Patima slavei desarte
 

Slava desarta este patima prin care omul cauta sa fie apreciat de ceilalti, nu de Dumnezeu. Aceasta patima este motorul de functionare al societatii. Societatea e o constructie al carei principiu este slava desarta. Aproape toti se tem de parerile celorlalti si toata viata se chinuie sa-si construiasca o imagine si pentru asta sacrifica orice.

Chiar si cei mai îmbunatatiti crestini sufera de aceasta fiindca le este frica sa se ia în piept cu lumea, sa fie singuri împotriva tuturor. Nebunii pentru Hristos nu sunt cei care simuleaza nebunia ci cei care nu se supun acestei fatarnicii generale. Pot fii nebun pentru Hristos nearanjându-ti aspectul hainelor, al parului (decât pentru propria comodtate fizica) sau nefiindu-ti frica sa spui sau sa faci lucruri care par ciudate celorlalti.


Frica de parerea oamenilor se opune slujirii lui Dumnezeu, dupa cum spune evanghelistul:

Caci cum puteti, zice, sa credeti voi, cei ce primiti slava unii de la altii, si slava cea de la Unul Dumnezeu nu o cautati?" (I In. 5, 44).


Sfântul Ioan Scararul recomanda ca metoda de vindecare auto-umilirea zilnica:

[SIZE=2]Care este sfarsitul acestei lucrari? El sta in a face inaintea oamenilor, fara sa simtim vreun necaz, ceea ce ne aduce necinste. Asta este deja ceva cu totul departe de asezarea noastra sufleteasca, este cununa sporirii, pe care o vedem la nebunii pentru Hristos. [/SIZE]


Parintii spun ca slava desarta este începutul mândriei. Pe lânga slava desarta lumeasca, este si cea duhovniceasca, când omul lucreaza virtutile crestine nu pentru slava lui Dumnezeu ci pentru pentru propria placere de a se crede superior altora. Despre aceasta au scris mult Parintii, ei fiind în majoritate pustnici si netraind în mijlocul societatii:

http://www.filocalia.ro/despre/54/Slava_desarta


Orice virtute este contaminata de slava desarta, cu exceptia smereniei. De postesti, de te rogi sau faci alt lucru bun, imediat apar gândurile slavei desarte. Ea este ca un ciuline pe care oricum l-ai aseza, sta cu un ghimpe în sus.

Uite am sa fac o slava desharta, aratandu-o public ca sunt robit de ea... shi asta degeaba o fac ca poate mi se socoteshte tot slava desharta dar la care se adauga shi viclenie shi fatzarnicie...

deci:

cand am vazut noua fatza a site-ului, deshi mi-a parut rau dupa cea dinainte, pentru ca se pierduse din traditzie, totushi am studiat-o pe aceasta noua, shi parindu-mi-se parca mai utila, mai comoda de folosit am acceptat-o shi m-am bucurat dar cand am vazut ca ultimele fire de discutzie lipsesc, deci nu se vad pe pagina site-ului ci doar pe forum, atunci m-am intristat, pedeoparte din lene, ca eram obijnuit sa citesc doar ce era pe prima pagina shi apoi din slava desharta, gandindu-ma in sinea mea ca "vai de mine" ce bine ar fi ca sa ne citeasca shi altzii... asha ca o "responsabilitate" ce se arata la rubrica noutatzi printre shtiri...

deci iata cum m-am impatimit de chipul marshav interior al ereticului-sectant-ortodox care ishi apropie inima de trufie fara sa shtie shi nu intzelege cu inima aceasta... caci el ishi pune nadejdea in viseSF... nalucifariferizabilizandSF imprietenindu-se cu un gand...rau... unde se vor intalni ca sa-shi arate goliciunile unii altora, robitzi de iubirea "femeii" straine ce pare feciuara... dar nu-i fecioara nici la suflet shi nici la trup ci e un narav din sheol...

cum poate fi mai clar explicata legea II a decalogului?...
"de doua ori are sa cante cocoshul pana ai sa te lepezi de Mine de trei ori"
-iar Simon Petru sarmanul a ajuns ca sa se jure shi sa se blesteme pe sine spunand shi marturisind ca nu-L cunoashte pe Acela ce auzea ca este judecat shi i se cauta vina shi pricina... shi au gasit... Hula, ca a spus Domnul Adevarul... caci alta pricina nu i-au gasit pentru ca marturiile "martorilor" nu se potriveau shi pentru ca era clar ca este o inscenare... iar in cazul altora marturiile se potriveau... perfect... tu trebuind doar ca sa semnezi... declaratzia ta in care shi tu spuneai ca shi ei...

Eu nu am înteles mai nimic din ce ai spus. Concentreaza-ti ideile si exprima-le clar, ca nu avem timp sa descifram ezoterismele tale.

vsovi, ca sa vezi rapid ce se discuta pe forum, foloseste linkul Ultimele Postari din bara de sus a forumului, intre butonul de Mesaje Private si cel de Cautare.

Iti arata mai multe discutii in care s-a postat recent decat pe site-ul principal.

Mândria , bat-o vina, e generatoarea de multe rele şi ea, mândria, stă atât de bine lângă slava deşartă incât sunt ca două picături de apă. Ea slava deşartă aduce plăcerea linguşirii de sine, ne schimbă firea, caracterul . Dar iată ce ne spun Sfintii Părinţi : " In şirul patimilor, slava deşartă este aşezată foarte corect lângă mandrie, pentru că cine este in primejdie să cadă in mândrie, dacă a biruit slava deşartă ? Legătura pe care o au intre ele aceste dou rele infricoşătoare este ca şi relaţia dintre copil şi omul matur, sau dintre grâu şi pâine. Pentru că slava deşartă inseamnă inceputul , iar trufia sfârşitul . Slava deşartă schimba firea omului, ii strică caracterul . . . "

poi vezi draga domnule traditzie de ce nu ai intzeles? "aici este intzelepciunea!" trebuia sa te straduieshti dar auto suficientza de care dam dovada nu ne lasa decat sa ne dam dreptate propriilor scrieri...

te rog mai citeshte odata shi sa vezi ca nu sunt ezoteric cum insinuezi pana shi dumneata... pana shi dumneata... deci nu-s ezoteric... ci doar poate putzin mai incalcit ori incurcat... dar dumneata nicimaimult nici mai putzin m-ai osandit direct ca ash lucra cu duhurile cele rele din sheol...

shi bineintzeles ai sa spui ca eu sunt de vina... fireshte... ca eu te-am atras in ispita... sa osandeshti... fara judecata...

deci te rog sa reciteshti shi sa vezi ca scriu cat se poate de clar... mai clar de atat n-am cum.

multzumesc draga scrabble, pacat ca eshti ateu... dar macar recunoshti... eu poate is un fel de ateu interior dar care nu-shi da seama shi se crede credincios, shi daca deja te crezi credincios nu mai faci nimic pentru mantuirea ta ca ai impresia ca shi sectantzii ca eshti gata mantuit... doar pentru ca ai nume, ai parere de sine ca ei fi credincios... ca noi de aia ne zicem credincioshi, nu pentru ca sa nu mai pacatuim ci pentru ca lingushindu-ne sa intram in lumea Caldeenilor caldicei...

caci spune sf Ioan Gura de aur:
"increderea ii pierde pe cei din picioare shi deznadejdea pe cei cazutzi" iar intre acestea este poarta cea larga a caldeenilor caldicei pe care intra toata gLumea...

shi daca o sa-i intrebe la judecata Domnul:
"pentru ce n-ai crezut?" fireshte ca sa nu mai pacatuieshti shi sa nu te umplii de mandrie, trufie shi slava desharta... adica te intreaba pentru ce n-ai avut dragoste nefatzarnica?
iar unii din noi o sa raspunda siguri pe ei:
"ba am crezut!"
shi atunci o sa spuna Domnul "arata-mi"
shi se va ashterne o linishte de pushtiu insuportabila...


deci eu m-am intristat ca nu este pe prima pagina undeva mesajele zilei, ma intzelegi dumneata draga scrabble? dar tu eshti ateu shi recunoshti, iar eu poate is ateu interior shi ma cred shi credincios... deci mai rau ca tine... caci ashtia sunt ereticii aia in haine de oaie ca nishte pui ca nici ei nu shtiu ca sunt pui de naparparca ori de vipvipera... dar am impresia ca shtiu dar nu vor sa recunoasca, sa-shi recunoasca macar lor... ce scaitzi au ajuns, caci scaietele se lipeshte shi intzeapa... cu ce intzeapa? ce sunt tzepii aceia?... asha ceva ne intreba CLD despre trandafiri... caci el voia sa fim fara spini... asha ca nishte trendafiri dar fara spini... fara spini...

" Intr-adevăr, care dintre oameni ştie cele ascunse ale omului, in afară de duhul omului, care se află inlăuntrul lui ? " scrie Apostolul Pavel ( I Corinteni 2, 11 ) . Aşadar, să se ruşineze şi să-şi inchidă gura cei care incearcă sa-i laude pe ceilalţi , in timp ce ei sunt de faţă. Pentru că tot Sfintii Părinţi ne invaţă că : << Cei care au inaintat in viaţa duhovnicească au puterea sâ sufere dispreţul cu bărbăţie şi mulţumire. Dar puterea să pâşească peste laude, fără să fie vătămati, o au doar sfinţii. >>

Am citit mesajul tau de doua ori si tot nu am înteles despre ce e vorba. Nu te acuz, dar cred ca dai importanta prea mare laturii artistice a mesajelor tale, care sunt interesante dar nu reusesc sa prind sensul.


.................

Legatura dintre slava desarta si mândrie o expune Scararul. Mândria e diferita de slava desarta, desi ambele sunt înrudite. Mândria e convingerea omului ca el ar fi ceva. Slava desarta e înclinatia spre a fi laudat de altii. Mândria e o stare, slava desarta e o actiune, fie ca e un fapt fizic fie acceptarea unor gânduri.

Slava desarta o putem detecta si evita daca avem cultura patristic-ascetica si deprinderea supravegherii gândurilor; mândria e greu de detectat si de fapt Sfintii spun ca numai Dumnezeu ne poate vindeca de mândrie.

Oricum ai arunca această buruiană ghimpele ei , al slavei deşarte , va rămâne drept . Sfântul Ioan Sinaitul ne spune : << Postind, mă slâvesc in deşert. Şi când inchei postirea, nu vreau să mă arăt altora, şi din nou cad in slava deşartă. Purtând haine frumoase, săvârşesc acest păcat , schimbându-le cu altele sărăcăcioase, din nou ma mândresc. Mă biruieşte şi când vorbesc şi când tac. "

Foarte frumos, dar ne depaseste stilul tau. Nu ca nu s-ar intelege, dar ne ceri prea mult timp ca sa intelegem ceea ce ai pritocit tu in gandul tau. Ovidiule, timpul s-a scurtat. Nu mai e timp de deslusit. Scrie te rog pe inteles, renunta le sh, tz; caci imi place ce scrii si ce citesc, atunci cand am timp de deslusit. As vrea ca sa pot citi repede si neintarziat ceea ce scrii; dar de multe ori, din acest motiv expus mai sus, aman si multe dintre postarile tale raman necitite, iar eu regret ca m-as fi imbogatit cu ceva dar asa...
Iarta-ma , frate draga, dar prea multi iti spun acelasi lucru. Ma asociez lor.

Posul, rugăciunea rămân simple nevointe ce nu vor da roade la cel stăpânit de patima slavei deşarte, pentru ca " şi postirea, şi rugăciunea celui stăpânit de slava deşartă, rămân fără plată, pentru că pe amăndoua le serveşte ca să caştige lauda oamenilor "( Sf. I .Sinaitul ) .
Exista o slavă pe care ne-o dăruieşte Dumnezeu, aşa cum ne incredinţeaza El insuşi : "Pe cei care Mă preamăresc, ii voi preamări si Eu" ( I Regi 2 , 30 ) . Există şi slava care vine de la diavol prin laudele celor din jur . "Vai de voi, când toţi oamenii vă vor lăuda " ( Luca 6 , 26 )

Slava pe care o dăruieşte Dumnezeu o vei pricepe şi o vei cunoaşte bine când vei socoti drep paguba slava oamenilor, şi vei fugi cu orice chip, când oriunde te vei afla, vei ascunde felul vieţii tale. Aşa ne indeamna a face şi a gândi , Sfintii Părinţi.
Sfjântul Ioan Sinaitul spune : < Vei cunoaşte insă bine şi slava oamenilor, faptul că şi cea mai mică lucrare a ta o faci " spre a fi văzut de oameni". Când urmărim slava sau, când fără s-o căutăm, ne-o oferă alţii, atunci să ne amintim de tristeţea pe care trebuie s-o simţim pentru păcatele noastre, şi de evlavia pe care trebuie s-o avem inaintea lui Dumnezeu, in timpul rugăciunii personale. Astfel , il vom alunga pe diavolul urâcios al slavei deşarte, desigur dacă ne vom ingriji să facem rugăciune adevărată> .

Cristi, dar oare noi, cei care scriem pe forum si o facem cu atata siguranta de sine, ca si cum doar noi detinem adevarul absolut, nu suntem noi oare cei mai cuprinsi de slava cea desarta?
Nu gandim oare ca ideile noastre, cunostintele noastre sunt cele ce trebuie aratate lumii, ca lumea are ce invata de la noi daca citeste postarile noastre? oare nu e asta o foarte subtila manifestare a slavei de care vorbim? nu putem decat sa ne invinovatim pe noi insine, ca sa nu cadem in plasa intinsa de spatiul alb, ispititor, unde postam.

patima slavei desarte
 

"Nu cel care se dispretuieste pe sine arata ca este smerit - caci cum nu se va mandri pe sine prin aceasta umilinta ? - ci acela care,insultat fiind de catre altul,nu-si va imputina iubirea sa catre dansul."

(Sf.Ioan Scararul - Cuvantul XXII Despre multele chipuri ale slavei desarte)

Şi când te gândeşti cât de "sensibili" şi şifonabili suntem ! Ce să mai vorbim de insultă. . .

[SIZE=2]Cand vorbim despre slava desarta, trebuie neaparat sa insemnam caile pe care ea se dezvolta in noi. Una dintre aceste cai este multa graire. [/SIZE]
[SIZE=2]"Multa graire e tron, pe care slavei desarte ii place sa se arate si sa se dea in spectacol cu multa pompa". Cazand in multa graire, dezvoltam in noi insine slava desarta. Pe langa asta, nu are insemnatate doar ceea ce spun, ci si daca oamenii imi spun multe si mai ales daca ma lauda - si asta dezvolta slava desarta. Slava desarta se nimiceste prin tacere: "[/SIZE][SIZE=2]Tacerea lui Iisus l-a rusinat pe Pilat - si tacerea gurii barbatului binecredincios va surpa slava desarta".[/SIZE]

indemn la tacere si meditatie la inceputul Triodului... multumesc,georgeval.
te rog,spune-mi cum pot transpune invataturile Parintilor in viata mea,de om obisnuit cu griji cotidiene;exista cale de mijloc ?

Până iţi va răspunde George, dragă Carmen , trebuie sa-ti dau o veste tristă : calea de mijloc in credinţă este cea mai periculoasă şi cea mai dăunătoare, este calea vrajmaşului , calea amăgirilor deşarte.

Prin "cale de mijloc" sa inteleg ca te referi la modalitatea de a evita extremele unui crestinism rationalist si fals misticism-pietism. Cred ca Sfintii Parintii nu ne-au recomandat extrema misticismului, nu ne-au dat retete. Pentru fiecare s-au adresat in functie de maturitatea duhovniceasca- pentru ca sfintenia nu este o stare uniforma. Exista un exemplu, ca Sfintii sunt asemenea vaselor de dimensiuni diferite dar toate sunt pline. Cred ca in putinul si nimicnicia noastra trebuie sa-L avem mereu pe Hristos, sa nu fim singuri. Asta au incercat Sfintii Parinti sa ne invete sa devenim temple vii ale lui Dumnezeu- printr-o rugaciune cat mai deasa si prin unirea deplina - Sfanta Euharistie. Acestea sunt garantia unei relati autentice.

Calea de mijloc înseamna îndreptarea ascezei spre interior, nu spre performante exterioare. Dar mortificarea trebuie sa fie totala, orice îngaduinta fata de sine, cât de mica, e fatala.

Sfântul Maxim si altii spun ca iubirea trupeasca de sine e maica tuturor relelor:
http://www.crestinortodox.ro/articol...timasa-de-sine

Citesc despre patimi-cu durere ma recunosc in multe ipostaze;incerc sa indrept ceva,dar,cu cat caut mai mult,imi dau seama ca,de fapt,"experimentez" o alta patima,sub o alta forma-mai subtila.
Multumesc Domnului,am cunoscut linistea si bucuria inaltatoare ,asezata,a apropierii fata de El-prin rugaciune;golul din suflet pe care l-am simtit atata timp cat m-am atasat de material,a disparut,am constientizat ca Domnul,in nemasurata Lui mila fata de mine,Mi-a intins (a cata oara?) mana Sa pentru a ma readuce Acasa.Poate ca posibilitatea de a-mi vedea propriile greseli si de a-L cauta continuu,este tot darul Lui;nu vreau sa-L pierd si de aceea caut sa nu ma ratacesc.Aceasta este calea de mijloc de care vorbeam.

Eu cred că mulţi suntem pe o cale de mijloc căci atâta timp cât stăm în faţa monitorului ,pe un scaun comod,după o masă îmbelşugată,caloriferul este cald,şi noi suntem înconjuraţi de tot confortul
nu ne putem ridica la nivelul celor care sunt în permanentă comuniune cu Hristos prin asceză continuă,departe de lume şi de toate binefacerile ei.
Dar suntem la mijloc totuşi şi nu, în extrema celor care stau departe de credinţă.Aceasta nu înseamnă că nu suntem asemenea fariseului care deşi credincios nu este plăcut lui Dumnezeu.
Poate nu gândesc corect dar cred că Dumnezeu ne iubeşte pe toţi şi este bucuros dacă ducem o viaţă fără patimi şi facem cele de folos.
Nu putem fi toţi la mănăstire şi nici toţi nebuni pentru Hristos!Viaţa de zi cu zi ne oferă totuşi posibilitatea de a face mucenicie în lume crescându-ne copii şi educându-i,având un copil cu nevoi speciale,un bătrân neputincios,un soţ sau soţie bolnav sau purtând noi înşine o boală grea ,făcând toate acestea cu dragoste şi fără a cârti vom fi cu siguranţă plăcuţi înainte Tatălui Ceresc.

[COLOR=blue]Foarte bine spus. Multi suntem pe calea asta de mijloc pentru ca poate nu am fi capabili sa ducem viata dificila a celor care aleg sa fie in continua legatura cu Dumnezeu, renuntand la toate placerile lumesti si dedicandu-si intregul trai credintei, iubirii, smereniei, nadejdei intru mantuirea sufletelor noastre. Cred insa ca Dumnezeu vede asta si stie ca nu toti vom imbratisa calea comuniunii permanente cu El si a sacrificiului vietii lumesti. Mai cred ca noi, ceilalti, trecem de-a lungul vietii prin diverse patimi sau incercari, si, daca in acele momente grele, vom avea credinta si vom proceda dupa invataturile Lui, Dumnezeu le va vedea si pe acestea si vor cantari si ele la judecata.
Asadar, cred ca trebuie sa fim constienti de calea de mijloc pe care pasim, dar sa nu uitam ca mintea, dar mai ales sufletul nostru, trebuie sa fie indreptat catre Dumnezeu.[/COLOR]

Dragă Dorina , ce spui tu este foarte corect şi adevărat, numai că această cale de mijloc este interpretată de mulţi ca un fel de compromis, un compromis periculos până la urma urmei. Adica , vezi Doamne că trup suntem şi neputincioşi, lesne alunecători spre cele lumeşti . Nu ? Sau , cred in tine Doamne, te iubesc, dar la Biserica merg mai rar , din lipsă de timp sau din cauza preotilor , a popilor cum spun unii. Nu ? Eu nu m-am referit la acea cale de mijloc a mireanului normal , familist convins, cu frică de Dumnezeu, cu păcatele lui ştiute şi neştiute . Calea de mijloc este privită şi imbrăţişată de unii ca un compromis in credinţă. Nu putem fi cu Hristos de la ora 5 la 19 si apoi să luâm o pauza lumească , desfătându-ne şi gustând din fructul oprit ( am dat un ex. ) . Amestecul asta este extrem de nociv, periculos. Sau , azi nu am chef de rugăciune , ci de o muzica "buna" şi un film pe măsură , gândind că recuperez altă dată ! Sau , stiu , sunt convins că fac ceva greşit, dar asta e, om sunt , mă spovedesc şi se iartă. Nu ? Asta e calea de mijloc la care mulţi gândesc ! Credinţa ori e, ori nu e ! Nu putem fi nebuni după Hristos ? Bun , dar atunci ce putem fi până la urma, urmei ? Iubitori de Hristos şi dornici de a ne trăi viaţa , adică calea de mijloc ! Nu prea merge . Deloc , absolut deloc ! ! !

[COLOR=blue] Cristi, dar sa avem chef de "o muzica buna si un film pe masura", neuitand insa de obisnuita rugaciune nu ar merge? Oare nu asa fac majoritatea oamenilor? Oare nu asta este tot o cale de mijloc? Il iubim pe Dumnezeu, dar trebuie sa ne traim viata.
Calea asta de mijloc mi se pare fireasca. Poate n-am inteles eu ce ai vrut sa spui.[/COLOR]

Amestecul este foarte periculos ! Când am spus o muzică bună , am pus ghilimele, iar un film bun , făceam referire la altceva decât cel cu folos. Dar daca asta vrei , a trăi viaţa şi a iubi lumescul şi cele pur materiale şi a merge şi cu Hristos cand şi cum vrem, nu am nimic inpotrivă. Fiecare are libertate de a alege calea . Sunt doar două, de mijloc nu există decât in imaginaţia noastră.

[color=blue]Acum am inteles ce ai vrut sa spui. Multumesc de rapsuns.

Doamne-ajuta![/color]

Eu nu cred că Iisus Hristos a venit în lume pentru a face din noi toţi martiri.Scopul credinţei este aplicarea legii lui Dumnezeu şi a stăpâni firea omului care este mereu aplecată spre păcat şi spre rău.Nu toţi oamenii vor deveni sfinţi dar oamenii care sunt trăitori ai credinţei sunt mai buni decât acei care trăiesc după legile acestei lumi.
Adevărul este că suntem căldicei! Cel puţin eu aşa sunt.Am fost asemenea unui rug aprins iar oamenii m-au respuns.Nici societatea nu acepta persoane iesite din cotidian şi de ce să nu recunoaştem nici chiar biserica.Acel care vrea să urmeze calea sfinţeniei în lume devine puţin câte puţin o persoană izolată şi foarte singură.

Exact Dorina ! Echilibru , dar nu amestec , inţelegi ce vreau a spune. Spui că cei in credinţă sunt mai buni decât cei ce se conduc numai după legile lumeşti. Aşa este, dar nu amestec , nu comromisului ! Echilibru , asta neânsemnând sfinţenie sau o ieşire din comun , ci o luptă continuă cu patima, cu răul şi cu cele nefolositoare . Pe departe sfinţenia noastră , dar pocăinţa trebuie să fie la ordinea zilei.

Apropo de cei care ne consideră "ciudătenii" şi se ghidează numai legile lumeşti , Sf.Ioan Sinaitul ne indeamnă să rămânem in iubire faţă de ei. Greu de urmat, dar nu imposibil, dar cel puţin indiferenţi de atitudinea lor, putem cu siguranţă. "Smerit cu adevărat este cel a cărui iubire nu se impuţinează faţă de cei care râd de el. Multe şi neobişnuite sunt lucrurile prin care slava deşartă il imbie pe robul ei. In Biserică pe cei trândavi ii face râvnitori, pe cei fără voce ii face plăcuţi la cântare, pe cei leneşi ii face privighetori. Când cei stăpâniţi de slava deşartă sunt cinstiţi, deuin mândri, şi când sunt dispreţuiţi , ţin minte răul. ( cât adevăr ! ! ! ! ! ! ) Cel care se mândreşte pentru harismele sale trupeşti, adică pentru deşteptăciune, pricepere, citire şi grăire frumoasă şi pentru toate câte le are omul, fără să se ostenească el, nu va dobândi niciodată harismele mai presus de fire. Pentru că cel care se arată nemulţumitor faţă de cele mici se va arăta la fel, şi trufaş , faţă de cele mari ". ( Orice comentariu este de prisos ! ! ! ) .

Corect. Din punct de vedere duhovnicesc nu exista stare neutra pentru Dumnezeu, fie sun in comuniune cu El-fiu al lumini, fie in afara comuniunii-in intuneric-fiu al intunericului.
In Apocalipsa ni se spune ca "pe cei caldicei ii va arunca Dumnezeu".

poi caldiceala, vine de la placerea patimilor ce itzi dau asha o senzatzie de caldiceala, o placere de caldurica, asha cum erau caldeenii care au aruncat in cuptor pe cei trei tineri... ca nu degeaba au aceiashi radacina cele doua cuvinte... este ca shi cum ai vorbi despre Caldura shi focul Dumhului sfant, dar defapt tu in tine shi in sufletul tau sa au caldiceea patimilor shi pacatelor... din lene, griji, minciuni, invidii, piszme... caci shi astea sa vezi cu te incalzesc cu parerea de sine shi itzi dau asha ca u responsabilitate injereasca... caci mustrarea era catre ingerul uneia dintre cele 7 biserici ale lui Dumnezeu... o daca ar fi stat in ger, o daca ar fi stat in foc... dar pentru ca a stat in caldiceea, acolo unde locuieshte satana... v-a fi scuipat din gura Domnului... deci nu v-a fi marturisit inaintea lui Dumnezeu de catre Fiul shi Duhul...

iar eu intzeleg caldicelul omul ala ce shade intre acestea doua:
"increderea celui ce sta in picioare shi deznadejdea celui cazut il pierd pe credincios" (sf Ioan Gura de Aur)
iar intre acestea este poarta cea larga a gLumei caldicelului...
dar ne invatza Trambitza3 sa pricepem "Taina Vorbei Mari" pe care o ashtepta Trambitza nr2, deci ne invatza asha:

"nici abuzul, nici refuzul"
"bobul lui se preschimba in taciune iar el se crede grau nedreptatzit" (bob de la bou, de la vitzelul preaingrashat)
"fereshte-tzi capul de firg shi de prostie" (frica+strig=frig; pro-shtie, capul este Duhul Tau cel Bun din cate o cirta shi iotutza a Domnului frate mai mic al tau)

deci intre acestea se afla Calea aia de mijloc a tuturor compromisurilor mari, mijlocii, mici shi foarte mici... pe care merge toata gLumea, confundand-o cu cumpatarea shi dreapta socotintza....