe insula.
Problema era ca acest (vineri) trebuia sa aiba pielea neagra.
Se gasea din belsug pe marginea drumului o planta care facea niste poame asemanatoare cu strugurii dar cu boabele asezate altfel, cu o zeamma neagra care colora intens, numita boz.
Au cules in graba un lighian plin,au zdrobit boabele m-au dezbracut cu pielicica goala si au inceput sa ma picteze cu ravna astfel incat numai albul ochilor se mai vedea din mine.Multumite nevoie mare de rezultat ne-am jucat pana pe la amiaza dupa care m-au lasat si au plecat sa se intalnesca cu baietii parintelui Ciumandru care de cateva zile dadeau tarcoale pe ulita noastra.
Fiind vineri trebuia sa vina parintii cu motocicleta.Puneam urechia la pamant si auzeam de departe motorul.M-am ghemuit langa nucul de la marginea drumului hotarata sa-i aud prima venind dar, obosita am adormit asa dezbracata si neagra ca un fund de tuci.
Ma trezesc intr-un tarziu, pe inserate cand aud vocea mamei speriata:
-Omule ia uite-te colo langa nuc parca ar fi ptiu,ptiu duca-se pe pustii ia vino sa vezi,si-si facu o cruce mare.
Ma reped plangand in bratele mamei.
-Eu sunt mamica ,fetele m-au vopsit si au plecat la punticica (un copac pus peste parau), sa se intalneasca cu baietii lu parintili !!!.
In felul acesta,parandu-le mi-am luat revansa pentru ca nu m-au luat si pe mine la intalnire cu baietii, si nu numai pentru aeasta !!!:103:

Serbarea de sfârşit de an şcolar…
 

[COLOR=green]Fiecare eveniment şcolar îmi aduce câte o amintire din viaţa mea de elevă. Acum, când privesc în urmă la ceea ce atunci, de mult, a fost o mică dramă, asta pentru că şi eu eram un copil, încerc să mă înţeleg, să fiu îngăduitoare şi să mă amuz de cât de uşor pot fi minţiţi copiii… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Cu siguranţă, eram în clasa a II-a pentru că atunci, în clasa a II-a, am învăţat tabla înmulţirii. Şi nu mi-a fost uşor deloc… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Ziua serbării de sfârşit de an şcolar. Nu-mi amintesc de ce serbarea s-a ţinut în şcoală, probabil ploua, alt motiv nu văd. Holul enorm de pe sala unde era scena şi unde ţineam serbările, destul de dese pe atunci, era arhiplin. Părinţi, bunici, elevi, colegi de-ai mei, şi-n faţă, pe scaune, învăţători şi profesori. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Era altfel pe atunci. Nu toţi elevii primeau premiu cum se întâmplă astăzi. Pentru fiecare premiu exista doar un singur elev şi, nu-mi amintesc de menţiuni. Probabil erau, dar eu nu mai ştiu… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Când directorul a chemat clasa mea, împreună cu doamna am urcat pe scenă şi, cu sufletul la gură, aşteptam să mă strige pe mine pentru premiul întâi pentru că aşa consideram eu, că mie mi se cuvine… Să mă strige tovarăşa pentru premiul întâi… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Eram sigură că eu sunt cea mai bună din clasă, că eu voi primi premiul întâi şi aveam eu toate motivele din lume să cred că e aşa. Numai că nu a fost să fie… Tovarăşa învăţătoare avea alte criterii de evaluare şi ştia mai bine decât mine cine merită premiul întâi… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]A fost strigat un alt elev, coleg sau colegă, nu mai ştiu… M-am supărat atât de tare şi-am început să plâng amar… Dintr-o mişcare i-am dat pe toţi la o parte şi, plângând şi suspinând cum numai un suflet rănit de copil o poate face, am început să le spun celor din sală că eu trebuie să primesc premiul întâi, pentru că eu ştiu tabla înmulţirii fără să greşesc şi pot să recit poezia “Mama lui Ştefan cel Mare” – pe de rost… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]În aplauzele şi hohotele de râs ale celor din sală am început să recit, să spun tabla înmulţirii… Ce mai, era babilonie la gura mea pentru că mi-ar mai fi trebuit vreo două guri să conving audienţa cât de bună eram eu… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Plângeam în continuare, mă durea sufleţelul, nu înţelegeam de ce lumea din sală râde şi aplaudă, mă înecam în hohote şi mama se uita la mine cu ochii mari, ieşiţi din cap cred că nevenindu-i să creadă că eram eu… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Directorul şcolii a urcat pe scenă după mine, m-a luat în braţe (prezenţa aplauda mai departe ca la un spectacol de zile mari) şi m-a dus în cabinetul dumnealui. Nu m-a certat, nu mi-a spus nimic de rău. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Mi-a pus în braţe câteva cărţi frumos împachetate, cine ştie pentru cine le pregătise, peste cărţi a pus şi nişte flori şi, ca să-mi domolească durerea şi lacrimile, mi-a spus că premiul de la el e mai valoros… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]M-am potolit, i-am crezut spusele şi-am ieşit veselă din cabinetul directorului. La uşa, mă aştepta mama. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]De atunci, de la serbarea aceea, nu am mai fost niciodată ca elevă, la o altă serbare de sfârşit de an şolar. [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Ca un făcut, chiar în ziua aceea, ori trebuia să plec la Constanţa, imediat ori eram trimisă cu vreo treabă la mamaia, şi bucuria era aşa de mare că uitam de serbare… [/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]A fost femeie înţeleaptă mama, nu-i aşa?…[/COLOR]

[COLOR=green]Nu ştiu, n-am aflat niciodată cine era acea "tanti..." Şi mama... De ce era fericită? Păi îi stricase tatii o întâlnire silindu-l să mă ia cu el în oraş şi să-mi cumpere rechizite...[/COLOR] :36:

Astazi va voi povesti despre cateva mancaruri cum n-ati mancat si nici nu veti manca vreodata nici in cele mai mari restaurante ale lumii.
Cel putin odata pe vara bunica facea o mancare moldoveneasca, deosebita care se numea rupti cu jolfa.
O facea rar caci era destul de complicat de facut.Se batea samanta de canepa in piua (un vas de lemn facut dintr-o buturuga care semana cu un pisalog de usturoi mult mai mare) pana ce devenea aproape alba.Intr-un ceaun mare punea la fiert apa, adusa de la fantana cu ciutura de la capatul ulitei noastre.Nu punea zahar caci samanta de canepa era dulce.cand sa dea in colcot,se umfla mai ceva decat laptele iar spuma aceia groasa si dulce se punea intr-un vas.la racorit.
Framanta apoi un aluat din faina pe care o inmuia cu acea spuma,o lasa jumatate de ora iar apoi intindea o turta subtite pe care o rupea si o punea la fiert in apa iar dupa cateva minute scotea cu o strecuratoare si punea intr-un fel de vas cu doua manere tot din lemn.
Cand termina, turna deasupra spuma ramasa de la fiert samanta de canepa si niste nuci prajite si curatate de coaja pe care le sfaraman noi cu un facalet.
Pe plita din curte fierbea intr-un vas de tuci pastravul taiat in cuburi mari.
Dar...sa va spun ce era pastravul.Unul din nucii din livada,care se afla mai la soare odata pe an (dar nu in fiecare an) ci doar in anii ploiosi, pe la mijlocul lui iulie intr-o scorbura facea un burete mare cat o paine si alb pe care oamenii de la tara il numeau pastrav.Daca stiai cand sa-l culegi (se numarau zilele de cand aparea si foarte importanta era si ora la care il culegeau) avea un gust fantastic asa cum nu am mai mancat niciodata.Foarte putini nuci il faceau! Ce ramanea era lasat sa se usuce si pus pe soba sa fie mereu uscat si iarna era folosit pentru a aprinde focul (amnar).
Pe pirostie in acest timp fierbea mamalga, iar noi curatam usturoiul si faceam mujdei.
Cand totul era gata,matusica scotea masuta rotunda cu trei picioare punea patru buturugi pe care sa stam,rasturna mamaliga pe care,dupa ce se racorea putin o taia cu o ata speciala in felii aurii aburinde si in castroanane de lut ornate cu flori si pasari maiestre ne punea bunatatile de care v-am povestit!
Erau atat de bune,iar gusturile si culorile acelea nu le-am uitat dar ,nici nu le-am mai intalnit vreodata orice am gustat si oriunde am fost.

Dumnezeu in marea sa bunatate ne-a pus la dispozitie toate mijloacele pentru a putea supravietui chiar si in cele mai dificile situatii.Din pacate datorita obisnuintei pe care am capatat-o de-a lungul vietii avand la dispozitie mijloacele moderne si tehnice sofisticate ne-am indepartat de natura traind o viata artificiala aparent mai usoara dar care ne-a transformat in niste sclavi ai propriilor noastre inventii.
Am deschis acest topic voind sa starnesc intresul pentru viata simpla,viata la care cine stie daca intr-o zi nu va trebui sa ne intoarcem pentru a ne salva sufletele si a ramane ceea ce suntem acum ...:63:

Sper sa nu stric frumusetea acestui topic cu postarea mea ....dar cel mai bine imi amintesc din copilaria mea ....florile....florile mamei...pata de culoare din fiecare colt al casei....un ghiveci cu muscate sau o vaza cu flori ...asta gaseai in casa....multe margarete....floarea preferata a mamei....statea cu orele si le aranja , le schimba apa sau verifica pamantul din ghivece sa nu aiba rame....mie imi explica mereu ca oamenii sunt ca florile....ptr ea nu exista oameni rai....sunt doar obositi de viata de zi cu zi....poate vroia sa-mi explice de ce atunci cand tata era acasa, fie ca dormea sau era treaz, noi ceilalti locatari ai casei , nu aveam voie sa facem nici cel mai mic zgomot....trebuia sa fie liniste....tot ceea ce aveam de facut trebuia facut in liniste...
Asa ca de multe ori cand stau de vorba cu cineva nu pot sa nu-l aseman cu o floare....asa am ajuns si aici pe forum ca de multe ori sa vad alaturi de nume ....flori....de exemplu linga numelei d-nei Dorina vad bujori, sau langa cel al Marinei vad multe lacramioare, langa Anca Miha vad zambile albe, langa Mirela vad panselute, langa d-na Silvia il vad si pe Tweety , dar si un imens buchet de trandafiri albi....si asa as putea sa continui mult dar nu vreau sa plictisesc pe nimeni......ma iertati ....doresc tuturor numai bine.....Doamne ajuta!

Mi-as dori sa scrie toti fratii si surorile de pe acest forum, pe acest topic,am facut o invitatie pentru aceasta si pe pagina mea, unde am postat o veche poza din copilaria .
Suntem diferiti dar toti avem cateva lucruri comune in afara de credinta, COPILARIA.
Ce frumos ai scris despre flori....Theo, daca tu vezi oamenii asa, inseamna ca esti o persoana cu un suflet imaculat. Pasiunea mea sunt trandafirii si am o gradina minunata cu tot felul de flori.

[COLOR=green]Mie-mi plac dumitriţele! Sunt niste flori-eroine. Rezistă până toamna tarziu, unele chiar până la Craciun sub povara grea a zapezii.[/COLOR]

Ce frumoase sunt! Da,cred ca semeni cu aceasta floare care pentru mine inseamna tinerete fara batranete.Mirosul ei te duce cu gandul la putere,hotarare,curatenie,ordine,prin infinitatea de culori imi sugereaza imaginatia bogata si posibilitatea de a deveni ceea ce vrei sa devii.

Copilaria intr un oras precum Bucuresti, e putin mai altfel, mai rece, mai fortata, dar am avut marea sansa sa ma nasc intr un loc linistit, ferit de aglomeratie, de praf si betoane. M-am nascut intr un cartier vechi plin de vile de pe timpul regimului daramat cu atata brutalitate de comunisti. Este cartierul celor mai frumoase amintiri si a perioadei celei mai linistite din viata mea. Cartierul Cotroceni, un cartier aparte cu iz burghez , cu o Biserica minunata si foarte veche ce poarta hramul Sf.Elefterie. Aici am facut scoala primara la Scoala 146 din Panduri. Am avut sansa sa ma imprietenesc cu florile, cu natura , cu atmosfera parcurilor vechi amenajate cu bun gust. Mi-aduc aminte cu multa placere de prietenii mei, de guvernanta ce ne invata "nemteste" si ne purta pe strada pe copiii cu o sforicica ce o tineam toti in mana dreapta ca sa nu ne pierdem. Va dati seama ce comic imi pare acum cand imi aduc aminte imaginea a 7-9 copiii insirati cu o sforicica in mana , ca sa nu ne pierdem. Imi aduc aminte tot din acea perioada de mirosul parchetului din clasa ce era impregnat cu un fel de motorina. Tot cu multa placere imi aduc aminte de invatatoarea mea, ce ne mai batea la palma cand liniutele ce le faceam o cam luau razna, de numaratoarea cu bile de lemn, de jocurile vremii, de nebuniile mele, de atmosfera din casa, de mirosul cafelei proaspat rasnite la o manina manuala de alama, de mirosul cartilor foarte vechi. Cum a trecut timpul Doamne ! . . .

Am uitat multe sa mai spun si nu ar avea rost, dar mi-am adus aminte de palmutele ce le luam de la maica mea cand ma prindea ascultand Vocea Americii la radioul vremii cu "ochi magic". Naravul asta de a asculta Vocea Americii ( cu toate ca nu prea pricepeam ceva) il aveam tot de la ai mei , pentru ca ei erau mari fani ai acestui post de radio. Europa Libera, am descoperito ceva mai tarziu. Era o perioada in care daca erai filat ca asculti asa ceva , nu era de bine. Mi-am adus aminte de Icoana cea f. veche a Sf.Stefan pe lemn masiv, pe care pe la 6 ani am retusat-o pentru ca mi se parea mie ( in mintea mea tampa ) ca are culorile cam sterse. Si ca sa nu fiu incorect fata de voi, imi aduc aminte de prima mea "dragoste", cam pe la 8 ani . Se numea Simona, o dragoste la prima vedere ! Ehe, cate ar mai fi. . . .

Va multumesc d-na Dorina.....mama e cea cu sufletul imaculat....incerc prin tot ce fac sa fiu ca ea ....dar uneori nu reusesc.....

copilaria?
 

A fost o frumoasa perioada din viata mea,fiind primul copil al parintilor mei,venit dupa ani de asteptari eram rasfatata familiei,ma luau peste tot cu ei,aveam parte de cele mai frumoase jucarii dar in dragostea ei mama uita de dorintele mele.Ma purta cu parul lung pieptanat in doua codite cu fonte mari si rosii iar pieptanatul dimineata devenise un chin pt mine.Plangeam sa ma tunda ca ceilalti copii dar mama imi spunea ca asa sunt frumoasa.Abia peste ani am reusit sa-mi tai parul cand eram deja mare dar nu uit sa-i amintesc mamei nici acum si sa ne amuzam patema asta.

Multumesc Teodora pentru trandafiri.Cat de mult am crezut cu totii in dcembrie 89 ca trandafirii,ne vor face fericiti...

Mamele de fete intodeauna vor ca fata lor sa fie cea mai frumoasa!Sunt convinsa ca esti frumoasa si cu si fara parul lung dar,nu este podoaba mai mare pentru o fata cum este parul daca ne referim la frumusetea fizica.
Dar sufletul curat si inima credincioasa sunt cu mult mai importante si nu pier niciodata!

Tatal meu era un om dur, violent.(Dumnezeu sa-l odihneasca!).Ne era tare frica de el caci,avea o curelusa pe care uneori, cand mama nu mai putea face fata situatie o folosea altoindu-ne ,lasand pe pielea noastra frageda niste semne intai rosii iar apoi vinete si drepte asemenea sfintei dreptatii parintesti.
La o tombola organizate la serviciul tatalui meu acesta a castigat un aparat de fotografiat.Ce frumusete!!!! Avea o cutie patrata de catifea,albastru inchis,captusita cu matase fina pe interior.Ce mai ,era mununat.
Eu nu eram la scoala asadar nu stiam sa citesc,iar in cutie sub aparat era un certificat de garantie cu instructiunile de folosire ale aparatului.
Cand eram doar eu singura acasa, caci surorile mergeau la scoala mangaiam cutia aparatului iar uneori indrazneam sa ridic capacul pentru a-l privi.Nu am indraznit niciodata sa fac mai mult.
Intr-o seara,tatal nostru ii spune mamaei:
-Ia chiama fetele la mine.
Mama femeie supusa, caci era casnica si cel care aducea banii in casa era doar tata a alergat sa ne aduca.
Eram vesele si fara griji dar,cand am vazut pe masa langa pachetul de tigari Marasesti curelusa ni s-au cam inmuiat picioarele.
-Care a umblat la aparatul de fotografiat? a intrebat tata .
Tacere!
-Va mai intreb o data !
Iarasi tacere.
-Aceasta e ultima data cand va intreb si apoi pun in functiune cureaua.
Eu tremuram toata stiind ca ridicasem capacul cutiutei cu o zi inainte.
Ne-a luat pe rand incepand cu cea mai mare.
-Nu.nu a fost raspunsul lor.
Cand mi-a venit randul si m-a intrebat am spus:
-Eu am unblat taticule te rog sa ma ierti!
-Pentru ca ai fost sincera te iert,duceti-va la culcare.
In pat,surorile mele ca niciodata nu mai conteneau cu atentiile una dintre ele oferindu-mi chiar o bomboana spirtoasa din ziua precedenta, pe jumatate consumata,pe care o pastrase din seara precedenta.
A doua zi tata a mers cu aparatul de fotografiat la reparat si multi ani nu am inteles cum s-a putut strica acesta numai ridicand capacul cutii.
Nu am aflat niciodata cine l-a stricat dar, ce pot sa va spun este ca surorile mele s-au descurcat mult mai bine in viata decat mine caci, a invata de mic sa minti este esential !
Altruismul este o forma decadenta si demodata de manifestare care nici atunci si nici acum nu sunt de folos in lumea materiala.

Copilaria mea a insemnat prietenii de pe casa scarii blocului. A insemnat lungi zile de vacanta, cand ieseam de foarte de dimineata si faceam "cort" pe pajistea din fata blocului si ne jucam de-a mama si de-a tata, pana cand spre seara incepeam "urmarita" sau "de-a v-ati ascunselea". Inseamna zile cand mergeam in padurea din micul nostru orasel sa culegem muguri de brad pentru sirop sau flori de soc pentru socata, insemna drumetii pazite de cel mai bun prieten al nostru, o catelusa a blocului nostru, Ela, la a carui sfarsit am stat toti si am vegheat ( inclusiv parintii si alti vecini) si am incercat sa o salvam. A mai insemnat zile de vacanta cand mergeam cu parintii la tara, la legat la vie, la cules de struguri, si alte munci ale campului, la cules de bureti, de flori de camp, de urzici, a insemna dupa-amiezi de vara petrecute pe cararile din vie sau in apa incalzita de soare din curtea casei unde ne balaceam noi copii. Insemna vacante de iarna cu ore lungi petrecute pe derdelus, cu oameni de zapada, cu case cu ziduri si camere facute din zapada ( ce vremuri!), seri lungi care nu se terminau decat atunci cand reuseam sa rezolv problemele la matematica si de scris tema lafiecare obiect de 3 ori ( pe caietul de acasa, pe caietul de teme, eventual pe un caiet special sau pe caietul de clasa). O doamna invatatoare la care visam ca la mama mea, povesti nemuritoare, romanele lui Jules Verne,poeziile lui Toparceanu, povestirile lui Emil garleanu.. spectacole ale vietii care curgeau pe strazile sau pe esplanada orasului ( inmormantari, nunti, hore), cofetaria la care ne duceau parintii in fiecare duminica.

Satul copilariei este asezat intr-o vagauna asemenea unor indecente rotunjimi (de unde probabil ii vine si denumirea la fel pe indecenta).La impreunarea lor,incep codri nesfarsiti ai Rafailei paduri seculare cum rar intalnesti prin acea parte a Moldovei.
Datorita falnicilor codri, pe acele meleaguri cadeau nistre ploi strasnice de vara.
Cand incepea ploaia alergam in casa dar aveam grija sa ne luam cate o poala de prune tocmai date in copt.Asteptam cu nasurile lipite de geam si din cand in cand ne distram iesind pe prispa pentru a scoate limba sa vedem ce gust are ploaia.
La vreo suta de metri din-sus de casa era o nisiparie cu un nisip fin si auriu care,atunci cand venea apa mare pava cararea, parca anume facuta pentru a indrepta nisipul in directia paraului astfel incat intr-un proces continu si natural totul se transforma si se reaseza acolo de unde venea.
Ieseam in drum desculte si cu piciorusele, saream in balti stigand fericite :"colacei,colacei ,na la mama la purcei" , pe buna dreptate, caci pana si purceii erau mai curati decat noi !
Cand ploaia se oprea adeseori, iesea curcubeul care unea intr-o arcada de culori, cele doua orizonturi.Atunci,ma duceam in brate la matusa mea si ii sopteam la ureche:
-Tante Ileana,tare as vrea sa merg si eu acolo unde incepe curcubeul(caci,auzisem eu intr-o poveste cum ca,ajuns acolo te transformi inr-o secunda din fata in baiat!")
De fiecare data razand matusica imi spunea:
-Lasa ai rabdare ca mergem data viitoare
Dar,nu am ajuns niciodata pana acolo dovada este faptul ca tot fata am ramas.....!