Cat sa ma rog?
 

Am si eu o umila intrebare la adresa userilor de aici: cum se cuantizeaza rugaciunile in fata lui dumnezeu? Altfel spus, cum decide dumnezeu cate rugaciuni sunt necesare pentru a realiza ceva? Cum actioneaza odata ce numarul/intensitatea rugaciunilor a atins nivelul dorit?

"Să ne rugăm neâncetat" cam aşa ne sfătuiesc Sfinţii Părinţi.
Aceasta înseamnă să avem o relaţie permanentă cu Dumnezeu de când ne trezim din somn şi până adormim şi apoi de la capăt.Rugăciunea"Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul" să fie în inima noastră mereu.
Dacă ai cerut ceva de la Dumnezeu şi ai folosit rugăciunea (canonul de rugăciune de la preotul duhovnic sau ţi-ai făcut pravila zilnică)împlinirea acelei cereri nu este neapărat condiţionată de cantitatea sau calitatea rugăciunii căci indiferent ce vei cere Dumnezeu îţi va de ce îţi este de folos pentru mântuirea ta şi de obicei noi oamenii cerem lucruri care nu ne aduc folos duhovnicesc.

Atâta timp cât mintea nu-ti oboseşte şi inima tânjeşte după Dumnezeu, atâta să te rogi. Eu asa fac ! Când minte mi-e obosită inima tânjeşte şi dojeneşte mintea, iar când inima incetineşte ritmul, mintea o struneşte. Nu există reţetar, formulă magica in rostirea rugăciunii. Ea este direct proporţională cu starea noastră sufletească şi dorul cel simplu şi sincer după Dumnezeu. Rugăciunea e trăire, iar trăirile diferă de la om la om, câti suntem , atâtea trăiri, iar o reţetă unica nu ar face altceva decât să-năbuşe ce-i bun , curat şi sincer, crescând cantitatea in deprimentul calităţii.

Dumnezeu nu este contabil. Diavolul este cel mai experimentat contabil, insa.

Dumnezeu cauta la inima omului, nu la cantitati sau numar de fapte. Acestea sunt straine de Ortodoxie. Vedem acest lucru din alaturarea a doua episoade evanghelice: suspinul talharului de pe cruce a cantarit mai mult decat intreaga viata dusa in feciorie de cele 5 fecioare nebune.

Cu cat se inmulteste rugaciunea, cu atat mintea si inima pot invata a se ruga asa cum trebuie.
"Roaga'te ca sa inveti sa te rogi." (Evagrie Ponticul, parca)

rugati-va neincetat!
 

Rugaciunea neincetata, am inteles ca nu e obligatoriu Rugaciunea Lui Iisus, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, milueste-ma pe mine pacatosul, ci poate sa fie orice rugaciune, orice gand si orice vorbesti cu Dumnezeu. Faptul ca tu il rogi pe Domnul, ii spui pasurile, grijile, dorintele, visele, sperantele tale si faptul ca esti intr-o continua legatura cu El, asta poate fi "rugati-va neincetat". Deci trebuie sa il ai in mintea si inima ta pe Dumnezeu, neincetat.

Nu există obligativitate in credinţă , ci trăire din convingere in şi prin adevărata credinţă Ortodoxă. Dragoste, iubire cu forţa nu există ! Rugăciunea are şi ea orânduiala ei , iar ce trebui respectat, nu-i cuvântul meu, al fratelui meu , ci al Duhovnicului , singurul indreptăţit in a ne indruma in cele duhovniceşti, deci şi in rugăciune.

la ce-ti foloseste intrebarea/ raspunsul, dat fiind ca esti ateu?

Eu am fost ateu o perioada foarte lunga de timp pentru ca toate intrebarile care le aveam primeau raspunsuri nesatisfacatoare, sau chiar stupide in unele cazuri.

Inţelegerea ce o avem la un moment dat , poate fi nesatisfăcătoare datorate trăirilor noastre stupide determinate de patimile mai mult sau mai puţin ascunse, mai ales de acele patimi pe care nu le conştientizâm, unde anormalul devine normal şi invers. Şi atunci orice răspuns sau explicaţie firească şi normală, ni se par nefireşi şi anormale, nerăspunzând pornirilor pătimaşe din noi.

da, inteleg, dar intrebarea nu e bine pusa in cazul de fata... ca doar ateii nu se roaga, nu-i asa?

ma refer la intrebarea care da titlul topicului, care mie mi se pare pusa in bataie de joc. ca si intrebarile adresate "userilor" ulterior.

Nu exista ateu 100% ci doar oameni care nu sunt siguri in ceea ce cred. Deci o intrebare nu e niciodata hotarata. Poate fi o intrebare pusa in bataie de joc, important e sa primeasca un raspuns bun. Un raspuns bun pentru un ateu e o sansa de mantuire pentru sufletul lui. Poate in momentul de fata un raspuns bun nu il ajuta cu nimic, dar important e sa fie acolo pentru ca Dumnezeu nu doarme ci in continuu ne lasa cate o dovada ca e langa noi indiferent de cat suntem de credinciosi. Dumnezeu ii ofera o sansa fiecaruia sa se pocaiasca. E important ca omul atunci cand se intoarce la Dumnezeu sa gaseasca oameni care sa ii raspunda la toate intrebarile, ca sa-si poata face putina curatenie intre idei.

Schimonahia NILA
 

Despre importanţa rugăciunii, ea spunea aşa:

- Lumea se ţine cu rugăciunea. Dacă măcar o oră va înceta rugăciunea, şi lumea va mai înceta să existe. Şi mai ales este nevoie de rugăciunea de noapte. Ea îi este plăcută lui Dumnezeu mai mult decât celelalte.

- Cea mai mare şi mai grea nevoinţă este a te ruga pentru oameni. Trebuie să fii răbdător, să te rogi, să te nevoieşti, fără a te lăsa influenţat de ceva, oricât ai fi de certat şi bârfit. Există bârfire din stânga, de la cel viclean, dar există şi din dreapta - de la cei apropiaţi. Ambele sunt grele, dar sunt folositoare şi chiar necesare. Toate cele ce ni se trimit trebuie să le împlinim înaintea Ochiului lui Dumnezeu, cu gândul la Maica Domnului, cu inima spre Dumnezeu. Nu e nevoie de nevoinţă exterioară, ci, mai mult ca orice, de curăţirea inimii. Să nu-ţi permiţi niciun fel de viclenie, să fii deschis cu oamenii. Şi să nu-ţi închipui nimic despre tine.

Nu-i nimic, Mirela. Intreband, va afla si cat de importanta e rugaciunea, si ca nu se roaga destul.

Nu cat sa ma rog; ci cum sa ma rog si cand sa ma rog.

Rugaciunea este ceva relativ, in functie de ceea ce simti tu personal.
In general o persoana care se roaga, se roaga pentru ca mintea sa a venit in contact cu Divinitatea, si gaseste ca dupa rugaciune este mult mai linistit sufleteste si mult mai multumit, iar pentru el/ea lucrurile devin mai simple.
Adica: unele probleme sint intr-devar minore, si fara importanta cind te rogi, dar devin intense is iti preocupa mintea toata ziua asa incit la rugaciune nu te mai gindesti, incerci sa faci totul de unul/una singur/a. Raspunsul este: cu cit te rogi mai mult, cu atit devii mai linistit, fata ta va deveni senina, desi vei avea probleme nenumarate. Iti vei gasi pacea interioara.
Ti se va parea un fleac, ceva de ras, cind cineva va incerca sa rida de tine, pentru ca acea persoana nu-si da seama ce este in sufletul tau.

Roaga-te treptat, dac niciodta nu te-ai rugat, sau daca nu esti obisnuit cu rugaciunea, deoarece sint mai de pret "cei doi bani ai vaduvei, decit toata bogatia bogatului".

Chiar si o fraza, pe care tu o simti, spusa din suflet iti va aduce mantuirea.
Iisus Hristos nu a venit pentru cei sanatosi, ci pentru cei bolnavi.

Cred ca atunci cand ne familiarizam cu Dumnezeu si-L intelegem ca pe Cel dorit, vom intelege ca ne dorim ca relatia cu El sa fie cat mai deasa, sa nu se incheie. Parintele Rafael Noica spunea ca doi indragostiti nu conditioneaza iubirea de timp si spatiu, nu se iubesc doar in timpul intalnirii.

arhim. Teofil PĂRĂIAN, Despre rugăciune
 

De ce trebuie să citim rugăciunile? Nu ar trebui să vorbim cu Dumnezeu cu gândurile noastre, aşa cum sunt ele?

Încercaţi să vorbiţi cu Dumnezeu cu gândurile voastre şi o să vedeţi că nu le veţi putea ridica la măsurile la care sunt rugăciunile pe care le citim. În ce măsură mă pot identifica cu nişte rugăciuni care au fost compuse de alţii? În măsura în care câştigi şi tu sentimentele altora.

De exemplu, „Domnul este păstorul meu“ - Psalmul 22 - socotesc că e o rugăciune pe care parcă aş fi făcut-o eu. Sunt altele cu care nu mă potrivesc foarte bine, dar, în orice caz, noi putem să ne cercetăm sentimentele şi să ni le îndreptăm, să ni le apropiem de ceea ce aduc în noi ideile respective. Evagrie Ponticul spune că rugăciunea este „vorbirea minţii cu Dumnezeu“, nu repetarea mecanică a unei formule de rugăciune. Când recităm rugăciuni nu ne rugăm, ne rugăm atunci când ceea ce spunem simţim, când ceea ce spunem ne impropriem.

Cine este în sfera recitărilor nu se roagă, ci doar spune rugăciuni, iar cel care vorbeşte cu Dumnezeu prin cuvintele rugăciunii acela se roagă. Întâi este rugăciunea cu cuvântul, rugăciunea gurii, apoi vine rugăciunea minţii, când cele ce le rostim cu gura le înţelegem şi cu mintea, rugăciunea minţii putând fi detaşată de rugăciunea gurii, fiind mai înaintată decât rugăciunea gurii; rămâne la nivelul gândului, dar la nivelul gândului prin cuvinte, pentru că rugăciunea este prin cuvinte chiar când nu spunem cuvinte cu gura, când spunem cuvinte cu gândul, cuvinte pe care le-am putea spune şi cu cuvântul vorbit. Şi există o rugăciune a inimii, care este rugăciunea deplină, rugăciunea în care nu se roagă numai gura, nu se roagă numai mintea, ci se roagă şi inima, adică omul întreg se roagă, la idei adăugând şi simţirea. Aceasta este, de fapt, rugăciunea inimii - când inima se roagă împreună cu mintea, când între inimă şi minte se face o legătură în aşa fel încât omul întreg se roagă, adăugând la idei sentimente.

Cum sporeşti în relaţia ta cu Dumnezeu prin rugăciunea din biserică şi cum sporeşti în relaţia cu Dumnezeu prin rugăciunea făcută acasă? Care este diferenţa şi echilibrul dintre ele?

Într-un fel nu este nici o diferenţă, pentru că tot rugăciune e şi acasă şi la biserică! Ceea ce faci în biserică faci organizat şi împreună cu alţii, faci într-un loc consacrat, într-un loc sfinţit anume pentru Dumnezeu. Se recomandă că atunci când e slujbă la biserică şi când poţi fi la biserică, să fii la slujbă, pentru că pentru rugăciunea particulară găseşti şi altă vreme, când nu este slujbă la biserică. Mă gândesc în special la Sfânta Liturghie. Taină rugăciunii este să te rogi în taină. Cea mai mare jertfă şi rugăciune posibilă pe pământ este Sfânta Liturghie. Nu locul, ci calitatea rugăciunii este ceea ce se caută.

Iata ce spune Parintele Cleopa:
http://www.youtube.com/watch?v=I3RwPwvh8uA

Nu stiu de ce apar astfel de intrebari: "cat sa ne rugam?" Nu-i exlus ca peste cateva zile sa ne intrebam: "cat trebuie sa stau cu propriul meu copil?", "cat timp sa-mi petrec cu sotia?" ....

Eu fie ca spun o rugaciune, fie ca spun mai multe, niciodata nu-mi pun problema timpului la rugaciune. Ma bucur ca vorbesc cu Dumnezeu. A te intreba "a fost de ajuns cat m-am rugat?", echivaleaza cu a te intreba "a fost de ajuns Doamne cat am stat cu tine?" Iar ultima intrebare da dovada de absenta a lui Dumnezeu in rugaciune.

De preferat ar fi sa ne rugam cat mai mult, precum si in sport, daca nu faci antrenament destul nu reusesti sa atingi o anumita performanta.... desigur ca mai mult conteaza calitatea decat cantitatea, dar pentru a ajunge la calitate trebuie sa iti dai silinta si sa faci totul cu rabdare si nadejde ca Dumnezeu ne va asculta ruga...

La calitate nu ajungi decat daca esti constient ca vorbesti cu Dumnezeu. Multi desi sunt constienti ca spun o rugaciune, nu sunt constienti ca prin ea vorbesc cu Dumnezeu. Nu se pun intr-o alta stare, de frangere a inimii. Suntem impietriti, de aceea nu-l simtim pe Dumnezeu.

Mirare !
 

Te rog să mă ierţi Costel, dar nu cred că se poate pune problema în a nu-L simţi pe Dumnezeu , ci doar de o împrăştiere a minţii , ce dă posibilitatea năpădirii ei cu multe şi nefolositoare gânduri. Când deja faci afirmaţia că nu-L mai simţi pe Dumnezeu, problema este mult mai comlicată şi mult mai gravă, este ieşirea din credinţă , este întreruperea totală a comuniunii cu El . Deci, este mult prea mult spus , că nu-L mai simţi pe Dumnezeu !

Dragilor, am si eu o nelamurire. Va rog sa ma credeti ca nu este carteala, este doar dorinta mea de a intelege putin mai bine anumite lucruri.

Ma refer acum strict la rugaciunile noastre pentru ceva anume - de gen luarea unui examen ( deci nu ma refer la rugaciunile in care ii multumim lui Dumnezeu, sau la cele in care dorim sa ne sporeasca credinta si pocainta. nu; ma refer la rugaciunile mai... lumesti) . Bun. Deci eu ma rog la Dumnezeu sa iau examenul. Dar Dumnezeu stie ca pentru mine este mai bine sa nu iau acel examen. ( examenul este doar un exemplu, in viata sunt multe astfel de situatii). Bun. Eu, spun si Faca-se voi Ta, Doamne. Dar daca Dumnezeu stie dinainte ca e mai bine pentru mine sa nu iau examenul, si El ma iubeste si nu voi lua examenul, ce rost are sa ma mai rog pentru a lua examenul respectiv?

Cred ca asta este o nelamurire a zilelor noastre.

Sau, de exemplu, sa zicem ca fac astfel: vin la Dumnezeu, ii spun problema - examenul, si Il rog pe El sa o rezolve cum stie El mai bine. Dar pot eu ca om sa nu imi doresc sa iau examenul? Si daca nici la Dumnezeu nu ma rog sa iau examenul, atunci cui??? Pai? Dar ce rost are sa ma rog daca Dumnezeu stie ca oricum nu-l voi lua? eu ma rog sa iau examenul, insa Dumnezeu nu imi va asculta aceasta rugaciune pentru ca ma iubeste, si pentru ca stie ca e mai bine pentru mine sa nu iau acest examen. Dar pot eu sa nu ma rog la Dumnezeu pentru acest examen? Sau pot eu sa ma las total in voia lui Dumnezeu si sa nu mai cer nimic lumesc?

Scuzati-ma, stiu ca este alambicata intrebarea mea, dar cam asa este si in mintea mea.

O idee:
Ma gandesc ca, atunci cand Dumnezeu stie ca nu este bine pentru noi sa ne indeplineasca o rugaciune si nu o face, tot se intampla ceva bun cand ne rugam, nu este degeaba: ne intarim relatia cu Dumnezeu. Ne obisnuim sa punem sub privirea Lui tot ce facem.
Daca spunem intr-adevar faca-se voia ta, atunci cu atat mai mult.
Dar asta mi se pare greu, mai ales cand noua ni se pare ca cerem un lucru bun. De exemplu, cand ne rugam pentru viata unei persoane iubite aflate in pericol de moarte.

asta clar, ca orice rugaciune facuta cum se cuvine ne apropie de Dumnezeu. Dar in loc sa ma rog pentru ceva ce imi doresc eu in sufletul meu, as putea sa citesc o alta rugaciune, frumoasa, care sa nu aiba un subiect anume lumesc. Asta ar fi intrebarea mea: are rost sa ma mai rog pentru ceva anume ce imi doresc eu ca om, care traieste in lume?

Da, dar pentru cele vrednice ! Nu te rogi pentru bani, câştiguri, şi în general pentru cele pur materiale ce nu au legătură cu partea sufletească. Dumnezeu îţi cunoaşte nevoia ta, dar rugăciune te ţine în legătură cu El , este grăirea tainică cu el. Poţi a te ruga, pentru sănătate, spor în viaţa de zi cu zi, pentru vrâjmaşi, pentr apărarea în faţa relelor, pentru luminare, înţelepţire, armonie şi dragoste în înţelegere în familie.

Daca il consideri pe Dumnezeu prieten niciodata nu te rogi degeaba.

Da, inteleg, in sensul ca daca Dumnezeu tot face ce e bine pentru noi, de ce sa ne mai rugam, intr-un sens sau altul?
Eu zic ca da, pentru ca lui Dumnezeu desi stie de ce avem nevoie si ce e bine pentru noi ii place si vrea sa il rugam si noi sa ne dea aceste lucruri, cum spune Lucy in Narnia de C. S. Lewis (stii cartile? sunt minunate).
Poate este ca atunci cand iubesti pe cineva, el stie ca il iubesti, dar se bucura cand ii spui 'te iubesc', desi stie.
Poate ca, pe masura ce relatia noastra cu Dumnezeu evouleaza, ajungem sa ne dam seama pentru ce sa ne rugam si pentru ce nu, pentru ca voia noastra se apropie aproape pana la confuzie cu voia lui Dumnezeu.

Sfinţii Părinţi spun că rugăciunea în izolare nu are efect deplin, dacă mă rog singur pentru mine şi nu vreau să cer şi rugăciunea altora pentru mine dau dovadă de mândrie şi "Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă" . Dacă nu mă rog pentru alţii dau iarăşi dovadă de egoism, iar dacă rugăciunea pentru altul nu este însoţită şi de rugăciunea aceluia iarăşi rămâne fără rezultat.

dada, chiar nu ma refeream la rugaciunile pt cele materiale... si de asta am si dat exemplul cu examenul.

cat despre faptul ca rugaciunea in sine este practic convorbirea noastra cu Dumnezeu, si asta imi este clar, evident, si placut. dar, dupa cum spuneam, decat sa cer ceva in rugaciune, mai bine mai stau de vorba cu El asa, la modul "general" - intelegeti. si cred ca cel mai important este sa ajungem aici "Poate ca, pe masura ce relatia noastra cu Dumnezeu evouleaza, ajungem sa ne dam seama pentru ce sa ne rugam si pentru ce nu, pentru ca voia noastra se apropie aproape pana la confuzie cu voia lui Dumnezeu.", cum spune Fani. Dar e tare greu... si uite ca nelamuriri ca ale mele, intrebari de genul acesta, fac drumul mai greu.

Repet, eu nu intreb ca sa mi se spuna sa nu ma mai rog ( pentru ceva anume), nicidecum, ci intreb pentru a imi lamuri cat de cat unele lucruri ( care sunt convinsa de altfel ca se vor lamuri in timp tot prin rugaciune). Dar acum sunt foarte derutata cu privire la subiect si simt nevoia sa vorbesc cu voi despre asta.

Sa-ti spun ceva, chiar daca nu te rogi efectiv in orice clipa, sa-L ai prezent tot timpul pe Dumnezeu in tine, in mintea ta, in sufletul tau .Fati-L cel mai bun prieten si El iti va vorbi prin constinta ta. E o mare taina a Lui , dar ea exista efectiv.

Asta-i ciudat. Eu pot sa ma rog pt. un ateu sau pt. cei morti. Ramane asta "fara rezultat"?

Nu stiu ce rezultat poate avea, dar asta nu e o nascocire a mea ci o Invatastura. Probabil si mai mult ca sigur este mai mulrt un indemn de a ne ruga unul pentru altul , nedand dovada de egoism. In cazul expus de tine, nu vad nimic gresit ci chiar laudabil , mai ales in a ne ruga pentu cei rataciti.

Nu cred ca se poate spune ca nu are efect daca nu e insotita de rugaciunea persoanei respective. Sunt multe exemple contrarii in vietile sfintilor. Acum nu imi vin in minte...
Altfel nu ne-am putea ruga nici pentru mortii care sunt eventual in iad...

Era o învăţătură a lui Antonie cel Mare, dar probabil că pentru situaţia expusă de tine , este f. valabil. Din toate avem de învăţat, dar mai cu seamă din Sfinţii Părinţi . ( sper că am fost si bun şi politicos, conform semnăturii tale ) . . .
:25:

Ziua buna! sa revin... sunt convinsa si constienta ca a-l avea pe Dumnezeu in gandul si in sufletul meu mereu, este o mare taina, o mare bucurie, si aduce multa lumina. Spre asta tind si sper ca intr-o zi o sa ajung sa fac asta!

Insa totusi ma lupt si cu nelamuririle mele... si revenind la ce ma framanta... ma mai gandeam ca daca ne-am lasa total in voia Domnului, si nu ne-am mai ruga pentru diferite maruntisuri, ar insemna totusi sa fim marionete, si El nu ne vrea astfel. Nu ne-am bucura de liberul arbitru. Sau liberul arbitru se manifesta doar in alegerea esentiala - aceea de a urma sau nu calea ortodoxa?

In alte ordini de idei, pentru ca tot suntem aici in vorbe... as mai avea ceva intrebari... va rog:
1. cam care este "bibliografia obligatorie", dupa Biblie, ce sa mai citim?
2. ce parere aveti despre aceste teorii despre gandirea pozitiva ( vizualizare, etc). cum credeti ca interactioneaza cu credinta in Dumnezeu?

In viata omul aseaza de multe ori nevoile materiale asupra celor spirituale. Si asa ajunge sa se prezinte si in fata lui Dumnezeu: cerand implinirea nevoilor materiale. Insa, cred ca este o perceptie gresita despre Dumnezeu in astfel de cazuri. El nu se vrea a fi vazut ca Cel ce implineste nevointele, ci El se vrea a fi TATA, nu o fiinta indepartata. Iar ca El sa-mi fie TATA, eu trebuie sa am calitatea de fiu al Lui. Si asta nu o dobandesc decat unindu-ma cu El.

Iar eu am o relatie cu tatal meu nu pentru ca imi implineste nevoile, ci pentru ca ma iubeste si il iubesc. La fel si cu Dumnezeu, ii vorbesc nu pentru ca este Cel ce implineste cererile mele, ci pentru ca ma iubeste si Il iubesc.

Am facut aceste precizari, pentru ca e bine ca atunci cand ne rugam, sa avem constiinta ca stam de vorba cu un Parinte care nu e distant, ci este prezent in noi.

Da, mi-ai parut destul de politicos, ai trecut testul ;-)
Sigur, avem de invatat intotdeauna de la ei. Nu stiu in ce context a spus-o, si daca trebuie luata la modul asolut, ca altfel alti sfinti ne tot indeamna sa ne rugam pentru pacatosi, pentru necredinciosi, etc. de ex. Sf. Siluan se ruga cu ardoare pentru TOTI.
Sfantul Efrem Sirul s-a rugat chiar si pentru un diavol.
Ne rugam pt cei care ne asupresc.. etc

Legat de rugaciunea pentru diavol, nu stiu daca acei sfinti chiar s'au rugat pentru mantuirea diavolului (caci altfel de rugaciune nu cunosc, decat pentru mantuire). Cred insa mai mult in faptul ca dragostea lor nemarginita a ajuns sa cuprinda intreaga creatie, drept pentru care pana si fapturile din iad, care sunt tot lucruri create de mainile lui Dumnezeu. Asa ca, in mintea mea, una este rugaciunea pentru mantuire, alta este mila si durerea pentru starea cuiva.

Sfantul Antonie cel Mare (nu stiu sigur), dar Sfantul Isaac Sirul si Santul Siluan Athonitul sufereau si pentru durerea celor din iad (diavoli).