Trandavia
 

Trandavia este boala multora dintre noi. As putea spune ca e boala zilelor noastre. Suntem in post, e deci vremea sa o lepadam. Dar iata ce este trandavia pentru un mare teolog - Olivier Clement: "Trandavia inseamna uitarea, adica neputinta de a se uimi, de a se minuna, sau pur si simplu de a vedea... de a nu ma mai opri, cuprins de emotie, la auzul unei melodii sau la vederea unui trandafir, de a nu mai da slava si multumire lui Dumnezeu pentru ele pentru ca totul mi se cuvine. Cand nu-mi pasa ca totul este inradacinat in taina si ca taina locuieste in mine. Cand uit de Dumnezeu si de creatia Lui. Cand nu mai stiu sa ma accept ca o creatura cu destin vesnic. Cand uit de moarte si de ceea ce i-ar putea urma."

Sa dea Domnul! :63:

Trandavia...
 

...se vindeca prin cugetarea la moarte, prin rugaciune si prin nevointa!!!
de ne-am darui macar un sfert din timpul nostru Domnului... ne-am mantui... dar cu atat de multe lucruri "trandavim"... adica facem ce nu ne este de folos... Doamne ai mila de noi!

eu ma uit la mine shi vad ce inseamna trandavia, caci sunt chipul ei... ma uit in oglinda shi ma vad, chipul cioplit al neascultarii, chipul trandaviei, chipul cazut in iad prin razvratire... prin nemultzumire, prin acuzarea aproapelui, caci eu niciodata nu-s de vina de nimic... iar cand imi gasesc vina atunci degraba ma maniu nestavilit aratand shi gasind cine este vinovatul... nu eu ci organul, mushchiul, pieptul, spatele, ca ala se intinde, ala se umfla, ala se inaltza, burta, ca aia vrea shi se satura, aparatul digestiv de 15m ca un sharpe, ca ala are placeri nebanuite, mirosul ca simte shi adulmeca, ochiul shi femeia goala shi frumoasa ca fireshte el pofteshte, inchipuirea shi inventorica inchipuirilor shi nalucrile pentru ca ele imi rezolva toate problemele shi-mi arata toate cum sunt de fapt, socoteala ca ea voieshte mereu sa auda toate noutatzile dintre shtiri la capitolul ce a mai facut gagica aia sau cum pot sa-mi petrec mai lejer timpul liber, sau cum sa fac un ban pentru chefuri shi betzii...

deci nu eu sunt de vina ci organul, el e de vina, mushchiul ca el se incoarda, se intareshte, ishi arata fortza, pectoralul, bicepsul, ori vena, ca ea se umfla shi imi da senzatzia ca ce fain shi puternic ma manii, sau limba, fireshte ca limba e de vina, ea este principalul vinovat, principalul erou negativ al strazii, al domiciliului conjugal, al stadionului... peste tot ne lovim de madularul acesta mic atat de infricoshator care spune vrute shi nevreute... care ne ademeneshte cu dulceatza vorbelor cu care shashaim shi oracaim peste tot infometatzi de pacatuire..

poi bine bine, pe reflezul asta organic, pe organ cine l-a invatzat sa practice el acest sport? cine il intinde dimineatza? cine il casca, cine il delasa, cine abandoneaza mereu, cine il lasa sa-shi repete la nesfarshit aceleashi "fericiri" organice, aceleashi zburdalnicii, aceleashi ranjiri shi aceleashi ironii faciale, ca daca incepem sa vorbim de ochishor, atunci e clar, e liber de orishice constrangeri, shi ajungem de ne joaca in cap exact ca ochii mortului... din reflex... poi nu e reflex, ci a invatzat cineva pe organ la timpul potrivit cum anume sa joace, a cui jucarie sa fie, shi toate organele lucrand ca unul singur cand e vorba ca el sa para savant, mare tautolog, mare pom mare cu poame otravite, marele bArghidect-eject-jujoju....

deci cine-i invatza pe ashtia sa se intinda, sa cashte, sa ia asha o pozitzie elevanta? ca vad ca acuma le face din reflex, dar i-a invatzat cineva... cine i-a invatzat pe ei sa se distreze atat de fericit, atat de placut, la munte ori la mare shi in orice-mprejurare? snobizmul accedian sau nepasarea crasa pentru mantuirea lui personala... cine i-a instruit sa oracaie asha ca in razboi daca-i inchizi in casa sa nu poata merge ei la bordel, dar acuma l-au adus ashtia direct acasa, ca nu mai ai nevoie de nimic, ci dai drumul la TV, bei o bere shi incepi sa visezi... deci degeaba-i inchizi in casa, mai bine-i inchizi in beci shi le stingi lumina, ca de frica sa uite ce au vrut ei defapt... numai ca acolo ii gadila dracii shi le creshte trufia mereu... deci ce mai potzi sa faci cu organele astea ca shi nishte copilashi rai?... ca sa nu trandaveasca mereu... sa nu stea asha intinse shi pline de prietenie joviala cu prietenul ala bun care le zice mereu, nu-i bai, nu-i pacat, nu se pune, nu te speria, nu-i nimic... ba-i pacat, dar ai sa te incovoi mult prea tarziu, ca abea atunci ai sa constatzi ca prea te-ai intins mereu dupa ce nu aveai voie... sa pofteshti cu mult dor sa doreshti ca sa te lacomeshti, fiindca ce pofteshti aia eshti shi daca shi savarsheshti cu robie te inrobeshti... iar apoi fireshte ca doar trandaveshti shi pentru ca shtii shi nu mai e nevoie ca sa shtii atunci te mandreshti... poi de ce nu aplici shi nu crezi ceea ce shti? pentru ce tai frunze la caini shi te scarpini la urechea stanga cu mana dreapta ori invers? pentru ce traieshti? pentru reflexul din organ? poi asta te-am intrebat, cine l-a invatzat pe el reflexul ala organicesc? ca nu este nici un instinct, nici un hormon, ci sigur cineva l-a invatzat... sa atzipeasca mereu in somnul pacatelor, in moartea pacatelor, in impietrirea desavarshita, in bolovanirea totala a mintzii, a duhului, a sufletului, shi a trupului ca sa nu te mai apleci ca sa iubeshti, ca sa fi cumplet pierdut inca de azi, de ieri, de acum catziva ani, cand n-ai mai indraznit cu sfiala sa indrazneshti sa te apleci ca sa iubeshti... nici pe cel mic, nici pe cel mare, ci doar jignirile shi orgoliul shi trufia... ca e mishto sa te lauzi asha ca mafia... fia cea rea a babei... a gLumii, ca de fata moshului ai zis ca-i depashita povestea shi daca o urmezi eshti ridicul, e bizar, e absurd, nu e la moda, e caraghios, nu se potriveshte, e penibil, e fatzarnic, e prefacut, e ca in filmele cu proshti, e urat, nu e fain, nu e bine, nu e sexy, nu itzi potzi dezvolta personalitatea, denota lipsa de incredere in sine deci impotentza, e imatur, e prea cusut cu atza alba, e lipsit de sens, lipsit de sobrietate, lipsit de competentza, nu are standardul ISO de azi, a depashit, e un circ ieftin, o poveste, e inutil sa faci ceva fara bani, fara un sens, e pierdere de vreme, e munca in zadar, nu iese nimic, e irelevant, e pur shi simplu o prostie de prost gust, e nu fac fiindca ma rade gLumea, sunt penibil, ridicol, o sa zica cineva ca am innebunit, o sa ma vada colegii, o sa ma dea pe tv, deci intr-un cuvant e rau... sa faci ce a facut fata moshului, asha ca mai bine mergi pe mana ma-fiei babei... shi cand o sa vina de o sa te aresteze organul comunitar bine invatzat shi el cum sa te pescuiasca, atunci ai sa-l suni pe cineva cu trecere la cao di tuti capi ca sa-tzi puie shi tzie o pila, sa scapi mai ushor... dar sa shti ca s-ar putea sa dea ordin sa-tzi inchida gura... deci nu-tzi pune mari sperantza ca ai sa scapi... basma curata, asha ca in scufitza roshie, crezand ca eshti vulpea care l-ai pacalit pe urs ca sa-shi piarda coada...

asha cu lenea, m-a prins trendavia shi am scris ditamai nalucifariferizabilizarea asta SF... am shi atzipit pe ici pe colo...

[SIZE=2]Trandaviei ii [/SIZE]corespunde de cele mai multe ori patima akediei (o stare de lene, lehamite, sila, lancezeala, moleseala, descurajare, toropeala, lipsa de grija, amorteala, somnolenta) Akedia il impinge pe om la somn fara ca el sa fie cu adevarat obosit manifestandu-se ca ingreunare a sufletului si a trupului. [SIZE=2]Sfantul Ioan Scararul spune despre odihna si trandavie ca sunt pierzarea sufletului si pot sa-i faca rau mai mult decat demonii.
[/SIZE]

Ca sa învingi trândavia ca si alte patimi trebuie sa te decizi sa mori lumii, sa fii un mucenic în fiecare secunda pâna la sfârsitul vietii, îndurând oricâte suferinte din partea trupului si lumii, sa fii ca un stâlp de rugaciune neadormit si sa te încredintezi cu totul calauzirii lui Dumnezeu. Daca te gestionezi singur, viata ta va fi un sir de încurcaturi si lipsa de soprire duhovniceasca. Daca în în fiecare clipa ne lepadam de lume si calauzirea proprie, suntem în Dumnezeu si realizam doua lucruri bune: suntem permanent deschisi Lui si El ne lumineaza si ne schimba mintea treptat si al doilea: nu mai gresim în actiunile noastre.

Dar a sti cum sa distingi voia lui Dumnezeu e complicat, nu exista o metoda ci e o permanenta cautare însa prin ea constiinta noastra e deschisa Lui, nu cu atentia risipita în lume si gânduri.

Exact asta facem noi inaintea calculatorului...TRANDAVIM!,Mai rau este ca unii trandavesc asemenea noua,dar mai sunt si platiti pentru asta.Suntem ipocriti,ce mai!!!

trandavia (akedia)
 

"Toate patimile ţin sau numai de iuţimea sufletului sau numai de partea lui poftitoare, sau de cea raţională. Dar akedia se face stăpână peste toate puterile sufletului" (Sfântul Maxim Mărturisitorul).

Akedia este o patimă descrisă în literatura duhovnicească ca amorţire şi vlăguire a sufletului, pe de o parte, şi, pe de altă parte, ca o zăpăcire şi neorânduială a tuturor puterilor sufletului care sunt de folos în viaţa duhovnicească:
- neglijenţă a sufletului în ceea ce înseamnă mântuirea lui, o lipsă a zelului duhovnicesc.
- paralizie a puterilor sufleteşti.
Akedia este în strânsă legătură cu tristeţea ca patimă, mai precis cu acea tristeţe care nu are o cauză precisă ci este provocată de către diavol. Chiar unii Părinţi ai Bisericii identifică această tristeţe provocată de diavol cu akedia.
Părinţii Bisericii au vorbit despre akedie mai ales în contextul monahismului, dar akedia este o patimă care îi priveşte pe toţi oamenii, nu numai pe monahi, ci şi pe laici,
Forme de manifestare: lene, plictiseală, o stare de lehamite, silă, urât, lâncezeală, moleşeală, descurajare, toropeală, lipsă de grijă pentru mântuire, amorţeală a sufletului, o stare de somnolenţă care nu e determinată de oboseala firească a trupului, îngreunarea trupului şi a sufletului.
• insatisfacţie vagă şi generală. Sufletul se simte nesatisfăcut, simte că îi lipseşte ceva, nu se simte în largul său, şi din această stare de insatisfacţie decurge o lipsă de interes. Omul cuprins de akedie nu mai este interesat de nimic, totul pare lipsit de sens, nu mai aşteaptă nimic de la viaţă, i se pare că totul nu are nici rost.
• nestatornicie cu sufletul şi cu trupul.
- mintea nu mai poate să se fixeze pe un lucru, ci trece cu uşurinţă de la un lucru la altul.
- trupul, omul, mai ales când e singur, nu poate sta locului, vrea să plece, caută cu orice preţ întâlnirea cu ceilalţi, dar această întâlnire cu ceilalţi se concretizează în nişte relaţii superficiale, uşuratice, care degenerează în vorbărie deşartă fără folos pentru suflet.
- nostalgia omului pentru o altă stare decât cea în care se află, tendinţa de a pleca, lipsa de răbdare, dorinţa de evadare, impresia că în altă situaţie, într-un alt loc de muncă, într-o altă localitate, într-o altă ţară totul ar merge mult mai bine, totul ar fi mult mai uşor.
- neputinţa de a duce la capăt un lucru început, te apuci de multe lucruri deodată şi nu le poţi duce pe nici unul la capăt.
Această instabilitate interioară se poate manifesta într-un fel extrem de deosebit. Nu ne mai ţinem de sălaşul obişnuit, de munca pe care am învăţat-o, de tovărăşia prietenilor şi cunoscuţilor noştri, ne este cu neputinţă se sfârşim - muncă începută, să citim până la capăt o carte, luăm o carte în mâini doar pentru a o lăsa numaidecât jos. Adeseori nici măcar nu ne putem da seama ce se petrece cu noi. Apar mereu motive plauzibile care ne silesc să ne schimbăm.
• nelinişte sufletească.
• lenevie spre cele duhovniceşti: akedia este o piedică principală în calea rugăciunii. Ea aduce o toropeală în suflet şi în trup, împingând spre somn la vremea rugăciunii. "Când soseşte vremea rugăciunii se îngreunează trupul. Stând la rugăciune îl scufundă pe om în somn şi îi răpeşte stihul cu căscături necuvenite. Iar când se sfârşeşte pravila (deci când se sfârşeşte vremea rugăciunii), se deschid ochii şi oboseala dispare" (Sfântul Ioan Scărarul). Akedia în domeniul vieţii duhovniceşti se manifestă în primul rând în tendinţa spre a minimaliza rugăciunea. Omul cuprins de akedie îşi aduce tot felul de argumente pentru a-şi reduce la minim rugăciunea: că-i obosit, că n-are timp, că nu-i nevoie să te rogi chiar aşa mult, că-i suficient să spui un cuvânt din adâncul inimii decât să spui cuvinte multe şi fără să te poţi concentra.
• lenevia trupească. Părinţii fac distincţie între oboseala firească a trupului care cere odihnă şi patima trândăviei, lenea, care nu este o urmare firească a unei oboseli, o patimă legată de celelalte patimi, mai ales de întristare, de lăcomie şi de curvie.
Iată cum descrie în secolul IV, Evagrie Monahul, starea de akedie: "Atunci când cel căzut pradă akediei citeşte, cască mult şi uşor se lasă dus spre somn. Se freacă la ochi şi îşi întinde mâinile şi dezlipindu-şi ochii din carte îi fixează pe perete. Iarăşi întorcându-i, citeşte puţin şi frunzărind-o caută curios sfârşitul, numără paginile, murdăreşte literele şi podoaba cărţilor. Iar închizând-o, pune cartea sub cap şi cade într-un somn nu foarte adânc, căci foamea îi scoală sufletul şi el îşi face grijile lui".
Cauzele akediei:
- filavtia sau iubirea pătimaşă de sine,
- iubirea de plăcere şi întristarea cea după lume.
- rod al lucrării diavoleşti.
Akedia este o boală a sufletului:
- duce la întunecarea în întregime a sufletului,
- îl face pe om să se îndepărteze de cunoaşterea lui Dumnezeu
- duce la deznădejde, la hulă împotriva lui Dumnezeu, la învârtoşarea inimii, la mâniere grabnică.
Părinţii Bisericii ne învaţă că akedia nu este urmată de o altă patimă pentru că le are în ea pe toate. Omul care este cuprins de akedie, este cuprins de toate celelalte patimi.
Akedia este "cea mai apăsătoare şi greu de îndurat patimă"(Sf. Maxim Mărturisitorul), "moartea sufletului şi a minţii" (Sfântul Simeon Noul Teolog), "gustarea gheenei" (Sfântul Ioan Casian).
Falsă tămăduire: ispita schimbării, devierea atenţiei şi distracţia, a distrage atenţia de la lucrurile esenţiale, de la Dumnezeu, de la problema mântuirii sufletului, de la pocăinţă. Distracţia este însă amăgitoare pentru că ne dă doar impresia că ne rezolvă starea de pustiu sufletesc, de plictis, de lenevire, de nelinişte, dar de fapt nu face decât să ne afunde mai tare în akedie. (Televizorul şi internetul se înscriu în aceeaşi căutare a distracţiei, sunt mijloace prin care practic noi ne smulgem din realitate şi încercăm să schimbăm mediul. Este exact această împlinire a tendinţei spre fugă, spre plecare, care vine din patima akediei).
Tămăduirea akediei
Părinţii Bisericii ne spun că akedia nu are o anumită virtute care să i se opună în mod direct şi pe care să o căutăm în mod deosebit, pentru că akedia adună în sine toate patimile.
primul pas în lupta cu akedia este identificarea bolii acesteia de care suferim, înfruntarea ei şi nu fuga de ea.
Să luptăm cu ispita schimbării, a devierii atenţiei, a distracţiei. Demonul akediei să pleci, să încerci să fugi de realitate. Şi Părinţii îţi spun să înfrunţi.
Să ieşim din toropeala sufletească şi trupească care ne cuprinde, să nu ne lăsăm biruiţi de somnul trupului şi al sufletului, să ne aplecăm asupra noastră şi să căutăm să ne liniştim sufletul, să ne dobândim pacea sufletească. Pentru a putea ajunge la pace sufletească, la linişte sufletească şi pentru a birui akedia este nevoie de o luptă îndelungată şi neîncetată, care nu aduce lesne biruinţa, ci numai după o îndelungă nevoinţă.
• Pentru aceea avem nevoie de foarte multă răbdare. Să răbdăm, să nu plecăm, să nu încercăm să evadăm.
• Apoi trebuie să avem nădejde. Să avem nădejde că Dumnezeu ne va izbăvi de această patimă, să avem nădejde în bunătăţile viitoare în viaţa veşnică.
• Apoi este nevoie de pocăinţă, de întristarea cea după Dumnezeu.
• Apoi să ne aducem aminte de moarte. Toate mijloacele de divertisment nu au alt scop decât să ne facă să pierdem timpul, să treacă timpul fără să ne dăm seama. Or, timpul ne-a fost dat ca un interval în care să ne dobândim mântuirea şi atunci orice minut pe care-l pierdem în zadar este de fapt o riscare a mântuirii noastre, a veşniciei.
• Apoi iarăşi este nevoie de frica de Dumnezeu.
• lucrul mâinilor. Adică să avem o îndeletnicire, să împleteşti munca cu rugăciunea.
• cel mai important în lupta cu akedia este rugăciunea. Rugăciunea dă putere tuturor celorlalte lucruri pe care le-am enumerat până acum. Fără rugăciune nu se poate nimic. Rugăciunea potenţează aşadar, toate celelalte leacuri împotriva akediei, pentru că prin rugăciune noi chemăm ajutorul lui Dumnezeu. Harul lui Dumnezeu vine asupra noastră şi ne dă putere să luptăm cu această patimă a akediei. Numai acest har ne poate izbăvi de akedie. De asemenea Părinţii ne îndeamnă să nu ne lenevim la rugăciune şi să îmbinăm rugăciunea cu metaniile, pentru ca lenevirea trupului, moleşeala trupului să o alungăm prin metanii, angajând şi trupul în rugăciune.
• participarea la slujbe.
Ne spun Părinţii că această patimă a akediei, fiind o patimă atât de grea şi cuprinzând toate celelalte patimi, nu este urmată îndeaproape de nici o altă patimă. Şi de aceea omul care reuşeşte să biruiască akedia, nu este lovit imediat de nici o altă patimă, ci cunoaşte un moment de răgaz în războiul duhovnicesc. Evagrie Ponticul spune: "Acest demon al akediei nu e urmat îndeaproape de nici un altul. O stare de linişte cuprinde sufletul după încheierea bătăliei. Şi această stare care cuprinde sufletul după ce a biruit demonul akediei, se caracterizează prin odihnă, pace, o bucurie duhovnicească de nespus".

de un real ajutor este identificarea starii,darea ei in vileag,apoi rugaciunea scurta si deasa precum si ocuparea permanenta a timpului prin activitati fizice(eventual in gospodarie).

Un sfat pentru cei care nu vor sa mai gandeasca si sa infaptuiasca: "Cand nu ai de lucru, iti da diavolul de lucru".

Trandavia pentru mine inseamna sila.Scurt si la obiect.

"... Akedia în domeniul vieţii duhovniceşti se manifestă în primul rând în tendinţa spre a minimaliza rugăciunea. Omul cuprins de akedie îşi aduce tot felul de argumente pentru a-şi reduce la minim rugăciunea: că-i obosit, că n-are timp, că nu-i nevoie să te rogi chiar aşa mult, că-i suficient să spui un cuvânt din adâncul inimii decât să spui cuvinte multe şi fără să te poţi concentra.
• lenevia trupească. Părinţii fac distincţie între oboseala firească a trupului care cere odihnă şi patima trândăviei, lenea, care nu este o urmare firească a unei oboseli, o patimă legată de celelalte patimi, mai ales de întristare, de lăcomie şi de curvie. "

remediu am impresia ca ar putea fi sa te rogi neincetat, sa fii neincetat cu gandul, cu fractziunea clipei, cu tot filmul clipei catre Dumnezeu, mai ales in timp ce itzi desfashori activitatea... in timp ce munceshti sau te plimbi pe strazi sau dormi, sa te rogi neincetat in somn, in timp ce visezi, in timp ce te odihneshti... de odihna trupului... sufletul, duhul, iubirea din suflet sa fie cu duhul osarduitor caci trupul este neputincios...

iar cand ai ajuns la starea in care tot timpul sa te rogi, neincetat sa te rogi, abea atunci ar trebui sa incepi sa te rogi cu adevarat... caci daca toata ziua eshti in rugaciune, atunci ar trebui sa fii conshtient ca eshti cuprins de patima accediei... fiind defapt amagit cu parerea de sine, cu chipul neascultarii, ca sa ai cu ce sa te incantzi mereu acoperind intristarea, lacomia shi curvia... cu rugaciune prefacuta... cu rugaciunea celui ce inchipuie in mintea sa, shi care se apropie de trufie fara sa-shi dea seama cazand in nebunia de pe urma, in nebunia aia cand te lauzi cu cele primite in Dar ca tzi se cuvin, ca tzi s-ar cuveni de drept, sarind cat colo daca cineva itzi spune ca ai greshit... ca e peste poate ca sa fi un greshitor... din moment ce dumneata... trandaveshti... ca shi cum trandavia in pacatuire shi lepadare ar fi certificatul perfect al bunei purtari...

intr-un fel sau altul,cred ca trandavia este "boala secolului";imi amintesc cuvintele Parintelui Paisie spuse "Cu durere si dragoste pentru omul contemporan":

“ – Parinte,grija indeparteaza intotdeauna de Dumnezeu?
- Asculta de la mine urmatorul lucru : cand un copil se joaca si este absorbit de jucarii,nu-si mai da seama daca tatal lui este alaturi si-l mangaie.Dar daca-si va intrerupe putin joaca,atunci isi da seama.Tot astfel si atunci cand avem vreo grija,nu putem simti dragostea lui Dumnezeu.Dumnezeu da,dar noi nu simtim.Ia aminte sa nu risipesti puterile tale pretioase in griji de prisos si in lucruri desarte,care intr-o buna zi se vor face toate praf.Asa te obosesti si trupeste si mintea ti-o imprastii fara rost,iar dupa aceea ii dai lui Dumnezeu oboseala si cascaturile in vremea rugaciunii,la fel cu jertfa pe care a facut-o Cain.In mod firesc si starea ta launtrica va fi la fel cu starea lui Cain,cu neliniste si oftaturi pe care ti le va pricinui aghiuta,ce va fi alaturi de tine.
(…) Daca vezi ca mintea ta fuge mereu si se duce la treburi, (…) sa intelegi ca esti mai aproape de lucruri decat de Dumnezeu,de zidire decat de Ziditor.
(…) Omul este zidit sa faca binele in mod firesc,pentru ca Ziditorul lui este bun.(…)
Cu munca si grija multa se uita de Dumnezeu.Parintele Tihon spunea:”Faraon dadea munca si mancare multa israelitilor ,ca sa uite de Dumnezeu.”In vremea noastra,diavolul i-a absorbit pe oameni in materie,in raspandire.Munca multa,mancare multa,ca sa uite de Dumnezeu si astfel sa nu poata – sau mai bine zis sa nu vrea – sa puna in valoare libertatea ce li se da ca sa-si sfinteasca sufletul.Insa,din fericire,de aici iese si ceva bun,fara ca diavolul sa vrea:oamenii nu mai au prilejul sa pacatuiasca atat cat ar voi. “

Cand pot sa-mi dau seama ca trandavesc?

cine stie,poate chiar acum,stand in fata monitorului....

Probabil, chiar nu stiu ce sa zic.

Dar la ,,trandavia fata de Dumnezeu v-ati gandit''?Multi lucreaza din greu dar trandavesc in fata lui Dumnezeu,intelegeti ce vreau sa zic.

Asa e Alin si eu ma numar printre cei trandavi fata de Dumnezeu.Lucrez mult si e obositor dar seara cand am putin timp liber in loc sa il petrec aducand multumire lui Doamne Doamne ma atrage tot mai mult calculatorul si stau le el pana tarziu cand pic franta de oboseala si uite asa ma departez cate un pic de EL.Stiu ca nu e bine ceea ce fac dar sunt dezamagita de viata asta si nu am chef de nimic!Rugati-va si pt mine care doriti,sa imi revin si eu sa incerc sa uit tot ce ma apasa!

Domne atotputernic si bun si iertator, intareste pe roaba Ta Alicia, intru lumina Ta!!!

"Trandavia este moartea sufletului si a mintii. Daca Dumnezeu i-ar ingadui sa lucreze impotriva noastra dupa puterea ei, nici unul dintre nevoitori nu s-ar mantui vreodata.

Datoria noastra este sa i ne impotrivim cu toata puterea ce ne este data, dar sta in puterea lui Dumnezeu sa ne trezeasca in chip tainic si sa ne arate in chip vadit biruitori ai ei. Caci e cu neputinta ca, murind cineva, sa invie fara ajutorul Celui ce S-a inviat pe Sine din morti" (Sfantul Simeon Noul Teolog).

trandavia,vorba desarta,slava desarta,imbuibarea pantecelui,mandria,avaritia,imprastierea gandurilor=numai"cateva"din piedicile spirituale ale bietului om...

Sfantul Grigorie de Nissa spune in una din scrierile sale ca "Dumnezeu ne-a facut lucratorii asemanarii noastre cu El". A pus intru noi Chipul Sau, dar calea de la Chip la Asemanare, se face si prin vointa si efortul nostru. Acest cuvant nu lasa loc trandaviei.

De aceea, trandavia apare atunci cand uitam scopul ultim pentru care am fost adusi la existenta. Apoi, trandavia spirituala se manifesta si la nivel exterior in toate activitatile noastre. Tot ce intreprindem este facut "de mantuiala", nu spre mantuire.

"Sa fie legat acest tiran (duhul trandaviei) de aducerea aminte a pacatelor si sa fie batut cu lucrul mainilor. Sa fie tras de gandul la bunatatile viitoare si pus inainte, sa fie intrebat de cele cuvenite:
Spune deci tu, molesitule si lancedule, cine te-a nascut pe tine din rautate? Cine sunt nepoatele tale? Cine, cei ce te razboiesc si te ucid?

Iar el, silit, va raspunde: Eu nu am unde sa imi plec capul intre cei cu adevarat ascultatori. Dar am loc si vietuiesc in cei ce se indeletnicesc cu linistea. Iar cele ce m-au nascut sunt multe si felurite. Cateodata, nesimtirea sufletului, alteori, neaducerea aminte de cele de sus; cateodata, si prea multe osteneli.
Iar nepoatele mele sunt: neascultarea parintelui, neaducerea aminte de judecata, ba uneori si parasirea fagaduintei.

Dusmanii mei, de care sunt legat acum in lanturi, sunt cantarea de psalmi si lucrul mainilor. Cel ce ma razboieste este gandul mortii. Iar cea care ma omoara cu desavarsire este rugaciunea impreunata cu nadejdea sigura a bunatatilor viitoare" (Sfantul Ioan Scararul).

Trandavia in lucrarea virtutilor are in principiu doua cauze:

1. lipsa aprofundarii motivationale
2. lipsa experimentarii extazelor care vin din practicarea corecta a virtutilor

In primul caz mintea nu este impodobita de cugetarile contemplative ale:
- impermanentei
- apropierea rapida a mortii
- legea universala a cauzei si efectului
- pericolul de a experimenta o moarte impura
- bucuriile paradisiace
- intelegerea 'mantuirii'
...

In al doilea caz, sufletul este lipsit de 'painea extazelor' (cea de toate zilele), care ne hranesc din interior si creeaza o emulatie inflacarata. Aceasta se datoreaza unei intelegeri insuficiente, firave, a modului cum lucreaza virtutile. Practicarea virtutilor nu este ceva simplu, este o stiinta in sine, cu propriile legi organice.

Rugaciunea este o virtute. In adancul ei, inseamna mult mai mult decat repetarea verbala sau mentala a cuvintelor.

Păcatele capitale se combat prin practicarea virtuţilor contrare lor. A şti de care păcat din lista de 7 suferim cel mai mult este foarte folositor din punct de vedere practic: astfel vom şti care virtuţi şi practici de credinţă să cultivăm cel mai mult şi ca primă urgenţă.
De exemplu, dacă suferim de lăcomie, este indicat să postim. Dacă suferim de avariţie, este indicat să dăm de pomană. Dacă suferim de necurăţie, este indicată abstinenţa.
Tot aşa, în cazul lenei este indicat să lucrăm pentru Domnul şi pentru aproapele şi să aderăm la practici şi devoţiuni precum trezitul dimineaţa devreme, metaniile, mersul la şapte biserici, etc.

De multe ori, lenea nu este manifestă ci este mascată. Leneşul poate, în mod ocazional, să facă treabă multă, care cere un efort considerabil. Dar este incapabil de efort susţinut. Cu alte cuvinte, lenea acţionează mai întâi în interiorul omului, la nivelul voinţei. Leneşul poate fi capabil să cureţe o remorcă de cartofi, până cade din picioare. Dar, cereţi-i leneşului să cureţe un cartof pe zi. Atât: un singur cartof. În prima zi, el va spune că ce mare lucru ? "Am să curăţ mâine doi cartofi: pe cel de azi şi pe cel de mâine". Dar, a doua zi, va găsi altceva de făcut, fiindcă leneşii sunt mai adesea împrăştiaţi, putând da altora şi loruşi senzaţia de oameni activi. "Ia uite, nu am putut să curăţ cei doi cartofi !" va spune el către seară. Şi tot aşa.

"Exista o trandavie a firii din oboseala. Si este una de la draci.

De voiesti sa le deosebesti, cerceteaza asa: cea de la draci se iveste in cineva inainte de timpul cand are nevoie de odihna. Caci, incepand sa lucreze, inca inainte de a fi ispravit o treime sau o patrime din lucrare, trandavia il indeamna sa lase lucrul si sa se scoale. Deci nu trebuie sa primeasca indemnul ei, ci sa faca o rugaciune si sa sada la lucrul lui si sa rabde.

Iar cea a firii se iveste cand omul obseste peste putere si se sileste sa lucreze mai mult decat poate. Astfel, trandavia firii se naste din neputinta trupului. Deci in acest caz trebuie sa-si incerce omul puterea si sa-si odihneasca trupul in frica lui Dumnezeu" (Sfantul Varsanufie).

Cea de la draci , apare mai ales inaintea si in timpul rugaciunilor . caci ce poate fi mai neplacut si uracios pentru el , decat rugaciunea indreptata catre Dumnezeu , si atunci iti aduce in minte gandul oboselii , iti imprastie mintea la tot felul de imaginatii , doar , doar , o lasi mai usor cu rugaciunea , sau chiar sa renunti la ea . Amanarea , delasarea , sunt pacate subtile , dar sunt pacate , de multe ori ignorate de noi .

Nu ştiu voi cum sunteţi, însă eu am mari probleme cu atenţia în timpul Liturghiei. Rareori reuşesc să fiu prezent şi să particip cu adevărat. Mintea îmi zboară în toate direcţiile, deşi aud: „Toată grija cea lumească acum să o lepădăm”.
Dacă cineva a reuşit să depăşească o astfel de stare, am rugămintea să mă sfătuiască şi pe mine ce să fac.

E o stare temporara - rabdare ! Din moment ce constientizezi , si-ti doresti indreptarea situatiei , esti cu siguranta pe drumul cel bun . Te va ajuta Dumnezeu cu siguranta , dar te rog citeste ce spun Sfintii Parinti despre imprastierea mintii , si ai sa afli multe de folos tie ! Doamne ajuta !

Cere ajutor Domnului in acel moment. Scutura-te, ca si cum te-ai trezi si spune: Doamne ajuta-ma si alunga gandurile rele de la mine. Doamne intareste-ma. si Doamne Iisuse si iti revii.
Iata ce am patit eu si inca mai patesc in momentul facerii proscomidiei.
M-a adormit pur si simplu, in picioare cu ochii deschisi. Nu am mai auzit cantaretii, preotul, nu am mai vazut lumea din jur nimic, o adormire, ca un somn, cu ochii deschisi. Mi-am dat seama si am incercat sa imi revin dar foarte greu. Era ca o lupta peste puterile mele. Parca nu mai dormisem de zile, asa toropeala si oboseala am avut dintr-o data. Si atunci cand am vazut ca nu pot singura nimic, am zis: Doamne ajuta-ma, alunga raul de la mine. Intareste-ma. Si Doamne Iisuse, si treptat a cedat, usor, mi-am revenit complet.
Acum de Inaltare, tot la proscomidie, m-a lovit la ochi. Brusc nu am mai putut privi de loc. Trebuia sa inchid ochii, daca ii deschideam, ma durea, nu puteam sa vad nimic. Cum sa stau cu ochii inchisi mi-am zis? Imi era greu sa ii tin deschisi. Ca un om care nu sufera lumina, dar la mine nu sufeream sa vad nimic, ca ma deranja. La fel am cerut sprijin la Domnul si mi-am revenit usor usor. Si numai la proscomidie.

Asadar cere ajutor la Domnul cand gandurile se imprastie si nu poti sa le tii adunate la slujba.

Demonul si-ar dori sa stam de vorba cu el, nu cu Dumnezeu. De aceea, indeosebi in ceasul rugaciunii, lupta cu duhul trandaviei se intensifica; toropeala isi face simtita prezenta.

Sfantul Ioan Scararul spunea ca diavolul trandaviei "aduce pe la amiaza o tremurare de trei ceasuri cu dureri de cap si cu fierbinteala si cu ameteli. Pe la ceasul al noualea (pe la trei dupa amiaza), acestea se mai domolesc. Iar cand se pune masa, sare din asternut. Cand soseste vremea rugaciunii, iarasi se impreuneaza cu trupul. Stand la rugaciune, scufunda pe calugari iarasi in somn si le rapeste stihul din gura cu cascaturi necuvenite".

Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca "dracul trandaviei obisnuieste sa razboiasca, de cele mai multe ori, mai ales pe cei ce au inaintat in rugaciune, sau pe cei ce se sarguiesc cu ea. Caci nici un altul dintre ceilalti draci nu are putere impotriva acestora.

Acesta isi are puterea fie dintr-o ingaduinta de sus cu bun rost, fie, cum socotesc mai degraba, isi ia puterea impotriva noastra din niscai stari necuvenite ale trupului.

Iar ceea ce vreau sa spun este aceasta: mancand mult si incarcandu-mi stomacul si adormind astfel prea satul, aceasta patima a pus stapanire pe mine si am fost biruit; apoi, infranandu-ma iarasi peste masura, mi-am facut mintea intunecata si anevoie de miscat si iarasi am cazut in aceeasi patima".

"Trandavia si greutatea trupului, nacute in suflet din lene si negrija, ne departeaza de la canonul obisnuit si aduc in cugetare intuneric si descurajare. Prin aceasta se ivesc in inima ganduri de frica si de hulire, incat cel ispitit de dracul trandaviei nu mai poate nici macar sa mai intre in locul obisnuit al rugaciunii, ci ii este lene si pregeta si gandeste lucruri nebunesti impotriva Facatorului a toate.

Cunoscand deci pricina si izvorul de unde ti-au venit acestea, intra cu sarguinta in locul cel obisnuit al rugaciunii tale si cazand la iubitorul de oameni Dumnezeu, roaga-te din inima cu suspine, intru durere si lacrimi, cerand izbavirea de povara trandaviei si a gandurilor rele; si ti se va da degraba tie, celui ce bati si staruiesti cu osteneala, izbavirea de aceasta" (Sfantul Simeon Noul Teolog, Cele 225 de capete teologice si practice, in Filocalia VI).

Trandavia te opreste din cunoasterea lui Dumnezeu. Te face sa nu mai ai timp pentru implinirea voii Sale si sa nu-ti mai faci griji pentru cele vesnice. Este cea care te ajuta grabnic la ingroparea darurilor primite si implicit la pierderea lor.

Daca ar fi sa descriem trandavia in termeni de "Resurse Umane", atunci putem spune, fara a gresi, ca aceasta este calea prin care diavolul isi recruteaza "slujbasii". Sa fim siguri ca atunci cand trandavim, diavolul ne da de lucru.

AKEDIA

Mi-au devenit ai zilei zori povara
si vremea trece parca tot mai greu,
pe buze ruga-i doar icnire-amara,
iar gindu-mi fuge-n alte parti mereu...

M-am plictisit de lume si de mine,
dar si de-asaltul slavei Tale mute,
si-asa de singur sint ca nu-mi mai vine
decit sa casc de stearpa mea virtute.

Nu-i nici macar vreun demon de amiaza
sa dea tircoale-n jur chiliei mele,
ci doar lumina cade, ca o piaza,
pe sila mea de bune si de rele.

De ce-ar mai fi sa-mi pese de pacat
cind nu mai am credinta de-altadata
si nu ma simt decit un stirv uitat,
pe care moartea prin pustie-l cata?

M-am desteptat din vechea amagire
sau m-a smintit cumplita batrinete?
E-o oboseala mai presus de fire
si-un dor al carnii minte sa se-nvete...

Acum sa-mi vina inger, daca poate!
Acum sa-mi dea Stapinul lumii semn!
Pe cit se vede, doar poveste-s toate,
din cer si pin’ la crucea Lui de lemn...

Da, viata mi-am jucat-o pe-o minciuna,
ce poate-a fost in felul ei frumoasa,
dar azi in gura mortii se razbuna,
caci singur cuc si ros de viermi ma lasa.

Si fratii? Unde-s fratii mei, ascetii?!
Pe limba ei ne-a inghitit pustia
si, vrind s-aflam temeiurile vietii,
i-am pregatit doar mortii vesnicia.

Macar de-am fi cu totii impreuna
acum, cind praful s-a ales de noi,
de-am imparti aceeasi vagauna
si-aceeasi deznadejde de apoi!

Nimic si nimeni, gol si sus, si jos!
As blestema, dar n-am habar pe cine,
si tot ce-mi pare-a fi mai de folos
e somnul – care nu-i zgircit cu mine...

Caci orisicit, in groaznica-mi trezie,
credinta si nadejdea mi-am pierdut,
in somn visarea inca-mi mai imbie
placeri de care parte n-am avut.

Ba chiar, intr-o feerica lumina,
mai lasa loc unei naluci de rai,
in care Tu, minciuna mea divina,
din veci m-astepti cununa sa mi-o dai.

Atunci eu cad in roua ierbii pure
si-Ti zic: „Parinte, nu m-as mai trezi!”,
si sint ca primavara o padure
ce uita cite iarna patimi...

Si-n somn, zic fratii, ii fu dat sa moara,
zimbind senin vedeniei de nespus...
Cu ce masura Domnul ne masoara –
e taina Lui de toate mai presus.


Razvan Codrescu - Poeme neptice

Ca sa scapam de trandavie sa dam aproapelui in numele lui IIsus din partea celor ce nu au nimic pe lumea cealalata sau au putin o sticla cu apa, o paine, 4 pungute cu bomboane.
Apoi sa dam la fel in numele lui IIsus din partea noastra.

Un om lenes si plicitisit nu poate primi Duhul Sfant, nu se poate sfinti. (din cuvantul Patriarhului la slujba de canonizare de azi).

Omul este chip al lui Dumnezeu, iar cum Dumnezeu nu sta niciodata din lucrarea Sa, asa nici omul nu ar trebui sa leneveasca. E ceva tainic, pe masura ce lucrezi mai mult pentru aproapele, primesti mai multa putere de lucru. Asta am vazut la marii parinti, care nu spovedeau pana la o anumita ora, nu aveau program pentru cercetare. Erau oricand gata sa te primeasca. Si cand ii vedeai ca toata ziua si mai mult de jumatate din noapte, uneori chiar toata, era daruita semenilor, nu puteai sa nu te intrebi cum de mai rezista.

Sfantul Simeon Noul Teolog spune ca "odata, cuprins fiind cineva de trandavie, avea mintea slabita si intunecata si sufletul molesit, incat putin mai trebuia ca sa fie cuprins de intristarea inimii si sa stinga in el flacara Duhului si sa se umple toata casa trupului sau de fum.

Ba mai mult, se ivi in el o amorteala a tuturor madularelor, care-l ducea, din cauza moleselii, la un somn fara masura, incat era silit sa lipseasca si de la slijbele obisnuite. El incerca sa se impotriveasca acestora prin infranare si veghere" (Cele 225 de capete teologice si practice, c.71, Filocalia VI).