Veszprem - plangand impreuna
 

Doamne-ajuta!

Ce s-a intamplat saptamana abia incheiata, si mai ales azi, la Veszprem nu credeam sa traiesc vreodata. Tot respectul si admiratia pentru fratii unguri si coechipierii lui Marian. Scriam pe un alt topic, la rubrica Teologie si stiinta, pe topicul numit "Curcubeul" ca in ziua fatala de 8 februarie, la Bucuresti a aparut un curcubeu de toata frumusetea (am atasat acolo 4 foto). Curcubeul ca semn de impacare. Nimic nu e intamplator. Azi, la finalul meciului pe care Veszprem la castigat dedicand fiecare gol lui Marian Cozma, zeci de minute jucatori, antrenori, publicul din sala au plans. Afara, mii de lumanari ardeau. Reporterii de teren incercau sa transmita cele ce se intamplau si isi inecau vorbele in plans. Ortodocsi, catolici, atei... egali in suferinta. Nu am putut sa rezist si am plans si eu cu ei. Si acum cand va scriu, acelasi prag al plansului imi staruie in fata. Cum am putut sa ne schimbam intr-atat? Atatia ani in rau, ieri-azi in bine? Maine ce va fi? Nu stiu pentru altii, dar pentru mine ceva s-a schimbat.

Doamne-ajuta!

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca pe marian Cozma, dar ce m-a dezamagit, atitudinea asta profitoare a televiziunilor, au profitat la maxim de tragedia familiei Cozma de dragul audientei, au transmis fiecare miscare fiecare pas facut de cortegiu si asa mai departe

Nu neg respectul care se cuvenea acordat dar cred ca televiziunile au incalcat limita bunului simt si din acest motiv si ceremonia inmormantarii a adunat multi gura casca dintre care nu multi au mers din respect ci asa ca hai sa fim si noi prezenti

Inca odata Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca

Ceea ce s-a intamplat cu Marian Cozma, ne arata ca nu trebuie sa fii de acelasi neam pentru a plange durerea. E de ajuns sa fii om. E minunat ca lacrima si zambetul nu se comunica printr-o anumita limba.

E dureros sa prezinti astfel de cazuri, dar mai dureros e sa le prezinti fara a participa la ele. Au fost cateva cazuri pe la televiziunile noastre.

Dumnezeu sa-l odinneasca in pace.

Doamne-ajuta!

Cei de la GSP TV au avut corespondenti acolo. Si Realitatea a avut. Nu stiu despre alte televiziuni. Am vazut doar ca cei de la GSP au oprit transmisia telefonica de acolo pentru ca reporterita incepuse sa planga incercand sa transmita ce vedea. Meciul a fost pe Sport.ro.

Doamne-ajuta!

Mult mai dureros este că lacrima şi durerea ne uneşte pentru puţin timp, după care revenim la starea noastră de păcătoşenie, de indiferenţă şi uitare ! ! !

Moartea, ca sacrificiu, si in cazul acesta e vorba de sacrificarea unei vieti tinere, intotdeauna a marcat un moment de cotitura. Sa vedem ce se va indrepta in relatiile romano-maghiare datorita inmuierii inimii prin moartea a celui care a fost Marian Cozma.

Dumnezeu sa-l ierte...
 

Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca in pace...pe Marian Cozma.
Dupa o astfel de postare nu prea mai e nimic de adaugat ...
"E minunat ca lacrima si zambetul nu se comunica printr-o anumita limba."
(Foarte, foarte, foarte frumos spus, Costel...foarte!:105:)

Ar fii forte bine sa se inmoaie situatia, deoarece a fost destul plans si destula durere pentru aceasta convietuire romani-maghiari.
Iar cine a locuit sau locuieste in Ardeal stie despre ce vorbesc eu aici.

Oare crezi tu, dragă Nina , că viaţa acestui handbalist va schimba intru câtva inverşunarea ce dăinuie de secole ? Să dea Bunul Dumnezeu sa inmoaie sufletele noastre şi să ne lumineze mintea, dar fără a vrea şi noi să primim această inmuiere şi intelepciune, totul rămâne in zadar, doar declarativ si atât.

Doamne-ajuta!

Nu se schimba nimic brusc. Dar, eu cred ca acel minunat curcubeu care a fost la Bucuresti era un semn divin. Anunta o impacare. Nimic nu e intamplator, cu atat mai putin un curcubeu, semna al impacarii inaintea acestor zile cu totul deosebite. Nu spun ca asa este. Spun ca asa cred eu ca este.

Doamne-ajuta!

Credinţa si speranta in mai bine nu mor nici când !

Doamne-ajuta!

Asa e frate. Adica: nadejde!

Doamne-ajuta!

As zice, draga Cristian, sa dea Bunul Dumnezeu sa inmoaie inimile impietrite...

"Suferinta nu cunoaste nationalitate." (Nichifor Crainic)

Dumnezeu sa-l ierte, iar pe noi sa ne uneasca in duhul pacii si al dragostei.

Inversunarea exista doar pentru ca unii (unguri si romani) o doresc. Am trait in Odorheiu-Secuiesc, orasul cu cea mai mare proportie de unguri din Romania (98%) si pot sa spun cu mana pe inima ca majoritatea locuitorilor de acolo sunt oameni adevarati. Unii sunt sovini din cauza romanilor care doar pentru ca sunt majoritari in alte parti le cer sa-si lepede credinta, cultura, limba.

Legislatia romaneasca in domeniul minoritatilor este un model pentru Europa si a facut multe pentru detensionarea relatiilor romano-maghiare.

Asa cum la autogara din Odorhei o casiera se facea ca nu stie romaneste cand am intrebat cat e un bilet pana la Miercurea-Ciuc, tot asa am intalnit si unguri deosebiti, care chiar daca o rupeau putin pe romaneste incercau activ sa comunice cu mine doar pentru ca ma indrageau - iar respectul este reciproc (salutari lui Sandor si Kovacs, prietenii mei din Harghita, care mai mult ca sigur nu vor citi acest mesaj dar pe care ii pretuiesc mult).

Mie nu mi-a trebuit tragedia din Ungaria ca sa ma simt aproape de concetatenii nostri de alta limba.

Si daca tot scriu despre acest subiect doresc sa blamez presa care in cautare de senzational si audienta a mediatizat excesiv subiectul. Inca o vina o poarta pentru ca au pus semnul de egal intre criminali si tigani - unele publicatii, atat romanesti cat si maghiare, au instigat la ura rasiala din cauza celor intamplate si unii tigani se ascundeau pe unde puteau de frica ca vietile le-ar putea fi puse in pericol din cauza unor fapte comise de altii. Este trist ca se intampla asa si este trist ca presa alege sa redea intamplarile astfel.

Amintindu-mi de cartile lui Virgil Gheorghe, nu pot sa nu subscriu alaturi de virusii mediatici enumerati de el, printre care si moartea printesei Diana si pe acesta. Alaturi de voi am lacrimat si eu la moartea lui Marian. Dumnezeu sa il ierte. Dar a fost un virus mediatic, stati linistiti, care a ajuns acolo unde trebuie. Dovada si lacrimile noastre. Ce a ramas in subconstientul tuturor? discoteca, pumnale , sange si undeva in colt jos: nimic fara Dumnezeu, tatuat pe brat.
S-ar putea e adevarat, ca acel Nihil Sine Deo sa fie un strigat de ajutor al unui suflet care a trecut prin deznadejde, iar Dumnezeu sa ii fi oferit prin felul acesta mantuirea.
Dumnezeu sa ne ocroteasca si sa ne rastoarne in rai cum stie El mai usor.
Doamne ajuta.