Timpul , un element important al vietii noastre, o investitie pretioasa
 

Un program de viaţă ne propune Sfântul Pavel : răscumpăraţi vremea ( timpul ), căci zilele rele sunt. Adică să considerăm timpul ca o investiţie preţioasă. Timpul este cel mai delicat element al vieţii, ce trebuie folosit cu inţelepciune. Noi risipim timpul, iar mai târziu, când avem nevoie de el , nu mai este . Singura clipă in care putem folosi timpul in favoarea noastră este prezentul. Trecutul nu se mai poate schimba, indiferent de regretele noastre, iar viitorul nu-l cunoaştem. Clipa prezentului este singura palpabilă , asupra careia suntem "stăpâni", dar doar pentru o clipă. De multe ori , avem o impresie foarte greşită : credem că timpul ne aparţine, că putem face ce vrem noi cu el, că-l putem risipi sau pierde, că am fi stăpâni pe el. Timpul , această perioadă in care noi ne perindăm pe acest pământ, este un mare dar al lui Dumnezeu. O oră e o nimica toată, are doar 60 de minute şi o risipim aşa de uşor, o pierdem in lucruri inutile, sau o folosim pentru a face rele, in a păcătui, in a ne risipi. Să preţuim fiece clipă, pentru că odată trecută e trecută pentru totdeauna.

"Şi nu fiţi părtaşi la faptele cele fără roadă ale intunericului, ci mai degrabă, osândiţi-le pe faţă. Căci cele ce se fac intru ascuns de ei, ruşine este a le grăi . Iar tot ce este pe faţă, se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice : << Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos>>. Deci, luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neânţelepţi, ci ca cei inţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără minte, ci inţelegeţi care este voia Domnului" . ( Efeseni 5, 11-17 )

Câte lucruri se pot face intr o oră, chiar şi intr-un minut ! . O oră poate să ne schimbe viaţa, ba chiar şi veşnicia. Tâlharul din dreapta Mântuitorului, pe Golgota , s-a mântuit in câteva clipe. Cântările noastre liturgice ne spun că tâlharul a furat raiul, l-a furat intr-o clipă. Nu a avut nevoie de ani intregi.
Poate multe vieţi s-au schimbat intr-o clipă. Maria Egipteanca intr-o clipă a părăsit păcatul şi din acel moment a inceput să devină Cuvioasa Maria Egipteanca, sfânta din Impărăţia lui Dumnezeu. Exemple sunt multe, la indemână ori şi cui, de aceea să nu deznădăjduim nici când in lupta noastră cu patima , pentru că deznădejdia este cea mai periculoasă in viata unui creştin. Dar am mai vorbit de acest aspect in alte topice şi nu e cu nimic rău a reaminti acest aspect. Să considerăm timpul ca o investiţie preţioasă, poate cea mai bună investiţie a noastră.

Orice minut din viata mea fara macar un
Doamne Iisuse Hristose, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatoasa!
este total pierdut si irosit!

Trebuie să recunosc, că în zăpăceala zilei de muncă ce se întinde cu mult peste 9-10 ore, mai sunt perioade când nu rostesc în gând Rugăciunea inimii, dar Psaltirea şi câteva Acatiste iau la mine . Şi din acestea de multe ori nu reuşesc la serviciu să le citesc pe toate, dar nu încep munca fără a citi câţiva Psalmi .
De multe ori ne bucurăm ca a trecut ziua de muncă, fără a realiza de fapt, că a mai trecut o zi din viaţă. Contorul timpului este neiertător !. . .

Nici un minut fara rugaciune face parte din lupta unui practicant viu al rugaciunii.

Dea Domnul sa nu treaca nici o ora fara inaltarea macar a unui singur gand spre cele sfinte si spre dragostea lui Dumnezeu.

Nadajduiesc in acel minum un gand de rugaciune pe ora!
Desi rugaciunea neincetata este o datorie a fiecarui crestin, fara exceptie !!

Si ce zvonuri se aude ,multi vad in 2012 ca se va intampla ceva,se va opri timpul,asa vad acei clarvazatori,oare nu cumva vad ei timpul venirii lui Hristos ?Poate vad si ei ceva bun pentru omenire...

Foarte frumos, Cristi!
Eu la munca nu am posibilitatea sa citesc nici un fel de rugaciuni, insa Rugaciunea Inimii, o pot rosti de mii de ori pe zi, fara ca cineva sa ma obesrve!
Eu lucrez de obicei intre musulmani si budisti!

Nina,credeam ca vei zice cu protestanti caci in America sunt foarte multi sau catolici.Sunt multi musulmani si budisti acolo?

Enorm de multi.
Penticostalii/ catolicii si altii isi vad de lae lor. Nu sint agresivi, cred in felul lor si atit.

Musulmanii si budistii in schimb, sint ca serpii, te pandesc...si sint foarte , foarte multi aici.

Să ştii că nici între atei nu-i uşor. Partea bună, ca să spun aşa, este că ateii te sancţionează imediat când greşeşti, chiar mă simt monitorizat şi până la urmă este în beneficiul meu, îndreptând nişte greşeli de ale mele din mers.

"Sa luam aminte la noi insine, fratilor. Sa fim treji cat avem timp. De ce sa nu avem grija de noi? Sa facem orice bine, ca sa aflam ajutor in vremea ispitei. De ce sa pierdem viata noastra? Auzim atatea si nu ne pasa, ci le nesocotim. Vedem pe fratii nostri rapiti din mijlocul nostru si nu stam treji, macar ca stim ca ne apropiem si noi putin cate putin de moarte.

Iata de cand sedem aci vorbind, am pierdut doua sau trei ceasuri din timpul nostru si ne apropiem de moarte; si vedem ca pierdem timpul si nu ne temem.

Cum nu ne aducem aminte de spusa batranului acela care a zis: De va pierde cineva aur sau argint, poate afla in locul lui altul, dar cel ce pierde timpul, vietuind in nelucrare si nepasare, altul nu mai poate afla. Cu adevarat, vom cauta un ceas din timpul acesta si nu-l vom mai putea gasi" (Avva Dorotei, Felurite invataturi lasate ucenicilor sai, c.XI, Filocalia IX).

din vorba ap Pavel am inteles ceva minunat
Efeseni 5:16
Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele//.ca poti rascumpara, adica recupera timpul pierdut si ca daca ai pierdut timp din viata cu alte lucruri decat cele ce duc la zidire avem sansa intr-un timp mult mai scurt sa zidim de ex ce n-am zidit pana acum.adica Domnul nu tine seama de timpul tau pierdut si-ti ofera oportunitatea sa faci intr-un timp mai scurt sau cat mai ai din viata ceea ce trebuia sa faci de fapt mult mai de demult pana in momentul respectiv.cred ca se aplica indeosebi pe plan duhovnicesc .caci unele pacate chiar daca sunt iertate pot avea unele urmari pentru noi sau pentru altii de ex ai calcat pe cineva cu masina.te iarta Domnul ca n-ai vrut,te iarta omul ca te intelege dar omul ramane olog.pentru ca alternativa e pe plan spiritual si oferita de Domnul IIsus inseamna ca sigur poate fi dusa si la bun sfarsit.AMIN

Nu cred ca numai timpul trebuie rascumparat.Adica nu asa ajungem la o anumita calitate a vietii.

Odata cu folosirea timpului mai cu rost,trebuie sa avem o anumita vointa de a ne lepada de lume si de trup.O rugaciune fara aceste coordonate ,cred ca de multe ori merge in gol.

Este bine sa vedem in timp un aliat, nu un dusman. Curgerea lui are un rost, o tinta, ca si trecerea noastra prin el. In fond, tinta noastra este una comuna. Acesta ne conduce dincolo de el, in vesnicia lui Dumnezeu. Deoarece chipul lumii create, vazute, poarta in sine ratiunile divine necreate, nevazute, si timpul istoric poarta in sine mugurii vesniciei dumnezeiesti.

Sa nu uitam insa ca o clipa are mult mai multe a ne spune despre vesnicie, decat zecile, sutele si miile de ani.

Se considera timp pierdut,dupa parerea mea,acel timp pana cand iei hotararea de a-i urma lui Hristos,fara sa te mai uiti inapoi...

Parintele Staniloae subliniaza ca "nici-o ora, nici-o clipa nu e ca alta. Ce am putut face in ea, nu mai putem face in alta. Imprejurarile s-au schimbat. Dezvoltarea noastra se face altfel, cand am pierdut o clipa, fara o buna lucrare. Nu numai timpul in general are o valoare absoluta, ci fiecare clipa.

Totusi, o mare pocainta ne poate reface. Dar cand pierdem timpul cu gandul ca ne vom reface printr-o pocainta ulterioara, ne obisnuim sa lasam clipele sa treaca mereu, asteptand alta clipa pentru pocainta, fara sa mai avem puterea sa folosim vreuna in acest scop. Pierderea timpului devine ea insasi o obisnuinta. Ea nu mai e o chestiune exterioara, ci interioara.

A la recherche du temps perdu nu poate fi o cautare a unor prilejuri identice, ci o mare pocainta. Dar timpul pierdut e o slabire interioara a noastra pentru luarea unei hotarari. Timpul pierdut lucreaza impotriva noastra. E un vierme care creste".

Nu lăsa să treacă timpul
 

Să preţuim timpul, e mai scump decât aurul. La dreapta Judecată vom da seama şi de timpul pe care l-am avut şi nu l-am folosit cum trebuie. :1:

"Paradox: trecutul se ţine de noi ca prezent şi ne aşteapă ca viitor; prezentul poate frâna trecutul şi modifica viitorul; viitorul poate fi anticipat în prezent şi poate frâna, chiar stinge trecutul". - Părintele Arsenie Boca

"Nu înţepeniţi în faţa televizorului, nu uitaţi că butonul nu se foloseşte doar ca să-l deschideţi, ci şi să-l închideţi". - Părintele Paisie Aghioritul

E un pps care circula pe mail:

• Pentru a realiza valoarea UNUI AN, întreabă un student care şi-a picat examenele.
• Pentru a realiza valoarea UNEI LUNI, întreabă o mamă care a dat naştere prematur copilului ei.
• Pentru a realiza valoarea UNEI SĂPTĂMÂNI, întreabă editorul unui ziar săptămânal.
• Pentru a realiza valoarea UNUI MINUT, întreabă o persoană care a pierdut trenul.
• Pentru a realiza valoarea UNEI SECUNDE, întreabă un şofer care tocmai a evitat un accident.
• Pentru a realiza valoarea UNEI FRACŢIUNI DE SECUNDĂ, întreabă persoana care a câştigat medalia de argint la Olimpiade.

Preţuieşte fiecare moment pe care îl ai! Preţuieşte-l şi mai mult pentru că ai pe cineva drag alături cu care merită să îţi petreci timpul.

Şi ţine minte: timpul nu aşteaptă pe nimeni!

Romanul are o vorba: "Nu lasa pe maine ce poti face azi". Deci, clipa prezenta trebuie valorificata. Orice clipa poate fi ultima. Mi-a placut mult ce a spus Dostoievski: Iadul nu este altceva decat un "prea tarziu", un "acum" irosit.

Sa mai si glumim putin - eu stiam ca romanul are alta vorba:
Nu lasa pe maine ce poti face poimaine. :21:

Eu is aia,omul ultimei clipe :)
Imi dau emotii singura sa termin deadline-urile. Sa vezi atunci vrednicie :)

Mai in gluma mai in serios , tare s-a comprimat timpul asta , trece mult , mult prea repede , si nu prea avem timp de perdut , din Pacate . . . !:2:

Hoho, da, da, si eu la fel!:6:

Dumnezeu traieste intr un vesnic prezent !
 

Timpul si dumnezeirea nu au nimic in comun , timpul de care vorbim aici pe acest thread este masura noastra , masura chibzuintei noastre , contorizarea inceputului si sfarsitului nostru in asta lume
Pentru Dumnezeu nu exista succesiune temporala, ci El traieste intr-un vesnic prezent. Acest prezent razbate in Liturghie, care este expresia culminanta a actualizarii si contemporaneizarii in Biserica. Asa cum remarca un teolog ortodox, in Liturghie, "nu se afla trasaturile timpului mort al repetitiilor, ci totul ramane o data pentru toti". In acelasi inteles, Sfantul Ioan Gura de Aur afirma: "Este aceeasi jertfa pe care noi o aducem, nu una azi si alta maine. Iar Teodor de Mopsuestia exprima astfel identitatea Liturghiei din Biserica cu cea din cer. "Nu este ceva nou - spune el - ci este Liturghia care are loc in cer, si noi suntem cel care e in cer" (adica trupul tainic al lui Hristos n.n.).

Cata "bucurie" ca a mai trecut o saptamana de munca , de truda , si a venit binemeritatul sfarsit de saptamana , in care putem sta cu cei dragi noua in voie , caci daca stam bine sa ne gandim , extraordinar de putin petrecem impreuna in cursul saptamanii cu cei din familia noastra , cu prietenii apropiati , cu cei dragi noua . Majoritatea timpului il petrecem la serviciu sau pe la scoala , iar cand se sfarseste ziua , suntem bucurosi sa-i reantalnim , pentru putin timp ce-i drept , pe cei din famiia noastra . Ce "bucurie" amagitoare ca a mai trecut o zi , si iar o zi , si iar o saptamana !
Ce "bucurie" amagitoare ca a mai trecut un an ! Poate constient sau nu , ne bucuram ca ne apropiem in fiece clipa de sfarsit , de sfarsitul de aici , caci cu fiecare clipa ne apropiem de temuta moarte , pe care o vrem sa vina cat mai tarziu , dar o chemam fara sa ne dam seama in fiecare clipa de "bucurie" trecatoare .
Ma uit in urma , si nu-mi vine sa cred ca au trecut asa de repede anii mei din viata !
Ma uit in urma , si nu-mi vine sa cred ca au trecut intr o clipita sapte ani de cand citesc si scriu aici , incredibil de repede trece acest timp pamantesc !
De multe ori ma intreb , asa ca o statistica personala , cat petrece omul in general in viata lui in pacate , in lenevie , in trandaveala , cat timp risipeste omul in viata lui cu lucruri inutile ?
Timpul cu adevarat este extrem de pretios , dar din pacate realizam , daca realizam aceasta , pe ultimii metri din viata noastra , caci daca tragem linie dupa ani si ani , dupa treizeci-patruzeci de ani de munca , satisfactile si roadele lumesti sunt 0 , in afara de o familie , un copil sau doi , si cam atat . Caci nici stinta noastra , nici forta ce o aveam odata nu ne mai folosesc spre final , si groazinca este amanarea asta a noastra intru cele bune spre dobandirea celor viitoare , caci daca nici in cele viitoare nu mai credem , atunci toata viata noastra e un simplu fas de balon spart , si nimic altceva !
Doamne ajuta !

„Timpul nu e ultima realitate!”
 

„Omul capabil de viaţă spirituală simte mai puţin timpul.”

„Dacă timpul ar fi singura formă de existenţă, învăluită din toate părţile de moarte, atunci n-ai putea spera nimic cu adevărat. Căci speranţele pentru scurte plăceri viitoare, care trec, nu merită acest titlu. „Nu spera şi nu ai teamă” ar fi cel mai înţelept sfat ce s-ar putea da omului. Anticipează moartea de acum, fă-te apatic faţă de toate, dacă în curând nu ne aşteaptă altceva decât nimicul! Sau îneacă-ţi gândurile acestea neplăcute în zgomotul petrecerii, în uitarea ameţelii alcoolice şi în paroxismul simţurilor periferice dezlănţuite!
Dar nu, timpul nu e ultima realitate! Timpul e numai o fază a vieţii. E faţa exterioară, faţa lumii căzute din regiunea trăirii spirituale. Omul capabil de viaţă spirituală simte mai puţin timpul. Fiecare ştie din experienţă că ceasurile fericite nu se observă când trec. Dimpotrivă, suferinţele puternice se experiază ca timp foarte lung, mai lung decât timpul matematic. Timpul se măsoară cu două măsuri: cu trăirea internă şi cu unitatea matematică, iar legătura dintre aceste două forme ale timpului este foarte laxă. O oră de timp matematic poate fi experiată uneori ca ceasuri întregi, iar alteori, ca un moment, sau pur şi simplu nu se observă. Aceasta înseamnă că veşnicia străbate în timp, invadează în el şi determină curgerea lui.”
(Fragment din: Pr. Dumitru Stăniloae, „Un an nou”, Telegraful Român, an LXXXIII, nr. 1, 1 ian. 1935, p.1)

Da, timpul trece repede, prea repede. Odată cu înaintarea în vârstă, ni se pare că trece mai repede decât atunci când eram copii. În acelaşi timp există voci care spun că s-a scurtat pur şi simplu... nu ştiu să explic cum, dar ziua este parcă mai scurtă ca odinioară. Poate că şi din cauza ritmului alert al vieţii de zi cu zi. Încerc să mă gândesc cum aş putea "prinde" nişte momente... Pentru asta e nevoie de momente "memorabile", frumoase, peste care să nu se aştearnă timpul şi uitarea. Poate e nevoie de acea trezvie, sau prezenţă continuă... în relaţiile cu ceilalţi... sau cu Domnul, în rugăciune...

Preţul timpului
 

Ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem şi dacă acest moment ar trebui să exprime toată dragostea şi grija ce-o avem pentru celălalt! Am trăi cu o intensitate şi cu o profunzime pe care altfel nu am putea să le atingem vreodată.

Gândiţi-vă numai cum ar fi dacă am conştientiza că fiecare clipă a vieţii noastre ar putea fi şi cea din urmă, că acest moment ne e dat pentru a atinge o anume desăvârşire, că vorbele pe care le spunem ar putea fi şi ultimele, şi că ele trebuie să exprime toată frumuseţea, înțelepciunea, cunoaşterea şi, mai presus de orice, toată dragostea pe care am dobândit-o de-a lungul întregii vieţi, oricât de lungă sau scurtă ar fi fost ea! Cum ne-am comporta unii faţă de alţii dacă momentul prezent ar fi singurul moment de care dispunem şi dacă acest moment ar trebui să exprime toată dragostea şi grija ce-o avem pentru celălalt! Am trăi cu o intensitate şi cu o profunzime pe care altfel nu am putea să le atingem vreodată. Dar nu suntem conştienţi de ceea ce reprezintă momentul prezent. Trecem de la trecut la viitor fără să trăim cu intensitate momentul prezentului.
În jurnalul său, Dostoievski ne spune ce i s-a întâmplat când a fost condamnat la moarte. Aflându-se în aşteptarea momentului execuţiei prin spânzurătoare, stătea şi privea lumea din jurul lui. Cât de strălucitoare era lumina şi cât de minunat era aerul pe care îl respira, cât de frumoasă lumea din jurul lui, cât de preţioasă fiecare clipă a vieţii, acum când încă mai era în viață, dar se afla în prag de moarte. „O, spuse el în acel moment, dacă mi s-ar dărui viaţa, nici o clipă n-aş mai irosi-o în zadar." I se dăruise viaţa, şi atât de mult risipise din ea. Dacă am fi conştienţi de aceasta, cum ne-am trata unii pe alţii, şi chiar pe noi înşine! Dacă am ştii că persoana căreia îi vorbim ar putea muri dintr-o clipă în alta şi că sunetul vocii noastre, conţinutul cuvintelor, gestul pe care îl facem, modul în care ne adresăm, intenţiile noastre ar putea fi ultimele lucruri percepute de ea şi pe care le-ar lua cu sine în veşnicie, cât de atenţi, de grijulii, de iubitori am fi, cu adevărat.
Căci experienţa arată că în faţa morţii orice resentimente, amărăciuni, antipatii reciproce se şterg şi dispar. Moartea este prea mare faţă de ceea ce ar trebui să ne apară nesemnificativ chiar şi la scara vieţii vremelnice. Văzând moartea din acest unghi, gândul şi aducerea aminte de moarte ar fi singura putere ce ar face ca viaţa să fie intensă. A trăi pentru a fi la înălţimea morţii, a trăi în aşa fel încât, oricând neam întâlni cu moartea, să ne găsească pe culme, pe creasta valului, nu în groapă, pentru ca ultimele noastre cuvinte să nu fie inutile şi ultimul nostru gest să nu fie zadarnic!


(Mitropolitul Antonie al Surojului, Viața, boala, moartea, Editura Sf. Siluan, p. 79-81)

Nu vi s-a intimplat sa priviti lumea exact asa (cum descrie atat de precis si concis acest fragment), de obicei dupa ce va Impartasiti?

Nu stiu , dar dupa Sfanta Impartasanie lacrimez , plutesc , parca visez , uit de toate durerile fizice ce greu ma apasa in zilele obisnuite , este o stare aparte , unica , greu de descris in cuvinte . . . !

Nu vom mai avea alt timp în care să reparăm ce am stricat în fiinţa noastră
 

Tocmai conştiinţa despre scurtimea timpului ne poate ajuta să ne cunoaştem provizoratul nostru pe acest pământ şi folosirea lui cu maximă intensitate
Credinţa creştină dă o valoare nemărginită timpului. Nu vom mai avea alt timp în care să reparăm ce am stricat în fiinţa noastră, în timpul de acum. Nu relativizăm importanţa acestui timp ca în teoriile reîncarnaționiste. Dacă devalorizăm timpul acesta, în mod consecvent am devaloriza orice alt timp. Niciodată nu am ajunge la o seriozitate adevărată şi la un bine absolut. Totul ar deveni o plictiseală veşnică. Dar devalorizarea unei temporalităţi veşnice înseamnă a nu pune preţ niciodată pe luarea aminte la noi înşine, în veşnicie. Înseamnă a rămâne veşnic într-o neconcentrare în esenţa noastră şi deci în neîntâlnirea prin ea cu Dumnezeu, esenţa supremă.
Dar noi pierdem adeseori timpul nefolosindu-l pentru a ne cunoaşte şi a ne desăvârşi. Faptul că timpul nostru e scurt nu ne împiedică de a-i împlini acest rost. Tocmai conştiinţa despre scurtimea timpului ne poate ajuta să ne cunoaştem provizoratul nostru pe acest pământ şi folosirea lui cu maximă intensitate. Tocmai scurtimea timpului cere o concentrată luare aminte la noi înşine.
Părintele Dumitru Stăniloae

Inceputul noului an bisericesc - 1 Septembrie
 

Binecuvintează Stăpâne, cununa anului milostivirii Tale,
Şi rânduieşte-ne nouă pocăinţă lucrătoare întru răbdare,
Pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu dăruieşte-ne mare milă,
Ca petrecându-ne vremea rămasă întru rugăciune să aflăm a minţii lumină.
Am mai trecut de o treaptă a anilor, dar întâiul pas al pocăinţei n-am făcut,
Nu m-am trezit din lenevirea cea cumplită, de patimi fiind cu totul răpus,
Dă-mi Hristoase, să pun început bun, Însuţi aducând ca zestre a Ta milostivire,
Căci nelucrând eu până acum vreo faptă bună, nu am temelie pentru a mea îndrăznire.

Intrăm in Anul Nou Bisericesc !
La Multi Ani!
Doamne ajută si Mantuire, frati ortodocsi intru Hristos !

Timpul este un duşman pentru cei care îşi pun speranţa în această viaţă. Ei (se) plâng că odată cu trecerea timpului îmbătrânesc, se îmbolnăvesc, se urâţesc...părinţii mor...pier bucuriile copilăriei, ale tinereţii... falsele speranţe...

Dar dacă am ajuns, cumva, să credem în Dumnezeu, timpul nu are prea mare valoare... cred... ci hotărârea şi lupta de a fi cu Domnul, de a lupta împotriva păcatelor...

Mi-a spus o prietenă, acum mulţi ani, povestioara cu un om/ sfânt, care se ruga Domnului să-i mai dea o zi, pentru a se pocăi de păcatele sale... şi în fiecare zi la fel.... ajungând să trăiască vreo 100 de ani...

Tâlharul cel bun a fost iertat, în ultimul moment dinaintea morţii pe cruce...

Unul dintre cuvintele cele mai pline de nădejde din Patericul egiptean este al avvei Alonios: „Dacă omul vrea cu adevărat, din zori până seara ajunge după măsura dumnezeiască“ (Alonios 3).

Alte apoftegme:

„Dacă omul nu va spune mereu în inima sa: numai eu şi Dumnezeu suntem pe lume, nu-şi va găsi liniştea.“ (Alonios 1).

„Dacă nu aş fi dărâmat totul, nu aş fi putut să mă zidesc.“ (Alonios 2).

Timpul e numai o fază a vieţii ( La multi ani , tuturor forumistilor ! )
 

„Dacă timpul ar fi singura formă de existenţă, învăluită din toate părţile de moarte, atunci n-ai putea spera nimic cu adevărat. Căci speranţele pentru scurte plăceri viitoare, care trec, nu merită acest titlu. „Nu spera şi nu ai teamă” ar fi cel mai înţelept sfat ce s-ar putea da omului. Anticipează moartea de acum, fă-te apatic faţă de toate, dacă în curând nu ne aşteaptă altceva decât nimicul! Sau îneacă-ţi gândurile acestea neplăcute în zgomotul petrecerii, în uitarea ameţelii alcoolice şi în paroxismul simţurilor periferice dezlănţuite!
Dar nu, timpul nu e ultima realitate! Timpul e numai o fază a vieţii. E faţa exterioară, faţa lumii căzute din regiunea trăirii spirituale. Omul capabil de viaţă spirituală simte mai puţin timpul. Fiecare ştie din experienţă că ceasurile fericite nu se observă când trec. Dimpotrivă, suferinţele puternice se experiază ca timp foarte lung, mai lung decât timpul matematic. Timpul se măsoară cu două măsuri: cu trăirea internă şi cu unitatea matematică, iar legătura dintre aceste două forme ale timpului este foarte laxă. O oră de timp matematic poate fi experiată uneori ca ceasuri întregi, iar alteori, ca un moment, sau pur şi simplu nu se observă. Aceasta înseamnă că veşnicia străbate în timp, invadează în el şi determină curgerea lui.”


(Fragment din: Pr. Dumitru Stăniloae, „Un an nou”, Telegraful Român, an LXXXIII, nr. 1, 1 ian. 1935, p.1)

"Timpul este intervalul între chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul omului în dragoste."

Părintele Nicodim preţuia foarte mult timpul şi niciun minut nu-l risipea în zadar.
– Timpul, zicea el, este scump ca şi sufletul. Ai pierdut timpul, ai pierdut sufletul! Că eu dacă n-aş fi economisit bine timpul şi n-aş fi trăit cu program, nimic n-aş fi făcut în viaţă.
Bătrânul cerea ucenicilor lui să facă toate cu rugăciune şi cu sfat; să-şi facă dinainte canonul şi rugăciunea pentru timpul cât lipsea din mănăstire.
Uneori învăţa pe maici, zicând:
– Dacă plângi numai şi nu pui început bun, nu te foloseşti. De aceea, să fim cu grijă, să nu ne găsească moartea dormind. Vai de noi, de ne va afla moartea dormind. Că în ce ne va găsi, în aceea ne va judeca (Romani 2, 6).
Zicea părintele Nicodim:
– Patru sunt felurile de vieţuire în lume:
a. Vieţuire diavolească, a celor ce se ridică împotriva lui Dumnezeu, a Bisericii şi a oamenilor. Adică a celor ce hulesc împotriva Duhului Sfânt şi fac rău binefăcătorilor lor.
b. Vieţuire dobitocească, a celor ce se răzbună pe semenii lor, care răsplătesc rău pentru rău, care nu iartă şi nu rabdă nedreptatea, precum şi a celor ce trăiesc în beţii şi desfrânări.
c. Vieţuire omenească, a celor ce răsplătesc cu bine pentru bine şi iubesc pe cei ce îi iubesc; a celor ce cad şi iarăşi se ridică din păcate.
d. Vieţuire duhovnicească, a celor ce se ostenesc a face bine vrăjmaşilor lor. Adică a celor ce iartă, miluiesc şi vorbesc de bine pe cei ce îi urăsc, precum şi a celor ce pururea cugetă la legea Domnului.
Zicea iarăşi:
– Creştinul are patru feluri de părinţi:
a. părinţi trupeşti, care ne-au născut după legile firii;
b. părinţi sufleteşti, naşii de la botez, de la cununie sau călugărie;
c. părinţi duhovniceşti, adică preoţii şi duhovnicii, şi
d. Tatăl nostru Cel ceresc, Care ne-a creat şi ne poartă în toate de grijă.
Pe părinţii noştri cei pământeşti se cuvine să-i cinstim şi să-i ascultăm, iar pe Dumnezeu se cade neîncetat să-L slăvim şi să-L lăudăm.
Zicea iarăşi părintele Nicodim:
– Sunt patru feluri de împărtăşiri:
a. prin săvârşirea a toată fapta bună, după cuvântul Domnului, Care zice: Cine face poruncile Mele acela Mă iubeşte pe Mine (Ioan 14, 21);
b. prin ascultarea cu atenţie a cuvântului lui Dumnezeu, adică prin citirea sfintelor cărţi, prin slujbe şi cântări duhovniceşti, după cuvântul care zice: Nu numai cu pâine va trăi omul, ci şi cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (Matei 4, 4);
c. prin sfânta rugăciune făcută cu smerenie şi luare-aminte, şi
d. prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos; aceasta este împărtăşirea cea mai înaltă, fără de care nimeni nu se poate mântui.

Expresia: "Nu am timp!" Este o blasfemie adusă la adresa lui Dumnezeu, căci timpul este creat de El. Timpul curge din izvorul vieţii veşnice şi se întoarce în izvorul vieţii veşnice. Este ca un izvor de munte care curge în propria apa! Aşa şi Timpul, nu se măsoară în clipe, nu se măsoară în minute, ci se măsoară în rugăciuni, se măsoară în fapte bune şi în realizări. Cum spune proverbul popular: Dacă nu ai făcut o casă, ai trăit degeaba, dacă nu ai făcut o fântână, dacă nu ai făcut un copil, o troiţă.. aşa spun românii, aşa este credinţa noastră. Din când în când ne trezim că urâm, din când în când purtăm pizmă, din când în când ne aducem aminte că nu am mai fost demult la biserică şi mai suferim o încercare. Să ne lăsăm în seama lui Dumnezeu! Să ne facem curat în suflet cu postul, să ne facem ordine în minte cu rugăciunea de seară sau cu cea de dimineaţă!
Timpul este distanţa de la Poarta Raiului la inima omului credincios...Timpul este rugăciune, este fapta bună, este lucrare, timpul este credinţa vie lucrătoare nu doar ore, zile, luni ani şi vârstă.Timpul înseamnă veşnicie.
https://www.youtube.com/watch?v=r7k8Ont2t9c

E drept ca acum, la timpul prezent, alegerile noastre devin fapte pentru care vom da socoteala daca au urmari nefericite; de aceea avem nevoie de ajutorul Duhului Sfant(painea noastra) la momentul deciziei, adica ACUM, astazi, asa cum ne invata Iisus Hristos in rugaciunea Tatal Nostru: 'Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-O noua astazi..'

insa chiar si faptele pe care rau le-am chivernisit(pentru care oricum vom da seama) isi pot schimba urmarile, dar numai prin atitudinea noastra de cainta, pocainta, iertare si rascumparare.