O minune...Un om care cu credinta in Dumnezeu este acum viu
 

[COLOR=#0000ff]Ioan Gabor din Oradea, moarte clinică[/COLOR]

După ce a experimentat trei morţi clinice, Securitatea l-a bănuit de relaţii cu extratereştrii !
Timp de 30 de ani cazul lui Ioan Gabor din Oradea a uimit lumea medicală de pe întreg mapamondul. Căzut într-un bazin cu apă clocotită amestecată cu sodă caustică, ridicat printr-o minune de la trei metri adâncime, rămas fără carne pe picioare, domnul Gabor poate acum să umble, iar în locul în care altădată se vedeau oasele, carnea şi pielea au început să-i crească din nou. Întâmplarea care i-a marcat viaţa lui şi altor sute de oameni, precum şi evenimentele care au urmat, au stat în atenţia ministerului sănătăţii din acea vreme şi au lăsat fără grai pe cei care crezuseră că au pătruns tainele vindecării: medici de pretutindeni. Regimul comunist a interzis însă mediatizarea miracolului şi au făcut tot posibilul ca să-l reducă la tăcere pe acest om, pentru că ştiinţa lor nu putea să explice evenimentele cărora le-a făcut faţă.
Născut pe data de 2 august 1939 în localitatea Sâncrai din judeţul Cluj, Ioan Gabor era încă de mic copil o fiinţă ciudată. „Încă din pruncie aud o voce, nu în vis ci în realitate. În acele momente nu pot să mă mişc dar mă simt bine” - poveşteste d-l Ioan Gabor. Auzind spusele copilului care povestea despre experienţa sa, părinţii, fraţii, colegii de la gradiniţă şi şcoală începeau să râdă. I se spunea chiar „visătorul”. Cu toate acestea, el ştia că ceea ce aude este adevărat, lucru pe care au reuşit să-l experimenteze şi cei din jur, pentru că spusele lui deveneau realitate la vremea potrivită. A făcut şcoala de subofiţeri, s-a căsătorit şi s-a stabilit în Oradea. În urma cu 37 de ani s-a pocăit, în sensul că şi-a schimbat modul de viaţă şi gândire dedicându-şi existenţa lui Dumnezeu, mărturisindu-şi credinţa în apa botezului. În 1974 lui Ionel îi este dat să audă în mod repetat aceeaşi voce care-i spunea: „Vezi că peste doi ani se va întâmpla ceva cu tine şi vei fi cum nu a mai fost nimeni”. Primul gând care i-a venit în minte a fost acela că, în mod neaşteptat, se va ivi probabil o funcţie foarte importantă care îi va fi atribuită lui, astfel încât nimeni să nu mai fie asemenea lui. După un timp, într-o noapte, vocea îi spune: „S-a aruncat Purim. Sorţii au căzut pe tine pentru că fratele tău nu este pregătit sa treacă prin aceasta”. Cuvintele respective i-au fost repetate de trei ori, fapt care a trezit iritare celui în cauză, conştient că înţelege atunci când i se spune ceva. Apoi i s-a spus: „Vezi că vine o nenorocire de moarte peste tine”. Aceste cuvinte l-au făcut să se gândească la faptul că, nu funcţia importantă trebuie să o primească, ci moartea. Ştia că peste doi ani va muri. „Fiindcă nu am fost atent, am spus acest lucru la toată lumea. Prima dată i-am spus soţiei”. Aflată în conflict cu familia din pricina credinţei lor, Adriana Gabor simţea că Dumnezeu vrea să-i ia şi ultima speranţă pe lumea aceasta. Soţii Gabor aveau trei copii: o fetiţă de numai două luni, un baieţel de un an şi jumătate şi altul de şase ani. Moartea soţului însemna pentru ea că Dumnezeu şi-a întors faţa de la ei.
Domnul Ioan Gabor a continuat să spună părinţilor, fraţilor, rudeniilor şi prietenilor ce soartă urma să-l aştepte. Necrezând cuvintele lui, cei din jur au început să râda şi să-l blameze. Totuşi el a început să se pregătească de moarte. „Am căutat în primul rând să-mi rezolv problemele materiale. Câstigam foarte bine , aşa că mi-am plătit apartamentul, am cumpărat de toate în casă, astfel încât soţia să poată creşte cei trei copii.”- îşi aminteşte Ioan Gabor. Cu opt luni înainte de accident, a auzit aceiaşi voce care l-a deranjat prin insistenţa ei., voce care i-a repetat de trei ori: „Vezi că vine nenorocirea de moarte”. Între timp Ioan Gabor a fost detaşat la Arad, unde a lucrat la Combinatul Chimic din municipiu. Familia îi rămăsese la Oradea. Cu o lună înainte de accident el şi-a luat concediu şi a plecat acasă la cunoscuţi şi la fraţi pentru a-şi lua rămas bun de la cei dragi.
În dimineaţa zilei de 29 ianuarie, 1976, o dimineaţă cu zăpadă, după ce se rugase timp de o oră, Gabor aude din nou vocea: „Vezi că a sosit nenorocirea”. Aceste cuvinte l-au facut să se grăbească să predea gestiunea şi să-şi dorească să ajungă cât mai repede acasă pentru a muri, eventual noaptea prin somn, aşa cum se gândea el la acea vreme. În graba mare, Ioan Gabor alunecă într-o groapă adâncă de trei metri, de dimensiuni 1,3 / 1,3 metri. În acest bazin se ţinea apă clocotită cu sodă caustică folosită la spălarea bazinelor chimice. În momentul căderii apa i-a ajuns până la înalţimea taliei. În contact cu ea a început să urle, în timp ce simţea cum îi ard picioarele. A reuşit să le mişte doar de trei ori., pentru că în momentul următor şi-a dat seama că totul este terminat. “Atunci am strigat: Doamne ai milă de mine şi scapă-mă de aici!”. Atunci a simţit cum o mână puternică îl ridică din groapa adâncă şi-l aşează pe marginea ei. După ce s-a târât câţiva metri pe burtă prin zapadă, a fost văzut de patru colegi, care l-au ridicat repede şi l-au dus la Spitalui Clinic Judeţean din Arad. „Mi-am dat seama că nu este scăpare dar ştiam că nu voi muri pentru că mâna lui Dumnezeu m-a ridicat” - spune Gabor la 30 de ani după accident. Ajuns în spital, în momentul în care medicii doresc să-l dezbrace de pantalonii care îi avea pe el, carnea a început să cadă până la os. Tibia şi peroneul i-au rămas absolut descoperite la ambele picioare. Când l-au văzut, medicii erau convinşi că va muri în câteva ore. Tocmai de aceea - susţine el - au refuzat să-i de-a apă, pentru a nu-i prelungi agonia. Diagnosticul de internare a fost: „Arsură de gradul II-III-IV la ambele membre inferioare, perineu, fese, antebraţul drept”. „Văzându-mă medicul m-a întrebat dacă am copii. Aflând că am trei copii minori, a replicat: „Mai bine nu-i aveai!”. După plecarea medicului de la reanimare, unui vecin de salon i se facea milă de el şi-i dădea apă. „A doua zi, văzând că nu am murit, medicul şi-a dat seama că am primit apă şi m-a certat. Pe la ora nouă în aceeaşi dimineaţă am intrat în comă. Mai întâi mi-am pierdut vederea apoi cunoştinţa. Printr-o minune a fost înstiinţat fratele meu de la Deva, care era şi el medic (d-l Ioan Gabor are doi fraţi, ambii sunt de profesie medici). Când a ajuns el la spital, eram cu ochii deschişi dar buzele îmi erau negre. În aceeaşi zi, el a început să-mi caute un sicriu.” - îşi aminteşte d-l Gabor. Pentru că nu puteau să-l atingă cu nimic, l-au acoperit cu o ramă metalică peste care au aşezat un cearceaf. Ioan Gabor a zăcut timp de opt luni la secţia de reanimare a spitalului din Arad, fără a se putea mişca sau vorbi. Era alimentat cu perfuzii şi apoi cu linguriţa. Stând pe pat fără a se putea întoarce, lui Ioan Gabor i-a putrezit coloana vertebrală, fenomen cunoscut în lumea medicală de „celulită locală invadantă”. Pe de altă parte, din cauza frisoanelor, a făcut bronhopneumonie bilaterală (aprindere de plămâni), ajungând să scuipe sânge. O altă complicaţie a reprezentat-o infecţia cu piocianic la fese, coapse şi gambe. În final, toate acestea au dus la septicemie (infecţie în sânge) cu determinare pulmonară. În mod firesc, fără a mai intra în calcule, arsurile de gradul IV şi aceste complicaţii ar fi dus la moarte. Situaţia lui a ajuns la urechile ministrului sănătăţii, prof. dr. Eugen Proca, care l-a şi vizitat. Apoi, tot la interval de două zile, directorul spitalului din Arad trebuia să informeze ministrul în legatură cu evoluţia pacientului de la Oradea. Interesat peste măsură de acest caz ieşit din comun, ministrul i-a procurat medicamente din străinătate. Efectul acestora a fost însă foarte scăzut. Odată instalată, starea de septicemie urma, conform previziunilor medicilor, să-i cauzeze moartea. Totuşi Ioan Gabor se încăpăţâna să rămâna în viaţă. Constatând că în urma complicaţiilor, omul rămâne conştient, medicii au ajuns la concluzia că lucrurile care se petrec întrec puterea de a înţelege a minţii omeneşti. „Mare minune că nu moare şi e întreg la minte” - a exclamat specialistul, după ce a analizat starea sănătăţii lui.

În toată perioada celor opt luni cât a stat la reanimare, d-l Gabor a remarcat alături de el prezenţa unui tânăr cu ochii strălucitori. „Niciodată nu m-am întrebat cine este pentru că-l cunoşteam şi ştiam că stă cu mine. În schimb, nimeni altcineva nu-l vedea. Când le-am vorbit despre el şi constatând starea mea, un medic mi-a spus că e îngerul păzitor. „Abia atunci m-am gândit la aceasta” - povesteşte Ioan Gabor. Tot în acea perioadă, domnia sa a trecut prin trei morţi clinice. „M-au declarat mort, m-au deconectat de la aparate şi m-au acoperit cu un cearceaf pe cap. Aşa se face după ce omul moare, îl lasă între două şi patru ore şi apoi îl duc la morgă, pentru că trebuia să elibereze patul. Când m-au declarat mort, din corpul meu a ieşit un alt trup, duhul de viaţă. Eu stăteam în colţul salonului şi vedeam tot ce făceau cu trupul meu. După ce am revenit la viaţă, le-am spus tot ceea ce-au făcut., cum au deconectat aparatul, cum au spus să-l pună după uşă…. tot. Mi-au spus: „bine, dar tu erai acolo mort sub cearceaf”. Atunci le-am explicat că eram în colţ, tot eu, cu un trup prin care vedeam şi ştiam tot ce fac cu mine. În lumea spirituală există altfel de vedere, nu mai există limite, acolo ştii totul. Nu poţi să spui că închizi ochii şi gata, nu mai vezi nimic. Vedeam la Cluj, la 300 de kilometri distanţă. Într-un minut mi-am văzut tot filmul vieţii, tot ceea ce am făcut de când eram copil mic, cum aşteptam să plece părinţii de acasa ca să fac ceva rau… Vezi absolut tot, şi ce-ai gândit şi ce-ai făcut, şi ce premoniţii ai avut. Toate le retrăieşti din nou. M-am căsătorit, eu puteam să mă ascund de soţie, soţia de mine şi noi de copii, dar de Dumnezeu nu te poţi ascunde. Şi, dacă nu aş fi trăit experienţele acestea, orişicine mi-ar fi spus (chiar daca în Biblie scrie că te vei întâlni cu tot ceea ce-ai făcut şi vei fi judecat după faptele tale pe care le-ai făcut în trup), nu ştiam ce înseamnă că te vei întâlni cu faptele tale. Am cunoscut aceasta doar după ce m-au declarat mort. Şi încă o minune pe care noi, oamenii, nu o putem înţelege. În Biblie spune că o mie de ani va fi egală cu o zi. Eu nu am crezut asta. Am crezut că poate fi egală o zi cu o săptămâna, fie o lună, ba chiar un an dar nu o mie de ani. Şi totuşi atunci, într-un minut, am văzut tot filmul vieţii mele, pâna în 1970, când m-am pocăit. Am văzut multe lucruri rele pe care nu aş fi vrut să le mai văd niciodată, totul. Asta până în momentul în care m-am pocăit, adică m-am născut din nou, pentru că degeaba te pocăieşti daca nu te schimbi tu, ca om”.
„Atunci am vazut o mână albă pe care se vedea urma cuiului şi puţin cum a stat pe cruce. Şi am auzit o voce atât de blândă, cum nu cred ca mai există, care mi-a spus: „Sângele lui Isus Hristos te-a curaţit de orice păcat. Şi a dispărut tot filmul acela. După aceea am trecut într-un loc, într-o lumină, am văzut numai puţin… Nu am cuvinte să spun ce bine m-am simţit. Lumina m-a acoperit şi mi-a vorbit. Noi nu putem înţelege aşa ceva. Mi-a spus: de ce te uiţi aşa? Aici nu se poate face rău. Cum mă uitam aşa înainte, în partea stângă am văzut doi tineri. Era bunicul şi un frate de-al meu. Aici este un lucru interesant. Bunicul meu a murit când eu aveam trei săptămâni, nu aveam cum să-l cunosc. Dar acolo mi-am dat seama cine este. Când te uiţi la cineva ştii cine este şi ştii tot ce gândeşte, la fel ştie şi el. Toti sunt tineri, cam la vârsta de 17 ani, au trupul alb, strălucitor, iar faţa puţin şi mai albă… Fericirea de acolo nu se poate spune în cuvinte. La distantă mare, cât vedeai cu ochii, era o mare de tineri, toţi la aceeaşi vârstă, fie că au murit în scutece, fie bătrâni. Toţi aceştia dădeau un program, dar cântau trei cântări deodată în paralel”.
„Atunci eu nu aş fi vrut să nu mai vin de acolo, dar tânărul care a stat tot timpul lângă mine în spital s-a uitat la mine şi am simţit că îmi spune că trebuie să merg înapoi. Nu am vrut. Atunci mi-a făcut semn cu capul şi m-am întors împreună cu el” - povesteşte domnul Gabor.
Constatând că încearcă să respire, medicii l-au reanimat şi a revenit în acest fel de trei ori la viaţă. Câţiva ani mai târziu a înţeles că vocea pe care a auzit-o cu doi ani înainte de accident, a profeţit aceste trei întoarceri la viaţa, iar anunţarea chinului său înainte cu opt luni, a semnificat cele opt luni pe care le-a petrecut la reanimare. În timpul convalescenţei sale, Ioan Gabor a văzut murind nu mai puţin de 117 oameni. „Pâna atunci nu am văzut pe nimeni murind, dar atunci mi-am dat seama de ce oamenii se temeau de moarte. Când îi vedeam înainte de-a muri, se uitau ingroziţi, parcă voiau să fugă dar nu puteau. Au fost oameni care nu puteau muri. Atunci asistentele care erau mai în vârstă şi care cunoşteau ce se întâmplă în asemenea situaţii le spunea: omule tu nu poţi muri până nu vei mărturisi ceea ce-ai făcut. Pe patul de moarte un om la 80 de ani a mărturisit că, pe când era tânăr, şi-a ucis bunica pentru a obţine o moştenire”, îşi aminteşte d-l Gabor.
Domnul Ioan Gabor a fost externat pe data de 26 august 1976. Pe biletul de ieşire din spital, doctorul Mircea Ududec, medic primar chirurg, redă în rezumat observaţiile clinice amintite mai sus. Timp de un an şi jumătate el a fost hrănit cu lingura de către soţie. Până la patru ani de la accident, Ioan Gabor a stat imobilizat la pat. În ciuda faptului că medicii insitau să-i taie picioarele, el a refuzat acest lucru.
Prima dată a reuşit să se ridice pe picioare odată cu trecerea celor patru ani, când cicatricele de pe partea superioară a picioarelor au început să crape şi să apară piele şi păr. Acest lucru a uimit din nou lumea medicală, specialiştii în domeniu rămânând fără replică. „Aşa ceva nu se poate. Este minunea secolului XX să apară muguri de piele şi păr după o arsură de gradul III acolo unde nu se face transplant” , i-a spus specialistul care l-a tratat, doctorul Nagy de la Spitalul Judeţean din Arad. Ultima rană i s-a închis după 17 ani de la accident, iar acum ambele picioare îi sunt acoperite cu carne. Cicatricele se subţiază odată cu trecerea vremii, iar porţiunea de carne acoperită cu piele se extinde pe zi ce trece. După ce lumea medicală a aflat că Ioan Gabor nu a murit, l-au chemat să-l vadă. La el au venit specialişti din întreaga lume, care nu au reuşit nici ei să explice fenomenul. Când l-a văzut, ministrul Proca a exclamat: “Tu eşti? Nu-mi vine să cred, nu ţi-au tăiat picioarele? Cazul dumneavoastră se ştie în toată lumea. Ce să le spun, cum să le explic?.” Apoi s-a ridicat în picioare şi a strigat: “Nu am crezut că este Dumnezeu, dar acum trebuie să spun că este ceva, Dumnezeu sau ce-o fi ăla”. Cazul lui Ioan Gabor a incitat însă şi autorităţile vremii. Securitatea l-a contactat şi i-a cerut să închida uşa şi să nu mai lase pe nimeni înăuntru. Telefonul i-a fost pus sub urmărire, iar în apartament i-au fost instalate microfoane. Au încercat chiar să-l scoata din ţară, trimiţându-l în Austria. Neputându-şi explica fenomenele, secretarii de partid şi securiştii au început să creadă că omul este în atenţia extratereştrilor. Cu toate acestea, el a rămas în ţară, iar cazul lui a ajuns să fie cunoscut pe tot globul. Ioan Gabor a fost tratat în revistele de specialitate din Occident şi în mass-media de pretutindeni. În România însă, regimul comunist a impus tăcerea asupra lui.
Accidentul de muncă de la bazinul Combinatului Chimic din Arad a fost cercetat, cum era şi firesc, de organele Procuraturii locale. De caz s-a ocupat însăşi procurorul şef Ştefănuţ Petru din Arad. Ceea ce nu a putut procuratura să explice, a fost existenţa unei singure urme pe zăpada proaspătă. Acest lucru a pus în dificultate întreaga anchetă, pentru că nimeni nu ştia unde să caute rezolvarea. La data de 9 octombrie 1976 s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală în cauza privind accidentul de muncă şi invaliditatea suferită de domnul Gabor la data de 29 ianuarie acelaşi an, întrucât cu probele administrate nu reiese vinovăţia în sarcina vreunei persoane.
Analizând peste ani cele petrecute, d-l Ioan Gabor este convins de faptul că toate cele întâmplate au avut ca scop oprirea ofensivei anticreştine începută de comunişti şi descoperirea voii lui Dumnezeu pentru cei care trăiau în întunericul păcatului.
În pofida celor prin care i-a fost dat să treacă, domnul Ioan Gabor afirmă că este un om fericit. “Am o pace în suflet şi avem o armonie în familie pe care aş dori să o aibă toţi în căminele lor”. Domnia sa susţine că se roagă pentru România şi crede că în cel mult şapte ani ţara noastră va ajunge la un nivel ridicat atât din punct de vedere economic cat si spiritual.

Eu zic ca este o dovada clara ca Dumnezeu EXISTA ,pentru toti ateii ,dar acestia vor gasi iarasi motive oarbe ca sa contrazica tot.Ce parere aveti despre cele de mai sus?

Sunt destule marturii de morti clinice, in care subiectul vedea ce se intampla in jur. Asta poate sustine ideea ca trecem in alta forma de existenta, dupa moartea fizica, dar nu ca exista un Creator. Apoi, daca exista un Creator, cum e acesta? Ne vrea oite?

Doream sa sintetizez explicatia stiintifica a acestor fenomene, cam subtirica momentan, dar consider ca in continuare, orice lucru inca neexplicat rational, lumea il duce spre misticism, si umple golul cu povesti. E dorinta de cunoastere, care e normala, dar sa nu te grabim sa tragem concluzii, sa umplem golurile cu imaginatia noastra, apoi sa punem titlul de Adevar.

Ca fapt divers, cei aflati in moarte clinica s-ar fi intalnit cu veghetori, dar nici unul nu era cu aripi, nu avea coada, nu erau draci sau mai stiu eu ce minune de speriat mintile slabe.
Daca aceste fenomene inca de-abia incep sa se explice, de persoane care sunt "potente", cum credeti ca un om simplu, ar putea sa traga o concluzie adevarata, rapid? Se intampla fenomene inca neexplicate, si apare un fenomen : e o tabara care cerceteaza, vrea sa fie cauza, etc, apoi e o tabara care spune : "gata", asa trebuie sa fie, si se comporta ca atare.
Realitatea ne arata ca, de cele mai multe ori, cei care nu s-au grabit sa traga concluzii, si au cautat in continuare explicatii, au fost castigati, si au aflat adevaratele cauze.

Sa vedem : o persoana vede fulgere (si nu stie acest fenomen). Se sperie, fuge, zice ca nu stiu ce zeu se razbuna, etc; practic, incearca sa gaseasca explicatie, dar din lipsa de probe practice, aceasta explicatie e inlocuita cu una imaginara. Alta persoana, incearca sa afle cauzele... mai tarziu afla, si isi explica fenomenul.

Daca lumea ar lua in continuare totul de buna, fara explicatii, si doar cu umplerea golurilor de informatie cu imaginatia, am fi inca salbatici, altii ar fi arsi pe rug, etc.

cine se indoieste de existenta lui?

Ateii se indoiesc

sunt incapatanati si nu vor sa priveasca adevarul

Este o dovada clara a implicarii demonilor ghicitori in viata acestui om.

„Vezi că peste doi ani se va întâmpla ceva cu tine şi vei fi cum nu a mai fost nimeni” Aceasta remarca ciudata a "vocii" l-a facut sa creada probabil ca va avea tot ce va dori in lume- inca o dovada ca "vocea" si-a batut joc de el.
"Sortii au cazut pe tine..." Ori Dumnezeu prin Sfintii Sai bineplacuti ne spune ca nu trebuie sa credem in "sorti", "soarta", "destin" sau cum vreti voi sa-l numiti.

"...În graba mare, Ioan Gabor alunecă într-o groapă adâncă de trei metri, de dimensiuni 1,3 / 1,3 metri. În acest bazin se ţinea apă clocotită cu sodă caustică folosită la spălarea bazinelor chimice. În momentul căderii apa i-a ajuns până la înalţimea taliei. În contact cu ea a început să urle, în timp ce simţea cum îi ard picioarele. A reuşit să le mişte doar de trei ori., pentru că în momentul următor şi-a dat seama că totul este terminat. [COLOR=red]“Atunci am strigat: Doamne ai milă de mine şi scapă-mă de aici!”. Atunci a simţit cum o mână puternică îl ridică din groapa adâncă şi-l aşează pe marginea ei [COLOR=black](poate ca de-abia de aici incepe miracolul dumnezeiesc pentru acest om-pana atunci fuses in inselare cu acea voce de demon care-i soptea vrute si nevrute, facandu-l sa creada in soarta. - Mai mult, nici macar nu i-a spus pregateste-ti sufletul pentru moarte-adica mergi la duhovnic, spovedeste-te si impartaseste-te-ca sa fii bine primit in Imparatia Cereasca a Domnului)[/COLOR].[/COLOR]
După ce s-a târât câţiva metri pe burtă prin zapadă, a fost văzut de patru colegi, care l-au ridicat repede şi l-au dus la Spitalui Clinic Judeţean din Arad. „Mi-am dat seama că nu este scăpare dar ştiam că nu voi muri pentru că mâna lui Dumnezeu m-a ridicat”.

Razvan
P.S. Mai multe nu doresc, nici nu stiu ce sa mai spun.

Cine are rabdare si timp poate vedea pe YouTube marturia acestui om care a ajuns sa se pocaiasca(asa am inteles eu ) dupa acest accident( Marturie-Salvat de Dumnezeu din moarte )mai este un caz interesant alt barbat ,ateu ,Barnutiu Gavril , intors din moarte... si el pocait sau baptist ?,sincer ,nu prea am inteles de care confesiune apartin cei doi acum...-( Marturie -Dupa 13 ore in morga, inapoi la viata )Cazuri interesante ..

Omu acesta care a stat 13 ore la morga s-a facut baptist! asa am inteles io
Zice la un moment dat ca i-a spus Dumnezeu ca sa mearga la fratii lui baptisit pt ca asa se poate manutii.

l-am vazut si p celalalt si amandoi sunt pocaitzi asa ca nu stiu ce mai cred, cat de real o fi tot ce a spus.



Doamne ajuta.

In acest caz, sora pisi, tot mana demonului ghicitor l-"a salvat" pe acel om. Si drept rasplata, el i-a promis acelui demon ghicitor sufletul lui dupa moarte. Altfel, nu-mi explic cum a putut sa ajunga la sectari - e plin Ardealul de tot soiul din acesti ciudati avandu-l ca domn al lor pe mamona...

Razvan

Iar dracusorii sunt de vina ? :)

Auzi,stiu,esti ateu sau agnostic probabil ,mi-am dat seama,uneori stiinta e oarba,stiu ca oricat am incerca sa iti explicam nu vei intelege niciodata,vedem la final daca exista Dumnezeu sau nu dar uite un mesaj bun pentru tine:

Daca ai crezut in Dumnezeu si El nu exista nu ai pierdut nimic,dar daca nu ai crezut in Dumnezeu si El exista,ai pierdut totul.

[SIZE=4][COLOR=black]Alt caz


[/COLOR][/SIZE]Claudiu Lapadat s-a dus impreuna cu familia la o casa de vacanta, la munte.
in camera in care dormea impreuna cu Lucia, sotia lui, au fost scapari de gaze de la o soba si amandoi au fost intoxicati cu monoxid de carbon.

Claudiu Lapadat:
Am incercat sa ies afara, dar am cazut jos. Am incercat sa ma ridic. Aveam niste dureri cumplite de cap. in cele din urma sotia mea cu greu s-a ridicat din pat, a ajuns cu greu pana la mine, mi-a dat mana si m-a ridicat.
Am deschis usa de afara si am cazut acolo pe beton. Am stat vreo 15 minute, apoi am reusit sa ma ridic, in frigul acela de noiembrie, dimineata, undeva la munte.

Lucia Lapadat:
Lucrul pe care l-am realizat dupa aceea a fost faptul ca atat de usor puteam sa plecam "acasa". ii spuneam lui Claudiu: "in noaptea asta chiar puteam sa murim! Pur si simplu sa plecam de pe pamant!".
La un moment dat m-am uitat in pat in stanga mea, la Claudiu, si mi-am dat seama ca este absent. Sesizam ca lipseste din trup, dar nu puteam sa accept ca este mort. Am inceput sa dau cu cotul in el, sa-l trezesc, sa-l scot afara. Fata lui, modul cum arata, faptul ca n-a raspuns deloc la ghionturile mele, m-au ingrozit. Dadeam cu cotul in el, dar nu respira... intr-un final am reusit sa-l trezesc, tot dandu-i cu coatele. Dupa ce s-a trezit, m-a ridicat si pe mine din pat si a iesit afara. Eu ma simteam foarte rau.
Cand am ajuns la Dej, la spital, tensiunea mea era 40 cu 20. Daca nu ajungeam atunci la spital, eu chiar muream. Sangele meu era deja negru si gros ca o pasta.


Reporter:
Claudiu, ce s-a intamplat cu tine in acest timp?

Claudiu Lapadat:
Dintr-o data, sufletul s-a ridicat din trupul meu. M-am ridicat deasupra patului si mi-am vazut trupul de sus. stiam foarte clar ce se intampla in momentul in care sufletul meu a iesit din trup. M-am vazut. Am vazut-o pe Lucia. in momentul acela am gandit foarte liber. Nu aveam nici o durere, nu aveam nici o confuzie. stiam ca sunt eu, adevaratul eu, sufletul meu, ca sunt iesit din trup si ca am murit la propriu.

Reporter:
Te-a durut aceasta iesire din trup - moartea clinica?
E dureroasa desprinderea...?

Claudiu Lapadat:
Pentru mine nu a fost dureroasa. Durerea la care ne gandim noi este durerea fizica, insa durerea spirituala este cumplita si va dura o vesnicie pentru cei ce ajung in iad.
Am inceput sa urc. Am trecut prin tavan, prin acoperis. Am ajuns deasupra casei. Mi-am vazut casa, masina, becul din fata casei. M-am uitat spre cer. Erau nori desi si am inceput sa urc. Nu era nimeni langa mine, nici un inger, dar stiam ca sunt insotit de prezenta lui Dumnezeu. N-aveam nicio teama...

Reporter:
Regrete ai avut?

Claudiu Lapadat:
Deloc. Nici un regret. in momentul in care sufletul iese din trup, cand duhul omului iese din trup, tot ce este legat de lumea aceasta inceteaza. Asa cum spune Scriptura: acolo nu este nici lacrima, nici durere, nimic legat de pamant.
Am inceput sa urc si, la un moment dat, de undeva din cer a inceput sa curga peste mine un fascicul de lumina. Lumina aceea era ca un fel de dragoste, bucurie, pace, fericire, dar parca sub forma lichida.
Curgea, iar eu urcam prin ea. La un moment dat, fasciculul acela s-a facut tot mai mare, norii s-au dat la o parte, m-am ridicat deasupra pamantului si am plecat.
in timp ce urcam, dintr-o data am inceput sa aud muzica. Era o asemenea muzica cum pe pamant nu exista. si undeva, departe, am vazut ceva mare si alb. De dupa obiectul acela urias si alb curgea spre mine acel rau de dragoste, de fericire, de bucurie pe care nu stiu sa-l descriu.
Mai tarziu mi-am dat seama ca era o poarta mare si alba, iar langa ea erau niste omuleti foarte mici, pe care am inceput sa-i aud strigandu-ma. Ma salutau si ma chemau: "Vino, vino aici! Vino acasa!".
in partea mea dreapta au aparut cei 5 copii ai nostri. Atunci Duhul lui Dumnezeu m-a oprit si mi-a zis asa: "Fiule, alege unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pe pamant?"... in clipa aceea, m-am uitat la cei 5 copii ai mei, m-am uitat la fiecare in parte si i-am vazut asa de tristi.
stiam ca tot acolo, pe pamant, sunt si acele milioane de oameni pentru care ma rog de 23 de ani. Dumnezeu mi-a aratat copiii si mi-a aratat rugaciunea pentru care stau inaintea Lui de ani de zile. M-am uitat la ele, m-am uitat la cer, m-am uitat la omuletii aceia mici care ma chemau si-am spus: "Doamne, eu vreau sa ma duc in Cer!".
Imaginile au disparut si eu am continuat sa urc. Poarta era foarte putin deschisa si pe ea curgea raul acela.

Reporter:
Descrie-ne culorile si formele pe care le-ai vazut.

Claudiu Lapadat:
Fara cuvinte. Vreau sa va spun ceva foarte important pentru intelegerea lumii spirituale. in lumea spirituala nu este modul nostru de a gandi, al oamenilor de pe pamant. Pe pamant poti percepe o anumita parte a lucrurilor, o anumita portiune din intreg. in lumea spirituala poti vedea si gandi de jur imprejur. Nu exista limita. stiam si vedeam totul clar.
Acolo erau mamica mea, bunicii mei, acolo era Laurentiu, prietenul meu care-a plecat. Acolo erau multi oameni pe care ii cunosteam. Ma strigau sa ma duc acolo.
Ei au iesit in fata portii, spunand: "Vino! Vino! Vino! Vino!". Parca era o galerie. Ma simteam fantastic.

Reporter:
Totusi esti aici in carne si oase.

Claudiu Lapadat:
Am fost oprit a doua oara de Duhul lui Dumnezeu, care mi-a spus din nou: "Fiule, alege unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pe pamant?".
si mi i-a aratat inca o data pe cei 5 copii, dar de data aceasta mi-a aratat in spatele lor doua sicrie: eram eu si Lucia, sotia mea. Mi-am vazut propria inmormantare.
Le-am vazut cu ochii mei. Erau atat de reale. Dar mai real decat asta a fost altceva. in clipa in care mi-am vazut copiii, mi-a fost dat sa traiesc durerea lor in sufletul meu. A fost fara cuvinte. M-a blocat. Dar continuam sa urc incet pentru ca nu voiam sa ma intorc inapoi.
L-am vazut pe micutul meu Simonel, de 4 anisori, cu mutrita lui de copil necajit.
si Duhul lui Dumnezeu m-a intrebat ultima oara: "Fiule, unde vrei sa te duci: in Cer sau te intorci pentru ei pe pamant? Ei sunt responsabilitatea ta"... in clipa aceea Dumnezeu mi-a atras atentia.
M-am uitat la Cer, am vazut poarta aceea mare si alba. Am vazut raul acela care curgea pe poarta. I-am vazut pe oamenii care ma strigau si care ma asteptau acolo. stiam ca intr-o zi voi ajunge in Cer. M-am uitat din nou la cei 5 copii ai mei si stiam ca ei sunt responsabilitatea mea. M-am uitat inca o data la Cer si-am spus: "Doamne, doar de dragul lor ma intorc pe pamant, doar pentru ei".
Cand am spus lucrul acesta am inceput sa cobor. Oamenii aceia au devenit tot mai mici, poarta a inceput sa scada in dimensiune.
Raul era acelasi. Cobora peste mine in continuare. Am coborat cu el. M-a adus pana deasupra casei, am trecut prin nori, mi-am vazut din nou casa, masina, am trecut prin acoperis si prin tavan.

Reporter:
Cand te-ai intors in trup ai avut sentimentul ca de abia ai plecat sau ca a trecut mult timp?

Claudiu Lapadat:
Cand m-am trezit, in partea dreapta a mea era cineva care-mi dadea cu cotul. si-a dat tare si bine. Mi-am dat seama ca ma doare. Nu stiam cat ma lovise inainte.
M-am trezit. Mi-am dat seama ca sunt din nou in trup, acelasi trup, aceleasi dureri. si am auzit o femeie langa mine care striga disperata: "Da-te jos! Da-te jos! Du-te afara! Coboara din pat! Da-te jos! Du-te afara!".
Cu greu am reusit sa cobor. M-am dus afara. Am incercat sa respir. in cele din urma am ajuns la spital.

Reporter:
A fost o vizita la poarta cerului. ti s-a dat har. Foarte putini oameni au o asemenea sansa: sa aleaga. Cate mamici nu-si lasa copiii orfani...

Claudiu Lapadat:
Cred ca aici suntem din nou la dispozitia harului lui Dumnezeu. Dumnezeu, care este suveran peste toate lucrurile, stie si are un plan cu viata fiecaruia.
Aceasta experienta mi-a aratat ca indiferent ce varsta ai, cine esti din punct de vedere social, indiferent daca ai sau n-ai bani, un lucru este sigur - moartea poate veni oricand. Problema este daca esti gata sa pleci? si sa pleci unde trebuie, adica in Cer, NU in iad.
[SIZE=4][COLOR=black]
[/COLOR][/SIZE]

Reporter:
Ce inseamna acest "esti gata"?

Claudiu Lapadat:
inseamna mai intai de toate sa intri in legamant cu Dumnezeu, sa-L accepti pe Cristos ca Mantuitor si Domn al vietii tale. Sa te nevoiesti cu tot ce esti tu, sa te lupti, cu ajutorul harului lui Dumnezeu, sa umbli in voia Lui.

Reporter:
Ce-a schimbat in tine experienta aceasta?

Claudiu Lapadat:
in primul rand mi-am dat seama cat sunt de slab, de trecator si cu siguranta ca NU sunt stapan pe viata mea. Eu stiam teoretic aceste lucruri, din Scriptura, si imi dadusem viata lui Cristos, dar acum le-am si trait. Viata mea si a fiecarui om este doar in mana lui Dumnezeu.
in al doilea rand, aceasta experienta mi-a confirmat Scriptura. Tot ce credeam despre Biblie, pentru mine a devenit acum o realitate foarte puternica. Acum am trait eu insumi aceasta experienta. si tot ce vorbeste Biblia si Domnul Cristos si cartea Apocalipsa despre Cer, despre final, despre ce inseamna Cerul, este adevarat.
Credinta este acea incredere neclintita in Scriptura, in Cuvantul lui Dumnezeu si in Dumnezeu ca persoana.
Dorinta mea este sa vad milioane de oameni ca merg pe acelasi drum pe care merg si eu si pe care au mers milioane de oameni de-a lungul veacurilor.

Reporter:
Cred ca le-am oferit cititorilor o lectie de viata si poate una de moarte, pentru ca a trai frumos si a muri frumos este un lucru extraordinar. A muri si a sti unde te duci. De un lucru putem sa fim siguri: o sa ne ducem si noi dincolo.

Claudiu Lapadat:
Indiferent daca ai avut sau nu o experienta ca mine, pana la urma NU experienta este definitorie, CI Scriptura. Pentru ca Scriptura contine tot ce trebuie sa stim. Ne ofera absolut totul, inclusiv promisiunea faptului ca Duhul Sfant al lui Dumnezeu, care a inspirat Biblia, ne va ajuta sa o si implinim. si as spune ca cel mai important lucru ar fi sa-L acceptam pe Cristos nu doar ca Mantuitor, ci si ca Domn al vietii noastre.
Al treilea lucru: sa nu ne pierdem viata cu nimicuri, cu lucruri fara rost, cu lucruri care n-au valoare, cu atractii legate de lume. Afara piere o lume in pacat, oameni care au nevoie de acest mesaj al sperantei. Daca-L avem pe Cristos ca Domn, daca ne iubim familiile si traim aproape de ele, cred ca Dumnezeu ne va da si o recolta bogata. si cred din toata inima mea ca milioane de oameni din tara aceasta vor avea parte de nasterea din nou.

Reporter:
Dincolo de aceste lucruri, mai presus de orice, cel mai important este sa-L vedem pe Dumnezeu si sa traim cu El.

Claudiu Lapadat:
Acolo este finalul... si e cel mai frumos lucru.

[SIZE=4][COLOR=black]
[/COLOR][/SIZE]

Teoretic, da. Dar ce te faci daca acel Dumnezeu nu e cel razbunator, gelos, cu insusiri umane descris in destule scrieri vechi, cum a fost imaginat candva, dupa puterea de gandire de atunci?
Ideea personala de Creator/Hiperconstinta Universala e diferita de cea prezentata in general de religii. Viata sanatoasa si fericita e Lege a Universului. Cat despre scanteia divina din noi, nu imi permit sa cobor un Creator la statutul limitat de om. Oricum, faptul ca putem in mare parte sa folosim stiloul pentru a scrie propriul destin, in limite destul de largi, ne poate sugera ca acest Creator ne-a inzestrat cu "puteri mari". Inteligenta materiei tinde sa excluda un hazard, iar in paralel, un posibil Creator rau voitor. Rautatea, gelozia, invidia, si multe alte insusiri sunt bestiale. Eu nu imi pot imagina un Creator, care poate reprezinta chiar Legile Cosmosului, sa se comporte asa.
De exemplu, cand aveam cativa anisori, nu imi puteam imagina de ce cei care ar ajunge in locul numit "iad" sunt chinuiti pentru vesnicie; ok, au gresit, sunt pedepsiti, dar pentru vesnicie? parca nu e corect; plus, cine ar avea de castigat din asta? daca e vorba de o lectie, rasplata, foarte bine, dar nu asa ceva.

Daca vreti sa vedeti exemple de oamnei care au murit si au inviat, citit cartea sf Serfim Rose "Despre Moarte".

Si ce te-a facut sa vii la credinta ,sa crezi?Spune-ne mai multe.Lumea fara Dumnezeu nu are sens,nu se leaga nimic .

Dar câţi nu au venit sau au revenit aşa Alin ? Cum şi mulţi s-au rătăcit !

Adevarat.Dar el spune ca contrazicea si aducea o multime de dovezi ca sa explice ca Dumnezeu nu exista si acuma crede in El.Asta este uluitor.Poate invatam si pe ceilalti care nu cred.

Apropo,ce parere ai despre subiectul inital al topicului?

Da, cred in minuni . Sunt minuni directe ce vin asupra noastră ca semn al dragostei şi al milostivirii fără margini. Dar invaţăm f.f.f. puţin din ele şi chiar le ignoram . Păcat !

Ce vroiam să mai adaug, că pe lângă faptul că ignoram multe din aceste minuni, cei implicaţi direct sunt mult mai ignoranţi, pornind pe căi greşite sau rămânând nepăsători. Lumea , omul s-a schimbat foarte mult, a devenit inflexibil, orbit de lumesc , a devenit rece şi cu reacţii dintre cele mai ciudate, mergând parcă pe invers in toate, un negativism, greu de explicat.

Observati cum acesta spune ca atunci cand a intrat in moarte clinica,vedea dintr-un colt tot ce se intampla cu corpul ,el mai spune ca tot filmul vietii la vazut intr-un minut ceea ce inseamna ca Dumnezeu nu e numai dragoste ,e inteligenta pura,infinitate.Trebuie sa ne gandim ca ,creierul uman a fost facut de Dumnezeu,asta ne demonstreaza inteligenta foarte mare si superioara.Unii se gandesc ca Dumnezeu este un om care are dragost etc.nu e asa,Dumnezeu este peste tot,e Duh Sfant,e infinitate si inteligenta.

Pai Duhul Sfant inseaman un singur lucru si Duh mai multe

Oameni buni,nu stiati ca viata insasi reprezinta o minune,corpul omenesc este o minune,medicina admite aceasta fiindca nu v-a putea niciodata sa-l exploreze pe deplin.
...cat despre treaba cu baptismul,ce mai conteaza daca omul vrea sa creada in Dumnezeu,crede asa cum il duce "minunea"sa de minte.

Am incercat cu rabdare sa citesc fiecare dintre mesajele acestui topic. Intr-adevar, consider ca acele cazuri, cat si multe altele se desprind clar din obisnuitul cotidian, iar acei oameni au avut ocazia sa se mai nasca odata.
Am vazut si pe cineva pe-aici care pune pe seama "demonului", toate deciziile pe care le-a luat intre timp ("vocea" fiind demonul insusi). Daca privim cu superficialitate fara sa tinem cont de detalii, bineinteles ca o sa spunem ca demonul este vinovat. Iar asta nu pentru ca asa ar fi logic, ci fiindca asa intelegem noi dogma crestina si ca nimic nu exista dincolo de puterea noastra de intelegere! Am spus-o dintotdeauna si continui sa spun lucruri care mi-au atras acuze precum ca as simpatiza cu masoneria, sau cu new-age, etc. Ma simt in suflet un crestin ortodox dar nu pot sa judec pe altii doar pentru faptul ca, desi cred cu tarie in acelasi Dumnezeu, nu impartasesc intotdeauna aceleasi dogme cu noi. Personal consider ca , indiferent de unde venim, atat timp cat acceptam pe Dumnezeu in sufletul nostru (cu atat mai mult noi cei care avem privilegiul sa fim ocrotiti si de Mantuitorul Hristos sau de Imparateasa Cerurilor, Sfanta Fecioara) si oferim iubirea, iertarea, milostenia, intelepciunea noastra in ajutorul celorlalti, oricare dintre noi are dreptul la mantuire si odihna placuta in "gradina vesniciei". Daca traim in pacat, facand - in numele dogmei intelese de noi fie ea islamica, catolica, ortodoxa sau de orice fel - crime odioase, nici cea mai superficiala logica din lume nu ne da dreptul sa credem ca Dumnezeu ne iubeste pentru ceea ce facem! Nu stiu, nimeni nu mi-a spus vreodata ca asa e normal, dar asa am simtit dintotdeauna: sa nu judec pe cei de alta credinta si sa nu cred despre mine si credinta mea ca este cu mult mai presus de a altora despre care nu stiu mai nimic! In orice religie vom cerceta, vom gasi mii si mii de miracole prin care acei oameni s-au intarit in credinta lor! Cred ca de aici si concluzia mea personala ca Dumnezeu lucreaza cu fiecare dintre noi, indiferent de confesiunea impartasita. Importanta este acceptarea Lui Dumnezeu cu intreaga fiinta si nu injumatatita, nu pusa sub multe semne de indoiala.


...NU sunt de parere ca Dumnezeu este razbunator. Sub nici o forma!!! El doar isi ia mana de pe noi atat timp cat noi nu-l cautam in gandurile noastre, ci avem impresia ca putem face orice si fara ajutorul Lui. Iar de judecat nu El ne judeca, ci faptele noastre; fara ura si fara partinire! Cu toate astea... o anume partinire exista. O sa radeti, dar si la Dumnezeu merge cu "pile". Iar pilele sunt puse de rugaciunile sfintilor parinti prin manastiri, de rugaciunile noastre, a celor ramasi in viata, care incercam sa salvam sufletele celor plecati nemantuiti. Si astfel "vesnicia" devine "limitata", iar noi ne indeplinim menirea pentru care presupun ca am fost trimisi pe pamant. Ne-am gandit oare cam cate mii de suflete salveaza din iad cel care decide sa se calugareasca? Si nu ma refer numai la cei pe care ii povatuieste de-alungul vietii... Numarul acestora aproape ca nu este edificator pentru ca nu stiu cati se intorc la credinta in urma unor predici auzite intr-o manastire. Dar pentru cat de mult se roaga, sunt foarte convins ca rudele lui apropiate (plecate sau nu din aceasta lume) au toate motivele sa se considere niste privilegiati!

Pana la urma s-a aflat, stie cineva ce religie are acum Barnutiu Gavril (care a stat in morga 13 ore)?
Sau daca stie cineva in ce religie s-a botezat dupa ce a avut acea moarte clinica ?

Ne-a pus azi la o manastire sa ascultam in boxe, cateva secvente din marturia lui (legat de evanghelia de azi - in care sutasul a dat dovata de credinta - a zis ca aceasta marturie ne va intari credinta in Dumnezeu, in existenta vietii viitoare, etc). Preotul spunea ca desi Barntiu foloseste cuvantul pocait, sa nu credem ca e sectant, ca el e ortodox. Asa o fi?

Eu nu am putut sa ascult toata marturia lui (daca ma inarmez cu rabdare cred ca o sa reusesc). Stiu de ea cam de acum 2 ani, si nici atunci nu am putut. Ma enervam pt ca il credeam sectant si cel mai mult ma enerva ca nu prea se legau unele lucruri in ceea ce zicea. Ex din ce am apucat sa urmaresc:un ateu, asa din senin sa ii vina sa citeasca Biblia, sau ca fiecare om ar avea in Rai cate un pom al vietii care a crescut proportional cu faptele bune facute pe pamant, sau ca in Rai ar fi flori (mie nu imi vine sa cred ca Raiul va fi ca pamantul acesta cu flori si pomi, ci se spune in Sf Scriptura ca va fi un alt pamant, vom avea un alt trup, nu vom manca, nu vom bea, nu ne vom casatori, vom fi ca ingerii). Plus multe taieri la montaj. Din cat am apucat sa vad, mi-am format impresia ca acel om nu ar avea Duh Sfant in el, scuze daca supar pe cineva. Poate m-am inselat eu...

Deci, voi ce stiti legat de el? Sau cum vi se pare marturia lui?

Nu zic ca nu ar fi fost in moarte clinica (asta s-ar putea verifica pana la urma) si ca nu ar fi avut experiente in afara trupului, dar parca nu pot sa cred chiar tot, cred ca mai si infloreste de la el.

Intotdeauna cand citesc intamplari de genul acesta imi dau lacrimile - de uimire, speranta, cutremur, frica si respect infinit pentru Dumnezeu dar si de bucurie si de credinta. Asemenea intamplari ar trebui auzite de cat mai multi oameni (mai ales de cei necredinciosi). Dumnezeu sa ne miluiasca!

Da, te-ai înșelat.

Eu nu inteleg un lucru. Acest om este baptist? Daca da, cu se poate sa fi ajuns la o astfel de relatie cu Dumnezeu fara Sfanta Impartasanie? Si cel care a stat langa patul sau, Sfantul Inger Pazitor cum poate sa ii fie mijlocitor cand ei nu cinstesc nici Sfintii nici Sfintii Ingeri? Daca este ortodox este in regula si inteleg totul dar daca apartine sectei baptiste multe lucruri nu se leaga....

Poate sa faca cineva din zona lui Barnutiu Gavril cercetari - sa intrebe preotul de acolo, oamenii mai in varsta din biserica ? Pana la urma e vorba de a afla Adevarul. Cred ca e in interesul tuturor. Daca s-a ajuns sa ne puna in boxe la manastire marturia lui, cred ca treaba devine serioasa.
De asta va rog, cine puteti si vreti... Ati dezlega un mister, ca sa zic asa...

Cum poate omul acesta ca ateu sa il vada pe Dumnezeu Tatal cand e scris ca nimeni nu l-a vazut? La un moment dat in marturisirea lui el zice ca a fost la baptisti daca nu ma insel.

Pana la urma are cineva idee ce e cu el? E baptist sau? Daca da, e clara treaba...