Ispita !
 

Sa ne amintim cele trei ispitiri cu care diavolul L-a incercat pe Mantuitorul : sa porunceasca pietrelor sa se prefaca in paini, sa se arunce de pe zidul Templului, ca ingerii sa-L ridice si sa primeasca toate imparatiile si slava lumii. Prin puterea Sa dumnezeiasca , Iisus a trecut cu brio aceste probe, biruind inselaciunea diavolului. La o privire mai atenta, cu acest gen de tentatii ne confruntam si noi astazi, iar omul se lasa foarte usor atras de lacomie si mandrie. Bunuri materiale, un trai lipsit de griji, confort cat mai mare, posturi de conducere, mici placeri " nevinovate " , fala , lauda, trufie. Toate pot veni peste noi ca ispite vadite sau ascunse in spatele unor scopuri pe care le putem considera "nobile". Mandria a facut ca ingerii sa se razvrateasca impotriva lui Dumnezeu si ca protoparintii sa calce porunca ascultarii. Tot ea face ca unii oameni sa se increada numai in fortele proprii sau chiar sa scoata din calcul existenta lui Dumnezeu. Sfintii Parinti spun ca putem infrange mandria prin infranare si smerenie, iar postul este momentul prielnic pentru practicarea acestor virtuti si pentru lupta impotriva ispitelor de orice fel. Iisus a iesit biruitor din ispitirea din pustiu pentru ca si noi, uniti cu El prin Sfanta Euharistie, sa avem puterea de a infrunta incercarile vietii. Ca un indemn , ce mult mi-a placut, este o Cantare din Canonul Sf.Andrei ce suna astfel : "Hristos a fost ispitit, diavolul Il ispitea, aratandu-I pietrele ca sa le faca paini. In munte, L-a suit ca sa vada imparatiile lumii intr-o clipeala. Teme-te , o suflete, de inselaciune, trezeste-te, roaga-te in tot ceasul lui Dumneze "

ce as putea face atunci cand simt ca nu ma mai pot ruga?

parerea de rau este o rugaciune..
 

cand am spui unui prieten un gand de genul "nu ma pot pocai !" el mi-a raspuns simplu.. "sa-ti para rau ca nu te poti pocai, si este de ajuns inaintea lui Dumnezeu"

daca tu nu te mai poti ruga, adica sa citesti rugaciuni, este de ajuns sa spui doar atat.. "Doamne, cat imi doresc sa ma pot ruga cu mintea limpede si inima linistita, insa vezi ca nu pot.. gandurile imi fug peste tot, iar inima mea nu te simte" si Domnul va lua aminte la dorinta ta sincera de a te ruga.

Dumnezeu cauta la inima omului, nu la cantitatea de rugaciune sau numarul de metanii.. acestea ajuta, dar exista riscul sa le luam ca valori in sine si sa pierdem esentialul.. cand obosim sufleteste si trupeste, sa ne para rau ca nu mai putem face ce faceam odata, sau ca nu putem face inca nici acum, dupa ani de zile.. si cred ca este de ajuns.

nelinistea spre cele bune atrage mult mila si ajutorul lui Dumnezeu !

Cauta ,,cauza ,,ce te determina sa nu mai poti -analizeaza cauza si indeparteaz-o.Nu trebuie sa cazi in disperare sau in renuntare ci sa te rogi cum poti.Cred ca stii, Rugaciunea nu este asa o ...formula magica.Trebuie sa participi cu tot sufletul ,cu inima ,nu doar cu ..gura si mintea .Puterea rugaciunii este imensa..nu renunta! Staruieste! Pe mine m-a ajutat enorm Rugaciunea Domneasca si rugaciunea Lui IISUS ,, [COLOR=darkorange]Doamne,IISUSE HRISTOASE,Fiul lui DUMNEZEU ,miluieste-ma pe mine pacatosul (a),,[/COLOR][COLOR=black]Puterea acestei rugaciunui ,daca o spui cu traire si adevarata credinta ,sta in Numele Lui IISUS HRISTOS , pe care il rostesti cand te rogi .Este o rugaciune greu de dus la desavarsire ,dar eu ma rog Domnului sa o primeasca si sa-mi ia in consideratie credinta cu care o spun .Pace tie !:6:[/COLOR]

Nu exista in viata asta nu pot ! Toate cele bune si cu folos le poti face, dar pentru asta trebuie sa vrei. Este complet falsa afirmatia , ca nu pot sau nu mai pot. Cum putem manca pentru ca ne este foame sau ca ne place ceva, asa si cele hranitoare sufletului trebuie sa constituie o prioritate pentru noi. Gandul neputintei , este slabirea si subrezirea noastra, o subrezire ce ne indeparteaza incet, incet de la credinta. Nu pot sa ma mai rog ! Deci nu ca nu poti, nu crezi cu toata inima si fiinta ta, la ce te rogi si atunci apare gandul inprastiat, lehamitea, deznadejdea , lenevire, uitare si toate cele rele. Daca ne luptam impotriva gandurilor rele, lupta aceasta ne aduce plata de la Dumnezeu.
Deci , se cere sa fim foarte atenti cand vin gandurile , ca sa nu ne indulcim cu ele. Iar cand navalesc asupra noastra , sa cerem ajutor de sus, chemand numele Domnului nostru Iisus Hristos si al Maicii Sale.

Ispitirea nu inceteaza toata viata.Suntem asemenea unui sac rupt.Coasem o gaura si se face alta.Acel care spune ca nu are ispite acela nu este pe calea cea dreapta.Ni se dau ispite pentru a ni se incerca credinta si atunci cand facem un pas inainte apar atatea ispite ca sa ne faca sa dam zece pasi inapoi.
Si totusi omul care lupta cu ispitele sporeste.Si cel car nu poate respinge ispita si cade, iar apoi o ia de la capt pana biruieste si acela sporeste.
Multi dintre noi cand incepem sa mergem pe acest drum si vin ispitele renuntam!
Sunt altii insa, care atunci cand nu le au isi fac griji,gandind ca Dumnezeu i-a uitat caci acel care depaseste ispita va primi si harul mai tarziu sau mai devreme ! Atata timp cat Dumnezeu stie ca ne poate salva sufletul ingaduie ispitirea dar, nu ne da mai mult decat putem duce.

Ispita ne smereste, ne opreste din ale mandriei . E dusul rece ce ne trezeste si ne readuce cu picioarele pe pamant. Ispitirea e curatitoare , precum focul ce curata rugina nefolositoare , o curatire permanenta si ncesara. Pai cum am fi Dorina noi, de nu am avea ispite si totul ar fi şnur ? Am intra in betia maririi desarte, mandria ne-ar umple toata viata , ne-am crede super si supra oameni, am fi intr-o sminteala continua, iar pocainta o "fata morgana", un simplu cuvant de dictionar si atat.

De unde vin ispitele ?
 

In cadrul invataturii duhovnicesti despre un adevarat "razboi nevazut", Parintii filocaliei vorbesc mai intai despre prima etapa a lui : ispita , momeala sau atacul diavolesc. Prin ispita intelegem acel indemn la pacat. Ea trezeste pofta de a dobandi ceva prin calcarea legii morale.
Sfintii Parinti ne arata ca aceasta pornire vine dinauntrul omului, adica din firea lui slabita de pacatul stramosesc, fie din exterior. Ispita dinauntru este prilejuita de pofta trupului ( mancare, bautura, desfranare ) ; pofta ochilor si pofta inimii ( trufia, mandria ) . Aceasta ne este descoperita si de Sf. Scriptura, de Sf. Evanghelist Ioan : "Pentru ca tot ce este in lume, adica pofta trupului si pofta ochilor si trufia vietii, nu sunt de la Tatăl, ci sunt din lume ". Ispita din afara vine de la diavol si de la lume. Ca ispitele vin de la diavol ne arata Sfanta Scriptura , astfel Mantuitorul zice : " Simone, Simone, iata Satana v-a cerut sa va cearna ca pe grau". Iar Sf. Ap. Petru ii spune lui Anania, care ascunsese o parte din pretul unui ogor vandut: "Anania , de ce a umplut Satana inima ta, ca sa minti tu Duhului Sfant? Sfantul Ioan Gura de Aur ne avertizeaza : "Dusman de moarte ne este diavolul si a pornit razboi neampacat. Nu ne sârguim noi atat pentru mantuirea noastra, cât se sârguieste el pentru pierderea noastra" . Tot din invataturile Sf. Parinti aflam ca ispitele de la lume, inseamna indemnul la pacat venit din partea oamenilor rai, care alimenteaza in altii diferite pofte si porniri pacatoase, fie prin cuvinte , fie prin fapte.

Sa iubesti ispitele
 

Sa iubesti ispitele – ne indeamna parintele Porfirie
Indemnul Sa iubesti ispitele pare ciudat , fiindca in fiecare zi ne rugam spunand si nu ne duce pe noi in ispita. Parintii insa disting doua feluri de ispite: cele de voie si cele fara de voie sau, altfel spus, ispite ale pacatului si ispite ale intristarilor. Tot ei ne invata ca rugaciunea domneasca se refera doar la ispitele de voie sau ispitele pacatului. Despre ispitele cele de voie ale intristarilor, dumnezeiescul Apostol Iacov scrie in Epistola sa Soborniceasca: „Drept mare bucurie sa socotiti, fratilor, feluritele ispite in care cadeti, stiind ca incercarea credintei voastre lucreaza rabdare. Iar rabdarea sa-si aiba lucrul ei desavarsit, ca sa fiti desavarsiti si intregi, fara nici un fel de lipsa ”(Iacov 2-4). Iar Sf. Maxim Marturisitorul, „Capete despre teologie”, in Filocalia Sfintilor Neptici,volumul II ,p.145, Ed. Asteros: „Domnul ne invata sa ne rugam sa fim izbaviti de ispitele cele de voie , fiindca produc placere trupeasca si durere sufleteasca. Iar Marele Iacov ne indeamna sa ne bucuram de ispitele cele fara de voie , care, desi rapesc trupului placerea, rapesc sufletului durerea.”
Asadar este vadit faptul ca Batranul Porfirie se refera la ispita intristarii. Oricum , Parintii recomanda indeobste rabdare in ispite!!! „Caci de mare folos sunt ispitele celui ce le indura netulburat”(Avva Dorotei)
„Ridica ispitele si nimeni nu se va mai mantui”(Sf. Antonie, Pateric)

Sfantul Nectarie al Pentapolei - despre ispite
 

Ispitele sunt ingaduite ca sa se vadeasca patimile ascunse, ca sa fie razboite, si astfel sufletul sa se vindece. Si acestea sunt dovada milei dumnezeiesti. De aceea, lasa-te cu incredere pe tine insuti in mainile lui Dumnezeu si cere ajutorul Lui, incat sa te intareasca in lupta ta. Nadejdea in Dumnezeu nu te duce niciodata in deznadejde. Ispitele aduc smerenia. Dumnezeu stie rabdarea fiecaruia dintre noi si ingaduie ispitele pe masura puterilor noastre. Sa ne ingrijim insa sa fim si noi privighetori şi cu luare aminte, ca sa nu ne ducem noi insine in ispite.

ispita
 

doresc sa va multumesc tuturor pentru sfaturi si ajutor;a fost o perioada grea,in care a trebuit sa ma retrag in mine insami pentru a-mi analiza gandurile si faptele.
la spovedanie,dupa multi ani,pentru a ma putea impartasi,mi s-au pus urmatoarele conditii:renunti definitiv la tigari,postul Craciunului nu este de ajuns-prea usor,trebuie tinut tot postul Pastelui,abia atunci te poti impartasi.
la cateva zile dupa spovedanie am aflat cu adevarat ce inseamna pocainta,durerea,lacrimile,sentimentul de parasire,vinovatia...
am incercat,dar nu am reusit sa renunt definitiv la tigari;toata viata am respectat legile moralitatii,in doua randuri am fost nevoita sa iau totul de la capat;am rezistat fara sa-mi fie rusine de mine,de faptele si gandurile mele...de multe ori,in loc sa ripostez la vorbele si faptele rautacioase,jignitoare ale celorlalti-colegi,familie,am lasat de la mine,gasindu-mi linistea la o tigara.
nu am vointa din acest punct de vedere,stiu,dar atata vreme cat am renuntat la tigari,am constatat ca mi se schimba comportamentul,incep sa devin ceea ce n-am fost niciodata,rea,agresiva,apar ganduri noi pentru mine,nu din cele bune...nu ma mai recunosteam pe mine insami...
nu am avut puterea sa lupt cu avalansa atator patimi ce se dezlantuiau deodata....
nu ma mai puteam ruga,singura rugaciunea mintii imi ramasese...ca un ostatic inchis intre ziduri groase.....
nemaiputandu-ma ruga eu insami,am inceput atunci sa vorbesc celorlalti despre rugaciune,despre invataturile Sfintilor Parinti...
sentimentul ca sunt cea mai demna de dispret nu ma paraseste;nu mai pot spune cuvintele rugaciunii "stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati,spala-ma-vei si ca zapada ma voi albi..." pentru ca stiu ca nu va fi asa.........

Ce minunat au descris parintii drumul caderii omului in robia pacatului: impatimirea de placeri starneste pofta; pofta naste arderea; arderea produce rascolirea; rascolirea misca amintirea; amintirea produce nalucirea; nalucirea aduce momeala; momeala, insotirea (cu gandul); insotirea da loc la incuviintare; iar incuviintarea savarseste fapta, fie pe cea prin trup, fie pe cea prin atingerile de multe feluri. Si astfel omul biruit cade.

In viata, nu toti mergem la fel: unii apeleaza la fuga, altii la un mers lipsit de graba, unii sunt purtati de altii... pana si drumurile sunt diferite. Dar cel mai important lucru e ca atunci cand fugim, cand nu ne grabim sau cand suntem insotiti, sa nu uitam de rugaciune. Nu trebuie sa rostim multe cuvinte, ci putine, dar din inima. Trebuie sa-I vorbim cu constiinta ca-L avem in noi sau cel putin langa noi, dar niciodata sa nu rostim ceva avand credinta ca El e departe de noi. De vom face asta, multe ispite vom birui.

ispita
 

multumesc pt.cuvintele de intarire in credinta;
dintr-un comentariu am spicuit:"... cuvintele Sfantului inchisorilor, Gafencu, spuse unui coleg de suferinta, cuvinte care l-au determinat pe acela sa renunte pe loc la obiceiul fumatului: “Daca tu nu poti sa rezisti unei ispite atat de mici, cum vei rezista la incercarile mult mai mari care vor veni?”
acum simt ca nu mai am alternativa,Domnul imi cere sa aleg,nimeni nu poate sluji la doi stapani;dar,ceea ce este cel mai important,trebuie sa-mi alung teama ca-L voi dezamagi printr-o revenire ulterioara...
de atatea ori mi-a dat posibilitatea sa-I cunosc mila,bunatatea,"pacea care covarseste toata mintea",de nenumarate ori am simtit dragostea Lui revarsandu-se asupra sufletului meu,...

carmina, iti raspunde o fosta fumatoare inraita: fumatul nu este decat o ocupatie. In rest e numai otrava. Odata ce ai lasat definitiv fumatul si il inlocuiesti cu alta ocupatie, nu-ti va mai lipsi. Ce-i drept cafeaua nu e la fel de buna dupa ce te lasi de fumat. Lasa deci si cafeaua pentru un timp.
Ce poti face: manaca morcovi, ridichi, mere, alune, nucu, etc atunci cand simti nevoia sa faci ceva. E mai bine sa te ocupi de cruditati decat de prajituri, caci acestea ingrasa.
E mai usor daca iti pui un termen la care sa te lasi de fumat, pe care ti-l repeti de cate ori aprinzi o tigara. astfel iti faci si pregatirea psihologica pentru a te lasa de fumat. Succes!

din toamna caut acel "ceva" care sa aiba rezonanta in suflet,acel "ceva" care face click!
a trecut aproape un an de cand fac schimbari in ceea ce ma priveste,iar aceasta trebuie sa fie ultima;ideea ca “este doar o ocupatie” ma face sa renunt - ca o lucrare profesionala ce poate fi amanata - pana la renuntarea definitiva - pe considerentul ca poate astepta;parca am lasat deoparte o greutate care apasa pe umerii mei - sentimentul vinovatiei si neputintei!
Parintii spun ca odata dezvaluite gandurile,odata ce vorbesti despre realizarile / neputintele tale,acestea dispar - si este adevarat!

multumesc,anca-miha,pentru sinceritate si ajutor!
va multumesc din suflet tuturor celor care au raspuns intrebarii mele!

cu cele mai bune ganduri,
carmina.

re...
 

Foarte frumos!Mai vreau!Doamne ajuta!

Raspuns
 

Sa te rogi in continuare!

da,este adevarat ceea ce spui,insa ma refeream la rugaciunea curata;
am incercat si starea de rugaciune in care gandurile-mi erau imprastiate,mintea ratacea aiurea,ca pe o stare de penitenta,insa nu m-a ajutat.

lectia rabdarii,a staruintei .......pentru mine......

[SIZE=3]Este trebuinta de multa rugaciune[/SIZE]
[SIZE=3]“Odinioara, mai inainte ca cineva sa intreprinda ceva, daca era om vietuitor in lume, mai intai se gandea, iar daca era om duhovnicesc se gandea si se ruga. In vremea noastra chiar si oamenii “duhovni­cesti” nu numai ca nu se roaga, dar nici nu se mai gan­desc. Si mai ales acum cand apar probleme serioase, acestia fac experiente pe lume. In toate cazurile, inainte de a actiona, sa ne intrebam: “Oare am gandit bine la aceasta? M-am rugat pentru aceasta?”. Atunci cand cineva actioneaza fara sa gandeasca si fara sa se roage, actioneaza satanic. Si iata, adesea, multi crestini prin modul in care actioneaza nu Il lasa pe Dumnezeu sa intervina. Unii ca acestia cred ca ei sin­guri le vor reusi pe toate. In timp ce chiar si cel necre­dincios spune uneori “Va avea grija Dumnezeu”, acestia nu spun nici macar asa ceva.[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3](…) Cu smerenie si rugaciune se indreapta toate cele neindreptate. Astazi traim in anii Apocalipsei. Nu este nevoie ca cineva sa fie prooroc pentru ca sa inteleaga aceasta. Lucrurile inainteaza tac-tac. Ce ne asteapta nu stim. Toata aceasta situatie ce s-a instapanit ne vorbeste in acest sens. De aceea cu atat mai mult acum trebuie sa ne sprijinim mai mult pe rugaciune si sa luptam impo­triva raului prin rugaciune. Singura solutie aceasta este. Sa-L rugam pe Dumnezeu sa-I fie mila de faptura Sa, desi nu suntem vrednici de mila. Nu va mai exista nici o opreliste. Fiecare va face ceea ce ii va spune gandul sau. Se va intampla ceea ce spune Sfantul Cozma: “Vei umbla multa vreme ca sa afli un om. Iar cei care vor trai, vor manca din linguri de aur”. Unora, desigur, le spune gandul: “Daca proorociile se vor im­plini intocmai, la ce va folosi rugaciunea?”. Dumnezeu stie ca astfel se vor desfasura lucrurile, dar noi facem rugaciune pentru ca un rau sa fie mai putin dureros si sa nu se intinda. De aceea se spune si in Evanghelie ca pentru cei alesi se vor scurta zilele. Intr-un razboi, de pilda, cu puterea rugaciunii se face o minune prin care se izbavesc mai multi, sunt mai putine victime si astfel oamenii se folosesc duhovniceste, cred si se schimba in intelesul cel bun.[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3]Lucrurile sunt serioase. Minune este faptul ca pana acum lumea n-a sarit inca in aer. Dumnezeu sa ne mi­luiasca, pentru ca lumea depinde de trei-patru per­soane. Soarta lumii sta in mainile catorva smintiti. Paremia spune: “Caii dau cu copitele si puii de gaina mor”. Asa este. Cand se iau la cearta statele mari, cele mici, sarmanele, sunt nedreptatite. Cele mari isi dau cu copitele si distrug pe cele mici. Este trebuinta de multa rugaciune, multa rugaciune, ca Dumnezeu sa lumineze pe cei mari, pentru ca, daca vor, pot distruge lumea. Dumnezeu cunoaste multe moduri prin care sa le dea si acestora putina luminare. Daca Dumnezeu lumineaza, da unul o porunca si se schimba toate.[/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]
[SIZE=3][/SIZE]

rugaciunea...
 

:53:[COLOR=red]Am mai spus pe undeva ca parintele Argatu ne spunea ca rugaciunea cea mai bine primita este rugaciunea spusa din inima scurta si in taina!:63:Doamne ajuta!Uite chiar si forma asta de salut este tot o rugaciune.Dacal ai in minte mereu pe "Doamne ajuta" ai sa vezi ca mintea nu mai rataceste aiurea!:63:Roaga-te neincetat! [/COLOR]

Rabdare!!!!!!
 

[COLOR=red]Cata dreptate ai!Pentru a infrunta ispitele sunt de parere ca trebuie sa avem rabdare cu noi insine,cu cei apropiati si as mai departe.Iata ca vorba parintelui Cleopa:Rabdare,rabdare...,se adevereste sin cazul acesta!:63: [/COLOR]

dragostea ne aduce rugaciunea
 

Ispita vine din nepurtarea noastra de grija sau din randuiala lui Dumnezeu.

Lipsa dragostei fata de cei apropiati ai nostri ne face sa pierdem rugaciunea.

Nu ne putem ruga cu inima mahnita pe vreun om.

Apropo de ispite, cred ca ar fi de folos sa impartim ispitele in mai multe, spre exemplu de unde ne vin ispitele (dupa origine) ca sa stim unde sa fim atenti...

Crestinul stie ca Cel Bun nu va ingadui sa fie ispitit peste puterile lui. Si nu se teme de ispite, nadajduind nu in propriile forte, ci in puterea lui Dumnezeu. Daca va alerga la ajutorul lui Hristos, va primi taria de a rezista ispitelor, de a nu cadea in plasa diavolului.

"Dracii ne ispitesc prin ei insisi, sau inarmeaza impotriva noastra pe cei ce nu se tem de Domnul. Prin ei insisi ne ispitesc cand vietuim despartiti de oameni, ca pe Domnul in pustie; prin oameni, cand ne aflam impreuna cu oamenii, ca pe Domnul prin Farisei. Dar noi, cautand la Cel ce ne este pilda, sa-i respingem din amandoua partile" (Sfantul Maxim Marturisitorul).

Tot de la draci apare gandul necontrolat ce duce la tulburare , la mahnire , si inevitabil la imprastierea mintii , caci el cauta prin ispitirea noastra sa ne aduca in minte pe cei cu care ne-am vrajmasit , si de aceea inima va fi in mahnire , mintea va fi in imprastiere , si toate nevointele noastre vor fi tulburate . Foarte importanta este impacarea cu cei din preajma noastra , caci asa cum la Sfintele Altare nu putem duce darurile noastre pana cand nu ne vom impaca cu cei aflati in vrajba , nici rugaciunea nu este cu rod si bine primita cand inima si mintea este tulburata de tot felul de dispute ce apar cu cei de langa noi . Ispititorul iti va aduce in minte tot timpul si pacatele neandreptate , nespovedite , vrajmasiile si dusmaniile cu cei din jur , si de aceea o curatenie in viata noastra se impune mai mereu . Doamne ajuta !+

Ispitele si pacatele in invatatura parintilor filocalici
 

Un articol interesant l-am descoperit pe acest site , si sper sa va fie de folos si voua . Doamne ajuta !http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ici-68496.html

Mi-a placut tare mult cand Parintele Arsenie Papacioc, intrebat fiind Ce ne facem cu dracul?, a raspuns printr-o intrebare: Ce ne facem fara dracul?
Ridica ispitele, spunea Sfantul Antonie cel Mare, si nimeni nu este care sa se mantuiasca.

Ar fi bine sa avem constiinta ca, odata cu ispitele, asupra noastra se revarsa harul lui Dumnezeu, cu ajutorul caruia le putem invinge.
Adam, de exemplu, in vremea ispitirii era plin de har. Ispita i-a fost prilej de a conlucra cu Dumnezeu pentru biruirea ei, de a se apropia de Acesta, de a creste spiritual. Iar caderea in pacat a fost dovada refuzului sau de a colabora cu Dumnezeu. In zadar s-a dezvinovatit, pentru ca nu ispita a fost motivul caderii lui, ci uitarea de Dumnezeu.

Daca nu vom face apel la ajutorul lui Hristos in vremea ispitirii noastre, vom fi pierduti; ne vom cufunda in tot felul de pacate.

"Cand voiesti sa pui inceput unei lucrari bune, pregateste-te pentru ispitele ce vor fi aduse asupra ta si sa nu te indoiesti de adevar. Caci e un obicei al vrasmasului ca, atunci cand vede pe cineva incepand cu credinta fierbinte o buna vietuire, sa-i aduca in cale ispite felurite si infricosatoare, ca, venind prin aceasta la frica, sa-si raceasca hotararea lui cea buna si sa nu mai aiba o ravna fierbinte de a se apuca de lucrarea placuta lui Dumnezeu.

Nu pentru ca vrasmasul are o astfel de putere (caci altfel n-ar mai putea nimeni sa faca vreodata binele), ci i se ingaduie de Dumnezeu, cum am invatat din cazul dreptului Iov. Deci tu pregateste-te sa intampini cu barbatie ispitele aduse in calea virtutilor si apoi apuca-te de lucrarea lor. Iar daca nu te pregatesti de mai inainte spre intampinarea ispitelor, retine-te de la lucarea virtutilor" (Sfantul Isaac Sirul).

"Dumnezeu nu vrea ca lucrarea celor sarguinciosi sa fie nechinuita, ci foarte incercata. De aceea ingaduie focul ispitelor si retrage putin harul dat lor de sus si lasa ca pacea gandurilor sa fie tulburata de duhurile rautatii pentru o vreme, ca sa vada aplecarea sufletului, cui se daruieste el mai mult; Lui, Facatorului si Binefactorului lui, sau simtirii lumii si lunecusului in placeri?

Pe urma, sau le da har indoit, celor ce sporesc in dragostea Lui, sau ii biciuieste cu aceste ispite si necazuri pe cei lipsiti de lucruri, pana ce vor castiga neplacerea fata de lucrurile vazute si nestatornice si vor spala prin lacrimi amaraciunea de pe urma placerilor venite de la ele" (Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre faptuire, despre fire si despre cunostinta).

Noi avem o imagine inversată în privinţa ispitei. Noi credem în secvenţa: "mai întâi ispita, pe urmă păcatul", astfel transformând, în mod eronat, ispita în cauză a păcatului. În realitate, Ispititorul nu este decât complicele nostru. Cauza păcatului suntem noi înşine. Ispita nu vine fără ceva care să o favorizeze. Să ne amintim Păcatul Strămoşesc, paradigmă a oricărui păcat. Dezastrul nu începe odată cu ispitirea Evei de către Şarpe. Dezastrul începe cu o secvenţă mai devreme: Eva se plasează, mai întâi, într-o situaţie periculoasă. La început, o vedem pe Eva singură în faţa pomului interzis. Şarpele vine DUPĂ aceea. Ispita e favorizată mereu de noi: Eva se afla într-un loc în care nu trebuia să se afle. Noi, de câte ori ne plasăm în situaţii periculoase, ca apoi să aruncăm vina pe ecuaţia "păcat = ispită plus slăbiciune", ori chiar, reducând la zero slăbiciunea, pe ecuaţia "păcat = ispită", aşa cum a făcut Eva, care a dat vina pe Şarpe ?

Când întârziem asupra unor situri pe care nici nu ar fi trebuit să le deschidem, suntem asemenea Evei, singură în faţa pomului interzis. Şarpele va veni negreşit, că ăsta e jobul lui. Când venim noaptea acasă, la ore târzii, după un şpriţ prelungit sau o discotecă, suntem asemenea Evei. Când intrăm într-un cazinou, nu, nu ca să jucăm banii copiilor noştri, ci doar ca să ne uităm, suntem asemenea Evei, într-un loc în care nu ar trebui să fim. Când acceptăm invitaţia a doi sau trei eretici de a merge împreună la o "sesiune de studiu biblic", noi neavând suficientă pregătire apologetică şi nefiind de curând întăriţi de Sf Taină care asigură scutul credinţei, suntem asemenea Evei.

Vedeţi, deci, cât de puţin ne-am schimbat !

Bun , si ce este de facut ?

Cere altora sa se roage si sa vegheze pentru tine.

Dumneavoastra de dragul sublinierii unui adevar (nu merge in locurile unde poti fi ispitit!) incercati sa contraziceti dinamica ispita-pacat.

Invatatura pe care o putem extrage din postarea dumneavoastra este:
- sa ne ferim de locurile in care putem fi ispititi: o discoteca, o biserica eretica (greco-catolica, de exemplu), un cazinou sau un alt local rau famat. Sunt de acord, este o invatatura buna.

Dar aceasta nu desfiinteaza dinamica pacatului descrisa in Iacov 1:14,15
Ci fiecare este ispitit când este tras şi momit de însăşi pofta sa.
Apoi pofta, zămislind, naşte păcat, iar păcatul, odată săvârşit, aduce moarte.

Ideea este ca poti fi ispitit chiar daca nu te duci in locuri rau famate.
Poti fi ispitit si in timpul slujbei dintr-o biserica ne-eretica (ortodoxa sau lutherana, de exemplu :5:)
Ispita vine prin intermediul simturilor noastre. Ispita nu este pacat.
Exista un timp clar delimitat intre ispita si pacat: momentele in care omul este atras si momit. Daca omul in loc sa respinga, raspunde ispitei si cocheteaza cu ea, atunci pofta zamisleste. Acest verb, a zamisli, este foarte interesant in acest context. Este timpul in care se concepe si se da nastere unui copil. „Copilul” pe care pofta il zamisleste este pactul.
El va aparea daca omul nu respinge (cat mai repede) ispita.

Sustineti o idee foarte interesanta.
Insa, daca spunem ca ispita premerge pacatului, nu trebuie sa afirmam ca, prin ispita, omul e constrans sa pacatuiasca.

Ispitit fiind, omul e tentat sa aleaga moartea, dar nu obligat. Diavolul propune, dar nu dispune.
As ridica, in cazul ispitei, problema dialogului. Cu cine voim sa stam de vorba: cu Dumnezeu sau cu diavolul? Cel mai bine ar fi fost ca Eva sa nu stea de vorba cu demonul. Nu a gresit situandu-se in apropierea pomului "oprit", ci a gresit incetand a mai vorbi cu Dumnezeu, stand la taifas cu ispititorul.

Sfintii Parinti, in scrierile lor, ne indeamna sa respingem atacul diavolului inca dintru inceput, sa nu intram in vorba cu el, sa nu gustam "momelile" lui. Asta, pentru ca riscam sa fim pacaliti, sa fim dusi in ispita, asemenea Evei. Noi nu avem puterea de a ne lua la tranta cu diavolul, intrucat suntem slabi. Insa il va birui Hristos, daca Il vom chema intotdeauna, daca nu vom inceta sa dialogam cu El.

Personal, nu socotesc ispita a fi cauza a pacatului, ci vointa libera a omului. Sau, asa cum bine ati spus, cauza pacatului suntem noi insine.

Iubiţilor, să nu ne amăgim singuri ! De câte ori omul face vreo faptă meritorie, primul pas este făcut de Dumnezeu, prin persoana Spiritului Sfânt. El este Acela care îl inspiră pe om, El îi dă impulsul, şi tot El îi dă tăria. La asta ne referim, în fond, când Îi cerem să reverse harurile lucrătoare. Noi nici măcar un gând bun nu am putea gândi prin simpla forţă naturală. Spunem că "am făcut un bine", dar, de fapt, ce s-a petrecut ? Dumnezeu a operat în noi, ca să operăm noi. Asta înţelegeau Sfinţii de demult când spuneau "de la El (=Dumnezeu Apărătorul) ne vine şi voinţa, şi putinţa". Dar cineva ar putea spune: "bine, dar harurile acestea nu vin oare la cererea noastră, nu vin ca urmare a rugăciunilor noastre, Liturghiilor şi altor Taine şi Ierurgii prin care le chemăm ?" Ei bine, nu ! Fiindcă nu harul vine la cererea omului, ci harul însuşi ne face să îl cerem. Deci, toate faptele bune ale omului, toate situaţiile în care el are merit, sunt conlucrare între Dumnezeu şi om. Dar primul pas îl face Dumnezeu, chiar dacă El e aşa de discret încât ni se pare că noi l-am făcut.

Dar invers ? Când omul pierde harul, ori când nu ajunge până acolo, dar se îmbolnăveşte legătura dintre el şi Domnul, atunci cine face primul pas ? El, sau adversarul său ? Ei bine, în acest caz răspunsul meu acesta este: de câte ori omul, care îşi redobândise Graţia Sfinţitoare prin Botez ori prin Spovadă cade din nou, avem tot o conlucrare, de astă dată între el şi diavol. Dar primul pas îl face el, omul. Diavolul e un simplu profitor, misiunea lui e să ne adâncească şi mai mult în noroi, că speră şi el: să murim în această stare, ca să fim ai lui timp de o eternitate. Dar, să nu aruncăm vina pe acest animal: vina păcatului este a noastră, autorii păcatului noi suntem. "El a început !" spun unii, procedând asemenea copiilor de grădiniţă. "El m-a ispitit!". Şi au dreptate. Dar ispita nu are tărie, nu ajunge a fi irezistibilă decât în urma slăbiciunilor noastre şi păcatelor anterioare.

Prin urmare, a-l deroba pe om de răspunderea păcatului, a nu vedea că, în binomul tragic "om-diavol", omul e vioara întâi şi diavolul doar sufleurul, abia aceasta este alunecare: înseamnă a-l priva pe om de răspunderea vieţii lui şi, în final, de liber-arbitrul cu care l-a înzestrat Creatorul.

Evagrie Ponticul, in Capete despre deosebirea gandurilor (Filocalia 1) arata ca "dintre necuratii draci, unii il ispitesc pe om, ca om, iar altii il tulbura pe om ca pe un dobitoc necuvantator.

Cei dintai apropiindu-se ne furiseaza ganduri de slava desarta, sau de mandrie, sau de pisma, sau de invinuire, care nu se ating de niciunul din dobitoace. Cei de-al doilea insa, aprind in trup manie si pofta inafara de fire. Acestea le avem indeobste cu dobitoacele, fiind ascunse insa sub firea cea cuvantatoare.

De aceea zice Duhul Sfant catre cei ce cad in gandurile omenesti: Eu am zis: dumnezei sunteti si fii ai Celui Preainalt, toti; iar voi ca niste oameni muriti si ca orisicare dintre capetenii cadeti (Ps. 82,6-7). Iar catre cei starniti dobitoceste zice: Nu fiti cum e calul sau mularul, la care nu este intelepciune, ci trebuie sa strangi cu zabala si cu frau falcile lor, caci nu se apropie de tine - (Ps. 32,9)."

Niciun om nu este ferit de ispite, dar Dumnezeu nu ingaduie diavolului sa-l ispiteasca cu ceva mai presus de puterile lui. Daca exista un progres in unirea cu Hristos, exista un progres si in modul de ispitire al demonilor.

Cel mai important lucru e ca Dumnezeu ingaduie ispitele nu pentru caderea noastra, ci pentru intarirea noastra in virtuti.

"Toata ispita e ingaduita de Dumnezeu ca o doctorie spre tamaduirea sufletului celui bolnav. Prin ea daruieste iertare de pacatele de mai inainte si de cele de fata si o piedica pentru cele viitoare.

Dar pentru aceasta, nu are lauda nici diavolul, nici cel ce ispiteste, nici cel ispitit. Fiindca diavolul este vrednic de ura ca un raufacator; caci nu face aceasta din purtare de grija. Iar cel ce ispiteste e vrednic de mila celui ispitit, pentru ca nu face din dragoste, ci fiindca rade diavolul de el si-l munceste. Iar cel ispitit rabda necazurile pentru greselile sale si nu pentru altcineva, ca sa aiba lauda. Caci nu e fara pacat. Si chiar daca ar fi, ceea ce e cu neputinta, rabda in nadejdea rasplatirii si de frica muncilor" (Petru Damaschinul, Invataturi duhovnicesti, Despre porunca a doua si despre nasterea plansului din temere, Filocalia V ).

"Vrasmasul sta la panda ca un leu in culcusul sau si ne intinde pe ascuns curse si laturi de ganduri necurate si necredincioase. Dar si noi, daca nu dormim, putem sa-i punem curse si laturi, inca mai mari si mai infricosate. Caci rugaciunea, cantarea, privegherea, smerenia, slujirea aproapelui, mila, multumirea, si ascultarea cuvintelor dumnezeiesti, i se fac vrasmasului curse, laturi, franghii si gropi in care cade" (Ioan Carpatiul, O suta capete de mangaiere, c.51, Filocalia IV).