Eu o vad icoana, ca o fereastra deschisa spre rai unde vad pe Dumnezeul meu , pe Maicuta Domnului si sfintii prieteni!
Icoana imi insenineaza diminetile cand ma trezesc si dau cu ochii de ele si sunt acolo si seara cand dorm.
Icoana este un camarad de nadejde, datator de sperante si alungatoarea tristetilor mele.

Nu mi-as putea imagina trairea ortodoxa fara icoane. Ritmul vietii e asa de alert si de zgomotos, nimeni nu mai are timp de nimic - si fara sa vrei te integrezi in acet ritm, caci asa fac toti din jur. Dar atunci cand vezi o icoana, undeva pe un birou sau pe un perete, parca te rupi de acest ritm infernal (care, poate, nici nu-ti este propriu) uiti de timp si te gandesti putin si la vesnicie. Icoanele ortodoxe sunt, cred eu, si un "instrument" de marturisire a credintei. Sa ne gandim ca astazi, tot mai multi oameni isi fac pseudo-icoane/idoli de tot felul: vedete de showbiz, afaceristi de succes, sportivi - ca tot de afla in plina desfasurare Cupa Mondiala...Recent, am vazut intr-o statie de metrou un banner publicitar, dedicat Cupei Mondiale, infatisand o multime de fani in delir, iar deasupra, o inscriptie cu litere ingrosate: "Crede in fotbal". Ca si cum fotbalul (sau orice altceva) mi-ar putea "umple" viata, mi-ar putea oferi macar o idee, un principiu in care sa cred. Dar sloganul suna bine, profiturile sunt imense, iar consumatorii sunt indemnati sa creada in cele mai derizorii lucruri in numele unor false valori... Cu riscul de a ma acuza cineva de habotnicie, prefer sa vad, intr-o camera sau intr-un birou, icoana Maicii Domnului, si nu posterul mare cat usa al lui Ronaldinho. Fiindca asta spune ceva despre cel care locuieste/lucreaza acolo...

Am vazut si eu la televizor acea reclama cu " crede in fotbal" si mi s-a parut atat de jalnica, imi parea ca si cum sugera ca fotbalul este tot ce avem nevoie pe pamant, ca si cum un simplu sport a ajuns mai important decat orice, decat valorile esentiale ale lumii.

Icoana mea favorita ( Maica Domnului cu pruncul) o am de la Dervent si ii se spune: Imblinzitoarea de inimi rele"
Doamne ajuta!

de ce te miri,nicoleta34?;nu spune in Apocalipsa ca vor iesi proorocii minicnosi?au iesit,ma spune apoi,ca v-a iesi balaurul din pamint-poporul mincinos-balaurul,are cap si coada de leu-Babilonul de ieri si Iracul de astazi,cu corpul de leopard-Grecia-si cu picioare de urs-persii-;acum,te rog sa te gindesti si sa-mi spui,care din cele trei,sunt deja activate?
Dumnezeu sa ne dea rabdare sa putem trece peste toate incercarile.
Doamne ajuta

O icoana te uiti la ea si tot timpul iti vine sa o revezi la infinit. De multe ori mi-ar place sa contemplezi icoanele pe care le am... Dar nu prea am timp liber asa ca doar o data am putut.:( Icoanele te duce intr-un altfel de Univers. Ce fel de Univers... nu stiu sa spun. Dar altfel...:D

sper sa va placa si aceasta icoana...de la sfârsitul secolului al XII-lea, din mãnãstirea Sfânta Ecaterina de pe muntele Sinai. Pe rândul de sus sunt reprezentati trei sfinti cinstiti în Patriarhia Ierusalimului: Sfântul Apostol Pavel, Sfântul
Iacov, fratele Domnului, si Sfântul Arhidiacon Stefan, iar pe cel de jos trei sfinti cinstiti în Patriarhia Romei: Sfântul Lavrentie Arhidiaconul, Sfântul Martin din Tours si Sfântul Leonard de Noblac. Icoana are inscriptiile în limba latinã.

„Asezat-a hotarele limbilor dupã numãrul îngerilor Sãi
si Biserica Sa o a adunat de la risipitii fii ai lui Adam,
înmultind în ea sfintii Sãi, ca stelele pe cer, care au strãlucit
la Rãsãrit si la Apus, la Miazãnoapte si la Miazãzi”.
(V. Sf. Ioan Maximovici, Predici si îndrumãri duhovnicesti, Sophia, Bucuresti, 2001)

Orice icoană are un nume, acela al prototipului, şi este venerată pentru că icoana văzută de noi participă la prototip, adică la sfântul înfăţişat pe ea, care se află transfigurat în împărăţia lui Dumnezeu. Sfinţii Părinţi ne arată că adevăratul scop al picturii bisericeşti în tradiţia ortodoxă este de a crea un mediu propriu de meditaţie şi rugăciune credinciosului, în scopul de a înţelege şi a trăi mai adânc sfânta credinţă creştină. Părintele Sofian spune : "Pictura , în general, şi pictura bisericească, în special, oferă omului , credinciosului, un limbaj plastic, prin imagini şi culori, pentru a exprima idei şi realităţi ale credinţei noastre ortodoxe. Aceste adevăruri sunt exprimate de obicei prin cuvinte. Însă cuvintele, oricât ar fi meşteşugite, sunt adeseori neindestulătoare pentru a exprima realităţi imateriale, pe când prin imagini, abstracţiunile devin uşor accesibile înţelegerii omeneşti ".

nu stiam
 

Nu stiam ca exista acest topic, eu am deschis la sectiunea Biserica Ortodoxa pentru ca nu am gasit adica nu am cautat cum trebuie, asa ca nu stiu cum e mai bine, important este sa fie unul activ...

In zilele noastre cand accentul cade pe imaginea care perverteste mintea, care ne vatama sufleteste, icoana este singura cale prin care ne putem "induhovnici" vazul. In icoana contemplam umanitatea transfigurata, indumnezeita, adica acea masura la care toti suntem chemati si pe care inca nu am atins-o.

frumos
 

Asa este. Si mai ales ca pentru poporul nostru a tinut loc de Scriptura. Stramosii nostri au invatat credinta din icoane si au invatat-o atat de bine ca au putut lupta si rezista douazeci de veacuri.

Doamne ajuta!

Rugaminte!
 

Daca ma poate (?) ajuta cineva...
Am o icoana pictata ( in ulei pe panza) care de-a lungul anilor s-a cam prafuit. Cum o pot curata (eventual proteja mai bine)?
Mentionez ca NU doresc sa o inramez si sa-i pun sticla. Stie cineva o alta solutie?

Ma puteti contacta pe: jenicagavrila@yahoo.com
Multumesc anticipat!

Nu cunosc metode de curatare a picturii pe panza in ulei. Eu am numai litografii dupa vechi icoane.
Imi plac mult icoanele, mai ales cele vechi, cu un duh minunat de rugaciune.

As vrea insa sa o vad pe aceasta a ta. Se poate sa atasezi o imagine?

Axionita sa "Tanguirea Maicii Domnului"
 

Cu mare drag Dorin!

Este o copie a icoanei Axionita sau "Tanguirea Maicii Domnului" ce se gaseste in paraclisul Sfintilor Parinti Ioachim si Ana (man. Sihastria). Mi-a fost daruita de parintele duhovnic acum 11 ani.

Atasez doua fotografii (fata/ verso)

Originalul "Axionita"
 

Povestea icoaneii originale o puteti citi aici:


"Ivan Protcenco a adus cu el la Sihăstria icoanele Catapetesmei, care erau deja pictate (se pare, cu destinaţia Muntele Athos) şi celebra icoana Axionita, care se află acum în Paraclis. La scurtă vreme după sosirea la mănăstire, i s-a cerut să picteze o icoană, "de probă". După ce s-a rugat mult la Maica Domnului, el a pictat celebra icoană Tânguirea Maicii Domnului. După cum mărturisea părintele Paisie Olaru, Maica Domnului i s-a arătat în vis şi i-a mulţumit pentru felul în care a pictat-o [2]. Înainte ade a se apuca de pictat, el citea Vieţile sfinţilor şi se ruga.
Ivan Protcenco a pictat la Mănăstirea Sihăstria timp de şase ani (1947-1953), neavând în acest timp nici un ucenic şi preferând să lucreze singur. Era ajutat uneori de arhimandritul Ioanichie Bălan, ucenic pe atunci la mănăstire, care îşi amintea următoarele: Eu îi cumparam vopsele şi îi preparam uleiul. Îi dădeam la mână materialele. Aveam 20 de ani şi îl ajutam, el fiind pe schelă. Interesant, în timp ce el lucra, soţia lui, Pelaghia, se ruga. Citea o psaltire pe zi, iar el stătea pe schela. Nu mânca nimic de dimineaţă până pe la trei după-amiază: "Părinte, dacă mănânc, eu nu mai pot să pictez în ziua aceea. Deci, eu trebuie să postesc ca să pot lucra..." Numai cu post a pictat. Ea se ruga la chilie şi el era pe schelă. Dacă intra cineva în biserică, nu mai putea picta. Se oprea, chiar de nu ştia cine este. Am înţeles, pe urmă, că avea rugăciunea inimii. Rugăciunea de taină, ce lucrează în interior, în inimă, mistic, ca să zic, şi în această atmosferă de rugă şi de însingurare, dar, în acelaşi timp, de unire cu Hristos, el picta" [3].
Pictorul prepara culorile din petale de flori şi din unele plante sau chiar din rugină. Rugina era frecată pe piatră şi pusă în ulei de in, culoarea rezultată fiind folosită mai ales pentru pictarea umbrelor. După ce termina de pictat, mânca şi se ducea să se odihnească în linişte în cimitirul mănăstirii, unde avea banca lui, pe care ceilalţi călugări o numeau "banca pictorului". Vorbea foarte puţin şi se ridica de pe bancă atunci când cineva se apropia de el. Cunoscutul duhovnic Paisie Olaru mărturisea că îl pomenea permanent în rugăciunile sale "
sursa:
http://ro.wikipedia.org/wiki/Irineu_Protcenco

In alta ordine de ideii, icoana unicat reprezentata de Costel la "Generalitati", "Maicuta Domnului alaptand" se gaseste si la manastirea Cotesti jud Vrancea.
http://www.vrancea.djc.ro/ObiectiveDetalii.aspx?ID=469

Doamne ajuta!
 

[quote=eduardd;171670]Daca ma poate (?) ajuta cineva...
Am o icoana pictata ( in ulei pe panza) care de-a lungul anilor s-a cam prafuit. Cum o pot curata (eventual proteja mai bine)?
Mentionez ca NU doresc sa o inramez si sa-i pun sticla. Stie cineva o alta solutie?

Draga mea Jenica , si eu am primit o icoana ce reprezinta momentul rastignirii lui Iisus Hristos, icoana pictata in ulei. Era tare prafuita si am apelat la un pictor, ce-i drept, e vecin cu mine, care mi-a curatat-o si chiar a mai dat un strat de ulei pe ea, ca sa o regenereze. Mi-a vopsit si rama, acum arata ca noua. Nu cumva sa dai cu apa pe ea. cauta un pictor si ti-o va reconditiona in cateva clipe! Doamne ajuta-ti! te imbratisez cu mult drag, icamilin

Nu mi'as putea inchipui o camera fara icoane.
Chiar daca nici in fata sfintelor icoane nu ma pot abtine de la manie si de la alte rautati, simt ca prezenta lor imi ajuta mult.

Cand mai merg prin case si imi dau seama ca nu sunt icoane, poate doar una mica si uitata, pe undeva, ma mahnesc si ochii mei parca nu se aseaza pe ceva odihnitor. Este trist ca nu mai simtim binecuvantarea sfintelor icoane, iar atunci cand avem icoane, le punem ca pe tablouri.

Fiecare sfant are icoana lui. Nu spun sa luam icoanele tuturor sfintilor, desi aceasta ar fi frumos, ci macar ale celor ale caror nume le purtam, ale celor pe care ii iubim, ale celor la ale caror Sfinte Moaste putem merge mai des.

Orice icoana cheama la dialog. Icoana nu se vrea admirata, ea cere cuvant din partea noastra. De aceea e minunat, ca Dumnezeu a asezat si prin ea o cale prin care sa-I vorbim. Sa o facem cat mai des si vom avea parte numai de bucurii.

Da, cat de trist este faptul ca multime de icoane minunate zac dupa vitrinele muzeelor.

Lumea se mira, nu se inchina !

Cred ca niciodata n-am inteles mai deplin rolul si totodata bogatia icoanei ortodoxe, decat in absenta ei, anume in catedralele romano-catolice, anglicane sau casele de rugaciune protestante, in care am intrat, de cateva ori, incercand sa ma rog. Cat de aproape ne sunt Mantuitorul, Maica Domnului si sfintii prin icoanele lor. Atat de aproape, incat ii putem cinsti prin inchinare si sarutare.

Ma ingrozesc atunci cand icoana este considerata un tablou religios, iar anumiti pictori cand picteza redau in icoana parca o scena dintr-un tablou religios. Poate este si vina unor teologi care vorbesc despre icoana doar din perspectiva functie didactice uitatnd de functia ei harismatica- Sfantul Teodor stditul sublinia ca asa cum nu este corp lipsit de umbra asa nu este icoana lipsita de prezenta tainica a sfantului.

Icoana - canal al harului dumnezeiesc
 

Atât de mult iubeşte Domnul Dumnezeu pe sfinţii şi mucenicii Săi, casnicii Săi, încât a dat putere chiar şi chipurilor zugrăvite ale acestora când sunt cinstite, şi numelor lor când sunt chemate spre ajutor.

Noi cinstim icoanele ca pe obiecte materiale?
Nicidecum. Noi nu venerăm pe nimeni şi nimic decât numai pe Preasfânta Treime în Unime - UNUL DUMNEZEU. Dar noi cinstim pe sfinţi ca pe cei mai buni copii ai lui Dumnezeu şi următori ai lui Hristos; şi le cinstim chipurile în chip deosebit, aşa cum copiii cinstesc fotografiile părinţilor sau fraţilor lor.
Sunt icoanele altceva mai mult decât tablouri cu înfăţişări ale lui Hristos şi ale sfinţilor Săi și altceva mai mult decât un simbol al cinstirii pe care noi o avem pentru ei?
Ele sunt mai mult decât atât. Icoanele sfinţite sunt canale ale puternicului har dumnezeiesc care dă tămăduire, înnoieşte, luminează, dăruieşte curaj şi mustră.
Atât de mult iubeşte Domnul Dumnezeu pe sfinţii şi mucenicii Săi, casnicii Săi, încât a dat putere chiar şi chipurilor zugrăvite ale acestora când sunt cinstite, şi numelor lor când sunt chemate spre ajutor.
(Sfântul Nicolae Velimirovici, Credința sfinților - Catehismul Bisericii Ortodoxe, Editura Sophia, 2004, p. 184)