Fericiti cei saraci cu duhul!
 

Fericiti cei sarac cu duhul!!!

De cite ori nu auzim noi ceste cuvinte, dar o fii insemnind ca o persoana care e saraca cu duhul= prost, idiot poate fii fericit?
Parinte Rafail Noica ne explica:
http://www.crestinortodox.ro/Asculta...nta_3-439.html

foarte frumos ceea ce inseamna.

Atunci cind ne madrim, cind ne considerm superiori altor din diferite motive, adica nu sintem pocaiti destul.

Nu sintem mantuiti inca.
Calea pocaintei este stiinta vesniciei , nu a lucrurilor pamantesti trecatoare, care explica unde incepe stiinta si unde este lucrarea lui Dumnezeu.

Draga patininia,sarac cu duhul,in contextul bibilic inseamna omul nepatimas.Noi oamenii pacatosi nu suntem saraci cu duhul,adica suntem patimasi.Fiecare pacat este un duh necurat iar omul pacatos si patimas este un salas de duhuri,adica de patimi si pacate.Adica duhul maniei,duhul curviei,duhul pizmei,duhul betiei,duhul mandriei,duhul trandaviei,duhul slavei desarte,etc.Deci sarc cu duhul insemana omul care nu este stapanit de nici un duh necurat(sarc cu duhul)adica gol de patimi si pacate,adica omul sfant,desavarsit,omul indumezeit prin har,cu alte cuvinte omul cu sufletul curatit de patimi si pacate.Mai pe inteles,omul sarac cu duhul este templu al Duhului Sfant,caci Sfantul Duh sta in oamenii sarci cu duhul adica in cei curati,oamenii sfinti.Doamne ajuta!

Sarac cu duhul înseamna atât smerit cât si lipsit de gânduri voluntare.

Scriitorii filocalici ne asigura ca atunci cand suntem smeriti , ne aflam pe treapta cea mai de jos de unde nu mai avem unde sa cadem. Pentru Dumnezeu mandria este "un urcus in jos" iar smerenia este o "pogorare spre inaltimi".

" Dar atunci de ce n-a spus: "cei smeriti", ci "cei saraci"?

- Deoarece cuvantul "sarac" spune mai mult decat cuvantul "smerit". Hristos Se gandeste aici la cei care se tem si tremura de poruncile lui Dumnezeu; pe acestia Dumnezeu ii lauda tare prin profetul Isaia, zicand: "Spre cine voi cauta, decat spre cel bland si linistit, care tremura de cuvintele Mele?". (Sfantul Ioan Gura de Aur)"


hai sa va arat eu cine sunt cei saraci in duh caci a lor este Imparatzia Cerurilor... ca shi pentru ei a venit Hristos, fiind defapt singurii care il shi primesc din toata inima... sa va arat ce cred/(poate shtiu) eu ce spune acolo sf Ioan Gura de Aur, (sf.Ioan Hrisostom)

poi cei saraci in duh sunt prostovanii, idiotzii, nebunii nevicleni, tampitzii, schizofrenicii, luzii, retardatzii, handicapatzii, nevroticii, uratzii, bolnavii fara nici o shansa de vindecare, cei care pentru societate sunt nishte rebuturi, cei care de peste tot sunt alungatzi shi neprimitzi, cei fara nici o shansa ca sa-l iubeasca ori sa-l intzeleaga cineava, cei ce nu sunt in stare de nimic shi nu pot nimic, cei care au ajuns la o asemenea shansa incat nu mai spera de la nimeni nimic, de la nimeni shi mai ales de la ei inshishi incat au realizat ca sunt nishte incurca lume, nishte nebuni shi rai in toate... la o stare, care le da spre uimirea multora, shansa sa auda Cuvantul, shansa sa il shi creada, pentru ca doar aceshtia au in ei urechi de auzit... doar ei... rebuturile veacului acestuia... copiii aia subnutzritzii, oamenii canalelor, criminalii shi hotzii care zac in pushcarie pe viatza, cei complet fara putintza de a mai visa la vre-un lucru frumos ori bun, ei SUNT cei saraci in Duh, shi de aia sunt fericitzi, caci urechile shi inima lor este pregatita ca sa primeasca Cuvantul Lui Dumnezeu... caci la ei nu se mai potriveshte vorba asta a Trambitzei nr3:
"cea mai lunga cale este de la urechi la inima"

deci ei sunt schizofrenicii, ei sunt rebuturile, ei sunt pleava cea fericita... ei sunt cei saraci in Duh pentru ca a lor este Imparatzia Cerurilor, pentru ei a venit shi doar ei au urechi shi inima ca s-o primeasca...

ei sunt acei frumoshi sarmani nebuni nevicleni... nebuni de nimic... ei sunt care daca parcurg cele noua fericiri in sus shi in jos se vor desavarshii... caci in ei mandrie nu are cum sa fie caci ei le-au primit in viatza lor pe cele rele, shi se cuvine sa se bucure caci se vor veseli... iar voi atzi primit cele bune in viatza voastra asha ca se cuvine sa ne tanguim shi sa ne intristam in sufletele noastre caci vom plange...

cine credetzi ca sunt cei saraci in duh? poi nevinovatzii shi neshtiutorii shi neviclenii shi nemandrii... care nu s-au imbogatzit cu patimi shi pacate... caci atat de bolnavi shi handicapatzi au fost shi alungatzi de peste tot incat nu le-au putut face... nic gandi... caci n-au avut nici minte shi nici shtiintza pacatuirii....

deci vai noi balaure cu 7 capete shi 10 coarne deschise shi inchise, shi fiara cu doua cornitze ca ale unui miel ce vorbeshte ca un balaure, caci toate le facem inaintea.... spre semetzie shi minciuna, caci asha ne spune CLD "omul ce se semetzeshte invatza sa minta, caci din semetzie se nashte minciuna" ceva de genul asta ca nu tziu minte exact cum este scris, dar este scris ceva... ceva este scris.

Draga vsovi interpretarea ta este cam derivata de la ceea ce inseamna de fapt a fi sarc cu duhul.Nici criminalii nici nebunii nici hotii nici handicapatii,nici un fel de oameni enumerati de tine nu sunt saraci cu duhul doar pentru ca sunt ceea ce sunt din anumite motive.A fi sarac cu duhul poate fi oricine si un imparat si un om bogat si orice fel de om crestin ortodox smerit care traieste,aici este conditia absoult necesara,care traieste in legea si dupa voia Lui Dumnezeu in permanenta.Iata ce zice Simeon Noul Teolog:

A fi sarac cu duhul are legătură cu ceea ce spune Sfântul Simeon Noul Teolog în rugăciunea către Sfântul Duh: "Fă-Te cu mine un duh, Preabunule Stăpâne, fără de amestecare, fără de mutare, fără de schimbare." Adică să avem un singur duh, neamestecat cu alte duhuri (cu duhul leneviei, cu duhul mândriei, cu duhul înavuţirii etc., etc.), un duh care să nu varieze în situaţii diferite ale vieţii,ci să fie constant.Adică să fie pur, curat, statornic, puternic, putere doar de la Duhul Sfânt şi nu de la alte duhuri potrivnice. Asta înseamnă "sărac cu duhul".

Apoi enumera treptele rugaciunii prin care se poate ajunge a fi sarac cu duhul,deci o asceza permanenta,un proces indelungat si continuu de indumezeire.

Din scrisorile misionare ale Sfântului Nicolae Velimirovici (1880-1956)

http://i27.servimg.com/u/f27/11/61/74/35/0318ni10.jpg

Scrisoarea a 20-a. Unui student care întreabă cine sunt cei săraci cu duhul

"Fericiţi cei săraci cu duhul, fiindcă a lor este împărăţia Cerurilor, a zis Domnul Hristos. Pe tine te descumpăneşte acest lucru. Descumpănirea ta vine din faptul [COLOR=darkred]că încurci debilitatea mintală a oamenilor slab dezvoltaţi[/COLOR] cu sărăcia pe care o laudă Hristos. Sărăcia duhovnicească, altfel spus frângerea inimii, este o însuşire a celor mai bune minţi pe care le-a avut lumea. Este conştiinţa nimicniciei proprii înaintea măririi lui Dumnezeu, conştiinţa murdăriei proprii înaintea curăţiei lui Dumnezeu, conştiinţa deplinei atârnări proprii de nemărginita putere a Domnului.

Împăratul David a grăit despre sine: eu vierme sunt, şi nu om - iar împăratul David [COLOR=darkred]nu era debil mintal[/COLOR], ci a fost o minte bogată şi genială. Fiul lui, preaînţeleptul Solomon, a scris: nădăjduieşte către Domnul cu toată inima ta, şi pe înţelegerea ta să nu te bizui. [COLOR=darkred]Asta înseamnă a fi sărac cu duhul, şi anume a te încredinţa întreg lui Dumnezeu, iar în sine a nu crede.[/COLOR]
[COLOR=darkred]
[/COLOR]Fericit este cel care e în stare a mărturisi fără făţărnicie: “Puterea mea este neputincioasă, înţelegerea mea nevolnică, voinţa mea şovăielnică – Doamne, ajută-mi!”.

[COLOR=darkred]Sărac cu duhul este [COLOR=red]sfântul[/COLOR] care, precum apostolul Pavel, poate să spună: eu de nimic nu ştiu, fără numai de Hristos![/COLOR]
[COLOR=darkred]
[/COLOR]Sărăcia cu duhul este antipodul desăvârşit al trufiei şi laudei de sine. De prosteasca, foarte prosteasca trufie şi de pierzătoarea laudă de sine a vrut Hristos să ne păzească atunci când i-a lăudat pe cei săraci cu duhul.
Pace ţie şi bucurie de la Domnul!"

Draga vsovi sa nu te superi sau intristezi,dar este bine ca intodeauna sa ne consultam cu inavataturile sfintilor parinti inainte sa spunem ceva.Chiar Sf Serafim de Sarov marturisea ca atunci cand nu se ruga la Dumnezeu si vorbea dupa mintea si intelegerea lui,adese ori gresea,Doamne ajuta!

adevaratzii saraci cu Duhul
 

despre antichrist:
“La început se va arata blând, milostiv si drept, iubitor, seducator,
frumos si plin de tot felul de virtuti. Cei care vor accepta adevarul lumii decazute ca fiind drept, îl vor primi si i se vor închina din cauza înaltelor sale virtuti, nelepadându-se de el pentru adevarul Evangheliei”
“Spiritele viclene, raspândite în univers, vor inspira oamenilor o excelenta opinie generala despre Antihrist, un entuziasm nemaipomenit, o atractie de neînvins fata de el“

Ap Ioan:
"18. Copii, este ceasul de pe urma, si precum ati auzit ca vine antihrist,
iar acum multi antihristi s-au aratat; de aici cunoastem noi ca este ceasul de pe urma.
19. Dintre noi au iesit, dar nu erau de-ai nostri, caci de-ar fi fost de-ai nostri, ar fi ramas cu noi; ci ca sa se arate ca nu sunt toti de-ai nostri, de aceea au iesit."

tot Par. Cleopa:
Spune Evanghelistul Ioan : Fiilor, ati auzit ca vine Antihrist ?
Tot duhul care nu marturiseste pe Iisus Hristos ca este Dumnezeu, Antihrist este ! ( I Ioan 4, 3 ).
Sfantul Andrei al Cezareei, in talcuirea Apocalipsei, spune :
" Cand vor veni ucenicii lui Antihrist, vor face pe femei si barbati sa zboare pe sus". Ai sa vezi tu atunci ! Cand vei vedea ca din paie uscate de grau iti face paine proaspata si, din vita uscata de vie, iti face sa curga vinul cel mai bun. Vor face multe minuni cu puterea satanei, incat cei care nu sunt intemeiati in credinta vor zice :" Mai, astia sunt de la Dumnezeu !"
"SA STITI CA DIAVOLUL SE ARATA IN CHIP DE INGER, SAU IN ALT CHIP, SAU IN CHIPUL LUI HRISTOS, SAU IN CHIP DE ARHANGHEL, DE SFINTI, DE IERARHI, DE CUVIOSI. EL INTAI TE INVATA BINE, PANA I TE INCHINI LUI.
IAR DUPA CE TE INCHINI LUI, TE DUCE LA PIERZARE."

poi domnule, asta nu pricepi dumneata din pricina ca dumneata crezi ca intzelepciunea asta din semetzie este ceva, de aia nu vezi ce scriu shi ce zic shi anume ca cei enumeratzi de mine sunt deja saraci cu duhul, pe cand noi ceilaltzi avem nevoie de multa staruintza shi straduintza ca sa ajungem la starea aia... pe care ei din pricina durerilor, a vietzii lor ori a handicapurilor cu care au fost daruitzi spre desavarshire, ori a prigoanelor ori a urii cu care au fost alungatzi de peste tot shi n-au fost primitzi nicaieri, ei iata ca deja sunt pregatitzi pentru Duhul, pentru a primi Cuvantul Lui Dumnezeu, pe cand noi, noi avem nevoie de toata aceasta straduintza a lepadarii de sine... ei nu mai au ce lepada caci sunt nimeni in gLumea asta... dar fireshte ca asta nu este o conditzie suficienta ci shi ei se pot desavarshi mai departe... dar din pricina ca ei nu au nici un fel de mandrie, caci sunt printre ultimii, ei sunt aptzi shi deschishi sa primeasca shi sa asculte caci ei nimic nu pot sa faca ei inshishi shi de aceea sunt ei fericitzi pentru ca ii grijeshte Dumnezeu, are grija Duhul de ei... deci sunt fara de griji... sunt cu Duhul... shi multzi dintre cei din urma vor fi cei dintai in Imparatzia cerurilor... shi multzi dintre cei dintai, vor fi cei de pe urma, caci au avut un pamant shi o tzarina de lucrat, o casa de ridicat, au gasit ei ceva ca sa nu vina... deci multzi dintre cei pentru care se pregatise Imparatzia n-au mai ajuns sa o ia...

pentru ca in noi shade semetzia intzelepciunii care interpretam foarte elevant acest adevar elementar, caci e vorba de cei saraci, ai nimanui, pierdutzi... ei care il vor descoperi pe Duhul, degraba vor ajunge Saraci cu Duhul shi vor fi fericitzi, caci ei se vor Bucura iar noi vom plange caci noi le-am primit pe cele bune iar ei au avut parte de cele rele... deci nevointzele shi asceza despre care vorbeshti dumneata ei au avut-o de cand s-au nascut... caci au avut parte numai de ea... ei se vor veseli caci ochii lor au plans totdeauna... pe cand noi... ne ratacim shi la priceperea acestor adevaruri elelmentare... de aia ne inshelam, pentru duhul minciunii maririi de sine asha ca sa nadajduim in vise shi pentruca prea mult nalucifariferizamSF pentru goliciuni shi inaltzimi... ale pu-shtiului

deci sf Simeon noul Teolog spunea asha, pentru cei ce cred ca ei sunt saraci cu duhul sau se duc aiurea crezand ca merg bine:

"Sfantul Simeon, Noul Teolog, zugraveste astfel rugaciunea visatorului si roadele ei:
"El ridica spre cer mainile, ochii si mintea, isi inchipuie in mintea sa"
- asemenea lui Klopstock si lui Milton - "sfaturile Dumnezeiesti, bunatatile cele ceresti, cinurile sfintilor ingeri, locasurile ingerilor; pe scurt, aduna in inchipuirea sa toate cele auzite din Dumnezeiasca Scriptura, le cerceteaza in vremea rugaciunii, cauta la cer; prin toate acestea isi starneste sufletul sau catre Dumnezeiasca dorire si dragoste; cateodata varsa lacrimi si plange. In acest chip, inima lui se trufeste incetul cu incetul, fara a pricepe el aceasta cu inima; i se pare ca cele savarsite de el sunt rodul
harului Dumnezeiesc spre mangaierea lui, si roaga pe Dumnzeu ca sa-l invredniceasca a petrece pururea in aceasta stare. Acesta este semnul inselarii. Un asemenea om de s-ar si linisti cu linistire desavarsita, nu poate sa scape de nebunie si sminteala. Iar daca totusi nu se intampla cu el aceasta, oricum nu va ajunge niciodata la cinul duhovnicesc al priceperii si virtutii sau despatimirii. Intr-acest chip, s-au inselat cei care au vazut lumina si stralucire cu ochii acestia trupesti, au mirosit buna-mireasma cu mirosul lor, au auzit glasuri cu urechile lor. Unii din ei s-au indracit, stramutandu-se, cu mintea vatamata, dintr-un loc intr-altul; altii au primit un demon in chip de inger luminos, s-au inselat si au trait neindreptati pana la sfarsit, fara a primi sfat de la nici unul dintre frati; altii, indemnati fiind de diavol, si-au pus capat zilelor; unii s-au aruncat in prapastie;
altii s-au spanzurat. Si cine poate a socoti feluritele amagiri ale diavolului,
cu care amageste el, si care sunt cu neputinta de asternut in cuvinte ?
Totusi, din cele spuse de noi, orice om cu capul pe umeri poate sa afle vatamarea care ia nastere din acest fel de rugaciune. Iar daca vreunul din cei care il intrebuinteaza nu va patirni nici una din nenorocirile aratate mai sus, din pricina ca traieste in obste - caci in aceste nenorociri cad mai mult pustnicii, care traiesc in singuratate - insa unul ca acesta isi va petrece intreaga viata fara sa izbandeasca nimic" (Despre primul chip al luarii aminte si rugaciunii, Filocalia vol.1 ).

Arh Mihail:
"Sa stam bine si cu frica si cu luare aminte,
caci Domnul cuvinteaza peste pamânt si Se vesteste întru venirea Sa;".

sf. Ioan Hrisostom ("Gura de aur", intaiul dintre sfintzi):
"Amandoua acestea ne fac sa ne pierdem mantuirea:
increderea, pe cel din picioare; deznadejdea, pe cel cazut."
"Celui ce i se pare ca sta, sa ia aminte sa nu cada" (l Corinteni 10, 12);
"Ma tem ca nu cumva, propovaduind altora, insumi sa ma fac netrebnic" (l Corinteni 9, 27).
Ca sa ridice pe cei cazuti si sa-i imboldeasca spre mai multa ravna:
"... ca nu cumva sa plang pe multi din acei ce au pacatuit inainte si nu s-au pocait (II Corinteni 12, 21).
Prin aceste cuvinte a aratat ca nu sunt vrednici atata de plans cei ce pacatuiesc cat cei care nu se pocaiesc de pacatele lor.
Iar profetul le spunea acestora: "Oare cel ce cade nu se scoala sau cel ce se abate nu se intoarce?" (Ieremia 8, 4).
De aceea si David ii indemna pe acestia, spunand:
"Astazi, de veti auzi glasul Lui, sa nu va invartosati inimile voastre, ca in timpul razvratirii"(Ps.94,8-9;Evrei 3,7-8).

Cuviosul Lazar:
"Cei ce lucreaza fapta buna ca sa cistige slava de la oameni, acestia nu au nici un folos, dupa cum zice sfintita Evanghelie: si-au luat plata lor.
Ca de nu ar fi fost cineva sa le laude faptele bune, ei, cu adevarat,
nu s-ar fi apucat nicidecum sa lucreze fapta buna. Iar cei care lucreaza fapta buna pe ascuns, numai lui Dumnezeu fiind cunoscuta, acestia vor lua de la Dansul multa lauda. Iata dar cu cat este mai buna slava lui Dumnezeu decat slava oamenilor! Ca aceea este vremelnica si stricacioasa si nu ramane pana in sfarsit, ci, mai inainte de a muri ei, se va vadi fatarnicia lor. Deci, cu cat este mai buna si mai inalta slava lui Dumnezeu,
cu atat este mai presus acela care lucreaza fapta buna in ascuns".
"Bogat fiind in patimi, m-am imbracat cu vesmantul cel inselator al fatarniciei, veselindu-ma in rautatile neinfranarii, si arat nemilostivire nemasurata, neuitandu-ma la mintea mea cea lepadata inaintea usilor pocaintei, flamanda de tot binele si bolnava de nepurtarea de grija. Dar Tu, Doamne, fa-ma Lazar sarac de pacate, ca nu cumva rugandu-ma,
sa nu aflu deget sa-mi racoreasca limba ce jeleste in vapaia cea nestinsa; ci ma salasluieste in sanurile patriarhului Avraam, ca un Iubitor de oameni!"

continuare mai jos

continuare
 

Parintele Staniloaie:
"Cunostinta nu e cea care e dobandita in lupta pentru cunostinta ca atare. Cunostinta aceasta e de la diavol, intrucat are ca premisa o incredere trufasa a credinciosului in puterile lui. Cunostinta de la Dumnezeu, cunostinta adevarata, e cea care vine crestinului fara sa o caute in calitate de cunostinta, ci prin straduinta dupa smerenie. De aceea cunostinta adevarata nu vine curand. Si cand vine, omul cauta sa o indeparteze de la sine "prin mana smereniei" continuand sa se socoteasca un nestiutor."

Iata ce zice Sf. Grigorie Sinaitul:
"Nimic nu face sufletul celor ce se sarguiesc, asa de molesit,
de descurajat si de fara de minte, ca iubirea de sine, maica patimilor."
"Sufletele impatimite de placeri sunt smarcuri de foc (Apocalipsa XIX,20),
in care putoarea patimilor, duhnind ca o mocirla, hraneste ca pe un vierme neadormit al curviei desfranarea trupului si ca pe niste serpi, broaste si lipitori ale poftelor stricate, gandurile si dracii stricati si tasnitori de otrava. Starea aceasta a luat inca de aici arvuna chinurilor de acolo". "Dintre virtuti, unele sunt cu fapta, altele firesti, altele dumnezeiesti si de la Duhul. Cele cu fapta sunt din libera alegere; cele firesti, ale firii; iar cele dumnezeiesti, ale harului. " "Neascultarea este gura iadului; impotrivirea in cuvant este gura lui, subtire ca o sabie; placerea de sine sunt dintii lui ascutiti pe tocila; indreptatirea de sine e pieptul lui; iar parerea de sine, care trimite in iad, este duhnirea pantecelui lui a toate miscator."

Avva Pimen:
"Zis-a iarasi : voia, odihna si obisnuinta acestora surpa pe om. "
"cel ce are haina sa o vanda si sa-si cumpere cutit.
Adica : cel ce are odihna sa o lase si sa tina calea cea stramta."
"Zis-a iarasi : toate cele peste masura sunt ale dracilor."
Avva Iosif: "In nici un caz sa nu lasi patimile sa intre, ci tine-le piept fara preget." iar altuia a zis: "Lasa-le sa intre si lupta-te cu ele"
(comentariu:ale tale oricum sunt intrate fiindca te crezi iscusit deci daca au intrat scaote-le afara)
Trecand odata avva Pimen prin Egipt, a vazut o femeie sezand la un mormant si plangand cu amar. Si a zis: "De vor veni toate placerile lumii acesteia, nu-i vor scoate sufletul din doliu. Asa si calugarul trebuie de-a pururi sa aiba plansul in sine." (Invataturile Parintilor pustiei. Serie alfabetica, Pimen 26).Un frate l-a intrebat pe avva Pimen, zicand: "Ce voi face?" Si a zis lui batranul: "Avraam, cand a intrat in pamantul fagaduintei, mormant si-a cumparat siesi si prin mormant a mostenit pamantul".
Zis-a fratele: "Ce este mormantul?". Si a zis lui batranul: "Locul plangerii si al tanguirii" (Pimen 50).


"Caci cine te deosebeste pe tine ? Si ce ai, pe care sa nu-l fi primit ?
Iar daca l-ai primit, de ce te falesti, ca si cum nu l-ai fi primit ?" (I Cor. 4, 7).

La fel, Evagrie ii spune celui mandru: "Tu esti faptura lui Dumnezeu, nu te lepada de Cel ce te-a creat".

Iar Sfantul loan Scararul zice: "E nebunia cea mai de pe urma sa se faleasca cineva, prin inchipuirea de sine, cu darurile lui Dumnezeu... Cele de dupa nastere, ca si nasterea insasi, Dumnezeu ti le-a dat".

"Multi saraci cu duhul are lumea, dar nu cum se cuvine. Si multi care plang, dar pentru pagube de bani sau pentru pierderi de copii. Si multi blanzi, dar fata de patimile necurate. Multi care flamanzesc si insetoseaza, dar pentru a rapi cele straine si a castiga din nedreptate. Multi milostivi, dar fata de trup si cele ale trupului. Si curati cu inima, dar pentru slava desarta. Si facatori de pace, dar prin aceea ca supun sufletul trupului. Multi prigoniti, dar fiindca sunt fara randuiala. Multi ocarati, dar pentru pacate rusinoase. Fericiti sunt insa numai aceia care fac si patimesc aceasta pentru Hristos si dupa pilda lui Hristos [...] pentru ca "a lor este imparatia Cerurilor" si pentru ca "acestia vor vedea pe Dumnezeu".

Asadar, nu fiindca fac acestea si le patimesc sunt fericiti, caci si cei mai inainte pomeniti fac acelasi lucru. Ci pentru ca fac si patimesc acestea pentru Hristos si dupa pilda lui Hristos." (Sf. Maxim Marturisitorul)

da, studentule asa e

Sfantul Apostol Pavel zice:
"20. Fraţilor, nu fiţi copii la minte. Fiţi copii când e vorba de răutate. La minte însă, fiţi desăvârşiţi."

Oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa. (Luca 18:14)

Eu inteleg prin 'sarac cu duhul' omul care nu se considera mai presus fata de nimeni, omul lipsit de mandrie si de slava desarta. Asa cum omul trupesc se impopotoneaza cu tot felul de haine elegante, giuvaiere, ca sa placa ochiului, asa si cel sarac cu duhul se dezbraca de toata slava desarta lumeasca, ca sa placa lui Dumnezeu, primind in schimb haina alba a dreptatii.
Mandria e o mare patima, care cu siguranta e cauza tuturor rautatilor. Omul inaltandu-se cu duhul precum lucifer, va avea o cadere la fel de dureroasa, caci lui Dumnezeu nu ii place mandria.

Frumos spune acest Nou Gura de Aur al Serbiei.

A fi sarac cu duhul imi arata neincetat un bun prieten. Mergeam sa ma vad cu el. El a ajuns mai devreme. Statea in statie. Ajung si eu. Il vad putin prafuit pe pantalonul negru. Se scutura usor. Il salut si intreb ce s'a intamplat. Imi spune ca un domn care parcase in statie a dat cu spatele, fara sa se uite, si l'a daramat jos. Dupa care mai zice: Saracul, cred ca tot el s'a speriat mai tare, ca nu m'a vazut. Am mers pana la mine, el schiopatand putin. Ascundea faptul ca il si durea un picior."

Pentru multi, prostie. Pentru mine, lucrarea lui Hristos in inima omului.

Foarte frumos! Subscriu.

Dumnezeu coboara pe pamant si manifesta Duhul Sfant.Oamenii se bucura de aceasta si devin atasati de lumea aceasta pe care o folosesc ,,doar,,?! pentru satisfactie.Si uita de TATAL.Cred ca la aceasta se refera.Pt ca ei in final nu au nimic.

Smerenia, asa cum "zoridezi", frumos o defineste.

Cel sarac cu duhul nu este omul prost, ci omul smerit, care isi cunoaste locul sau in fata lui Dumnezeu si a lumii - un loc de slujire, unul care nu convine omului din ziua de astazi care doreste doar sa domine.

Cand cugeti la Dumnezeu, nu poti fi decat smerit, iti dai seama cat de departe esti de desavarsire.

Sa luam seama la Fericiri daca ne intereseaza in mod sincer sa fim fericiti. Observam din Scriptura ca Hristos nu ii fericeste pe multi.

Cei blanzi, cei ce plang, cei prigoniti pentru dreptate, cei saraci cu duhul ... sunt purtatorii acelei fericiri curate care ne elibereaza. Noi cautam de cele mai multe ori fericirea in lucruri, identificand-o cu placerea. O si gasim uneori, insa, aceasta fericire ne robeste.

In lume, am facut din fericire un scop, in timp ce in Imparatie ea nu este decat o consecinta. De aceea, nici nu o dobandim deplin in lumea aceasta. Aici si acum, sa nu cautam fericirea, ci pe Hristos deoarece atunci cand il aflam, El este bucuria si fericirea noastra.

Toate fericirile sunt greu de indeplinit atunci cand omul porneste la drum cu propriile sale puteri. In momentul in care Il ia cu sine si pe Hristos, pare paradoxal dar e adevarat, toate aceste fericiri devin cel mai usor lucru de implinit.

Saracia cu duhul nu este cuantificabila. Nu o masuram in cifre si unitati de masura (precum saracia materiala). Saracia cu duhul este o dimensiune a sufletului care arata instrainarea de cele ale lumii.

Un asemenea om, mai intai de toate, este sarac in pacate si patimi. Tocmai aceasta saracie il deschide primirii darurilor dumnezeiesti. De aceea, putem spune ca omul sarac cu duhul este mai "bogat" decat toti bogatii lumii. Comoara sa nu este din lumea aceasta, este insasi Imparatia fagaduita de Mantuitorul.

Pacat insa ca saracia cu duhul nu este nici cea mai des intalnita si nici cea mai dorita forma de saracie in lumea aceasta. Eu insumi ii fericesc, alaturi de Mantuitorul, in Liturghie, pe cei saraci cu duhul, dar niciodata nu cer cu toata inima aceasta "saracie" de la El.

Cand omul intrezareste slava lui Dumnezeu, cand realizeaza ca se misca si ca traieste in El, isi simte propria saracie.
Simte ca prin el insusi e sarac, un biet vierme, praf si cenusa. Dar constientizand acestea, el nu petrece in saracie, ci in mare, negraita bogatie duhovniceasca; nu e bogat prin sine insusi, ci prin Dumnezeu.
Cel ce nu-si cunoaste propria saracie spirituala, n-a experiat bogatia lui Dumnezeu, nu s-a impartasit de bucuria comuniunii cu El.

Fericiti cei prigoniti pentru dreptate
 

Ma gandeam si eu, ca nu putem sti mereu ce e drept. Era si o povestioara a parintelui Cleopa despre judecatile lui Dummezeu, care sunt mult diferite de ale oamenilor. In conditiile acestea, putem fi siguri ca dreptatea pe care o vedem noi este cea a lui Dumnezeu? Sau daca suntem prigoniti pentru dreptatea pe care credem noi ca o avem, nu cumva este o lectie de la Dumnezeu sa renuntam la lupta respectiva? Ca o lectie de smerenie...
Nu stiu daca m-am facut inteleasa...

da, cam asa consider si eu

o traducere in engleza spune asa:
""Blessed are those who recognize they are spiritually helpless. The kingdom of heaven belongs to them." -traducerea Godsword

deci binecuvantat este cel care isi da seama de neputinta sa (aratand smerenie) si cere ajutor divin.

Iată cum tălmăceşte Catehismul de la Baltimore prima dintre Fericiri:

1. "Săraci cu spiritul" Cineva este sărac cu spiritul dacă nu îşi leagă inima de bogăţiile şi bunurile acestei lumi în aşa fel încât să fie gata să Îl jignească pe Dumnezeu pentru a le poseda sau să se împartă pentru ele. Deci, cineva care nu ar avea niciun ban, dar care ar face orice ca să îi aibă, ar fi sărac, dar nu sărac cu spiritul. Prin urmare, nu ar fi printre cei pe care Domnul nostru îi numeşte fericiţi. Dacă suntem săraci şi vrem să fim săraci şi cu spiritul, trebuie să ne mulţumim cu ce este al nostru, cu ceea ce ne-a dat Dumnezeu şi nicicând să ne ne plângem împotriva Sa. Oricât am fi de săraci, de mizerabili sau de supăraţi, noi am putea sta încă mult mai rău, din moment ce vedem că există alţi oameni în condiţie mult mai proastă decât a noastră. Noi nu îndurăm fiecare specie de mizerie, ci numai pe aceasta sau pe aceea: dacă celelalte ar fi adăugate, cu cât ar fi mai rea condiţia noastră! Cea mai mare mizerie posibilă este aceea de te afla în stare de păcat. Dacă suntem săraci şi suntem în stare de păcat, atunci condiţia noastră este, cu adevărat, demnă de toată mila. Dar o milă care nu ne poate consola. Dimpotrivă, dacă suntem virtuoşi în sărăcia noastră, ducându-ne încercările cu răbdare şi cu resemnare din iubire de Dumnezeu, avem cea mai mare comoară a graţiei Sale şi asigurarea fericirii viitoare. Dimpotrivă, dacă cineva este foarte bogat şi oferă liber şi din toată inima săracilor şi face lucrări de caritate, fiind gata să părăsească lumea bogaţilor decât să Îl jignească pe Dumnezeu, un astfel de om este sărac cu spiritul şi poate fi numit fericit. Este o mare greşeală să ne riscăm sufletele pentru acele lucruri pe care va trebui să le lăsăm altora la moartea noastră. Uneori, cei care lasă cele mai mari moşteniri sunt cel mai repede uitaţi şi amintiţi cu aversiune, fiindcă banii sau proprietăţile transmise prin succesiune dau naştere la numeroase procese, certuri şi invidii între rude, devenind astfel un adevărat blestem pentru acea familie ai cărei membri ajung să se urască unii pe alţii pornind de la acestea. Se mai poate întâmpla ca moştenitorii să se bucure în mod nesocotit şi să risipească nebuneşte averea pe care mortul, în timp ce trăia, s-a străduit atât de mult să o adune, în vreme ce acum el poate că se află în Iad pentru păcatele făcute ca să o apere. Dar nu numai atât: cât de mulţi copii au suferit ruina prin averea lăsată lor de părinţi! În loc să o folosească pentru scopuri bune, ei au făcut din ea mijloace pentru păcate: adesea şi-au pierdut credinţa şi sufletele datorită ei şi, în ingratitudinea lor, nu oferă niciodată o rugăciune, nici vreun alt fel de uşurare pentru sufletul acelui părinte care, în grija sa de a le lăsa lor tot, nu a lăsat nimic din iubire faţă de Biserică sau cei săraci. Cu certitudine, este cea mai mare nebunie să ne legăm inimile de ceva care nu ne este de niciun folos după moarte. Când cineva moare, oamenii întreabă "ce avere a lăsat acesta în urmă?". Dar Dumnezeu şi îngerii întreabă "ce merite a trimis acesta înaintea sa?".

Sursa: http://www.catehism.ro/cb_Lectia16.htm

Fericiți
 

Cristos a înviat!
"FERICITI CEI SARACI CU DUHUL, CA A LOR ESTE IMPARATIA CERURILOR."

Eu cred că se referă la educația intelectuală, la inteligență, la cei care au multe diplome de studii, toate acestea făcându-i să se încreadă mai mult pe cunoștințele lor, decât pe Voia Domnului, mai mult pe descoperirile științei, decât în providența divină; aceste studii îi pot face să devină ateiști și să-L respingă pe Cel ce toate le-a făcut.

Se știe că în această lume informația e putere. Ei însă nu știu că acestea nu sunt veșnice:
4. Ieşi-va duhul lor şi se vor întoarce în pământ. În ziua aceea vor pieri toate gândurile lor.(Ps145,4)

Eu am ascultat pe toata lumea,am citit interpretarile parintilor ,stiu interpretarile clasice :simplitatea sau smerenia .Dar zic cu mina pe inima ca pt mine e inca enigmatic si nu stiu exact la ce se refera .Pentru ca nu sunt inca sarac cu duhul .
Doar cei saraci cu duhul pot intelege aceasta fericire .

Săraci cu duhul
 

Doamne ajută!

http://www.gandul.info/puterea-gandu...ii-lui-9524702

sunt cate unii care cred ca "saraci cu duhul" inseamna neinteligenti, insa acestia nu au dreptate.

Psalmistul David spune: "Fiii oamenilor, pana cand grei la inima?"

Cei saraci cu duhul se detaseaza de aceasta "greutate", de aceasta "povara", ce o constituie iubirea egoista si iubirea patimasa fata de lucrurile create. Sunt oamenii "saraci" in ceea ce priveste toata aceasta paruta bogatie pe care ne-o infatiseaza universul creat.

De asemenea, este gresit sa credem ca "saracia cu duhul" este un sinonim pentru prostie. Din contra, cel sarac cu duhul da dovada de nespusa intelepciune, ca unul care intelege si traieste insasi esenta vietii crestine.

M-a impresionat romanul Idiotul, scris de marele Dostoievski. Am vazut in descrierea personajului principal, Printul Miskin, un model al omului sarac cu duhul, exact cum ai spus si tu, care intelege si traieste insasi esenta vietii crestine.
Din pacate in mediul laic, sarac cu duhul a capatat aceasta intelegere de slab de minte. Chiar si in DEX, expresia sarac cu duhul este explicata ca facand referire la lipsa de inteligenta, prostie, de aici si confuzia pe care o fac multi in intelegerea ei.
Sfantul Ioan Gura de Aur, ne spune ca cei saraci cu duhul sunt cei ce sunt smeriti de buna voie, adica cei ce au renuntat la trufia mintii si la iubirea de sine.