Invidia
 

Invidia sau părerea de rău pentru binele aproapelui şi satisfacţia, bucuria pentru nenorocirea şi suferinţa aproapelui. Câţi nu sunt cei ce se hrănesc efectiv din nenorocirea sau necazul celui de lângă ei. Sfânta Scriptură ne avertizează:" Unde este pizmă şi zavistie, acolo este neorânduială".Din invidie se nasc: ura , clevetirea, uciderea, precum slăbirea puterilor sufleteşti şi trupeşti. Invidia sufoca Dragostea de Dumnezeu

"Cum o floare se usuca daca nu primeste apa, asa se intampla si cu sufletul omului care e otravit cu mandrie."

Mare pacat invidia asta. Trebuie sa recunosc ca si eu m-am lasat impins in acest pacat de cateva ori, cu toate ca acum imi dau seama cat greseam. Realizez acum ca e mult mai usor si mai frumos sa ma bucur de vreun succes al aproapelui, decat sa-l invidiez.

Nu toata invidia este patimasa, dupa cum nu toata tinerea de minte a raului

Aceste sentimente sunt un amestec de ceva involuntar si voluntar, ultima doar la cei ce lucreaza patimile.

Aparitia acestor sentimente este fie rezultatul înselarii (crezi ca cutare a facut sau gândeste ceva rau când de fapt el e nevinovat) fie un raspuns la nedreptaatile facute de celalalt. Virtutea consta în a nu urma aceste simtaminte prin fapte, cuvinte sau gânduri de ura, fiindca mânia omului nu lucreaza dreptatea lui Dumnezeu. Dar totodata ele pot fi semnaul unor nedreptati realizate de persoana fata de care simtim sentimentele de pizma/ura.

Deci nu trebuie sa ne atribuim tot ce simtim fiindca sentimentele rele sunt de la draci iar cele bune de la Dumnezeu si îngeri. Trebuie sa avem grija ce facem cu trupul, limba si gândurile, aceasta e responsabilitatea noastra.

iar cei care se cred invidiati, sunt de fapt oameni patimasi, îmbibati de mândrie si frustrati, care vor sa se ridice deasupra celorlalti si care vad în invidia celorlalti (reala sau imaginara) un barometru al propriului succes, cum era un citat pe alt topic.

Traditie1, vrei sa spui ca a avea ganduri de invidie, dar a nu actiona dupa aceste ganduri nu e un pacat asa mare si ca ni se intampla tuturor?
Interesant punct de vedere.
Eu, de cate ori imi trece prin minte un astfel de gand, ma rusinez apoi de gandul meu si imi pare rau ca am gandit asa. Ma simt vinovat. Si este firesc sa fie asa. Insa tu spui ca e firesc sa apara si gandul ala. Am inteles bine?
Astept si alte pareri, daca se poate. Multumesc.

Doamne-ajuta!

Gândurile au trei surse, dracii, Dumnezeu si noi însine.

Gândurile de invidie nu vin de la noi ci de la draci. Însa asa cum am spus, unii oameni sunt urâti pentru câstigurile nedrepte facute si asta e, cred, de la Dumnezeu, e o forma de a vadi nedreptatea respectivilor.

Ce spui tu ca simti rusine e mai degraba închipuire de sine, ti se pare ca esti bun fiindca simti rusine.

Sarpele invidiei...
 

[SIZE=3] Cumplit trebuie sa sufere aceia pe care sarpele invidiei i-a muscat de inima... Sa ne ajute Bunul Dumnezeu sa nu-i simtim vreodata muscatura, sa ne bucuram mereu pentru binele si fericirea aproapelui![/SIZE]
[SIZE=3] Mereu i-am admirat pe cei din jur pentru implinirile lor...de orice natura... N-am tanjit niciodata dupa nimic material. Nimic nu voi lua cu mine DINCOLO...doar faptele mele!!![/SIZE]
[SIZE=3] Am tanjit in schimb si tanjesc inca dupa Dumnezeu si dragostea Lui...Si aici, DA...am simtit o oarecare mahnire impletita insa cu bucurie si admiratie pe toti aceia care se roaga mai mult, care postesc mai aspru decat mine , care pot sa faca mai mult bine decat reusesc eu sa fac... Sa fie oare invidie??? Sa-mi fie oare pacat???[/SIZE]

Sf. Ioan Gură de Aur explică astfel păcatul invidiei :
 

"căci de nicăieri nu vine invidia , decât din faptul de a te lipi cu trupul şi sufletul de cele de aici, sau mai bine zis, de toate relele. Pentru că dacă ai crede cu adevărat că averea , ca şi slava lumii acesteia nu inseamnă nimic, nu i-ai invidia pe cei care au. Dar , fiind că priveşti aceasta cu lăcomie, le admiri şi-ţi tremură inima gândindu-te la ele , de ceea te şi munceşte gândul de slavă deşartă, iar toate acestea vin din faptul că tu le admiri pe cele din viaţa de aici ."

Invidiosul , este mâncat pe dinlăuntru şi este secătuit de patimă. Invidiosul urâşte pe cel ce il intrece cu situaţia, cu bogăţia, cu cinstea. Invidiosul işi doreşte mereu bunurile aproapelui său, urăşte pe cei frumoşi şi buni. Invidiosul se hrăneşte cu nenorocirea aproapelui său.
"Invidia este cea mai nedreaptă dintre toate patimile , dar şi cea mai dreaptă : pe de o parte, izgoneşte tot binele, iar pe de alta chinuie pe cel care o are " . ( Sf. Grigorie Teologul ) .

Parintele Rafail Noica facea referire la existenta unei invidii cu caracter pozitiv - invidia sfinta:

Ce este sfânta invidie? Un nevoitor s-a dus la Sfântul Antonie cel Mare și îi spune: „Antonie, eu mă nevoiesc mai mult decât tine, dar tu ai mai mult har. Cum se face?“.

Antonie nu i-a ascuns-o, ci i-a zis: „Fiindcă eu iubesc pe Dumnezeu mai mult decât tine“. I-a arătat taina lui pentru ca nevoința acestui om să fie mai deplină.

Nevoitorul acesta invidia harul pe care-l avea Antonie, dar pentru această invidie îl iubea (!) pe Antonie, astfel încât a avut încrederea să se ducă la el și să-i spună: tu cum ai ajuns la asta și eu nu?

Invidia (pizma) ocupă un loc special printre cele şapte păcate capitale din cauza marelui ei paradox. Toate păcatele te fac să te simţi, măcar pentru o clipă, bine. Mândria ? Păi ţi se face inima cât o sacoşă când te linguşesc alţii. Mai ceva ca motanul gâdilat în ceafă, aşa te înfoieşti şi te bucuri. Lăcomia ? Salivez numai când simt parfumul suav al oalelor celor sfârâitoare pe plită şi aroma lor mă înnebuneşte de plăcere. Nu mai zic de necurăţie şi cam ce plăceri simt în alea câteva minute, că poate mai sunt copii pe aici care nu ştiu cum se fac copiii. Până şi lenea, dom'le, îmi dă aşa o senzaţie de bine, că parcă aş mai sta în plăpumi după ce mă trezesc încă vreo cinci ore, cel mult cu laptapul setat pe forumul ortodox în braţe, încât o zi în care nu fac nimic e o zi în care mă simt excelent, ca un concediu făcut în pijama.

Doar invidia asta e un caz special. Cu gândul pizmaş nu mă fericesc nici măcar o clipă, ci mă pripesc în inima mea şi spumeg de oftică. La alte păcate se cheamă că am făcut un târg. Un târg "designed by Danila Prepelac. All rights reserved". Dar un târg. Am plecat la iarmarocul vieţii cu o eternitate de fericire în traistă şi mă întorc cu un minut de fericire. Cum se poate aşa prostie ? Simplu: până la eternitatea aia mai e. Dar minutul, îl am acuma. Ei bine, există chiar un târg mai dezastruos, pe care invidia, singură, îl face cu putinţă. Plec la târg cu doi boi frumoşi (metafora eternităţii, aţi înţeles, aşa-i ?) şi mă întorc nu cu o pungă goală, ci cu o pungă în care vărs de nervii ce-i am pe succesul vecinului. Adică, dau o eternitate de fericire nu pe un minut de fericire, ci dau o eternitate de fericire şi obţin în schimb fierea mea şi ficaţii mei întorşi pe dos.
Păi, corect e ? Adică ce sunt eu, prostul dracului ?

De omul invidios trebuie sa ne ferim ca de cel mai aprig dusman.Invidia naste monstri..Mistuie pe interior si are un zambet fals pe exterior..

Invidia este prezenta peste tot...Ca unul este mai doct, ca celalalt are mai multi talanti..in fine..cert este ca atata vreme cat va fiinta si prima iubirea de sine.....uitandu-se sfatul Hristic de a ne iubi pe noi ca pe cei de langa noi....va ramane consacrata acestei vremi....invidia....

Invidia e ceva uman, daca n-ar exista invidie n-ar exista nici constiinte libere. Am fi cu totii niste roboti. Invidia naste progresul, competitia.

Tot invidia ne ajuta sa ne autocaracterizam, sa ne dam seama unde anume pe scara sociala firguram. Ne uitam la noi, ne uitam in curtea vecinului si comparam. Diferenta ne multumeste sau ne face sa tragem mai tare pentru noi si pentru urmasii nostri.

Invidie = egoism, iar a sustine ca oamenii nu trebuie sa fie egoisti e ca si cum am sustine ca oamenii trebuie sa traiasca fara o mana.

Omul nu va fi niciodată mulţumit de ceea ce a reuşit să obţină, iar atunci când o necesitate este satisfăcută, în locul ei apar noi şi noi necesităţi. De aceea, invidia este unul dintre cele mai prosteşti şi mai absurde sentimente ale omului, întrucât şi cel care are acoperită o arie mai mare de necesităţi faţă de un altul va fi la fel de fericit sau de trist ca şi celălalt, poate mult mai nefericit. (Sorin Cerin)

Invidia reprezinta o insulta pentru tine insuti. ( Yevgeny Yevtushenko)

Invidia este ulcerul sufletului. (Socrate)

Aici iti dau perfecta dreptate...Deci sa ne ferim ! Doamne ajuta!

Eu stiam ca invidia este atunci cand iti doresti binele aproapelui atunci cand nu-l ai (vreau si eu! sau da' de ce el are/este si eu nu?). Definitia data de tine este pentru pizma daca nu ma insel.

Ar fi bine sa clarificam lucrurile astea, ca sa stim despre ce vorbim de fapt.

Tu te referi la partea "frumoasă", a invidiei , dar ea , invidia e o ramură, un rod , al mândriei ! De ce el are, şi eu nu am . . . , iar atunci când capra crapă , satisfacţia-i pe măsură , din invidie bineânţeles, că nici el nu mai are , şi ajuns precum noi ! Invidia este cu mult mai periculoasă decât se crede . Din invidie, apar vrăjmăşiile, ura , crima şi alte cele !

Un alt aspect al invidiei,este al asa numitor"prieteni" care-ti injecteaza zilnic,doze mici de pizma,prin oferirea comparatiilor facute intre tine si ceilalti.Ca cineva,care te bate sacaitor pe umar ,toata ziua
Am avut o"prietena"care-si permitea sa ma judece,si sa ma faca de doua parale,doar pt ca nu urmaresc diferite privilegii,pt ca nu santajez emotional in relatiile cu ceilalti si altele, diverse...fraza pe care mi-o spunea mereu era:esti prea idealista,pt vremurile acestea!

Un timp,chiar am intrat in pacat,pizmuindu-i pe cei carora imi parea mie ca au parte de o viata prea linistita,buna,cu bucurii venite pe neasteptat,in comparatie cu mine...insa perioada,asta nu a durat prea mult,deoarece am indepartat sursa respectiva-"prietena",si am revenit la cea ce fusesem dinainte-am alte pacate,si totusi invidia imi era straina pana atunci!Chiar si acum,cand cineva imi ofera retete de viata si exemple,le spun foarte cald ca putem fi prieteni doar in masura in care nu se mai vad raspunzatori de"binele"meu!

Invidia otraveste,instristeaza si atrage o alta serie de sentimente negative:neputinta,deznadejdea,frustarea si chiar furia;pe cand,faptul de a te bucura pt binele cuiva,iti inobileaza sufletul,te inalta!

In aceasta idee,fiti atenti la cine va insoteste si cui ii faceti cunoscute toate gandurile voastre intime,si in general fiti sceptici in fata acelor prieteni,care vor cu tot dinadinsul sa va schimbe felul de a fi!!!Chiar daca sunteti pe un drum gresit,un om bine intentionat,nu va face presiuni,sau nu va va jigni...

@Yasmina
 

Foarte bine ai punctat anumite aspecte , dar doresc să reamintesc că invidia face din viaţa celui ce invidiază, un adevărat calvar ! El nu-şi mai aparţine ca persoană, mintea lui nu mai funcţionează normal , sufletul se împietreşte continuu , iar ura i se sălăşuieşte încet, încet în tot trupul şi sufletul său . Devine fals , cu dublă personalitate şi mult mai mult de atât ! Să te ferească Dumnezeu de invidioşii de "profesie" !

Da,invidiosii au mintea incetosata,sunt posaci,tristi,depresivi,iritabili,intunecati,prapa stiosi...sa te fereasca Dumnezeu sa zambesti sau sa fi fericit in preajma acestor persoane-parca sunt gauri negre care inghit toata energia buna :(

Asa este...Sunt cei care n-au liniste daca nu incearca "sa te roada ca molia", stiind ca n-au cum sa te atinga...Invidiosii sunt cei care in gen vb datorita neputintelor proprii incearca sa intunece sufletele celor de langa ei, in multe chipuri...Se intampla ff des ca cei invidiosi sa fie tocma cei care cred despre ei insisi ca ar fi cu motz si vor sa il oblige cu tot dinadinsul pe cel de langa sa recunoasca asta si sa ii fie aidoma....Invidia este o gorgona si trebuie sa evitam invidiosii dar si sa invidiem....Doamne ajuta sufletele noastre !

Exact , caci si INVIDIA ste molipsitoare , asa ca daca vom sta in preajma celor smeriti , smeriti vom fi ! Din pacate de multe ori nu noi alegem , si multe sunt venite ca incercari , ca ispite , dar tot atat de adevarata-i vorba : " spune-mi cu cine esti prieten , ca sa-ti spun cine esti " , deci si "intovarasirea" are efectele (consecintele ) ei !

Patima invidiei
 

Ce este invidia ; Cum se manifesta invidia ; Consecintele invidiei ; Cum este vindecata patima invidiei . Mitropolitul Hieroteos Vlachos , cauta un raspuns la cele patru intrebari intr un articol publicat de site-ul crestinortodox.ro :http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...iei-68578.html

Multumind lui Dumnezeu pentru toate,multumindu-te cu tot ce ai primit de la Dumnezeu, nu lasi invidia sa se apropie de tine.

Cred ca e loc pentru toti. Iar acest lucru este descoperit in fiinta lui Dumnezeu - stau laolalta trei persoane egale. NU au de ce sa caute sa ia locul celuilalt, pentru ca atat de mult s-au unit incat ce are unul, are si celalalt. Sau mai bine zis, atat de mult s-au uitat pe ei incat s-au umput de ceilalti. Asa putem intelege cuvintele lui Hristos: Cel ce Ma vede pe Mine, Il vede pe Cel ce M-a trimis..."

Invidia aduce tristetea pentru succesul aproapelui, se opune iubirii aproapelui. Asa ca eu cred ca invidia naste fals progresul si competitia. E adevarat ca intr-o lume imorala, consideri ca numai prin invidie vei reusi sa ai victorii. Dar cand omul leaga viata si de lucrarea lui Dumnezeu, altfel e privit progresul si competitia.

Adevarat... cand competitia ajunge sa fie privita cu ochii credintei, ea capata cu totul alte valori.
Competitia lumeasca da nastere la nenumarate patimi, pe cand competitia duhovniceasca naste sfintenie.

Diavolul incearca sa sfasie firea omeneasca, sa o cioparteasca prin patima dezgustatoare a invidiei.
Invidiosul este un mare nefericit, incapabil sa simta bucuria aproapelui sau. Inima sa impietrita, bolnava, tresalta de veselie la necazul fratelui sau si se umple de amaraciune din pricina fericirii aceluia.

E de inteles, desi nu ar trebuie sa existe, invidia fata de unul inzestrat. Esti invidios pe ce face, pe ce are, pe cine este. Dar sa fii invdios pe unul care iti pare lipsit de orice dar, pe unul care si-a ingropat talantii, e de plans. Si totusi se intampla.

Cu pietre arunci in pomul cu fructe, nu in cel lipsit de ele. De dorit e sa nu arunci niciodata cu piatra, e indicat sa inveti sa le culegi, iar daca nu poti, sa ceri.

Mania il arde , pofta trupeasca il vlaguieste , si invidia il usuca , asa ca mai mare nefericire nici ca poate fi !

Cat de nefireasca este invidia si cat de nefericiti suntem atunci cand ea se strecoara in sufletul noastru! Nu stim oare ca trebuie "sa te bucuri cu cel ce se bucura si sa plangi cu cel ce plange"? Stim, dar lipsa dragostei ne face atat de fatarnici. Sa luam seama cu luare aminte la toate aceste porniri nefiresti ale inimii noastre.

M-am gandit la vorbele tale , si vroiam sa te contrazic , sa gasesc ceva lumesc bun in ale competitiei . M-am tot gandit , si-mi veni in minte sportul , dar vai noua cate patimi naste si acesta "indelednicire " , ce se vrea fara de pata ! ! !

Feriţi-vă de oamenii care au zâmbetul pe buze, dar nu şi in privire.

In rest: mila Domnului, căci nu ştim ce planuri are El pentru ei.

"Zavistia - spune Cuviosul Sofronie Saharov - este proprie tuturor oamenilor, indiferent de starea lor sociala.
Desigur, totdeauna se gaseste cineva mai tare decat noi. Ceilalti au intotdeauna ceva ce am dori si noi sa avem.
Prin zavistie lepadam pe ceilalti; iar viata devine cu adevarat un fel de chip intunecat si tulbure al lui Dumnezeu".

Hai sa vedem , ce spun si cei din popor . . .
 

Invidiosului nu-i vine indigestia din ce manaca el, ci din ce manaca ceilalti. Invidia a murit dar a lasat multi urmasi.

Invidia nu are odihna.

Invidia este un graunte de nisip in ochi.

Invidia dusmanului e proprie sa pedeapsa.

Sa moara capra vecinului.

Daca invidia ar fi o boala, multi ar suferi.

Nu arunca cu pietre in pomul cu fructe.

. . .
 

Pe cei care merg în soare îi urmează în mod necesar umbra; iar pe cei care păşesc prin glorie îi însoţeşte invidia.( SOCRATE )






Invidiosul îşi pricinuieşte suferinţa ca unui duşman. ( DEMOCRIT )







Invidioşii nu se bucură atât de propria lor fericire, cât mai ales de nenorocirea altora. ( AGATHON )







După cum fierul e ros de rugină, astfel e ros invidiosul de propriul său caracter. ( ANTISTHENES)

In cateva cuvinte , aproape tot despre invidie : Parintele Rafail Noica
 

Am zis că nu există păcat și nu există viciu și nu există iad. Invidia? Există o invidie sfântă. Invidia, ca și toate păcatele și viciile, este numai o deformare a unui lucru bun, a unei dreptăți, a unei virtuți. Ce este sfânta invidie? Un nevoitor s-a dus la Sfântul Antonie cel Mare și îi spune: „Antonie, eu mă nevoiesc mai mult decât tine, dar tu ai mai mult har. Cum se face?“. Antonie nu i-a ascuns-o, ci i-a zis: „Fiindcă eu iubesc pe Dumnezeu mai mult decât tine“. I-a arătat taina lui pentru ca nevoința acestui om să fie mai deplină. Nevoitorul acesta invidia harul pe care-l avea Antonie, dar pentru această invidie îl iubea (!) pe Antonie, astfel încât a avut încrederea să se ducă la el și să-i spună: tu cum ai ajuns la asta și eu nu? O zicală a românului zice: „Dacă a murit capra mea, să moară și cea a vecinului“. Ce tâmpenie! De ce? Dacă erați prieteni și tu nu mai ai capra ta, îți dă vecinul câte puțin lapte, cât ai nevoie; dacă moare și a lui ce faceți? Ce tâmpenie este păcatul! Ce întuneric! Ce urâciune! Am văzut două lucruri în invidie: poftesc lucrul pe care eu nu-l am și celălalt îl are, iar al doilea este că îl urăsc și vreau să moară și capra lui. Dacă e vorba de un lucru material, aurul pe care-l are aproapele nu-l pot avea, ci trebuie să găsesc altul. Însă când e vorba de lucruri duhovnicești, darul sau harul pe care-l are cineva nu-l pot avea și eu? E sărăcit Dumnezeu? Nu poate să dea același tuturor? Ca lumina: o lumânare poate să aprindă sute și mii de alte lumânări și nu-și pierde focul. Așa și cu cele duhovnicești mai ales, că vorbesc de cele duhovnicești întâi, care au importanță veșnică. Există însă și o invidie duhovnicească despre care spunea Părintele Sofronie că e periculoasă și foarte greu de biruit în unele cazuri. Aș putea zice despre o nevoință a invidiei: „Doamne, dă-i însutit și înmiit, dar – cum zice prochimenul – nu uita pe săracii tăi până în sfârșit“. Asta mi-a fost rugăciunea și cu asta ai putea să te bucuri pentru bucuria aproapelui. Ce înseamnă a doua poruncă: „Să iubești pe aproapele ca însuți pe tine“? Cine nu este în mine în lumea întreagă? Cine-mi este aproapele sau cine-mi este departele într-o lume în care pot să vorbesc acum pe internet în Japonia sau Australia și să ne vedem față către față? Chiar fără internet tot aproape mi-ar fi duhovnicește și esențial.

Sf. Ioan Gură de Aur explică astfel păcatul invidiei: „căci de nicăieri nu vine invidia, decât din faptul de a te lipi cu trupul şi sufletul de cele de aici, sau mai bine zis, de toate relele. Pentru că, dacă ai crede cu adevărat că averea, ca şi slava lumii acesteia nu înseamnă nimic, nu i-ai invidia pe cei care au. Dar, fiindcă priveşti acestea cu lăcomie, le admiri şi-ţi tremură inima gândindu-te la ele, de aceea te şi munceşte gândul de slavă deşartă, iar toate acestea vin din faptul că tu le admiri pe cele din viaţa de aici.“

Este adevarat,insa invidia exista si in afara sferei materiale a existentei.Poti invidia pe cineva ca are o casnicie mai buna decat a ta,ca a intalnit un partener care ti-ar fi placut si tie,ca are copii mai frumosi si mai destepti(sau doar ca-i are).Invidia poate imbraca multe forme.

Foarte corecta observatia ta , si asa este , dar o putem numi noi oare o "invidie constructiva " , pe aceasta ? Caci , a invidia e una , a admira e complet altceva , dar sa fim onesti , de multe ori le combinam pe amandoua , admiratie cu invidie . Da , bine , poti sa-mi spui , dar asta ma mobilizeaza si pe mine sa-mi caut un partener de viata , sa am copii multi si frumosi . . . ! Corect si aici , si atunci oare ma intreb : omul nu poate "progresa" decat prin invidie , luand exemplu de le altii , cum mai spun unii in mod delicat !
In fine sunt multe de spus , draga Yasmina , dar oricum invidia e un pacat clar si subliniat de Sfintii Parinti !