Am fost in iad. Stiu cum este iadul
 

Am fost in iad. Stiu cum este iadul

Citind aceste randuri iti dai seama mai bine ca Dumnezeu nu este o idee abstracta, cautata si cunoscuta cu mintea, ci ceva personal, care trebuie cautat si iubit cu inima.

"Lipsa unei traditii autentice, vii, care sa dea sens existentei, filosofia lui Nietzsche, generatia beat, practicile zen si yoga l-au condus treptat pe Serafim Rose, dupa cum avea s-o marturisesca el insusi, la marginea prabusirii. A trecut prin diferite experimente si experiente, pe care le-a considerat cumplite, de la betie la droguri, promiscuitate. In tot acest timp, el cauta Adevarul cu mintea sa, dar Adevarul il evita. A cazut intr-o stare de deznadejde, descrisa in anii de apoi ca un iad viu. A simtit ca nu se potriveste in lumea moderna, nici chiar in familia sa, care nu l-a inteles. Era ca si cand s-ar fi nascut fara de loc, in afara timpului. Ii placea sa hoinareasca sub cerul instelat, dar simtea ca nu e nimic acolo care sa-l cuprinda - nici un Dumnezeu, nimic. Neantul budist l-a lasat gol... A inceput sa bea vin cu voracitate, iar apoi cadea epuizat la podea, strigand catre Dumnezeu sa il lase in pace (desi se pretindea ateu). Odata, pe cand era beat, a inaltat pumnul catre ceruri, din varful unui munte, blestemandu-L pe Dumnezeu si provocandu-L sa il osandeasca iadului. In deznadejdea sa, i se parea ca merita sa fie osandit pe vecie de mania lui Dumnezeu, numai sa fi putut sti, in mod empiric, ca Dumnezeu exista - si sa nu ramana intr-o stare de nepasare. Daca Dumnezeu l-ar condamna la iad, atunci cel putin ar simti, pentru o clipa plina de fericire, atingerea lui Dumnezeu si ar sti cu siguranta ca El putea fi ajuns."

http://www.ziarullumina.ro/imagine.p...338.jpg&rw=280

Serafim Rose, in toti acesti ani, a fost un occidental prea intelectual, care a incercat sa inteleaga totul cu mintea, si de aici sovaiala si ateismul gandirii sale. A ajuns la Adevarul mult ravnit, atunci cand a ascultat indemnul Sfintilor Parinti, care i-a deschis mintea si sufletul spre intelegerea acestuia: "Traieste simplu si fara sa te gandesti prea mult, ca un copil pe langa tatal sau. Credinta fara prea multa gandire lucreaza minuni. Gandirea logica impiedica harul lui Dumnezeu si minunile. Lucreaza rabdarea, fara a judeca cu gandirea logica". (avva Paisie Athonitul) Elena Tabus

Cum sa intelegi fenomenele din jur, natura, omul, etc, daca nu iti folosesti creierul, gandirea superioara altor fiinte de pe pamant (animale, pasari, etc) ? Nu gandi, si multe ti se vor parea minuni; du-te cu un aparat de fotografiat in urma cu sute de ani, si arata-le ce ai fotografiat. Se vor "minuna". Daca nu stii cum se produc diferite fenomele ale naturii, te poti speria. Stim ca daca e fulger, tunet, ploaie, e ceva normal, va trece, si ne vom vedea frumos de viata. Nu cred ca un Creator indeamna la ignoranta. Cum sa intelegi lucrarea sa prin ignoranta, stand, si asteptand de sus ceva? Asta nu e lene de gandire/actiune?
De ce avem creier? Ni s-a "pus" de umplutura? Oare doar sa decidem ca trebuie cumparata paine, zahar, etc e scopul sau? Se poate ajunge la ignoranta, la cultura slaba, etc.; ganditi bine cand trebuie sa judecati lucrurile si cand trebuie sa lasati timpul sa faca restul.

uite eu te rog sa imi spui cand anume

9-7=2

e ceva ce pare evident shi pare logic, dar crede-ma ca niciodata nu e valabil... chiar daca 2 pare = 2 shi 0 pare = 0 ... am impresia ca acest semn, egal este un operator cu totul mincinos, este un operator logic, asha ca shi cum ai fi calare pe un cantar... shi calarind pe cantar toate le-ai pricepe... le-ai intzelege, dar defapt nu te invetzi decat sa judeci... shi cel mai nasol este ca deshi pare logic shi corect defpat judeci complet greshit.... caci daca nu este Dumnezeu la Carma... atunci acest egal o sa-tzi creeze asha nishte surprize neplacute incat ai sa plangi ca n-ai crezut pe cei care te-au invatzat sa nu-l foloseshti... caci ce se nashte din = shoareci mananca.

deci cand 2-2=0 ? cand e valabila, in ce conditzii? e valabila aceasta egalitate elementara?

eu itzi spun rezultatul, niciodata, caci este o fictziune, o vrajitorie... ci mai degraba este o conventzie, o intzelegere, de moment, o invoiala fara nici o relevantza... ci doar asha ca o deznadejde... ca un calcul steril... ca o impietrire ce ar vrea sa te linishteasca, dar in fond este o naluca...

spune-mi tu daca e valabil vreodata 9-7=2 shi mai departe 2-2=0 shi mai departe 0=0... ?

mai bine nu intrebam.

Cand esti unit cu Dumnezeu cunosti lucrurile din interiorul lor, nu din afara lor. Asa ca stand in afara lui Dumnezeu, alegi sa privesti, sa vorbesti doar din afara lucrurilor.

Fiecare e liber sa aleaga modul in care doreste sa priveasca si sa cunoasca lumea. Dar sincer, e minunat sa vezi totul prin Dumnezeu.

In concluzie, Dumnezeu nu indeamna la ingnoranta, ci la adevarata cunoastere.

Mai fratilor sufletul are mai multe puteri printre care si aceea de a gandi.
Gandirea adevarata nu are cum sa te indeparteze de Dumnezeu.
Acum Sfantul Grigorie Palama a folosit logica dar si alte procedee pentru a arata cele despre dreapta credinta in disputa cu Varlaam si in disputa cu Achidin.
Sfantul Vasile cel Mare si Sfantul Grigorie Teologul erau cei mai buni la filosofie inainte de a intra in viata monahala.


Deci nu ratiunea omului care e cea mai curata putere a sufletului uman si e folosita de Duhul Sfant spre a-i arata omului slava Sfintei Treimi era de vina ci ideeile gresite care se cugetau.


Acum e oare ceva cuvincios sa dam vina pe minte de e creata de Sfanta Treime ca ochi al sufletului prin care omului i se arata Dumnezeu (adica slava lui Dumnezeu pe cat poate omul vedea) si sa o consideram rea?
Nu zice oare Sfantul Ioan Damaschinul caci Dumnezeu Cuvantul s-a unit cu firea omeneasca de si-o luase din Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu prin minte?
Da creierul e locul unde petrece puterea ganditoare (mintea) a sufletului.
Nu cu creierul gandesti.

Asa ar ramane sa zicem ca si partea cu care simti sentimente e rea ca unii urasc cu aceea?

Si credinta tot de la minte vine adica de la partea rationala a sufletului nu vine de la cea sentimentala.
Credinta nu e sentiment.

@costel: Cum sa ajungi la adevarata cunoastere? Vrei sa ti se "puna" in cap de Creator?
Cum vrei sa cunosti lucrurile din interiorul lor, daca nu faci minim efort de cunoastere a lucrurilor facute de Creator, cele palpabile: flori, copaci, fenomene naturale, etc?

@vsovi: sunt oarecum coventii aceste operatii, la fel ca timp, etc. Scopul intrebarii care este? Relativitatea stiintelor? Asta se stie, nu se bat stiintele in piept ca stiu adevarul suprem, ca alte grupuri de persoane.

nu speculatzii tzi-am cerut ci sa-mi dai exemplu macar cand anume e valabila ecuatzia aia logica fara necunoscute... arata-mi un exemplu chiar daca schimbi cifrele, arata-mi ceva, ca eu tzi-am spus, am constatat ca nu e valabil acel semn = decat in mana Lui Dumnezeu, in rest eu nu vad nici o clipa macar in care sa potzi afirma ca ar fi valabil, decat ca o vrajitorie shi o pura speculatzie. e ca un fel de falsa credintza.

Nu suntem pasivi in cunoastere. Ceea ce am dorit sa mentionez e ca omul poate cunoaste si in afara si in relatia cu Dumnezeu. Insa, numai unit cu El cunoaste nepatimas.

Aici e paradoxul, de multe ori stai langa lucruri si nu le cunoasti sau nu te impartasesti pe deplin de ele. Patrunde aceste lucruri prin Creator si vei avea mai mult folos, vei vedea mai mult decat vezi cu ochii trupesti.

Costel, da-mi, te rog, un exemplu de cunoastere clasica, si unul in relatie cu Creatorul.

Cunoasterea clasica este lumeasca adica materiala,legata si raportata la materie,la ce vedem,ce simtim,ce cunoastem prin cele cinci simturi si cum interpreteam dupa mintea noastra sau a altora ceea ce ne inconjoara.Putem spune ca cunoasterea lumesca este relativa,definita si marginita adica geniul,caci geniul,lumeste vorbind este omul desavarsit din punct de vedere lumesc,apogeul desvarsirii ratiunii omului in raport relativ cu ceea ce-l inconjoara si definit conform factorilor lumesti cu care a intra in contact.(am sa contiunui mai jos cu cealalta cunoastere)

Sfintii Parinti ne invata ca oamenii sunt de doua categorii:rationali si irationali(cei irationali traiesc dupa principiul celor 5 simturi,adica ca animalele,adica nu au minte) pe cand cei rationali traiesc dupa voia Lui Dumnezeu si simt cu inima ce le dicteaza mintea,adica au sentimente,pot deosebi binele de rau,au ratiune).Cei rationali sunt duhovnicesti iar cei irationali sunt lumesti.

Adam si Eva inainte de a se invoi cu ispita erau rationali adica gandeau cum gandeste si Dumnezeu iar dupa ce s-au invoit cu ispita au cazut si au devenit irationali adica au inceput sa gandesca lumeste,pamanteste(in afara ratiunii dumnezeiesti) de accea au si fost alungati pe Pamant.

De aceea se spune ca pacatul intuneca mintea,adica o face irationala,nemaifiind capabila sa distinga minciuna de adevar.Mintea este paza inimii iar daca mintea lasa pacatul sa intre in inima si nu-l opreste,atunci pacatul devine patima(patima e un pacat repetat in continuu)adica viciu.Atunci inima se impietreste si devine patimasa,adica plina de rautate si mintea iarationala adica nebuna.

Revenind la cunoasterea clasica(sa vb in termenii folositi de tine)este o cunoastere lumeasca,pamanteasca(de dupa cadere)adica are legatura si este raportata la ce se intampla pe Pamant,la viata noastra traita pe Pamant si nu are legatura cu Dumnezeu,ci este in afara Lui.

[COLOR=darkred]Cunoasterea in relatie cu Creatorul[/COLOR] este o cunoastere nelumeasca,nepamanteasca,adica se raporteaza intre om si Dumnezeu,nu doar intre om si mediul inconjurator si este infinita in taine ca si Dumnezeu.

Cunoasterea lumeasca(clasica)iti ofera inteligenta iar apogeul este geniul pe cand cunoasterea in relatie cu Creatorul iti ofera intelepciune duhovniceasca(adica dumnezeaiasca) iar apogeul ei este desavarsirea dumnezeiasca,adica sfintenia.

Cunoasterea clasica o inveti de la oameni care la randul lor au invatat de la alti oameni si tot asa pe cand cea duhovniceasca o inveti din Biblie,din Biserica Ortodoxa,din scrierile Sfintilor Parinti,de la scolile de teologie.Dar nu este de ajuns doar sa le inveti trebuiesc puse si in practica,astfel desavarsirea(adica sfintenia)nu poate avea loc.

Concluzia:nu omul geniu se mantuieste(adica cel lumesc desavarsit) ci omul indumezeit prin har(adica prin lucrarea permanenta a omului impreuna cu Dumnezeu).

Am inteles ideea ce ai dorit sa o expui, insa din contextul respectiv sepoate ramane cu impresia ca in al doilea caz nu e vorba tot de oameni!!:66:

cum adica ai fost in iad?...eu nu inteleg....ai fost in moarte clinica?....la ce referi cand vorbesti asa?.....vreau precizari, daca se poate...o zi buna!:43:

este vorba de Parintele Serafim Rose (Eugene Rose), el e cel care a spus "am fost in iad.eu stiu ce este iadul". parintele a simtit in tineretea lui chinurile Iadului ca despartire de Dumnezeu. "pentru ca Il provocase pe Dumnezeu traind in dispret fata de poruncile Lui, Eugene incepu sa resimta chinurile iadului. Se simtea osandit si era plin de ura pe sine..."
povestea fascinanta a unui tanar care a devenit primul sfant american, o cautare indelungata si chinuitoare a lui Dumnezeu, caruia I-a jertfit apoi intreaga sa viata, si pe care L-a iubit cu toata fiinta lui:VIATA SI LUCRARILE PARINTELUI SERAFIM ROSE, de Ieromohul Damaschin; editura Sophia.

am murit
 

acuma o saptamana am facut' supradoza......am lesinat si m-am trezit intru-n loc intunecat unde se auzeau multe strigate de durere ...... cineva sau ceva ma pus sa imi cer suze familiei si celor mai apropiati prieteni apoi au inceput durerile' ca si cum ori ce os al corpului meu s-ar fi rupt in sute de bucati (acelea erau durerile idauluie) dupa acea am simtit cum mainile imi iau foc in tot acest timp eu nu vedeam nimic in jur in afara de niste umbre care vorbeau foarte tare....mam trezit la spital dupa 3 zile in care doctori nu imi mai acordau nici o sansa de supravietuire si nici familia cand m-am trezit am inceput sa rad , ''iar mama ma intrebat de ce rad?'' eu i-am spus ''mama am fost in iad''.....dupa 2saptamani de la externarea din spital am fost la biserica (eu am fost ateu dar am inceput sa cred iar in Dumnezeu pentru ca nu vreu ca atunci cand voi muri sa ma mai duc acolo') la biserica i-am povestit preotului tot ce am vazut acolo iar el m-a intrebat ''ti-ai jignit vreo-data parinti sau i-ai lovit (batut) pe vreo unul dintre ei ?'' iar eu iam raspuns ca da, atunci preotul mi-a spus: din cauza asta ai fost in iad si ai fost ars ......In momentul de fata ma ustura foarte rau mainile atunci cand le ating cu ceva nu am nici un semnt de lovitura sau arsura pe ele .....Eu am vazut ca iadul exista cu adevarat nu stiu daca exista si raiul

nus ce sa fac ...... as crede in Dumnezu pt .... ca am trecut ptin multe dar cred ca daca Dumnezu ar exista nu as mai fi fost in iad

in ce credeti ca ar trebui sa cred? (bine intels veti spune toti in Dumnezu dar vreu si un motiv pentru care as crede in El)

"Traieste simplu si fara sa te gandesti prea mult, ca un copil pe langa tatal sau. Credinta fara prea multa gandire lucreaza minuni. Gandirea logica impiedica harul lui Dumnezeu si minunile. Lucreaza rabdarea, fara a judeca cu gandirea logica". (avva Paisie Athonitul)

Extraordinar acest indemn al Parintelui Paisie, insa atat de greu de realizat in zilele noastre...
Vorbeam deunazi cu niste prieteni despre "viteza" cu care traim in secolul acesta, nenorocirile care sunt trambitate pe toate drumurile (prin mass media), criza economica si efectele ei, pretentiile din ce in mai mari pe care le avem unii de la altii. Intr-un cuvant toti acesti mii de stimuli carora trebuie sa le facem fata "corespunzator" zi de zi, o haituiala continua.

In lume nu prea poti trai "ne-inregimentat", adica simplu, rupt de tot ceea ce inseamna realitatea contemporana: bani, munca, targeturi, credite, banci, samd.
Dar ne putem stradui...

Pai n-ai scris tu cu mana ta ca vrei sa crezi in Dumnezeu pentru ca nu vrei sa ajungi in iad dupa ce mori? In prima ta postare ai scris treaba asta...

si eu am patit la fel... am fost in Iad... si la fel ca tine am fost decimat in n'spemii de bucati fiecare os, deget, etc, la sfarsit mi-a fost zdrobit capul... tot asa eram in intuneric nu vedeam aproape nimic, dar am reusit sa vad o aratare la vreo 3,4 m inaltime, aceeasi care ma tortura... si am realizat ca sunt intr-un spatiu inchis... s-a intamplat cand am fost in coma alcoolica de gradul 3 la spital.. nu ma puteam trezi din viziunea aia... ce pot spune e ca iadul acela a fost o moarte continua..... pana nu m-am rugat nu am iesit de acolo si nu m-am putut trezi... cand m-am rugat a aparut o raza de lumina si m-a luat de acolo si am calatorit cu ea prin intuneric... si am vazut o rascruce de drumuri, pesteri care toate dadeau intr-un loc comun si in locul ala era un foc,ca focul de tabara, si am zburat cu lumina pe deasupra si simteam ca prind forta si ca mai sunt 3 metri si in 3 secunde m-am trezit... am avut niste frisoane urite apoi.. asa se intampla cand bei iarna si nu te imbraci gros..

p.s eu am vazut si "raiul" ... cand a murit bunica mea, Dumnezeu sa o ierte eu dormeam... si tot visul meu a fost asta... am vazut ca s-a facut o lumina , ca lumina de soare cand ii faci loc sa intre, lumina puternica.. si am vazut pe Maica Domnului cu mainile deschise, stand deasupra luminii aceleia si o campie si un copac si m-am trezit.. atunci a murit bunica mea.